Colectivizarea

agriculturii

Intocmit de :Lukici Brigitta

 Cuprins:

1 Introducere
2 Etapele colectivizarii
3 Incheiere procesului de colectivizare in
România
4 Colectivizarea in URSS
5 Scopuri ale colectivizarii
 1 Introducere

În România, precum în URSS, definirea strategiei

de abordare a procesului de colectivizare a polarizat opţiunile
diferitelor facţiuni concurente ale noii elite politice,forţându-le
să-şi definească loialităţile şi contribuind astfel la tranşarea
luptelor pentru putere în perioada 1952-1953, soldate în cele
din urmă cu eliminarea grupului condus de Ana Pauker.
 Datorită rezistenţei dârze a ţărănimii
la colectivizarea agriculturii, pe de o
parte,precum şi a ezitărilor politice de la centru,
pe de altă parte, procesul de colectivizare a avut
o istorie lungă şi foarte sinuoasă, marcată de
ofensive violente dar şi de retrageri tactice sau
forţate ale autorităţilor.
2 Etapele colectivizarii
Procesul de colectivizare s-a desfăşurat în două valuri
principale, 1949-1953 şi 1953-1962, împărţite la rândul lor în
numeroase etape sau stadii:
(Robert Levy identifică cinci stadii distincte ale colectivizăii din România: 1)
martie 1949-februarie 1950; 2) februarie-15 iunie 1950; 3) 15 iunie-septembrie
1950; 4) octombrie 1950-ianuarie 1952; şi 5) ianuarie 1952-aprilie 1953), marcate de
directive politice contradictorii venite de la Bucureşti, de lupte intestine pentru
putere între facţiuni politice rivale în sânul partidului şi de ezitările de a urma în
)
totalitate modelul sovietic de colectivizare

a) Primul val al "transformării socialiste a agriculturii" (1949-

1953), coincide în bună măsură cu perioada în care, în întregul lagăr
comunist, exceptând Iugoslavia lui Tito,Moscova a încercat să
impună colectivizarea rapidă, în vreme ce liderii locali căutau să
implementeze acest proces în mod gradual.
 Cel mai semnificativ eveniment politic al primului
val a fost eliminarea grupului condus de Ana Pauker din
conducerea partidului şi a secţiei agrare a Comitetului
Central, considerat responsabil pentru abuzurile dar şi pentru
întârzierea în campania de colectivizare.
Satele colectivizate în primul val erau situate, în
general, în regiuni în care agricultura suferise profund
de pe urma războiului şi a secetei din anii 1945-1946,
şi în care ţăranii săraci constituiau o masă de
manevră foarte vulnerabilă la presiunile
administrative ale partidului-stat, mai ales în
condiţiile dereglării mecanismelor sociale locale prin
eliminarea şi deportarea moşierimii.
b) A doua fază corespunde anului 1956 şi se regăseşte
doar la nivelul discursului şi proiectului politic de
reluare a colectivizării. Din considerente legate de
situaţia externă - evenimentele din Ungaria în 1956,
dar şi posibilitatea declanşării unor mişcări
contestatare de amploare în ţară - punerea în practică
a proiectului s-a amânat.
c) Cel de-al treilea stadiu este cuprins între anii 1957-1962.
În 1957 s-a pregătit reluarea colectivizării cu un experiment
local în regiunea Galaţi,ale cărui rezultate au fost considerate
încurajatoare de către conducerea partidului. Procesul a
reînceput în forţă în regiunea Constanţa, unde au fost
mobilizaţi peste 30 000 agitatori de partid (pentru un total
de circa 661 000 de locuitori; excluzându-se populaţia
urbană,ţăranii deja colectivizaţi, bătrânii şi copiii, rezultă o
proporţie de un activist pentru circa trei ţărani
necolectivizaţi!), sub conducerea secretarului regional de
partid, Vasile Vâlcu
 3 Incheiere Procesului de colectivizare in
România
Procesul s-a încheiat oficial în România în martie 1962 -
cu trei ani înainte de termenul oficial stabilit de
partid , după 13 ani de acţiuni sistematice împotriva
ţărănimii. Pe 27-28 aprilie 1962 avea loc la Bucureşti
o sesiune extraordinară a Marii Adunări Naţionale,
unde Gheorghiu-Dej proclama încheierea
"transformării socialiste a agriculturii".
 În Uniunea Sovietică, colectivizarea a fost o
4 Colectivizarea in URSS
politică introdusă la sfârşitul celui de-al treilea deceniu al
secolului trecut, o contopire a proprietăţilor funciare private şi
a forţei de muncă individuală în cooperative numite ferme
agricole colective şi ferme agricole de stat. Această politică
avea ca scop creşterea producţiei agricole prin punerea
agriculturii sub controlul statului. Avea, de asemenea, şi un
important scop politic, ca un pas înainte către comunism, prin
deposedarea culacilor (chiaburilor) de proprietăţile agricole şi
funciare şi transferarea lor către pătura ţăranilor săraci
colectivişti.
 5 Scopuri ale
colectivizării

Colectivizarea a căutat să modernizeze agricultura

sovietică, să consolideze marile proprietăţi agricole
formate din parcele care puteau fi exploatate cu
ajutorul utilajelor moderne şi a ultimelor metode
ştiinţifice. De fapt, tractorul american model Ford a
fost cea mai bună armă propagandistică în favoarea
colectivizării. Partidul Comunist, care a adoptat un
plan în 1929, a prevăzut o creştere de 200 % a
producţiei industriale şi una de 50 % a celei agricole.
 Aveau să fie atinse şi scopuri ideologice şi sociale
prin mobilizarea ţăranilor în în intreprinderi economice
cooperatiste, iar, pe plan secundar, aveau să fie asigurate şi
servicii sociale pentru populaţie.

S-a sperat că procesul colectivizării va fi

finalizat prin acţiuni voluntare. Atunci când colectivizarea
s-a dovedit că nu a putut atrage numărul mare sperat de
ţărani, guvernul a ales calea îndeplinirii forţate a planului.