Sunteți pe pagina 1din 13

ȘCOALA POSTLICEALĂ SANITARĂ

CENTRUL DE STUDII EUROPEAN


FĂLTICENI
JUD. SUCEAVA

PROIECT
PENTRU CERTIFICAREA COMPETENŢELOR
PROFESIONALE – NIVEL 5
Calificarea profesională: asistent medical de farmacie

Prof. îndrumător: Absolvent:


Farmacist Maftei Constantin Sandu
Loredana

- 2018 -
ALERGIA

 Alergia reprezintă o reactivitate exagerată, specifică și


particulară a unui organism faţă de o substanţă care, în
cantităţi comparabile, este inofensivă pentru subiecţii
normali. Este o formă de manifestare a reacţiilor
imunobiologice şi este dependentă de existenţa
antigenilor și anticorpilor.
 Antigen este orice substanţă care în contact cu un
organism poate antrena elaborarea de anticorpi specifici
şi genera un răspuns imun specific, interacţionând cu
anticorpii sau cu celulele sensibilizate.
BOLI ALERGICE
Alergia de natură alimentară
Alergia ( hipersensibilitatea ) la alimente este termenul folosit
pentru a descrie reacţiile imune rezultate din ingestia de alimente sau
aditivi alimentari. Prevalenţa alergiei alimentare descreşte cu vârsta: de la
8% la sugar, la 2-3% la copilul mare, până la sub 1% la adult.
Alimente care pot cauza reacţii adverse
- laptele de vacă, oul de găină, peştele, cerealele, nucile, alunele, soia,
crustaceele şi moluştele, fructele şi legumele, citricele, băuturile
alcoolice, tartrazina ( colorant alimentar galben )
- sulfiţii, utilizaţi la scară industrială ca antioxidanţi şi conservanţi;
concentraţia lor poate fi ridicată în vinuri, sucuri de citrice şi salate
- glutamatul de sodiu ( aditiv alimentar )
- factori biologic activi. Deseori alimentele native conţin substanţe
biologic active. Peştele cu carne brună conţine cantităţi mari de histamină
liberă. Unele alimente eliberează histamina endogenă prin mecanism
non-imunologic, ca de exemplu căpşunele, roşiile, portocalele. Alte amine
vasoactive ca tiramina, feniletilamina, prezente în ciocolată, vinul roşu,
brânzeturile fermentate, pot cauza cefalee şi urticarie.
Tratament
1. Regim dietetic
2. Tratament medicamentos. Pacienţii cu anafilaxie
alimentară trebuie să aibă la îndemână adrenalină
autoinjectabilă. Antihistaminicele sunt eficiente în
alergia orală, prurit şi urticarie.
Urticaria și angioedemul
Pe parcursul vieţii, aproximativ 10-15% din populaţia
generală prezintă una sau mai multe episoade de urticarie.
Urticaria şi angioedemul pot să apară oriunde pe corp.
Leziunile urticariene sunt de obicei multiple, fără o distribuţie
sistematizată, tipică. Angioedemul poate fi localizat sau difuz.
Urticaria şi angioedemul pot să apară separate sau împreună.
Convenţional, urticaria este împărţită în acută şi cronică.
Diagnosticul de urticarie cronică se referă la leziunile recurente cu
o durată peste 6 săptămâni. Spre deosebire de urticaria cronică ( în
care în peste 75% din pacienţi factorul cauzal rămâne nedefinit şi
apare la persoane mai în vârstă ), cea acută deseori este mediată de
IgE şi apare la tineri.
 Rinita reprezintă inflamaţia mucoasei nazale,
manifestată prin unul sau mai multe simptome:
rinoree, strănut, prurit, congestie nazală.

Tipuri de rinite

Alergice Sezoniere

Perene

Infecțioase
Acute

Cronice

Idiopatice

Non-alergice

Alte tipuri de rinite


Ocupaționale

Hormonale

Induse medicamentos
Dermatita de contact
Dermatita de contact ( DC ) este o reacţie cutanată inflamatorie cauzată de
contactul extern cu o substanţă chimică. Inflamaţia poate fi indusă prin mecanism non-
imunologic ( iritativ ), în majoritatea cazurilor, sau imunologic ( de hipersensibilizare ).
O formă specială o constituie dermatita de fotocontact, care implică activarea
substanţei respective de către radiaţia solară.
Prezentare clinică
Dermatita de contact este mai frecventă la femeile cu vârsta între 20 şi 40 de ani.
Frecvent, DC este asociată bolnavilor cu dermatită atopică, deoarece aceştia şi cei cu piele
uscată prezintă risc crescut pentru apariţia dermatitei iritative la nivelul mâinii.
Evoluţia este deseori cronică cu exacerbări.
MEDICAȚIA ANTIHISTAMINICĂ H1 UTILIZATĂ ÎN PRACTICA
MEDICALĂ

Histamina
Histamina este o amină care provine din histidină, în
urma unei reacţii de decarboxilare. Pierderea grupării
carboxilice îi conferă substanţei un caracter bazic prin
activitatea pronunţată a grupării aminice.
Histamina este o amină biogenă care apare ca produs
intermediar în metabolismul protidelor. Ea este răspândită
atât în lumea plantelor cât şi în regnurile superioare.
În corpul uman cea mai mare cantitate de histamină
se găseşte la nivelul plamani-lor, a pielii şi a mucoasei
gastrice.
Din punct de vedere biologic şi fiziologic, histamine pentru
om este:
 o substanţă fiziologică cu acţiune locală,
 un hormon tisular,
 un mediator chimic.
Utilizări clinice ale antihistaminicelor H1

În prezent, tratamentul alergiilor, unele dintre formele


lor respiratorii fiind într-o progresie permanentă, încă se
realizează cu ajutorul antihistaminicelor H1. În special rinita
alergică sezonieră este combătută cu succes prin antagoniştii
H1 din noua generaţie ( de tipul terfenadinei ) care, în general,
nu au efecte sedative. Alte antihistaminice cu acţiune rapidă (
alimemazina, bromfeniramina, clemastina, dexclorfeniramina
şi dimetindenul ), injectate pe cale i.m. sau i.v., sunt utilizate
uneori, în combinaţie cu adrenalina, pentru neutralizarea
alergiilor provocate de veninurile de himenoptere. În general,
în tratamentul astmului ( alergic sau medicamentos ),
antagoniştii H1 nu sunt medicamentele indicate de prima dată,
cu toate că, ketotifenul, prin proprietăţile sale de stabilizare a
mastocitului şi a bazofilului, are o potenţialitate profilactică şi
terapeutică eficientă.
Efecte adverse ale antihistaminicelor H1
Exceptând unele particularităţi proprii unora dintre
moleculele active, efectele nedorite clasice ale
antihistaminicelor H1 pot fi generalizate. Toate sunt mai mult
sau mai puţin sedative, în afară de astemizol, cetirizină,
loratadină şi terfenadină. Efectul sedativ poate fi însoţit şi de
alte simptome ( vertij, tinitus, necoordonare, oboseală,
tulburări vizuale, psihice şi neurologice ) şi, din cauză că
multe dintre aceste medicamente se pot cumpăra fără
prescripţie, există un risc moderat de dependenţă.
Majoritatea efectelor nedorite centrale şi periferice (
uscarea gurii, tulburări de micţiune ) sunt, cel mai probabil,
de natură anticolinergică; incidenţa lor este, prin urmare,
mai puţin marcată în cazul antihistaminicelor H1, ce nu
prezintă această acţiune ( terfenadină, astemizol, cetirizină,
loratadină ). Efectele supradozei de antihistaminice H1
convenţionale se aseamănă în multe aspecte cu simptomele
otrăvirii cu atropină.
Produse farmaceutice
DCI Denumire comercială. Posologie
Compoziţie
FENISTIL 1-2 mg de 3 ori/zi ( adult )
dimetinden Sol. orală 0,1% 2-3 mg/zi ( copii > 3ani )
Gel 0,1%

clorfeniramina CLORFENIRAMINA 1 compr. de 2-3 ori/zi (adult)


Compr. 4 mg
cloropiramina NILFAN 1 drajeu de 3 ori/zi
Compr. film. 25 mg
ROMERGAN oral, 25 mg de 2-3 ori/zi (adult)
prometazina Compr. film. 30 mg i.m 1/3-1 fiolă ( urgenţe )
Sirop 0,124% fl. 50 ml 0,5-1 mg/kgc/zi ( copii )
PRIMALAN 5 mg de 1-2 ori/zi sau un compr.
mequitazina Compr. 10 mg ( 5 mg sau 10 mg ) seara la
Sirop 0,05% fl. 60 ml culcare ( adult )
2,5 mg/10 kg/zi ( copii )
oral, 30-50 mg/zi în 1 sau 2 prize
meclozin EMETOSTOP 1oo mg/zi ( tulburări labirintice )
Compr. 30 mg
ALERID 5-10 mg/zi, priză unică
Compr. 10 mg copii 2-5 ani: 2,5-5 mg o dată/zi
cetirizin ZYRTEC sau 2,5 mg de 2 ori/zi
Compr. film. 10 mh copii 6-11 ani: 5-10 mg o dată/zi
Sol. int. 10 mg/ml fl. 20 ml
5 mg/zi ( adulţi şi adolescenţi
levocetirizin XYZAL peste 12 ani ), priză unică
Compr. film. 5mg 5 mg/zi ( copii 6-12 ani )
4 mg de 3 ori/zi sau 2 linguriţe de
CIPROHEPTADINA sirop de 3 ori/zi ( adult ), max 32
Compr. 4 mg mg/zi
ciproheptadina PERITOL copii 2-6 ani o linguriţă de sirop
Compr. 4mg de 3-4 ori/zi, dar nu mai mult de
Sirop 2 mg/5 ml fl. 100 ml 8 mg/zi; 7-14 ani 1-2 linguriţe de
CONCLUZII
Sfera afecţiunilor ce pot fi tratate sau ameliorate cu
antihistaminice H1 este foarte largă. Ele sunt folosite cu succes în rinita şi
conjunctivită alergică (mai ales cele de generaţia a II-a), pentru răceală şi
gripă asociate cu alţi compuşi, în astmul alergic, unde rolul lor este mai
mult profilactic, reducând evoluţia spre criză de astm. Urticaria acută şi
cronică, anafilaxia, dermatitele atopice sunt alte afecţiuni în care se
folosesc cu rezultate mai mult sau mai puţin evidenţe antihistaminicele
H1.
Indicaţiile lor nu sunt legate numai de efectele lor antialergice-
antiinflamatoare, ele putând fi folosite şi pentru efectele sedative,
antivomitive, etc. Farmacotoxicologia acestor compuşi se concentrează pe
două aspecte: efectul sedativ, marcat la antihistaminice H1 ale generaţiei I,
care impune anumite limite în utilizare şi efectul cardiotoxic care poate
genera aritmii grave, chiar fatale.
Deci, în prezent, practicianul are la dispoziţie o adevărată gamă
de substanţe antihistaminice, ale căror proprietăţi farmacologice permit o
prescriere diferenţiată pentru a ţine sub control în mod eficient diferitele
manifestări clinice ale alergiei determinate, în principal, de o eliberare
bruscă de histamină. În plus, trebuie amintit că un antihistaminic este
foarte des unul dintre elementele programului antialergic cu durată
medie sau lungă şi, prin urmare, poate fi asociat cu succes cu alte
substanţe, cum ar fi simpatomimeticele şi corticosteroizii.