CURSUL 6 FKT în patologia

STOMA.
• Patologia din sfera orală şi maxilo-facială
Durerea oro-facialâ, fenomen complex ce ocupă un loc principal (ca
frecvenţă şi intensitate) în ierarhia tipurilor de durere (10-50% din
populaţiei, Agostini, 2005), a devenit o preocupare şi chiar o
provocare în lumea ştiinţifică a ultimilor ani.
Ea are origini multiple, cele obişnuite fiind:
 dentară,
 sinusală,
 otică,
 cervicală (durerea referită),
 neurologică,
 viscerală (cardiacă),
 psihică şi a
 aparatului temporo-mandibular.
Durerea generată la nivelul complexului masticator (muşchi,
articulaţie, nerv) exprimă un grup heterogen de probleme
patologice ce crează disconfort şi chiar invaliditate, interfera
calitatea vieţii subiectului, impunând un diagnostic corect, precoce
şi o monitorizare terapeutică orientată.
Angajarea unor mecanisme care au efect antialgic, antiinflamator,
decontracturant, relaxant, de reechilibrale locală şi segmentară (la
nivelul extremităţii cefalice) sunt argumente esenţiale de utilizare a
factorilor fizici în patologia orală şi maxilo-facială.
Dezideratele actuale ale fizioterapiei se îndreaptă spre tratamentul
fenomenelor patologice
 extra-orale şi
 intra-orale precum
Ele sunt :
 sindrom disfuncţional temporo-mandibular (Temporo-mandibular
Disorders, TMD)
 artrite, artroze, afecţiuni discale ale articulaţiei temporo-mandibulare
(ATM);
 fenomene inflamatorii parodontale, gingivale, periostale, gan-glionare;
 recuperarea disfuncţiilor generate de nervii faciali;
 afecţiuni bucale (herpes, aftoză, ulceraţii cronice, stomatite)
 tratamentul sindroamelor algice de diferite etiologii (nevralgii trigeminale,
dureri faciale atipice, dureri dentare, post-operator sau post-traumatic).
CLASIFICARE
Tulburãrile ATM cuprind:
• Tulburãrile articulare temporo-mandibulare:
• congenitale sau/si de dezvoltare: aplazia, hipoplazia, hiperplazia,
neoplazia
• leziuni ale discului articular cu reducere sau fãrã reducere
• luxatia
• anchiloza
• fractura
• inflamatorii: capsulã, sinovie, poliartrite
• osteoartrite (neinflamatorii):primare sau secundare
Tulburãri ale musculaturii articulare:
• dureri miofaciale
• miozita
• miospasm
• mialgia localã
• contractura miofibroticã
• neoplazia
• Sindromul disfuncţional temporo-mandibular / Temporo-mandibular Disorders TMD
Definiţie
Condiţiile patologice cunoscute sub numele de TMD sunt expresia leziunilor şi/sau a disfuncţiilor prezente
la nivelul componentelor sistemului temporo-mandibular3.
Articulaţia temporo-mandibulară este o structură ce articulează mandibula cu baza craniului şi, ca orice
altă entitate mobilă a sistemului scheletal, poate prezenta probleme osoase, cartilaginoase,
ligamentare şi musculare; vasele sanghine şi fibrele nervoase peri-articulare pot fi şi ele implicate, fiind
răspunzătoare de apariţia unor aspecte clinice şi disfuncţionale.
• ATM are caractere anatomo-fiziologice speciale ce o diferenţiază de celelalte entităţi dinamice ale
scheletului favorizând astfel, apariţia unor manifestări patologice particulare.
Principalele elemente sunt:
• prezenţa în alcătuirea sa a discului, o formaţiune de tip fibro-cartilaginos care se insera pe
musculatura adiacentă;
• artro-cinematica este de tip rotaţie şi translaţie, dependentă de mişcarea din articulaţia opusă;
• articulaţia concurează şi la elaborarea unor acte fiziologice importante precum: fonaţia, masticaţia,
deglutiţia.
• Situarea sa în sistemul oral şi maxilo-facial o raportează şi la parametrii acestuia, ATM fiind obligată să
păstreze armonia lucrativă intrinsecă dar şi extrinsecă (dinţi, gingie, os alveolar, muşchi masticatori,
coloana cervicală).
• Pentru a exprima unele aspecte cronice din problematica regiunii, cel mai utilizat termen în urmă cu 3-
4 decade a fost de sindrom disfuncţional al ATM, entitate ce definea o durere musculo-scheletală
însoţită de disfuncţia sistemului masticator, agravată de mişcările mandibulei, independentă de bolile
dentare şi ale cavităţii bucale. Disfuncţia temporo-mandibulară (după Burlibaşa) este o "afecţiune
frecventă, poli-simptomatică, uneori chiar invalidantă, un defect de adaptare a structurilor articulare
la o serie de tulburări ocluzale sau mişcări parafuncţionale".
Pentru a exprima unele aspecte cronice din problematica regiunii, cel mai
utilizat termen în urmă cu 3-4 decade a fost de sindrom disfuncţional al
ATM, entitate ce definea o :
 durere musculo-scheletală însoţită de
 disfuncţia sistemului masticator,
 agravată de mişcările mandibulei,
 independentă de bolile dentare şi ale cavităţii bucale.

Disfuncţia temporo-mandibulară (după Burlibaşa) este o

"afecţiune frecventă, poli-simptomatică, uneori chiar invalidantă, un defect
de adaptare a structurilor articulare la o serie de tulburări ocluzale sau
mişcări parafuncţionale".
Termenul de Sindrom disfuncţional temporomandibular/Temporo-Mandibular Disorders (TMD)
este astăzi, cel mai vehiculat nume pentru a defini fenomenele algice cronice şi disfuncţionale din
sistemul oral şi maxilo-facial legate de aparatul masticator (articulaţie, muşchi, ligamente, nervi);
este necesar ca termenul să fie privit şi înţeles ca unul colectiv, care adună sub aceeaşi umbrelă un
număr de probleme patologice.
Denumirea actuală este sinonimă cu altele folosite anterior precum:
 artro-mialgie facială (facial arthromyalgia),
 sindromul mio-fascial dureros şi disfuncţional (myofascial pain dysfunction syndrome),
 sindromul disfuncţional dureros al masticatorilor (masticatory pain dysfunction),
 sindromul temporo-mandibular dureros şi disfuncţional al articulaţiei temporo-mandibulare
(temporo-mandibular joint pain dysfunction syndrome),
 afectare stomatognatică (stomatognathic disorders),
 sindromul articulaţiei temporo-mandibulare (temporo-mandibular joint syndrome).

Aşadar, TMD este un termen global care include un număr de entităţi cu etiologie multiplă a căror
simptomatologie îşi are originea în componentele articulare sau extra-articulare ale sistemului;
anomaliile musculare şi ligamentare, deranjamentele discale şi leziunile structurilor articulare sunt
cauzele cel mai frecvent evidenţiate l.

Cercetători ca Shibuya Y, Voog U, Zarb P şi alţii, în ultima perioadă, au încercat nu numai definirea şi
delimitarea sindromului dar au şi formulat criteriile de diagnostic pentru sub-tipurile de TMD
precum şi orientări terapeutice.
CAUZELE TMD
• leziunile traumatice severe (fracturi, luxaţii);
• malocluzia;
• tratamentele ortodontice;
• obiceiuri, gum chewing;
• artrita, artroza ATM;
• bruxismul;
• stress-ul fizic şi emoţional;
• factorii posturali din regiunea superioară a
trunchiului şi capului;
Clasificarea TMD
Origine articulară
• deranjament intern;
• procese inflamatorii (OA, PR, guta, SA, AP, infecţii);
Origine musculară
• mialgia;
• sindrom mio-fascial;
Diagnosticul pozitiv al afecţiunii se bazează (nu există simptome şi
semne specifice) pe:
 istoricul medical şi dentar,
 pe identificarea factorilor traumatici, sociali, stil de viaţă,
 pe măsurarea durerii prin intermediul unor chestionare şi diagrame
(Index Helkimo şi Fonseca, Index craniomandibular Dworkin, index
temporomandibular),
 pe examinarea fizică extra- şi intra-orală şi
 pe explorarea paraclinică.
Simptome şi semne clinice
 durere persistentă sau intermitentă în aria pre-auriculară sau a muşchilor masticatori (se urmăreşte ritmul,
intensitatea, iradierea, progresia);
 zgomote în urechi în timpul mobilizării mandibulei;
 limitarea ROM mandibulare (normal distanţa intercuspidală este de 48-52 mm, mişcarea laterală este de lOmm);
 dificultăţi/ asimetrie în deschiderea gurii;
 durere la activitatea de sugere;
 scrâşnitul dinţilor.
Simptomele asociate pot fi:
 cefaleea,
 migrena,
 durerea facială şi
 cervicală posterioară,
 la nivelul urechii sau umărului,
 anxietatea.
Examenul fizic oral şi extra-oral (cranio-facial şi al coloanei cervicale) se realizează prin:
• palparea articulaţiei temporo-mandibulare (pre-auricular, 1-2 cm anterior de tragus şi/sau în conductul auditiv
extern);
• palparea se execută bilateral cu gura deschisă şi închisă;
• palparea musculaturii masticatorii, maseter, temporal, pterigoidian medial şi lateral;
• aprecierea mandibular range of motion (amplitudine, simetrie, deviaţii);
• examenul vestibulului bucal maxilar şi mandibular;
• examenul unităţilor odonto-parodontale;
• examenul ocluziei dentare;
• examenul coloanei cervicale, fiind demonstrată relaţia coloanei cervicale cu ATM (Solow, Tallgren, Manns, Gonzales);
poziţia de extensie a capului creşte tensiunea în muşchii masticatori şi influenţează contactul ocluzal.
Examenul paraclinic
radiografia convenţională (are aport insuficient),
ortopanradiografia cone beam,
ecografia, CT, RM sunt capabile să identifice leziunile meniscale şi cauzele acestora, anomaliile
de localizare, morfologie, mişcare.
Analiza cantitativă a fenomenului ocluzal şi cefalometria Delaire contribuie la identificarea
morfotipului craniofacial.
Diagnosticul artroscopic se utilizează doar la pacienţii non-responderi la tratamentul conservator.
Diagnostic diferenţial
 fracturi dentare;
 suferinţe radiculare;
 pierdere de os alveolar;
 boală periodontală;
 cefaleea,
 migrena de alte etiologii;
 infecţii otice;
 nevralgia de trigemen;
În ultimele două decade, importanta dezvoltare a imagisticii a condus la o mai bună înţelegere a fenomenelor
morfo-patologice şi disfuncţionale zonale; s-au clarificat şi clasificat în primul rând problemele legate de:
 discul ATM (s-au indentificat formele de deplasare/ disk displacement acompaniate de structuri osoase
normale sau degenerate);
 patologia de tip reumatismal a ATM (artrite şi artroze);
 suferinţele musculare (muscle disorders):
 TMD poate fi rezultatul unei manifestări primare de la nivel muscular sau
 secundară sindroamelor dureroase cronice localizate (de tip mio-fascial) sau
 generalizate (de tip fibromialgie).
Patologia discului
Termenul de deranjamet intern al discului, sinonim cu cel de disk displacement, defineşte o relaţie anormală a
discului articular cu condilul mandibular, cu fosa sau eminenţa articulară 6'7.
Discul ATM are proprietăţi fizice şi biomecanice particulare ce îl definesc ca .
 un stress absorber,
 stress distribuitor şi
 efector vâscoelastic.
El este alcătuit din fibre de colagen, glucozaminoglicani şi elastină.
Sfress-ul mecanic excesiv sau dezechilibrul biomecanic al componentelor articulare generează
modificări ale compoziţiei chimice şi biologice, ceea ce conduce la perforarea, îngroşarea şi/ sau deplasarea
discului, deformarea condilului şi apariţia fenomenelor degenerative.
Deplasarea discului (DD), entitate denumită şi deranjament intern (dar incorect) este, aşadar, o entitate aTMD.
Etiologia este încă neclară.
Numeroase investigaţii au descoperit implicarea factorilor ocluzali, ortodontici şi para-funcţionali.
Se consideră că traumatismul direct, cu leziuni ale mandibulei sau indirect, de exemplu, secundar mişcărilor de
flexie-extensie ale coloanei, au rol cauzal important7.
Diagnosticul este susţinut paraclinic de o serie de metode între care se numără examenul
 radiologie,
 artroscopic,
 artrografic şi
 tomografie.
 sonografia are un grad crescut de sensibilitate,
 iar RM evidenţiază uşor poziţia discului şi oferă informaţii consistente.
Evoluţie.

Tradiţional, afecţiunea este progresivă, cu o evoluţie în patru stadii:

deplasarea discului cu reducere,

deplasare cu reducere şi blocaj (locking) intermitent,
deplasare discală fără reducere,
deplasare discală fără reducere şi perforaţie sau cu degenerare articulară (posterior
attachment tissue)7'19.

Farrar estimează că circa 25% din populaţia generală are această afecţiune;

atitudinea terapeutică iniţială este conservatoare,

iar în condiţii de eşec se aplică tehnici chirurgicale de tip meniscectomie,
repoziţionare discală şi condilotomie.
Majoritatea pacientilor vor rãspunde la tratamente simple , neinvazive:
• incurajarea pacientului
• ingrijiri la domiciliu
• tratament medicamentos
• fizioterapie
• gutiere
• psihoterapie
• terapie ocluzalã
• tratament ortodontic
• Incurajarea pacientului. Pacientul trebuie sã inteleagã unele aspecte
anatomopatologice ale bolii sale. Acestuia i se va explica spasmul
muscular, caracterul lui benign in tulburãrile descrise, remisia lui
spontanã si cã nu este simptomul unei alte boli.
• Repausul miscãrilor mandibulare. Imobilizarea completã a
mandibulei nu este de recomandat.
• Se va trece la o alimentatie de consistentã moale si se vor evita
deschiderile exagerate ale arcadelor dentare (rasul, cãscatul).
• Se vor evita, de asemenea, rosul unghilor, guma de mestecat,
scrasnitul din mãsele, inclestarea maxilarelor.
• Termoterapie cãldura (compresã caldã, sticlã umplutã cu apã caldã) este
confortantã si reduce spasmul muscular.
• Se recomandã tratament fizioterapic cu unde ultrascurte (diatermia) sau
ultrasunete.
• Tratamentul medicamentos. In fazele acute se recomandã medicatie
antiinflamatorie nesteroidianã. Un astfel de produs poate fi administrat 10-14 zile,
in doze uzuale antiinflamatorii.
• Miorelaxantele sunt larg utilizate, dar eficienta lor nu a fost incã doveditã si sunt
contraindicate in boli cronice.
• Analgezicele narcotice sunt contraindicate in mod deosebit.
• Antidepresivele sunt recomandate atunci cand este depistatã o cauzã psihologicã a
tulburãrilor functionale ATM si, mai ales, cand disfunctia articularã se asociazã cu
alte dureri musculare (cu alte localizãri) in cadrul altor semne sau simptome ale
depresiei.
Antidepresivele triciclice sunt cele mai utilizate:
 25-100 mg de Amitriptilinã,
 Nortriptilinã sau
 Doxepin la culcare, si care, pentru o perioadã de 2-4 sptãmani pot ameliora unele
simptome.
In caz de eficientã, tratamentul poate fi continuat panã la 4 luni cu o dozã minimã de
intretinere.
• Inhibitori de serotoninã (Fluoxtin, Paroxetin) au fost administrati in
caz de bruxism.
• Anxioliticele (benzodiazepine) fac parte din medicatia obisnuitã a
spasmului dureros al muschilor masticatori.
• Medicatia si dozele administrate trebuie individualizate in cazul
fiecãrui pacient.
• Urmãrirea pacientilor sub tratamentele mentionate anterior trebuie
fãcutã indeaproape pentru combaterea efectelor lor secundare sau
a dependentei.
• Terapia ocluzalã. Existã o multime de gutiere interocluzale folosite
in tratamentul tulburãrilor functionale ale ATM. Sunt confectionate
din acrilat dur si au urmãtoarele functii:
• ameliorarea disfunctiei articulare
• ameliorarea sistemului masticator motor prin ameliorarea functiei
musculare anormale (reducerea durerii musculare)
• protectia dintilor de supraincãrcarea ocluzalã şi abraziunea
patologicã
 Cele mai eficiente sunt gutierele acrilice care stabilizeazã ambele arcade dentare
pe toatã suprafata si lungimea lor. Aceastã solutie de tratament s-a dovedit
eficientã in 70%-90% din cazuri.
 Interferentele ocluzale sunt cauza primarã a durerilor musculare, iar indepãrtarea
lor va ameliora suferinta muscularã. Deoarece disfunctiile ATM sunt plurifactoriale,
numai terapia ocluzalã nu va remedia suferinta.
 Influenta tulburãrilor ocluziei dentare, a pierderilor dentare (edentatiile) si a
interferentelor ocluzale asupra functiei masticatorii nu este definitiv documentatã.
Totusi, contactele dentare premature trebuie indepãrtate si edentatiile restaurate
in efortul de imbunãtãtire a ocluziei dentare (de reabilitare) si a functiei
masticatorii. Efectul benefic de duratã al gutierei pentru repozitionarea maxilarelor
nu a fost complet doveditã.
 Psihoterapia are o valoare cunoscutã in cazul tulburãrilor ATM si de cauzã
psihologicã. Reducerea stresului poate fi un pas terapeutic important.
 Sunt folosite: tehnici de relaxare, terapia stresului, biofeed-back, terapia cognitivã
si alte mijloace de studiu ale comportamentului.
 Cheia succesului este cooperarea dintre pacient si clinician.
 Fizioterapia reconditioneazã si recupereazã aparatul muscular scheletal. Aceste
tehnici se pot aplica muschilor masticatori, muschilor cervicali care sunt incriminati
in tulburãrile functionale ATM.
 Miscãrile pasive sunt eficiente in reabilitarea modificãrilor musculare de naturã
morfologicã, biochimicã si biomecanicã. Sunt comercializate dispozitive speciale
pentru efectuarea acestor miscãri reabilitatoare musculare.
Modificãrile interne ale ATM
Sunt o altã cauzã de patologie articularã. Artrografia, rezonanta magneticã nuclearã si artroscopia in
scop diagnostic au arãtat cã, meniscul articular poate fi deplasat sau deformat, iar aceste stãri
patologice pot conduce la dureri si limitãri ale deschiderii arcadelor dentare. RMN este metoda cea
mai eficientã de examinare a anatomiei tesuturilor moi si dure ale ATM.
 Principalele categorii de modificãri interne ale ATM sunt deplasãrile anterioare ale meniscului
articular, cu reducere sau fãrã reducere (blocaj).
 Deplasarea anterioarã cu reducerea meniscului se produce cand, in pozitia cu gura inchisã, discul
este deplasat anterior si se reduce la relatia (pozitia) normalã, la un timp dupã deschiderea
arcadelor dentare. In aceste conditii, pacientul acuzã un zgomot (click) asociat cu durere de
intensitate variabilã la deschiderea arcadelor dentare. Tot la deschiderea arcadelor dentare
mandibula deviazã de partea bolnavã panã la producerea zgomotului, dupã care revine pe linia
medianã. Prevenirea inchiderii complete a arcadelor dentare cu o gutierã, lamã din lemn sau cu o
oglindã dentarã eliminã producerea zgomotului articular. Artrograma sau RMN vor obiectiva
deplasarea discului care se reduce (revine) la deschiderea arcadelor dentare.
 Aceastã conditie patologicã se poate agrava in timp panã la blocajul mandibular.
 Deplasarea anterioarã fãrã repozitionarea (reducerea) meniscului articular (blocajul meniscului).
Durerile pot fi absente dacã spasmul muscular a fost diminuat. Pacientii relateazã cã ceva le
impiedicã deschiderea completã a arcadelor dentare. Existã o limitare a deschiderii arcadelor
dentare de 25-30 mm.
 Artrograma si RMN demonstreazã deplasarea anterioarã a discului fãrã revenirea acestuia la
deschiderea arcadelor dentare (blocaj). Se pot obiectiva si modificãri degenerative ale condilului
mandibular.
 Tratamentul initial al modificãrilor interne ale ATM este identic cu cel al tratamentului sindromului
disfunctiei dureroase miofaciale. Aceastã conduitã este eficientã in cazul cand deplasãrile
anterioare ale condilului mandibular se pot reduce singure la miscãrile de deschidere ale arcadelor
dentare. La pacientii, insã, la care deplasarea anterioarã a meniscului este ireductibilã la
deschiderea arcadelor dentare, metodele de tratament descrise pot reduce spasmul muscular si
durerea si pot ameliora miscãrile mandibulare, dar nu pot influenta revenirea (reducerea)
meniscului deplasat. In aceste situatii fixarea meniscului (ARTROCENTESIS) poate fi consideratã.
• Patologia muşchilor masticatori
Muşchii afectaţi în cadrul TMD sunt
 temporalul (fascicul anterior, mijlociu şi posterior),
 maseterul,
 pterigoidianul intern şi extern.
Patologia musculară se exprimă prin
 algii,
 contractură,
 limitarea mobilităţii mandibulare, mai ales în contextul sindroamelor mio-fasciale sau
miozitice.
Punctele dureroase ce se pot evidenţia spontan sau provocat sunt:
 originea maseterului,
 corpul maseterului,
 cele trei fascicule ale temporalului,
 regiunea posterioară a mandibulei,
 regiunea submandibulară,
 faţa internă a unghiului mandibulei pentru pterigoidianul intern.
Este important a dimensiona în acest cadru intensitatea, tipul, localizarea, iradierea durerii,
relaţia acesteia cu dizabilitatea, prezenţa depresiei, dar şi evoluţia unor procese generale
nespecifice de tipul insomniei, fatigabiiităţii, etc. Asocierea durerilor maseterine, temporale
şi submandibulare este considerată un fenomen patognomonic pentru tulburările de ocluzie
In patologia ţesutului moale sindromul mio-fascial este cunoscut ca o manifestare
dureroasă cronică, regională, însoţită de afectarea mobilităţii segmentului, de
disconfort fizic şi scăderea capacităţii de muncă; sindromul miofascial se
caracterizează prin prezenţa unor puncte trigger active;
sindromul realizat de muşchii masticatori poate fi încadrat după NIDCR (Dental and
Craniofacial Research) acestei entităţi.
Durerea spontană şi cea declanşată la palparea muşchilor maseteri, temporali şi/
 sau pterigoidieni,malocluzia şi sensibilitatea la palparea ATM pot apare şi în cadrul
unui sindrom miofascial primar,în care punctele trigger sunt stimulate de
activitatea musculară
 sau pot fi secundare, unui proces inflamator al planurilor profunde, unei
modificări de structură internă a ATM sau unei artrite.
Examenul IRM al regiunii poate detecta toate aceste aspecte7'19.
Sindromul dureros al muşchilor masticatori poate fi generat şi în condiţiile
fibromialgiei, afecţiune sistemică cu prevalentă crescută, ce se caracterizează prin
durere cronică musculo-scheletală care apare într-o configuraţie clinică specială,
definită de insomnie, fatigabilitate cronică, colon iritabil, etc.
Sindromul Costen.
Distanţa verticală dintre cele două maxilare scade în cazul pierderii sau abraziunii
exagerate a dinţilor laterali.
Presiunile exercitate de contracţia muşchilor ridicători ai mandibulei în loc să se
transmită la arcadele dentare se transmit la meniscul articular, traumatizându-l.
Clinic se constată
 cefalee la nivelul vertexului şi zonei occipitale,
 durere în zona posterioară a urechii,
 în cavitatea bucală şi limbă;
 durerile îşi au originea la nivelul meniscului articular.

Costen 23 mai semnalează prezenţa

 vertijului,
 a acufenelor,
 a surdităţii ş
 i tulburărilor de echilibru.
Sindromul Costen se întâlneşte cu predilecţie la persoanele mai în vârstă.
Tratamentul constă din normalizarea ocluziei şi infiltraţii perifasciale cu novocaină 1%.
Artrita.
Procesele patologice de la nivelul ATM, generatoare de durere şi disfuncţie mandibulară frecvent
întâlnite sunt de tip degenerativ şi inflamator, artrozele şi respectiv artritele.
Reumatismele inflamatorii cronice, PR, SA, APs şi altele au adesea exprimate în tabloul clinic la debut
sau pe parcursul evoluţiei manifestări inflamatorii localizate ATM
Clinic simptomele şi semnele pot fi ondulante,
 cu perioade de acutizare şi ameliorare,
 iar anatomopatologic seremarcă pattern- ul caracteristic al fiecărei maladii,
 evenimente de tip distructiv (geode, eroziuni, pe ambele versante articulare, în PR, APs) sau
 productive (SA, APs).

În bolile inflamatorii cronice simptomul principal al artritei este

 durerea cu ritm inflamator,
 însoţită de redoare şi de
 disfuncţie mandibulară.
Durerea percepută la nivelul articulaţiei şi/ sau a muşchilor masticatori este agravată de masticaţie,
fonaţie, sau de alte situaţii ce includ mobilizarea mandibulei.
Durerea iradiază
 (cel mai frecvent facial, cervical anterior şi/ sau posterior) şi
 se acompaniază de limitarea mobilităţii mandibulei (coborâre, excursii laterale),
 contractură musculară,
 zgomote articulare precum: clicking (pocnitură), popping (pocnitură scurtă), grating (scârţâit), sau
crepitus (crepitaţii).
 frecvent întâlnim şi o serie de semne nespecifice între care cefaleea şi tinnitus-ul.

Atitudinea terapeutică este complexă şi include măsuri educaţionale, comportamentale, farmacologice,

mecanice, terapie ocluzală şi proceduri chirurgicale.
 Atitudinea terapeutică este complexă şi
include
 măsuri educaţionale,
 comportamentale,
 farmacologice,
 mecanice,
 terapie ocluzală şi
 proceduri chirurgicale.

Artroza/ osteoarthritis
 este una din cele mai frecvente maladii;
 are o etiologie multifactorială ce include elemente de ordin general şi local,
 evoluţie cronică şi un pronunţat caracter dizabilitant;
 poate afecta orice articulaţie mobilă
Afectarea degenerativă a ATM are o incidenţă estimată la cadavru de 40-60% (Macalister
Procesul patologic
 evoluează mai ales bilateral, iar
 factorul mecanic are rol principal.
Artroza interceptează mai întâi relaţia disc-condil ca apoi să determine modificări de structură a tuturor
componentelor articulare.
Alte manifestări în cadrul TMD
• Studiile epidemiologice au arătat că reducerea stabilităţii, vertijul şi alte semne otoneurologice sunt frecve
prezente în cadrul manifestărilor clinice a acestor pacienţi, sugerându-se că TMD poate produce modificări
posturale şi de locomoţie prin inducerea unor perturbări în reflexele vestibulo- spinale.
• Aceasta ipoteză este susţinută şi de experimentele recente care au evidenţiat că propriocepţia, analizatoru
Managementul TMD
Tratamentul pacienţilor cu TMD este asemănător cu cel al bonavilor cu tulburări ortopedice sau cu boli
reumatismale.
• Obişnuit, conduita terapeutică este conservatoare şi doar în cazurile dificile se apelează la tehnici de
debridare, lavaj, artrocenteză, artrotomie sau chirurgie reconstructivă.
Iniţial, Weinberg3'11 a împărţit resursele terapeutice în trei categorii:
 terapie paleativă;
 terapie cauzativă;
 terapie adjunvantă;
 Ulterior autorii au mai adăugat o categorie, terapia radicală.
Strategia debutează cu
informarea pacientului asupra problemelor sale de patologie şi educaţia în sensul unui program self-care
dirijat spre4'19:
 eliminarea condiţiilor determinante şi a celor comportamentale (gumă de mestecat, bruxism, etc);
 eliminarea activităţilor dento-maxilare stresante (spart nuci, oase);
 evitarea mişcărilor mandibulare extreme;
 introducerea de perioade de repaus mandibular;
 susţinerea unui tratament ortodontic (purtarea de aparate).
Controlul durerii
• mijloace medicamentoase (AINS, doze mici de anxiolitice, decontracturante, glicozaminoglicani şi
condroitin sulfat);
• mijloace fizioterapice (variate forme şi modalităţi): diatermie, ultrasunete, laser, aplicaţii de
termoterapie (cald şi rece);
• terapie intraorală, folosirea gutierelor şi a interceptoarelor ocluzale (intraoral appliances) pe o perioadă
de 10-14 zile, până ce se obţine o relaxare musculară optimă;
• modificarea consistenţei dietei.
Afecţiuni bucale
 (afecţiuni veziculo-buloase,
 uicerative,
 inflamatorii)
 Afecţiunii virale veziculo-buloase
• Infectarea cu virusul herpetic este deosebit de frecventă; conform statisticilor, aproximativ 70-80 % din populaţie
este purtătoare de virus.
Există mai multe tipuri de virusuri herpetice8, dintre acestea doar HSV-l (herpes simplex virus 1) şi varicela zoster, pot
determina diferite leziuni la nivelul mucoasei bucale.
• HSV-l determină gingivo-stomatita herpetică şi herpesul recidivant (localizat la nivelul buzelor);
• Varicela zoster determină varicela şi herpesul zoster.
Gingivo-stomatita herpetică afectează copii de 1-5 ani. Afecţiunea
• debutează cu febră şi disfagie, leziunile veziculoase apar după 2-3 zile; mucoasa gingivală, palatină, jugală, linguală,
amigdaliană este edemaţiată, tumefiată acoperită cu vezicule izolate sau grupate în buchet. Vindecarea leziunilor
apare după 8-15 zile.
Stomatita herpetică apare la adulţi, veziculele sunt localizate la nivelul palatului dur şi pe gingia fixă; vindecare apare
după 5-7 zile.
Herpesul labial. Principalele simptome ce apar la început sunt senzaţia de arsură şi înţepăturile. Ulterior apar mici
vezicule grupate în buchet, pe un fond roşu, care sunt dureroase. Leziunile pot fi localizate la nivelul buzei
(superioare sau inferioare) şi mucoasei bucale sau se pot extinde în sus spre tegumentul nasului. De obicei episodul
durează între 7 şi 10 zile.
Varicela zoster. Infecţia primară se manifestă în special la copii sub 10 ani, foarte rar la adult, printr-o erupţie veziculo-
pustuloasă ce interesează trunchiul, faţa, craniul şi extremităţile. Leziunile orale sunt frecvent localizate la nivelul
palatului dur, buze, limbă, mucoasa jugală.
Herpes zoster este o boală infecto-contagioasă, determinată de reactivarea virusului varicelo-zosterian. Afecţiunea se
caracterizează prin inflamaţia unuia sau mai multor ganglioni şi a rădăcinilor nervoase senzitive respective, iar clinic
printr-o erupţie eritemato-veziculoasă ce este însoţită de dureri vii. Evoluţia zonei zoster durează între 2 şi 4
săptămâni, până la vindecarea leziunilor cutanate. Manifestările orale pot apare prin interesarea nervului trigemen
 Leziuni ulcerative
 Aftele bucale. Aftele sunt leziuni ulcerative localizate frecvent la nivelul cavităţii bucale (mucoasa
labială, jugală, vestibul oral, faţa ventrală a limbii), cu o incidenţă crescută în rândul populaţiei
(aproximativ 70%). Apar mai frecvent la adulţi (decada a doua, a treia), etiologia fiind multi-
factorială. Leziunea apare sub forma unei macule eritematoase dureroase, care se ulcerează în 24-
48 ore.
Tratamentul constă din:
 badijonări cu violet de genţană 1%, xilină 2%;
 spălaturi bucale cu soluţii antiseptice, alcaline;
 LLLT (efect analgetic, prelungind perioada între remisiuni).
 Ulceraţiile mecanice pot fi determinate de o gamă largă de factori protetice totale sau parţiale, în
etapa de adaptare imediată, croşetele protezelor parţiale, lezarea accidentală a mucoasei orale în
timpul manoperelor cu frezele prin deraparea instrumentelor, etc.
Se recomandă folosirea LLLT deoarece acesta accelerează vindecarea şi reduce durerea.
 Sindroamele algice în teritoriul oro-maxilo-facial
Sindroamele algice sunt de diferite etiologii: nevralgii trigeminale, dureri faciale atipice, dureri dentare,
post-operator sau post-traumatic.

Durerea dento-parodontală
Durerea dento-parodontală reprezintă motivul cel mai frecvent de prezentare al pacienţilor la cabinetul
stomatologic. în funcţie de cauza determinantă, durerea poate varia de la disconfort, sensibilitate,
durere uşoară, discretă, la durere violentă.
Printre cauzele durerilor dentare putem enumera:
 caria dentară (caria profundă,
 caria radiculară), leziunile pulpare acute (pulpită, parodontită apicală),
 hipersensibilitatea dentinară,
 traumatismele dentare (luxaţii, fracturi),
 afecţiunile gingivale (gingivite, parodontite).
Durerea musculară
• Durerea de origine musculară este descrisă în cadrul TMD.
Durerea osoasă
Durerea osoasă poate avea originea la nivelul osului, periostului, ligamentelor, muşchilor. Cauza acestor dureri o constituie
procesele patologice osoase traumatice (fracturi ale oaselor maxilare şi mandibulare), inflamatorii (alveolite, periostite,
osteite, osteomielite) sau tumorale (tumori benigne, maligne). Durerea acută:
 poate fi întâlnită în cazul fracturilor, osteitelor, osteomielitelor;
 este intensă, difuză, spontană sau provocată;
 are caracter pulsatil în cazul durerii de origine inflamatorie;
 are caracter violent, ascuţit în cazul durerilor de natură traumatică.
Durerea cronică:
• întâlnită în osteoporoză, osteomalacie, neoplasme;
• durerea are caracter surd, persistent.
Durere neurologică
Nevralgia de trigemen (nevralgia primară sau ticul dureros) este o afecţiune localizată la nivelul perechii a V-a de nervi
cranieni, nervul trigemen.
În nevralgia de trigemen simptomul dominant este durerea de intensitate foarte mare, lancinantă localizată la nivelul feţei.
Cauzele nevralgiei de trigemen sunt necunoscute. Se incriminează existenţa unor factori iritabili situaţi la nivelul
ganglionului Gasser, leziuni la nivelul unei ramuri a trigemenului, compresiune a vaselor.
Criza debutează cu o durere bruscă, de câteva secunde/ minute, ce dispare instantaneu, intensitatea durerii fiind maximă de
la început până la sfârşitul crizei.
Durerea poate fi localizată pe traiectul unui ram sau poate cuprinde toate ramurile trigemenului (oftalmic, maxilar,
mandibular). în timpul crizelor, în afara durerii mai pot apare fenomene reflexe, vasomotorii şi secretorii (vasodilataţie,
transpiraţii, hipersecreţie lacrimală, nazală şi salivară), contractura musculaturii faciale, fenomen cunoscut sub numele de
"ticul dureros al feţei“.Între episoadele de criză se constată uneori o sensibilitate dureroasă la presiunea punctelor de
emergenţă a ramurilor trigemenului.
Durerea post-extracţională
În cabinetele de medicină dentară, intervenţiile de chirurgie dento-alveolare (în
special extracţiile dentare, rezecţiile apicale) reprezintă o activitate curentă.
• Post-operator, pacientul poate prezenta: durere, edem, echimoze, hemoragii.
• Post-extracţional pacientul poate să acuze dureri la locul unde s-a realizat puncţia
anestezică şi/sau dureri la nivelul alveolei, care pot persista 3-7 zile.
• Dacă, la 3-4 zile post-operator apare o durere violentă, ce creşte în intensitate, ce
iradiază la nivelul maxilarului sau craniului, putem vorbi de o alveolită post-
extracţională (uscată sau umedă).

Tratamentul constă din următoarele:

• îndepărtarea din alveolă a corpilor străini, a cheagului infectat;
• aplicarea locală a unor substanţe anestezice şi anti-infecţioase;
• tratament medicamentos antialgic;
• LLLT cu efect analgezic, anti-inflamator ce grăbeşte vindecarea, prin îmbunătăţirea
microcirculaţiei şi a migrării trombocitelorîn alveola hemoragică.
Fenomene inflamatorii parodontale
Alături de caria dentară, bolile parodontale sunt cele mai frecvente afecţiuni din teritoriul oro-maxilo-
facial.
Clasificarea bolilor parodontale după şcoala de parodontologie Bucureşti (Dumitriu) este următoarea:
Gingivite
• gingivita cronică de cauză microbiană;
• gingivita hiperplazică prin inflamaţie microbiană;
• gingivita din cursul unor stări patologice;
• gingivita hiperplazică, determinată medicamentos: hidantoină, ciclosporină, blocanţi de calciu;
• gingivita alergică;
• gingivita descuamativă;
• gingivita şi gingivo-stomatite acute şi subacute;

Tumori gingivale benigne şi maligne

Parodontite
• parodontita marginală cronică superficială;
• parodontita marginală cronică profundă :
• la copii: parodontita precoce şi parodontita juvenilă;
• la adult: parodontita marginală agresivă, parodontita marginală profundă rebelă la tratament,
parodontita distrofică.

Manifestări gingivo-parodontale şi orale în SIDA

• Gingivitele
sunt inflamaţii ale gingiei care se manifestă clinic prin modificări de
formă, culoare, textură, volum, sângerări gingivale la periaj/
masticaţie sau spontane, dureri localizate, prurit gingival.
Gingivitele tratate sunt complet reversibile, spre deosebire de cele
netratate ce pot evolua spre parodontite.

• Parodontitele sunt inflamaţii ale gingiei şi structurilor de suport ce

au ca rezultat resorbţia acestuia şi formarea de pungi parodontale.
Apar sângerări gingivale, pungi parodontale, recesiuni gingivale.

Tratamentul bolilor parodontale constă din:

• periaj profesional, detartraj;
• terapie medicamentoasă (antibiotice, AINS);
• tratament chirurgical;
• LLLT27.
Proceduri fizioterapice în tratamentul patologiei orale şi maxilo-faciale
Tratamentul non-farmacologic al patologiei oro-maxilo-faciale include terapia fizicală care angajază
 agenţi naturali sau artificiali,
 mecanici (acupunctura, presopunctură),
 termici,
 electrici (electroterapia,
 electro-acupunctură),
 magnetici,
 radiaţii (laser, ultrascurte),
 kinetoterapie,
 masaj,
 ergoterapie.
Vor fi aduse în atenţie tipurile de terapie fizicală utile domeniului 11:
 termoterapia ce include: proceduri calde, sub formă de căldură superficială, sau profundă
(ultrasunet/ultrasonoforeză, lwatt/cm2, 4-6 minute) pe musculatura afectată, ultrascurte (doze
medii) şi proceduri reci;
 electroterapia: TENS, ionoforeză, NMES pe musculatura deficientă;
 laser-terapia, tip LLLT pe punctele trigger;
 acupunctura;
 masoterapia;
 terapia manuală (Martini a demonstrat utilitatea prin studiu RM);
Termoterapia
Proceduri reci - aplicaţii crioterapice sub formă de ice pack (5-10 minute, 3-4 ori/zi) sau spray vapocoolant;
se folosesc pentru scăderea edemului şi pentru combaterea durerii superficiale.
Proceduri calde superficiale - heat pack de 3-4 ori pe zi, 5-10 minute.
Proceduri calde cu acţiune profundă - terapia cu ultrasunete
 determină pe formaţiunile musculo-scheletale:
 reducerea spasmului muscular;
 reducerea inflamaţiei şi a tumefacţiei;
 creşterea circulaţiei periferice;
 reducerea durerii şi a redorii.
Tratamentul cu ultrasunete conduce la obţinerea de efecte selective (la interfeţa dintre mediile structurale, ceea ce
permite apariţia endotermiei la nivelul părţilor moi relativ profunde ale ATM), dublate de o acţiune fibrolitică 11,27.
Electrostimularea antalgică frecvent folosită este de tip:
• galvanic;
• medie frecvenţă - curenţi interferenţiali;
• TENS.
TENS11,19 este o tehnică non-invazivă, drug-free pain management technigue
Indicată în cazul sindroamelor dureroase acute şi cronice.
TENS se adresează numeroaselor condiţii cronice regionale:
• durere cervicală;
• migrenă, cefalee;
• artrită/artroza ATM;
• nevralgie post-herpetică;
• afecţiuni dentare;
• durere ATM de alte etiologii;
• torticolis;
• nevralgie de trigemen;
• sindrom miofascial/ fibromialgie;
• durere post chirurgicală;
• durere post-traumatică.
In urma analizelor electromiografice şi electrognatografice s-a demostrat o relaxare
musculară (Bassanta, Sprosser şi Paiva 1997) şi o reducere a durerii la pacienţii
care au beneficiat de această formă de electroterapie.
Reducerea simptomelor se instalează, de obicei, în primele 30 minute.
Aplicaţie TENS pentru ATM
• Plasarea electrozilor are în atenţie zona algică sau ATM,
având ca precauţii:
• evitarea ochilor şi a zonei intraorale;
• evitarea regiunii cervicale laterale (C5), risc de hipotensiune;
• evitarea plăgilor sau rănilor deschise;
• transcerebral, la pacienţii purtători de pace-maker, epileptici,
• gravide.

LLLT.
Efectul analgetic, anti-inflamator şi de biostimulare sunt principalele argumente ale
laserului aplicat în stomatologie.
Au trecut deja 30 ani de la prima indicaţie ca procedură în medicina dentară, când s-a
avut în atenţie chirurgia ţesuturilor moi, incluzându-se gingivectomia, frenectomia,
chiuretajul, biopsia efectuate cu C02 laser şi Nd: YAG laser.
Astăzi, în acest domeniu este aprobat laserul argon şi Er: YAG pentru utilizare în
tratamentul afecţiunilor ţesutului moale şi dur, incluzând şi cavităţile dentare u'u.
Laserul îşi găseşte indicaţii numeroase în :
 intervenţiile stomatologice (hipersensibilitate dentinară, dezinfec-ţia suprafeţei dentare, pulpectomie,
utilizări în endodonţie, prepararea cavităţilor, rezecţie apicală, detartraj, etc);
 afecţiuni bucale (herpes, ulceraţii, stomatite, afte);
 gingivite, parodontite, parodontopatii marginale cronice;
 în sindroamele dureroase (nevralgii trigeminale, dureri faciale cronice, dureri post-operatorii sau post-
traumatice);
 după intervenţiile chirurgicale osoase (rezecţii, chistectomii, extracţii, intervenţii dento-alveolare);
 afecţiunile ATM (post-traumatice, artrite, artroze, TMD);
 implantologie (reduce inflamaţia, ajută osteogeneza şi vindecarea mai rapidă);
 fracturile maxilare (reduce inflamaţia, ajută osteogeneza şi vindecarea).
Efectele laserului17,31:
• pregnant, de calmare a durerii;
• antibacterian, antiinflamator;
• accelerează procesul de vindecare al plăgilor;
• îmbunătăţeşte microcirculaţia locală;
• creşte reactivitatea tisulară;
• antiedematos.
Avantajele utilizării terapiei laser17,32:
• reduce rapid durerea;
• nu generează efecte secundare;
• se combină perfect cu alte forme de terapie. Contraindicaţiile. Laserul nu poate fi implementat în
schema terapeutică dacă:
• pacientul are o patologie acută;
• Masoterapia
Masajul este o procedură folositoare patologiei orale şi maxilo-faciale pentru următoarele efecte:
 reduce percepţia dureroasă;
 îmbunătăţeşte circulaţia locală;
 produce efecte tonice dar şi de relaxare;
 previne aderenţele la nivelul ţesutului conjunctiv;
 îmbunătăţeşte producerea şi circulaţia opioizilor endogeni.
Masajul poate fi indicat pacienţilor cu :
 stress fizic şi psihic;
 sleep apnee şi insomnie;
 tensiune în muşchii masticatori şi fascii, de diferite origini;
 sinuzite;
 durere facială (cronică sau temporară);
 durere miofascială, puncte trigger şi zone de referinţă;
 migrene sau cefalee cronică;
 disfuncţii ATM;
 durere la deschiderea sau închiderea gurii;
 cracmente şi/ sau crepitaţii la nivelul ATM;
 bruxism, tensiuni cronice datorită parafuncţiilor (suptul buzelor, a obrajilor);
 disfuncţii musculare determinate de tratamentele stomatologice îndelungate şi agresive.
Masajul extra-oral este o metodă efectivă de tratament ce se adresează pacienţilor cu
 disfuncţii ale articulaţiei temporo-mandibulare,
 cefalee sau
 tensiuni excesive la nivelul maxilarului.
Masajul extra-oral se bazează pe tehnica clasică: alunecări (sliding) superficiale şi profunde, fricţiune, staţionare compresivă,
rulare.
Tehnicile se aplică pe muşchiul maseter şi temporal anterior, utilizându-se ca substanţă intermediară, uleiul mineral.
Aplicaţia se desfăşoară cu paşi consacraţi.
Bolnavul în poziţie ventrală
 cu vârful degetelor, bilateral, execută mişcări circulare la nivelul
cefei, 4-5 minute;
 cu vârful degetelor plasate pe oasele occipitale se exercită
presiuni progresive, apoi se continuă cu masajul inserţiilor
musculare, 4-5 minute;
 presiuni progresive pe trapez 1-2 minute;
 în timp ce bolnavul relaxează, mandibula se efectuează cu vârful
degetelor pe muşchii masticatori, aceeaşi manevră, 5-7 minute.
Bolnav în poziţie de decubit dorsal
• bolnavul deschide gura maxim posibil, fixându-se mentonul; cu
cealaltă mână se execută masaj al muşchilor masticatori,
• stretching pentru 5-7 minute;
Kinetoterapia

În general, programul kineziologic aplicat la nivel oro-maxilo-facial asociază

 exerciţiile de postură
 cu tehnicile asuplizante,
 de reechilibrare musculară,
 de creştere a ROM a ATM dar şi
 de reeducarea (statică şi dinamică) a coloanei cervicale şi
 de dinamică respiratorie 11,2S.

Kinetoterapia regiunii faciale are două scopuri principale:

 reducerea spasmului muscular şi

 conservarea/creşterea mobilităţii articulare.
Metodele utilizate sunt :
întinderea (stretching-u\) activă şi pasivă,
relaxarea şi
tehnicile de mobilizare:
a.Strerch/ng/întinderea activă:
• închiderea şi deschiderea lentă a orificiului bucal cu amplitudine maximă posibilă;
• cu limba presată contra palatului dur, cât mai posterior posibil, mişcări rotatorii, evitând
protruzia către dantură;
• deschiderea gurii până la limita durerii (5 secunde), pauză (5 secunde), închidere, pauză;
• mişcări repetate de protruzie - retruzie şi lateralitate, cu mandibula coborâtă la distanţa
interincisivă de 10 mm;
• bolnavul deschide gura aproximativ 15 grade, cu policele se apasă pe bărbie în timp ce bolnavul
închide gura (izometrie de masticatori);
b.Stretching pasiv al masticatorilor prin tensionarea obrajilor (umflarea acestora);
c.Relaxare
• aplicarea de rezistenţă la solicitarea coborârii mandibulei, urmată de mişcării active cu sau fără
opoziţie ;
d. Mobilizări mandibulare ce constau din:
• tracţiune caudală;
• protruzie;
• translare medial-laterală.
Kinetoterapie specială cuprinde tehnici de relaxare şi de reducere a sfress-uluiarticular.
Bolnavul va efectua5,28:
antrenament/ control postural;
• poziţia capului influenţează poziţia mandibulei şi, prin aceasta, solicitarea musculaturii
masticatorii;
• posturarea corectă, conştientă a capului se realizează în ortostatism, aşezat, în decubit;
 din ortostatism se practică exerciţii de extensie axială,
 stretching de pectorali mare şi mic;
 stretching de trapez şi levator scapular,
 din poziţia aşezat (mai ales la pacienţii cu muncă de birou sau şoferi) se urmăreşte
menţinerea lordozei lombare,
 se foloseşte scaunul cu cotiere şi se adaptează înălţimea biroului (în aşa fel cabraţele să
fie flectate la 25 grade şi în abducţie de 15- 20 grade, coatele în unghi de 90 grade
sprijinite pe birou;
 în poziţia de decubit se preferă supinaţia cu menţinerea lordozei cervicale (pernă
cervicală) şi descreşterea lordozei lombare prin folosirea unei perne sub genunchi;
decubitul în pronaţie şi cu capul în rotaţie pune în tensiune ATM, muşchii şi ligamentele;
stretching pentru muşchii maseter, temporal, sterno- cleido-mastoidian, trapez şi cervicalii posteriori.
Exerciţiile de stretching vor fi efectuate bilateral de cel puţin 3 ori pe zi;
exerciţiile de stretching sunt contraindicate la cei cu dislocaţii de mandibulă, iar maseterul şi muşchiul
temporal vor fi lucraţi în timp ce pacientul realizează puii the jawforward mişcarea maxilarului
înainte.;
tehnici de activare (pentru pterigoidianul lateral ce facilitează protruzia mandibulei, mai ales la copii);
training relaxant, folosind biofeed-back (EMG);

Programul la domiciliu (adiţional stretch/ng-ului şi ajustărilor posturale) are trei părţi:

• în prima parte, bolnavul va efectua balance the uper quarter of the body, conştient de programul
RTTPB (Relaxare, Teeth slightly apart, Tongue touching roof of mouth, upright Posture,
diaphragmatic Breathing)37';
• Echilibru sfert din corp, conştientizarea de programul RTTPB(Relaxare,Dintii usor departate,
atingerea palatului ,Postura în poziţie verticală, respiraţie diafragmatică)
• în a doua parte, în condiţiile RTTPB pacientul realizează rotaţia şi translaţia ATM; cu limba sprijinită
de palatul dur, gura este deschisă mai mult pasiv decât activ;
• în parte finală se realizează stabilizarea mandibulei şi ulterior se aplică programul RTTPB; cu
mandibula în poziţie neutră, pacientul împinge mandibula cu indexul la dreapta, la stânga, în sus, în
jos.
Kinetoterapia cervicală şi a centurii superioare.
Un alt aspect asupra căruia trebuie insistat este relaţia coloană cervicală-- regiunea cefalică (sfera oro-
maxilo- facială, ATM, tensiunile musculare şi articulare) 30.
Această nouă dimensiune se conturează din ce în ce mai mult în literatură;
statica şi dinamica vertebrală nu pot fi rupte de elemente cu care structural şi biomecanic sunt în directă
legătură.
Acupunctura
Acupunctura constă în identificarea anumitor puncte situate la nivelul pielii,
puncte ce se află de-a lungul unor meridiane energetice şi care formează o
reţea complexă.
• Aceasta metodă de tratament poate fi folosită singură sau în asociere cu
spectrul medicamentos, antiinflamator, analgezic, decontracturant.
• Rolul tratamentului este acela de a reduce simptomatologia, de a ameliora
tensiunea în zona muşchilor şi de a diminua sfress-ul intra-ligamentar la
nivelul ATM.
• Acupunctura poate ajuta la relaxarea muşchilor masticatori şi reduce, de
asemenea, stress-ul la alte niveluri ale corpului pentru a îndepărta
disconfortul ATM.
O şedinţă de acupunctura durează între 20 şi 25 minute, iar numărul de
şedinţe variază în funcţie de boală.
În medicina dentară, acupunctura are următoarele indicaţii:
• disfuncţii ATM;
• durere articulară, musculară, odontală;
• afecţiuni parodontale (gingivite, parodontite, stomatite);
• paralizii faciale;
• nevralgie de trigemen.
1. Cristina lordache, Codrina Chiriac, lordache O: Efectele terapiei laser asupra articulaţiei
temporomandibulare în poliartrita reumatoidă, Droguri, Biomateraile, Echipamente şi Tehnici în
Medicina Stomatologică (Supliment al revistei Medicina Stomatologică), Editura Apollonia, voi 1,
2002,413-422 Knight J: Diagnosis ant Treatment of Temporomandibular Disorders in Primary
Care, Hospital Physician, 1999, 55-58
2. Vadescka- Radunovic: Managing orofacial pain in practice, ed New Maiden UK, 2009
3. Agostini E, Frigerio R, SantoroP: Atypical facial pain: clinical consideration and differential
diagnosis; Neurol Scl,2008, 26: S71- S7 Wright F D: Manual of temporomandibular Disorders 2nd
edition, ed. PaperBack, 2009
4. Dworkin S F, Reresche L L: Research Diagnostic Criteria for temporomandibular disorders; J
craniomandibular Disorders, 1992, 6, 300-55
5. Gonzales H G, Manns A: Forward head posure; Cranio, 1996,14: 71/ 80 Isenberg D A, Maddison P,
WooP: Oxford text book of rheumatology; ed.Oxford University Press, 2004
6. Mandeel Al, Watson M: An evaluative audit of patients records in electrotherapy with specific
reference to pulsed shortwawwe therapy; JTherapy and Rehab, 2006,13, 414- 418
7. Guide to Physical Therapist Practice, Second Edition. Phys Ther. 2001; 81(1) 802175 39
8. Walsh U: The current status of low level laser therapy in dentistry. Part 1. Soft tissue
applications, Aust Dent J. 1997 Dec; 42(6):414
9. Genoveze MD, Olivi G: Laser in paediatric dentistry: patient acceptance of hard and soft tissue
therapy, Eur J Pediatric Dent, 2008, 9 (1):13-17
10. Simone marha Rodrigo, Cunha A, Pozza DH et al: Analysis of the effects of laser therapy, EurJ
Pediatric Dent, 2008, 9 (1):13-17
11. Ana LPF Almeida, Esper L, Sbrana M et al: Utilization of low intensity laser during healing of free
gingival grafts, Photomedecineand laser surgery, 2009, 561- 564
12. Elaine Pereira da Silva, Lidiany Rodrigues, Soares ES: Physical and ^ compositional change on
demineralized piomary enamel induced by C02 <u laser, Photomedecine and laser surgery, 2009,
585- 590
13. Tina Karu:Mitochondrial mechanisms of photobiomodulation in context of ~ new data about
multiple rol of ATP, Photomedecine and surgery laser, £ 2010,159-1 |
14. Amin El Fatih, Abdulah I. Ibrahim B : Efficacy of physiotherapy and intraoral splint in the
1. Canavan P, Capurso J: Electromyography in phisical therapy and o rehabilitation, cap 1, 2005
2. Dean B, Concepts in laser periodontal therapy using the Er, Cr: YSGG laser,
3. Fikackova H, Navratilova B, Dylevsky I, NavratilL, Jirman R: Assesment of the -g effect of non invasive laser on the process of healing
of an extraction :y;i';§? wound by infrared themography: preliminary study ,Journal of Applied Biomedicine, 2003,175-180
4. Goupille Ph: ATM et polyarthrite rhumatoide, These pour la doctorate en medicine 1988 Tours- France
5. Kato M, Kogawa M, Santos N, Conţi P: Tens and low-level laser therapy in the management of temporomandibular disorders, J Appl
Oral Sci. 2006, 14(2):130-135
6. Sandoval R, Koga D, Buloto L, Suzuki R, Dib L: Menagement of chemo and radiotherapy induced oral mucositis with low-energy laser, J
Appl Oral Sci,2003, 11(4): 337-341
7. Schortinghuis J, Stegenga B, Raghoebar G, Bont: Ultrasound stimulation of maxillofacial bone healing, Criticai reviews in Oral Medicine
and Biology 2003,14:63-74
8. Shankland W., Temporomandibular disorders: Standard treatment options,
9. 2004, 349-355 29.
10. Syabo I: ATM şi disfuncţia temporomandibulară în spondilita anchilozantă.Teză de doctorat. Cluj Napoca, 2002
11. Roberta Chow, Johnson M, Lopes M R et al: Efficacy of low level laser therapy in the management of neack pain, Photomedecine, 2010,
34: 432- 438
12. AiraksinenO, Rantanen P, Kolari PJ, Pontinen PJ: Effects of IR (904nm) and He-Ne (632.8nm) laser irradiation on pressure algometry at
TPs. Paper to Nordic AP Society Annual Congress, Laugarvatn, Iceland, Scand. J. of Acupuncture and Electrotherapy, 1998, 3,56-61.
13. Baxter G D: Therapeutic Lasers: Theory and Practice. Churchill Livingstone: Edinburgh,1997
14. Tuner J, Hode L: Laser Therapy in Dentistry and Medicine'. Prima Books,1997
15. Goupille Ph, FouqhetB, Cottz Ph, et al: The temporomandibular joint in rheumatoid arthritis. Correlations Between clinical and
computed tomography features, J Rheumatology, 1990,17:10,1285-1291
16. Karlberg M, Persson L, Magnusson M: Reduced postural control in patients with chronic cervicobrachial pain syndrome. In: Karlberg M,
editor. The neck and human balance. A clinical and experimental approach to cervical vertigo. Lund: Dept. of Otorhinolaryngology; 1995.
p. 61-73
17. Koskimies K, Sutinen P, Aalto H, Stark J, Toppila E, Hirvonen T, et al: Postural stability, neck proprioception and tension neck. Acta
Otolaryngol (Stockh) 1997;529(Suppl.):95-7
18. Kurt PS: Unstable occlusion and temporomandibular joint disease. J Clin Orthod 1989;22:332-7
19. Myata T: A study on the relation between stomatognathic system and the systemic condition concerning the influence of
experimental occlusal interference on upright posture, particularly on gravity fluctuation and the antigravity muscles, Nippon Hotetsu
Shika Gakkai Zasshi 1990;34:631-4