BAZELE CONCEPŢIEI ŞI DEZVOLTĂRII

INTEGRATE A PRODUSELOR ŞI
PROCESELOR

Organizarea şi gestiunea întreprinderii

Septembrie, 2017
 Organizarea şi gestiunea întreprinderii

 Organizarea unei intreprinderi depinde în mod

esenţial de importanţa sa şi de tipurile de produse
fabricate.
 Se poate considera că resursele unei întreprinderi
sunt organizate după o structură determinată
de funcţiile întreprinderii.

2
 Funcţiile întreprinderii

Cele cinci funcţii principale ale intreprinderii sunt:

 funcţia marketing, al cărui rol este de a percepe nevoile
clientelei;
 funcţia producţie, care regrupează concepţia şi
realizarea cererilor clientelei, în condiţiile impuse de
obiectivele întreprinderii;
 funcţia distribuţie, care asigură difuzarea produsului
fabricat;
 funcţia financiară, care priveşte optimizarea resurselor
financiare ale întreprinderii;
 funcţia personal, care priveşte gestiunea personalului
necesar la bunul mers al întreprinderii.

3
 Funcţiile întreprinderii

Aceste funcţii pot fi:

 repartizate în servicii independente, pentru marile
întreprinderi;
 regrupate în câteva servicii, pentru întreprinderile
mijlocii;
 centralizate în acelaşi serviciu, pentru întreprinderile
mici.

4
 Organizarea întreprinderii
 Organizarea unei întreprinderi diferă deci în funcţie de
mărimea sa.
 Cu cât aceasta creşte, cu atât este mai structurată, şi cu
atât responsabilităţile sunt mai diluate.
 Astfel, se poate reprezenta întreprinderea în dezvoltarea
sa structurală, de la întreprinderea artizanală (familială)
la macro-întreprindere şi holding

5
 Organizarea întreprinderii
 In întreprinderea familială conducătorul asigură
sincronizarea tuturor funcţiilor.
 Dimensiunea redusă a întreprinderii îi permite să aibă o
vedere globală asupra problemelor şi să asigure
gestiunea producţiei.

6
 Organizarea întreprinderii
 Intr-o întreprindere mare funcţiile sunt mai structurate şi
mai ierarhizate, existând o gestiune a producţiei.
 Aceasta se sprijină adesea pe principiile tayloriste, care
nu mai sunt în prezent garantele unor bune
performanţe.
 Aceste întreprinderi sunt confruntate cu restructurări
industriale care integrează toate metodele avansate de
gestiune a producţiei.

7
 Organizarea întreprinderii
 In întreprinderile mici si mijlocii problema se face
resimţită cel mai mult în prezent.
 Fluctuaţiile rapide ale cerinţelor clienţilor şi talia
întreprinderii nu mai permit o conducere eficientă a
producţiei fără adoptarea unor demersuri de ameliorare
specifice.

8
 Funcţia producţie

Funcţia producţie constă în:

 a produce,
 la timpul dorit,
 în cantităţile cerute de către clienţi,
 la cost şi calitate determinate,
 realizând optimizarea resurselor întreprinderii în aşa fel
încât să se asigure:
 perenitatea (stabilitatea),
 dezvoltarea şi
 competitivitatea sa.

 In această definiţie, toate cuvintele scrise cu caractere

italice au importanţa lor, iar conceptele pe care le
reprezintă trebuie tratate simultan.
9
 Funcţia producţie
 A produce. Scopul oricărei întreprinderi industriale este,
bineînţeles, de a produce bunuri sau servicii pe care să
le pună la dispoziţia consumatorilor,
 Timpul dorit. Acest concept constă în a fabrica sau a
aproviziona exact la timp (Just in Time), nici prea
devreme pentru a cauza imobilizare financiară, dar nici
prea târziu, pentru a cauza insatisfacţia clienţilor sau
penalităţi de întârziere.
 Cantităţile cerute. Până nu demult, pentru a avea
siguranţa satisfacerii comenzilor, în producţia efectuată
se integra şi o cotă de rebut. Se fabrica deci mai mult
decât necesar, ceea ce determina o creştere a costurilor
şi a stocurilor de produse. Apare deci necesitatea de a
îmbunătăţi gestiunea producţiei şi a calităţii, astfel încât
să nu se fabrice decât cantităţile cerute. 10
 Funcţia producţie
 Cost determinat.
 în vederea câştigării unui avantaj concurenţial pe piaţă,
realizarea unui cost de producţie cât mai redus
constituie dorinţa permanentă a oricărei întreprinderi.
 De altfel, arunci când se negociază o piaţă,
întreprinderea se angajează faţă de clienţi să furnizeze
serviciul sau produsul la un anumit preţ.
 Ea trebuie deci să vegheze încât costurile de producţie
să nu depăşească angajamentele financiare, dacă
doreşte să obţină beneficii.

11
 Funcţia producţie

 Calitate determinată. Calitatea unui produs poate fi

privită sub două aspecte:
 calitatea legată de concepţia produsului:
 aceasta este fixată de către proiectant şi trebuie să
reflecte cerinţa clientului;
 ea va intra în preţul produsului, şi în consecinţă,
supracalitatea este la fel de prejudiciabilă ca şi
subcalitatea;
 calitatea legată de elaborarea produsului: un demers de
calitate într-o întreprindere poate conduce la obţinerea
de câştiguri substanţiale, evitând luarea în considerare,
între altele, a cotei de rebut cum era mai înainte.

12
 Funcţia producţie

 Optimizarea resurselor.
 Până nu demult exista obiceiul de a încerca atingerea
maximului de producţie pe fiecare maşină.
 In prezent este uşor de demonstrat că acest demers nu
corespunde.
 Optimizarea nu înseamnă deci a realiza maximum de
producţie, ci constă în a regulariza ritmul producţiei, în
scopul minimizării timpilor neproductivi şi evitării
proastei utilizări a resurselor, ameliorând rentabilitatea.

13
 Funcţia producţie

 Perenitatea, In contextul economic actual, când în

fiecare zi se constată închideri de întreprinderi,
principalul obiectiv este de a avea o producţie stabilă şi
durabilă,
 Dezvoltarea. In scopul de a putea dezvolta producţia
trebuie câştigate segmente de piaţă, ceea ce impune a
fi mai performant decât concurenţii.
 Competitivitatea. Pentru a asigura perenitatea şi
dezvoltarea, întreprinderea trebuie să devină mai
competitivă, adică să propună mai rapid consumatorilor
produse care să răspundă nevoilor.

14
 Gestiunea întreprinderii
 Reactivitatea în raport cu fluctuaţiile neîncetate ale
pieţei şi flexibilitatea de acţiune devin noile percepte de
reflexie pentru întreprinderile care vor să rămână "în
picioare".
 Concurenţa îndeamnă întreprinderile la o evoluţie
permanentă, oricare ar fi dimensiunea lor, trecutul sau
activitatea pe care o desfăşoară, întreprinderea trebuie
să răspundă la întrebarea: "Cum să fii competitiv pe
piaţă în condiţiile concurenţei ?".
 Obiectivul fiecărui manager de întreprindere trebuie să
fie obţinerea celor mai bune performanţe în ceea ce
priveşte costurile, termenele, calitatea şi flexibilitatea,
faţă de diversitatea cererilor.

15
 Gestiunea întreprinderii
 Întreprinderea are ca prim obiectiv asigurarea perenităţii
sale, bazându-se pe o strategie de dezvoltare a gamei
de produse.
 Produsul este suma competenţelor întreprinderii, el
trebuind să prezinte următoarele virtuţi: cost, calitate şi
avans tehnologic.
 Acestea presupun ca actorii implicaţi, de la definirea
necesităţii şi până la distrugerea şi reciclarea
produsului, să fie capabili sa intervină cât mai rapid
posibil în această cursă spre obiectiv, prin aplicarea de
noi structuri organizatorice şi de management în
întreprindere, mai mult sistemice decât ierarhice şi
disponibilitate de informaţie pentru toţi.
 Pe de altă parte, avansarea produselor de înaltă
tehnologie, a căror durată de dezvoltare necesită mai
mulţi ani, trece în mod imperativ la reducerea acestor
durate. 16
 Gestiunea întreprinderii

 Obiectivele întreprinderii formalizează şi sintetizează

următoarele cerinţe:
 reducerea termenelor de lansare şi fabricare ale
produsului,
 reducerea costurilor de producţie,
 îmbunătăţirea calităţii produselor fabricate,
 asigurarea mentenabilităţii şi siguranţei de funcţionare a
produselor,
 prevederea reciclabilităţii produselor.

17
 Gestiunea întreprinderii.

Reducerea termenelor de lansare ale produsului.

Pot fi reţinute trei soluţii principale, grupate sub termenul
generic "competiţie bazată pe timp" (time based
competition):
 Exact la Timp (Just in Time - JIT).
 Concepţia pentru fabricaţie (Design for Manufactunng -
DFM).
 Ingineria simultană (Concurrent Engineering - CE).

18
 Gestiunea întreprinderii.
Exact la Timp (Just in Time - JIT).
 O reducere a termenelor de obţinere a unui produs
înseamnă şi o reducere a stocurilor care pot întârzia
rezolvarea problemelor cotidiene şi pot genera
comportări ineficiente.
 Strategia tradiţională de organizare a fabricării prin
“împingere” este depăşită şi înlocuită cu strategia de
“tragere”
Strategie “Împingere”
Lansare cu Recepţie număr
rezervă legată Operaţia 1 Operaţia i Operaţia n necesar de produse
de rebutare cu surplus
Rebut Rebut Rebut
necontrolat 1 necontrolat i necontrolat n

Strategie “Tragere”

Comandă Lansare Comandă Op. 1 Comandă Op. i Comandă Op. n

Lansare pe Recepţie număr
Operaţia 1 Operaţia i Operaţia n
responsabilitatea necesar de produse
operatorului 1 Rebut 1 Rebut i Rebut n
19
 Gestiunea întreprinderii.

Concepţia pentru fabricaţie (Design for Manufactunng -

DFM).
 Acesta este un demers care trebuie integrat la nivelul
serviciului de concepţie constructivă.
 El vizează reducerea complexităţii produselor şi a
pieselor componente.
 În versiunea contemporană Concepţia pentru fabricaţie
este lărgită şi se utilizează termenul Design for X, unde:
 X este fabricare, asamblare, reparare, mentenanţă,
exploatare, lichidare

20
 Gestiunea întreprinderii.
Ingineria simultană (Concurrent Engineering - CE).

 Termenul "inginerie simultană" a fost preferat

pentru a traduce "concurrent engineering", în
scopul eliminării ambiguităţii semantice între
cuvintele concurent - competitor şi concurent -
convergent.
 Prin termenul de inginerie simultană se exprimă
faptul că un ansamblu de persoane converg
simultan spre un obiectiv comun, care este proiectul
produsului,

21
 Gestiunea întreprinderii.
Ingineria simultană (Concurrent Engineering - CE).

 Înainte de toate trebuie precizat că ingineria -

simultanâ nu este o tehnologie, ci mai degrabă o
filozofie, care are ca obiectiv principal ameliorarea
reactivităţii întreprinderilor, facându-le capabile să
scoată pe piaţă produse într-un timp mai scurt în
condiţiile concurenţei internaţionale.
 Ingineria simultană (concurentă) este filozofia ce stă
la baza organizării întreprinderii extinse/virtuale
(Virtual/Extended Enterprise) şi a întreprinderii
concurente (Concurrent Enterprise), care constituie
modelul întreprinderii mondiale a secolului XXI.

22
 Gestiunea întreprinderii.

Reducerea costurilor de producţie

Tehnicile utilizate frecvent sunt:

 Etalonarea concurenţială (Benchmarking).
 Ingineria valorii (Value Engineering).
 Concepţia pentru cost (design for cost)

23
 Gestiunea întreprinderii.
Reducerea costurilor de producţie: Etalonarea
concurenţială (Benchmarking).
 Ea constă în căutarea soluţiilor din propriul domeniu în
afara întreprinderii, în sânul concurenţei.
 Rezultatele găsite trebuie comparate cu cele din propria
întreprindere, ceea ce permite identificarea slăbiciunilor
şi punerea în aplicare a mijloacelor care vor conduce la
măsuri de remediere.
 Finalitatea este de a fi cel mai bun în domeniu (best in
class).
 Benchmarking-ul permite întreprinderii să cunoască mai
bine domeniile în care deţine întâietatea, să-şi
optimizeze activităţile, dar şi să cesioneze sectoarele în
care se depistează slăbiciuni.
24
 Gestiunea întreprinderii.
Reducerea costurilor de producţie: Etalonarea
concurenţială (Benchmarking).
Factori de succes.
Rezultate ale proceselor
Ce este Cine este mai
important pentru bun? Cu cât
compania este mai bun?
noastră?
Cât de buni
suntem? Culegerea
informaţiei.
Noi Analiza Ei
informaţiei

Ce procese Care procese

avem noi? sunt mai
bune?

Procese, Practici, Metode

25
 Gestiunea întreprinderii.
Reducerea costurilor de producţie: Ingineria valorii
(Value Engineering).
 Aceasta este o metodă creativă, care urmăreşte
satisfacerea necesităţii consumatorului.
 Demersul de concepţie este atât funcţional, economic,
cât şi pluridisciplinar.
 Produsul este considerat ca un ansamblu de funcţiuni şi
nu ca un ansamblu de piese.
 Scopul analizei valorii este de a creşte valoarea unui
produs prin reducerea costurilor de producţie, în acelaşi
timp cu ameliorarea calităţii şi a performanţelor.

26
 Principiul abordării globale de stat
 Abordarea globală de stat sau a economiei naţionale se evidenţiază
prin punerea şi soluţionarea problemelor importante de pe poziţia
generală de stat, spre deosebire de problemele particulare, la
rezolvarea cărora sunt interesate colective distincte.
 Această abordare se exprimă de asemeni în analiza oricărui produs
drept cost la utilizator sau calitatea necesară publică, iar consumurile
pentru evidenţierea acestei utilităţi ca un cost global - ce înseamnă
suma algebrică a costurilor din întreg ciclul de viaţă al produsului
studiat de pe poziţia satisfacerii calităţii necesare publice.
 O astfel de abordare în practică înseamnă urmărirea principiului: -
activitatea fiecăruia dintre executanţi individuali sau a colectivului, este
utilă în acea măsură, în care ea este utilă întregii comunităţi.
 Rezolvarea tehnică sau managerială se consideră profitabilă dacă la o
creştere a cheltuielilor, ca rezultat , într-un stadiu al ciclului de viată, are
loc o micşorare a sumei costurilor în ansamblu.

27
 Principiul abordării globale de stat
 Această abordare presupune cercetarea factorilor care determină
calitatea şi costurile în complex şi în acelaşi timp sub toate
aspectele produsului: concepţie, construcţie, tehnologii,
organizarea producţiei; toate tipurile de resurse: de muncă, de
materiale, tehnice, energetice, de finanţare; a tuturor stadiilor
ciclului de viaţă ale produsului: preproiectare, proiectare, pregătirea
şi fundamentarea producţiei, a producţiei în sine, comercializare,
exploatare, întreţinere.
 Este vorba, de asemeni, de aspectele complexe cantitative şi
calitative ale fiecărui factor.
 Modificarea oricăruia dintre factorii enumeraţi, are influenţă asupra
stării celorlalţi.
 Ca rezultat, se formează o anumită proporţionalitate, care trebuie
neapărat să fie echilibrată.

28
 Principiul abordării sistemice
 Abordarea sistemică - constă în aceea că în cercetarea produsului,
pe de o parte, acesta este tratat ca o entitate sau ca un sistem, ce
cuprinde în sine elemente componente ce se găsesc în interacţiune,
iar pe de alta ca parte a unui alt sistem, de nivel mai înalt, în care
produsul analizat se raportează cu alte subsisteme în
interdependenţe determinate.
 Oricărui întreg, cum este cunoscut, îi sunt proprii câteva
particularităţi, caracteristice pentru componenţa sa. In acelaşi timp,
el dispune de caracteristici proprii lui, ca sistem.
 De aici rezultă că îmbunătăţirea raportului "calitate - cost" pentru
componentele separate ale sistemului nu poate sa se producă
izolat.
 Acest gen de perfecţionare, va trebui neapărat să ia în considerare
acea influenţă pe care o va avea şi asupra sistemului de rang
superior.
 Astfel, rezultatul Ingineriei Valorii va trebui să fie neapărat echilibrul
tehnico - economic efectiv al produsului analizat ca sistem.

29
Principiul corespondenţei importanţei funcţiei
şi a consumurilor pentru realizarea ei
 Principiul corespondentei importantei funcţiei (utilităţii acţiunii
elementelor si legăturilor ce realizează această funcţie) si
consumurile pentru realizarea ei.
 Acest principiu urmează pe cel al abordării funcţionale şi constă în
aceea că:
 fiecare funcţie se cercetează în structură ierarhică,
 din punct de vedere al importanţei ei,
 în raport cu alte funcţii (cel mai frecvent pe cale expert),
 sunt comparate cu cheltuielile pentru realizarea ei,
 mai precis a cotei acestor cheltuieli faţă de suma tuturor
consumurilor necesare pentru realizarea ansamblului funcţiilor
obiectului analizat.

30
Principiul gradului de influenţă al demersului
Ingineriei Valorii în lanţul operaţional
 Principiul gradului de influentă al demersului Inginerie Valorii în
lanţul operaţional din cadrul ciclului de viată.
 In studiul factorilor multipli ce acţionează în Ingineria Valorii, într-un
proces dinamic şi interdependent, se descoperă o influenţă
fundamentală denumită influenta operaţională.
 Ne referim la însemnătatea esenţială a constatării că, gradul de
manevră al demersurilor maximizării calitative a funcţionalului, cu
minimum de costuri, scade pe măsura parcurgerii lanţului
operaţional al ciclului de elaborare al produsului.
 Cu alte cuvinte, fiecare verigă a acestui ciclu generează restricţii
pentru acţiunile din cadrul verigilor următoare.
 Astfel, concepţia şi proiectarea produsului este faza cea mai liberă
de constrângeri şi de aceea este cea, care poate aduce contribuţia
cu cea mai mare eficienţă.
 Valoarea produsului, determinată de caracteristicile funcţionale, de
performantă, estetice, de exploatare etc., rezultă direct din
concepţia funcţional - structural - constructivă.

31
Principiul gradului de influenţă al demersului
Ingineriei Valorii în lanţul operaţional

32
Principiile directoare ale ingineriei valorii

 Cercetările efectuate, concluziile rezultate din aplicaţiile

practice au permis enunţarea unor principii ce cuprind
orientările de bază în demersul Ingineriei Valorii.
 Aceste principii constituie baza, de la care au rezultat
procedeele concrete de lucru ale metodei ingineriei
valorii:
 Principiul concepţiei funcţionale.
 Principiul dublei dimensionări a funcţiei produsului.
 Principiul echilibrului între valoarea de întrebuinţare
şi costuri.

33
 Principiul concepţiei funcţionale
 Funcţiile unui obiect se transpun în valori de întrebuinţare
elementare şi contribuie fiecare în parte la constituirea valorii de
întrebuinţare totale a produsului.
 Aceste valori de întrebuinţare elementare (funcţii), derivate din
necesităţile la care răspunde produsul sunt exprimate prin calităţi
sau însuşiri, determinate astfel încât să poată fi măsurate prin una
sau mai multe unităţi de măsură, rezultatul acestei măsurări fiind
dimensiunea tehnică a funcţiei.
 Astfel se poate formula primul principiu al ingineriei valorii -
Concepţia constructivă a unui produs este rezultatul soluţiilor
tehnice adoptate pentru materializarea funcţiilor sale.
 In ingineria valorii se concep modalităţi de materializare a fiecărei
funcţii, care fiind asamblate dau concepţia produsului.
 Acest prim principiu al Ingineriei Valorii determină diferenţa în a
concepe un produs nou şi a re-proiecta unul existent. Ea nu
adaptează soluţii constructive existente, ci concepe soluţii noi.
34
 Principiul dublei dimensionări a funcţiei
Produs
Efect Structură (proces) Măsură
Funcţie Proprietate
fizico-tehnică (dimensiune) tehnică
fizico-tehnic

Costuri materiale, Măsură

energetice, (dimensiune) economică
informaţionale

Organizaţie, întreprindere

Structură (proces) Măsură

Efect
Funcţie Proprietate tehnico- (dimensiune) tehnico-
organizatoric
organizatoric organizatorică

Costuri materiale, Măsură

energetice, (dimensiune) economică
informaţionale
35
 Principiul dublei dimensionări a funcţiei
 Funcţiile unui produs au două dimensiuni: o dimensiune tehnică
exprimată printr-o unitate de măsură tehnică adecvată şi o dimensiune
economică, exprimată în preţ de cost.
 Se introduce astfel noţiunea de dimensiune economică sau preţul de
cost al funcţiilor produsului.
 In ingineria valorii se lucrează nu cu preţul de cost al produsului, ci cu
preţul de cost al funcţiilor sale, a fiecărei componente a valorii sale de
întrebuinţare.
 Preţul de cost al unei funcţii se raportează la o anumită calitate a
produsului, măsurabilă cu o anumită unitate de măsură tehnică.
 Astfel atribuim preţului de cost al unei funcţii date caracterul de
dimensiune. Ea este dimensiunea măsurată în unităţi monetare cu
ajutorul cheltuielilor de mijloace şi de manoperă, ocazionate de
înglobarea într-un produs a unei anumite calităţi, măsurabilă la rândul
său cu o anumită unitate de măsură tehnică.
 Aceasta este denumită dimensiunea economică a funcţiei, adică a
valorii de întrebuinţare elementare pe care calitatea respectivă o
adaugă produsului. 36
 Principiul echilibrului între valoarea de
întrebuinţare şi costuri
 Acest principiu are în vedere dubla proporţionalitate, cu care fiecare din
funcţiile unui produs intervine în valoarea sa de întrebuinţare şi în preţul
său de cost şi este formulat astfel:
 Ingineria valorii acţionează în direcţia maximizării raportului între valoarea
de întrebuinţare şi preţul de cost.
 Problemă de bază este aceea a măsurării valorilor de întrebuinţare.
 Mărimea parametrilor săi funcţionali, psiho-senzoriali, economici, de
folosinţă, etc. determină gradul, în care un produs satisface un şir de
necesităţi, cărora le este destinat şi, deci, determină mărimea valorii de
întrebuinţare a produsului.
 A determina nu înseamnă a măsura.
 Nu trebuie confundată dimensiunea tehnică a unei valori de
întrebuinţare cu dimensiunea ei socială, cu efectul ei util.
 Având la îndemână un instrument important, acela al descompunerii
valorii de întrebuinţare de ansamblu în valori de întrebuinţare
elementare (prin funcţiile produsului), în ingineria valorii este interesantă
nu măsurarea valorii de întrebuinţare, ci măsurarea variaţiei lor. 37
 Principiul echilibrului între valoarea de
întrebuinţare şi costuri
 Se pune întrebarea: Variaţia dimensiunilor tehnice ale unei valori de
întrebuinţare elementare, poate fi considerată identică cu variaţia însăşi a
valorii de întrebuinţare elementare?
 Ipoteza acestei identităţi de variaţie este acceptabilă în anumite limite,
ceea ce face aplicabil principiul echilibrului între costuri şi valoarea de
întrebuinţare.
 Se ajunge astfel la următoarea concluzie:
 In anumite limite, variaţia dimensiunilor tehnice ale unei funcţii a
produsului (valorii de întrebuinţare) este acceptată ca fiind identică cu
variaţia a însăşi valorii de întrebuinţare elementare.
 Putem să determinăm, într-un sistem bidimensional, legile de legătură
între dimensiunea tehnică a funcţiilor produsului şi dimensiunea
economică (costuri).
 Principiul echilibrului “valoare de întrebuinţare – cost” se aplică şi la
nivelul întregului produs. In acest caz, se sumează variaţia valorilor de
întrebuinţare, ponderate la greutatea specifică a fiecărei funcţii în
valoarea de întrebuinţare a produsului. 38
 Îmbunătăţirea calităţii
Metodele şi mijloacele reţinute sunt:
 Managementul calităţii totale (Total Quality
Management - TQM);
 Desfăşurarea funcţiei calitate (Quality
Function Deployement - QFD);
 Controlul statistic al procesului (Statistical
Process Control - SPC);
 Certificarea ISO 9000.

39
 Îmbunătăţirea calităţii.
Managementul calităţii totale
• Calitatea poate aduce, după cum s-a dovedit, un atu
concurenţial decisiv, dar aceasta nu se întâmplă decât
treptat.
• Grupurile de ameliorare a calităţii şi cercurile de calitate
uşurează aplicarea TQM.
• Aceste cercuri de calitate sunt constituite din grupuri de
specialişti având profesii diferite, care identifică
disfuncţionalităţile ce pot genera noncalitatea în
întreprindere.
• După identificare se decide tratarea, într-un mod sau altul,
a disfuncţionalităţii.

40
 Îmbunătăţirea calităţii.
Desfăşurarea funcţiei calitate
• Este un mijloc foarte eficient pentru înţelegerea necesităţii
clientului.
• Se începe prin formarea unei echipe compuse din
responsabilul de marketing, responsabilul de relaţii cu
publicul şi inginerii de concepţie.
• Se listează toate punctele susceptibile de a satisface
clientul şi se însărcinează o echipă cu punerea în aplicare
a tuturor mijloacelor tehnice şi a experienţei necesare
pentru a răspunde acestor cerinţe.
• Calitatea este astfel legată direct de indicele de satisfacere
a clientului.

41
 Îmbunătăţirea calităţii.
Controlul statistic al procesului
• Este o metodologie dezvoltată pentru a îmbunătăţi în mod
continuu procesul de fabricaţie, având la baza un studiu de
corelaţie între o mărime a unei matrici de intrare şi o
mărime a unei matrici de ieşire, cât şi a parametrilor
procesului.
• SPC (En) ajută la stabilirea şi la ameliorarea ratei de
dispersie acceptabilă a unui proces industrial utilizând
metode statistice, legi de probabilitate şi matrici de decizie.

42
 Îmbunătăţirea calităţii.
Certificarea ISO 9000

 Aceasta permite normalizarea relaţiilor dintre fabricanţii

principali şi colaboratorii lor, între clienţi şi furnizori.
 Norma 9001 se aplică la concepţia, fabricaţia, livrarea şi
mentenanţa produsului;

43
 Mentenabilitatea şi siguranţa de funcţionare

Printre metodele şi mijloacele folosite sunt:

 Autodiagnosticul.
 AMDEC (Analiza Modurilor de Defectare, a
Efectelor şi a Criticităţii ior).

44
 Mentenabilitatea şi siguranţa de funcţionare
Autodiagnosticul.
 Realizarea autodiagnosticului constă în evaluarea nivelului
de activitate al întreprinderii pentru fiecare din etapele sale,
cu ajutorul fişelor de anchetă şi a grilelor de corecţie care
le sunt asociate.
 In termen de autodiagnostic, întreprinderea îşi va
îmbunătăţi mult cunoştinţele asupra funcţiei mentenanţa şi
va putea descoperi principalele surse de disfuncţionalităţi
şi de progres.

45
 Mentenabilitatea şi siguranţa de funcţionare
AMDEC (Analiza Modurilor de Defectare, a
Efectelor şi a Criticităţii ior).
 Este o metodologie care urmăreşte evaluarea previzională
a fiabilităţii unui echipament, analizând în mod sistematic
diversele căderi pe care acesta le poate avea în cursul
utilizării sale.
 Este deci o metodă calitativă de fiabilitate, care permite
prevederea riscurilor de apariţie a căderilor, evaluarea
consecinţelor lor şi stabilirea cauzelor.
 Metoda are ca obiectiv principal obţinerea calităţii optimale
de către un sistem (produs, maşină sau procedeu).
 Pentru aceasta trebuie examinate în mod sistematic
căderile potenţiale, evaluată gravitatea consecinţelor lor,
asigurată detectarea lor, declanşate acţiunile corective în
funcţie de gradul lor de criticitate,
46
 Mentenabilitatea şi siguranţa de funcţionare
AMDEC (Analiza Modurilor de Defectare, a
Efectelor şi a Criticităţii ior).
 AMDEC este metodologia pentru analiza problemelor
potenţiale de fiabilitate la începutul ciclului de dezvoltare
unde este mai uşor să ia măsuri pentru a depăşi aceste
probleme, sporind astfel fiabilitate prin design.
 AMDEC este utilizat pentru a identifica moduri de potenţial
eşec, a determina efectul acestora asupra funcţionării
produsului, şi identificarea acţiunilor de atenuare a
eşecurilor.
 Un pas crucial este anticiparea ceea ce ar putea merge
prost cu un produs.
 Anticiparea în timp ce fiecare mod de defectare nu este
posibil, echipa de dezvoltare ar trebui să formuleze ca o
listă extinsă de moduri de eşec potenţial posibil.
 Folosirea precoce şi consecventă a AMDEC în procesul de
proiectare permite inginerului să proiecteze în eşecuri şi
produce produse fiabile, sigure, si client satisfăcut.
47
 Mentenabilitatea şi siguranţa de funcţionare
AMDEC (Analiza Modurilor de Defectare, a
Efectelor şi a Criticităţii ior).
Tipuri de AMDEC
 Există mai multe tipuri de AMDEC unele sunt folosite mult
mai des decât altele.
 AMDEC trebue să fie întotdeauna făcută ori de câte ori
eşecurile ar însemna eventuale prejudicii sau rănire a
utilizatorului
 Sistem - se concentrează asupra funcţiilor sistemului
global
 Design - se concentreaza pe componente şi subsisteme
 Procesul - se concentrează pe procese de fabricaţie şi
asamblare
 Service - se concentrează asupra funcţiilor de serviciu
 Software - se concentrează asupra funcţiilor de software

48
 Mentenabilitatea şi siguranţa de funcţionare
Beneficiile AMDEC
 AMDEC este conceput pentru a asista inginerul la îmbunătăţirea
calităţii şi fiabilităţii designului.
 În mod corespunzător folosi AMDEC prevede beneficii:
 Îmbunătăţirea produsului / fiabilităţii şi calităţii procesului de
fabricare
 Cresterea satisfacţiei clienţilor
 Identificarea timpurie şi eliminarea potenţialelor moduri de
defectare
 Prioritizarea elementelor produsului / proceselor provocatoare
de deficienţe
 Formarea cunoştinţelor organizaţiei în domeniul problematicii de
prevenire a defectării
 Formarea cunoştinţelor de risc şi acţiunile întreprinse pentru a
reduce riscurile
 Minimizarea efectelor schimbărilor târzii şi costurilor asociate
 AMDEC este un catalizator al muncii în echipă şi al schimbului
de idei între funcţiile unei întreprinderi
49
 Mentenabilitatea şi siguranţa de funcţionare
AMDEC (Analiza Modurilor de Defectare, a
Efectelor şi a Criticităţii ior).
Se poate face referire la urmǎtorii paşi:
 descrierea sistemului sau procesului în condiţiile unei defecţiuni
luate în considerare;
 identificarea tuturor cǎilor pe care un sistem sau un proces se
poate defecta
 utilizarea informaţiilor din baza de cunoştinţe, a experienţei
personale sau a unui proces de creaţie (asemǎnǎtor
brainstorming);
 identificarea simptomelor fiecărui mod de defecţiune, care ar
putea ajuta la o detecţie timpurie;
 determinarea efectului fiecărui mod de defectare;
 evaluarea probabilităţii fiecărui mod de defectare posibil şi
proporţiile lor;
 evaluarea probabilităţii pierderilor (pagubelor) pentru fiecare
mod de defectare;
 calcularea indicelor de pericol (danger index) şi multiplicarea
efectelor. 50
 Mentenabilitatea şi siguranţa de funcţionare
AMDEC (Analiza Modurilor de Defectare, a
Efectelor şi a Criticităţii ior).
Gravitatea pericolului este luatǎ în considerare pe baza unei
scǎri cu patru valori:

Categoria Descriere Descriere

I Neglijabil Defect funcţional a unei piese sau a unui
proces fǎrǎ stricǎciuni
II Critic Defecte cu posibilitǎţi de apariţie fǎrǎ
degradǎri majore a sistemului sau stricǎciuni
serioase
III Major Degradare majorǎ a sistemului şi /sau rǎnirea
personalului
IV Catastrofic Ieşirea completǎ din uz a sistemului şi /sau
deteriorǎri grave
51
 Mentenabilitatea şi siguranţa de funcţionare
AMDEC (Analiza Modurilor de Defectare, a
Efectelor şi a Criticităţii ior).
Nivelul riscului risc  ( p _ a)  (c _ g )
unde: p_a – reprezintǎ probabilitatea de apariţie;
c_g – reprezintǎ categoria gravitǎţii apariţiei defectului.
Probabilitatea de aparitie: cinci nivele: A, B, C, D, E
Ni Proba- Descriere Operaţie singulară
vel bilitatea
A 10-1 Frecvent Apariţie frecventǎ
B 10-2 Probabil Are loc la diverse momente pe durata de
viaţă a produsului
C 10-3 Oca- Are loc la un moment pe durata de viaţă a
zional produsului
D 10-4 Vag, Puţin probabil sǎ aparǎ, dar este posibil
slab
E 10-5 Improba Rareori are loc
bil 52
Mentenabilitatea şi siguranţa de funcţionare
AMDEC (Analiza Modurilor de Defectare, a
Efectelor şi a Criticităţii ior).
Matricea de risc
A

PR_1
B Risc inalt
Nivelul de probabilirare

PR_2

C
Risc mediu
PR_3
D Risc scazut

E
PR = prioritatea riscului

I II III IV
Categoria de gravitate a defectului
53
 Mentenabilitatea şi siguranţa de funcţionare
AMDEC (Analiza Modurilor de Defectare, a
Efectelor şi a Criticităţii ior).
Eveniment - probabilitate
RPN  ( g _ d )  ( p _ a)  ( p _ d )
unde:
g_d – reprezintă cantitativ gravitatea defectului;
p_a – reprezintă probabilitatea de apariţie;
p_d – reprezintă probabilitatea de detecţie

Concluzii
• RPN de valoare ridicată indică un risc semnificativ pentru
sistem;
• se impune reproiectarea produsului urmărindu-se eliminarea
sau cel puţin reducerea acestui risc.
54
 Scala pentru efectul produs prin defect

Mentenabilitatea şi siguranţa de funcţionare

AMDEC (Analiza Modurilor de Defectare, a
Efectelor şi a Criticităţii ior).
Scala de normare pentru gravitatea efectului produs prin defect
Esti- Descriere Efectul asupra sistemului sau Paguba Hazard
mare consumatorului materială
posibilă
1 Neobservabil Aproape nimic Aproape nimic Aproape nimic
Foarte mic Observabil Aproape nimic Aproape nimic
3 Mic Consumator deranjat Aproape nimic Aproape nimic
4 Uşor (slab) Consumator deranjat, sistemul necesită Aproape nimic Aproape nimic
service
5 Moderat Reclamaţie de la consumator, sistemul Minor Uşor
necesită service
6 Semnificativ Reclamaţie de la consumator, sistem parţial Moderat Uşor
defectat
7 Major Consumator nemulţumit, deranjament major Semnificativ Deteriorare
în sistem minoră
8 Extrem Sistem inoperabil sau inutilizabil Major Deteriorare
9 Decisiv Sistem inoperabil sau inutilizabil Extrem Deteriorare
serioasă
10 Riscant Sistem inoperabil Extrem Pierderi umane
55
 Mentenabilitatea şi siguranţa de funcţionare
AMDEC (Analiza Modurilor de Defectare, a
Efectelor şi a Criticităţii ior).
Scala de ierarhizarea a probabilitǎţii de detectare a defectului

Esti- Service Fabricaţie

mare
1 Aproape sigur 100 % inspecţie automatǎ (SPC) + calibrare & întreţinere
preventivǎ
2 Foarte înalt 100 % inspecţie automatǎ (SPC)
3 Înalt 100 % SPC (Cpk ≥1.33)
4 Moderately 100 % SPC
5 Moderat Parţial SPC + 100 % inspecţie finalǎ
6 Scǎzut 100 % inspecţie manualǎ utilizând calibre trece / nu trece
7 Uşor (scǎzut) 100 % inspecţie manualǎ în proces
8 Vag (slab) Inspecţie simplǎ, 100 % fǎrǎ defect
9 Foarte vag (slab) Inspecţie simplǎ, se acceptǎ nivelul de calitate
10 Aproape fǎrǎ Fǎrǎ inspecţie

56
Mentenabilitatea şi siguranţa de funcţionare
AMDEC (Analiza Modurilor de Defectare, a
Efectelor şi a Criticităţii ior).
Analiza cantitativǎ a protecţiei sistemului

Iniţiere Focul se Stingerea Personalul Rezultat

eveniment extinde este poate eveniment
repede ? absentă ? evada ?
P = 0.5 Calamitate posibilă
DA 1.5 în 100 de ani
P = 0.3
DA NU Atenuare daune
P = 0.5 0.015 / an
P = 0.1
DA NU
Foc controlat
P = 0.7 0.07 / an
Declanşarea
focului
NU Foc extins
0.9 / an
P = 0.9
57
 Reciclabilitatea produselor

Metodele şi mijloacele folosite privesc două aspecte:

 asigurarea demontabilităţii produselor în vederea reciclării;

 utilizarea materialelor reciclabile, în scopul protejării

mediului.

58
Sfârşit

59