Sunteți pe pagina 1din 10

Povestea

Era odată o vrăjitoare. Ea era cea mai rea


vrăjitoare bună și trăia în cea mai mare căsuță,
din cea mai bătrână pădure tânără. Era o casă
nici albă, nici galbenă, nici violetă, nici neagră.
Era, de fapt, cea mai albă casă neagră și cea
mai roșie casă roz. Într-o zi, care era cea mai
însorită zi ploioasă, au trecut pe-acolo doi
băieți. Unul avea cei mai albaștri ochi verzi. Și
cel mai blond păr castaniu. Iar celălalt era cel
mai curajos băiat fricos.
Vrăjitoarea era acasă, iar băieții au văzut-o
ascunzându-se după perdea, la fereastră.
- Hei, doamnă vrăjitoare, dă-ne puțină apă...
- Ne e tare sete, fiindcă am ajuns aici mergând
pe cea mai întortocheată cărare dreaptă.
- Beți și singuri! Ce - izvorul e acolo, sub nasul
vostru...
Și au băut. Dar pentru că izvorul era cel mai
rece izvor cald, care trecea pe sub casa celei
mai bune vrăjitoare rele, le-au crescut urechi de
măgar. Erau cele mai scurte urechi lungi din
câte s-au văzut, dar tot urechi de măgar erau.
La început, când s-au văzut
procopsiți cu urechile alea, cei doi
băieți au râs. Pe urmă au plâns. Pe
urmă s-au gândit ce să facă.

- Nu putem merge mai departe


în halul ăsta.
Dar vrăjitoarea atât aștepta. Le-
a spus:
- Știu cum să vă scap de urechi.
În schimb, voi va trebui să-mi
spuneți o poveste.
- Sigur. Știm foarte multe
povești.
- Pe care-o vrei?
- Vreaauuu... vreaauuu... să-mi
spuneți cea mai adevărată
minciună. Pe asta să mi-o spuneți.
Dar așa să mi-o spuneți, ca să nu-și
dea seama nimeni ce e adevărat și
ce e minciună. Puteți? Dacă nu, ai
mei rămâneți!
Cei doi băieți au stat pe gânduri. Dacă nu
găseau cea mai adevărată minciună, deveneau
pentru totdeauna sclavii vrăjitoarei. Și asta nu
era nimic – dar rămâneau și cu urechile de
măgar - pentru toată viața. Așa că s-au sfătuit
puțin și pe urmă au început, sub privirile atente
ale celei mai rele vrăjitoare bune:
- Biinee... Uite! Capra, leul și vaca s-au înfrățit.
Voiau să-și pună banii la un loc, ca să deschidă
împreună un han la marginea pădurii. Atunci
capra...
- Minciună! Nu se poate așa ceva. Leul le-ar lua
imediat banii caprei și vacii, ba mai mult, să fie
fericite dacă scapă cu viață dintr-o asemenea
tovărășie. Asta e o minciună sfruntată! Mai bine
nu puteți?
Atunci cei doi s-au retras din nou, au mai stat
puțin de vorbă, apoi al doilea băiat a zis:
- Era odată o bucătăreasă foarte bună... Într-o zi
a tăiat un pui și l-a prăjit. Stăpânul ei avea
musafiri la masă. Dar puiul mirosea așa de bine,
încât îți lăsa gura apă.
Trebuie neapărat să gust, a zis
ea, să văd dacă are destulă
sare. Și a rupt o aripă. Pe urmă,
ca să nu se observe, a rupt-o
și pe cealaltă. Treptat, a mâncat
tot puiul. Pe urmă s-a dus la
stăpânul ei și i-a spus: puiul e
gata, dar cuțitele s-au tocit. Ar
trebui ascuțite. Stăpânul ei s-a
apucat să ascută cuțitele pentru
masă. Ea a așteptat ca musafirii
să vină și le-a spus: stăpânul
meu a înnebunit. Îl auziți cum își
ascute cuțitele? Vrea să vă
omoare. Așa că toți au fugit
speriați. După care s-a dus
înapoi la stăpân și i-a zis: ce
prieteni ciudați aveți! Au venit,
au furat puiul și au plecat!
- Asta e o poveste adevărată. Am cunoscut-o chiar
eu pe bucătăreasă. Habar n-aveți să spuneți
povești. Hai, încă o încercare și gata! Doar n-o să
stau toată ziua după voi! Dacă nu reușiți nici acum,
ai mei sunteți!
Pentru ultima oară, cei doi băieți s-au sfătuit. În
sfârșit, îmboldiți cu nerăbdare de vrăjitoare, au
început:
- A fost odată un pitic, Kiki...
Vrăjitoarea tăcea, fiindcă, deși nu văzuse niciodată
un pitic, nu putea spune că era o minciună.
- Era cel mai uriaș pitic.
Vrăjitoarea a tăcut din nou, fiindcă tot nu putea să-
l contrazică. Cine putea spune cât era de înalt un
pitic?
- Cel mai bun prieten al lui era uriașul Meme. El
era cel mai pitic uriaș...
- Erau prieteni buni. Și au plecat să cucerească
inima celei mai urâte fete frumoase. Fiica celui mai
cinstit hoț, a cărui singură avere era un măr.
- Care era cel mai roșu măr verde și știa să cânte.
Cânta în fiecare seară cele mai vesele cântece
triste. Care îți umpleau inima de o dulce
amărăciune.
Vrăjitoarea se foi puțin, dar tot
nu spuse nimic. Așa că el
continuă.
- Când au ajuns acolo - n-au
știut ce să facă. Fiindcă amândoi
o plăceau la fel de mult pe fată.
Trebuie oare să ne batem? s-au
întrebat ei. Pentru că nu ne
convine asta, doar noi suntem
prieteni. Kiki și Meme – o
prietenie legendară.
Aici amândoi băieții au tăcut.
- Și? Și? Ce s-a întâmplat mai
departe?
- Îți spunem, dar noi suntem Kiki
și Meme. Îți spunem, dacă
ghicești care-i Kiki și care-i
Meme.
Vrăjitoarea s-a gândit destul de
mult, dar n-a reușit să
ghicească adevărul. A trebuit să
se dea bătută. Și a trebuit să
facă ce le-a promis, adică să-i
scape de urechile de măgar.
Dar i-a rugat pe cei doi băieți,
înainte de a se despărți, să-i
spună totuși urmarea poveștii.
- Păi, e simplu. Cea mai urâtă
fată frumoasă avea o soră.
- Ea era cea mai frumoasă fată
urâtă. Așa că amândoi – adică
toți patru au fost fericiți.
- Și? Mai departe?
- Mai departe, nimic. Mergem la
nuntă. Vii? Fiindcă nu suntem
supărați pe tine.
Dar cea mai bună
vrăjitoare rea nu s-a
dus la nuntă. Pentru
că nici azi nu e
lămurită pe deplin
dacă povestea lui
Meme și a lui Kiki a
fost adevărată sau
doar o minciună
foarte foarte foarte
gogonată.