Sunteți pe pagina 1din 6

METALE

Metale neferoase
Principalele metale neferoase utilizate în construcţii sunt:

Aluminiul - metal de culoare albă, uşor, maleabil, rezistent la acţiunea agenţilor


atmosferici (prin acoperirea cu oxid de aluminiu aderent); se obţine printr-un
proces complex: bauxită - alumină - aluminiu, în cuptoare electrice, cu
consum ridicat de energie (25000 kwh/1 tonă aluminiu).

Se foloseşte sub formă de aliaje, deoarece aluminiul pur are rezistenţe


mecanice reduse şi nu poate fi folosit în tehnică. Cele mai folosite elemente
de aliere sunt: magneziul, siliciul, zincul, cuprul. Cel mai cunoscut aliaj este
duraluminiul (aliaj cu magneziul) din care se obţin profile, table, sârme.
Produsele din aluminiu se folosesc pentru realizarea construcţiilor uşoare, în
lucrări de tâmplării metalice, ca materiale de protecţie şi finisaj, conductori
electrici etc.

Cuprul - metal de culoare roşiatică, ductil şi maleabil (se poate transforma în


foi de grosime de 2,6 mm), fuzibil (punct de topire 1083OC), bun conducător
de căldură şi electricitate, rezistent la coroziune (se acoperă prin păstrare în
aer cu carbonaţi de cupru, cu o patină verde, de mare efect decorativ).

Cuprul se livrează într-un larg sortiment de bare cu diverse secţiuni, benzi, ţevi,
sârme etc.
METALE

Produsele de cupru se întrebuinţează, în special în industria electrotehnică,


conductori electrici, schimbători de căldură şi materiale de finisaj şi
învelitori.
Mai frecvent, în tehnica construcţiilor se întrebuinţează aliajele cuprului, cum ar
fi:

1.-aliajul cu staniul sau aluminiul - bronzurile - ce se prelucrează prin turnare şi


se folosesc pentru lucrări de instalaţii (robineţi), materiale de fricţiune
(cuzineţi, lagăre), materiale de finisaj şi ornamentale (mânere de uşi,
olivere, cremoane);

2.-aliajele cu zincul - alamele - se pot prelucra prin forjare, laminare, presare


etc.; au culoare galbenă şi sunt foarte rezistente la acţiunea agenţilor
atmosferici; se întrebuinţează în construcţii sub formă de table (pentru
finisaje şi decoraţii), şuruburi, sârme pentru sudură;

3.-aliajul cupru-nichel-zinc, cunoscut sub numele de alpaca - întrebuinţat în


special la fabricarea tacâmurilor dar şi ca material de decoraţii.
METALE

Plumbul - metal foarte maleabil, cu duritate redusă, foarte uşor fuzibil (se
topeşte la 3270C).
Ca şi aluminiul, cuprul şi zincul, plumbul se acoperă cu o peliculă de oxid de
plumb, de culoare neagră, compactă şi aderentă, care formează un strat
protector, dar care se solvă uşor în apă caldă.
Plumbul are în construcţii următoarele întrebuinţări:
1. sub formă de table groase sau bucăţi se realizează izolaţii la acţiunea
razelor gama şi X;
2. sub formă de table intră în structura izolaţiilor hidrofuge,
3. ţevile din plumb, obţinute prin extrudere, se folosesc ca elemente de
legătură pentru lucrări de instalaţii (pentru apa rece);
4. oxidul de plumb (Pb3O4), cunoscut sub denumirea de miniu de plumb, se
foloseşte ca pigment (culoare roşie) şi material de protecţie anticorosiv.

Zincul - metal uşor fuzibil (se topeşte la 4190C), sfărâmicios la temperatură


normală, devine maleabil la temperaturi peste 1000C.
Principalele întrebuinţări ale zincului sunt:
1. protecţia anticorosivă a produselor din oţel (table, ţevi etc.),
2. element de aliere în alame şi aliaje de lipit;
3. pigmenţi pentru vopsele (oxidul de zinc şi sulfura de zinc pentru culori albe),
4. fungicid (pentru protecţia lemnului) sub formă de clorură de zinc.
METALE
Coroziunea metalelor
Metalele, datorită compoziţiei chimice şi structurii fizice (cristalizată -
grăunţoasă) sunt foarte sensibile la acţiunile distructive chimice. În acest
sens coroziunea acţionează ca un proces de distrugere a materialului
metalic sub acţiunea agenţilor chimici externi, ca urmare a unor reacţii
chimice sau electrochimice.
Coroziunea metalelor se poate produce deci pe două căi: coroziune chimică
şi coroziune electrochimică.

1. Când în timpul reacţiei dintre metal şi mediul corosiv nu apare transport


de sarcini electrice, se produce o coroziune chimică.

2. Când în timpul reacţiei cu mediul agresiv apare un transport de sarcini


electrice, se produce o coroziune electrochimică. Pentru a se produce
coroziune electrochimică este necesară existenţa unui anod şi a unui catod,
un electrolit şi un conductor.

Procesele de coroziune se manifestă prin formarea unor produşi de


reacţie, care reduc secţiunea elementului metalic, cu efecte
nefavorabile asupra rezistenţei şi stabilităţii structurilor de construcţie
din metal.
METALE

În realitate, fenomenele de coroziune sunt de o mare complexitate. Acestea iau


forme de o mare diversitate, motiv pentru care o clasificare riguroasă care
să ţină cont de fenomenele caracteristice unui anumit tip de coroziune nu
este posibilă, între tipuri diferite de fenomene existând interpătrunderi.

Coroziunea atmosferică este provocată de acţiunea combinată a oxigenului,


vaporilor de apă şi dioxidului de carbon conţinute de aerul atmosferic, la
care se adaugă diferite alte substanţe caracteristice atmosferei din anumite
zone (clorura de sodiu în zonele marine, dioxid de sulf, acid clorhidric, clor
etc. în zone industriale sau aglomeraţii urbane). Coroziunea atmosferică
este cu atât mai intensă cu cât atmosfera este mai umedă şi mai caldă (la
tropice).

Coroziunea în sol este un fenomen de o mare complexitate datorită cauzelor


numeroase care îl poate determina: umiditate, oxigen, săruri, acizi organici,
microorganisme diverse, substanţe chimice diverse provenite din pierderi
tehnologice etc.

Coroziunea microbiană este produsă de produsele chimice rezultate din


metabolismul unor microorganisme.
METALE
Măsuri de protecţie împotriva coroziunii
Principalele măsuri de protecţie contra coroziunii sunt:

1. Mărirea rezistenţei la coroziune prin aliere cu anumite elemente; pe această


cale se obţin oţelurile inoxidabile şi anticorozive, eficiente dar scumpe.
2. Acoperirea metalică, ce constă în acoperirea metalelor cu rezistenţă redusă
la coroziune cu un strat dintr-un metal rezistent la coroziune (zinc, plumb,
cupru, aluminiu etc.); acoperirea se poate realiza prin imersare într-o baie
de metal topit, prin depunere electrolitică, prin pulverizare de metal topit
(metalizare) şi prin laminare la cald a unor foi subţiri de protecţie.
3. Protecţia chimică - ce se realizează prin acoperirea pieselor din metal cu un
strat de săruri sau oxizi rezistenţi la coroziune (oxidare, eloxare).
4. Protecţie prin vopsire şi lăcuire - care creează straturi subţiri impermeabile
şi corosiv rezistente.
5. Emailarea şi smălţuirea - constă în acoperirea pieselor metalice la cald cu o
peliculă rezistentă chimic şi mecanic, impermeabilă, formată dintr-un
amestec de silicaţi şi oxizi metalici.
6. Folosirea de inhibitori de coroziune, substanţe care adăugate în cantităţi
mici în mediul agresiv au capacitatea de a încetini sau chiar opresc
procesul, corosiv.