Sunteți pe pagina 1din 11

ȘCOALA POSTLICEALĂ SANITARĂ

CENTRUL DE STUDII EUROPEAN

FĂLTICENI
JUD. SUCEAVA

PROIECT
PENTRU CERTIFICAREA COMPETENŢELOR PROFESIONALE
– NIVEL 5

Calificarea profesională: asistent medical de farmacie

Prof. îndrumător: Absolvent:

Farmacist Maftei Constantin Popa Ionela

- 2018 -
CAPITOLUL I PRODUSELE APICOLE ȘI OBȚINEREA ACESTORA

1.1.Mierea
Viața albinelor este în permanent interdependență cu plantele, întrucât hrana albinelor se
bazează exclusiv pe produse de origine vegetală, ele depunând eforturi susținute pentru
asigurarea hranei, atât pentru necesitățile immediate cât și pentru crearea de rezerve.
Mierea este un produs fabricat de albine din nectar sau mană, care
după o prelucrare special în interiorul sau exteriorul organismului
albinei este îmbogățit cu substanțe proprii și depozitat în celulele
fagurilor, constituind principala hrană a populației din stup.
În mod obișnuit, albinele se alimentează cu nectar, miere,
polen și apă, iar pentru hrana larvelor și a mătcilor utilizează în
plus, lăptișor de matcă. Cu excepția apei, mierea și polenul sunt
depozitate ca rezerve. Pentru asigurarea de substanțe
hidrocarbonate (zaharoase), albinele culeg nectar și mană, iar
pentru satisfacerea nevoilor de substanțe proteice, minerale,
grăsimi, vitamine, acestea culeg polenul florilor, vizitând în acest
scop flora entomofilă existent în jurul stupinei.
1.2.Ceara
Ceara este un produs natural, secretat de glandele cerigene ale albinelor lucratoare în
vârstă de 13-18 zile. Prin ceară de albine se înţelege ceara produsă de albina meliferă (Apis
melifera L.) si nu ceara produsă de alte specii de albine ca Apis dorsara F. sau Apis florea F.,
ceruri ce poartă numele de ceară de Ghedda.
Organele specializate ale albinei pentru secreţia cerii poartă denumirea de glande cerifere,
având formă ovală, sunt netede, strălucitoare, fiind situate pe ultimele patru inele abdominale ale
albinei lucrătoare (sternite). Pe fiecare sternit se află câte două formaţiuni glandulare, fiecare
alcătuită din 10.000- 20.000 de celule secretorii. Activitatea celulelor secretoare de ceară începe
la vârsta de 3 zile, când albinele participă la activitatea de căpăcire a celulelor şi se intensifică în
ziua a 7-a, când albinele trec la construirea fagurelui.
În momentul secreţiei de către celulele
glandulare, ceara de albine este lichidă, fapt ce
permite ieşirea acesteia spre exterior prin porii.
În contact cu aerul, ceara se solidifică formând
solzişori de ceară, pentru a căror întărire albina
foloseşte secreţii glandulare.
1.3.Polenul
Staminele florilor care formează androceul au ca funcţie principală producerea şi
răspândirea polenului. Atingerea cât mai uşoară a staminelor de către insecte provoacă o răsucire
sau o înclinare a filamentelor staminelor şi respectiv o golire parţială a polenului din antere.
Polenul floral este format din grăuncioare de polen, a căror culoare, mărime şi format diferă de la
o floare la alta, fiind totodată caracteristic pentru fiecare specie florală în parte.
Polenul este format dintr-o multitudine de corpusculi microscopici, conţinuţi în sacii
polenici din anterele staminelor unei flori. Din punct de vedere fiziologic, sunt grăuncioare
minuscule, pulberi impalpabile, divers colorate, care constituie elementele fecundate masculine
ale florii, partea reproducătoare masculină. Învelişul extern al acestor granule este format din
celuloză şi este greu asimilabilă. Acest
înveliş se numeşte sporodermă şi este
alcătuit din două straturi: exină şi intină.
Exina este prevăzută cu pori, striuri,
protuberanţe caracteristice fiecărei specii
de plante de la care provin, iar intina
învăluieşte protoplasma şi nucleii polinici.
Majoritatea plantelor oferă albinelor atât
nectar cât şi polen
COMPOZIŢIA CHIMICĂ A POLENULUI
Componentul Concentraţia

Apă 11%

Zaharuri 19-40%

Proteine 23.7%

Aminoacizi liberi 10%

Lipide 4.8%

Celuloză 2.1%

Cenuşă 3.1%
1.4.Propolisul
Termenul propolis derivă din limba latină de la cuvântul “pro-polire”, care înseamnă
înaintea cetăţii, evidenţiind faptul că propolisul este un produs pe care albinele îl utilizează
pentru păstrarea integrităţii stupului. În limba greacă “pro-polis” era folosit cu sensul de în faţa
clădirii, iar primele însemnări cu privire la utilizarea
propolisului sunt făcute de filosoful Aristotel.
Propolisul este un produs apicol, natural, un produs de
cules, digestie şi secreţii al albinelor, foarte preţios din punct de
vedere terapeutic. Este prelucrat de albinele lucrătoare după
colectarea unor produse biologice din cel puţin 20 de specii de arbori care produc secreţii
răşinoase, ca mugurii unor arbori precum, plop, mesteacăn, castan, fag, frasin, pin, brad, arin, de
pe frunze, tulpini, ramuri tinere, scoarţa coniferelor şi a plopilor, a salciilor şi a prunilor.
Materiile răşinoase astfel culese sunt amestecate de albine cu secreţii salivare care conţin enzime,
ceară şi alţi compuşi chimici.
Propolisul este utilizat la acoperirea crăpăturilor din stup de dimensiuni mai mici de 3-5 mm, la
nivelarea neregularităţilor din interiorul stupului, la fixarea ramelor, la lipirea scândurelelor din
partea inferioară a stupului. Este folosit deasemenea pentru căptuşirea pereţilor interni ai
celulelor din fagurii nou confecţionaţi, la lustruirea celulelor destinate creşterii puietului, la
îngustarea urdinişului, toamna, în scopul menţinerii căldurii.
Lăptişorul de matcă
Lăptişorul matcă este o secreţie a glandelor faringiene şi mandibulare ale albinelor
lucrătoare, folosită de ele pentru hrănirea larvelor în primele trei zile, a larvelor de matcă şi a
mătcilor.
Lăptişorul de matcă este un produs proteic. Pentru o
secreţie abundentă a acestuia albina tânără are nevoie de un aport
proteic consistent asigurat prin hrană, fapt pentru care, din a doua
zi de viaţă, albina se hrăneşte intensiv cu polen, ce durează pe
toată perioada secretării lăptişorului de matcă.
Glandele faringiene ale albinei sunt dezvoltate variabil, în
funcţie de activitatea îndeplinită de aceasta. Secreţia glandelor
începe din ziua a treia când albinele devin doici. Albinele tinere
în vârstă de 3-6 zile nu prezintă glande producătoare de lăptişor complet dezvoltate, de aceea ele
hrănesc larvele cu un amestec nutritiv format din fermenţi nutritivi, miere şi polen. În perioada
imediat următoare, începând cu ziua a 6-a sau a 7-a albinele au glande complet dezvoltate şi sunt
capabile să hrănească larvele si mătcile.
CAPITOLUL II PRELUCRAREA PRODUSELOR APICOLE

2.1.Mierea de albine
Viaţa albinelor este în interdependenţă cu procesul de dezvoltare al plantelor, hrana
albinelor bazându-se exclusiv pe produse de natură vegetală. Astfel, a cincea lună calendaristică
florar, caracterizată printr-un climat schimbător, dar şi prin creşterea temperaturii, trezeşte la
viaţă întreaga natură şi o împodobeşte într-o coloristică atractivă şi un parfum proaspăt. În
acelaşi timp albinele îşi încep activitatea de colectare şi prelucrare a materiilor prime pentru
producerea mierii, necesară supravieţuirii în anotimpurile reci.
Specific perioadei de cules sunt condiţiile favorabile plantelor de secreţie a nectarului,
când albinele recoltează cantităţi mari de nectar, depăşesc necesarul lor, rămânând un exces de
miere, ce pot fi valorificat de către apicultor.
Cantitatea totală de miere realizată de o familie de albine în cursul unui sezon reprezintă
randamentul anual sau producţia brută anuală. Din aceasta o parte este extrasă, devenind mierea
marfă, destinată comercializării sau satisfacerii nevoilor de consum a apicultorului, iar o altă
parte va constitui rezerva familie de albine, pe care apicultorul este dator să o asigure stupului,
necesară travesării sezonului rece.
Pentru a obţine sortimente de miere pură (provenită de la un singur tip sau o singură
specie de floare), apicultorul verifică în timpul culesului stadiul de căpăcire, mai exact gradul de
acoperire cu un strat subţire de ceară a celulelor fagurilor cu miere.
Se cunoaşte faptul ca mierea măturată, de cea mai bună calitate este aceea căpăcită, însă
în stup proporţia mierii căpăcite nu este niciodată de 100%, exceptând perioada de iernare.
Astfel, din momentul în care suprafaţa ramei este peste 80% acoperită cu căpăceală, în treimea
superioară a fagurilor, apicultorul poate demară procesul de extracţie.
Tehnica de lucru:
Într-o eprubetă se dizolvă 1g miere în 5ml apă; se adaugă 1ml amidon 1% şi se menţine
la 40°C timp de o oră. Se adaugă apoi 2-3 picături iod 0,1N.
Mierea naturală se colorează în galben, galben-verziu sau cafeniu, datorită prezenţei
dextrinelor rezultate din hidroliza amidonului în prezenţa diastazei, în timp ce mierea falsificată
se coloreză în albastru, datorită prezenţei amidonului nehidrolizat în absenţa enzimelor.
Proba luată în lucru este o probă de miere de salcâm, producţie 2011, comuna Dorobanţu,
judeţul Tulcea.
Interpretarea rezultatelor:
La adăugarea soluţiei de iod, proba se colorează în galben, demonstrând că mierea este
naturală, prin existenţa enzimelor ce au fost hidrolizate.