Universitatea˝ Dunărea de Jos˝

Facultatea de Medicină și Farmacie

Dr. IŞFAN DUMITRU

 Sistemul nervos
Sistemul nervos este unul dintre sistemele
corpului uman care oglindeşte, în modul cel mai
fidel, legătura dintre structură şi funcţie.
Într-o îndelungată evoluţie filogenetică, el
s-a dezvoltat şi perfecţionat treptat, pentru
recepţionarea, transmiterea şi integrarea
mesajelor sau informaţiilor culese din mediul
extern sau din interiorul corpului în elaborarea
de răspunsuri adecvate acestor mesaje.

Sistemul nervos central (SNC)

Sistemul nervos central este format din
măduva spinării şi encefal, situate în axul median al
corpului, în interiorul canalului vertebral şi ai
cutiei craniene. Se mai numeşte sistem nervos
cerebrospinal sau nevrax.

Sistemul nervos central:

1. creier
2. SNC (creier+măduva spinării)
3. măduva spinării
 Măduva spinării (Medalia spinalis)

Măduva spinării este partea sistemului nervos central adăpostită în canalul

vertebral. Ea se întinde între un plan convenţional care trece prin gaura occipitală
sau sub decusaţia piramidelor şi până la vertebra L2, unde termină prin conul medular.
Acesta se continuă cu o formaţiune denumită filum terminale, până la faţa
posterioară a vertebrei a 2-a coccigiene. Nervii lombari sacrali, în drumul lor spre
găurile intervertebrale, prin care părăsesc canalul vertebral, coboară alături de
filum terminale, formând ceea ce se numeşte coada de cal.
Lungimea măduvei este de 45 cm, la bărbat, şi de 43 cm, la femeie (în medie).
Măduva spinării se împarte în mai multe regiuni:
- cervicală
-toracală
-lombară
-sacrală, care, din cauză că măduva este mai scurtă, nu corespund regiunilor
coloanei vertebrale.
Din regiunile medulare amintite pleacă:
-8 perechi de nervi spinali cervicali
-12 perechi de nervi toracali
-5 perechi de nervi lombari
-5 perechi de nervi sacrali
-1 pereche de nervi coccigieni.
 Configurația exterioară
Măduva spinării are forma unui cilindru plin, turtit în sens antero-posterior.
Ea prezintă două umflături:
-una cervicală (intumescentia cervicalis), unde îşi au originea nervii plexului
brahial
-alta lombară (intumescentia lombalis) din care pleacă nervii plexului lombar.
La suprafaţa măduvei se observă mai multe şanţuri longitudinale.
Pe linia mediană a feţei anterioare să găseşte fisura mediană anterioară, iar pe
faţa posterioară şanţul median posterior. Corespunzător locului de ieşire a
rădăcinilor anterioare ale nervilor spinali se află şanţul anterior, iar a rădăcinilor
posterioare, şanţul lateral posterior. Între şanţul median posterior şi cel lateral
posterior se găseşte şanţul intermediar posterior.

Structura internă
Pe o secţiune transversală se constată că măduva spinării este alcătuită din
substanţă cenuşie, dispusă în centru, şi substanţa albă, aşezată la periferie.
 Substanţa cenuşie (substantia grisea)
Este formată mai ales din corpul neuronilor. Pe suprafaţa de secţiune, ea are
forma literei „H". Prelungirile anterioare se numesc coarnele anterioare, care,
privite în lungul măduvei, formează de o parte şi de alta câte o coloană
anterioară (columna anterior). Prelungirile posterioare se numesc coarnele
posterioare şi formează în lungul măduvei două coloane posterioare (columna
posterior), mai subţiri decât primele. Între coarnele anterioare şi cele posterioare
se găsesc, de o parte şi de alta, coarnele laterale, formând în lungul măduvei
coloanele laterale (columna lateralis), mai pronunţate în regiunea toracală.
Substanţa cenuşie, în interiorul căreia se află canalul central şi care leagă cele
două jumătăţi simetrice, formează comisura cenuşie.
În interiorul coarnelor anterioare, neuronii nu sunt dispuşi uniform, ci
formează grămezi de celule, denumite nucleii cornului anterior. Funcţional, ei sunt
neuroni motori, numiţi şi neuroni radiculari, deoarece axonul lor formează rădăcina
anterioară sau motorie a nervilor spinali.
Neuronii radiculari sunt de două tipuri: alfa şi gamma.
Neuronii alfa inervează fibrele contractile ale muşchilor, iar neuronii gamma
inervează partea contractilă a fusurilor neuromusculare, care sunt proprioceptori,
contribuind astfel la reglarea recepţiei mesajelor din muşchi. Coarnele anterioare
reprezintă zona somatomotorie a substanţei cenuşii. Neuronii motori ai coarnelor
anterioare au şi un rol trofic asupra fibrelor musculare. Distrugerea lor
(poliomielită) sau secţionarea axonilor lor produc atrofia şi paralizia muşchiului.
 Coarnele laterale conţin nuclei formaţi din neuroni vegetativi simpatici.
Jumătatea anterioară conţine neuroni visceromotori, care comandă motilitatea
musculaturii netede şi formează zona visceromotorie. Axonii acestor neuroni
străbat cornul anterior şi trec, prin rădăcina anterioară a nervilor spinali, la
ganglionii simpatici laterovertebrali.
Jumătatea posterioară conţine nuclei formaţi din neuroni viscerosenzitivi,
recepţionând sensibilitatea viscerală; această zonă a coarnelor laterale se
numeşte viscerosenzitivă. La aceşti neuroni vin fibre nervoase de la viscere,
prin rădăcina posterioară a nervilor spinali.
Coarnele posterioare au un vârf, un cap, şi un col. Sunt alcătuite, la
nivelul capului şi al vârfului, de substanţa gelatinoasă Rolando şi stratul zonal
Waldeyer; la periferia lor se află un strat subţire de substanţă albă, formând
zona Lissauer.
Neuronii coarnelor posterioare sunt senzitivi, dispuşi sub formă de
nuclei. În stratul Waldeyer se află nucleul pericornual, în substanţa
gelatinoasă, nucleul cu acelaşi nume, iar în partea medială a bazei cornului
posterior se găseşte nucleul toracic (Clark). La neuronii acestor nuclei vin,
prin rădăcina posterioară a nervilor spinali, axonii celulelor pseudounipolare
din ganglionii spinali. Coarnele posterioare formează zona somatoreceptoare a
substanţei cenuşii. Pe lângă neuronii motori, vegetativi şi senzitivi, în
substanţa cenuşie se găsesc şi neuroni intercalari (conectori sau de asociere).
 Substanţa reticulată a măduvei este formată din insule de celule nervoase
dispuse „în reţea”, în substanţa albă, între cornul posterior şi cel lateral, în
vecinătatea imediată a substanţei cenuşii.
Substanţa albă (substantia alba), dispusă la periferie, este formată din trei
perechi de funicule sau cordoane:
- două anterioare
- două laterale şi două posterioare.
Funiculele anterioare sunt separate de fisura mediană anterioară, al cărei fund
nu ajunge până la comisura cenuşie, ci este despărţit de aceasta prin comisura albă
a măduvei.
Funiculele posterioare sunt separate de un sept glial care se întinde de la fundul
şanţului median posterior la comisura cenuşie.
Funiculele laterale sunt cuprinse între coarnele anterioare şi posterioare şi
corespund, la suprafaţă, porţiunii dintre şanţul lateral anterior şi cel posterior.
Funiculele sunt alcătuite din fascicule sau tracturi de fibre ascendente şi
descendente.
Din punct de vedere funcţional, măduva spinării este un organ de conducere şi
un centru de reflexe. Ca organ de conducere, substanţa albă conduce mesajele
culese din mediul extern sau din interiorul corpului spre etajele superioare ale
sistemului nervos central, prin fibre ascendente sau căi ale sensibilităţii şi, totodată,
conduce comenzile motilităţii de la scoarţa cerebrală şi centrii motori subcorticali la
musculatura corpului, prin fibre descendente sau căi ale motilităţii.
 Căile sensibilităţii (fracturile ascendente).
Sensibilitatea generală a corpului este de trei feluri:
-exteroceptivă
-proprioneptivă
-interoceptivă.

Căile sensibilităţii exteroceptive

Sensibilitatea exteroceptivă sau cutanată culege stimuli de la suprafaţa
corpului, prin organe receptoare, situate în piele, denumite exteroceptori sau
receptori cutanaţi: tactili, termici şi dureroşi.

Căile care conduc impulsurile sunt căi ale sensibilităţii exteroceptive. Ele sunt
formate din înlănţuirea a trei neuroni. Primul neuron sau protoneuronul se
găseşte în ganglionii spinali. Dendrita sa merge, prin nervii periferici, la receptorii
cutanaţi, iar axonul intră în rădăcina posterioară (senzitivă) a nervilor spinali şi
face sinapsă cu al doilea neuron sau deutoneuronul, situat în nucleul pericornual
din coarnele posterioare. Axonul celui de-al doilea neuron pleacă din nucleul
pericornual, se încrucişează cu cel de partea opusă şi merge până la talamus,
unde face sinapsă cu al treilea neuron senzitiv. Axonul acestuia merge la scoarţa
cerebrală, în zona de integrare a sensibilităţii generale, din girul postcentral al
lobului parietal.
 Căile sensibilităţii proprioceptive
Sensibilitatea proprioceptivă culege prin proprioceptori stimuli profunzi de la
nivelul aparatului locomotor: muşchi, oase şi articulaţii.
Aceştia sunt stimuli vibratori (oase), stimuli daţi de greutatea corpului, stimuli
care informează sistemul nervos despre starea de tensiune şi de contracţie a
muşchilor, despre poziţia segmentelor corpului etc.
Sensibilitatea proprioceptivă este de două feluri:
-sensibilitatea proprioceptivă conştientă, care ajunge la scoarţa cerebrală
-inconştientă, care conduce impulsurile proprioceptive la cerebel.
Căile sensibilităţii proprioceptive sunt formate şi ele din înlănţuirea a trei
neuroni.
Primul se găseşte în ganglionii spinali, al doilea, pentru sensibilitatea
proprioceptivă conştientă, se află în nucleu Goli şi Burdach din bulb, iar al treilea,
în talamus; pentru sensibilitatea proprioceptivă inconştientă, al doilea, neuron se află
în coarnele posterioare ale măduvei spinării în nucleul toracic (Clark), în nucleul
antero-marginal sau pericornual anterior din coarnele anterioare şi în nucleul
cuneat accesor din bulb, iar al treilea - în cerebel.

Căile sensibilităţii interoceptive nu au fracturi speciale la nivelul măduvei.

Informaţiile culese de la viscere sunt conduse prin fibrele tractului spinotalamic şi
substanţa reticulată.
 Căile motilităţii (descendente)
Motilitatea corpului este de două feluri:
- voluntară, când contracţia musculară este declanşată prin comenzi
primite de la centrii motori ai scoarţei cerebrale
- involuntară, când este declanşată prin comenzi elaborate de centrii motori
extrapiramidali sau subcorticali. În substanţa albă a măduvei se găsesc tracturi
ale motilităţii voluntare sau piramidale şi ale motilităţii involuntare sau
extrapiramidale.
Ambele fac sinapsă cu neuronii motori din coarnele anterioare, ai căror
axoni trec în rădăcina anterioară a nervilor spinali şi, prin aceştia, merg la
muşchii scheletici.

Căile piramidale sau corticospinale pleacă din celulele piramidale (Betz)

ale centrilor motori ai scoarţei cerebrale. Ele formează tractul corticospinal
anterior (piramidal direct), situat în funiculul anterior al măduvei spinării, şi
tractul corticospinal lateral (piramidal încrucişat), din funiculul lateral. Fibrele
tractului corticospinal anterior se încrucişează la nivelul comisurii albe a
măduvei, iar ale tractului corticospinal lateral, în bulb, formând decusaţia
piramidelor, la limita dintre bulb şi măduvă.
O parte din fibrele acestor tracturi se opresc în trunchiul cerebral la
nucleii motori ai nervilor cranieni, dirijând contracţia muşchilor capului şi ai
gâtului (tractul corticonuclear).
 Căile extrapiramidale
Conduc comenzi pentru mişcările automate, involuntare şi semivoluntare
ale muşchilor scheletici.
Fibrele lor pleacă din centrii extrapiramidali ai encefalului:
-nucleul roşu
-coliculii cvadrigemeni
-nucleii vestibulari din bulb
-olivele bulbare şi substanţa reticulată a trunchiului cerebral
Ele sunt reprezentate de:
-tractul rubrospinal
-tractul tectospinal
-tractul olivospinal
-tractul reticulospinal.
În substanţa albă a măduvei spinării, pe lângă sistemele de fibre ascendente
şi descendente descrise, care fac legătura cu centrii superiori de integrare, există o
serie de fascicule care nu părăsesc măduva, ce conţin fibre de legătură sau
conexiune între segmentele medulare.
Ele sunt deci fibre proprii, intersegmentare. aparţinând aparatului elementar
al măduvei spinării.
Asemenea fascicule sunt:
-fasciculul triunghiular (Gombault şi Philippe)
-fasciculul septomarginal (Fleehsig)
-fasciculul semilunar (Schultze) din funiculul posterior al măduvei.
 Măduva ca centru de reflexe, este sediul reflexelor somatice elementare,
denumite şi reflexe spinale. Arcurile lor formate din neuroni receptori, conectori şi
efectori se suprapun metameric. Ele sunt reflexe absolute sau înnăscute
Arcurile reflexelor segmentare se leagă între ele, formând reflexe mai complexe,
intersegmentare.
Totalitatea reflexelor simple, spinale, formează aparatul elementar al măduvei
spinării, a cărui funcţie este coordonată de centrii nervoşi superiori şi, în special,
de scoarţa cerebrală.
Pe lângă reflexele somatice, măduva este şi un centru al reflexelor vegetative
(viscerale), cu sediul în coarnele laterale, ca:
-reflexele vasomotorii
-sudoripare
-pilomotorii.
În măduva toracală superioară se află centrii iridodilatatori (dilată pupila); în
cea lombară sunt centrii micţiunii şi defecaţiei; în cea sacrată se găsesc centrii
erecţiei şi ai ejaculării (reflexe sexuale). Activitatea acestora este şi ea dirijată de
centrii nervoşi superiori.
Centrii medulari exercită şi o acţiune tonigenă (de menţinere a tonusului) şi
trofică asupra muşchilor. Prin secţionarea nervului unui muşchi se produc
paralizia şi atrofia muşchiului. Acelaşi lucru se petrece în poliomielită, unde
virusul distruge neuronii motori din coarnele anterioare, producând paralizii şi
atrofii musculare.
 Encefalul(Encephalon)
Encefalul este partea sistemului nervos central adăpostită în cutia
craniană. Adaptat volumului cutiei craniene, encefalul este alcătuit dintr-o
parte axială (trunchiul cerebral), înapoia căruia se găseşte cerebelul şi din creier
sau cerebrum, situat superior de acesta.

Trunchiul cerebral
Trunchiul cerebral este aşezat în axul median al etajului inferior al cutiei
craniene şi continuă la nivelul talului măduva spinării, fiind format, de jos în
sus, de bulb, punte şi mezencefal. Bulbul se dezvoltă din mielencefal, puntea ia
naştere din metencefal, iar mezencefalul din vezicula mezencefalică.

Configuraţia exterioară
Trunchiul cerebral are aspectul unei coloane longitudinale, întretăiată în
partea mijlocie de un cordon transversal puntea. Inferior de ea se găseşte
bulbul, care se continuă cu măduva spinării, iar superior, mezencefalul, care
se continuă în sus cu diencefalul.
 Acesta are o faţă antero-laterală şi alta posterioară.
1.Faţa antero-laterală a trunchiului cerebral
Este culcată pe endobază şi corespunde şanţului denumit clivus.
Pe ea se observă cele trei componente ale trunchiului cerebral:
-bulbul
-puntea
-superior pedunculii cerebrali ai mezencefalului
Bulbul are ca limită inferioară planul convenţional care separă măduva de
bulb, sub decusaţia piramidelor, iar superior, şanţul transversal dintre bulb şi
punte, şanţul bulbopontin. Fiind situat în continuarea măduvei, se mai numeşte şi
măduva prelungită.
Pe faţa anterolaterală a bulbului se observă, pe linia mediană, fisura mediană
anterioară, care o continuă pe cea a măduvei, fiind întreruptă de decusaţia
piramidelor în partea inferioară.
Superior, ea se termină la nivelul şanţului bulbopontin într-o depresiune
denumită foramen caecum. Lateral de fisura mediană, de o parte şi de alta, se află
două coloane proeminente de substanţă albă, denumite piramidele bulbare, situate
în continuarea funiculelor anterioare ale măduvei. Lateral de acestea se află şanţul
lateral anterior, în continuarea celui de la măduvă. Lateral de el se găseşte funiculul
lateral al bulbului, în continuarea celui medular.
In partea sa superioară se găseşte o umflătură ovoidală, proeminentă,
denumită oliva bulbară (oliva), mărginită posterior de şanţul retroolivar.
 Puntea denumită şi protuberanţă sau puntea Varolio, întretaie transversal
trunchiul cerebral, în partea mijlocie. Este formată la suprafaţă din fibre
transversale, care se continuă lateral şi posterior cu braţele punţii sau pedunculii
cerebeloşi mijlocii.
Pe faţa anterioară, limita inferioară a punţii o formează şanţul bulbopontin,
iar cea superioară, un şanţ transversal, paralel cu primul, care o separă de
pedunculii cerebrali, denumit şanţul pontopeduncular.
Pe linia mediană a acestei feţe se găseşte un şanţ longitudinal larg, denumit
şanţul bazilar. Lateral de acesta, de o parte şi de alta, se găsesc două ridicături
longitudinale, denumite piramidele punţii, şi mai lateral de ele, originea aparentă
a trigemenului.
Pedunculii cerebrali
Sunt situaţi deasupra punţii, iar limita lor inferioară, pe faţa antero-laterală,
o formează şanţul pontopeduncular; superior, se continuă cu diencefalul. Pe linia
mediană a acestei feţe se găseşte fosa interpedunculară, de formă triunghiulară, cu
baza în sus, spre corpii mamilari ai diencefalului, şi vârful în jos la şanţul
bulbopontin. Fundul ei, perforat de vase sanguine, formează substanţa perforată
posterioară. In această fosă, pe faţa medială a pedunculilor, se găseşte originea
aparentă a nervului oculomotor.
 2.Faţa posterioară a trunchiului cerebral
Pe această faţă, care se poate vedea numai după îndepărtarea cerebelului,
limita dintre bulb, punte şi mezencefal este mai puţin evidentă.

Bulbul Pe faţa posterioară a bulbului se continuă formaţiunile de pe faţa

posterioară a măduvei. Funiculele posterioare, formate de fasciculele gracillis
(Goli) şi cuneatus (Burdach), se observă şi la nivelul bulbului.
Lateral de ele şi ascendent se găsesc corpii restiformi sau pedunculii cerebeloşi
inferiori. Fasciculul Goli devine în această regiune piramida posterioară a bulbului şi
prezintă o umflătură denumită clava. Prin devierea laterală a pedunculilor
cerebeloşi inferiori, iar în partea superioară prin convergenţa pedunculilor
cerebeloşi superiori, se delimitează, pe faţa posterioară a bulblui şi a punţii, un
spaţiu rombic, care formează planşeul ventriculului al IV-lea, denumit şi fosa
romboidă.
Triunghiul inferior al rombului corespunde feţei posterioare a bulbului şi la
nivelul său se observă, pe linia mediană, fisura mediană posterioară, care continuă
ca direcţie şanţul median posterior al măduvei. De o parte şi de alta a fisurii
mediane se întind coloanele longitudinale, care se continuă şi la nivelul punţii.
Porţiunea lor bulbară formează trigonul hipoglosului. Acesta este mărginit lateral
de un şanţ limitant. Lateral de acest şanţ se află aripa cenuşie sau trigonul nervului
vag, separat prin funiculul separans de o arie situată inferior de ea, denumită area
postrema.
 Puntea Faţa posterioară a punţii corespunde trigonului superior al fosei
romboide. Pe linia mediană se observă fisura mediană posterioară, iar lateral de
ea, coloanele longitudinale. În partea inferioară a acestora se află o umflătură
denumită coliculul facialului, iar superior, o altă proeminenţă, denumită
eminenţa medială. Lateral de ea se găseşte o depresiune, numită fovea rostralis,
în profunzime, găsindu-se nucleul motor sau masticator al trigemenului.
Spre unghiurile laterale ale fosei romboide se găseşte aria vestibulară, a
cărei porţiune inferioară corespunde nucleilor vestibulari, iar cea superioară,
nucleilor cohleari (acustici).

Mezencefalul prezintă pe faţa posterioară tectumul mezencefalic, format

din doi coliculi cvadrigemeni superiori şi doi inferiori, separaţi între ei printr-un
şanţ în formă de cruce. De la coliculii superiori pleacă spre corpul geniculat
lateral al diencefalului braţul coliculilor superiori, iar de la coliculii inferiori
pleacă, la corpul geniculat medial, braţul coliculilor inferiori. Sub coliculii
inferiori, de o parte şi de alta se află originea aparentă a nervului trohlear,
singurul care îşi are originea pe faţa posterioară a trunchiului cerebral.
Sub tectumul mezencefalic, în profunzime, se găseşte tegmentul, iar mai
anterior, picioarele pedunculilor cerebrali (crura cerebri).
 Structura internă
Asemănător măduvei spinării, trunchiul cerebral este format din substanţă
cenuşie, situată în centru, şi substanţă albă, la periferie. Dar, spre deosebire de
măduvă, substanţa cenuşie a trunchiului cerebral nu este dispusă sub formă de
coloane, ci, din cauză că la acest nivel se produc o serie de încrucişări ale fibrelor
nervoase, ea este fragmentată în grămezi de celule, formând nucleii trunchiului
cerebral.
Aceştia pot fi grupaţi în nuclei:
-motori
-senzitivi
-vegetativi
-proprii ai trunchiului cerebral.
Nucleii motori conţin neutroni ai căror axoni formează fibrele motorii ale
nervilor cranieni, fiind deci nuclei de origine.
In bulb se găsesc:
-nucleul hipoglosului, reprezentând originea reală a nervului cu acelaşi nume
- nucleul ambiguu, în care îşi au originea fibrele motorii ale nervului accesor,
nervului vag şi nervului glosofaringian.
În punte se află trei nuclei motori:
-nucleul facialului
-nucleul nervului abducens
-nucleul motor sau masticator al trigemenului.
 În mezencefal, respectiv în tegmentul mezencefalic, se găseşte nucleul
trohlearului, şi superior de el, nucleul oculomotorului.
Nucleii senzitivi sunt nuclei terminali, ce conţin deutoneuroni, la care vin
fibrele senzitive ale nervilor cranieni.
În bulb se află: nucleul tractului solitar, la care vin fibrele senzitive ale
nervului vag, nervului glosofaringian şi ale intermediarului Wriesberg. Acest
nucleu se întinde şi el ca o coloană subţire în lungul bulbului, fiind un amestec de
celule şi funcţii. La polul său superior vin, prin nervul intermediar Wriesberg şi
prin nervul glosofaringian, fibrele căii gustative. La polul inferior vin fibre
aferente ale nervului glosofaringian, de la sinusul carotidian şi toate fibrele
aferente ale nervului vag. Un alt nucleu senzitiv bulbar este nucleul tractului spinal
al trigemenului.
În punte se găsesc: nucleul senzitiv superior sau principal al trigemenului, iar în
dreptul ariei vestibulare, corespunzând recesurilor laterale ale fosei romboidale,
nucleii cohleari ventral şi dorsal, în care se află deutoneuronii căii acustice şi nucleii
vestibulari: superior, medial, lateral şi inferior, cu deutoneuroni ai căii
vestibulare, de la care pleacă la măduvă tractul vestibulospinal.
In mezencefal se găseşte nucleul tractului mezencefalic al trigemenului, cu celule
mari, veziculoase, despre care se crede că este singurul nucleu senzitiv care
conţine protoneuroni, asigurând proprioceptivitatea muşchilor globului ocular şi,
parţial, a muşchilor masticatori.
 Nucleii vegetativi Împreună cu substanţa reticulată sunt centri a numeroase
reflexe viscerale cu sediul în trunchiul cerebral.
In bulb se găseşte:
-nucleul dorsal al vagului sau cardiopneumoenteric, cel mai mare nucleu
vegetativ al trunchiului cerebral
-nucleul salivator inferior, centrul reflexului secretor salivar al glandei
parotide.
In punte se află:
-nucleul salivator superior, centrul secreţiei salivare a glandelor sublinguală
şi submandibulară
-nucleul lacrimal, centrul secretor al glandei lacrimale.

Nucleii proprii cei mai răspândiţi sunt nucleii formaţiunii reticulate a trunchiului
cerebral, sediul centrilor respiratori, centrilor vasomotori, centrilor cardiaci.
In bulb se găsesc:
-nucleii gracilis (Goli) şi cuneatus (Burdach), cu deutoneuronii sensibilităţii pro-
prioceptive de origine medulară
-nucleul olivar (oliva bulbară), cu funcţii extrapiramidale.
În punte se află:
-nucleii punţii
-nucleul dorsal al corpului trapezoid
-nucleul lemniscului lateral.
În mezencefal se găsesc: substanţa neagră, nucleul roşu şi coliculii cvadrigemeni.
 Substanţa albă
Substanţa albă a trunchiului cerebral este alcătuită din fibre ascendente, ale
sensibilităţii, întâlnite şi la măduvă, cărora li se adaugă fibre venite din nucleii
senzitivi ai trunchiului cerebral, asigurând sensibilitatea extremităţii cefalice.
De asemenea, posedă fibre descendente, ale motilităţii, care, plecate din centrii
motori superiori, trec spre măduvă, iar unele se opresc la nucleii motori ai
trunchiului cerebral, coordonând activitatea musculaturii capului. La acestea se
adaugă fibre proprii de asociere, care fac legătura între nucleii trunchiului
cerebral.
Fibrele ascendente conduc sensibilitatea de la măduvă şi nucleii senzitivi ai
trunchiului cerebral spre etajele superioare şi sunt:
-lemniscul medial
-tractul spinotalamic sau lemniscul spinal
-lemniscul trigeminal
-tracturile spinocerebeloase
-calea cohleară sau acustică.
 Fibrele descendente conduc comenzile motilităţii plecate din centrii
corticali şi subcorticali şi sunt:
-căile piramidale (tractul corticospinal şi corticonuclear)
-căile extrapiramidale (tractul corticopontocerebelos, tractul rubrospinal,
tractul tectospinal, tractul vestibulospinal, tractul olivospinal).

Căile proprii sunt formate din fibre nervoase care fac legătura între
diverşi nuclei ai trunchiului cerebral.
Două dintre ele sunt cele mai importante:
-tractul longitudinal medial
-fasciculul central al tegmentului.

Ca centru de reflexe, trunchiul cerebral este centrul a numeroase reflexe

vitale ale organismului:
-reflexul sinocarotidian
-reflexul arcului aortic
-reflexul de deglutiţie
-respirator
-cardiac
-palpebral (închiderea involuntară a pleoapei la atingerea corneei),
-reflexul secreţiei lacrimale şi salivare etc.
 Cerebelul(Cerebellum )
Cerebelul sau creierul mic este situat în etajul inferior al cutiei craniene,
posterior de trunchiul cerebral. Intre el şi emisferele cerebrale se găseşte o
prelungire orizontală a durei mater, denumită cortul cerebelului, care îl separă
de lobii occipitali.
El constituie un centru superior de integrare, cu rolul de a coordona
mişcările pe care le comandă scoarţa cerebrală, tonusul muscular etc.

Configuraţia exterioară
Cerebelul are o formă ovoidă, turtit de sus în jos, cu diametrul mare
transversal. Este alcătuit :
-dintr-o parte mediană, cu direcţie antero-posterioară, denumită vermis
-din două părţi laterale, lăţite, denumite emisferele cerebeloase.
Cerebelul are :
-o faţă superioară
-una inferioară
-alta anterioară, concavă.
Legăturile cerebelului cu trunchiul cerebral se fac prin trei perechi de
pendunculi cerebeloşi.
 Pedunculii cerebeloşi inferiori sau corpii restiformi leagă cerebelul de bulb.
 Pedunculii cerebeloşi mijlocii sau braţele punţii leagă cerebelul de punte.
 Pedunculii cerebeloşi superiori sau braţele conjunctive îl leagă de mezencefal.
 Lobulaţia vermisului şi a emisferelor cerebeloase
La suprafaţa cerebelului se observă o serie de şanţuri care delimitează între
ele lamele, lobuli sau lobi.
Lobulaţiei vermisului îi corespunde lobulaţia emisferelor cerebeloase. Pe
linia mediană a feţei superioare se observă vermisul superior, iar pe faţa inferioară,
în fundul unui şanţ dintre emisferele cerebeloase, denumit valecula, se găseşte
vermisul inferior.
Vermisul superior are următorii lobuli:
-lingula
-lobulul central
-monticulus - format din culmen şi decliv şi, mai posterior, folium vermis.
Vermisul inferior posedă următorii lobuli:
-tuber vermis
-piramida
-uvula
-nodulus.
Lobulaţia emisferelor cerebeloase corespunde lobulaţiei vermisului.
Pe faţa superioară, în dreptul lobulului central al vermisului, se găseşte pe
emisfere aripa lobului central; în dreptul lui monticulus se află lobului patrulater; lui
folium îi corespunde lobului semilunar superior.
Pe faţa inferioară, în dreptul lui tuber vermis, se găseşte lobulul semilunar
inferior; piramidei îi corespunde lobului biventer. Uvulei îi corespunde tonsilla
cerebelli; lui nodulus îi corespunde flocculus. Alături de acesta se găsesc paraflocculii.
 Structura cerebelului
Asemănător celorlalte părţi ale sistemului, nervos central, cerebelul este alcătuit
din substanţă cenuşie şi albă. Dar, spre deosebire de măduva spinării şi trunchiul
cerebral şi asemănător emisferelor cerebrale, substanţa cenuşie a cerebelului este
dispusă la suprafaţă, formând scoarţa sau cortexul cerebelos, iar substanţa albă formată
din fibre se află în interior.
In substanţa albă se mai găsesc grămezi de neuroni, care formează nucleu
emisferelor cerebeloase şi ai vermisului.
 Substanţa cenuşie

Cortexul cerebelos însoţeşte şanţurile care separă lamelele şi lobulii,

mărindu-şi astfel suprafaţa. Din cauza substanţei albe a lamelelor care
confluează spre centru, se observă pe suprafaţa de secţiune o arborizaţie a
substanţei nervoase denumită arborele vieţii.
Microscopic, cortexul cerebelului este alcătuit din trei straturi celulare:
-stratul molecular
-stratul ganglionar sau al celulelor Purkinje
-stratul granular.
Nucleii cerebelului
În număr de patru, se găsesc în substanţa albă a vermisului şi a emisferelor
cerebeloase. În vermis se află nucleii fastigiali.
Lateral de ei, se găseşte:
-nucleul globos
-nucleul emboliform
-nucleul dinţat.
Substanţa albă este situată în interior, fiind formată din fibre nervoase:
-aferente
-eferente
- intracerebeloase (de asociere).
Fibrele aferente vin de la măduvă, trunchiul cerebral şi scoarţa cerebrală şi sunt:
-tractul spinocerebelos dorsal
-tractul spinocerebelos ventral
-tractul vestibulocerebelos
-tractul olivocerebelos
-tractul bulbocerebelos
-tractul corticopontocerebelos
-tractul fastigiobulbar
-tractul dentorubric
-tractul denototalamic.
 Din punct de vedere funcţional, cerebelul prin partea sa paleocerebeloasă,
reglează echilibrul corpului prin stimulii proprioceptivi primiţi de la muşchi şi
nucleii vestibulari.
Neocerebelul intervine în menţinerea raportului optim dintre tonusul
muşchilor agonişti şi antagonişti în timpul mişcărilor, între extensori şi flexori
şi, de asemenea, ajută scoarţa cerebrală în coordonarea mişcărilor voluntare.
Prin leziuni sau boli ale cerebelului se produc:
-hipotonie (scădere a tonusului muscular);
-astazie, bolnavul nu poate sta în picioare, oscilează (tulburări de
echilibru), mai ales când închide ochii;
-hipermetrie: exagerarea mişcărilor (dacă se pune bolnavul să ducă indexul
la nas, nu-l poate duce direct, ci prezintă mişcări exagerate ale mâinii).
Toate acestea sunt semne ale sindromului cerebelos.