Sunteți pe pagina 1din 113

Farmacologia clinică a

preparatelor utilizate în
dereglările motilităţii
tubului digestiv.

Conf.univ
L. Podgurschi
Reglarea motilităţii gastro-intestinale

Simpatic Sistemul enteral Parasimpatic


intern

relaxare Relaxare şi contracţie contracţie


Mediatorii Sitemului nervos enteral
(autonom)
 Acetilcolina (neuronii parasimpatici pre şi
postganglionari)
 Noradrenalina (neuronii simpatici
postganglionari)
 Serotonina (neuronii serotoninergici)
 Dopamina (neuronii dopaminergici)
 Monoxidul de azot (neuronii nonadrenergici şi
nonacetilcolinergici)
 ATP (neuronii purinergici)
 Encefalinele (neuronii encefalinergici)
Fiziologia peristaltismului intestinal

Unidad Docente-Asistencial de Gastroenterología


Hospital “Ángel C. Padilla” - Tucumán
Preparatele ce stimulează motilitatea

 A. Medicamentele prokinetice (propulsive


gastrointestinale)
 B. Vomitivele (emeticele)

 C. Preparatele antiflatulente

 D. Laxativele şi purgativele
Medicamente prokinetice
 Medicamentele prokinetice (propulsive
gastrointestinale) – preparate ce stimulează motilitatea
gastrointestinală prin diverse mecanisme (dopaminoblocant,
serotoninic, colinomimetic etc.) şi înlătură sau ameliorează
disconfortul epigasric , pirozisul, greaţa, voma, refluxul esofagian,
senzaţia de dispnee şi durere retrosternală.
Medicamentele prokinetice

 1. colinomimeticele:
 a) M-colinomimeticele – aceclidină, cisaprid;
 b) anticolinesterazicele – galantamină, neostigmină, distigmină,
fizostigmină etc.
 2. D2-dopaminoblocantele: metoclopramidă, domperidon,
levosulpirid, itoprid etc.
 3. preparatele serotoninergice: metoclopramidă;
 4. analogii motilinei: eritromicină, claritromicină, azitromicină;
 noi – alemcinal, mitemcinal, atilmotina
 5. diverse grupe:
 a) analogii somatostatinei – octreotid, somatostatină;
 b) blocatele receptorilor colecistochininici - loxiglumid
Prokinetice noi
 Agoniştii opioizi – trimebutina, alvimopan
 Agoniştii 5HT4-rec – tegaserod,
prucaloprid;
 Agoniştii GABA – baclofen, arbaclofen,
lesagaberan
Localizarea
receptorilor opioizi
Tipul Localizarea Caracterul acţiunii
receptorului
Miu 1 SNC, sistemul limbic, Analgezia
măduva spinării (coarnele posterioare)
Miu 2 Măduva spinării (coarnele posterioare) Analgezia
Neuronii sistemului nervos enteral Analgezia
Stimularea motilităţii
Musculatura netedă TGI Stimularea motilităţii
Mucoasa Inhibarea secreţiei HCl
Glandele TGI Inhibarea secreţiei (?)
Delta Neuronii sistemului nervos enteral Stimularea motilităţii
Musculatura netedă TGI Stimularea motilităţii
Mucoasa Inhibarea secreţiei HCl
Pancreas Inhibarea secreţiei (?)
Kappa Neuronii sistemului nervos enteral Inhibarea motilităţii
Musculatura netedă TGI Inhibarea motilităţii
Mucoasa Secreşia (?)
Glandele TGI Secreţia (?)
Trimebutina – agonist al receptorilor
opioizi periferici

 Se cuplează cu µ, κ şi δ recptorii, fără a


manifesta o selectivitate faţă de un tip de
receptori
Efectul reglator al trimebutinei
trimebutina

Plexurile nervoase
meisner şi auerbah

κ receptorii µ, şi δ receptorii
Blochează neuronii excitatori ai Blochează neuronii
sistemului nervos enteral inhibitori ai sistemului
(autonom) nervos enteral (autonom)

Inhibarea motilităţii Stimularea motilităţii


Trimebutina restabileşte motilitatea
tractului gastro-intestinal
!
Efectele farmacologice ale
trimebutinei
 Agonist al receptorilor opioizi periferici,
 Reglator universal al motilităţii (spasmolitic şi
procinetic),
 Reduce sensibilitatea viscerală – efect anestezic local
(Strichartz, 1987г)
 Acţionează asupra întregului TGI,
 Determină coordonarea peristaltismului TGI prin
formarea complexului motor migrator şi stimularea
producerii de motilină
 Efectiv pentru tratamentul patologiei asociate –
dispepsiei funcţionale şi SCI (Zhong, 2007г)
 Efectiv şi inofensiv la utilizarea de durată
(Delvaux, 1997г)
Preparatele dopaminoblocante
şi serotoninergice.
 Mecanismul de acţiune include componentul
dopaminergic, serotoninergic şi colinergic.
 dopaminergic - antagonismul cu receptorii D2
dopaminergici din SNC şi tractul gastrointestinal
 serotoninergic - activarea diferitor tipuri de
receptori specifici din SNC şi tractul
gastrointestinal
 colinergic - favorizarea eliberării din neuronii
mezenterici a acetilcolinei şi creşterii reactivităţii
la ea a colinoreceptorilor (metoclopramida,
levosulpirid, cisaprid.).
Efectele prokineticelor.
Preparatele dopaminoblocante şi seroroninergice
exercită afect prokinetic manifestat prin:
 stimulează motilitatea stomacului şi intestinului
subţire (metoclopramida, levosulpirid, domperidon);
 creşte tonusul sfincterului inferior al esofagului şi
pilorului;
 împiedică relaxarea porţiunii superioare a
stomacului şi stimulează contracţiile antrale cu
accelerarea golirii stomacului;
 creste tranzitul spre colon;
 stimulează motilitatea colonului;
 posedă efect antivomitiv (metoclopramidă,
levosulpirid, domperidon);
 levosulpiridul mai provoacă efect neuroleptic,
vasodilatator şi reparant (ameliorează circulaţia în
organele cavităţii abdominale).
Indicaţiile şi regimul de dozare al
prokineticelor.
Indicaţiile. Preparatele se indică în tratmentul complex în:
 esofagita de reflux;
 hipomotilitatea gastrică de diferită geneză (neuropatie diabetică, anorexie
nervoasă, aclorhidrie, intervenţii chirurgicale etc.);
 diskineziile digestive şi ale căilor biliare;
 voma de diferită geneză (pe fondalul toxemiei, iradierii, dereglării dietei,
administrării preparatelor în cercetări radiologice, endoscopii etc.);
 în cadrul unor procedeie diagnostice (intubarea duodenului, examenul
radiologic gastrointestinal);
 ulcerul gastric şi duodenal (sulpiridul);
 constipaţia cronică idiopatică
 pentru combaterea hipomotilităţii colonului la bolnavii cu leziuni medulare.
Regimul de dozare.
 Metoclopramida se indică fie oral câte 5-10 mg 3-4 ori/zi înainte de masă, fie
rectal câte 20mg/zi (1-2 supozitoare) sau parenteral (s/c; i/m sau i/v) câte 10-
20mg de 1-3ori/zi.
 Domperidonul se prescrie oral câte 10-20mg 3ori/zi.
 Cisapridul se administrează oral câte 5-10mg 3-4ori/zi sau rectal în supozitoare.
 Dozele terapeutice la levosulpirid pot oscila intre 100 -800mg/zi.
Contraindicaţiile.
 Preparatele dopaminoblocante şi serotoninergice sunt
contraindicate în:
 - maladii şi stări patologice când stimularea motilităţii gastrice
prezintă riscuri( hemoragii gastrointestinale, perforaţie
digestivă, obstrucţie mecanică, ileus paralitic etc.);
 -feocromocitom, când sunt posibile reacţii hipertensive
(metoclopramidă, sulpirid);
 - epilepsie, când boala se poate agrava (metoclopramidă);
 - la femeile cu cancer de sân din cauza hiperprolactinemiei
(metoclopramidă, domperidonă);
 - diskinezie tardivă, provocată de neuroleptice.
Reacţiile adverse.
Printre reacţiile adverse se pot constata:
 somnolenţă, nervozitate, cefalee, insomnii,
(metoclopramida, mai rar domperidona,
sulpiridul),
 stare depresivă, dereglări extrapiramidale
(îndeosebi pentru metoclopramidă şi
sulpirid),
 amenoree, galactoree, ginecomastie
(metoclopramidă, domperidonă şi sulpirid );
Farmacocinetica.
 Metoclopramida se absoarbe rapid cu o concentraţie maximă
peste 40-120 min.
 Biodisponibilitatea este redusă pentru domperidonă (15%) şi
cisapridă (50%) din cauza efectului primului pasaj hepatic.
 Metabolizarea ulterioară are loc totalmente în ficat (doar
metoclopramida circa 75%).
 Se elimină prin rinichi sub formă de metaboliţi (metoclopramida
20% sub formă neschimbată).
 T0,5 constituie 2-4 ore pentru metoclopramidă; 7-8 ore pentru
domperidonă; 10 ore pentru cisapridă.
 Cisaprida şi domperidona nu penetrează bariera
hematoencefalică.
Agoniştii motilinei.

 Mecanismul de acţiune. Motilina reprezintă un hormon


eliberat de M-celulele tubului digestiv şi celulele
enterocromafinice ale sectorului proximal al intestinului
subţire. Acţionează prin srimularea receptorilor motilinei
de pe celulele musculaturii netede prin accelerarea sau
iniţierea fazei II a complexului motor migrator. Motilina
creşte motilitatea segmentelor superioare ale tubului
digestiv.
 Eritromicina şi alte macrolide cresc motilitatea prin
stimularea receptorilor motilinici şi prin alte mecanisme
necunoscute, cauzate de ameliorarea transmisiei
colinergice.
Efectul prokinetic.
Preparatele realizează efect prokinetic, preponderant asupra
etajului superior al tractului gastro-intestinal manifestat
prin:
 creşterea tonusului sfincterului inferior al esofagului;

 intensificarea motilităţii stomacului şi intestinului


subţire fără a influenţa asupra intestinului gros.
 La bolnavii cu diabet zaharat (temporar accelerează
evacuarea stomacului.
 Contracţiile gastrice pot fi puternice cu eliminarea în
intestinal subţire a bolului alimentar insuficient prelucrat.
 Acest efect poate fi folosit la accelerarea eliminării din
stomac a produselor nedigerate.
 La utilizarea de durată se dezvoltă toleranţa prin
reducerea numărului receptorilor motilinici.
Indicaţiile şi regimul de dozare.
Preparatele din grupa dată se folosesc în:
 atonia gastrică la bolnavii cu diabet zaharat;
 atonia intestinului subţire la bolnavii cu sclerodermie.
 Pentru stimularea motilităţii gastrice eritromicina se
indică intravenous în doza de 3 mg/kg sau intern 0,2-0,25
fiecare 8 ore.
 Pentru accelerarea motilităţii intestinului subţire sunt
suficiente doze mai mici de 40 mg intravenos de oarece
dozele obişnuite pot chiar micşora motilitatea.
 Actualmente, se studiază analogii sintetici ai
eritromicinei (lipsiţi de efectul antibacterian nedorit),
precum şi analogii peptidici ai motilinei.
Antiflatulentele
Remedii medicamentoase sau principii active de origine vegetală, care
favorizează eliminarea gazelor din intestin, atenuând sau înlăturând
senzaţiile neplăcute de distensie a stomacului şi/sau intestinului.
 Preparatele antiflatulente se clasifică:

 1. Preparatele adsorbante: cărbunele activ, Medicas E, polifepan,carbosem e

 2. Preparatele tensioactive: dimeticonă, simeticonă

 3.Uleiurile volatile din plante (carminative vegetale): frunzele de mentă,


fructele de mărar, fructele de chimen, fructele de coriandru, fructele de
fenicul, florile de cuişoare, seminţe de nucuşoare, fructele de anason, coajă
de scorţişoară, rizomă de ghimber, preparatele de odolean etc.
 4.Parasimpatomimeticele: M-colinomimetice (aceclidină);
anticolinesterazice (neostigmină, galantamină etc.)
 5.Preparatele enzimatice de substituţie în dereglările digestiei intestinale:
festal, digestal, pancreatină, panzinorm, triferment, panolază, panstal etc.
6.Preparatele combinate: iunienzaim , maalox , gestid plus, meteospasmil,
ceri nasigel, pancreoflet, capect, zimoplex etc.
Preparatele tensioactive
Mecanismul de acţiune.
– micşorează tensiunea superficială a
bulelor de gaze din intestin cu efect
antispumant. Gazele eliberate sunt
absorbite de intestin sau eliminate prin
peristaltism.
Indicaţiile şi regimul de dozare.
Preparatele tensioactive se indică în:
 flatulenţa şi distensia intestinală, insclusiv postoperatorie;
 dispepsie, sindromul Remheld;
 pregătirea pentru cercetarea radiologică şi ultrasonografică a tubului
digestiv şi organelor bazinului mic.
 Simeticona ca antiflatulent la adulţi şi copii de vârstă şcolară se
administrează câte 40-80 mg de 3-5 ori/zi, iar la sugari şi preşcolari, câte
40mg de 3-5 ori/zi.
 În vederea pregătirii pentru sonografie şi cercetarea radiologică se indică
câte 80 mg de 3 ori/zi cu o zi înainte şi 80 mg dimineaţa în ziua examenului.
Preparatul se ingerează în timpul sau după masă, la necesitate şi înainte de
somn
 Simeticonă (disflatil) se indică câte 25-50 picături după fiecare masă şi
înainte de somn la adulţi, iar la copiii până la 6 ani şi 6-15 ani respectiv câte
10-15 si 15-25 picături după fiecare masă şi înainte de somn.
 Dimeticona se administrează câte 80-160 mg în timpul sau după masă, iar la
necesitate şi înainte de somn. Comprimatele trebuie masticate
Cărbunii activi
Mecanismul de acţiune.
 Datorită porităţii bine dezvoltate (macro-, mezo- şi micropori) are loc
adsorbţia moleculelor de gaze sau vapori de catre macro şi mezopori
cu condensarea lor ulterioară. Această proprietate este redusă în
mediul lichid al intestinului. Posibil, că eficacitatea va fi mai mare în
caz că flatulenţa este cauzată de diferite procese de putrefacţie,
dereglări ale nutriţiei sau de activitatea unor bacterii în tubul digestiv.
 La baza beneficiului terapeutic vor sta aşa mecanisme ca: a)depurarea
sucurilor digestive de substanţele toxice sau intermediare ale
metabolismului;
 b) modificarea spectrului lipidic şi proteic al conţinutului intestinal;
 c) adsorbţia bacteriilor şi / sau toxinelor bacteriene cu normalizarea
florei intestinale.
Cărbunii activi
Indicaţiile şi regimul de dozare.
 Cărbunii activi se indică în
meteorism, dispepsie câte 1-2 g
pulbere sau 1-3 comprimate de 3-4
ori/zi dizolvate în apă sub formă de
suspensie.
Carminativele vegetale.

 Mecanismul de acţiune. Prin


intermediul componenţilor săi (uleiuri
volatile, glicozide, flavonoide etc.)
exercită o acţiune iritantă asupra
mucoasei cu o stimulare uşoară a
peristaltismului şi relaxarea
sfincterelor.
Carminativele vegetale
Indicaţiile.
 în discomfort epigastric,
 în distensia gastrică şi intestinală.
Sunt utilizate sub formă de uleiuri volatile, emulsii, soluţii apoase,
siropuri, tincturi etc., în doze individuale în dependenţă de forma
medicamentoasă şi starea patologică.
Regimul de dozare.
 Apa de mărar se administrează câte 1 lingură de 3-6 ori/zi.
 Uleiul de fenicul se indică câte 5-10 picături la o priză,
 infuzia din fructe de tmin (100-200 ml) câte o lingură de 3-4 ori/zi.
 Din specia carminativă se prepară o infuzie (o lingură la 200 ml)
care este folosită câte ¼-1/2 pahar dimineaţa şi seara.
Preparatele enzimatice.
 Prin substituţia enzimelor digestive,
deficitare în intestin, se normalizează
procesele de scindare a proteinelor
alimentare cu ameliorarea proceselor de
absorbţie şi de preîntâmpinare a formării
produselor intermediare, şi de putrefacţie,
inclusiv a gazelor
Parasimpatomimeticele.

 Mecanismul de acţiune. Datorită acţiunii


directe (M-colinomimeticele) sau indirecte
(anticolinesterazicele) asupra M-
colinoreceptorilor musculaturii netede ale
tubului digestiv, creşte peristaltismul şi se
relaxează sfincterele.
 Indicaţiile şi particularităţile de utilizare. Sunt
administrate în situaţii grave de meteorism,
îndeosebi postoperator, ce nu se supun corecţiei
cu alte antiflatulente. Dozarea se face individual
în dependenţă de starea clinică şi preparatul
utilizat.
Preparatele combinate.

Mecanismul de acţiune
 Mecanismul de acţiune se explică prin prezenţa substanţelor
tensioactive (in maalox plus, meteospasmil, cerri nasigel, gestid,
iunienzeim etc) precum şi a celor adsorbante (in capect, maalox plus,
gestid, iunienzeim etc).
 Caolina are proprietate de a adsorbi toxinele bacteriene, bacteriile,
precum şi produsele de fermentaţie şi putrefacţie intestinală.
 Pectina conţine polizaharide ce formează în apă soluţii
mucilaginoase cu proprietăţi adsorbante şi mecanic protectoare.
Preparatele sunt recomandate îndeosebi in stările de diaree însoţite
de meteorism.
Laxativele şi purgativele

Preparate din diverse grupe capabile prin


acţiunea la diferite nivele să iniţieze şi să
accelereze tranzitul intestinal şi/sau să
mărească conţinutul în apă al materialelor
fecale.
 Laxativele sunt preparate ce produc un scaun
normal ca aspect şi număr,
 Purgativele cresc numărul de scaune ce după
consistenţă devin din ce în ce mai lichide.
Clasificarea
 A. Laxative de volum:
 - seminţele de Plantago – Psilium (mucofalk), seminţele de in,
 - metilceluloza şi carboximetilceluloza de sodiu,
 - agarul sau geloza, gelatina,
 - varza de mare (laminaridul),
 - produsele alimentare: pîinia integrală; mămăliga de mălai necernut;
legumele (varza, morcovul, sfecla, castraveţii, dovleceii, ridichea,
soia, fasolele, ovăsul, mazărea); fructele (prunele, smochinele,
nucile, fructele uscate etc.
 B. Laxativele prin înmuierea scaunului (emolienţe şi
lubrifiante):
 - docusatul de sodiu, lactuloza,
 - uleiul de parafină,
 - uleiurile vegetale (de floarea soarelui, măsline, soie, mindal,
grăsimea de peşte etc.).
Clasificarea
 C.Purgativele osmotice sau saline:
 - sulfatul de magneziu,
 - hidroxidul şi oxidul de magneziu,
 - sulfatul de sodiu, fosfatul de sodiu,
 - tartratul de sodiu şi potasiu,
 - sarea carlovară, sarea morşin,
 - substanţele osmotic active (sorbitul, xilitul),
 - lactuloza, polietilenglicol (macrogol).
Clasificarea
 D. Purgativele iritante sau de contact:
 1. Cu acţiune asupra intestinului subţire - uleiul de ricin
 2. Cu acţiune asupra intestinului gros:
 a) Preparate ce conţin antraglicozide:
 - preparatele din frangulă sau cruşin - extract lichid, uscat, ramnil,
cofranil,
 - preparatele din revent sau rubardă - exract solid;
 - preparatele din senna - infuzie, extract solid, pursemid, sonalida
A+
 b) Preparate sintetice: bisacodilul, izafenina , picosulfatul de
sodiu, acetfenolisatina etc.
Clasificarea
 E.Laxativele de uz rectal:
 - glicerol,
 - fosfatul de sodiu,
 - docusatul de sodiu,
 - lactatul de calciu şi fier,
 - bisacodil,
 - bicarbonatul de sodiu,
 - sucuri sau infuzii din plante medicinale (calendulă,
pojarniţă, romaniţă, urzică, calanhoie, tei etc.),
 - săpunul.
Laxativele de volum.

 Mecanismul de acţiune. Laxativele de volum


conţin fibre nedigerabile şi coloizi hidrofili, care
se măresc în volum, cresc conţinutul intestinal
stimulînd ganglionii intramurali şi intensificând
peristaltismul.
 Efectul laxativ. Înmuierea scaunului se produce
peste 10-24 ore sau chiar peste 5 zile. Acţionează
moale, nu se absorb, nu excită chemoreceptorii.
Laxativele de volum
Indicaţiile.
 constipaţiile cronice, funcţionale la bolnavi cu anorexie
şi la cei la care obiceiurile sau restricţiile alimentare nu
permit realizarea unui conţinut intestinal care să susţină
peristaltismul fiziologic.
Regimul de dozare.
 Se recomandă de ingerat cu apă, deoarece uscate pot fi
cauză de obstipaţie esofagiană, mai ales la cei cu
dereglări de deglutiţie (taratele - câte 4-6 linguri/zi;
metilceluloza şi carboximetilceluloza - 0,5-2 g 2-3 ori/zi;
agarul (sau geloză) - 4-16 g/zi; seminţele de Plantago sub
formă brută, măcinată sau ca mucilagii obţinute din
seminţe.
Laxativele de volum
Reacţiile adverse.
 Laxativele de volum sunt lipsite de toxicitate
locală sau sistemică.
 Dozele mari pot provoca flatulenţă.
 In prezenţa ulceraţiilor intestinale sau a unor
obstacole organice se pot produce
accidente obstructive.
 Ingestia preparatelor de varză de mare
(laminaridul) timp mai îndelungat poate
provoca iodism (rinită, tuşea etc.), de aceea
ele sunt contraindicate în glomerulonefrite,
diateze hemoragice, dereglări ale glandei
tiroide.
Laxativele emoliente şi
lubrifiante
 Docusatul de sodiu
 acţionează ca o substanţă tensioactivă, contribuind la pătrunderea
apei şi grăsimilor în bolul fecal.
 Latenţa efectului este de 24-72 ore.
 Se administrează oral - 50-4000 mg/zi docusat de sodiu sau docusat
de calciu (suspensie - 240 mg) odată în zi, mai rar fracţionat rectal -
100 mg/zi.
 Poate provoca ocazional: greată sau dureri abdominale;
hepatotoxicitate în experienţă, însă clinic nu s-a semnalat.
 Poate contribui la absorbţia unor medicamente, ce uneori poate fi
cauza de reacţii toxice.
 Nu se asociază cu medicamente hepatotoxice.
Lactuloza
Mecanismul de acţiune.
 Creşte volumul bolului fecal şi contribuie la înmuierea
scaunului.
 Modifică flora în intestinul gros (creşte cantitatea de
lactobacili) cu amplificarea acidităţii şi stimularea
peristaltismului intestinal.
 Nu influenţează asupra mucoasei şi musculaturii
intestinului gros.
 Fixarea amoniacului din intestinul gros cu reducerea
formării produşilor azotaţi toxici în sectorul proximal al
lui cu micşorarea absorbţiei lor în vena portă.
 inhibă dezvoltarea salmonelelor în intestinul gros.
 Nu micşorează absorbţia vitaminelor, nu provoacă
dependenţă. Practic nu se absoarbe.
Lactuloza
Indicaţiile
 constipaţii cronice,
 encefalopatie hepatică,
 salmoneloză (în afară de formele generalizate),
 dereglări ale digestiei, cauzate de procesele de putrefacţie în rezultatul
intoxicaţiilor alimentare, la sugari şi copii până la 10 ani.
Regimul de dozare.
 In constipaţii cronice la adulţi se indică de la15 până la 45 ml în primele 3
zile, apoi doza de întreţinere 10-25 ml. Preparatul este mai bine de
administrat odată în zi dimineaţa în timpul mesei. La copii 7-14 ani doza -
15 ml, de întreţinere - 10 ml; 1-6 ani - doza iniţială şi de întreţinere 5-10 ml,
iar la cei de la 6 săptămâni-1 an doza iniţială şi de întreţinere - 5 ml.
 În encefalopatia hepatică (coma sau precoma) se administrează câte 30-50
ml 2-3 ori/zi, posibil până la 190 ml/zi. Pentru profilaxia comei hepatice la
bolnavi cu afecţiuni hepatice grave - 25 ml 3 ori/zi.
 In salmoneloză - 15 ml 3 ori/zi 10-12 zile, după 7 zile de întrerupere cura se
repetă. La necesitate încă după 7 zile de întrerupere cura se repetă cu 30 ml
3ori/zi.
Lactuloza
Contraindicaţiile şi precauţiile.
 Lactuloza este contraindicată în caz de hipersensibilitate la preparat,
galactozemie.
 Se impune prudenţă la diabetici, îndeosebi cu afecţiuni ale
intestinului gros.
 Lactuloza poate fi utilizată la gravide şi în timpul lactaţiei cu copii
peste 6 săptămâni.
 La bolnavi cu encefalopatie hepatică în lipsa efectului lactulozei se
poate indica ulterior neomicina, iar în caz de neeficacitate se poate
combina lactuloza cu neomicina.
 Preparatul se poate indica la vârstnici şi la persoanele cu rezectia
nodulilor hemoroidali.
 La administrarea îndelungată (peste 6 luni) e necesar de controlat
nivelul potasiului, clorului şi Co2 în sânge.
 Siropul poate fi diluat cu apă sau suc.
Lactuloza
Reacţiile adverse.
 La prima administrare este posibilă apariţia
durerilor în abdomen şi metiorismul. Ele
dispar după 48 ore de la I administrare sau
la administrările repetate. În unele cazuri
poate surveni greaţă, vomă, anorexie.
 La supradozare se poate constata diaree,
ce necesită corecţia dozei sau suspendarea
preparatului.
Laxativele emoliente şi
lubrifiante
 Laxativele prin înmuierea scaunului sunt
indicate:
 pacienţilor ce prezintă o eliminare dificilă a
scaunului - bătrâni, bolnavi la pat;
 bolnavilor cu afecţiuni anale acute -
hemoroizi, fisuri;
 bolnavilor ce necesită evitarea efortului la
defecare;
 pot fi utile în gastrite, duodenite, enterite,
colite.
Purgativele osmotice sau saline

Mecanismul de acţiune.
 Datorită cationilor şi anionilor, ce practic nu se absorb din tubul
digestiv, creşte presiunea osmotică şi, respectiv, se micşorează
reabsorbţia apei.
 In aşa fel, creşte conţinutul lichid al intestinului care secundar
stimulează peritaltismul tuturor segmentelor.
 Sulfatul de sodiu excită direct receptorii.
 Aceste preparate stimulează deasemenea secreţia sucurilor digestive,
relaxează sfincterul Oddi.
Farmacodinamia.
 In dependenţă de doză pot provoca efect laxativ şi/sau purgativ.
 In doze mici acţionează laxativ cu dezvoltarea efectului peste 4-7
ore.
 Dozele mai mari acţionează purgativ cu scaune lichide ce survin la
1-3 ore după administrare.
Indicaţiile şi regimul de dozare.
A. în caz de necesitate a evacuării rapide a intregului conţinut intestinal:
 1. pentru examenul radiologic, endoscopic;
 2. înaintea investigaţiilor chirurgicale;
 3.în unele cazuri de intoxicaţii medicamentoase sau alimentare.
B. în constipaţiile cronice, funcţionale ele nu sunt preferabile. Pot fi utile doar
profilactic în doze laxative la bătrâni, în timpul călătoriilor, deplasărilor
 Sorbitul, datorită efectului mai moale şi eliberării din el a fructozei, se preferă la
copii, deoarece poate ameliora procesele metabolice şi regeneratoare ale
mucoasei.
 De obicei, se indică dimineaţa pe nemâncate sub formă de soluţii izotone,
îndeosebi, la asocierea cu 2-3 pahare apă caldă.
 Sulfatul de magneziu se indică câte 10-30g ca purgativ şi 5g ca laxativ.
 Hidroxidul şi oxidul de magneziu se prescriu câte 2-4 g ca laxativ.
 Citratul de magneziu se administrează câte 200 ml soluţie standardă.
 Sulfatul de sodiu se foloseţte câte 10-15 g ca laxativ, iar 20-30 g ca purgativ.
 Fosfatul de sodiu se utilizează câte 4-8 g ca laxativ.
 Sarea morşin se indică câte 10 g.
 Lactuloza se prescrie câte 15-30 ml sirop.
 Sorbitul şi xilitul se utilizează cu 30 min inainte sau cu o oră după masă de 2-3
ori/zi.
Purgativele osmotice
Contraindicaţiile:
 enterocolite;
 colecistite calculoase;

 copii până la un an.

 Reacţiile adverse.

 greaţă, vomă, dureri cu caracteri de colici (datorită acţiunii iritante),


 deshidratare, în deosebi la administrarea repetată şi/sau a soluţiilor
concentrate.
 Sunt posibile un şir de efecte sistemice:

- datorită absorbţiei ionilor de sodiu, ce pot fi periculoase la bolnavii cu


insuficienţă cardiacă şi hipokaliemie cu consecinţele respective.
- absorbţia ionilor de magneziu, deşi limitată, poate fi cauza de inhibiţie
a SNC, a transmisiei neuromusculare, activităţii cordului,
 - absorbţia fosfaţilor poate cauza hipocalciemie, până la comă.
Purgativele iritante cu acţiune asupra
intestinului subţire

Mecanismul de acţiune.
 In mediul alcalin al duodenului sub acţiunea bilei şi
lipazei uleiul de ricin se transformă în acid ricinolic şi
glicerina.
 Acidul ricinolic excită chemoreceptorii cu creşterea
peristaltismului, precum şi reţine absorbţia apei şi
electroliţilor.
 Posedă de asemenea proprietăţi detergente, crescând
permeabilitatea mucoasei intestinale.
 Uleiul neschimbat şi glicerina manifestă proprietăţi
mucilaginoase cu propulsarea conţinutului intestinal.
Efectul purgativ.
 Se dezvoltă peste 2-6 ore de la administrare.
Purgativele iritante cu acţiune asupra
intestinului subţire
Indicaţiile
în situaţiile ce necesită evacuarea rapidă a intestinului:
 pregătirea pentru examenul radiologic, endoscopic;

 pregătirea pentru intervenţiile chirurgicale.

Regimul de dozare.
 La adulţi se indică câte 15-30 ml (1-2 lingure de masă) într-o priză
sau 15-20 capsule a lg timp de 30 min cu apă caldă dulcie.
 La copii se administrează câte 1-5 ml până la 2 ani şi 5-15 ml peste
2 ani.
 E preferabil de administrat pe nemâncate cu suc de lămâie sau
emulsii aromatizate.
Reacţiile adverse
 Uleiul de ricin poate provoca uneori: greaţă; dureri şi colici
intestinale.
Purgativele cu acţiune
asupraintestinului gros
Mecanismul de acţiune.
 Antrachinonele în mediul alcalin sub influenţa enzimelor
digestive şi bacteriene se scindează cu formarea
antrachinonelor - emodinei, acidului crizofanic, reinei.
 Acestea se eliberează în intestinul gros cu excitarea
receptrilor colonului şi accelerarea pasajului intestinal.
 Preparatele sintetice au proprietăţi asemănătoare
antraglicozidelor. Inhibă activitatea Na", K+, ATP-azei
mucoasei intestinului gros, dereglând absorbţia apei şi
electroliţilor, stimulează sinteza prostaglandinelor E|.
Purgativele cu acţiune
asupraintestinului gros
Indicaţiile
 Preparatele se indică în situaţiile ce necesită
evacuarea rapidă a intestinului:
- pregătirea pentru examenul radiologic,
endoscopic;
- pregătirea pentru intervenţiile chirurgicale.
- Antrachinonele se pot prescri în cazuri
excepţionale de constipaţie cronică, funcţională,
refractară la măsurile igieno-proflactice şi la
laxativele de volum şi prin înmuierea scaunului.
- Uneori pot fi utilizate în situaţii de constipaţii
hipotone (după intervenţii chirurgicale, naşteri,
la bătrâni).
Purgativele cu acţiune
asupraintestinului gros
Regimul de dozare.
 Extractul lichid de frangulă (cruşin) se administrează câte 20-40 pic; extractul
solid (ramnil) 1-2 comprimate a 0,2g ;
 cofranilul 0,05-0,1;
 extractul de revent (pulbere) 0,5-1;
 extractul solid de senă 0,3-0,6;
 tisasenul - 0,01-0,04.
 Bisacodilul se prescrie câte 5-15 mg (1-3 comprimate sau dragee) pe noapte la
adulţi şi 5-10 mg la copii sau sub formă de supozitoare 1-2 (10-20 mg) pe noapte
sau în caz de necesitate.
 Izafenina se foloseşte câte 10-20 mg seara pe nemâncate.
 Izamanul, ce conţine 5 mg izafenină şi 150 mg manit se utilizează câte 1-2
comprimate seara pe nemâncate.
 Oxifensatina se indică câte 1-3 comprimate a 7 mg seara înainte de masă.
 Picosulfatul de sodiu se administrează câte 10 pic înainte de somn la adulţi şi
câte 5-8 pic. la copii peste 4 ani.
 Contraindicaţiile. Preparatele cu acţiune iritantă
asupra intestinului gros sunt contraindicate în:
 apendicita acută sau orice altă situaţie care poate
evolua spre abdomen acut;
 în timpul gravidităţii (poate stimula travaliul);
 hemoragii intestinale şi uterine;
 glomerulonefrite acute şi cronice;
 nefrozo-nefrite;
 intoxicaţii cu toxine liposolubile;
 cistite;
 constipaţie spastică, obstrucţie mecanică.
Reacţiile adverse.
Antrachinonele:
 la administrarea repetată dezvoltă toleranţa şi colita atrofică cu constipaţie
cronică persistentă.
 E caracteristică şi melonoza colonului - o culoare cafenie inchisă cauzată de
acumularea macrofagor pigmentaţi.
 Preparatele sunt hepatotoxice,
 colorează sudoraţia, urina şi laptele în culoarea galbenă la reacţia acidă şi
roşie la cea alcalină.
Preparatele sintetice:
 provoacă hipokaliemie,
 reacţii alergice grave (de la erupţii la şoc anafilactic),
 colici intestinale,
 tahicardie, colaps,
 hepato - şi nefrotoxicitate,
 olorarea urinei şi fecalelor în roşu, dacă reacţia acestora este alcalină,
 rar sindromul lupoid.
 La utilizarea picosulfatului de sodiu e posibilă diareea.
Antispasticele musculaturii
netede(spasmoliticele)
 A. Neurotrope: M-colinoliticele - atropină, platifilină, scopolamină,
butilscopolamină, metilscopolamină, propantelină, metantelină;
 B. Miotrope:
 1.inhibitorii PDE - papaverină, drotaverină, rociverină,
 2. blocantele canalelor Na - mebeverină,
 3. blocantele canalelor Ca - a) neselective – verapamil, nifedipina;
 b) selective – pinaveriu, alverină, otiloniu
 4. metilxantinele - aminofilină, xantinolul nicotinat;
 5. diverse - benciclan, fenicaberan, otiloniu, pipoolan,
 6. agoniştii opioizi – trimebutina
 7. antagoniştii 5HT4-rec – togaserod, lubiproston
 C. Mixte:
 1. cu efect spasmolitic şi analgezic - baralgină, maxigan, trigan, spasgan, spasmolgon,
spasmolgin, zologan, minalgon, veralgan;
 2. cu efect spasmolitic şi antiinfiamator - besalol, bevisal;
 3. diverse efecte - spasmoveralgină, nicoşpan, belalgină, belastezin.
 D. Diverse mecanisme:
 1. donatorii de NO - nitraţii (nitroglicerină, izosorbid mono- şi dinitrat);
 2.
Spasmoliticele neurotrope.
 Manifestă antagonism cu acetilcolina la nivelul
receptorilor colinergici postsinaptici muscarinici (M3).
 Efectul este mai manifest în cazul când spasmele sunt
produse de vag şi redus în caz de maladii inflamatorii şi
alergice.
 M-colinoliticele diminuie tonusul şi peristaltismul
stomacului şi intestinului cu constricţia sfincterelor şi
micşorarea secreţiei glandelor.
 Este influenţat deasemenea tractul biliar şi urinar.
 Ele sunt utile pentru combaterea: spasmelor gastrice
(ulcer, diskinezii antrale); spasmelor duodenale;
hipermotilităţii intestinului subţire şi colonului;
spasmelor căilor biliare; spasmelor musculaturii tractului
urinar.
Spasmoliticele neurotrope
Indicaţiile
 colicele biliare,
 colicele intestinale,
 colicele renale,
 diskinezia hipermotorie a căilor şi vezicii biliare,
 colecistite,
 pilorospasm,
 boala ulceroasă în acutizare (tratament complex),
 spasmele ureterelor,
 dismenoree.
Spasmoliticele neurotrope
Regimul de dozare.
 Atropina se indică intern sau subcutanat cu o durată a efectului spasmolitic
de 3-5 ore. In stările acute se prescrie s/c câte 0,5-1 ml sol. 0,1%; în cazurile
mai uşoare se poate indica intern câte 0,3-1 mg de 3-4 ori/zi sub formă de
comprimate, pulbere, soluţii.
 Butilscopolamina se administrează parenteral, intern sau rectal cu o durată a
efectului spasmolitic de 6-8 ore. La adulţi şi copii peste 6 ani se indică câte
10-20 mg cu puţină apă sau câte o lingură de masă soluţie (5 ml-15 mg) de
3-5 ori/zi. Rectal se administrează câte 1-2 supozitoare de 3-5 ori/zi. La
copii 1-6 ani se indică câte 1-2 linguriţe de 3 ori/zi sau câte 1 supozitor
pentru copii (0,0075) de 3 ori/zi. In cazurile grave se injectează s/c, i/m sau
i/v câte 1-2 ml până la 5 ml de 3 ori/zi la adulţi şi 0,25-0,5 ml de 3 ori/zi la
copii.
 Metilscopolamina se administrează intern câte 2,5 mg de 3ori/zi (durata
efectului 8 ore).
 Propantelina se prescrie intern câte 15 mg de 4 ori/zi. Efectul durează 6 ore.
Spasmoliticele miotrope.
Mecanismul de acţiune.
 la majoritatea preparatelor se realizează prin inhibiţia
fosfodiesterazei cu creşterea AMPc. Probabil, se vor
deosebi prin influenţa preponderentă asupra diferitor
tipuri de izoenzime (I-IV) ale fosfodiesterazei localizate
în diferite organe cu musculatură netedă.
 Pentru derivaţii metilxantinei se presupune şi o influenţă
blocantă asupra receptorilor adenozinici, manifestată
îndeosebi la nivelul musculaturii netede a bronhiilor.
Acest mecanism, posibil, e mai puţin important în
acţiunea asupra tubului digestiv.
Spasmoliticele combinate.

 Preparate ce posedă efect spasmolitic prin blocarea M-


colinoreceptorilor şi influenţă miotropă directă.
 Concomitent, majoritatea din acestea mai posedă efecte
suplimentare ca: analgezic, sedativ, simpatomimetic,
antiinflamator.
 Se caracterizează printr-o acţiune mai durabilă: 5-8 ore
după administrarea parenterală şi 10-12 ore după cea
enterală. În acelaşi timp, injectarea i/v contribuie la
dezvoltarea rapidă a efectului (peste câteva minute), iar
după cea i/m - peste 20-30 min.
Indicaţiile spasmoliticelor
miotrope şi combinate
 1. Spasmele musculaturii netede ale tubului digestiv - spasmele
stomacului, colicele biliare, diskineziile hipermotorii ale căilor şi vizicii
biliare, colicele intestinale, colicile postoperatorii cu meteorism, colita
spastică, colecistitele, constipaţiile spastice, proctitele, tenesmele, ulcerul
duodenal şi gastric (tratament complex), pregătirea pentru cercetările
endoscopice
 2.Spasmele musculaturii netede ale tractului genito-urinar - colicele
renale, spasmele ureterelor, dureri în dismenoree, iminenţa avortului
spontan şi naşterii premature, micşorarea excitabilităţii uterului în timpul
naşterii, spasmul colului uterin în naşteri sau întârzierea deschiderii lui,
contracţii uterine după naştere
 3.Spasmele musculaturii netede vasculare - tratamentul complex al crizei
hipertensive, spasmele vaselor periferice şi cerebrale, accese de angină
pectorală (în caz de neeficacitate a nitroglicerinei), adjuvant la premedicaţie,
în sindromul algic (papaverină, drotaverină, benciclan, fenicaberan).
Contraindicaţiile şi precauţiilespasmoliticelor
miotrope şi combinate.

 Papaverina şi drotaverina sunt contraindicate în: stări comatoase, inhibiţia


respiraţiei, dereglări ale conductibilităţii atrio-ventriculare, copii până la un an,
hipersensibilitate la preparat, asocierea cu alcoolul.
 Precauţiile pentru administrarea acestor preparate sunt: pacienţii în vârstă, pacienţii
slăbiţi, bolnavii cu traume cerebrale, dereglări hepatice şi renale, hipotireoză,
tahicardie supraventriculară, stări de şoc, graviditatea şi lactaţia, asocierea cu
inhibitoarele SNC, IMAO.
 Rociverina este contraindicată în: glaucom, hipertrofia prostatei, enureză,
hipersensibilitate la preparat sau se foloseşte cu precauţii în: hipertensiune arterială,
maladii cardiovasculare.
 Fenicaberanul nu se recomandă în nefrite cronice cu edeme, ulcer stomacal şi
dudenal cu hemoragii, diabet zaharat, graviditate sau se utilizează cu precauţii în
infarctul acut de miocard (controlul presiunii arteriale).
 Benciclanul este contarindicat în insuficienţă renală, dereglări hepatice grave,
insuficienţă respiratorie, tahiaritmii, iar cu precauţie se poate administra i/m şi i/v la
pacienţii cu reducerea funcţiei cardio-respiratorii, tendinţă la colaps, adenomul de
prostată cu dereglări ale urinării.
 Baralgina şi preparatele înrudite sunt contrindicate în: reacţiile alergice la derivaţii
de pirazolidină, granulocitopenii, porfirie acută şi intermitentă, colaps, forme grave
de insuficienţă cardiacă, tahiaritmii, insuficienţă coronariană, glaucom, hipertrofia
prostatei, obstrucţii mecanice ale tubului digestiv, megacolon, nou-născuţi şi sugarii
până la 4 luni.
Reacţiile adverse ale spasmoliticelor miotrope şi
combinate.
 Papaverna poate provoca ca reacţii adverse: greaţă, constipaţii, somnolenţă,
sudoraţie excesivă, la doze mari sauadministrare i/v rapidă - hipotermie,
tahicardie, hipotensiune, colaps, asistolie, bloc AV.
 Drotaverina poate fi responsabilă de: ameţeli, palpitaţii, sudoraţie, senzaţie
de căldură, la administrarea i/v - micşorarea PA până la colaps, bloc AV,
inhibiţia centrului respirator.
 Rociverina: fenomene atropinice - uscăciune în gură, midriază, tahicardie,
constipaţie, tremor, hiperemia feţei.
 Benciclanul poate provoca ca reacţii adverse: ameţeli, cefalee, slăbiciuni,
excitaţie, dereglări de somn, la vârstnici - tremor, simptome epileptiforme,
halucinaţii, uscăciune în gură, greaţă, anorexie, diaree, creşterea tranzitorie a
transaminazelor, tahicardie, leucopenie, eczantemă, dereglări renale.
 Baralgina şi preparatele înrudite pot fi responsabile cel mai frecvent de
reacţii alergice, granulocitopenii.
Antivomitivele
 După aparenţa de grup:
 1. Neurolepticele: haloperidol, metofenazat, perfenazină, trifluoperazină,
trifluperidol, clorpramazină, tioridazină, droperidol etc.
 2. H1- antihistamiicele: prometazină, difenhidramină, cloropiramină,
mebhidrolină, feniramină, ciclizină etc.
 3. M-colinoblocantele: scopolamină.
 4. Antagoniştii dopaminergici derivaţi de benzamidă şi benzimidazol:
metoclopramidă, domperidon, bromopridă.
 5. Antagoniştii serotoninergici: granisetron, ondansetron, tropisetron.
 6. Canabinoidele: nabilonă, dronabinol.
 7. Benzodiazepinele: diazepam, lorazepam etc.
 8. Spasmoliticele: atropină, platifilină, papaverină, drotaverinâ etc.
 9. Anestezicele locale: benzocaină, procaină etc.
 10. Glucocorticoizii: prednisolon, dexametazonă etc.
 11. Preparatele vegetale din: mentă, melisă anason, fenicul etc.
Antivomitivele
După locul preponderent de acţiune:
 I. Cu acţiune preponderent centrală:
 A. Ce inhibă centrul vomei şi zona declanşatoare:
neurolepticele, canabinoidele.
B. Ce inhibă centrul vomei:
Hl-antihistaminicele, colinoliticele.
 II. Cu acţiune periferică:
 anestezicele locale, spasmoliticele, colinoliticele,
preparatele vegetale.
 III.Cu acţiune mixtă:
 antagoniştii dopaminergici, antagoniştii serotoninergici.
Neurolepticele ca antivomitive
Mecanismul de acţiune.
Neurolepticele blochează receptorii
dopaminergici din zona declanşatoare a
centrului vomei.
Poate avea un rol secundar şi acţiunea alfa-
adrenolitică şi M-colinolitică periferică şi
centrală, care determină inclusiv şi efectul
sedativ.
Neurolepticele ca antivomitive
Indicaţiile
 voma postoperatorie şi postanestezică;
 voma în boala de iradiere;
 voma în gastroduodenite;
 voma produsă de medicamente (anticanceroase, morfină,
digoxină, estrogeni, tetracicline, disulfiram etc);
 greaţa şi voma din răul de mişcare (efectul este slab);
 voma şi eructaţia în pilorospasm la copiii mici (1-2
luni);
 voma gravidelor (mai frecvent nu sunt recomandate);
 în asociere cu canabinoidele pentru micşorarea toxicităţii
acestora.
Neurolepticele ca antivomitive
Regimul de dozare.
 Haloperidolul se indică oral câte 1 mg/zi; iar în caz de vomă intensă câte 10
picături soluţie buvabilă 2 ori/zi sau 2 mg/zi. I/m se injectează câte 0,5-2 mg/zi.
 Cloropramazina se indică oral câte 10-50 mg de 3 ori/zi, iar rectal - 25-100 mg
de 2 ori/zi. La nevoie se injectează i/m câte 25-50 mg la fiecare 2-4 ore.
 Triflupromazina se prescrie oral câte 10-30 mg/zi fractionat, iar i/m - 15-20 mg
cu repetare în caz de necesitate la 4 ore până la 60 mg/zi.
 Perfenazina se administrează oral câte 4 mg de 3 ori/zi, iar i/m - 1 ml sol 0,5% la
fiecare 6 ore.
 Tietilperazina se indică oral câte 10 de 3 ori/zi, iar rectal - 10 mg de 1-3 ori/zi.
I/m se injectează câte 10-20 mg de 1-3 ori/zi. Proclorperazina se utilizează oral
câte 5-10 mg de 3-4 ori/zi, rectal - 2-5 mg de 2 ori/zi, iar i/m - 5-10 mg la fiecare
3-4 ore.
 Trifluoperazina se foloseşte oral câte 2-4 mg de 2 ori/zi, la necesitate până la 6
mg, iar i/m în cazuri de urgenţe câte 1 mg de 1-3 ori/zi.
 Metofenazatul se indică oral câte 5-10 mg de 2-3 ori/zi după masă. I/m se
administrează la necesitate 1 -2 ml de 3 ori/zi.
Colinoliticele ca antivomitive
Mecanismul de acţiune.
 Blochează colinoreceptorii din centrul
vomei (efectul central), precum şi
colinoreceptorii periferici (intestinului)
cu relaxarea musculaturii netede (efect
spasmolitic, benefic în creşterea
peristaltismului).
 La unele preparate se constată o
acţiune psihosedativă (scopolamina).
Colinoliticele ca antivomitive
 Indicaţiile şi regimul de dozare.
Colinoliticele ca antivomitive se pot prescrie în:
 răul de mişcare (îndeosebi pentru profilaxie);
 boala Menier; labirintite;
 voma în iritarea organelor tubului digestiv cu
hipermotilitate.
 Scopolamina se administrează oral câte 0,1-0,6 mg
înainte de expunere la mişcări intense pentru profilaxia
de scurtă durată, apoi după necesitate la fiecare 6
ore.Topic se pot aplica emplastre ce conţin 0,5 mg, care
asigură un efect timp de 3 zile. Se poate injecta cu scop
curativ şi i/m câte 0,2 mg o dată/zi.
H1-antihistaminicele ca
antivomitive
 Mecanismul de acţiune. Preparatele blochează
H1-receptorii din centrul vomei şi nucleii
vestibulari. Poate avea importanţă şi acţiunea
parasimpatolitică centrală şi periferică.
 Indicaţiile Hl-antihistaminicele se indică în:
 profilaxia răului de mişcare;
 boala Menier;
 voma gravidelor;
 voma produsă de medicamente (mai ales de
opioide şi anestezice generale);
 în asociere cu dopaminoliticele pentru reducerea
efectelor adverse ale acestora.
H1-antihistaminicele ca
antivomitive
Regimul de dozare.
 Difenhidramina se administrează oral câte 25-50 mg de 3-4
ori/zi.
 Prometazina se prescrie oral câte 25-50 mg la adulţi şi 10-20 mg
la copii cu 60 min înainte de călătorie cu scop profilactic, în alte
situaţii câte 10-25 mg de 3 ori/zi. Se poate folosi rectal în diferite
situaţii câte 10-25 mg de 2-3 ori/zi. Uneori, poate fi injectată i/m
la necesitate câte 12,5-25 mg la fiecare 6 ore.
 Feniramina se indică oral câte 25 mg de 2-3 ori/zi.
 Dimenhidrinatul se foloseşte oral câte 1-2 comprimate (50-100
mg) cu 30 min înainte în scop profilactic. In alte situaţii (vome
de diferită origie) câte 50-100 mg de 4-6 ori/zi.
 Meclozina se prescrie oral câte 50 mg o dată în răul de mişcare.
 Ciclizina se foloseşte oral câte 50 mg de 3 ori /zi.
Antagoniştii dopaminergici ca antivomitive.
Mecanismul de acţiune.
 Preparatele manifestă antagonism cu receptorii D2 din zona
declanşatoare a centrului vomei.
 Mai puţin importantă este acţiunea parasimpatomimetică şi
dopaminoblocantă la nivelul tubului digestiv cu reglarea motilităţii
intestinale (vezi medicamentele prokinetice).
 Dozele mari au şi o acţiune antiserotoninică.
Indicaţiile
 voma în uremie, gastrită, ulcer, cancer gastric sau intestinal;
 voma în boala actinică;
 voma postoperatorie (pentru profilaxia ei) şi postanestezică;
 voma produsă de medicamente (pentru reducerea sau suprimarea
ei).
 voma din răul de mişcare (eficacitate mică).
Antagoniştii dopaminergici ca antivomitive.

Regimul de dozare
 Domperidonul se indică oral câte 10-20 mg la 4-
8 ore, iar rectal - câte 30-60 mg la 4-8 ore. I/m se
injectează la nevoie câte 10 mg cu repetarea nu
mai mult de 5 doze/zi. I/v, prin perfuzie se
administrează în voma indusă prin citostatice
câte 2 mg/kg timp de 6-8 ore.
 Metoclopramida se prescrie oral câte 5-10 mg de
3 ori/zi cu 30 minute înainte de efectul dorit. I/m
sau s/c se injectează la necesitate câte 10 mg. Se
poate administra i/v în cazuri grave de vomă în
doze de 1-2 mg/kg, repetat la 2 ore până la 3-5
doze.
Canabinoidele ca antivomitive
 Mecanismul de acţiune. Acţiunea se realizează la
nivelul zonei declanşatoare a centrului vomei din bulb.
 Indicaţiile Canabinoidele se utilizează în:
 voma produsă de citostatice;
 voma la pacienţii la care alte antiemetice n-au fost
efective.
 Regimul de dozare.
 Nabilona se prescrie oral câte 1-2 mg de 2 ori/zi. Prima
doză se indică în noaptea ce precede indicarea
chimioterapicului anticanceros, iar cea de a 2-a priză cu
l-3ore înaintea primei doze de chimioterapie, apoi pe tot
parcursul tratamentului cu preparatul antitumoral şi încă
24 ore după terminarea acestuia.
Benzodiazepinele şi sedativele ca antivomitive
Farmacodinamia
 Acţiunea sedativă şi anxiolitică sunt
responsabile de un efect antiemetic
nespecific.
Indicaţiile.
 profilaxia greţei şi vomei;

 în asociere cu metoclopramida pentru


reducerea riscului toxic.
Antivomitivele
Anestezicele locale ca antivomitive
 Mecanismul de acţiune. Prin acţiunea anestezică locală (vezi mecanismul
anestezicelor locale) preparatele micşorează iritarea mucoasei tubului
digestiv.
 Indicaţiile. Anestezicele locale sunt utilizate în vome determinate de
iritarea mucoasei.
Spasmoliticele ca antivomitive.
 Mecanismul de acţiune. Prin blocarea receptorilor colinergici şi efectul
miotrop direct spasmoliticele înlătură spasmul intestinal şi
hiperperistaltismul.
 Indicaţiil. Spasmoliticele sunt folosite în: vomele, produse de colicele
intestinale, biliare, renale etc.
Preparatele vegetale ca antivomitive.
 Mecanismul de acţiune. Preparatele vegetale favorizează eliminarea
gazelor din intestin.
 Indicaţiile. Preparatele vegetale sunt prescrise în greaţa şi voma
determinate de meteorism.
Glucocorticoizii ca antivomitive
 Mecanismul de acţiune. Mecanismul efectului
antivomitiv nu este cunoscut, dar, posibil, este cauzat de
împiedicarea sintezei prostaglandinelor. Posedă un efect
permisiv de potenţiere a altor antivomitive
(antiserotoninice, antidopaminice, canabinoide).
 Indicaţiile şi regimul de dozare.
 In asociere cu antiserotoninicele, dopaminoblocantele,
canabinoidele glucoorticoizii sunt indicaţi pentru
creşterea eficacităţii şi micşorarea efectelor toxice.
 Dexametazona (i/v - 20 mg) şi metilprednisolonul (i/v -
125-375 mg ) se administrează în voma de intensitate
medie produsă de citostatice.
Antagoniştii serotoninergici ca
antivomitive
Mecanismul de acţiune.
 Blochează receptorii 5-HT3 serotoninergici din
zona declanşatoare a centrului vomei (acţiunea
centrală) şi la nivelul intestinului (acţiunea
periferică).
 Poate fi importantă acţiunea anxiolitică şi
antipsihotică.
Indicaţiile
 Antagoniştii serotoninergici sunt folosiţi în voma
produsă de anticanceroase sau radioterapie.
Ondansetron
 Ondansertonul se administrează i/v iniţial
înaintea citostaticului 8-10 mg, apoi prin
perfuzie câte 0,1-0,5 mg/kg până la 32 mg
în 24 ore.
 Oral pentru profilaxia vomei produsă de
citostatice sau postoperatorie câte 8 mg cu
2 ore înainte, apoi încă câte 8 mg la 8 ore
timp de 5 zile.
 La copii peste 4 ani i/v înainte de citostatic
cu 15 min în doza de 5 mg la 1 m2
suprafaţă corporală, apoi oral câte 4 mg la
fiecare oră.
Ondansetron
Contraindicaţiile şi precauţiile.
 Ondarsetronul este contraindicat în: hipersensibilitate la preparat;
graviditate (deşi în experienţa nu a influeţat asupra embrionului şi
fătului); lactaţie (dacă preparatul e necesar de a se utiliza în timpul
alăptării, aceasta se întrerupe, deoarece s-a constatat că la animale
preparatul se elimina prin lapte).
Reacţiile adverse.
 Preparatul poate fi responsabil de: cefalee; rar- dereglări tranzitorii
ale văzului, ameţeli la administrarea i/v rapidă, convulsii, tulburări
motorii; creşterea asimptomatică a tranşaminazelor în ser;
constipaţie; manifestări alergice de tip imediat până la anafilaxie;
rar-cardialgii, aritmii, bradicardie, hipotensiune arterială; senzaţie de
căldură, sughiţ; uneori reacţii în locul înjectării.
Granisetron.
 Granisetronul se administrează intern în
doze iniţiale 1 mg cu 60 min, înainte de
iniţierea terapiei cu citostatice, apoi câte 1
mg de 2 ori/zi.
 In scop profilactic se indică o dată pe zi
câte 1 mg pe o durată de 5 zile. I/v se
administrează 3 mg, dizolvate în 20-50 ml
sol. izotonă 5% glucoză, timp de 5 min.
Granisetron
Contraindicaţiile şi precauţiile.
 hipersensibilitate la preparat şi medicamentele înrudite;
 la gravide se poate indica numai în cazurile cu indicaţii
vitale;
 la bolnavii cu simptome de obstrucţie intestinală parţială
după indicaţii stricte;
 în timpul lactaţiei numai după întreruperea alăptării.
Reacţiile adverse.
 creşterea tranzitorie a transaminazelor în ser;
 constipaţie;
 cefalee;
 erupţii cutanate.
Ondansetron
Farmacocinetica.
 Biodisponibilitatea 60% (se metabolizează la
primul pasaj hepatic).
 Se cuplează cu proteinele 70-76%.
 Timpul concentraţiei maxime în plasmă survine
peste 1,5 ore.
 T0,5 - 3 ore (5 ore la vârstnici).
 Se metabolizează în ficat.
 Se elimină prin urină sub formă de metaboliţi şi
doar 5% nemodificat.
Granisetron
Farmacocinetica.
 Granisetronul se cuplează 65% cu
proteinele plasmatice.
 Metabolizarea se face rapid prin
demetilare şi oxidare.
 Se elimină prin urină şi scaun sub formă
de conjugaţi.
Tropisetron
 Preparatul se indică intern cu scop
profilactic câte 5 mg/zi în cure de 6 zile.
 In prima zi înainte de iniţierea terapiei cu
citostatice preparatul se indică i/v lent sau
prin perfuzie (5 ml), apoi intern.
 Capsulele se utilizează dimineaţa, îndată
după trezire sau nu mai puţin cu o oră
înainte de dejun.
Tropisetron
Contrindicaţiile şi precauţiile.
 hipersensibilitate la preparat;
 graviditate;
 la pacienţii cu hipertensiune arterială;
 lactaţie (se evită alăptarea dacă se foloseşte tropisetronul).
Reacţiile adverse.
 cefalee, ameţeli, slăbiciune,
 constipaţie, diaree, dureri în abdomen, creşterea tranzitorie a
transaminazelor în ser;
 sunt posibile: colaps, stop cardiac, halucinaţii vizuale,
cancerigenitate experimentală, care nu a fost dovedită clinic.
Tropisetron
Farmacocinetica.
 Absorbţia este rapidă şi completă (95%).
 Alimentele încetinesc, dar nu micşorează
biodisponibilitatea.
 Se cuplează 71% cu proteinele plasmatice,
 Volumul de distribuţie este de 7,9 l/kg,
 timpul concentraţiei maxime se atinge peste 3 ore.
 Metabolizarea are loc în ficat cu formarea de metaboliţi
neactivi.
 Se elimină preponderent prin urină (70% sub formă de
metaboliţi şi 8% neschimbat) şi 15% prin scaun sub
formă de metaboliţi.
Antidiareice
 I. Medicamente etiotrope: antibiotice, chimioterapice sintetice,
antiprotozoice
 II. Medicamente de substituţie: preparate enzimatice, soluţii
pentru rehidratare
 III. Medicamente simptomatice şi patogenetice:
 1.astringente - tanină, tanaform, tanacomp, decocturi din plante
(mentă, pojarniţă etc.), produse alimentare (ceai, orez, gris, etc.)
 2.adsorbante şi protectoare - cărbunele medicinal, Medicas E,
polifepan, caolină, pectină, polividon, diosmectină, colestiramină,
enterosediv etc.
 3. M-colinoblocante: atropină, butilscopolamină etc.
 4. opioide şi înrudite: codeină, loperamidă, difenoxilat etc.
 5.preparate biologice: enterol, bactisubtil, bifidumbacterin,
colibacterin, bifîcol, lactobacterin, bifiform, hilac-forte etc.
 6.preparate combinate: reasec, lomotil etc.
Opioidele şi preparatele
înrudite ca antidiareice
Mecanismul de acţiune.
 Se consideră că preparatele influenţează asupra receptorilor opioizi de
la nivelul mezenteric şi musculaturii netede.
 Sunt implicate şi alte mecanisme de tip colinergic (inhibă eliberarea de
acetilcolină) sau necolinergic (mediate prin serotonină, prostaglandine,
endorfine).
Efectul antidiareic este atribuit următoarelor acţiuni:
 diminuie motilitatea gastrică;

 creşte tonusul antrului şi duodenului proximal;

 întârzie evacuarea conţinutului gastric;

 constrictă sfmcterele intestinului şi musculatura circulară cu


segmentarea intestinului;
 tonizează musculatura netedă cu diminuarea sau inhibarea mişcărilor
peristaltice propulsive;
 micşorează secreţia gladelor tubului digestiv;

 intensifică absorbţia apei din tubul digestiv.

Aceste efecte survin la doze mici, inferioare celor analgezice, ce contribuie


la formarea şi întârzierea evacuării scaunului.
Indicaţiile şi regimul de dozare.
 Preparatele opioide sunt indicate în:
 diareea acută nespecifică;
 diareea cronică (funcţională, lezională, consecutivă rezecţiei
intestinale);
 reducerea eliminărilor la bolnavii cu ileostomie sau colostomie.
Opioidele (codeina, morfina) nu sunt recomandate în diareea
cronică. Loperamida are un efect mai intens şi mai prelungit, precum
şi o acţiune mai selectivă asupra tractului gastrointestinal.
 Codeina se indică în doze de 15-20 mg de 4 ori pe zi,
 Difenoxilatul câte 5 mg de 4 ori pe zi.
 Loperamida. Doza iniţială în diareea acută este de 4 mg, urmând
apoi câte 2 mg după fiecare scaun diareic. La copii se recomandă
câte 2 mg după fiecare scaun diareic. In diareea cronică iniţial câte 2
mg de 2 ori pe zi, iar la copii - 2 mg/zi până la reducerea scaunului
la 1-2 ori pe zi. După normalizarea scaunului sau absenţa lui timp de
12 ore loperamida se suspendează.
Opioidele ca antidiareice
Contraindicaţiile şi precauţiile.
 Preparatele sunt contraindicate în: colita ulceroasă nespecifică; ocluziile
intestinale; dizenteria acută şi alte diarei de origine infecţioasă; copii până la
2 ani.
 Remediile din grupa dată se utilizează cu precauţie la gravide şi mamele ce
alăptează, la pacienţii cu afecţiuni hepatice, în asociere cu colinoliticele.
Capsulele cu loperamida nu se recomandă la copiii sub 5 ani.
 Reacţiile adverse.
 Una din cele mai problematice este dependenţa medicamentoasă, care
prezintă un risc major pentru morfină, mai redus pentru codeină şi practic
absent la loperamidă şi difenoxilat.
 Codeina mai frecvent produce greaţă şi somnolenţă.
 Difenoxilatul poate produce greaţă, somnolenţă, meteorism, urticarie,
nelinişte, inhibiţia respiraţiei.
 Loperamida este responsabilă de distensii şi dureri abdominale, greaţă,
vomă, erupţii cutanate, uscăciune în gură, somnolenţă, ameţeli, cefalee,
manifestări alergice.
 Toate preparatele pot provoca constipaţie.
Opioidele ca antidiareice
 Farmacocinetica loperamidei:
 se absoarbe uşor din intestin cu o biodisponibilitate de
40%.
 concentraţia maximă se atinge peste 5 ore după utilizarea
capsulelor şi peste 2,5 ore după folosirea formelor
lichide.
 nu penetrează bariera hematoencefalică.
 metabolizarea are loc în ficat prin conjugare.
 se elimină prin bilă şi 90% apoi prin scaun şi doar 10%
prin urină.
 Perioada de înjumătăţire constituie 10,8 ore pentru o
singură doză şi 16,2 ore la administrarea repetată.
M-colinoblocantele ca antidiareice
Mecanismul de acţiune.
 Preparatele blochează M1 M2, M3 colinoreceptorii la
nivelul musculaturii netede şi glandelor tubului digestiv.
Efectul antidiareic este atribuit:
 inhibării motilităţii gatsrointestinale la doze terapeutice
mari cu diminuarea tonusului şi mişcărilor peristaltice,
 micşorării secreţiei glandelor şi intensificării absorbţiei
apei ,
 constricţiei sfincterelor care în cele din urmă duc la
consolidarea conţinutului intestinal.
 efectul nu este selectiv şi deseori este însoţit de efecte
nedorite.
M-colinoblocantele ca antidiareice

Indicaţiile şi regimul de dozare.


 diareea acută şi cronică (formele uşoare şi medii);
 diareea în dizenteria uşoară;
 diareea şi durerile abdominale în colonul iritabil,
diverticulite.
 Atropină se indică câte 0,5 mg de 3-4 ori pe zi,
 extractul de beladonă câte 30 mg de 3-4 ori pe zi,
 tinctura de Beladonă - 30-60 picături de 3-4 ori pe zi,
 platifilina câte 0,5 -l ml subcutanat de 2-3 ori pe zi sau câte
3 mg de 3 ori pe zi intern,
 butilscopolamina câte 10-20 mg sau o lingură de suspensie
(15 mg) de 3-5 ori pe zi.
Preparatele cu acţiune adsorbantă şi
protectoare ca antidiareice.

Din această grupă fac parte:


 enterosorbenţii ( cărbunele medicinal, Medicas E,
polifepan etc.);
 răşinile anionice (colestiramina etc.);
 sărurile de bismut (bismutul subsalicilat, bismutul
nitrat bazic etc.);
 preparatele ce conţin aluminiu (caolina, atapulgita
etc.)
 substanţele naturale (pectinele, diosmectita etc.);
 preparatele combinate (kanect etc.)
Enterosorbenţii (cărbunii activi).
 Mecanismul de acţiune
 Datorotă unei reţeli bine dezvoltate de pori (macro-
mezo- şi micro) fixează pe suprafaţa sa diferite substanţe
de origine endo- sau exogenă, responsabile de
accelerarea tranzitului intestinal, diminuarea absorbţiei
apei şi electroliţilor, dereglarea proceselor de digestie şi
fermentare.
 Preparatele sunt folosite în diaree de diferită origine câte
2-8 g/zi fracţionat (câte 250-750 mg de 3-4 ori pe zi). E
necesar de menţionat că adsorbantele pot diminua
absorbţia şi efectele altor preparate utilizate concomitent,
din care cauză ele se vor indica cu câtva timp inainte sau
după remediile adsorbante.
Sărurile de bismut ca antidiareice.
 Mecanismul de acţiune este cauzat de fixarea hidrogenului sulfurat (care
este un stimulator al peristaltismului intestinal şi contribuie la propulsarea
conţinutului intestinal) prin formarea sulfurii de bismut.
 Indicaţiile: în diareea de putrefacţie, iar bismutul subsalicilat în diareea de
orice origine.
 Regimul de dozare. Bismutul subsalicilat se va administra la adulţi câte 2
linguri sau 2 comprimate la fiecare 0,5-1 oră dar nu mai mult de 8 ori pe zi.
La copii cu acelaşi interval în dependenţă de vârstă: 3-6 ani - o linguriţă sau
1/3 comprimat; 6-9 ani - 2 linguriţe sau 2/3 comprimat; 9-12 ani - o lingură
sau un comprimat. La copiii sub 3 ani se va indica numai după consultarea
cu medicul.
 Reacţiile adverse (uneori chiar destul de severe). Folosirea bismutului
subsalicilat poate contribui la înegrirea limbii şi întunecarea scaunului.
 Precauţii. Se impune prudenţă la gravide şi mamele care alăptează, la
pacienţii ce administrează concomitent anticoagulante, antidiabetice şi
antigutoase. Dacă diareea durează mai mult de 48 ore cu febră e necesară
consultaţia medicului.
Preparatele de aluminiu ca
antidiareice.
Mecanismul de acţiune.
 Silicatul şi salicilatul de aluminiu produc
adsorbţia toxinelor bacteriene, bacteriilor,
produselor de fermentaţie şi putrefacţie cu
creşterea consistenţei conţinutului intestinal şi
normalizarea florei intestinale.
 Atapulgita exercită, de asemenea, efect
astringent cu diminuarea inflamaţiei mucoasei
intestinale şi combate spasmele musculaturii
netede, contribuind la micşorarea numărului
scaunelor.
Preparatele aluminiului
Indicaţiile şi Regimul de dozare.
 Caolina şi atapulgita sunt indicate în diareea acută de diferită origine
(dereglări dietetice şi ale microflorei, afecţiuni inflamatorii etc.).
 Caolina se administrează câte 15-60 g la un interval de 6 ore, însă cel mai
frecvent dozele sunt de 5-18 g pe zi într-o cură de 5 - 10 zile. Doza iniţială a
atapulgitei este de 4 comprimate, apoi câte 2 comprimate după fiecare
scaun.
 Doza maximă în 24 ore - 14 comprimate. La copii între 6-12 ani se indică
iniţial 2 comprimate, apoi câte un comprimat, maxim 7 comprimate.
Tabletele se beau cu apă fără a fi strivite.
 Atapulgita nu se administrează în diareea provocată de paraziţi. Dacă este
nevoie de rehidratare orală aceasta se efectuează mai întâi, deoarece
preparatul n-o substituie. Folosirea în timpul gravidităţii şi lactaţiei poat fi
permisă deoarece nu se absoarbe, deşi nu sunt date concrete. Copiii sub 6
ani se vor trata numai sub controlul medicului. Dacă după 2 zile de
tratament efectul este absent se concretizează diagnosticul.
Diosmectita ca antidiareic
 Preparat de origine naturală ce manifestă proprietăţi mucilaginoase
marcate, adsorbante şi stabilizatoare ale barierei mucoase.
 Influenţează asupra nucusului prin consolidarea parametrilor
cantitativi şi calitativi, formând cu glicoproteinele un strat de gel ce
apără mucoasa de acţiunea nedorită a ionilor de hidrogen şi alţi
agenţi.
 Preparatul fixează de asemenea acizii biliari, bacteriile, toxinele
bacteriene ce amplifică proprietăţile protectoare.
 Diosmectita se utilizează la adulţi şi copii în diareea acută, diareea
cronică de diferită origine.
 Doza preparatului pentru adulţi este în mediu 3 pachete pe zi, iar la
copii: sub 1 an - 1 pachet, 1-2 ani - 2 pachete, peste 2 ani 2-3 pachete
pe zi. Pulberea se dizolvă şi treptat se adaugă în 50 ml până se
capătă a suspensie omogenă. Se subdivizează în câteva prize. Se
poate amesteca bine cu un produs semilichid - pireu etc.
Preparatele astringente şi
mucilaginoase ca antidiareice
 Mecanismul de acţiune.
 Preparatele ce conţin acid tanic sau alţi acizi organici (tanina, tanalbina,
tanoform etc.) precipitează proteinele, pătrund în spaţiile intercelulare cu
micşorarea permeabilităţii capilarelor şi a membranelor celulare şi respectiv
a secreţiilor mucoaselor.
 Acţiunea este reversibilă la concentraţii mici şi ireversibilă la cele mari. Ca
rezultat se manifestă un efect antiinflamator.
 Acţiunea mucilaginoasă se manifestă prin formarea unei pelicule (gel)
protectoare pe suprafaţa mucoasei cu dezvoltarea unui efect antiinflamator
şi protector mecanic.
 Infuziile şi decocturile din plante exercită un mecanism complex,
preponderent efect mucilaginos şi astringent, dependent de componenţii lor.
 Preparatele sunt efective în diareile nespecifice uşoare, uneori persistente.
Cel mai frecvent infuziile şi decocturile din plante, ceaiurile, precum şi cele
din produse alimentare (orez, gris etc.) sunt considerate ca remedii
antidiareice de rutină (prezente în "farmacia de casă") mai ales la copii şi
persoanele de vârstă înaintată deoarece sunt inofensive.
ANTIINFLAMATOARELE INTESTINALE)
Preparate cu un efect antiinflamator specific la nivelul
mucoasei intestinale utile pentru tratamentul colitei
ulceroase şi bolii Krohn.
 Clasificarea:
 1)azocompuşii – sulfasalazină, mesalazină, olsalazină;
 2)glucocorticoizi sistemici sau topici – hidrocortizon,
prednisolon, beclometazonă dipropionat, budesonidă,
toxocort pivalat etc.;
 3)imunodepresivele şi imunomodulatoarele –
mercaptopurină, azatioprină, metotrexat, ciclosporină,
levamizol;
 4)antiinfecţioase – metronidazol etc.
Azocompuşii
Mecanismul de acţiune.
 La baza efectului antiinflamator stă molecula de acid 5
aminosalicilic care poate afecta multiple situsuri la
nivelul căii acidului arahidonic.
 Prin blocarea ciclooxigenazei se diminuiaza sinteza
postaglandinelor.
 Recent s-a stabilit şi inhibarea sintezei leucotrienelor pe
calea lipooxigenazică, acestea fiind mai inportante în
realizarea procesului inflamator la nivelul intestinului.
 Se presupune de asemenea că acidul 5-aminosalicilic ar
contribui la captarea radicalilor liberi superoxid,
implicaţi în patogenia inflamaţiilor intestinale.
Azocompuşii
Indicaţiile
 tratamentul formelor de gravitate uşoară şi medie
a rectocolitei ulceroase şi maladiei Krohn,
localizate la nivelul colonului;
 formelor grave ale acestor nozologii - în asociere
cu glucocorticoizii;
 profilaxia recidivelor rectocolitei ulceroase.
 Eficacitatea s-a constatat în 64-78% cazuri de
colită ulceroasă nespecifică, formele uşoare-
medii. Recidivele pe parcursul a 6 luni s-au
instalat în 9-33% şi sunt dependente de doze.
Azocompuşii
Regimul de dozare.
 În formele uşoare sau medii ale colitei ulceroase nespecifice se
recomandă azocompuşii oral, iar în formele grave se asociază un
glucocortiocoid oral.
 În caz de evoluţie fulminantă a maladiei se recurge la un
glucocortiicoid pareneral şi ciclosporină intravenos.
 La localizarea distală (rectală) în formele uşoare-medii se recomandă
azocompuşii oral sau rectal şi un glucocorticoid rectal, iar în cele
grave – se suplimentează un glucocorticoid oral.
 Tratamentul de întreţinere se efectuează cu azocompuşi oral, asociat,
în cazurile refractare şi la corticodependenţi, cu azatioprină sau
mercaptopurină.
 În caz de localizare distală azocompuşii se pot folosi rectal.
Azocompuşii
 În boala Krohn:
 se recomandă ca în formele uşoare azocompuşii
să se asocieze cu metronidazol,
 în formele de gravitate medie – glucocorticoid
oral, asociat cu azatioprină sau mercaptopurină.
 în formele grave necesită administrarea unui
glucocorticoid parenteral asociat cu ciclosporină.
 Pentru tratamentul de întreţinere mesalazina se
asociază cu azatioprină sau mercaptopurină.
Azocompuşii
Regimul de dozare.
 Sulfasalazina se recomandă cu scop de tratament câte 4-6 g/zi (la
interval de 6 ore), iar pentru întreţinerea efectului şi proflaxia
recidivelor câte 2 g/zi în 2 prize (dimineaţa şi seara).
 În rectite, proctite şi localizarea joasă a rectocolitei se poate
administra sub formă de clisme a câte 3 g/100 ml, introdusă seara
înainte de culcare timp de 2 săptămâni ,sau supozitoare câte 1g
dimineaţa şi seara timp de 3 săptămâni.
 Olsalazina se indică oral câte 1 g dimineaţa şi seara, preponderent
pentru profilaxia de durată a recăderilor (recurentelor)
 Mesalazina se indică în doze de 1,2-2,4 g/zi (asacol) sau 1,5 g/zi
(pentasa) fracţionat preponderent pentru profilaxia recidivelor de
rectocolită hemoragică. Poate fi utilizată şi sub formă de clisme timp
de 2 săptămâni (uneori 3-4) câte 1-4 g seara la culcare.
Azocompuşii
Contraindicaţiile şi precauţiile
 insuficienţa renală şi hepatică gravă;

 alergie la sulfamide şi salicilaţi;

 deficitul de glucozo-6-fosfatdehidrogenază
(sulfasalazina);
 diateze hemoragice;

 prudenţă la asocierea cu anticoagulantele


indirecte, antidiabeticele sulfonilureice,
glicozidele cardiace, glucocorticoizii.
Azocompuşii
Reacţiile adverse.
 Datorită sulfamidei (sulfapiridinei) din componenţa sulfasalazinei se
constată:
- greaţă, febră, erupţii cutanate, artralgii relativ frecvente,
- ocazional se produce: oligospermie şi sterilitate, anemie hemolitică şi
agranulocitoză.
 În cazul utilizării olsalazinei se pot dezvolta:

- diaree tranzitorie (îndeosebi la începutul tratamentului),


- cefalee, iritabilitate.
- sunt posibile erupţii cutanate, foarte rar bronhospasm, sindrom lupoid,
pancreatită.
 La administrarea mesalazinei se pot constata:

- cefalee, greaţă, vomă, diaree, dureri abdominale care sunt rare şi


minore.
Azocompuşii
 Farmacocinetica. Sulfasalazina
 după administrarea orală parţial se absoarbe din intestinul subţire,
participă în circulaţia enterohepatică, fără să sufere transformări
metabolice esenţiale şi este eliminată în colon.
 Preparatul secretat şi cel neabsorbit în colon este rapid redus la
legăturile diazo de microorganismele enterice cu eliberarea celor 2
compuşi.
 Sulfapiridina se absoarbe practic complet,
 acidul 5-aminosalicilic rămâne în colon timp îndelungat cu influenţă
asupra mucoasei intestinale, apoi se elimină neschimbat.
 Sulfamida serveşte ca un sistem transportor pentru acidul 5-
aminosalicilic deoarece administrarea separată a acestor compuşi nu
se soldează cu acţiunea la nivelul colonului fiindcă aceştea se
absorb la nivelul intesinului subţire.
Azocompuşii
 Olsalazina cuprinde în structura sa 2 molecule de acid 5-
aminosalicilic legate diazo.
 La administrarea internă trece prin intestinul subţire fără
să fie absorbită, iar în colon sub influenţa bacteriilor
enterice se eliberează acidul 5-aminosalicilic activ.
 Mesalazina reprezintă acidul 5-aminosalicilic eliberat
sub forme enterosolubile (comprimate acoperite cu o
răşină acrilică) sau microgranule (acoperite cu
etilceluloză) care se dizolvă preponderent în colon în
funcţie de pH (6-7), eliberând lent acid 5-aminosalicilic.
Unele preparate comerciale pot fi efective şi în ileita
terminală (pentasa) deoarece eliberează substanţa activă
şi în intestinul subţire.