Sunteți pe pagina 1din 30

Tema: DESPICĂTURILE CONGENITALE DE PALAT.

DEREGLĂRILE SOMATICE. METODE DE DIAGNOSTIC,


TRATAMENT ŞI REABILITARE MEDICALA.
Scurt istoric.

 Pare a descris pentru prima dată folosirea obturatorului


în per-forările palatului (1564). în 1552, Jacques
Houllues a propus unirea şi suturarea marginilor
despicăturii împreună. în 1764, Le Monnier, dentist
francez, a efectuat cu succes primele plastii ale
despicăturii velare. în 1834, Dieffenbach a închis
despicătura pe palatul moale şi pe cel dur într-o singură
şedinţă. Von Langenbeck a fost primul care a descris, în
1861, plastia palatului cu lambouri mucoperiostale. în
1868, Billrot a propus fracturarea apofizei pterigoide în
plastia defectelor. Procedeul Von Langenbeck a fost
modificat în continuare de Gillies, Fry, Wardill, Veau,
Dorrance. în 1944, Schweckendiek a propus plastia
despicăturii la copiii mici.
I.Frecvenţa.
 Despicăturile palatine sunt cele mai frecvente forme de
malformaţii congenitale. Diagnosticul despicăturilor
palatine pot fi constatate la a 17-a săptămînă de
dezvoltare intrauterină, prin metode ultrasonografice.
Incidenţa despicăturilor palatine, cu sau fără
despicături de buză, este de 1:1000 nou-născuţi.
 în Moldova, despicăturile palatine se întîlnesc în 34,4%
din cazuri, în toate formele de despicături labio-maxilo-
palatine. Numărul copiilor cu despicături palatine a
crescut cu 0,16 la 1000 nou-născuţi (I. Lupan, 2005).
II.Etiologia
 Despicăturilor se consideră necunoscută. Totodată, sunt
menţionaţi cîţiva factori externi, care pot influenţa dezvoltarea
copilului în perioada intrauterină: alcoolul şi preparatele narcotice
consumate în timpul sarcinii, care au acţiune teratogenă, şi
acţiunea mecanică.
 Originea genetică a despicăturilor este heterogenă şi multifacto-
rială. Pentru toţi părinţii, riscul de a avea copii cu despicătură este
de 1 la 700.
- Dacă părinţii nu au rude de gradul întîi afectate, rata de a naşte
copii cu despicături este de 2,5%,
- Dacă cineva dintre rude de gradul întîi are astfel de defect, riscul
de a avea copii cu despicături creşte pînă la 10%.
- Dacă sunt afectaţi părinţii, riscul este de 10-12%.
- Dacă malformaţia face parte din sindromul autosomal dominant,
gradul de risc este de 50%.
- în 30% din cazuri, despicăturile se pot asocia cu unele sindroame.
Sunt descrise mai mult de 400 sindroame asociate cu despicături.
III.Tabloul clinic.

 Despicăturile de palatin sunt observate imediat după


naşterea copilului, prin dereglările funcţionale,
anatomice şi defectele estetice. Ele se manifestă prin
trecerea lichidului din cavitatea orală în cavitatea
nazală, asfixii, dificultăţi de alimentare, de respiraţie,
dezvoltare insuficientă a maxilarelor. Despicăturile
palatine se pot asocia, în 30% din cazuri, cu sindromul
Pietre Robin. Despicăturile incomplete ale palatului
moale şi cele submucosale pot rămîne neobservate mult
timp. Refluxul alimentar nazal, vorbirea nazonată sunt
semnele clinice ale acestor despicături.
IV.Tratament.

 Copiii cu despicături palatine necesită un tratament


comlex, multidisciplinar, în toate perioadele de
dezvoltare - de la nou-născut pînă la adolescenţă.
 Obiectivele tratamentului sunt:
- 1.refacerea aspectului fizionomic-estetic,
- 2.dezvoltarea armonioasă dento-maxilară,
- 3. obţine¬rea unei fonaţii satisfăcătoare,
- 4.dezvoltarea armonioasă a organelor şi sistemelor.
 In acest scop, copiii trebuie examinaţi în mod deosebit,
în centre speciale, de către pediatru, psihiatru,
chirurgul plastician, otorinolaringolog, ortodont,
logoped.
IV.Tratament.

 Tratamentul despicăturilor începe chiar din primele zile


după naşterea copilului. Un rol important în reabilitarea
acestor copii are familia, copleşită de emoţii negative,
anxietate, dezamăgire şi sentimente de vinovăţie. Se
practică o asistenţă medicală profesională din partea
unei asistente medicale sau a unei echipe de medici
(pediatru, logoped, ortodont), care vor contri-bui la
recuperarea psihologică a familiei şi la dificultăţile de
îngrijire a copilului în primele zile.
IV.Tratament.

 Copiii cu defecte de palat (moale şi dur) sunt alimentaţi


artificial imediat după naştere. Refluarea lichidului în
cavitatea nazală poate provoca tuse, asfixie,
hipersalivaţie. Pentru a uşura alimentarea copilului,
sunt folosite tetine speciale cu obturator sau gutiere
palatine, cu scopul de a separa cavitatea nazală de cea
orală. Poziţia copilului în timpul alimentării va fi
semiculcată sau cît mai vertical posibil. Dietologul
stabileşte un regim alimentar pentru a asigura copilului
energia optimală necesară pentru nutriţie şi creştere. In
mod normal, raţia alimentară a unui nou-născut este de
100-150 ml/kg/zi.
V.Reabilitarea complexă

Cuprinde două etape: precoce şi tardivă.


Etapa precoce:
 • tratamentul ortodontic prechirurgical;
 • plastia primară a buzei superioare şi palatului moale;
 • reabilitarea logopedică;
 • tratamentul ortodontic precoce;
 • grefele osoase alveolare;
 tratamentul ortodontic în dentiţia permanentă.
Etapa tardivă:
 • plastia secundară a nasului, buzei şi septului (cheilorinoseptoplastie);
 • tratamentul incompetenţei velo-faringiene;
 • chirurgia ortognată;
 • terapia protetică.
VI.Complicaţiile postoperatorii:

 obstrucţia căilor aeriene,


 hemoragiile,
 fistula palatină,
 unele modificări în dezvoltarea maxilarului.
Tratament auxiliar (postoperator)
de reabilitare:
 Tratamentul ortodontic postoperatoriu precoce include
alinierea dinţilor şi corectarea ocluziei încrucişate sau angrenajelor
inverse în dentiţia deciduală sau mixtă. Tulburările care apar în
această perioadă, mai ales ocluzia încrucişată posterioară, sunt un
indicator al gradului afectării dento-alveolare tardive.
 Tratamentul ortodontic este indicat la vîrstele de 7-14 ani. Scopul
acestui tratament este de a redresa forma arcadei dentare, în
special în zona distorsionată a despicăturii, şi de a împiedica orice
tendinţă de angrenaj invers, anterior sau posterior. Deficienţele
mici pot fi înlăturate pe cale ortodontică, cele mari însă se vor
rezolva pe cale chirurgicală. Factorii locali specifici pacienţilor cu
despicături, care limitează posibilităţile ortodontice, sunt: 1)
intervenţiile chirurgicale anterioare, care produc cicatrice palatine
retractile; 2) pe linia mediană nu există o sutură palatină, ci o
cicatrice fibroasă ce reduce mult din posibilităţile de expansiune
ortodontică; 3) pentru corectarea unei ocluzii inverse în regiunea
posterioară, expansiunea laterală dento-alveolară este limitată de
cicatricele postoperatorii.
Tratament auxiliar (postoperator)
de reabilitare:
 Tratamentul logopedic (foniatric).
 Cea mai frecventă tulburare funcţională, care apare şi determină
fonaţia defectuoasă, este emisia de aer pe nas în timpul vorbirii
(rinolalia apertă). Acest aspect apare cînd vălul palatin nu poate
contacta cu peretele posterior al farin-gelui, cînd prezintă
tulburări de motilitate şi în cazul prezenţei fis-tulelor oro-nazale.
Terapia logopedică este indicată în cazul în care funcţia velo-
faringiană devine deficitară prin lărgirea diametrului antero-
posterior şi transversal al faringelui, concomitent cu regre¬sarea
vegetaţiilor adenoide. Astfel, obiectivul iniţial al tratamentului
logopedic este de a corecta erorile de articulaţie. în acest plan, la
vîr¬sta de 1-2 ani se efectuează gimnastică respiratorie, masajul
regiunii palatului moale, iar la 4-5 ani - exerciţii pentru
dezvoltarea vorbirii, mioterapie, exerciţii logopedice.
 Plombajul defectului alveolar este indicat în despicăturile apofizei
alveolare, cu scopul de a preveni colapsul în segmentul maxilar,
închi¬derea fistulei oro-nazale şi a contribui la eruperea dinţilor. El
poate fi realizat şi în perioada precoce, şi în cea tardivă. în
perioada postnatală este înlăturat prin obturare. Plombajul
defectului necesită realizarea continuităţii arcadei alveolare cu
materiale de tipul osului autogen.
 Procedee de chirurgie plastică secundară:
Plastia secundară a nasului şi buzei.
Incompetenţa velo-faringiană se manifestă prin scurtarea
vălului palatin, cauzînd deperdiţia coloanei de aer prin nas.
Chirurgia ortognatică se practică în perioada de vîrsta cînd
încetează creşterea maxilarelor (17-19 ani). Este indicată în
cazul discrepanţelor mari în relaţiile osoase mandibulo-
maxilare, ce nu pot fi corectate ortodontic.
Tratamentul protetic are drept scop corectarea unor
anomalii dentare sau terapia edentaţiilor după perioada de
creştere. În cazurile cu despicături bilaterale premaxila
rămîne mobilă; aceasta se poate imobiliza prin lucrări
protetice fixe.
VII.Dispensarizarea şi principiile
de reabilitare a copiilor cu
despicături de buză şi de palat.
 Reabilitarea copiilor cu despicături la-bio-palatine este
un proces de lungă durată, care necesită evidenţa şi
tratamentul mai multor specialişti. Centrul de
dispensarizare este înzestrat cu o bază tehnico-
materială şi include reabilitarea complexă a bolnavilor
cu despicături labio-palatine, reabilitarea socio-
pedagogică şi consultaţia medico-genetică. Baza
tehnico-materială dispune de un departament
specializat de chirurgie oro-maxilo-facială, de o
policlinică stomatologică cu profiluri de terapie,
ortodonţie şi ortopedie, de un departament consultativ
în domeniul oftalmologiei, logopediei, oto-
rinolaringologiei, audiologiei, cardiologiei,
psihoneurologiei şi terapi¬ei generale (pediatrul); de
instituţii preşcolare şi şcolare specializate.
VII.Dispensarizarea şi principiile
de reabilitare a copiilor cu
despicături de buză şi de palat.

 Evidenţa pediatrului începe în perioada de nou-născut şi


conti¬nuă pînă la vîrsta adolescenţei. Distrofiile,
bronhopneumoniile, car¬diopatiile deseori afectează
copiii cu despicături palatine şi de aceea ei necesită
evidenţă şi tratament. Rolul pediatrului în tratamentul
complex al copiilor cu despicături este de a asigura o
alimentare complexă, regim de dietă, dezvoltare fizică
şi psihologică normală, starea sistemelor respirator şi
cardiac. Perioada activă de evidenţă include perioadele
postnatală, preoperatorie şi postoperatorie.
VII.Dispensarizarea şi principiile
de reabilitare a copiilor cu
despicături de buză şi de palat.

 Otorinolaringologul. 60% din copiii cu despicături ale


buzei şi palatului suferă, concomitent, şi de rinite,
otite, tonsilite, vegetaţii adenoide, hipoacuzie.
Otorinolaringologul asigură tratamentul con¬servativ şi
chirurgical al acestor organe, cu scopul de a îmbunătăţi
condiţiile plastiei chirurgicale a maladiei de bază.
Perioadele active de observaţie sunt cele preşcolară şi
preoperatorie.
VII.Dispensarizarea şi principiile
de reabilitare a copiilor cu
despicături de buză şi de palat.

 Logopedul. Copiii cu despicături de buză şi de palat au


vorbirea defectuoasă, inteligibilă, ei nu pronunţă
sunetele F, V, L, T, D, C, H, Ţ. Perioadele active de
evidenţă: a) 1-2 ani, cînd se practică gim¬nastica
respiratorie, miomasaj şi miogimnastică la muşchii
velari, impostarea unor sunete şi cuvinte; b) 4-5 ani:
exerciţii articulare şi de vorbire; c) 7-13 ani - perioada
cea mai activă de miogimnastică şi miomasaj la pairul
moale, exerciţii logopedice.
VII.Dispensarizarea şi principiile
de reabilitare a copiilor cu
despicături de buză şi de palat.

 Psihoneurologul. 5% din copiii cu despicături labio-


palatine su¬feră de retard psihologic, oligofrenie. Sunt
necesare acţiuni de re¬abilitare medico-pedagogice,
terapia de corijare medicamentoasă, psihoterapia.
Perioada activă de evidenţă - 4-6 ani.

 Chirurgul oro-maxilo-facial supraveghează fiecare etapă


de dez¬voltare a copilului cu despicături labio-palatine,
cu scopul de a înlă¬tura defectele estetice şi
funcţionale de pe buza superioară şi palat. Perioadele
active de evidenţă: de nou-născut, 6 luni - 1,5 ani, 5-7
ani, 9-12 ani, 16-18 ani.
VII.Dispensarizarea şi principiile
de reabilitare a copiilor cu
despicături de buză şi de palat.

 Ortodontul. 85% din despicăturile de buză şi de palat


sunt însoţi¬te de deformaţii dento-maxilare.
Tratamentul ortodontic în perioada preoperatorie are
scopul de a izola cavitatea orală de cea bucală şi a
ajusta fragmentele apofizei alveolare cu ajutorul
aparatelor mobiliza-bile, iar postoperatoriu - de a
ajusta deformaţiile dento-alveolare. Pe¬rioadele active
de evidenţă: de nou-născut, preoperatorie şi
postope¬ratorie, pînă la adolescenţă.
VII.Dispensarizarea şi principiile
de reabilitare a copiilor cu
despicături de buză şi de palat.

 Stomatologul. în toate malformaţiile congenitale sunt


afectaţi dinţii şi ţesuturile parodontale. De aceea, toţi
copiii cu despicături necesită tratament stomatologic în
perioadele preoperatorii şi pro¬filaxia afecţiunilor
parodontale, asanare planică, în conformitate cu gradul
de compensare, dar nu mai puţin de două ori pe an.
VIII.Reabilitarea complexă a
copiilor cu despicături labio-
maxilo-palatine.

 În prima săptămînă de viaţă a nou-născutului, centrul


de reabilitare este informat de către maternităţi şi
începe evidenţa. Pro¬blema îngrijirii nou-născutului
este rezolvată în echipă cu pediatrul, ortodontul,
chirurgul, psihiatrul. Separarea cavităţii bucale de cea
nazală se efectuează în primele zile de viaţă prin
adaptarea gutierelor palatine. Părinţii sunt instruţi în
vederea alimentării copilului, pozi¬ţiei lui,
echipamentului special pentru alimentare (tetine
Haberman). Iniţial se permite alimentarea cu seringa
sau cu sonde speciale.
VIII.Reabilitarea complexă a
copiilor cu despicături labio-
maxilo-palatine.

 Perioada nou-născutului (prima lună) este fixată la


evidenţa centrului de reabilitare. Copilul este examinat
de pediatru, chirurgul oro-maxilo-facial, ortodont. Se
determină gradul de afectare, loca¬lizarea malformaţiei
şi prezenţa viciilor în alte organe şi sisteme. Se
pregătesc bonturile despicate ale maxilarelor prin
alinierea lor cu aparate ortodontice (în special în
cazurile cu despicături bilate¬rale), pentru
îmbunătăţirea condiţiilor chirurgicale. Sunt indicate
retainerele nazale, cu scopul de a forma relieful narinar
în perioada preoperatorie.
VIII.Reabilitarea complexă a
copiilor cu despicături labio-
maxilo-palatine.

 Vîrsta de 1-3 luni: consultarea copiilor de către


pediatru, otorino-laringolog, chirurgul-stomatolog,
ortodont; aprecierea stării genera¬le, timusului,
organelor otorinolaringologice, eficacităţii
obturatoru¬lui, situaţiei premaxilei bilaterale. Planul de
tratament include chei-loplastia în despicăturile
unilaterale; cheiloplastia unilaterală sau bi¬laterală a
despicăturilor; modelarea retainerelor nazale, cu scopul
de a menţine relieful narinar şi a menaja bonturile
apofizei alveolare.
VIII.Reabilitarea complexă a
copiilor cu despicături labio-
maxilo-palatine.
 Vîrsta de 3-6 luni: consultaţia cotidiană a specialiştilor
centrului medical consultativ; aprecierea stării generale
şi a dezvoltării fizice a copilului de către comisia
medicală; determinarea eficacităţii retai¬nerelor
nazale, gutierei palatine şi corijarea sau efectuarea
unui nou obturator.

 Vîrsta de 6-12 luni: consultaţia cotidiană a specialiştilor


şi anes-teziologului; aprecierea stării generale a
copilului, organelor ORL, timusului; examinarea funcţiei
inelului velo-faringian; examinarea relaţiilor bonturilor
despicăturii palatine şi premaxilei. La 12 luni se
efectuează velofaringoplastia (înlăturarea despicăturii
la nivelul palatului moale şi luetei).
VIII.Reabilitarea complexă a
copiilor cu despicături labio-
maxilo-palatine.

 Vîrsta de 1,5-2 ani: consultaţiile repetate ale


specialiştilor ORL (tonsilite cronice, vegetaţii adenoide),
stomatologului, ortodontului, logopedului. Se acordă
atenţie eruperii dentare, poziţiei dinţilor, gra¬dului de
afectare a cariei dentare, caracterului respiraţiei şi
vorbirii, gradului de insuficienţă velară. Tratamentul
chirurgical în această perioadă se va reduce la etapa a
doua de plastie a palatului dur. Tra¬tamentul ortodontic
şi logopedic se prelungeşte.
VIII.Reabilitarea complexă a
copiilor cu despicături labio-
maxilo-palatine.

 Vîrsta de 2-7 ani. Copiii sunt examinaţi de specialiştii


centrului o dată în an. La necesitate, ei sunt trimişi în
instituţiile preşcolare speciale. Se acordă atenţie
statutului stomatologic, gradului de afec¬tare a cariei
dentare, dezvoltării armonioase a maxilarelor, formării
ocluziei, caracterului respiraţiei, vorbirii, reliefului
aripilor nazale, gradului de insuficienţă velară. Se
efectuează operaţii de corecţie - rinoseptocheiloplastia,
asanarea cavităţii orale, corecţia aparatelor
ortodontice, gimnastică respiratorie, miogimnastică şi
miomasaj.
VIII.Reabilitarea complexă a
copiilor cu despicături labio-
maxilo-palatine.

 Vîrsta de 8-16 ani: consultaţia specialiştilor o dată în 1-


2 ani sau la necesitate; trimiterea copiilor în instituţiile
şcolare speciale; aprecierea reliefului anatomic al
nasului, buzei şi a caracterului res¬piraţiei. Se atrage
atenţia la defectele postoperatorii, deformaţiile
se¬cundare ale palatului, dezvoltarea maxilarelor,
relaţiile intermaxila-re, ocluzie, eruperea dinţilor
primari, starea ţesuturilor parodontale, gradul de
insuficienţă velară. Se efectuează operaţii de corecţie a
buzei, nasului, palatului moale, palatului dur, de
înlăturare a defor-maţiilor şi defectelor secundare;
asanarea cavităţii orale; tratamente ortodontic şi
logopedic.
VIII.Reabilitarea complexă a
copiilor cu despicături labio-
maxilo-palatine.

 Vîrsta de 17-18 ani: consultaţia chirurgului maxilo-facial


şi or-todontului în dinamică; aprecierea formei nasului,
buzei, septului, defectelor restante ale palatului, stării
aparatului dento-maxilar. Sunt indicate intervenţii
chirurgicale, în scopul înlăturării defectelor şi de-
formaţiilor secundare, plastia reliefului narinei şi buzei.
VIII.Reabilitarea complexă a
copiilor cu despicături labio-
maxilo-palatine.
 Consultaţia medicală genetică este un proces în care
bolnavii şi rudele bolnavilor suspectaţi la malformaţii
congenitale obţin in¬formaţii despre cauzele şi
consecinţele malformaţiilor congenitale, probabilitatea
de transmitere şi metodele de profilaxie. Consultaţi¬ile
pot fi organizate în perioada prospectivă şi în cea
retrospectivă, în prima etapă, consultaţiile au obiectiv
profilactic (în cazul în care sunt probabilităţi că se va
naşte un copil cu malformaţii congenitale). Consultaţiile
pot fi organizate pînă la etapa de sarcină, fiind indicate
familiilor cu anamneză nefavorabilă în plan genetic, în
cazul rudeni¬ei între parteneri; de asemenea, acţiunea
factorilor externi şi interni nefavorabili asupra mamei şi
fătului în perioada de ovulaţie şi dez¬voltare activă a
scheletului facial.
VIII.Reabilitarea complexă a
copiilor cu despicături labio-
maxilo-palatine.

 Reabilitarea socio-pedagogică este necesară copiilor


paralel cu relieful estetic al feţei, care are o mare
însemnătate în încadrarea copiilor cu malformaţii
congenitale în societate. La etapa iniţială se dă
prioritate educaţiei preşcolare şi logopedice.
Reabilitarea socio-pedagogică se consideră eficientă în
condiţiile instituţiilor preşcolare şi şcolare specializate,
unde educaţia se face în condiţii psihologice adecvate
copiilor cu malformaţii.