Sunteți pe pagina 1din 7

Inventarea radioului

În istoria ştiinţei nu sunt puţine cazurile în care o


invenţie este revendicată de mai multe persoane sau,
după decesul acestora, este atribuită mai multor
persoane, dând prilej unor controverse aprinse,
adeseori fără finalitate.

În cazul radioului lucrurile nu sunt clare şi nu se poate pune problema


recunoaşterii unui unic inventator. De nenumărate ori idei care au
schimbat radical viaţa oamenilor şi cursul istoriei au „plutit în aer” şi i-au
inspirat în perioade de timp extrem de apropiate pe cei dăruiţi cu geniul
necesar transformării lor în valori ale întregii umanităţi. Acesta este şi
cazul celor doi oameni cărora le datorăm noi, radioamatorii existenţa
însăşi a pasiunii noastre minunate.
Popov Guglielmo Marconi
La baza apariţiei radioului se află Guglielmo Marconi, un fizician
italian care a preluat ideile altor inventatori şi le-a pus împreună,
realizând primul „radiotelegraf ” reuşit.
In 1894, omul de ştiinţă englez sir Oliver Lodge a trimis un semnal
asemănător codului Morse la o distanţă de peste 800 m. Din
nefericire pentru ei, Hertz şi Lodge au privit undele radio ca pe o
curiozitate ştiinţifică, în loc să le considere un fenomen cu
implicaţii practice. Bineînţeles că nu toată lumea gândea la fel. Un
cercetător rus, Aleksandr Stepanovici Popov, a imaginat o serie de
aplicaţii practice, printre care şi posibilitatea transmiterii şi
recepţiei unor semnale între puncte aflate la distanţe de kilometri,
un posibil avantaj în cazul comunicării cu vapoarele aflate în larg.
Într-adevăr, în Rusia, Popov este considerat adevăratul inventator
al radiotehnicii.
În 1895, Popov a construit un receptor care detecta undele electromagnetice din atmosferă şi a afirmat că acel receptor
va putea într-o zi să capteze semnale generate. În 1896, a demonstrat această posibilitate în cadrul unui experiment ce a
avut loc la Universitatea din Sankt Petersburg. În timp ce Popov lucra în Rusia, Marconi făcea acelaşi lucru în Italia. De
fapt, acesta a realizat o serie de experimente la reşedinţa familiei sale din Bologna, unul dintre ele fiind încercarea de a
amplifica un semnal şi de a-l trimite într-un punct situat pe versantul opus al unui deal. A reuşit acest lucru conectând
capătul transmiţătorului său de capătul unui cablu lung de sârmă ce se afla în vârful unui stâlp.
În ciuda imediatului său succes, autorităţile italiene nu au manifestat un interes deosebit pentru realizările sale, astfel că
Marconi a plecat la Londra.
Cu ajutorul unui văr din Irlanda, a pregătit şi a obţinut un brevet pentru aparatul său. Dându-şi seama de avantajele
acestui sistem, Oficiul Poştal Britanic l-a încurajat să-şi perfecţioneze dispozitivul. Cu timpul, invenţia sa a progresat şi
a devenit din ce în ce mai puternică, până în clipa în care Marconi a reuşit să trimită un semnal radio la o distanţă de 15
km peste Canalul Mânecii. Încurajaţi de această realizare, el şi vărul său au fondat Compania de Telegrafie şi Semnal
Fără Fir
În 1894 el a construit primul său receptor radio, care conţinea un aşa-numit coherer, o formă primitivă de
detector de semnale radio, inventat de fizicianul francez Edouard Branly. Coherer-ul consta dintr-o capsulă
umplută cu pilitură de metal, care conduce electricitatea mult mai bine sub influenţa trecerii unor unde electrice
de înaltă frecvenţă. Într-o variantă îmbunătăţită receptorul a fost prezentat în 7 mai 1895 sub denumirea de
„detector de fulgere” membrilor Societăţii ruse de fizică şi chimie, data respectivă fiind sărbătorită de atunci în
Rusia ca Ziua Radioului, deşi iniţial aparatul a fost considerat util doar pentru a detecta furtunile care se apropiau.
Semnale telegrafice transmise fără fir de la o distanţă de 243 de metri dintr-o altă clădire au putut fi auzite de toţi
cei aflaţi în sala de conferinţe. F.F. Petruşevski, preşedintele Societăţii stătea în faţa tablei, ţinând în mână o hârtie
pe care erau înscrise litere alfabetului şi echivalentele lor în codul Morse. Pe măsură ce semnalele se succedau,
Petruşevski se uita pe hârtie şi înscria pe tablă una câte una literele recepţionate: H E I N R I C H H E R T Z.
Era numele marelui fizician german care pentru prima dată a demonstrat existenţa undelor electromagnetice,
previzionate încă din 1864 de James Clerk Maxwell.

În acelaşi an este publicat şi articolul care descrie descoperirea lui Popov. În 1896 articolul a fost republicat în
Jurnalul Societăţii ruse de fizică şi chimie.

În 1896 (sau la sfârşitul anului 1895) el a îmbunătăţit receptorul realizat de fizicianul şi scriitorul englez Oliver
Lodge, care la rândul său perfecţionase coherer-ul lui Edouard Branly. Popov i-a adăugat acestui detector de unde
radio o sârmă suspendată – antena! -, fiind prima persoană din lume care a făcut acest lucru – precum şi bobine
de şoc menite a neutraliza efectul scânteilor locale.