Sunteți pe pagina 1din 39

CONSILIERE ŞI

ASISTENŢĂ
PSIHOPEDAGOGICĂ/
EDUCAŢIONALĂ

Maria-Elena Osiceanu
osiceanum@gmail.com
Structura cursului:

Cursul 1 – NOŢIUNI INTRODUCTIVE

Cursul 2 – SPECIFICUL CONSILIERII PSIHOPEDAGOGICE/ EDUCAŢIONALE

Cursul 3 – RELAŢIA INTERPERSONALĂ – FUNDAMENT AL ACTIVITĂŢII DE


CONSILIERE PSIHOPEDAGOGICĂ / EDUCAŢIONALĂ

Cursul 4 – FORMAREA ŞI DEZVOLTAREA PROFESIONALĂ A


CONSILIERILOR EDUCAŢIONALI

Cursul 5 – CONSILIEREA PSIHOPEDAGOGICĂ PRIVIND ÎNVĂŢAREA


EFICIENTĂ

Cursul 6 – PROBLEME SPECIALE ALE CONSILIERII PSIHOLOGICE

Cursul 7 – CONSILIEREA PSIHOPEDAGOGICĂ/ EDUCAŢIONALĂ PENTRU


DEZVOLTARE ŞI CONSILIEREA PSIHOPEDAGOGICĂ A GRUPURILOR

Cursul 8 – MANAGEMENTUL CARIEREI


Curs 1 – NOŢIUNI INTRODUCTIVE

1. Asistenţa şi consilierea psihopedagogică/ educaţională


- precizări terminologice

2. Consiliere, psihoterapie, consiliere psihopedagogică /


educaţională – delimitări conceptuale

3. Rolul consilierii psihopedagogice/ educaţionale în


formarea personalităţii umane

4. Principalele abordări ale consilierii şi terapiei

5. Consilierea psihopedagogică/ educaţională focalizată


pe obiective şi soluţii
Formarea si dezvoltarea personalității umane este
un proces complex care presupune activităţi
specifice de:
educaţie

asistenţă psihopedagogică/ educaţională

consiliere psihopedagogică/ educaţională


1. Asistenţa şi consilierea psihopedagogică - precizări terminologice

 Ce este asistenţa?

Termenul de asistenţă provine din cuvintele latineşti assissto, -ere şi adsisto, -ere care înseamnă
a fi alături de cineva, a-i acorda sprijin şi ajutor în rezolvarea unor probleme.

Se realizează la nivel: - instituţionalizat:


- informal (al relaţiilor interpersonale)

Tipuri de asistenţă (în teorie şi practică):


- asistenţa medicală
- asistenţa socială
- asistenţa psihologică
- asistenţa pedagogică
- asistenţă psihopedagogică
Condiţii şi factori:

Factorii care determină activitatea educaţională sunt:


1. psihologici (psihoindividuali şi psihosociali)
2. pedagogici (tipul şi calitatea influenţelor, intervenţiilor şi acţiunilor educaţionale)

1+2 = factori implicaţi în formarea şi dezvoltarea personalităţii  asistenţă


psihopedagogică

Definiţie: Asistenţa psihopedagogică are un caracter interdisciplinar şi vizează realizarea


unei educaţii eficiente, adaptată particularităţilor psihoindividuale ale persoanei.

Se realizează prin:
 activităţi de instruire şi învăţare realizate de profesori şi educatori
 activităţi specifice de consiliere psihopedagogică/ educaţională
 Ce este consilierea?

Termenul de „consiliere” provenit din limba engleză: Educational Ghidens (<ghiden> = a ghida,
a sfătui); apare pentru prima dată în S.U.A., în 1947.

Tipuri de consiliere:
- consiliere informaţională
- consiliere educaţională (psihopedagogică)
- consiliere de dezvoltare personală
- consiliere suportivă
- consiliere de criză
- consiliere vocaţională (a carierei)
- consiliere maritală
- consiliere pastorală
Asociaţia Britanică pentru Consiliere, fondată în 1977, defineşte consilierea ca fiind relaţia
interpersonală care facilitează autocunoaşterea, dezvoltarea, maturizarea resurselor
personale. Consilierea constituie un mijloc de autocunoaştere, de dezvoltare a personalităţii;
conform opiniei unor autori, reprezintă o experienţă de comunicare şi căutare, o modalitate de
optimizare a relaţiilor interpersonale, de rezolvare a unor crize existenţiale sau de învăţare a
unor modele comportamentale (ascultarea activă, comportament asertiv, stabilirea unor
scopuri, luarea deciziilor, rezolvarea de probleme, de conflicte, etc.).

Definiţie: termenul de consiliere descrie relaţia interumană de comunicare şi ajutor dintre


o persoană specializată – consilierul – şi persoana sau grupul care solicită asistenţa de
specialitate (client/consiliat/subiect).

Relaţia dintre consilier şi persoana consiliată este una de alianţă, de participare şi de


colaborare reciprocă, ceea ce face posibilă exprimarea ideilor, a sentimentelor, a propriilor
valori şi convingeri.
2. Consiliere, psihoterapie, consiliere psihopedagogică/ educaţională –
delimitări conceptuale

Psihoterapie

Consiliere

Diferenţe:
 prima diferenţă apare la nivel de limbaj: psihoterapie (pacient)  consiliere (client)

Printre tipurile de consiliere distingem:


 psihologică
 psihopedagogică (educaţională)
 activităţi de instruire – consiliere
 educaţia instruieşte – consilierea facilitează învăţarea
 profesorul prezintă o ştiinţă – consilierul abilitează şi instrumentează
 profesorul (demers strict educaţional) – consilierul (demers
psihoeducaţional)
Psihoterapia şi consilierea psihologică = procese de influenţare cu scopul de a schimba
cogniţiile, atitudinile şi comportamentele oamenilor.

Diferenţe:
consilierea este un proces de acordare a asistenţei persoanelor normale care doresc să-şi
atingă obiectivele şi să funcţioneze eficient

psihoterapia este un demers mai complex de tratament psihologic, centrat pe reducerea


unor simptome sau comportamente disfuncţionale sau pe reabilitarea şi reconstrucţia
personalităţii (Holdevici, 1998).
Psihoterapia = „tratament fără medicamente”  presupune utilizarea unor metode şi tehnici
psihologice specifice, în vederea unor schimbări de amploare, profunde, în cogniţiile şi
comportamentul oamenilor.

în stare de suferinţă psihică: conflicte interne, intrapersonale

persoana este vulnerabilă anxioasă, are probleme de dezadaptare

 în psihoterapie vorbim de pacient !!!!

Suferinţa psihică se manifestă prin accese care pot lua forma unei crize adaptative
acute  intervenţia psihoterapeutică

 presupune schimbări ale modului de a gândi şi de a se comporta al unei


persoane. Pentru că disfuncţionalităţile adaptative ale acesteia iau forma
unor crize, schimbările la nivelul personalităţii sunt reactive având rol de
remediere.
Consilierea psihologică = un tip de intervenţie prin care se urmăreşte sugerarea unui mod de
a proceda, a unui mod de comportare ce trebuie adoptat într-o situaţie dată sau în viaţa şi
activitatea cotidiană.

se adresează persoanelor relativ normale, sănătoase psihic, aflate uneori în dificultate


pe care le ajută să-şi conştientizeze disponibilităţile şi să le valorifice pentru
rezolvarea problemelor cu care se confruntă, trăind o viaţă plină de sens, confortabilă
psihologică.

facilitează autocunoaşterea realistă a persoanei, acceptarea de sine şi valorificarea


optimă a resurselor şi disponbilităţilor proprii.

 în consiliere vorbim de client !!!!

Consilierea psihopedagogică

Definiţie: consilierea psihopedagogică / educaţională = un tip de consiliere care are în


acelaşi timp obiective de natură psihologică şi pedagogică. Ea urmăreşte abilitarea
persoanei (copil, tânăr, matur) pentru a-şi asigura funcţionarea optimă prin realizarea
unor schimbări evolutive ori de câte ori situaţia o cere, având la bază un model
psihoeducaţional al formării şi dezvoltării personalităţii umane.
Diferenţe între: activităţile de instruire-educare  activităţile de consiliere
psihopedagogică sau educaţională.

Nu există diferenţe semnificative!!!

 au ca obiectiv formarea personalităţii umane (educatorul / profesorul/ consilierul


educaţional); au misiunea de a acorda sprijin, ajutor şi îndrumare celor care participă la
activităţi de instruire-învăţare

Diferenţe apar la nivelul competenţelor şi responsabilităţilor, care sunt relativ diferite:

1. educatorul / profesorul instruieşte, în timp ce consilierul educaţional facilitează


realizarea învăţării eficiente şi durabile de către fiecare persoană

1. profesorul este centrat pe conţinutul învăţării (pe ce trebuie să ştie elevii)

2. consilierul educaţional este centrat pe cel ce învaţă (modul cum pot fi învăţate
de fiecare persoană, anumite cunoştinţe, abilităţi, competenţe)

2. profesorul propune elevilor un anumit mod de prezentare şi înţelegere a ştiinţei;


consilierul educaţional abilitează şi instrumentează persoana cu metode şi tehnici prin
care aceasta să asimileze, în manieră proprie, ştiinţa.
1. profesorul este „specialistul sarcinii”
2. consilierul educaţional este „specialist în probleme socioumane”

3. demersul profesorului este unul aproape strict educaţional (instructiv-educativ), pe


când demersul consilierului este unul psihoeducaţional (cu focalizare pe aspecte de
ordin psihologic, menite să asigure dezvoltarea personală diferenţiată a fiecărui
individ, datorită educaţiei. Consilierul porneşte de la premisa că fiecare persoană are o
serie de disponibilităţi latente ce trebuie (auto)actualizate. Sarcina consilierului este să
ajute persoana consiliată să-şi conştientizeze aceste disponibilităţi şi să le valorifice
maximal în activitatea sa.

4. consilierea presupune o paletă mai largă de activităţi specifice legate de abilitatea


clienţilor de a învăţa să-şi rezolve eficient şi performant problemele, indiferent de
natura acestora.
3. Rolul consilierii psihopedagogice/ educaţionale în formarea
personalităţii umane

Consilierea psihopedagogică:

un demers educaţional-formativ centrat pe valorificarea capacităţilor individuale ale


persoanei;

facilitează învăţarea de fiecare persoană a unor deprinderi şi abilităţi care să-i permită
adaptarea permanentă printr-o schimbare evolutivă la solicitările realităţii.

Caracteristicile consilierii educaţionale/ psihopedagogice:


 se adresează persoanelor aflate în diverse ipostaze şi stadii ale procesului de formare şi
dezvoltare a propriei personalităţi;
 are la bază un model psihoeducaţional al formării şi dezvoltării personalităţii (nu unul
clinic, curativ, ca în cazul psihoterapiei);
 are un rol preventiv şi de dezvoltare;
 este un demers educaţional-formativ specific; sprijină indivizii să se ajute singuri;
 consilierul educaţional nu are soluţii dinainte stabilite, ci într-o situaţie dată, ajută
persoana să găsească singură soluţia pentru rezolvarea propriilor probleme;
 integrează şi valorifică perspectiva psihologiei umaniste privind formarea şi
dezvoltarea personalităţii umane.
4. Principalele abordări ale consilierii şi terapiei

Orientările şi tendinţele contemporane în consilierea şi terapia psihologică pot fi grupate în


trei mari categorii, fiecare pivotând în jurul unui concept-central [fundamental]:
 psihodinamic
 comportamental
 experienţial

De aici se desprind cele trei categorii tematice ale consilierii şi ale psihoterapiei:

1. consiliere şi psihoterapii de orientare dinamică (freudiană şi postfreudiană)

2. consiliere şi psihoterapii de orientare comportamentală

3. consiliere şi psihoterapii experienţiale


Criterii de diferenţiere (Karasu, 1980, in Holdevici 1998):

concepţia despre om, despre structura şi dezvoltarea personalităţii

conceptul de sănătate psihosomatică adoptat

cauzele generatoare de disfuncţionalităţi şi dezechilibre ale personalităţii (şi


simptomele prin care se manifestă)

schimbarea pe care o propun la nivel intrapersonal şi/ sau transpersonal şi durata


necesară realizării schimbării

modelul psihoterapeutic de urmat, respectiv tipul de relaţie de consiliere şi


psihoterapie (rolul şi sarcinile consilierului/ psihoterapeutului)

„tratamentul psihologic” care produce schimbarea, durata şi intensitatea acestuia,


metodele şi tehnicile utilizate.
1. Consilierea şi psihoterapiile de orientare psihodinamică

În această categorie intră psihanliza freudiană şi teoriile psihologice postfreudiene/


neofreudiene.

Elementele de bază ale consilierii şi psihoterapiei de factură psihodinamică se găsesc în


concepţia teoria psihanalitică a lui Sigmund Freud.

Concepţia despre om şi personalitatea umană

Conform teoriei freudiene topica [structura] personalităţii umane presupune trei instanţe
psihice:

Id-ul (Sinele)
Ego-ul (Eul)
Supraeul
Realitate
(principiul realităţii)

respingere

Sine presiune EU autoritate Supraeu


(principiul plăcerii) (principiul perfecţiunii)

Eul:  are funcţie reglatorie între procesele psihice primare şi procesele psihice secundare

 are funcţie reglatorie între principiul plăcerii şi principiul realităţii.

Eul „detronează” principiul plăcerii care domină la nivelul Sinelui, înlocuindu-l cu principiul
realităţii, mai îndreptăţit să asigure securitatea şi reuşita.

Eul trebuie „să servească trei stăpâni” şi „să suporte ameninţarea pericolelor” venite din trei
direcţii: din partea lumii externe, din partea Sinelui şi din partea Supraeului.
(S. Freud, 1923/ 1981).

Reprezentarea psihicului uman, propusă de Sigmund Freud, presupune un conflict permanent


între Supraeu şi Sine, „conflict gestionat mai mult sau mai puţin eficient”, de Eu. Eul
încearcă, pe de o parte, să satisfacă exigenţele Sinelui şi, pe de altă parte, să prezerve
interdicţiile Supraeului, devenind un fel de „arbitru” între aceste instanţe.
Conceptul de sănătate psihosomatică

Starea optimă de sănătate psihosomatică este dată de echilibrul funcţional al celor trei
instanţe ale personalităţii.

Un rol esenţial îi revine Eului. Atunci când Eul reuşeşte să ţină sub control manifestările
Sinelui, asigurându-le exprimarea în forme specifice, în concordanţă cu principiile şi
exigenţele sociale, valorico-normative ale Supraeului, funcţionalitatea optimă a personalităţii
şi, în consecinţă, starea de sănătate psihosomatică sunt asigurate. În caz contrar pot apărea
dezechilibre şi disfuncţionalităţi ce pot afecta starea psihosomatică a individului.

Cauzele generatoare de disfuncţionalităţi şi dezechilibre la nivelul personalităţii

Tulburarea echilibrului funcţional al personalităţii umane este generată de apariţia şi


perpetuarea unor conflicte psihice interne, intrapersonale, între instanţele psihice ale
personalităţii. Aceste conflicte constituie cauzele unei stări de sănătate psihosomatice precare,
care se traduce prin simptome specifice.
Schimbarea la nivelul personalităţii şi perspectiva temporală aferentă acesteia

 Consilierea şi terapiile de factură psihanalitică urmăresc realizarea unor schimbări


profunde, menite să conducă la restructurări şi reconstrucţii în personalitatea
subiectului.

 Psihanaliza este o terapie de reconstrucţie a personalităţii, centrată pe cauză şi nu


una centrată pe simptom.

 În procesul psihoterapeutic, pacientul este ajutat să descopere prin insight (iluminare)


ceea ce se petrece cu el şi să folosească înţelegerea obţinută pentru a-şi modifica
modul de a reacţiona şi stilul de comportament, concomitent cu descărcarea unei
energii psihice, predominant emoţională (catharsis).

Consilierea şi terapiile de factură psihanalitică au fost denumite „terapii dinamice sau


terapii bazate pe insight.” (Lazarus, 1976 in Holdevici, 1998).

Perspectiva temporală aferentă schimbărilor de personalitate realizate prin consilierea


şi terapia de orientare psihanalitică este una istorică şi pune accentul pe trecutul
subiectiv al persoanei. Durata medie a unei terapii psihanalitice este de doi ani.

Demersul psihoterapeutic este de lungă durată, adesea fără sfârşit, dat fiind obiectul
acesteia: restructurarea de ansamblu a personalităţii, reconstrucţia ei profundă.
„Vindecarea” presupune achiziţionarea de către pacient a unor modalităţi şi tehnici de
control total realizat de Eu asupra pulsiunilor inconştiente ale Sinelui.

 S. Freud: „acolo unde este Sinele, trebuie să fie Eul”.


Modelul de consiliere şi psihoterapie

Procesul psihoterapeutic de tip psihanalitic are la bază două mecanisme esenţiale:

 insight-ul = înţelegerea de către individ a cauzelor problemelor sale, printr-o iluminare


bruscă, bazată pe intuiţie

 catharsis-ul = descărcare emoţională, reducerea tensiunii psihice şi a anxietăţii prin


sprijinirea şi incitarea persoanei să retrăiască experienţe din trecut, plăcute sau
neplăcute

Terapia de acest tip produce schimbări reconstructive ale personalităţii.

Conform opiniei lui Hutchinson există patru etape necesare realizării insight-ului la
persoanele aflate în cură psihanalitică:

etapa pregătitoare

etapa de incubaţie sau de renunţare

etapa de iluminare sau de insight

etape de evaluare a alternativelor şi adoptarea soluţiei

Activităţile de consiliere şi psihoterapie au la bază relaţia psihoterapeutică – relaţia dintre


două persoane în care una (pacientul/ clientul) solicită, iar cealaltă (clientul/ consilierul)
acordă ajutorul şi sprijinul solicitate.

Relaţia terapeutică de factură psihanalitică este o relaţie de tip transferenţial, realizată doar în
scop terapeutic. Este vorba de o relaţie de tipul medic-pacient, părinte-copil, bazată pe
autoritatea psihoterapeutului/ consilierului asupra clientului.
Tratamentul psihologic necesar schimbării personalităţii

Este un tratament de lungă durată, necesitând şedinţe de 45-50 de minute, 5-6 zile pe
săptămână, în funcţie de natura problemelor clientului/ pacientului.

Cele mai importante metode şi tehnici sunt:

a) Analiza Eului

b) Metoda asociaţiilor libere

c) Analiza viselor

d) Analiza acţiunilor/ faptelor clientului

e) Transferul şi rezistenţele – sunt considerate de S. Freud elementele centrale ale


consilierii şi psihoterapiei analitice.

Relaţia transferenţială profundă  schimbarea amplă şi profundă a personalităţii

f) Contratransferul

g) Interpretările oferite clientului de către psihoterapeut/ consilier

 important: când, cum oferă interpretări; interpretările îl ajută pe pacient să realizeze


insight-ul

h) Prelucrările materialului produs de client/ pacient = un proces şi o tehnică ce continuă


demersul psihanalitic dincolo de cura psihanalitică propriu-zisă
Demersul psihanalitic include trei momente esenţiale:
clarificarea = focalizarea pe probleme

interpretarea = sesizarea unor semnificaţii mai profunde ale gândurilor şi actelor


clientului

prelucrarea materialului ideatic şi faptic produs de client (explorare repetitivă în


scopul de a desprinde semnificaţiile ultime ale şi ascunse, acceptate de client şi
integrate în structurile sale de personalitate)
Implicaţiile modelului psihoterapeutic de orientare psihanalitică în consilierea
educaţională/ psihopedagogică

Acest model nu a condus la implicaţii majore în consilierea educaţională/ psihopedagogică,


din următoarele motive:

1. c+p de orientare psihanalitică presupun specialişti în domeniu, profesionişti cu o


îndelungată şi bogată pregătire teoretică şi practică

2. p de tip psihanalitic se aplică m. a. persoanelor cu disfuncţionalităţi grave ale


personalităţii, m.p. persoanelor normale care întâmpină dificultăţi pasagere

3. necesită perioade lungi de terapie şi „tratament” specific, fapt care le face ineficiente
în consilierea psihopedagogică. Neofreudienii adoptă aşa-numita „psihoterapie limitată
în timp”, focalizată pe reducerea simptomelor şi ameliorarea contextuală a stării
clientului. Atenţia este centrată pe întărirea funcţiilor Eului.
2. Consilierea şi psihoterapiile de orientare comportamentală

Au apărut ca reacţie la consilierea şi psihoterapiile de factură psihanalitică, ce puneau


accentul pe forţele de natură inconştientă ale psihicului.

Consilierea şi psihoterapiile comportamentale au la bază teoriile învăţării, în special cele


referitoare la condiţionarea clasică si operantă şi la învăţarea socială. Potrivit acestor teorii
reacţiile şi deprinderile adaptative, dar şi cele dezadaptative sunt rezultatul unor procese de
întărire socială şi de control al comportamentului.

Consilierea şi psihoterapia de orientare comportamentală sunt ele însele înţelese ca procese


de învăţare în care individul uman dobândeşte abilităţi şi deprinderi de a se adapta
solicitărilor şi de a trăi o viaţă confortabilă.

Spre deosebire de consilierea şi psihoterapiile de orientare psihanalitică, focalizate pe


restructurarea şi reconstrucţia personalităţii, cele comportamentale vizează eliminarea şi
ameliorarea simptomelor.

Pentru bevahaviorişti, simptomul este el însuşi o problemă care trebuie eliminată sau
înlăturată, fără a fi necesare restructurări şi reconstrucţii ale personalităţii. Comportamentele
şi reacţiile dezadaptative şi indezirabile care au fost învăţate cândva, şi au generat experienţe
traumatizante trebuie înlăturate tot printr-un proces de învăţare, dar orientat invers, spre
„dezvăţare”. De aceea, consilierii şi psihoterapeuţii behaviorişti folosesc tehnici specifice
pentru realizarea dezvăţării, care să ducă treptat la eliminarea comportamentelor nedorite.
Concepţia despre om şi personalitatea umană

În concepţia comportamentalistă, omul este o fiinţă capabilă să se adapteze reactiv la


solicitările realităţii. El învaţă să reacţioneze adecvat la acţiunea stimulilor din mediu,
achiziţionând, prin condiţionare şi întărire consecutivă, anumite comportamente care îi permit
adaptarea.

Personalitatea umană include un ansamblu de structuri psihice aflate în interacţiune care se


dobândesc şi se dezvoltă în ontogeneză, graţie educaţiei şi învăţării. Comportamentele
eficiente, cu finalitate adaptativă sunt întărite datorită întăririi consecutive corespunzătoare
şi sunt reproduse ori de câte ori există condiţii similare.

prin condiţionare persoana îşi însuşeşte anumite patternuri comportamentale 


adaptare + reducerea anxietăţii

Conceptul de sănătate psihosomatică

Potrivit acestei concepţii, omul sănătos este omul adaptat, persoana capabilă să facă faţă cu
succes solicitărilor, să aplice ceea ce a învăţat, să răspundă adecvat la diverşi stimuli.
Cauzele generatoare de disfuncţionalităţi şi dezechilibre la nivelul personalităţii

Disfuncţionalităţile şi dezechilibrele apar la persoanele incapabile să se readapteze rapid şi


eficient şi neanxios la solicitări. Persoana anormală este dezadaptată şi a achiziţionat modele
de comportament greşite.

Manifestările comportamentale greşite sunt simptomele unor stări psihice inconfortabile,


dominate de stres şi de anxietate. Redobândirea de către individ a stării de sănătate
somatopsihică presupune înlăturarea sau reducerea simptomelor şi, în consecinţă reducerea
anxietăţii şi stresului.

Schimbarea de personalitate şi timpul necesar realizării ei

Schimbarea realizată de consilierea şi psihoterapiile comportamentale presupune învăţarea de


către client a modului de a se comporta în prezent, în diverse situaţii, precum şi învăţarea
strategiilor necesare realizării unor performanţe optime.

Este o terapie centrată pe simptom, un demers prin care clientul învaţă cu ajutorul
consilierului cum să-şi controleze comportamentul, cum să-şi exprime în mod deschis şi
adecvat gândurile şi sentimentele, adaptându-se la solicitări şi eliberându-se de temeri şi
anxietăţi.

Perspectiva temporală este una non-istorică, centrată pe prezent; subiectul fiind învăţat cum
să trăiască evenimente cotidiene, cu scop adaptativ.
Modelul de consiliere şi psihoterapie

Modelul de consiliere şi psihoterapie preferat de behaviorişti este modelul educaţional de


tipul profesor-elev, părinte-copil, bazat pe o convenţie de învăţare.

Relaţia de consiliere şi terapie este reală, dar secundară psihoterapiei; este o relaţie umană, de
influenţare formativă a clientului de către psihoterapeut, o relaţie de tip contractual,
materializată uneori în formă scrisă, în care sunt menţionate obiectivele şi sarcinile activităţii
de consiliere, condiţiile de desfăşurare a procesului psihoterapeutic, perioada de realizare.

Consilierul este un educator, un sfătuitor-formator implicat direct în activitatea practica de


instruire-învăţare a clientului.
Tratamentul psihologic care produce schimbarea

Schimbarea în consilierea şi psihoterapiile de orientare comportamentală presupune


sprijinirea clientului pentru a învăţa să renunţe la comportamentele greşite, neadecvate şi să
achiziţioneze comportamente noi, adecvate situaţional, dezirabile, produse de stări psihice de
automulţumire, confort şi încredere în forţele proprii.

Tehnicile utilizate de consilierea şi psihoterapia comportamentală sunt următoarele:

a) tehnica stingerii comportamentelor nedorite


- se bazează pe principiul conform căruia modelele de comportament învăţate cândva
au tendinţa de a slăbi sau de a dispărea în timp, dacă nu sunt întărite corespunzător.

Utilizează două procedee:


 procedeul imploziei = confruntarea clientului cu situaţia anxiogenă în plan
imaginar (se aplică persoanelor cu capacităţi imaginative crescute)
 procedeul expunerii directe = confruntarea clientului cu o situaţie anxiogenă
reală. Este un procedeu care s-a dovedit mai eficient; se aplică la persoane mai
puţin imaginative.
b) tehnica desensibilizării sistematice
- constă în învăţarea clientului de a rămâne calm şi relaxat şi de a se comporta firesc
într-o situaţie anxiogenă reală sau imaginară. Tehnica este utilă pentru a reduce tracul
de la examene.

 Wolpe a introdus termenul de „desensibilizare sistematică”  arată că această


tehnică psihoterapeutică presupune parcurgerea a trei paşi:
 învăţarea relaxării
 stabilirea ierarhiei situaţiilor generatoare de anxietate
 desensibilizarea

c) antrenamentul asertiv
- este o tehnică prin care clientul este învăţat cum să-şi exprime natural, deschis, direct
şi adecvat gândurile şi sentimentele.

d) psihoterapia aversivă
- este o tehnică prin care se urmăreşte înlăturarea modelelor de comportament nedorite,
prin utilizarea sancţiunilor. Este eficientă în cazul unor deprinderi comportamentale
greşite care afectează sănătatea individului [ de exmplu, fumatul, consumul de alcool
sau de droguri, deviaţiile sexuale, mâncatul excesiv]

Importantă este încurajarea modelelor comportamentale adaptative, care au tendinţa de a se


autoîntări şi generaliza.
Implicaţiile educaţionale ale consilierii de orientare comportamentală

Are implicaţii multiple în procesul educaţional, al formării şi dezvoltării personalităţii.


Consilierea comportamentală are rolul de a favoriza învăţarea eficientă şi durabilă, ajutând
persoana să-şi valorifice optimal potenţialităţile şi disponibilităţile.

Sarcina consilierilor de orientare behavioristă este de a-i sprijini, ajuta şi îndruma pe clienţi să
dobândească abilităţi şi tehnici de învăţare în conformitate cu particularităţile lor de
psihoindividuale, care să le asigure adaptarea optimă la realitate.

 procesul învăţării este individualizat şi personalizat (individul este învăţat cum să


înveţe), prin prezentarea unor modalităţi şi tehnici de învăţare specifice

Printr-o consiliere psihopedagogică adecvată, dificultăţile de învăţare sunt atenuate sau


eliminate, iar elevul capătă încredere în sine şi are capacitatea de a face faţă oricărei solicitări.

Reuşita şi succesul depind nu doar de cunoştinţele de care dispune o persoană, dar şi de modul
cum ştie să-şi gestioneze emoţiile, să-şi pună în valoare abilităţile şi competenţele, adaptându-
se cerinţelor activităţii.
3. Consilierea şi psihoterapiile de orientare experienţială

Consilierea şi psihoterapiile de orientare experienţială îşi concentrează atenţia pe


valorificarea experienţei imediate, trăită actual, „aici şi acum”, a persoanei.

Orientarea experienţială în consiliere şi psihoterapie include o multitudine de concepţii şi


modele despre om şi despre dezvoltarea personalităţii sale, grupate în trei tipuri de abordări.
a) Abordarea experienţială clasică, în care sunt incluse
 consilierea şi terapia centrată pe client/ persoană a lui C. Rogers
 gestalt-terapia – Frederick Perls
 psihodrama – J.L. Moreno

b) Abordarea experienţială modernă, care cuprinde:


 analiza existenţială sau drumul către sens (L. Binswanger, R. May, V. Frankl)
 analiza bioenergetică – Alexander Lowen
 analiza tranzacţională – E. Berne

c) Abordarea experienţială postmodernă cu:


 programarea neurolingvistică (J. Grinder şi R. Bandler)
 dezvoltarea şi terapia transpersonală (şcoala de la Palo Alto, S. Grof, R. Assagioli)

Întrucât consilierea şi psihoterapiile de orientare experienţială presupun demersuri


practice extrem de variate şi complexe (care pot să varieze de la un autor la altul), nu
vom insista asupra lor. Precizăm, însă, importanţa acestui tip de consiliere în procesul
educaţional.
Implicaţiile de ordin educaţional ale consilierii experienţiale

Consilierea experienţială ajută oamenii să-şi conştientizeze şi să-şi valorifice optimal


potenţialităţile de care dispun, să-şi amplifice capacităţile de a rezolva cu succes problemele
vieţii.

Abilitatea oamenilor de a exprima deschis, liber, natural şi spontan gândurile, sentimentele şi


dorinţele le conferă acestora siguranţă de sine, o stimă de sine crescută şi sentimentul
eficienţei personale.

Prin tehnici specifice de autocunoaştere clientul este conştientizat să-şi conştientizeze


posibilităţile şi limitele, punctele tari şi punctele slabe. El trece:

 de la stadiul de incompetenţă inconştientă (în care ştie că nu ştie şi ce nu ştie)


 la stadiul de incompetenţă conştientă (în care ştie/ află ce nu ştie şi îşi afirmă
disponibilitatea de a învăţa)

Prin învăţare – care presupune un efort voluntar şi o implicare afectivă – clientul dobândeşte
noi competenţe, de care devine conştient şi pe care le poate utiliza în activităţile sale
(competenţe conştientizate), pentru ca ulterior, prin exersare, să dobândească deprinderi de
lucru eficiente, fapt ce determină o neconştientizare permanentă a competenţelor
achiziţionate, pe care le foloseşte relativ simplu, fără efort mare şi cu o eficienţă ridicată.

Prin activităţi specifice de consiliere experienţială, clienţii dobândesc „ştiinţa şi arta eficienţei
personale”, ceea ce le conferă încredere în forţele proprii, credinţa autoeficienţei, însoţite de
satisfacţii şi de o stare de bine.

Principiul călăuzitor este acela potrivit căruia clientul, dacă ştie bine cine este, ce ştie, ce
simte (este conştient de ceea ce se întâmplă cu el), atunci va putea acţiona eficient şi va obţine
rezultate bune sau, cel puţin scontate.
Prin specificul ei, consilierea psihopedagogică/ educaţională (= tip
de consiliere ce are la bază un model psihoeducaţional privind
asigurarea funcţionării optime a individului, care se adresează
celor normali şi urmăreşte sprijinul, ajutorul, îndrumarea şi
orientarea clienţilor în vederea organizării optimale a
personalităţii lor), utilizează modele integrative (= modele de
consiliere şi psihoterapie care integrează elemente: idei, tehnici şi
proceduri din mai multe teorii şi concepţii psihologice), de acţiune
pentru a atinge obiectivele propuse. Astfel de modele se dovedesc
din ce în ce mai necesare şi utile în realizarea consilierii
psihopedagogice/ educaţionale.
5. Consilierea psihopedagogică/ educationala focalizată pe obiective şi
soluţii
- durata consilierii psihopedagogice şi eficienţa ei
- principiile consilierii psihopedagogice focalizate pe obiective şi soluţii

Durata consilierii psihopedagogice şi eficienţa ei

S-a constatat că nu există o corelaţie pozitivă între durata unui program de consiliere şi
succesul acestuia, motiv care a determinat orientarea spre un nou tip de consiliere, şi anume:
consilierea centrată pe obiective şi soluţii.

Marile şcoli de consiliere şi psihoterapie şi-au dezvoltat, în genere, variante de scurtă durată
sau forme de tratament (în cazul psihoterapiei), limitate în timp.

În timp ce consilierea de lungă a fost considerată nu doar ineficientă, ci şi lipsită de precizie,


deoarece întăreşte imaginea de sine patologică a clientului, consilierea de scurtă durată
adoptă un demers strategic, în care consilierul îşi asumă responsabilitatea de a influenţa
oamenii, în scopul schimbării acestora, schimbare care este sistematic provocată. Uneori,
consilierea de scurtă durată este asimilată terapiilor scurte.

 Hoyt: „scurt nu înseamnă mai puţin decât este necesar”.


Relaţia dintre consilierea de lungă durată (centrată pe problemă) şi consilierea de scurtă durată (centrată pe obiective şi soluţii)

Consilierea psihopedagogică/ educaţională de lungă durată Consilierea psihopedagogică/ educaţională de scurtă durată

- are ca obiectiv ajutorul acordat clientului pentru a înţelege în ce constă - are ca obiectiv ajutorul acordat clientului pentru a soluţiona problema sa
problema sa (se centrează pe problemă) (se focalizează pe soluţii)

- pune accentul pe relaţii şi interpretări cauzale ale problemei - se axează pe instrucţiuni în baza cărora se construiesc soluţiile

- utilizează de cele mai multe ori o singură metodă/ tehnică de intervenţie - utilizează mai multe metode şi tehnici de intervenţie psihopedagogică,
psihopedagogică adaptate în funcţie de caz

- este axată pe „vindecarea” clientului - este focalizată pe găsirea de soluţii; ajută clientul să-şi atingă anumite
scopuri

- presupune o relaţie de tip „expert” (consilierul)– „novice” (clientul), în - presupune o relaţie de colaborare între consilier şi client în care
care responsabilitatea îi revine mai ales consilierului responsabilitatea revine clientului; ajută clientul „să înveţe să se ajute
singur”

- întăreşte imaginea de sine patologică a clientului, fapt care îl face - întăreşte imaginea de sine pozitivă a clientului, credinţa în propria
să-şi piardă încrederea în forţele proprii eficienţă; valorifică „punctele tari” ale clientului.
 J. L. Walter & J. E. Peller (1992) in Dafinoiu şi Varga (2005) arată că procesul
construirii soluţiilor în consilierea focalizată pe obiective are la bază următoarele
supoziţii:

 la orice problemă există soluţii

 pentru o anumită problemă dată pot exista mai multe soluţii

 soluţiile sunt mai degrabă inventate, decât descoperite

 consilierul şi clientul construiesc împreună soluţia problemei clientului.

 Procesul de construire a soluţiilor la problemele clientului presupune:

Sprijinirea punctelor tari ale clientului


Identificarea a ceea ce funcţionează în comportamentul clientului şi
dezvoltarea comportamentelor adecvate
Adoptarea unei noi soluţii în caz de eşec
Principiile consilierii psihopedagogice/ educaţionale focalizată pe obiective şi soluţii:

1. Focalizarea consilierii psihopeagogice pe obiective şi soluţii facilitează schimbarea în


direcţia dorită

2. Oamenii au resursele necesare rezolvării problemelor cu care se confruntă

3. Schimbarea comportamentului clientului se manifestă tot timpul

4. O schimbare minoră poate avea consecinţe majore

5. Excepţiile sugerează soluţii

6. Cooperarea dintre consilier şi client este inevitabilă; nu există eşec, există feed-back
Concluzii generale:

Tehnicile utilizate în realizarea consilierii educaţionale/ psihopedagogice pot fi


aplicate cu succes independent de cadrul teoretic în care au fost construite sau din care
au derivat. Tehnicile ajută în mod concret clienţii, în timp ce teoriile oferă explicaţii cu
privire la necesitatea acestui ajutor.

Identificarea domeniului în care clientul are nevoie de ajutor este criteriul fundamental
pentru alegerea celei mai bune/ adecvate tehnici de consiliere.

Severitatea şi complexitatea problemelor clientului, precum şi adaptarea la acestea au


o importanţă fundamentală în adoptarea unei tehnici de consiliere psihopedagogică.

Gradul de implicare a clientului constituie un factor major în conceperea şi realizarea


efectivă a consilierii psihopedagogice.

Consilierea educaţională/ psihopedagogică eficientă valorifică ideile şi practicile


provenite din diverse teorii şi modele/ abordări teoretice şi practice de psihoterapie şi/
sau consiliere psihopedagogică.

S-ar putea să vă placă și