Sunteți pe pagina 1din 32

REGIMURI DE REGLEMENTARE

DIFERITE
PENTRU PARTENERIATUL CIVIL
ȘI CĂSĂTORIE

O perspectivă europeană
asupra modelului belgian
Parteneriatul civil nu este un concept uniform în toată
Europa. Multe țări europene permit posibilitatea de a intra
într-un parteneriat civil, dar funcția, scopul și consecințele
juridice ale acestei instituții naționale variază în mod
substanțial.
O primă distincție constă în câmpul de aplicare.
Unele țări europene precum: Austria, Marea Britanie,
Germania reglementează parteneriatul civil numai pentru
persoane de același sex, în timp ce alte țări precum Belgia,
Franța sau Olanda permit atât persoanelor de același sex
cât și persoanelor de sex opus să-și înregistreze
parteneriatele.
Acest lucru ne conduce la o a doua distincție, și anume
funcția parteneriatului civil. Două tipuri de parteneriate
civile pot fi evidențiate. Primul tip constă în parteneriatele
civile care sunt menite să aibă o funcție echivalentă
căsătoriei, în mare parte pentru cuplurile de același sex, iar
cel de-al doilea tip constă în parteneriatele civile care nu sunt
înțelese ca o instituție echivalentă căsătoriei, ci ca o instituție
alăturată și diferită de căsătorie.
În al treilea rând, parteneriatele civile pot fi diferențiate
și în ceea ce privește consecințele juridice și efectele pe care
le produc. Astfel, există așa-numitele parteneriate civile
"strong" și "weak". În statele care adoptă un parteneriat civil
"strong", precum Danemarca sau Olanda, marea majoriate a
efectelor juridice asociate căsătoriei se extind cuplurilor care
se află într-un parteneriat civil. Cel de-al doilea tip tinde să
limiteze efectele la drepturile de proprietate și cele în materie
fiscală.
Pe baza domeniului lor de aplicare, a funcțiilor
și a consecințelor juridice, cinci tipuri de
parteneriate civile pot fi distinse în întreaga Europă.
Diferitele parteneriate civile variază în funcție de
relația lor funcțională cu căsătoria. Dacă un
parteneriat civil este un echivalent funcțional al
căsătoriei, acesta este denumit "substitut". Dacă
parteneriatul civil intenționează să îndeplinească un
scop diferit de instituția căsătoriei, el este denumit
"alternativă".
C
E
L
E

T
I
P
U
R
I
Tipul 1 constă în parteneriatele civile, care servesc
doar ca substitut pentru cuplurile de același sex. Aceste
parteneriate civile sunt prezente în țările care rezervă
căsătoria cuplurilor de sex diferit și care prezintă
parteneriatele ca echivalent funcțional pentru cuplurile de
același sex, precum Danemarca, Regatul Unit și Germania.
Tipul 2 sunt parteneriatele civile, care servesc drept
substitut atât pentru cuplurile de același sex, cât și pentru
cuplurile de sex diferit. Un exemplu de acest tip este
reglementarea olandeză.
Tipul 3 prezintă parteneriatele civile care oferă o
alternativă pentru cuplurile de același sex. Țările care oferă
acest parteneriat înregistrat "weak" exclud în mod obișnuit
cuplurile de același sex de la căsătorie, dar doresc să le
ofere posibilitatea de a-și oficializa relația, fără a-i echivala
în mod legal cu soții. Un exemplu de acest tip este
parteneriatul civil din Slovenia.
Tipul 4 sunt parteneriatele civile care prezintă o
alternativă atât pentru cuplurile de același sex cât și pentru
cuplurile de sex diferit. Aceste parteneriate "weak" sunt
prezente în țările care au deschis căsătoria cuplurilor de sex
diferit și de același sex, cum ar fi Belgia.
Tipul 5 constă în parteneriatele înregistrate care oferă
o alternativă doar la cuplurile de sex diferit. În Grecia,
cuplurile de sex diferit pot alege între căsătorie și un
parteneriat civil "weak", în timp ce cuplurile de același sex
nu au posibilitatea de a-și oficializa relația prin intermediul
unui parteneriat.
CURTEA EUROPEANĂ A DREPTURILOR OMULUI

În multe cazuri, CEDO a statuat în mod clar că statele nu


au obligația de a trata în același mod cuplurile căsătorite cu
cuplurile necăsătorite. Curtea a afirmat că mariajul conferă un
"statut special" persoanelor căsătorite față de persoanele
necăsătorite.
Cu toate acestea, asta nu înseamnă că CtEDO nu asigură
niciun fel de protecție cuplurilor necăsătorite. Chiar dacă
aceasta nu conține niciun articol cu privire la protecția
cuplurilor necăsătorite, această protecție rezultă în mod
implicit din scopul art. 8 din Convenție, care instituie dreptul
la respectarea vieții private și de familie. CtEDO a extins
înțelesul "vieții de familie" nu numai cu privire la căsătorie și
relațiile de sânge, ci și la anumite relații de lungă durată dintre
o femeie și bărbat.
Începând cu anul 2010, de la speța Schalk și Kopfl
contra Austria, și persoanele de același sex care se află într-o
relație stabilă pot să se bucure de beneficiile respectării vieții
de familie în sensul art. 8.
CtEDO consideră că protecția familiei tradiționale este o
cauză legitimă care poate justifica reglementări diferite pentru
căsătorie și parteneriatul civil. Prin urmare, cuplurile care se
află într-un parteneriat civil nu sunt în mod automat
discriminate când sunt tratate în mod diferit de un cuplu
căsătorit, chiar și atunci când nu li se permite să se
căsătorească. Statele se bucură de o anumită marjă de apreciere
în acest sens. Totuși, orice diferență de tratament între cuplurile
de sex diferit, și de la speța Schalk și Kopf, și cuplurile de
același sex într-un parteneriat civil și cuplurile căsătorite va
necesita justificare, deoarece ambele beneficiază de protecția
"vieții de familie" care reiese din art. 8 din CtEDO.
DREPTUL UNIUNII EUROPENE

S-a constatat în mod corect că există o „prejudecată


matrimonială“ în ceea ce privește politica Uniunii Europene.
În ultimii ani, totuși, se pare că există o tendință de
recunoaștere a parteneriatelor civile în diferite domenii ale
dreptului material al Uniunii Europene, cum ar fi Statutul
funcționarilor, Directiva privind libera circulație și în
domeniul dreptului muncii.
Prima hotărâre a Curții Europene de Justiție, care se
referea în mod special la parteneriate civile, este cazul D și
Suedia contra Consiliu. Articolul 1 din anexa VII la Statutul
funcționarilor prevedea acordarea unei indemnizații pentru
locuință, printre altele, funcționarilor căsătoriți. D era un
oficial suedez care lucra la Consiliu și care și-a înregistrat
parteneriatul cu un alt național suedez de același sex în
Suedia. Legea suedeză stipula că parteneriatele civile, cu
unele excepții, are aceleași efecte legale ca o căsătorie.
La acel moment, legea suedeză nu permitea cuplurilor de
același sex să se căsătorească și oferea parteneriatele civile ca
un substitut. D a solicitat Consiliului ca statutul său de
partener civil să fie considerat echivalent căsătoriei în scopul
obținerii indemnizației pentru locuință prevăzută de Statutul
funcționarilor. Cu toate acestea, Consiliul a respins cererea,
pe motivul că dispozițiile Statutului funcționarilor nu puteau
fi interpretate ca permițând ca parteneriatul civil să fie
considerat echivalent căsătoriei.
De la hotărârea D, a fost făcută o modificare a Statutului
funcționarilor, care permitea aceleași indemnizații pentru
locuință cuplurilor aflate într-un parteneriat civil. Cu toate
acestea, trebuie subliniat faptul că, potrivit noilor dispoziții,
cuplurile care se află într-un parteneriat civil au dreptul la
indemnizație pentru locuință doar dacă nu au acces la
căsătorie legală.
Conceptul de parteneriat civil a fost, de asemenea,
recunoscut în Noua Directivă privind libera circulație.
Aceasta conferă cetățenilor UE și membrilor de familie
dreptul la liberă circulație și de ședere pe teritoriul statelor
membre. În conformitate cu articolul 2 alineatul (2) litera (b),
pe lângă soți, persoanele aflate într-un parteneriat civil
constituie, de asemenea, "membri ai familiei", cu condiția ca
legislația statului membru gazdă să trateze parteneriatele
civile ca fiind echivalente căsătoriei.
A se reține că directiva se diferențiază în funcție de tipul
de parteneriat civil recunoscut în statul gazdă; numai statele
care prezintă parteneriatul civil ca un echivalent funcțional
pentru căsătorie trebuie să includă și partenerii civili în
conceptul de "membru al familiei". Directiva creează astfel
niveluri diferite de protecție, în funcție de situația juridică a
cuplului în statul gazdă.
În domeniul dreptului muncii, ar trebui menționate două
decizii recente ale CJUE, ambele privind compatibilitatea
dispozițiilor care guvernează parteneriatul civil german
(Lebenspartnerschaft) cu Directiva-cadru privind egalitatea
de tratament în încadrarea în muncă și ocuparea forței de
muncă. Directiva-cadru interzice discriminarea din mai
multe motive enumerate la art. 1, printre altele pe motive de
orientare sexuală. Este important de remarcat faptul că
Lebenspartnerschaft german este un parteneriat civil de tip 1
și reprezintă astfel un substitut pentru căsătorie, din care sunt
excluse cuplurile de același sex. În ambele cazuri, au fost
acordate anumite avantaje pecuniare pentru cuplurile
căsătorite, dar nu și pentru cuplurile dintr-un parteneriat
civil.
În speța Tadao Maruko împotriva
Versorgungsanstalt der deutschen Bühnen din 2008,
lui Maruko i s-a refuzat pensia de văduv, deoarece
acordarea unei pensii de urmaș era prevăzută numai
pentru soți, nu și pentru partenerii dintr-un parteneriat
civil. Curtea a hotărât că, în cazul în care soții și
partenerii civili se află în situații comparabile în ceea ce
privește beneficiul urmașului, regulamentul în cauză
constituie o discriminare directă pe motive de orientare
sexuală, având în vedere incapacitatea cuplurilor de
același sex să încheie o căsătorie în Germania.
În hotărârea Jurgen Romer împotriva Freie și
Hansestadt Hamburg din 2011, CJUE a precizat că
directiva-cadru se opune unei dispoziții potrivit căreia un
pensionar care a încheiat un parteneriat civil primește o pensie
suplimentară pentru limită de vârstă mai mică decât cea
acordată unui pensionar căsătorit, dacă (a) în statul membru
respectiv, căsătoria este rezervată persoanelor de sex diferit
și există alături de un parteneriat civil...care este rezervat
persoanelor de același sex și (b) există o discriminare directă
pe motiv de orientare sexuală, deoarece, în conformitate cu
legislația națională, acest partener de viață este într-o
situație legală și reală comparabilă cu cea a unei persoane
căsătorite în ceea ce privește pensia respectivă.
Indiferent dacă soții și partenerii civili se găsesc într-o
situație comparabilă, este de competența instanței naționale să
determine acest lucru. Evaluarea acestei comparabilități nu
trebuie efectuată într-o manieră globală și abstractă, ci într-o
manieră specifică și concretă, concentrându-se asupra
drepturilor și obligațiilor respective ale soților și ale
partenerilor civili care sunt relevante ținând seama de scopul
și condițiile pentru acordarea prestației în cauză.
Hotărârile Maruko și Romer se ocupă doar de
parteneriatele civile care sunt menite să înlocuiască căsătoria
cuplurilor de același sex în țările în care căsătoria este
rezervată cuplurilor de sex diferit.
Este remarcabil, dar nu este ilogic faptul că legislația
Uniunii Europene pare că se concentrează în primul rând
pe parteneriatele civile de tip 1. Întrucât egalitatea de
tratament și nediscriminarea aparțin valorilor fundamentale
ale Uniunii Europene, este normal ca legiuitorul Uniunii
Europene să se ocupe în special de parteneriatele civile care
servesc drept substitut pentru cuplurile de același sex care nu
au acces la căsătorii legale.
Parteneriatele civile de primul tip sunt într-adevăr strâns
legate de discriminarea pe motive de orientare sexuală. Acesta
este motivul pentru care dreptul Uniunii nu impune în general
decât un tratament egal între partenerii civili și soți, dacă
statul membru în cauză prezintă parteneriatul civil ca fiind
echivalent funcțional cu căsătoria. În caz contrar, Uniunea
Europeană rămâne cu grijă în limitele competenței sale și nu
intervine în interpretarea concretă a conceptului de parteneriat
civil în statele membre.
O (RE)EVALUARE A PARTENERIATULUI CIVIL
ÎN BELGIA

În Belgia, atât cuplurile de sex diferit, cât și de același


sex se pot căsători. Pe lângă căsătorie, legea belgiană oferă,
de asemenea, un al doilea regim de relații formalizate:
conviețuirea/ coabitarea legală(wettelijke samenwoning),
parteneriat civil. Cuplurile care doresc să-și oficializeze
relația pot deci alege între căsătorie și coabitarea legală, o
instituție cu consecințe mai puțin vaste.
Coabitarea legală, introdusă în 1998, a fost rezultatul
unui proces legislativ care a durat câțiva ani. Fiind un
compromis între diferite viziuni și interese, textul final a
constituit un regim juridic minimal cu efecte foarte limitate în
domeniul dreptului civil și niciun efect juridic în ceea ce
privește securitatea socială sau dreptul fiscal.
Coabitarea legală este deschisă tuturor celor care trăiesc
împreună, de sex diferit sau de același sex, chiar și
persoanelor care trăiesc împreună fără a avea relații sexuale
sau de afecțiune. Acest lucru implică faptul că rudele pot
intra, de asemenea, în parteneriat. Prin urmare, un
parteneriat între un tată și un fiu sau un frate și o soră este
complet legală, în timp ce o căsătorie între aceleași două
persoane este ilegală. Scopul principal al coabitării legale
este acela de a reglementa relațiile patrimoniale dintre două
persoane care trăiesc împreună.
Coabitarea legală nu este în niciun caz comparabilă cu
instituția căsătoriei. În primul rând, aceasta este deschisă
pentru fiecare doi oameni care trăiesc împreună, nu numai
pentru cuplurile care se află într-o relație de afecțiune. În al
doilea rând, consecințele sale juridice sunt mult mai puțin
vaste decât cele rezultate din căsătorie. Aceasta a fost și
poziția Curții Constituționale din Belgia. În anul 2000, Curtea
a declarat în mod întemeiat că legea în cauză nu creează o
instituție care ar plasa partenerii civili într-o situație semi-
identică cu cea a soților, ci numai că prevede o protecție
foarte limitată a proprietății partenerilor, inspirată parțial de
dispozițiile legale pentru soți.
Cu toate acestea, coabitarea legală evoluează
imperceptibil spre o nouă instituție, mult mai asemănătoare
căsătoriei.
Datorită mai multor modificări legislative, parteneriatul
civil în Belgia a fost parțial asimilat căsătoriei în mai multe
domenii ale legii. Ceea ce este remarcabil aici este că
anumite dispoziții noi sunt aplicabile numai partenerilor civili
care au o relație afectivă reală și exclud în mod explicit
rudele aflate în coabitare legală. De exemplu, doi oameni
aflați în coabitare legală pot adopta un copil doar dacă nu
sunt rude, iar partenerul civil supraviețuitor nu poate moșteni
de la partenerul civil anterior dacă este descendent al acestuia
din urmă.
Această abordare a dus la un mozaic de reguli
juridice fără o viziune clară. Unii autori merg mai
departe și se îndoiesc de faptul că menținerea a două
seturi diferite de reguli pentru căsătorie și parteneriatul
civil este justificată. În ceea ce privește situația belgiană,
întrebarea este dacă supunerea căsătoriei și a
parteneriatului civil la diferite regimuri de reglementare
poate fi reformulată după cum urmează: ar trebui
parteneriatul civil belgian să rămână un parteneriat civil
de-al patrulea tip sau ar trebui să fie "modernizat" la
doilea tip și să devină, astfel, un substitut pentru
căsătorie?
În acest context, se poate efectua o comparație cu
modelul olandez. Țările de Jos, precum Belgia, permit
cuplurilor de sex diferite și celor de același sex să intre
într-o căsătorie sau într-un parteneriat civil oferind astfel
cuplurilor o alegere reală între căsătorie și parteneriat
civil. Cu toate acestea, spre deosebire de Belgia,
parteneriatul civil olandez este un parteneriat de-al
doilea tip și, prin urmare, mai afiliat la căsătorie.
Valoarea adăugată a parteneriatului civil, fiind o
instituție semi-identică cu căsătoria cu același domeniu
de aplicare ratione personae, a fost în mod repetat pusă
la îndoială. În 1998, Consiliul Olandez al Statului a
argumentat în zadar în favoarea unei aboliri a
parteneriatului civil.
În mod analog, autorul articolului este de părere că este
oportun ca normele belgiene pentru căsătorie și parteneriat civil să
nu fie egale, ci să mențină diferite regimuri de reglementare. Ca și
în Țările de Jos, căsătoria în Belgia este deschisă atât cuplurilor de
sex diferite, cât și celor de același sex. În consecință, alegerea
pentru căsătorie implică o alegere împotriva parteneriatului civil și
viceversa. Legiuitorul ar trebui, prin urmare, să respecte
autonomia părții și nu ar trebui să impună regimul juridic al unei
instituții pe care nu a ales-o în mod deliberat.
Cu toate acestea, acest lucru nu implică faptul că parteneriatul
civil ar trebui să rămână așa cum este astăzi. Parteneriatul civil,
fiind în prezent limitat și incoerent, ar trebui să fie modernizat într-
un regim de relații complete, nu egal cu cel al căsătoriei, dar cu o
valoare egală. Se propune o reformă a "coabitării
legale"(parteneriatului civil) construită în jurul a trei axe: o
reducere a domeniului de aplicare, o consolidare a regimului
primar și introducerea unui regim de proprietate parteneriat
opțional.
În primul rând, în prezentul articol se pledează
pentru o reducere a domeniului de aplicare al
parteneriatului civil. În prezent, Belgia este singura țară
europeană care permite rudelor să încheie un parteneriat
civil. Mai mult decât atât, practica arată că această
variație a "coabitării legale" nu este deloc populară; mai
puțin de un procent din toți partenerii civili belgieni sunt
înrudiți.
Deși legiuitorul belgian și Curtea Constituțională
aliniază din ce în ce mai mult prevederile referitoare la
coabitarea legală la cele care guvernează căsătoria,
grupurile țintă ale acestor regimuri diferă în prezent în
mod fundamental.
În timp ce căsătoria intenționează doar să reglementeze
cuplurile aflate într-o relație intimă și de afecțiune, actualele
coabitări legale prevăd un regim aplicabil fiecărei persoane
care dorește să-și înregistreze existența împreună, indiferent
de interrelaționarea lor. Coabitarea legală nu poate deveni
niciodată un regim de relații complete, o alternativă la
căsătorie, cu valoare egală, atunci când ambele instituții sunt
incomparabile în ceea ce privește domeniul lor de aplicare.
Cadrele de relații instituționale ar trebui să se limiteze la
aceia care trăiesc împreună într-o relație de afecțiune, chiar
dacă problemele practice cu care se confruntă rudele de
coabitare și partenerii civili pot fi foarte asemănătoare. Prin
urmare, căsătoria și parteneriatul civil necesită același
domeniu de aplicare ratione personae.
În al doilea rând, autorul susține o întărire a
regimului primar al parteneriatului civil. În
prezent, doar câteva prevederi ale regimului primar
marital au fost transpuse. Este recomandată o
revizuire a regimului primar existent, evaluând care
dintre dispozițiile ar trebui adăugate, clarificate sau,
eventual, eliminate. Acest lucru ar trebui să ducă la
o protecție mai extinsă a partenerilor civili.
În al treilea rând, în prezentul articol se propune o
reformă a regimului secundar. După cum s-a afirmat mai
devreme, în prezent, parteneriatul civil nu cunoaște nicio
dispoziție specifică în această privință, ci este guvernată de
lex generalis. Înainte de a discuta despre reformarea
recomandată, este esențial să subliniem faptul că profilul
demografic al partenerilor non-maritali nu dezvăluie un grup
omogen. Două grupuri majore de concubini non-maritali pot
fi identificați în Belgia, și anume concubinii premaritali și cei
post-maritali. Această distincție este importantă, deoarece
intențiile și așteptările ambelor grupuri pot diferi în mod
fundamental. Într-adevăr, un cuplu de tineri care își testează
relația prin conviețuirea premaritală necesită o abordare
diferită de un cuplu de vârstă mijlocie, care trăiește împreună
după un divorț anterior.
De aceea, autorul propune introducerea unui regim
de proprietate a parteneriatului opțional, identic
regimurilor matrimoniale existente. Dacă partenerii nu
aleg să adopte un regim de proprietate în parteneriat,
proprietatea lor va fi reglementată de lex generalis de
proprietate comună, așa cum este cazul în prezent.
Această abordare permite partenerilor civili să aleagă
nivelul dorit de protecție și să-și personalizeze propriul
parteneriat în funcție de propriile nevoi și așteptări.
CONCLUZII

La nivel european, conceptul de parteneriat civil este din


ce în ce mai recunoscut și conservat. CtEDO consideră că
toate parteneriatele stabile se încadrează în sfera de protecție a
"vieții de familie" în sensul art. 8 al Convenției.
Deși parteneriatele civile nu sunt tratate în mod diferit
față de parteneriatele stabile care nu sunt înregistrate,
înregistrarea relației deseori indică o intenție de durabilitate.
În cazul Uniunii Europene, recentele legislații UE și hotărârile
CJUE se bazează din ce în ce mai mult pe partenerii civili.
Aceștia sunt din ce în ce mai cuprinși și reglementați în
diverse domenii ale dreptului material al Uniunii Europene.
Poziția Uniunii Europene față de parteneriatele civile este în
prezent puternic influențată de excluderea cuplurilor de
același sex de la căsătorie în majoritatea statelor membre
Întrucât unele dintre aceste țări oferă parteneriatul
civil mai mult sau mai puțin ca un substitut al
căsătoriei pentru cuplurile de același sex, acestea
trebuie să fie atente pentru a evita discriminarea pe
motive de orientare sexuală. În caz contrar,
interpretarea reală a parteneriatului civil este lăsată în
seama concepției naționale.
În general, se poate afirma că CtEDO și Uniunea
Europeană consideră în continuare căsătoria și
parteneriatul civil ca instituții diferite. Chiar dacă
parteneriatul civil servește ca un echivalent funcțional
pentru căsătoria cuplurilor de același sex, pot fi
justificate diferite dispoziții legale pentru ambele
instituții.
În ceea ce privește parteneriatul civil (coabitarea
legală) în Belgia, se recomandă să se mențină norme
juridice separate pentru căsătorie și parteneriat, întrucât
ambele instituții sunt și ar trebui să rămână fundamental
diferite. Cu toate acestea, parteneriatul civil ar trebui să
treacă la un regim de relații complete și să ofere un
cadru juridic mai consistent și coerent. Așa cum am
precizat anterior, este oportună o triplă reformă : o
reducere a domeniului de aplicare ratione personae, o
reevaluare a regimului primar și introducerea unui
regim de proprietate parteneriat opțional.