C1 - 2 - Fizio - 2 2015

Facultatea de Medicină Veterinară Iaşi
FIZIOLOGIE II
CURS PENTRU STUDENŢII DIN ANUL II
Conf.dr. Geta PAVEL

MOTTO:
„Să studiezi fenomenele bolilor fără cărţi

e ca şi cum ai naviga pe mare fără busolă,
iar să studiezi cărţile fără pacienţi e ca şi
cum nu ai naviga deloc”
Sir William Osler (1849-1919)

„ tatăl” patologiei veterinare
Cunoaşterea patologiei presupune cunoaşterea
fiziologiei unui organism (plantă, animal sau om).
Funcţiile organismelor animale :
Funcţii pentru supravieţuirea individului - de
relaţie şi de nutriţie;
Funcţia pentru perpetuarea speciei – de
reproducţie.
Funcţiile de nutriţie şi funcţia de reproducţie fac
obiectul prezentului curs.
08.05.2019 MEDIUL INTERN - Geta PAVEL 3

Funcţiile de nutriţie:
• Funcţiile de transport şi apărare (realizate
de mediul intern, sistemul cardio-vascular şi
sistemul limfatic).
• Funcţiile de digestie, respiraţie, excreţie
(realizate de aparatul digestiv, respirator, urinar,
care impreună menţin homeostazia mediului
intern (energetică, termică, hidrică, electrolitică,
acido-bazică).
Funcţia de reproducţie
•Funcţia exocrina a gonadelor. Reflexele sexuale
•Fecundatia.Gestatia
•Parturitia. Lactatia.

Cap.1. Mediul intern al organismului animal.
Circulaţia sângelui. Sistemul limfatic
Cap.2. Digestia
Cap.3. Respiraţia
Cap.4. Metabolismul energetic şi
termoreglarea
Cap.5. Excreţia
Cap. 6. Reproducţia

Cap.1. Mediul intern al organismului animal.
Circulaţia. Sistemul limfatic
• Fiziologia sângelui:
• Fiziologia sistemului cardio-vascular
• Fiziologia sistemul limfatic

Noţiunea de mediu intern şi homeostazie
• Noţiunea de mediu intern – Claude Bernard
(1856), medic și fiziolog francez., profesor la College
de France si la Sorbona:
– Sange, lichid interstitial
• Noţiunea de homeostazie – Walter Bradford

Cannon (1932) - fiziolog american, profesor și șeful
catedrei de fiziologie la Harvard Medical School.
– Compozitia constanta a mediului intern

Mediul intern
– Sangele
– Lichidul interstitial
– Limfa
– Lichidele transcelulare
• Lichid peritoneal
• Lichid pleural
• Lichid pericardic
• Lichid sinovial
• Lichid cefalo-rahidian

Echilibrul hidric al organismului
– Apa este indispensabilă vieţii, avand multe functii:
• Reglarea temperaturii corpului

• Protectie si lubrefiere
• Solvent
• Mediu de reacţie (biosinteză şi biodegradare);
• Realizarea proceselor de transport, secreţie si
excretie

– Apa reprezintă 60 % din greutatea corpului (o cantitate
mai mare la organismele tinere) şi este repartizată în
două compartimente:
• Comp. intracelular – 40 %: citoplasma tuturor
celulelor;
• Apa extracelulară – 20 %, reprezentată de :
– Apa mediului interstiţial – mediul de viaţă al
celulelor;
– Apa intravasculară – plasma sanguină, limfa;
– Apa lichidului transcelular.
Variatia cantitatii de apa in organism:
- Tineret 70 %, adult 60 %, varstnic 45 %,
- Slab 50 %, gras 40 %
Balanţa apei în organism e asigurata de :

• Aportul de apă
• Eliminerea apei
–Aportul de apă este asigurat de:
• surse exogene: apa ingerată şi din alimente
• endogene: apa metabolică(catabolismul nutrienţilor)
– Din 100 g lipide -119 g apă;
– Din 100 g glucide – 56 g apă;
– Din 100 g proteine – 45 g apă.
–Eliminarea apei – pe cale renală (controlată neuroumoral),
dar şi digestivă, pulmonară, cutanată sau prin producţii.

Fiziologia sângelui
Sângele nu este numai un lichid, ci reprezintă un ţesut
mezenchimal, alcătuit dintr-o parte lichidă (plasma) şi o parte
celulara (elemente figurate).
Volumul sanguin (volemia)
Volemia constituie volumul total de sânge din organism (la 1

Kg corp revin 60-90 ml sânge).
Volumul de sânge se calculează în funcţie de greutatea

corporală, reprezentând în medie 7,5 % din greutatea
corpului, cu variaţii între 5,5-9,2 %
(în funcţie de specie, vârstă, stare fiziologică).

Volemia
Repartiţia volumului sanguin în organism:
• 85 % în rezervorul de joasă presiune: cord, vene,
capilare, circulaţia pulmonară
•15 % în rezervorul de înaltă presiune: sistemul arterial.
Dintre organe, ficatul şi splina constituie adevărate

rezervoare sanguine.
In repaus, nu circulă întreaga cantitate de sânge, ci doar

55 %, restul de 45 % din volumul sanguin stagnează în
sistemul venos.
In activitate, se produce o redistribuire sanguină, fiind
mai bine irigate organele solicitate (active).

Volemia
Reglarea volemiei – menţinerea constantă a volumului

sanguin se face prin:
• Mecanism presional (forţe ce acţionează intracapilar

şi interstiţial):
• Mecanism renal (cresterea sau scaderea diurezei)
• Mecanism nervos (reflexe de refacere a volemiei, prin
voloceptori cardiaci)
• Mecanism umoral (ADH-ul şi aldosteronul
controlează volumul sanguin prin variaţiile
osmolarităţii)

Compoziţia sângelui
• Componentele sângelui:
– Plasma:
» substanţe organice
» şi anorganice
– Elementele figurate:
» Hematii (eritrocite, globule roşii);
» Plachete sanguine (trombocite).
» Leucocite (globule albe);

Funcţiile sângelui
• Funcţiile sângelui:
– Transport (nutritie, respiratie, excretie)

– Homeostazie (termoreglare, echilibrul acido-
bazic)
– Apărare (prin elemente celulare - leucocite,
proteine - anticorpi)
– Reglare si control
– Hemostaza fiziologica

Proprietăţile fizico-chimice
ale sângelui
– Culoarea
– Gustul
– Mirosul
– Densitatea 1,042-1,060

ale sângelui
• Presiunea osmotică (osmolaritatea)

– menţinerea constantă a Pos reprezintă izotonia.
5300 mmHg
• Presiunea oncotică (coloid-osmotică)

25-30 mmHg

ale sângelui
• pH sanguin 7,30-7,57
– Mentinerea constanta a pH-ului (ioni de H+) se
numeste izohidrie (echilibru acido-bazic)
– Sistemele tampon: ex. bicarbonat/acid carbonic;
hemoglobină redusă/hemoglobinat de potasiu;
proteine acide/proteine alcaline
• Raportul plasmă-elemete figurate

(hematocrit)
• Vâscozitatea sângelui -de 3-5 ori a apei

(L şi T)
(E)
Hematocritul (raportarea procentuală a volumului globular la volumul total de

sânge): A – normal; B – pacient cu anemie; C – pacient cu poliglobulie.

Elementele figurate ale sângelui
• Eritrocitele (hematii, globule roşii)
• Leucocitele (globule albe)
• Trombocitele (plachete sanguine)

Eritrocitele
• Sunt esenţiale pentru viaţă, deoarece asigură

transportul gazelor respiratorii şi menţin echilibrul
acido-bazic.
– ERITROPOEZA
– ELEMENTELE FUNCŢIONALE ALE

ERITROCITELOR
– FUNCŢIILE ERITROCITELOR

Eritropoeza
Pentru menţinerea relativ constantă a numărului de
eritrocite, în organism există un echilibru dinamic între:
-eritropoeza
-eritroliza
• Eritropoeza este procesul de proliferare şi diferenţiere

specifică a elementelor ce compun seria roşie.
• Procesul se desfăşoară în perioada prenatală în foiţa
mezoblastică a sacului vitelin, ficat, splină şi măduvă
osoasă, iar în perioada postnatală numai în măduva
hematogenă care la adult persistă doar în corpul
vertebrelor, coaste, stern şi cavităţile spongioase ale
epifizelor oaselor lungi.
Eritropoeza
• Formarea eritrocitelor începe de la celula primordială suşă (stem),
pluripotentă numită hemocitoblast .
– Din hemocitoblast se pot diferenţia celulele stem orientate pe una
din liniile celulare sanguine:
• Eritrocitară
• Leucocitară
• Trombocitară
• Procesul de diferenţiere eritrocitară se desfăşoară sub acţiunea

eritropoetinei, hormon produs de rinichi, ce acţionează asupra celulelor
stem orientate eritroblastic.
• Astfel, de la celulele imature, mari, nucleate reunite sub termenul

global de eritroblaşti (rubricite) se ajunge prin procese de proliferare şi
maturaţie la celulele mici, mature încărcate cu hemoglobină, numite
eritrocite (hematii).

Hematopoeza globală
08.05.2019 28
Implicarea rinichiului în eritropoeză

Stadii de dezvoltare a eritrocitelor
(în MOH)
1. proeritroblast (rubriblast),
2. eritroblast (rubricit) bazofil
3. eritroblast (rubricit) policromatofil
4. eritroblast oxifil (metarubricit)
5. reticulocit
6. eritrocit (hematie)

1
2
3
6 5 4

Pe măsura dezvoltării liniei celulare eritrocitare, se produc
o serie de modificări:
1. celulele îşi reduc dimensiunile
2. nucleul acestora se micşorează
3. cromatina nucleară se condensează, în

final picnoză şi expulzare
4. Celulele pierd organitele şi se încarcă

cu Hb.

Sinteza Hb are loc în stadiile celulare intermediare

Eritropoeza normală
• Pentru o producţie normală de eritrocite este nevoie de un raport
corespunzător de substanţe plastice şi coenzime:
• proteine,
• Fe, Cu, Zn,
• vitaminele B12, B6, B2, C, acid folic.
• Eritropoeza dureaza 7 zile, dintr-un proeritroblast formându-se aproximativ

16 eritrocite mature.
• Reticulocitul este o formă intermediară cu durata de viaţă de 1-3 zile,
parte în maduvă şi parte în sângele circulant. Trecerea reticulocitului
din măduvă în sânge – eritrodiabaza - se face prin mişcări active de
diapedeză, cu ajutorul pseudododelor pe care le emit. Transformarea
reticulocitului în eritrocit este urmarea procesului de maturare,
caracterizat prin dispariţia mişcărilor, pierderea tuturor organitelor
prin autofagie, umplerea suplimentară cu Hb.
• Numărul reticulocitelor din sânge este un indice al eficienţei
eritropoiezei (procentul normal 0,5-2,5 %).

Structura morfofuncţională a eritrocitelor
• Eritrocitul este o celulă modificată profund pentru

indeplinirea cu eficienţă maximă a funcţiei sale
principale: transportul gazelor respiratorii.
• Forma
– Eritrocitul este celula nucleată şi elipsoidală la amfibieni,
peşti şi păsări şi lipsită de nucleu la mamifere la care are
forma unui disc biconcav, cu grosime mai redusă în centru,
iar din profil are forma unei haltere sau a unui piscot cu
marginile îngroşate sau rotunjite.
– Forma este adaptată la funcţia de transport al gazelor, ea
conferind celulei maximum de suprafaţă pentru un volumul
redus.

Compoziţia chimică
– Citosolul eritrocitelor conţine apă 60%, proteine,
lipide, glucide, enzime, vitamine, săruri minerale.
• Enzimele din citosolul eritrocitar, în număr de peste 50
sunt reprezentate de: anhidraza carbonică, fosfataze,
catalază, peroxidază, acetilcolinesterază, etc. Ele
reglează diversele procese metabolice, esenţiale pentru
supravieţuirea şi buna funcţionare a eritrocitului.
• Dintre proteine, cel mai important component este
hemoglobina (33-35%).

Hemoglobina
• Hemoglobina este principalul pigment respirator.
• Hemoglobina este o cromoproteină formată din globină 96% - componenta
proteică - şi hem – o metaloporfirină în care fierul este bivalent.
• Globina - componenta proteică, este alcatuită din patru lanţuri polipeptidice,

identice două câte două, care dau naştere mai multor tipuri de hemoglobină:
– hemoglobina adultului, formată din două lanţuri α cu câte 141
aminoacizi şi două lanţuri β cu câte 146 aminoacizi;
– hemoglobina fetală, formată din două lanţuri α şi două lanţuri γ;
• Hemul este o protoporfirină în care Fe2+ face ca molecula de hemoglobină

să fie o structură dinamică, un fel de plămân molecular care realizează
fixarea, transportul şi eliberarea oxigenului. Este deci partea fiziologică
activă datorită proprietăţii de a se combina reversibil cu oxigenul –
oxihemoglobina.

Hemoglobina
• Alte combinaţii ale Hb:
– Carbamat de hemoglobină sau carbhemoglobina (combinaţia cu
CO2) – una din formele de transport al CO2 de la ţesuturi la
pulmoni;
– Carboxihemoglobina este combinaţia hemoglobinei cu oxidul de
carbon.
• Afinitatea hemoglobinei pentru CO este de 210 ori mai mare
decât pentru O2. Prezenţa CO în aerul atmosferic în proporţie de
0,1% blocheaza 50% din cantitatea de hemoglobină. La o
concentratie de 70-80%, produce moartea.
– Sulfhemoglobina este un produs de denaturare oxidativă a
hemoglobinei, în care O2 se combină cu S din diverse toxice. Este
un compus nedisociabil, bine suportat de organism care dispare din
sânge prin liza eritrocitelor.
– Methemoglobina este o hemoglobină oxidată în care Fe2+ se
transformă în Fe3+ şi compusul pierde capacitatea de a fixa oxigenul
(intoxicaţii cu nitriţi, nitraţi, etc.).

Hemoglobina
• Sinteza hemoglobinei necesită:
– un aport suficient de proteine pentru a asigura cantitatea de aminoacizi ce

compun lanţurile globinice
– Fe2+, care are rol de substrat şi catalitic;
– cupru, care favorizează absorbţia fierului, intreţine viabilitatea
eritrocitelor şi hematopoeza;
– cobalt şi nichel care produc stări uşoare de anoxie care stimulează
secreţia de eritropoetină ;
– acidul clorhidric din stomac, care acţionează indirect prin reducerea Fe3+
în Fe2+;
– vitamine: acidul folic, B12, C, PP şi B6, care participă atât ca stimulatori
ai eritropoezei, cât şi ai activităţii enzimatice din eritrocitul adult;

Hemoglobina
• Cantitatea de hemoglobină variază în funcţie de specie

(vezi LP).
• In cadrul speciei, Hb prezintă limite de variaţie în funcţie
de:
– vârstă,
– stare fiziologică,
– sex,
– stare de intreţinere.
• In general, valorile Hb sunt cuprinse intre 8 – 18 g/dl

pentru majoritatea speciilor de animale.
Proprietăţile fizico-chimice ale E
1. Deformabilitatea este capacitatea de adaptare a formei eritrocitelor

la forţele mecanice.
Această proprietate e posibilă datorită unei proteine specifice spectrina.
Circulaţia eritrocitelor în sectorul microcirculaţiei şi schimbul de gaze,
apă şi electroliţi au la bază această proprietate.
2. Dispunerea în fişicuri sau rulouri sau agregarea eritrocitara

este proprietatea eritrocitelor de a se lipi între ele sub formă de trenuri de
eritrocite separate de boluri de plasmă, fiind forma de circulatie in
capilare.
Dispunerea in fişicuri este o proprietate reversibilă şi depinde atât de
eritrocite, cât şi de concentraţia plasmatică a albuminelor, globulinelor,
fibrinogenului şi dextranilor.
Lungimea rulourilor influenţeaza semnificativ viteza de sedimentare a
hematiilor (VSH-ul) – vezi LP.

Proprietăţile fizico-chimice ale eritrocitelor
3. Rezistenţa globulară este capacitatea eritrocitelor de a rezista la

agresiuni traumatice, chimice şi osmotice.
Rezistenţa globulară (osmotică) depinde de:

– vârsta celulei (durata normală de viaţă fiind cuprinsă între 20-150
zile în funcţie de specie);
– pH-ul mediului: în cel alcalin rezistenţa este mai mare decât în cel
acid;
– tonicitatea mediului de suspensie (osmolaritatea) - in mediile
hipotone eritrocitele se distrug, la început cele uzate şi îmbătrânite
(rezistenţă osmotică minimă), iar când hipotonia este severă se
distrug toate eritrocitele (rezistenţă osmotică maximă).

Proprietăţile fizico-chimice ale eritrocitelor
4. Stabilitatea suspensiei eritrocitelor în plasmă

Stabilitatea sistemului sanguin, adică tendinţa naturală a eritrocitelor de a
se opune sedimentării, depinde de următorii factori:
- circulatia sângelui, factor principal care menţine dispersia E.
- incărcătura electrică a celor două faze (lichidă şi solidă) şi diferenţa de
potenţial dintre ele.
- E au la suprafată sarcini negative şi se resping reciproc, iar
- plasma are o încărcătură dependentă de raportul albumine/globuline.
(Albuminele au sarcini negative şi măresc stabilitatea sistemului prin
respingere, iar globulinele au sarcini pozitive, măresc încărcătura pozitivă a
plasmei)
Valorile crescute ale parametrilor sanguini precum: Ht, vâscozitate, măresc

si stabilitatea sistemului sanguin, opunându-se astfel sedimentării.

Eritremia. Constantele eritrocitare derivate
• Numărul eritrocitelor (eritremia) este de ordinul milioanelor pe mm3 de

sânge,
– Variază în funcţie de:
• Specie: 2,9 mil/mm3 sânge la găină şi 11 mil/mm3 la ovine şi caprine,
• Sex : hormonii androgeni stimulează eritropoeza, iar estrogenii diminuă
eritropoeza (eritremia este mai mare la masculi decat la femele).
• Vârsta, stare fiziologică, variaţiile presiunii atmosferice
– Creşterea temperaturii mediului ambiant, efortul fizic, emoţiile determină

creşterea eritremiei prin mărirea citodiabazei şi golirea depozitelor prin
splenocontracţie.
• Constantele eritrocitare derivate sau indicii eritrocitari oferă relaţii asupra

mărimii, formei şi încărcăturii cu hemoglobină a hematiilor.
– VEM,
– HEM,
– CHEM (vezi LP).

Reglarea eritropoezei
• Reglarea eritropoezei la necesităţile de oxigen ale organismului se face

predominant prin mecanisme umorale.
• Reglarea umorală a eritropoezei este realizată printr-un mecanism de

"feed-back" care acţionează între rinichi şi maduva osoasă, mecanism
dominat de eritropoetină.
• Stimulul fiziologic cel mai puternic care determină sinteza renală de
eritropoetină este hipoxia tisulara renală. Prin acest mecanism, eritropoeza
creşte de 7-8 ori în caz de pierderi mari de eritrocite.
• La aceste procese participă concomitent, cu acţiune secundară hormonii

androgeni, glucocorticoizi, tiroidieni, ACTH, STH şi prolactina.

Reglarea prin feed-back a eitropoezei
Rinichiul percepe
Eritropoetina hipoxia si sigura
acţionează asupra producerea sporită a
precursorilor eritropoetinei
eritrocitari din MOH – Rinichiul percepe
creşte nr.de E creşterea oxigenării
tisulare
Rinichiul reduce
producţia de
eritropoetină

Altitudine,
reducerea O2
atmosferic

Eritroliza
• Eritrocitele circulante au o durată de viaţă cu variaţii foarte

largi, în funcţie de specie, cuprinse între 20-160 zile.
– După această vârstă ele se hemolizează.
– Distrugerea eritrocitelor se produce în interiorul circulaţiei generale,
cât şi în afara acesteia, sediul extravascular reprezentat de sistemul
reticuloendoterial (splină, ficat, maduvă osoasă) unde procesul de
hemoliză fiziologică este preponderent.
• Eritrocitele uzate fiziologic sau cele lezate patologic
(modificări ale membranei eritrocitare) sunt fagocitate.

Distrugerea celulelor roşii. Hematiile
batrâne sau anormale sunt fagocitate de
macrofage în splină şi ficat. Hb se separă în
globină şi hem. AA rezultati din globină, ca
şi Fe din hem sunt produşi reutilizabili, iar
pigmenţii biliari (bilirubina) rezultaţi prin
catabolizarea Hb sunt excretaţi prin bilă.

Funcţiile eritrocitelor
1. Funcţia de transport a gazelor, realizată cu ajutorul

hemoglobinei care transportă O2 şi o parte din CO2 rezultat
din arderile tisulare (detalii la cap. Fiziologia aparatului
respirator).
2. Funcţia de menţinere a echilibrului acido-bazic, datorită

aproape exclusiv hemoglobinei care prin sistemele tampon
minimalizează fluctuaţiile mari ale ionilor de hidrogen şi
carbonici. Tamponarea CO2 are loc în cea mai mare parte în
eritrocit.
3. Eritrocitele au rol în realizarea grupelor sanguine.

Grupele sanguine
• Pe mambrana eritrocitelor se găsesc diverse tipuri de polizaharide cu

proprietăţi antigenice. Se numesc
– aglutinogeni
• Acestora le corespund anticorpi plasmatici specifici, care aparţin Ig M,
mai rar Ig G. Se numesc
– Aloanticorpi naturali sau aglutinine, iar uneori hemolizine.
• Aglutinogenii sunt determinaţi de factori genetici (gene) şi pe baza lor se
face clasificarea grupelor sanguine.
• La acelaşi individ nu coexistă simultan aglutinogenul şi aglutinina
corespunzatoare pentru că se exclud reciproc.
• Apartenenţa la o grupă sanguină este aceeaşi pentru toată viaţa.
Aglutinogenii se transmit la descendenţi, ceea ce este util în selecţia
animalelor, stabilirea paternităţii, a originii raselor de animale etc
• In imunohematologie, transfuziile şi gestaţia sunt considerate
modalităţile de introducere de noi substanţe antigenice în organism. Apar
astfel anticorpi impotriva celorlalte antigene de grupă, proces numit
izoimunizare sau aloimunizare.
Grupele sanguine la om:
- sistemul AB0 : 4 grupe (tipuri) sanguine
- sistemul Rh: Rh +; Rh -

Sistemul Rh. In populaţia umană, 85 % dintre indivizi au antigenul Rh pe
suprafaţa hematiilor – Rh pozitivi, restul de 15 %, fiind Rh negativi.
Antigenul Rh se moşteneşte exclusiv de la tată.
In mod normal nu există anticorpi anti-Rh. In două situaţii, se pot produce
aceşti anticorpi:
- în transfuzia de sânge de la Rh + la Rh - ; persoana Rh negativă
produce anticorpi anti-Rh.
- în gestaţie, când produsul de concepţie este Rh pozitiv, iar mama
Rh negativă; mama sintetizează anticorpi anti Rh (de regulă la naştere,
datorită fisurilor placentare). In acest caz, pericolul îl constituie apariţia
unei reacţii Atg-Atc la următoarea gestaţie, când mama poartă un nou fetus
Rh+. Apare astfel boala numită eritroblastoză fetală.

Grupele sanguine la animale
• La câine se întâlnesc 8 grupe sanguine (15 factori antigenici) denumite

astfel:
– DEA 1 - 8 (Dog Erythrocyte Antigens) în sistemul de identificare
european;
– A 1 – A 8, în sistemul de identificare american.
Mai nou, s-au identificat 9 grupe sanguine, după sistemul japonez.
Anticorpii naturali sunt la un titru extrem de scăzut (sub 1/8). De aceea la

o primă transfuzie nu apar accidente hemolitice.
Se produce însă izoimunizarea, ceea ce explică accidentele la o a doua
transfuzie.
Grupa A este cea mai complexă şi cea mai imunogenă, având 3 subtipuri:
A1, A2, A3.
Cele mai multe accidente transfuzionale la câine s-au observat cu
antigenii A1 şi A2.

• La pisică, s-au identificat pe suprafaţa hematiilor doar două antigene: A
şi B, care determină 3 fenotipuri (grupe): A (cea mai frecventă); B (rară);
AB (f. rară).
– Ca şi la om, pisicile au anticorpi naturali, impotriva celorlalte grupe
sanguine (aloanticorpi).
• Pisicele din grupa A au anticorpi anti-B la un titru scăzut (sub ½);
• Pisicile din grupa B au anticorpi anti-A la un titru ridicat (peste
1/64), cu efect aglutinant si hemolizant.
• Pisicile AB nu au aloanticorpi.
Accidentele transfuzionale se produc la pisica de la prima
transfuzie, chiar a unei cantităţi mici de sânge, dacă primitorul şi
donatorul sunt din grupe diferite.
La pui din grupa A, cu mama din grupa B, apare izoeritroliza
neonatală (deoarece anticorpii anti A trec în colostru).

• La taurine, s-au identificat peste 84 aglutinogeni care au fost sistematizaţi

în 12 sisteme de grup sanguin. Serul sanguin conţine aglutinine în număr
redus şi în concentraţie mică.
– Suportul factorilor este o singura genă pentru fiecare grup sanguin. Sistemul
de grup sanguin este caracteristic rasei şi prezintă corelaţii semnificative cu
indicii de producţie.
• La cabaline, există 16 aglutinogeni, sistematizaţi în 8 grupe sanguine.
• La ovine s-au descoperit 35 de aglutinogeni, sistematizaţi în 7 grupe

sanguine, iar la caprine există 5 grupe sanguine.
– La mânji, viţei şi purcei s-au întâlnit boli hemolitice neonatale, datorită

existenţei unor antigeni hematici asemănători celor de tip Rh de la om.

C1 - 2 - Fizio - 2 2015

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

C1 - 2 - Fizio - 2 2015

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Facultatea de Medicină Veterinară Iaşi

CURS PENTRU STUDENŢII DIN ANUL II

Conf.dr. Geta PAVEL

„Să studiezi fenomenele bolilor fără cărţi

Sir William Osler (1849-1919)

08.05.2019 MEDIUL INTERN - Geta PAVEL 3

08.05.2019 MEDIUL INTERN - Geta PAVEL 4

08.05.2019 MEDIUL INTERN - Geta PAVEL 5

• Fiziologia sistemului cardio-vascular

• Fiziologia sistemul limfatic

08.05.2019 MEDIUL INTERN - Geta PAVEL 6

• Noţiunea de homeostazie – Walter Bradford

08.05.2019 MEDIUL INTERN - Geta PAVEL 7

08.05.2019 MEDIUL INTERN - Geta PAVEL 8

– Apa este indispensabilă vieţii, avand multe functii:

• Reglarea temperaturii corpului

08.05.2019 MEDIUL INTERN - Geta PAVEL 9

Balanţa apei în organism e asigurata de :

08.05.2019 MEDIUL INTERN - Geta PAVEL 11

Volumul sanguin (volemia)

Volemia constituie volumul total de sânge din organism (la 1

Volumul de sânge se calculează în funcţie de greutatea

08.05.2019 MEDIUL INTERN - Geta PAVEL 12

Dintre organe, ficatul şi splina constituie adevărate

In repaus, nu circulă întreaga cantitate de sânge, ci doar

08.05.2019 MEDIUL INTERN - Geta PAVEL 13

Reglarea volemiei – menţinerea constantă a volumului

• Mecanism presional (forţe ce acţionează intracapilar

08.05.2019 MEDIUL INTERN - Geta PAVEL 14

08.05.2019 MEDIUL INTERN - Geta PAVEL 15

– Transport (nutritie, respiratie, excretie)

08.05.2019 MEDIUL INTERN - Geta PAVEL 18

08.05.2019 MEDIUL INTERN - Geta PAVEL 19

• Presiunea osmotică (osmolaritatea)

• Presiunea oncotică (coloid-osmotică)

08.05.2019 MEDIUL INTERN - Geta PAVEL 20

• Raportul plasmă-elemete figurate

08.05.2019 MEDIUL INTERN - Geta PAVEL 21

Hematocritul (raportarea procentuală a volumului globular la volumul total de

08.05.2019 MEDIUL INTERN - Geta PAVEL 22

• Eritrocitele (hematii, globule roşii)

• Leucocitele (globule albe)

• Trombocitele (plachete sanguine)

08.05.2019 MEDIUL INTERN - Geta PAVEL 24

• Sunt esenţiale pentru viaţă, deoarece asigură

– ELEMENTELE FUNCŢIONALE ALE

08.05.2019 MEDIUL INTERN - Geta PAVEL 25

• Eritropoeza este procesul de proliferare şi diferenţiere

• Procesul de diferenţiere eritrocitară se desfăşoară sub acţiunea

• Astfel, de la celulele imature, mari, nucleate reunite sub termenul

08.05.2019 MEDIUL INTERN - Geta PAVEL 27

08.05.2019 MEDIUL INTERN - Geta PAVEL 29

08.05.2019 MEDIUL INTERN - Geta PAVEL 30

08.05.2019 MEDIUL INTERN - Geta PAVEL 31

1. celulele îşi reduc dimensiunile

2. nucleul acestora se micşorează

3. cromatina nucleară se condensează, în

4. Celulele pierd organitele şi se încarcă

08.05.2019 MEDIUL INTERN - Geta PAVEL 32

08.05.2019 MEDIUL INTERN - Geta PAVEL 33

• Eritropoeza dureaza 7 zile, dintr-un proeritroblast formându-se aproximativ

08.05.2019 MEDIUL INTERN - Geta PAVEL 34

• Eritrocitul este o celulă modificată profund pentru