Ecosistemele umane/

mediul urban si mediul rural

 Ecosistemele
umane

Ecosistemele Ecosistemele
urbane rurale

A. Mediul – suport al B. Resursele

sistemelor ecologice geodemografice ale
umane ecosistemelor umane

C. Elemente socio-
culturale ale
ecosistemelor umane
 Definirea ecosistemului
Ansamblul în care interacţioneaza
populaţiile umane cu factorii de mediu

Ecosistemul Este considerat un ecosistem deoarece

uman este locuit de o singură specie – omul.

Sisteme deschise în care există

schimburi de energie, materie şi
informaţii cu mediul natural

În ecosisteme naturale reglarea şi

autoreglarea păstrează echilibrul, dar
ecosistemele umane sunt mai
instabile, pentru că au la bază atât
factorii de mediu cât şi constrângeri
instituţionale, tehnice, etc.
 Fiinţa umană se adaptează cel mai mult în
comparaţie cu toate celelalte componente
biologice, pentru că ea modelează mediul
după nevoile sale sau se adaptează ea
însăşi prin voinţă, gândire

Factorii sociali şi Mediul

tehnici au stat la natural
baza procesului Om
de umanizare,

Noosfera
Ecologia umană: ştiinţă pluridisciplinară
aflata la granita între domeniul ştiinţelor
naturale şi a celor sociale
 Abordarea geografică a determinat apariţia termenului e
geoecologie, derivat de la ecologia peisajului (K. Troll,
1939) sau a peisajului geografic (J. Tricart, 1979).
 După A. Kilnchenmann geoecologia este o ştiinţă care
studiază procesele spaţio-temporale ce conduc la
schimbarea lumii (oraş, ţară, regiune, etc.)
 În această perspectivă se poate înscrie şi studiul
ecosistemelor umane numit de geografie ecologia
aşezărilor umane şi care studiază modul în care omul
şi-a construit propriul sistem pe baza caracteristicilor
naturale, în conformitate cu nevoile sale materiale,
sociale, spirituale etc.
 În cadrul acestei ştiinţe (cu definire şi metode de analiză)
se individualizează două ramuri diferite: ecologia
aşezărilor urbane şi a aşezărilor rurale indisolubil
legate de geografia urbană respectiv rurală.
A. Mediul – suport al sistemelor ecologice umane

Se inserează în mediul geografic utilizând acele elemente

Omul care îi sunt necesare, construind sisteme care încearcă să
grefeze cît mai bine acest ansamblu funcţional

Crează ecosisteme ce nu funcţionează în armonie completă

cu natura, deoarece „intrărilor” naturale li se contrapun „ieşiri”
negative
 A.1. Localizarea

Primul element legat de prezenţa unei aşezări umane într-un spaţiu

sunt reperele localizării spaţiale: coordonate geografice şi matematice
care dau individualitate şi irepetabilitate fiecărui ecosistem uman

Varietatea trăsăturilor geografice fizice impune soluţii de utilizare şi

adaptare la mediu fapt care crează caracteristici particulare fiecărei
aşezări umane.

Diferenţierile existente în structura sau tipul ecosistemului provin de la

interferenţele aşezării matematice cu poziţia geografică propriu-zisă
(caracteristici geologice, geomorfologice), din poziţia geo-politică,
achiziţiile tehnice, tradiţii

Poziţia geografică constituie un prim indiciu asupra entităţii aşezării

umane şi a funcţionalităţii într-un teritoriu (P. Gâştescu, 1998).
 A.2. Tectonica şi litologia

O aşezare umană are

nevoie de un substrat 29% din suprafaţa Terrei e uscat, şi din
geologic favorabil, în care aceasta doar o mică parte este favorabilă
riscurile să fie extrem de instalării ecosistemelor umane. Atât zonele
reduse de orogen cât şi cele de platfomă sunt
acoperite de ecosisteme umane. Dar
orogenul tânăr mai instabil şi pune probleme
Dezvoltarea a permis legate de mişcări tectonice.
instalarea ecosistemelor
chiar şi în aceste zone dar
costurile pentru
asigurarea funcţionalităţii
sistemelor sunt mai mari.
Tot în această categorie
amintim şi regiunile cu
vulcanism activ
 A.3. Clima (1)

Rol major în viaţa Factorii climatici ce condiţionează

ecosistemelor umane distribuţia ecosistemelor

Cel mai restrictiv Radiaţia Circulaţia

dintre factorii solară atmosferică
geografici
Populaţia stabilă Factori geografici locali (relief,
există între 82° lat. N ape, resurse)
şi 54° lat.S
50% - in zona caldă Parametri climatici ce
27% - în zona condiţionează distribuţia
tropicală ecosistemelor

Temperaturi
Precipitaţii
Vânturi
 A.3. Clima (2)
Oriunde pe Terra variaţia diună reprezintă o oscilaţie simplă cu un minim
dimineaţa (ora 7) şi un maxim dupa amiaza (ora 14), iar cunoaşterea acestor
parametrii reprezintă puncte de reper pentru viaţa unei aşezări prin indicele
de confort termic (coroborează temperatura aerului cu umiditatea relativă
pentru a determina o temperatură aparentă, resimţită de corpul uman).

Când umiditatea relativă este mare, rata de evaporare a apei se diminuează,

ceea ce produce o răcire mai lentă a corpului, care reţine mai multă căldură
decât e normal. Valoarea critică a acestuia este de 80 de unităţi.

Aspectele regimului termic, cu tendinţă de creştere a temperaturii aerului în

cadrul oraşelor şi formarea insulei de căldură urbană (CCMESI –
temperatura în centrul oraşului Bucureşti este cu 1-2° mai mare faţă de
periferie)
 A.3. Clima (3)

Măsuri: înlocuirea covorului asfaltic clasic cu materiale care au albedou ridicat,

creşterea suprafeţelor oxigenante (spaţii verzi), realizarea perdelelor de
vegetaţie dispuse modular în funcţie de scop pentru realizarea unui
microclimat de adăpost

Precipitaţiile reprezintă input-ul de apă necesar dezvoltării organismelor vii

într-un ecosistem. Ecosistemele umane sunt legate în dezvoltarea
infrastructurii de caracteristicile precipitaţiilor pentru dimensionarea rigolelor şi
canalelor de colectoare, irigarea spaţiilor verzi, scurgerea de pe clădiri,
dotarea cu tehnologie pentru intervenţie în caz de inundaţii sau de căderi mari
de zăpadă. Precipitaţiile au rolul de a „spăla atmosfera urbana” în principal de
gaze.
 A.3. Clima (4)

Cel mai important factor în ecosistemele umane

Vântul pentru relaţia sa cu poluarea aerului
Direcţia vântului reprezintă caracteristica cea mai
importantă a mişcării aerului pentru că ea
determină direcţia mişcării poluanţilor
Topoclimatul aşezărilor (mai
ales al oraşelor mari) este rozei vânturilor se poate concepe şi o roză a poluării
Pe baza
determinat de particularităţile
suprafeţei active (densitatea
Difuzia
şi înălţimea clădirilor, poluanţilor este direct proporţională cu viteza vântului
reţeaua
stradală, obiectivele
industriale, spaţiile verzi,
Calmul atmosferic e cea mai nefavorabilă condiţie meterologică
locurile de agrement) dar şi
de particularităţile climatice pentru poluarea aerului
ale oraşului (temperatura
Vânturile
scade de la centru spre locale (brizele urbane) se datorează circulaţiei pe scară
mică a curenţilor de aer care apar sub influenţa condiţiilor
periferie). Datorită
locale(alternanţa
contrastului termic intre oraş apă-uscat, parcuri - zone asfaltate, străzi
şi regiunea limitrofă,
umbrite se şi însorite etc.).
formează o briză urbană,
 A.4. Resursele de apă
Ecosistemul uman nu
poate funcţiona în
absenţa apei.
A.4.1. Utilizarea
resurselor de apă
Volumul de apă preluat din
sistemele hidrologice este
mai mare decât volumul
de apă consumat de om.
Resurse directe: ape subterane, râuri,
lacuri, ţărmuri
Resursă indirectă apa alimentează solurile
fertile, sistmele de irigaţii, activităţile de
pescuit, vegetaţia higrofilă, transporturile pe
apă.
La nivel mondial, volumul de
apă preluat din hidrosferă
este de 3990 kmc (2000),
consumul fiind Dindeacesta
2180 ecosistemele
kmc
umane deţin aproximativ 6%
din totalul utilizat, industria 20-
21% iar agricultura 73%.
Consumul de apă diferă de la
ţară la ţară, dar creşte global
cu 6%
 A.4.2. Apa în ecosistemele umane
Nici un ecosistem nu poate
fi proiectat fără a ţine cont
de input-ul şi output-ul
resurselor de apă.
În circuitul hidrologic,
spaţiul ecosistemelor
umane scurtcircuitează
dinamica apei prin
transport, stocare,
deversare, deci prin
apariţia unui
subcircuit/subsistem numit
ciclul antropic
Configuraţia circuitului hidrologic în
mediile antropizate este însoţită de
schimbarea caracteristicilor fizice
(temperatură), chimice (încărcare cu
detergenţi, metale grele, fenoli,
hidrocarburi), biologice (agenţi
patogeni). Circuitul apei în ecosisteme
repetă practic circuitul natural la care
se adaugă poluarea.
Dacă ecosistemul funcţionează perfect
cantitatea de apă potabilă utilizată se întoarce
în ecosistem (tratată parţial sau total).
Dacă ecosistemul nu funcţionează incorect,
apa se pierde prin evaporare mai mare (udarea
spaţiilor verzi, a străzilor) prin infliltrare sau
schimbarea proprietăţilor prin poluare
 A. 2.5. Solurile
2.5.1. Solurile parţial modificate

Solurile pe care se dezvoltă un ecosistem uman au evoluat în sistem

natural. Impactul ecosistemelor umane asupra solurilor naturale este diferit.

Numite şi soluri de modificare, cuprind solurile pe care se grefează un

ecosistem uman şi care au avut înainte de extinderea antropică utilizări
agricole, mai mult sau mai puţin influenţate de lucrări ameliorative
(amendare cu îngrăşăminte, pesticide, irigaţii, desecări, terasări).

2.5.2. Solurile antropice

Sunt acele soluri în care s-au produs modificări în compoziţia, structura

granulometrică, nutrienţi, compoziţie chimică, toate ca urmare a modelării
pentru utilizări specifice: construcţii rezidenţiale, depozite de deşeuri,
construcţii industriale, etc. Aceste soluri prezintă dislocări ale covorului
pedologic natural, înlocuirea cu roci şi materile de construcţie, dezvoltarea
sistemelor de evacuare sau alimentare cu apă, curent, gaze naturale, etc.
 A.2.6. Fauna şi vegetaţia
Ecosistemele umane au depins de floră şi faună ca resure: alimentare, de
construcţie, pentru infrastructură, transport, îmbrăcăminte, estetică sau munci
agricole, având rol sanitogen, generând microclimate sau chiar rol strategic.

Padurile Functie ecologică, reglează raportul

dintre dioxidul de carbon şi oxigen

De agrement

Economică

Spaţii verzi dezvoltate în legătură cu insertia

antropică: plante ruderale, culturi agricole

Fauna ubigenă şi zootehnia

• B. Resursele geodemografice ale
ecosistemelor umane
– B.1. Dispersii şi concentrări demografice
– B.2. Regenerarea naturală a populaţiei
– B.3. Mobilitatea populaţiei
– B.4. Structura populaţiei ecosistemelor
umane
– B.5. Durata de viaţă a populaţiei şi starea
de sănătate
 B. Resursele geodemografice ale ecosistemelor umane

• Din cele 850 000 de specii ale lumii vii de pe Terra, omul este cea mai
activă dintre acestea în ceea ce priveşte raportul său cu mediul,
răspândirea sa fiind extrem de largă prin puterea de adaptare dată de
inteligenţă.
• F. Ratzel vorbeşte despre gradele de populare, modul de viaţă şi
organizarea socială enumerând:
– oicumena (suprafaţa populată a Globului, cu activităţi economice puternice şi populaţie
sedentară),
– suboicumena (areale cu densităţi reduse de populaţie, cuprinsă în activităţi economice, dar
în care populaţia nu este sedentară) şi
– anoicumena (regiuni nepopulate sau populate temporar).
B.1. Dispersii şi concentrări demografice
• Conditionate de factori:
– istorici,
– Sociali
– Economici
– Demografici
 B.2. Regenerarea naturală a populaţiei
Comunităţile umane = sisteme deschise

Bilanţul populaţiei= mişcarea naturală +

mişcarea migratorie (subsisteme)

Viabilitatea unei populaţii sub aspect demografic, depinde de

reproductivitate longitudinală (succesiunea generaţiilor) dar şi de
mortalitate, ambele având caracter dual: biologic şi socio-economic.
Natalitatea = intrări în Mortalitatea = ieşiri din ecosistem.
ecosistem, depinde de Are intensitate diferită funcţie de
gradul de dezvoltare a unui factorii demografici, biologici, social
ecosistem economici, istorici.

Scăderea viabilităţii unei populaţii depinde

de morbiditate

Sistemele economice şi sociale au comportament diferit

faţă de regenerarea naturală a populaţiei
 B.3. Mobilitatea populaţiei

Este un proces prin care persoanele îşi schimbă statutul rezidenţial

(mobilitate spaţială), profesional sau social. Complexitatea fenomenului
constă în faptul că intensitatea cu care se produce poate echilibra sau
dezechilibra bilanţul demografic între zone sau localităţi, colectivităţi

Migraţia poate fi: voluntară sau involuntară

Reguli ale migraţiei (după Ravenstein, cit. Elena Matei, 2007)
Cea mai mare parte a celor care migrează au cel puţin o deplasare pe perioade si
distante mici
Migraţia la distanţă mare este specifică pentru cei care provin din marile oraşe
Cea mai mare parte a migraţiei are loc din mediul rural spre cel urban
Cei care migrează mai mult sunt bărbaţii cu vârste cuprinse între 20 şi 45 ani
Orice migraţie produce cel puţin o contra-migraţie
Femeile rămân mobile în interiorul ţării, faţă de bărbaţi care migrează mai curând
în exterior
Migraţia se măreşte odată cu accesul la dezvoltarea industriei şi transporturilor
Economia este factorul major al migraţiei
Spaţiile de cazare, locuinţele în locul de sosire sunt reduse, astfel că, sunt condiţii
pentru apariţia de aşezări ilegale.
B.4. Structura populaţiei ecosistemelor umane
Structura pe grupe de vârstă, sexe, ocupaţională, etnică sau confesională
asigură echilibrul dezvoltării unui ecosistem.
Aceste structuri variază funcţie de stat, regiune, grad de dezvoltare
economică, instituţională, securitate, condiţii de viaţă, migraţii, etc
Piramida vârstelor demostrează evoluţa optimă a unei regiuni, aşezări, forţa
de muncă actuală şi de perspectivă

Ţări dezvoltate= piramidă clopot ONU arată că:

Ţări subdezvoltate= piramidă triunghi
Ţări în tranziţie economică = piramidă
amforă
 16-18% din aceasta este
subnutrită,
 40% nu are acces la resuse de apă
potabilă,
 30% nu locuieşte în condiţii
favorabile,
 12% nu are acces la educaţie (3 din
10 copii sunt analfabeţi) sau servicii.
 Starea populaţiei tinere pe Glob
este foarte fragilă şi poate
compromite armonia fizică şi
intelectuală a generaţiilor viitoare.
 B.5. Durata de viaţă a populaţiei şi starea de sănătate

Durata medie de viaţă = speranţa de viaţă la

naştere.
 Durata medie de viaţă a crescut progresiv pe
măsura eradicării unor boli considerate înainte
incurabile şi a ajus la cifre destul de mari în
ţările dezvoltate unde este de 85 ani în Japonia
sau 83 de ani în Franţa.
C. Elemente socio-culturale ale ecosistemelor umane (1)

Omul este o fiinţă socială. Ecosistemele umane cuprind grupări de oameni

care împărtăşesc o cultură, un teritoriu, o identitate, între care se nasc
relaţii de interacţiune, formând un ansamblu numit comunitate

Mai multe comunităţi alcătuiesc o societate

În cadrul oricărei societăţi fiecare individ are un statut atribuit (sex, rasă,
etnie) şi unul dobândit (profesional, marital, prieten).

Pentru buna funcţionare a grupurilor s-au conturat de-a lungul timpului

instituţii economice, sociale (familia), politice (partide) educaţionale
(şcoli, licee, universităţi), religioase (creştinism, budism, etc.).
Comunicare
Un grup social are
relaţii Coeziune
Conflict
C. Elemente socio-culturale ale ecosistemelor umane (2)
Intr-o aşezare umană pot exista grupuri primare (familia) şi secundare (societăţi
comerciale, şcoala etc.), în care un individ poate intra arbitrar sau prin aderare.

Orice grup social are nevoie de o latură materială care cuprinde locuinţa (la nivel
microspaţial) şi teritoriul care este locul de viaţă al grupului.

Modelarea spaţiului de către grupurile sociale oferă

caracteristici ecologice fiecărei aşezări
Comunităţile teritoriale rurale sunt caracterizate de :
• Dimensiuni mici ale grupului cât şi ale teritoriului
• Au o identitate vizibilă
• Omogenitate în activităţi economice
• Autonomie (în sensul autosusţinerii)
• Este o comunitate formată prin adăugare de case, deci rezultatul locuitorilor săi.
Comunităţile teritoriale urbane
• Au apărut ca urmare a dezvoltării puternice a unor comunităţi rurale, care
mai întâi au fost structurate ca grupări meşteşugăreşti şi treptat s-a trecut la
caracteristici eterogene.
• Structura şi morfologia lor este complexă şi ilustrează diferenţierile dintre
grupurile sociale.
• În oraşe clasele sociale bogate ocupă părţile centrale, în altele cartierele
rezidenţiale noi sunt în suburbii. În comunităţile urbane relaţiile sunt
impersonale, mai tensionate şi contranstante. Izolarea individului este mare şi cu
posibilitate de apariţie a stresului şi bolilor psihice .
• D. Organizarea ecosistemelor umane
D.1. Spaţiile rezidenţiale
D.2. Materiale de construcţie
D.3. Organizarea spaţiului de locuit
D.4. Areale cu funcţii de servicii
D.5. Căi de comunicaţie
D.6. Organizarea circulaţiei
D.6.1. Utilizarea terenurilor şi transportul
D.6.2. Spaţiile verzi
D.7. Zonele industriale
D.8. Organizarea serviciilor publice
D.8.1. Alimentarea cu apă
D.8.2. Sistemul de canalizare
D.8.3. Alimentarea cu gaze naturale
D.8.4. Alimentarea cu energie electrică
D.8.5. Servicii de salubrizare
 D. Organizarea ecosistemelor umane
Apariţia ecosistemelor umane este Spaţiul geografic
rezultat al intervenţiilor antropice ale e limitat
Dar
omului în spaţiul natural.
Populaţia creşte
exponenţial

Spaţiu de Evoluţia
locuit tehnologică
Creşterea
Spaţiu de Organizarea standardelor de
munca spaţiului: viaţă
rural/urban Probleme în
Spaţiu de organizarea
In/out
relaxare ecosistemelor
Zonare
(recent)
funcţională
 În Romania
Planificarea PATN
teritoriului se face în
baza:
Regional, Interorăşenesc,
interjudeţean intercomunal,
şi frontalier metropolitan, periurban

PATJ şi PUG – plan de

DOCUMENTATII DE urbanism general -
PUZ – plan de urbanism
dau liniile generale
URBANISM zonal – reprezintă
de dezvoltare ale
unui teritoriu pe 25 modul de aplicare a
de ani PUG- urilor pe o
anumită arie a direcţiilor
PUD – plan urbanistic
date de acestea.
de detaliu (foarte mici)
care se realizează pe
baza regulamentului de
urbanism.
Periferii
 D.1. Spaţiile rezidenţiale
Utilizarea rezidenţială permite şi servicii sau locuri de muncă
SR reprezintă arealul sau poate exclude orice activitate de acest gen.
Densitate variată a clădirilor.
destinat locuinţelor Pot apărea anexe, alei de trecere, terenuri de agrement şi
într-o aşezare umană chiar unităţi economice.

Locuinţa e unitatea
de bază

Locuinţe individuale

Duplex Locuinţe comune

Complex rezidential (condominion)
 D.2. Materiale de construcţie
 Lemnul, zidăria (cărămidă, amestecuri de argilă, piatră, beton), sticla
 Materiale naturale cum este granitul, lemnul, marmura, nu pun probleme
majore în transferul de energie al spaţiului urban.
 BCA-ul (beton celular autoclavizat) format dintr-un amestec de nisip silicios,
ciment şi var, sau cu liant obţinut din cenuşele din termocentrale au deschis
discuţii aprinse în mediile ştiinţifice.
 A apărut conceptul de case pasive care împiedică transferul de căldură sau
locuinţe cu energie zero.
D.3. Organizarea spaţiului de locuit
 Spaţiul de locuit face parte din teritorul intravilan reprezentând
suprafaţa construită şi amenajată pentru funcţia de locuit. El
poate ocupa unul sau mai multe trupuri în spaţiul intravilan sau
chiar în extravilan.
 Reglementări:
 arterele de circulaţie majore să nu tranziteze spaţiul de locuit,
 accesibilitatea să fie dată mai ales de mijloacele de transport în
comun,
 spaţiile pietonale să fie separate de cele cu circulaţie motorizată,
 gradul de acoperire cu vegetaţie să fie cât mai mare.
 În ceea ce priveşte dotările socio-culturale (şcoli, centre
comerciale, ateliere de reparaţie, biblioteci, parcări, garaje, centre
medicale mici) să fie amplasate cât mai central pentru a asigura
accesul tuturor locuitorilor.
 Dacă există firme care pot crea riscuri pentru sănătate locuitorilor
prin producerea de noxe, vibraţii, zgomote, praf, fum, ele trebuie
amplasate la minimum 15 m de locuinţe.
 D.4. Areale cu funcţii de servicii
 Multe ecosisteme umane au apărut pe fondul dezvoltării activităţilor
comerciale
 Spaţial activităţile comerciale au evoluat diferit, potrivit politicilor de
planificare urbană sau rurală. În aşezările rurale ele ocupă arii
punctuale, localizate mai ales în părţile lor centrale.
 În oraşe situaţia este mult diferită.
 Modelele de dezvoltare a acestor arii poate varia:
nuclear în partea centrală a oraşului formând CBD-ul
acestuia (Central Business District),
liniare,
dispersate în cartiere,
inelare, .
D.5. Căi de comunicaţie
 Căile de comunicaţie asigură funcţionalitatea în ecosistemele urbane şi
rurale. Diferite tipuri de la poteci, drumuri forestiere până la autostrăzi,
aeroporturi, porturi.
 Funcţionalitatea sistemului este dată şi de căile de transport speciale
(conducte de apă, gaz, linii de înaltă tensiune, fibră optică).
În ecosistemele urbane, străzile se diferenţiază după funcţii şi intensitatea
traficului astfel:
 I- magistrale care se leagă de drumurile naţionale
 II – de legătură între magistrale şi cartiere de locuit sau zone funcţionale
(bulevarde importante)
 III – de colectare, care preiau fluxurile din zonele funcţionale şi îl dirijează spre
magistrale sau cele de legătură
 IV – de servire locală (străzi mici dintre blocuri)
 Dimensiunile tramei stradale depind de numărul locuitorilor din ecosistem,
de tipul de gradul de motorizare, de viteza de deplasare a fluxurilor de
pietoni şi vehicule.
 Cerinţele de mediu ale unei străzi sunt la nivel sanitar, tehnic şi economic:
 Asigurarea scurgerii precipitaţiilor, sterilizarea faţă de agenţii patogeni sau alţi
vectori de contaminare, eliminarea poluanţilor emişi de mijloacele de
transport, colectarea structurată a deşeurilor, ecranare faţă de aerosolii
poluanţi;
D.6. Organizarea circulaţiei
 În orice ecosistem uman există o circulaţie fizică a bunurilor,
informaţiei şi persoanelor. Pentru fiecare tip de element deplasat
există proiectate sisteme de circulaţie.
 Pentru circulaţia fizică a mărfurilor sau persoanelor sunt proiectate căi
şi mijloace de transport care consumă mari suprafeţe de teren, ce au
nevoie de intervenţii directe de întreţinere, reparaţii
Organizarea circulaţiei în aşezările umane este centrată pe realizarea unor
obiective de management cum sunt:
 Micşorarea distanţelor de parcurs
 Fluidizarea circulaţiei prin introducerea unor sensuri unice, inele de
circulaţie, pasarele, poduri, viaducte, trasporturi multimodale
 Reducerea poluării mediului
 Semnalizarea corectă şi vizibilă
Circulaţia trebuie să fie proiectată echitabil între deplasarea cu mijloace de
transport sau pietonală.
Un element important pentru transportul în comun îl constituie nevoia şi
dorinţa de extindere a mijloacelor de transport puţin poluante sau
nepoluante (tramvai, troleibuz, metrou) şi mai puţin a autobuzelor.
Transportul individual este generator de probleme în ecosisteme,
pentru că cel mai uzitat mijloc este automobilul.
D.6.1. Utilizarea terenurilor şi transportul
 Sunt două elemente ce se condiţionează reciproc.
 Transportul poate influenţa forma unei aşezări umane, iar
aceasta, la rîndul ei afectează comportamentul deplasărilor.
D.6.2. Spaţiile verzi
 Conceptul de ecosistem uman include şi existenţa unui sistem
vegetal care să menţină echilibrul mediului. Raportul dintre
suprafaţa verde şi cea construită defineşte aportul vegetaţiei
la durabilitatea ecosistemelor urbane.
 Spaţiile verzi sunt teritorii amenajate în perimetrul
construibil sau în afara acestuia având fondul dominant
din vegetaţie la care se pot adăuga dotări cu caracter
utilitar, recreere, cultural, cu funcţii sanitare, ecologice,
estetice.
 Zonele cu spaţii verzi, recreative şi de agrement sunt bine
conturate, au funcţii social-culturale, utilitare, economice,
estetice, decorative şi sunt reprezentate de scuaruri, parcuri,
păduri, perdele de protecţie, complexe sportive etc.
Termenul de „suprafaţă oxigenantă” subliniază funcţia ecologică a vegetaţiei
mai ales în ecosisteme urbane, de ameliorare a calităţii aerului.
Spaţiile verzi cuprind:
 plante naturale (provin din ecosisteme originale în care s-a dezvoltat
ecosistemul urman – Pădurea Băneasa),
 cultivate (prin inginerie horticolă)
 naturalizate (specii ce pot fi întâlnite în parcuri, grădini botanice, etc.).
După complexitatea amenajării spaţiile verzi din România cuprind:
 Parcuri publice – deservesc întreg oraşul
 Grădini publice – deservesc cartiere
 Scuaruri – destinate odihnei de scurtă durată
 Plantaţii de aliniament/platbande însoţesc străzile/bulevardele
importante
 Aliniamente de arbori – reprezintă un element de compoziţie
peisagistică caracterizat prin dispunerea regulată a arborilor pe trasee
liniare
 Spaţii verzi din ansambluri de locuit
D.7. Zonele industriale
• Pentru amplasarea şi încadrarea cât mai corectă se impune respectarea
planificării spaţiale şi mai ales întocmirea documentelor de mediu (bilanţ,
audit, studii de impact), dimensionarea lor în funcţie de forţa de muncă
şi cerinţele dezvoltării
• Amplasarea şi dimensionarea zonelor industriale exprimă fazele de
evoluţie a ecosistemului şi politicile de mediu şi arhitecturale.
• Industriile zgomotoase, poluante sau care produc deşeuri şi necesită
mult spaţiu şi sunt împinse de legislaţia urbană spre periferie.
• Extrem de importante în amplasarea unităţilor industriale sunt
caracteristicile meteorologice (de vântul dominant).
• În contextul dezindustrializării, viabilitatea modelului zonelor industriale
intră în declin, iar fenomenele legate de reorientarea forţei de muncă din
localităţi industriale spre alte activităţi necesită politici şi strategii care să
neutralizeze fenomene precum şomajul, migraţia forţei de muncă şi
chiar organizarea spaţiului.
D.8. Organizarea serviciilor publice
D.8.1. Alimentarea cu apă
• Alimentarea cu apă a sistemelor urban şi rural are trei componente:
captarea – transportul şi evacuarea.
• Sistemele de captare a apei pot fi subterane sau de suprafaţă.
• Organizarea reţelei de distribuţie reprezintă cea mai mare investiţie într-
un sistem de aducţiune (de obicei peste 50%). Forma acesteia de
mulează pe forma sistemului urban sau rural, iar dimensiunile variază în
funcţie de cerinţele de consum.
D.8.2. Sistemul de canalizare
• Reprezintă o a două categorie de reţea ce trebuie proiectată sau
construită într-un ecosistem uman. El asigură atât evacuarea apelor
uzate rezultate în urma activităţilor din ecosistemul urma, care au un
grad de poluare ridicat, cât şi a celor meteorice.
D.8.3. Alimentarea cu gaze naturale
• Distribuţia gazelor naturale oferă o calitate ridicată a vieţii într-un
ecosistem. Gazele necesită conducte rezistente şi corect
dimensionate pentru o bună funcţionalitate.
D.8.4. Alimentarea cu energie electrică
• Energia electrică este un serviciu intrinsec al unei aşezări umane.
Ea poate fi luată din sistemul naţional de distribuţie sau din surse
locale (eoliană, solară). Sistemul electro-energetic este format din
surse, staţii de transformare, linii de transport aeriene sau
subterane, etc.
D.8.5. Servicii de salubrizare
• Sunt asigurate de servicii publice şi au drept scop creşterea
parametrilor de calitate a vieţii locuitorilor dar şi „sănătatea
ecosistemelor umane”.