Sunteți pe pagina 1din 64

LECTOR DR.

ELENA UNGUREANU

elnungureanu@yahoo.ro
eungureanu@uaiasi.ro

Departament: Ştiinţe Exacte


Facultatea de Horticultură
U.Ş.A.M.V. IAŞI
PRINCIPALELE OBIECTIVE ALE CURSULUI DE
CHIMIE FIZICĂ ŞI COLOIDALĂ

 însuşirea noţiunilor teoretice şi practice de chimie fizică şi


coloidală necesare studiului disciplinelor de specialitate din
anii următori;

 formarea unui raţionament ştiinţific bazat pe teoriile


moderne din chimie, necesar în explicarea proceselor
fiziologice, biochimice şi microbiologice din sol şi plantă;

 dobândirea unor metode (clasice şi moderne) folosite în


prelucrarea şi condiţionarea materiilor prime agricole în
vederea îndeplinirii standardelor de calitate.
BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ

1.Bourceanu G.- Fundamentele termodinamicii chimice, Ed. Universităţii


„Al. I. Cuza” Iaşi, 1998.

2.Hiementz P. C., Rajagopolan R. - Principles of Colloid and Surface


Chemistry, Marcel Deker Ink. New York, 1997.

3.Odochian L. - Chimie coloidală şi macromoleculară. Chimie coloidală,


volumul 1, Ed. I.P.Iaşi, 1989.

4. Socaciu C. - Chimie Fizicã şi Coloidală, Ed. Academicpres, Cluj-Napoca,


2003.

5. Ţilenski S. - Chimie coloidală, Ed. Tehnică, Bucureşti, 1964.

6.Testa B., Krämer S.- The Biochemistry of Drug Metabolism – An


Introduction Part 1 Principles and Overview, Chemistry & Biodiversity
– Verlag Helvetica Chimica Acta AG, Zurich, Vol. 3, 2006.
BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ

ELENA UNGUREANU
ELENA UNGUREANU ALINA TROFIN

CHIMIA FIZICĂ TEORETICĂ


Ş I A P L I C A T I V Ă

A S I S T E M E L O R D I S P E R S E

Ş I A F E N O M E N E L O R D E T R A N S P O R T

7. Ungureanu E., Trofin A.- 8. Ungureanu E. – Chimia


Chimia fizică teoretică şi prin experimente, Ed. Pim,
aplicativă a sistemelor Iaşi, 2012.
disperse şi a fenomenelor
de transport, Ed. Pim, Iaşi,
2012.
BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ

ELENA UNGUREANU ALINA TROFIN ELENA UNGUREANU ALINA TROFIN

ELENA UNGUREANU
ELENA UNGUREANU ALINA TROFIN FUNDAMENTELE
CHIMIEI FIZICE ŞI COLOIDALE

BAZELE EXPERIMENTALE ALE


CHIMIEI FIZICE ŞI COLOIDALE

CHIMIA FIZICĂ ŞI COLOIDALĂ


PRIN PROBLEME

9. Ungureanu E., 10. Ungureanu E., 11. Ungureanu E.,


Trofin A. - Bazele Trofin A. - Chimia Trofin A. –
experimentale ale fizică şi coloidală Fundamentele
chimiei fizice şi prin probleme, Ed. chimiei fizice şi
coloidale, Ed. Pim, Pim, Iaşi, 2014. coloidale, Ed. Pim,
Iaşi, 2013. Iaşi, 2015.
ACUMULARE PUNCTAJ EXAMEN
CHIMIE FIZICĂ ŞI COLOIDALĂ
Punctaj maxim de intrare examen: 3
Colocviu de laborator -1 punct
Prezenţă laborator - 0,5 puncte
Activitate laborator- 0,5 puncte
Prezenţă curs – 1 punct
Punctaj maxim bilet examen: 7
Nota finală: 10 (zece)
 Pentru a putea susţine examenul la disciplina Chimie Fizică şi Coloidală
este necesară prezenţa integrală la lucrările practice.

 Se pot recupera 7 şedinţe de laborator, dintre care 3 şedinţe în regim


gratuit şi 4 şedinţe în regim cu plată.

 Studenţii scutiţi medical pot recupera în regim gratuit 7 şedinţe de


laborator.
STRUCTURA CURSULUI DE CHIMIE FIZICĂ
ŞI COLOIDALĂ
ANUL I, SPECIALIZAREA CEPA

PARTEA I: CHIMIE FIZICĂ

CAPITOLUL I: STĂRI DE AGREGARE

CAPITOLUL II: TERMODINAMICA CHIMICĂ

CAPITOLUL III: CINETICA CHIMICĂ

CAPITOLUL IV: SISTEME DISPERSE OMOGENE (SOLUŢII)

CAPITOLUL V: ELECTROCHIMIA

CAPITOLUL VI: SEPARAREA PRIN PRECIPITARE

CAPITOLUL VII:CROMATOGRAFIA
STRUCTURA CURSULUI DE CHIMIE FIZICĂ
ŞI COLOIDALĂ

ANUL I, SPECIALIZAREA CEPA

PARTEA A-II-A: CHIMIE COLOIDALĂ

CAPITOLUL I: FENOMENE INTERFAZICE

CAPITOLUL II: SISTEME DISPERSE ETEROGENE

CAPITOLUL III: DISPERSII ETEROGENE STABILE (PSEUDOCOLOIZI)


CURS I

 INTRODUCERE

 Obiectul chimiei fizice şi coloidale

 Ramurile chimiei fizice

 Chimişti fizicieni străini şi români reprezentativi

 Unităţi de măsură
CURS I
 CAPITOLUL I: STĂRI DE AGREGARE
 STAREA GAZOASĂ
 Gazul ideal
 Legile gazului ideal
 Legea Boyle – Mariotte (legea transformării izoterme)
 Legea Gay – Lussac (legea transformării izobare)
 Legea lui Charles (legea transformării izocore)
 Legea lui Avogadro
 Legea lui Dalton
 Ecuaţia termică de stare a gazelor ideale (ecuaţia Clapeyron)
 Gazul real
 Ecuaţia van der Waals
OBIECTUL CHIMIEI FIZICE ŞI COLOIDALE

 Chimia derivă din cuvântul


egiptean, kēme, care înseamnă
pământ şi este o ştiinţă
fundamentală, care studiază
structura și proprietățile
substanţelor, precum şi
transformările suferite de
acestea în urma reacţiilor
chimice.
 Fizica derivă din cuvântul grecesc,
physikos, care înseamnă natural şi
este tot o știință fundamentală
care studiază structura și
proprietățile materiei, formele de
mișcare ale acesteia, precum și
transformările lor reciproce.
ramură a chimiei macroscopice
Chimia fizică fenomenele
atomice
care studiază
subatomice
particulare

în sistemele chimice în ceea ce priveşte legile fizicii

ramură independentă a chimiei


Chimia coloidală sistemul coloidal
care studiază

 Sistemul coloidal este un sistem eterogen special datorită suprafeţelor


de separare dintre faze foarte mari.
PARTEA I: CHIMIA FIZICĂ
Chimia fizică utilizează legile din fizică pentru explicarea fenomenelor
chimice care se produc într-un sistem oarecare.

Definiţie: Sistemul termodinamic


este reprezentat de un corp sau un
ansamblu de corpuri având ca
limită în raport cu restul corpurilor
vecine (mediu exterior) o suprafaţă
reală sau imaginară.

 Un sistem termodinamic are un număr minim de parametri care îi


determină starea.
 Aceşti parametri pot fi modificaţi independent şi se numesc variabile
independente sau parametri de stare (parametri fundamentali) ai
sistemului.
 Sistemul este caracterizat şi de alte mărimi fizice care depind de
parametrii fundamentali, numite mărimi (funcţii) de stare.
Definiţie: Trecerea unui sistem termodinamic de la anumite valori ale
parametrilor fundamentali la alte valori modifică starea sistemului şi poartă
denumirea de proces.

 Trecerea unui sistem dintr-o stare


iniţială într-o stare finală şi invers pe
acelaşi traseu reprezintă un proces
reversibil.

 Trecerea unui sistem dintr-o stare


iniţială într-o stare finală şi invers pe
trasee diferite reprezintă un proces
ireversibil.
Observaţii:
 Procesul reversibil constituie o succesiune
de stări de echilibru, iar parametrii variază
în cantităţi infinit mici.

 Într-un proces ireversibil variaţia


parametrilor se face prin cantităţi finite,
măsurabile, iar viteza de desfăşurare a
procesului este şi ea finită, măsurabilă.
 Ramurile chimiei fizice:

1. termodinamica chimică (termochimia): schimbul de energie în reacţiile


chimice;
2. cinetica chimică: viteza şi mecanismul reacţiilor chimice;
3. electrochimia: schimbul reciproc de energie chimică şi electrică;
4. chimia cuantică: noţiuni de chimie teoretică.

 Chimişti fizicieni străini şi români reprezentativi:

Arrhenius - unul dintre fondatorii chimiei fizice.


Groham - fondatorul chimiei coloidale.
Petre Bogdan - prof. univ. la Iaşi, creator al învăţământului de chimie fizică
din România.
Eugen Angelescu - bazele chimiei coloidale în România.

 Alti chimişti fizicieni: Radu Cernatescu, Gheorghe Longinescu, Ilie G.


Murgulescu, Petru Poni.
UNITĂŢI DE MĂSURĂ
Unităţi fundamentale în Sistemul Internaţional
Mărime Simbol Denumire Simbol
unitate

lungime l metru m

masă m kilogram kg

timp t secundă s

curent electric I amper A

temperatură termodinamică T kelvin K

cantitate de substanță n mol mol

intensitate luminoasă Iv candelă cd


Unităţi derivate în Sistemul Internaţional

Unitățile derivate sunt date de expresii algebrice formate prin înmulțirea și


împărțirea unităților fundamentale.

Simbol
Mărime Simbol Denumire
dimensional

arie A metru pătrat m2

volum V metru cub m3

viteza v metru pe secundă m s−1

acceleratie a metru pe secundă la pătrat m s−2

masă volumică ρ kilogram pe metru cub kg m−3


(densitate)
densitate de curent j amper pe metru pătrat A m−2

câmp magnetic H amper pe metru A m−1


Unităţi derivate cu denumiri speciale în Sistemul Internaţional
Unele unități derivate au căpătat o denumire specială și un anumit simbol.
Mărime Denumire Simbol Expresia Expresia în
în alte unități SI
unități SI fundamentale
frecvență hertz Hz s−1
forță newton N m kg s−2
presiune (tensiune
pascal Pa N m−2 kg m−1 s−2
mecanică)
energie, lucru mecanic
joule J Nm kg m2 s−2
cantitate de căldură
putere, flux energetic watt W J s−1 kg m2 s−3
sarcină electrică,
coulomb C As
cantitate de electricitate
diferență de potențial
electric (tensiune volt V J C−1 kg m2 A−1 s−3
electromotoare)
capacitate electrică farad F C V−1 A2 s4 kg−1 m−2
rezistență electrică ohm Ω V A−1 kg m2 A−2 s−3
temperatură Celsius grad Celsius °C K
Unități care nu fac parte din Sistemul Internaţional
 unități de timp: minutul, ora, ziua, anul;
 unități ale geometriei: gradul, minutul și secunda;
 unități de masă: tona;
 unități de volum: litrul;
 unități tehnice: bar, mmHg, decibelul;
 unități de navigație (inclusiv aeriană): piciorul, mila marină,
nodul;
 unități ale fizicii experimentale: unitatea astronomică, viteza
luminii, electronvoltul;
 unități de cantitate de informație și de capacitate de memorie de
computer: bitul, baitul și octetul.
Lista prefixelor în Sistemul Internaţional adoptată din 1960.

Nume yotta zetta exa peta tera giga mega kilo hecto deca

Simbol Y Z E P T G M k h da

Factor 1024 1021 1018 1015 1012 109 106 103 102 101

Nume deci centi mili micro nano pico femto atto zepto yokto

Simbol d c m µ n p f a z y

Factor 10−1 10−2 10−3 10−6 10−9 10−12 10−15 10−18 10−21 10−24

Exemplu: 1dm=10−1 m
1ym=1024 m
CAPITOLUL I

STĂRI DE AGREGARE

Definiţie: Starea de agregare este o formă de


organizare a materiei caracterizată prin uniformitate
în consistenţă şi rezistenţă şi prin proprietăţi care o
diferenţiază de celelalte stări în care substanţa
respectivă se poate afla.

 Starea de agregare a materiei este determinată atât de natura


particulelor cât şi de interacţiunile care se stabilesc între
particule.
CLASIFICAREA STĂRILOR DE AGREGARE

1. O clasificare iniţială atribuie substanţelor patru stări de agregare:


solidă, lichidă, gazoasă şi plasmă (materie stelară).

Diagrama transformărilor de stare

 Transformările de stare sunt un tip special de reacţii chimice care constau în


ruperea sau formarea de legături intermoleculare (interacţiuni între
moleculele aceleiaşi substanţe).
Diferenţele de proprietăţi fizice şi aranjament al particulelor între substanţele
aflate în starea de agregare solidă, lichidă şi gazoasă
 Într-un solid, particulele sunt dispuse aglomerat într-o configuraţie rigidă,
ceea ce conferă substanţei formă şi dimensiuni fixe.

 Într-un lichid, particulele sunt dispuse aproape unele de altele, dar au


libertate de mişcare, adică prezintă volum fix şi iau forma specifică vasului în
care se află.

 În cazul gazelor, particulele pot ocupa întregul volum al recipientului, astfel că


atât forma, cât şi volumul lor sunt definite de recipient.
2. O clasificare recentă evidenţiază existenţa unor stări de agregare
cu proprietăți noi sau intermediare, cum sunt stările de: cvasicristal,
coloid și cristal lichid.

SOLID LICHID
CVASICRISTAL CRISTAL LICHID

COLOID

Cvasicristal Coloid Cristal lichid


ABORDAREA STĂRILOR DE AGREGARE
1. din punct de vedere fenomenologic - se urmăresc doar proprietăţile
fizico-chimice accesibile măsurării directe, pentru a stabili relaţiile
existente între proprietăţi, fără a ţine seama de structura substanţelor.

 Solidele au şi formă şi volum propriu, dar prezintă o anizotropie a


proprietăţilor.
 Lichidele au volum propriu dar iau forma recipientului in care se află.
 Gazele sunt substanţe care nu au volum şi nici formă proprie,
manifestând tendinţa de a umple uniform spaţiul accesibil.
2. din punct de vedere statistic - substanţele sunt formate din
molecule, atomi, ioni care se mişcă şi interacţionează, iar proprietăţile
substanţelor se deduc din structura lor internă şi din mişcarea şi
interacţiunea particulelor.

 Pentru a caracteriza astfel stările de agregare trebuie ţinut cont că


particulele au două forme de energie: cinetică (datorată agitaţiei termice
determinată de temperatură) şi potenţială (datorată forţelor de
interacţiune dintre particulele constituente).
 Aceste forţe de interacţiune se numesc forţe de coeziune
(electrovalenţa, covalenţa, legătura metalică, forţele van der Waals şi
legătura de hidrogen).
Observaţii:
 Substanţele din natură sunt rezultatul a două acţiuni antagoniste:
de împrăştiere (dezordonare) şi de ordonare (adunare).

 Există două stări extreme ale substanţelor, între ele aflându-se stări
intermediare:

1) starea de ordine perfectă = cristalul ideal (poziţia fiecărei particule este


exact determinată de particulele vecine).

2) starea de dezordine totală = gazul ideal sau perfect (particulele se


răspândesc în spaţiu fără să se influenţeze reciproc).
Concluzii:

Posibilitatea de a adopta o stare mai ordonată se măreşte odată cu


scăderea temperaturii şi creşterea presiunii.

 Gazele reale se abat de starea de gaz ideal din cauza tendinţelor de


ordonare.

 Starea lichidă are trăsături ce o apropie mult de cea solidă; în lichide


există o ordine la mică distanţă, la aproximativ 3-4 diametre moleculare,
dar agitaţia termică împiedică formarea unei reţele.

◄ gaz

lichid ►
 Starea solidă are particulele componente prinse fie într-un cristal
propriu-zis, ceea ce determină forme geometrice vizibile macro- sau
microscopic, fie în agregate policristaline, ale căror cristale nu sunt
perceptibile.

◄ solid

plasmă ►

 Plasma este un gaz în care atomii se află în stare ionizată, ca urmare a


pierderii unuia sau a mai multor electroni care coexistă împreună cu
restul gazului.
STAREA GAZOASĂ

Principalele caracteristici:

1.mişcarea foarte intensă a moleculelor care determină o variaţie


continuă a distanţelor intermoleculare;
2.difuzia foarte mare, cu tendinţa de a ocupa întreg volumul accesibil
(gazele iau forma şi volumul vasului în care se găsesc);
3.variaţia mare a volumului cu presiunea şi temperatura;
4. densitatea extrem de mică;
5. compresibilitatea ridicată;
6. gazele nu prezintă senzaţie la pipăit, au miros, poti fi incolore sau
colorate.
GAZUL IDEAL (PERFECT)

Gazul ideal se consideră a fi constituit din molecule de formă


sferică, perfect elastice, de volum neglijabil.

Conform teoriei cinetico-moleculare gazul perfect este definit


prin următoarele condiţii:

1. inexistenţa interacţiunilor intermoleculare;

2. moleculele nu se atrag reciproc şi nici nu se resping;

3. moleculele nu sunt atrase sau respinse de pereţii vasului cu


care vin în contact;
TRANSFORMĂRI ALE GAZULUI IDEAL

 Volumul unei probe de gaz poate fi determinat prin intermediul


trei parametri: presiune, temperatură şi număr de molecule.

 Pentru un sistem gazos cu un singur component şi o singură fază


sunt caracteristice următoarele variabile:
presiune (p), temperatură (T) şi volum molar (Vm).

 Între aceste variabile există o interdependenţă, doar două dintre


ele putând varia independent:
Vm = Vm (p, T)
p = p (Vm, T)
T = T (p, Vm).

 Ecuaţia termică de stare f (p, T, Vm) = 0, va avea forme concrete


pentru fiecare tip de sistem.
LEGILE PARTICULARE ŞI LEGEA GENERALĂ A
GAZELOR PERFECTE (IDEALE)

LEGILE
GAZELOR

Legea Boyle – Legea Gay – Legea lui


Mariotte Lussac Charles Legea lui Legea lui
(transformării (transformării (transformării Avogadro Dalton
izoterme) izobare) izocore)

Legea lui
Clapeyron
Legea Boyle – Mariotte
(legea transformării izoterme sau a
dilatării izoterme)

Robert Boyle Edme Mariotte


(1627 – 1691) (1620 – 1684)

Legea presupune că în sistem variază presiunea şi volumul, iar


temperatura este constantă, deci sistemul gazos este termostatat.
T = cst - p1, Vm1
- p2, Vm2 de unde rezultă că:
...............
(p1 · Vm1)T = cst = (p2 · Vm2) T=cst = (pn · Vm n ) T=cst = constant

(p · Vm) T=cst = constant


Definiţie: La temperatură constantă, produsul presiunii şi volumului
unui gaz este constant.
pV = const,
pentru T= const

izotermă

Scăderea presiunii are loc odată cu creşterea volumului, în condiţii


de temperatură constantă.
Legea Gay – Lussac
(legea transformării izobare sau a dilatării izobare)

Legea presupune că în sistem variază


temperatura şi volumul, iar presiunea se menţine
Joseph-Louis
Gay-Lussac constantă.
(1778-1850)

p = cst - T1, Vm1


de unde rezultă că:
- T2, Vm2
..............
(Vm1 / T1)p = cst = (Vm2 / T2)p = cst =( Vm n /Tn)p = cst = constant
(Vm / T)p = cst = constant

Definiţie: La presiune constantă, volumul unei cantităţi (1 mol) de gaz


variază cu temperatura.
V/T = const
pentru p = const

izobară

Creşterea volumului are loc odată cu creşterea temperaturii, în


condiţii de presiune constantă.
Observaţii:
 Legea dilatării gazelor a permis stabilirea punctului de zero
absolut pentru scala de măsurare a temperaturii.

p = const
p1≠p2  Dacă se prelungesc cele două drepte
(izobare), acestea se intersectează pe
abscisă în punctul A.

 Segmentul AO, măsurat în 0C,

reprezintă - 273,15 unităţi.

 Punctul A este originea scalei de


măsurare a temperaturilor absolute
-273,15 °C (Kelvin).
273,15 K
(0 K)
T (K) = t( 0 C) + 273,15
Diagramă volum molar - temperatură

 Pentru gazul perfect, agitaţia termică încetează la 0 grade Kelvin


(-273,150C) şi moleculele sedimentează.
Legea lui Charles
(legea transformării izocore sau a dilatării izocore)

Legea presupune că în sistem variază


temperatura şi presiunea, iar volumul se
menţine constant.
Jacques Alexandre
Cesar Charles Vm = cst - T1, p1 de unde rezultă că:
(1746 - 1823) - T2, p2
............

(p1/T1)Vm = cst = (p2/T2)Vm = cst = (pn /Tn)Vm = cst = constant

(p / T)Vm = cst = constant

Definiţie: La volum constant, presiunea unei anumite cantităţi de gaz


variază cu temperatura.
p/T = const
pentru V = const

izocoră

La volum constant, presiunea variază proporţional cu temperatura.


Legea lui Avogadro
Definiţie: Volume egale de gaze diferite,
măsurate în aceleaşi condiţii de presiune şi
temperatură, conţin acelaşi număr de particule
(molecule) NA = 6,023 · 1023.

Amedeo Avogadro NA = 6,023 · 1023 reprezintă numărul lui Avogadro.


(1776-1856)

Matematic, legea se exprimă astfel:

de unde rezultă că:

V = volumul gazului.
n = numărul de moli.
a = constantă.
Legea lui Dalton
(legea amestecurilor de gaze)

Dalton a demonstrat ca fiecare component gazos al


unui amestec de gaze ideale exercită aceeaşi presiune
pe care ar exercita-o dacă s-ar afla singur în volumul
respectiv al amestecului.
John Dalton
(1766–1844) Această presiune se numeşte presiune parţială.

p = Σ pi
unde p = presiunea totală, pi = presiuni parţiale.

Definiţie: Presiunea unui amestec de gaze este egală cu suma


presiunilor parţiale ale gazelor componente luate separat.
Ecuaţia de stare a gazelor ideale
(ecuaţia Clapeyron)

 permite calcularea uneia dintre mărimile de


stare (p, V, T) atunci când sunt cunoscute
Benoît Paul celelalte două mărimi.
Émile Clapeyron
(1799 – 1864)
 Pentru 1 mol de gaz: p·V = R·T

 Pentru n moli de gaz, expresia devine: p·V = n·R·T

 R este o constantă de proporţionalitate numită constanta universală a


gazelor sau constanta lui Mendeleev şi este independentă de natura
gazului.

 R=8,314 J/mol K (0,082 l.atm/grad.mol), pentru un mol de gaz aflat în


c.n. de presiune şi temperatură p0= 101325 Pa (1 atm), T0 = 273,15 K.
 Exemple de situaţii în care se întâlnesc transformările gazului
perfect şi ecuaţiile acestor transformări:

 Motoare cu ardere internă (Otto, Diesel, etc.).


 Instalaţii de turbine cu gaze (terestre, aeriene, navale).
 Compresoare de aer sau gaze.

 Exemple de amestecuri de gaze perfecte frecvent întâlnite în


tehnică:

 Gazele de ardere (în aplicaţii legate de arderea


combustibililor).
 Aerul umed (în toate aplicaţiile de climatizare).
GAZUL REAL
Gazele reale se deosebesc de cele ideale prin existenţa forţelor
intermoleculare şi a volumului molecular propriu.

Pentru un gaz ideal, p·V = R·T, de unde rezultă că:

 Pentru un gaz real:

Observaţii:
 z este un coeficient adimensional folosit la modificarea ecuației de
stare a gazului ideal pentru a corespunde comportării unui gaz real şi se
numeşte factor de compresibilitate.

 z poate fi interpretat ca fiind o proprietate fizică a gazelor, valoarea


sa depinzând de presiune, temperatură şi natura gazului.
 Reprezentând grafic pentru un gaz real p·V/R·T în funcţie de presiune,
se constată că la o anumită temperatură, numită temperatura Boyle,
nu mai apar abateri ale gazului real de la gazul ideal.

 Abaterea unui gaz real față de comportarea gazului ideal devine


semnificativă la temperaturi scăzute şi la presiuni ridicate.
Ecuaţia van der Waals

 decurge din ecuaţia de stare a gazelor perfecte prin


introducerea a două constante de corecţie: a şi b,
care corespund celor două interacţiuni: de respingere
Johannes Diderik şi de atracţie intermoleculară.
van der Waals
(1837 – 1923)
Corecţiile lui van der Waals:
1.Corecţia pentru respingerea intermoleculară (corecţia de volum)
 La presiuni mari, volumul propriu al moleculelor de gaz nu este
neglijabil şi el trebuie scăzut din volumul V pe care l-ar ocupa gazul
ideal.
Vm = V - b ,

b se numeşte covolum şi reprezintă un volumul inaccesibil agitaţiei


termice, constant şi dependent de natura chimică a substanţei.
2.Corecţia pentru atracţia intermoleculară (corecţia de presiune)

 Între moleculele gazului există forţe de atracţie numite forţe de


coeziune, deoarece la presiuni mari, volumul gazului real este mai mic
decât volumul calculat pentru un gaz ideal, deci presiunea efectivă a
gazului real va fi o sumă de două presiuni:
pe = p + pi
pi = presiunea internă.

van der Waals a admis că presiunea internă pi depinde de gradul de


condensare şi anume este invers proporţională cu pătratul volumului
ocupat de gaz sau direct proporţională cu pătratul densităţii gazului la
presiunea aplicată.

Corecţia de presiune numită presiune internă este de forma:

a = constantă caracteristică fiecărei substanţe.


,
 Introducând cele două corecţii în ecuaţia Clapeyron a gazelor ideale, se
obţine ecuaţia lui van der Waals pentru gazele reale (raportată la 1 mol
de gaz):
Vm = V - b ,
pe = p + pi , unde , rezultă:

sau

Termenul
rezultat din calcule este neglijabil.

Când = 0 , rezultă că gazul real se comportă ca unul ideal.

Temperatura Boyle va fi :
Observaţii:

 Domeniul de existenţă pentru starea gazoasă poate fi definit în


funcţie de temperatură şi presiune.

 Unele gaze pot fi lichefiate la temperatură obişnuită, prin


comprimare.
(Lichefierea = trecerea din stare de vapori (gaz) în stare lichidã).

 Alte gaze (H2, O2, N2) nu pot fi lichefiate prin comprimare,


oricât de mare ar fi presiunea. Acestea se numesc gaze
permanente.
 Fiecare gaz are o temperatură deasupra căreia nu poate fi
lichefiat, numită temperatură critică (tc), căreia îi corespunde o
presiune critică (pc) şi un volum critic (Vc).

Exemple:
H2O : tc = 3740C ; pc = 218,5 atm ; Vc = 57 cm3
CO2 : tc = 310C ; pc = 73 atm ; Vc = 95 cm3
O2 : tc = - 1180C ; pc = 49,7 atm ; Vc = 74 cm3
o Cel mai greu compresibil gaz este heliul:
He : tc = - 267,80C ; pc = 2,26 atm ; Vc = 60 cm3.
 Gazele reale se deosebesc de cele ideale prin existenţa forţelor
intermoleculare şi a volumului molecular propriu;

 ecuaţia lui van der Waals pentru un mol de gaz.

Corecţia pentru atracţia Corecţia pentru respingerea


intermoleculară (corecţia de intermoleculară (corecţia de
presiune) volum)
FIXAREA CUNOŞTINŢELOR

1.Gazele:
a.au volum propriu dar iau forma recipientului in care se află
b.au şi formă şi volum propriu
c.nu au volum şi nici formă proprie

2.Volumul unei probe de gaz poate fi determinat prin intermediul a trei


parametri:
a. presiune
b.temperatură
c.număr de molecule
d. volum molar

3.Sistemul „gaz perfect" este un sistem idealizat, care are:


a.legi bine stabilite
b.legi empirice
4.În Legea Boyle-Mariotte, parametrul constant este:
a.presiunea
b.volumul
c.temperatura
d.căldura

5.În Legea Gay-Lussac, parametrul constant este:


a.presiunea
b.volumul
c.temperatura
d.căldura

6.Conform Legii lui Avogadro s-a demonstrat:


a. diatomicitatea unor gaze (cu excepţia gazelor rare)
b.diatomicitatea gazelor rare şi a metalelor
c.monoatomicitatea unor gaze (cu excepţia gazelor rare)
d.monoatomicitatea gazelor rare şi a metalelor
7.Gazele reale se deosebesc de cele ideale prin:
a.existenţa forţelor intermoleculare
b.inexistenţa forţelor intermoleculare
c.existenţa volumului molecular propriu
d.inexistenţa volumului molecular propriu

8.Experienţele arată că la presiuni mici:


a.gazele se comportă asemănător
b.gazele se comportă diferit

9.Corecţia pentru atracţia intermoleculară reprezintă:


a.corecţia de volum
b.corecţia de presiune
PROBLEME PROPUSE

1.La incalzirea cu ΔT = 400K a unui gaz cu presiunea constanta,


volumul sau se mareste de 3 ori. Care a fost temperatura
initiala?

2. Care este numarul de molecule dintr-un volum de 3 m3 de


diferite gaze: oxigen, azot, heliu, aflate in conditii normale de
temperatura si presiune?
PROBLEME PROPUSE

3.Ce volum de oxigen se află într-un tub de oţel, dacă oxigenul


are următorii parametri: m = 160 g, t = 0°C, p = 5 atm,  = 1,42
g/l?

4. Să se calculze masa molară/atomică a unei substanţe


gazoase care la 25°C si 770 mm col Hg, are masa de 0,5 g şi
ocupă un volum de 380 cm3. Se dă R=0,082 l.atm/grad.mol.