CONSIDERAȚII BIOETICE ÎN Cârstea Mihai

GENETICA UMANĂ Vîja Vlad

BIOETICĂ - DEFINIRE
Bioetica (în sens larg) = Câmp de studiu ştiinţific sistematic, pluralistic
şi interdisciplinar care abordează teoretic şi practic problemele
morale generate de medicină şi ştiinţele vieţii în raport cu omul şi
relaţiile omului cu biosfera.
Bioetica (etica biomedicală) = Studiul valorilor etice şi morale din
perspectiva progreselor medicinii şi analiza controverselor etice ce
apar în practica medicala modernă
 Câmpul de acțiune al bioeticii cuprinde
problematica începutului și sfârșitului vieții (avortul,
eutanasia, sinuciderea asistată, reproducerea
asistată), manipularea genetică, diagnosticul
prenatal, clonarea, terapia cu celule stem,

CÂMP DE handicapul, experiențele pe oameni și animale etc.

ACȚIUNE Bioetica preia o serie de elemente și de principii

din biologie și medicină, din deontologia medicală,
dar și din alte discipline și domenii de activitate
(cum ar fi: filosofia, sociologia, psihologia, dreptul)
și pe baza lor, clarifică deciziile și alegerile
posibile din punct de vedere tehnic, în biologie,
genetică și medicină.
Evoluția rapidă a descoperirilor științifice din domeniul geneticii moleculare, ca
și perfecționarea tehnicilor de investigație și manipulare a materialului genetic
au deschis noi domenii de utilizare în genetica umană.
Dintre aplicațiile geneticii umane, un deosebit progres s-a înregistrat în
dezvoltarea tehnicilor de clonare terapeutică și terapie genică, precum și în
perfecționarea testelor de diagnostic prenatal, de paternitate, de fertilizare in
vitro, de criminalistică.
Progresul și creșterea înțelegerii noastre asupra acestor noi domenii științifice
au ridicat multe întrebări de natură etică în rândurile oamenilor de știință și
ale populației. Teama că în urma experimentelor genetice s-ar putea să aibă
anumite accidente care să pună în pericol viața pe Terra nu este nefondată.
De aceea, prudența este o primă direcție în care îndeamnă aplicarea bioeticii.

DOMENII DE APLICABILITATE A
BIOETICII ÎN GENETICA UMANĂ
SFATURI GENETICE
Un aspect-cheie al bioeticii îl reprezintă sfaturile genetice, care constau în consilierea viitorilor părinți
privind probabilitatea și riscul de a avea urmaș afectați de o maladie genetică. Un alt scop al
sfaturilor genetice este acela de a explica cum și de ce se transmit maladiile genetice, precum și de a
evalua opțiunile privind tratarea acestora. Există trei categorii de factori care recomandă solicitarea
sfaturilor genetice:
1. Factorii de cuplu (infertilitatea, existența în istoricul medical al mamei a două sau mai
multe avorturi spontane, rezultate anormale ale analizelor în perioada gravidității, diferite
tulburări metabolice ale părinților, ca diabetul);
2. Factorii de familie a cuplului (descendenți cu anomalii psihoneuronale, cromozomiale,
somatomotorii, rude afectate de maladii genetice, cazuri frecvente de cancer în familie);
3. Factori diverși (apartenența părinților la un grup geografic sau etnic cu o incidență mai
mare a bolilor genetice, teama părinților de a avea un copil cu o afecțiune genetică).
DIAGNOSTICUL PRENATAL
Este un domeniu specializat al sfaturilor genetice care vizează examinarea
embrionului și fătului în vederea supravegherii evoluției sarcinii și
identificării unor eventuale anomalii. Metodele de diagnostic prenatal se
clasifică, după riscurile ce le implică, în metode invazive și neinvazive.
Metodele invazive implică întotdeauna un risc și de partea mamei și de
partea fătului, motiv pentru care ele sunt indicate numai în cazul în care
există o suspiciune serioasă a existenței unei anomalii genetice,
semnalizată de alte teste. Prin metodele invazive, se investighează
materialul genetic al celulelor fetale din lichidul amniotic, sau chiar din
sângele fetal (de exemplu amniocenteza).
 Modificarea genetică a organismelor părea până nu de mult un concept
imaginar. Cu toate acestea, în ziua de astăzi, tehnicile de inginerie genetică ne
permit să modificăm modul de funcționare al diferitelor organisme vii (printre
exemple se numără alimentele modificate genetic pentru a crește
productivitatea).

Posibilitatea modificării unei întregi specii prin modificarea genetică produce, în

BIOETICA ÎN mod evident, multe polemici în spațiul public și în lumea științifică.

Astfel, se pune din ce în ce mai mult problema eticii modificării genomului uman.

CERCETAREA Pe de o parte, studierea și înțelegerea mai aprofundată a geneticii umane ne-

ar putea permite să prevenim multe afecțiuni grave, în special ale celor
ereditare, care nu se bazează pe mutații spontane. Pe de altă parte, nu se

GENETICĂ cunosc efectele pe care acest lucru le-ar putea avea asupra speciei umane pe
termen lung, nici din punct de vedere al siguranței și al perpetuării speciei, dar
nici din punct de vedere al evoluției organismului uman în sine.

Părerile asupra acestei probleme sunt împărțite. Cert este că, mai ales în cazul
unor cercetări mai amănunțite, care vor necesita cu certitudine efectuarea
anumitor experimente, prudența și precauția ar trebui să primeze, deoarece
riscul este unul real în cazul acesta.
 Clonarea umană reprezintă obținerea a una sau mai multe ființe
umane identice din punct de vedere genetic. Se deosebesc două tipuri
de clonare: cea reproductivă și cea terapeutică.
Problemele etice constau, în cazul clonării reproductive, în
compromiterea individualității unui organism. Fiecare om este unic din
punct de vederea genetic, purtând propriul bagaj genetic, diferit de
cel al oricărui alt om de pe planetă, iar clonarea încalcă acest
principiu.
Clonarea terapeutică reprezintă creșterea embrionilor, în scopul

CLONAREA extragerii celulelor stem pentru obținerea de organe, celule și țesuturi

din rațiuni medicale sau de cercetare. În cazul acesteia, dilemele de
natură etică sunt, adesea, asemănătoare cu cele în cazul avortului:
statutul embrionului, legal, moral și științific. În plus, mai apare și
problematica obținerii intenționate a unui embrion pentru a produce
„piese de schimb”.
În cazul clonării în general, se pune problema siguranței tehnicilor de
clonare (de exemplu, oaia Dolly, primul animal produs prin tehnica
clonării, a dus o viață semnificativ mai scurtă decât a unei oi obișnuite,
iar metodele de clonare sunt asociate avortului spontan).