Sunteți pe pagina 1din 5

DREPTUL DE PROPRIETATE PRIVATĂ

Art. 555 alin.(1) C.civ.: „proprietatea privată este dreptul titularului de a poseda, a folosi şi a
dispune de un bun în mod exclusiv, absolut şi perpetuu, în limitele stabilite de lege”
art. 553 alin. (1) C.civ. bunurile care pot face obiectul dreptului de proprietate privată sunt: „toate
bunurile de uz sau de interes privat aparţinând persoanelor fizice, persoanelor juridice de drept privat sau
de drept public, inclusiv bunurile care alcătuiesc domeniul privat al statului şi al unităţilor administrativ-
teritoriale.
Dreptul de proprietate este acel dreptul subiectiv asupra unor bunuri, altele decât cele care
alcătuiesc domeniul public, în temeiul căruia titularului său exercită posesia, folosinţa şi dispoziţia, în
putere proprie şi în interes propriu, în limitele determinate de lege.
- în putere proprie deoarece „se supune numai legii” spre deosebire de ceilalţi titulari de drepturi reale
care exercită „unele atribute ale dreptului de proprietate în virtutea puterii transmise de proprietar” şi
în conformitate cu legea şi cu voinţa proprietarului
- în interes propriu, deoarece „proprietarul este singurul care exercită, direct sau indirect (prin alte
persoane), plenitudinea atributelor proprietăţii în propriul său interes”
CARACTERE JURIDICE
1. Caracterul absolut
• este expresia faptului că dreptul de proprietate este singurul drept real complet, care dă titularului său exerciţiul tuturor
prerogativelor, existenţa sa nedepinzând de niciun alt drept care să îi servească drept temei al constituirii
• nu trebuie confundat cu caracterul opozabil erga omnes al drepturilor absolute, care le diferenţiază de drepturile relative.

2. Caracterul exclusiv
• permite titularului să facă, singur, ce vrea cu bunul său în limitele prevăzute de lege şi interzice oricărei alte persoane să
aducă vreo atingere dreptului de proprietate
• „priveşte două idei: monopolul titularului dreptului de proprietate asupra bunului său şi excluderea terţilor, aceasta fiind
atenuată în situaţii speciale prin lege, fie prin stabilirea aşa-numitelor limitări naturale şi legale, fie prin instituirea
limitărilor administrative”.

3. Caracterul perpetuu
• dreptul de proprietate durează atâta timp cât există bunul asupra căruia el se exercită şi independent de exercitarea lui,
nestingându-se prin neuz (art.562 alin.1 teza I-a C.civ.), că acţiunea în revendicare este imprescriptibilă extinctiv (art.563
alin.2 C.civ.) şi că, numai prin recunoaşterea perpetuităţii, se poate pune problema reconstituirii dreptului, în anumite
situaţii.
• nu există un drept de proprietate temporar
• excepţii stabilite prin lege (uzucapiune, abandonarea bunului mobil, renunţarea prin declaraţie autentică la dreptul de
proprietate asupra bunului imobil înscris în cartea funciară, expropriere sau confiscare a bunurilor destinate sau folosite
pentru săvârşirea unei infracţiuni sau contravenţii ori rezultate din acestea – art. 562 C.civ.).
CONŢINUT
1. Atributul posesiei
• prerogativa titularului dreptului de proprietate de a stăpâni în fapt bunul, ca expresie exterioară a dreptului său
• constituie fundamentul tuturor celorlalte atribute ale dreptului de
• se găseşte însă nu numai în componenţa dreptului de proprietate, ci şi a celorlalte drepturi reale, dar în cadrul fiecărui drept real are o
fizionomie proprie.
• proprietarului poate să nu exercite actele de stăpânire asupra bunului, cu excepţia situaţiilor în care însăşi legea îl obligă s-o facă.

2. Atributul folosinţei
• prerogativa în temeiul căreia proprietarul poate întrebuinţa, exploata, utiliza bunul în interesul său, percepându-i fructele
• presupune atât acte materiale - de exemplu, culegerea fructelor -, cât şi acte juridice – de exemplu, perceperea chiriei.
• nu cuprinde utilizarea bunurilor consumptibile şi nici şi culegerea productelor care este o manifestare a dispoziţiei materiale.

3. Atributul dispoziţiei
• prerogativa proprietarului de a dispune liber de bunul său, juridic sau material
• înstrăinarea tuturor puterilor cuprinse în acest atribut echivalează cu o înstrăinare a însuşi dreptului de proprietate.
• dispoziţia juridică are un conţinut mai complex, realizându-se prin intermediul unor acte juridice de dispoziţie asupra dreptului de
proprietate, iar nu asupra bunului care formează obiectul proprietăţii
• dispoziţia materială constă în posibilitatea de a dispune de substanţa bunului, prin transformare, consumare sau chiar distrugere şi
are în vedere bunuri corporale inclusiv drepturile de creanţă incorporate în titluri
• distrugerea bunului are ca efect juridic dispoziţia juridică, dispariţia bunului ducând la dispariţia dreptului.
DOBÂNDIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATĂ

• art.557 C.civ.: dreptul de proprietate se poate dobândi, în condiţiile legii, prin: convenţie, moştenire legală sau
testamentară, accesiune, uzucapiune, ca efect al posesiei de bună-credinţă în cazul bunurilor mobile şi al
fructelor, prin ocupaţiune, tradiţiune, precum şi prin hotărâre judecătorească, atunci când ea este translativă
de proprietate prin ea însăşi şi prin alte moduri reglementate de lege. De asemenea, în cazurile prevăzute de
lege, proprietatea se poate dobândi prin efectul unui act administrativ.
• în cazul bunurilor imobile dreptul de proprietate se dobândeşte (în condiţiile finalizării lucrărilor de cadastru
pentru fiecare unitate administrativ-teritorială şi deschiderea, la cerere sau din oficiu, a cărţilor funciare
pentru imobilele respective, în conformitate cu dispoziţiile Legea nr. 7/1996) prin înscriere în cartea funciară,
cu excepţia cazurilor anume prevăzute de lege.
• excepţie - art.557 C.civ. la alin.(2): „Moştenirile vacante se constată prin certificat de vacanţă succesorală şi
intră în domeniul privat al comunei, oraşului sau municipiului, după caz, fără înscriere în cartea funciară.
Imobilele cu privire la care s-a renunţat la dreptul de proprietate, în baza prevederilor art. 562 alin.(2) C.civ.,
se dobândesc, fără înscriere în cartea funciară, de comună, oraş sau municipiu, după caz, şi intră în domeniul
privat al acestora prin hotărârea consiliului local”.
• excepţie - dobândirea dreptului de proprietate prin „moştenire, accesiune naturală, vânzare silită, expropriere
pentru cauză de utilitate publică, precum şi în alte cazuri expres prevăzute de lege”, însă titularul nu va putea
însă dispune de drept decât după ce s-a făcut înscrierea în cartea funciară [art. 887 alin.(1) şi (3) C.civ.] iar în
cazul vânzării silite, dacă urmărirea imobilului nu a fost în prealabil notată în cartea funciară, drepturile reale
astfel dobândite nu vor putea fi opuse terţilor dobânditori de bună-credinţă [alin.(2)].
LIMITELE EXERCITĂRII DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATĂ

• Limitările dreptului de proprietate reprezintă fie restrângeri ale unora din atributele dreptului de proprietate, fie se referă la
obiectul său, fie sunt restrângeri excepţionale, care pot conduce chiar la pierderea dreptului de proprietate de către titular,
prin expropriere pentru cauză de utilitate publică, în condiţiile legii
• limitele dreptului de proprietate se împart în limite materiale - date de corporalitatea bunului obiect - şi limite juridice -
vizează exercitarea atributelor - care, la rândul lor, în funcţie de izvor, pot fi legale, voluntare şi judiciare.
• limitările legale se justifică prin interesul public sau interesul privat proteguit, sens în care art. 602 alin. (1) C.civ. prevede
că legea poate limita exercitarea dreptului de proprietate fie în interes public, fie în interes privat. Limitele legale de interes
privat pot fi modificate ori desfiinţate temporar prin acordul părţilor, dar, pentru opozabilitate faţă de terţi este necesară
îndeplinirea formalităţilor de publicitate prevăzute de lege [art. 602 alin.(2) C.civ.], părţile având posibilitatea de a constitui
servituţi chiar contrare limitelor legale.

A. Limitele materiale
• limitele materiale ale dreptului de proprietate privesc numai bunurile corporale şi sunt date tocmai de limitele corporale ale
acestuia din urmă, de întinderea sa
• în privinţa bunurilor mobile corporalitatea acestora este, de regulă, clară, în cazul imobilelor - construcţii cu mai multe
apartamente aflate în proprietatea exclusivă a unor titulari diferiţi şi terenuri se impun unele precizări.
• proprietatea terenului se întinde şi asupra subsolului şi a spaţiului de deasupra terenului, cu respectarea limitelor legale -
limitele materiale ale terenurilor se stabilesc atât în plan orizontal cât şi în plan vertical.