Embriologia, anatomia și

fiziologia nasului și
sinusurilor paranazale.
Semiologie.
 Embriologia nasului
 Morfologic, faţa se
organizează în intervalul
din săpt. 4-a şi a 10-a
prin dezvoltarea şi
fuziunea a 5
proeminenţe:
- Un proces frontonazal
impar
- Două procese maxilare
- Două procese
mandibulare de la
nivelul primeri perechi
de arcuri faringiene
 În timpul săpt. 5-a o
pereche de îngroşări
ectodermale numite
placode nazale apar pe
procesul frontal şi încep să
se lărgească. În săpt. 6-a
ectodermul din centrul
fiecărei placode se
invaginează pentru a
forma o fosetă nazală
ovală, care divide fiecare
placodă nazală în câte un
proces nazal medial şi
lateral.
 În timpul săpt. 6-a procesele nazale migrează unul spre celălalt şi
fuzionează pentru a forma primordiul rădăcinii şi septului nasului.
Vârfurile proceselor maxilare cresc pentru a întâlni procesul
intermaxilar şi fuzionează cu acesta. Pe buza superioară procesul
intermaxilar dă naştere filtrum-ului.
 În săpt. 6-a adâncirea şi fuzionarea foselor nazale duce la formarea unui
sac nazal ectodermal, unic, situat superoposterior faţă de procesul
intermaxilar.
 La sfârşitul săpt. 6-a podeaua şi peretele posterior al sacului nazal
proliferează pentru a forma o îngroşare orizontală ectodermală care
separă sacul nazal de cavitatea orală. Această structură e numită
procesul nazal. Vacuole se dezvoltă în procesul nazal şi fuzionează cu
sacul nazal lărgind sacul şi subţiind procesul până la o membrană fină
denumită membrana oronazală. Aceasta separă sacul nazal faţă de
cavitatea orală. Membrana se rupe în săpt. 7-a pentru a forma o
deschidere denumită choana primitivă.
 Când palatul secundar se formează, ectodermul şi mezenchimul
procesului frontal şi proceselor nazale mediale proliferează pentru a forma
un sept nazal median care creşte în jos de pe acoperişul cavităţii nazale
pentru a fuziona cu faţa superioară a palatului primar şi secundar de-a
lungul liniei mediane.
 Cavitatea nazală este acum divizată în două fose nazale care se deschid
în faringe prin coanele definitive.
 SPN
Reprezintă niște cavități aerate cu sediul în grosimea osului frontal,
maxilar, sfenoid și etmoid.
 Sinusul maxilar – primul sinus care apare la termenul de 4 luni de
dezvoltare intrauterină și la naștere reprezintă o cavitate mică 7-
4-4mm. Această cavitate continuă să crească în copilărie cu
2mm vertical și 3mm antero-posterior în fiecare an.
 La naștere- 6-8cm3
 4-5luni poate fi observat radiologic, ca o zonă triunghiulară
 Naștere-3 ani crește rapid
 3-7ani crește lent
 7-12 ani crește rapid
 12ani- adolescență aproximativ dimensiunea adultă
 12ani- creșterea e legată de erupția dentiției permanente.
SPN frontal și maxilar la diferite
vîrste
 Etmoidul

Etmoidul –se formează în luna a 3-a de

dezvoltare intrauterină
 La naștere
grupul anterior 5-2-2mm
posterior 5-4-2
 Radiologic se vizualizează după vîrsta de
1 an
 Pneumatizarea –de la naștere -2ani
 La 12 ani practic ajunge la forma adultă.
 Sinusul frontal
 La naștere există 2 jumătăți separate prin sutura
metopică (cele 2 jumătăți fuzionează la 2 ani ,
fuzionarea este completă la 8 ani).
 Este cel mai variabil în dimensiuni și formă
 Creștere postnatală înaltă
 La 1 an abia perceptibil anatomic
 După 2 ani se pneumatizează
 6-7ani poate fi demonstrat radiologic
 12 ani sinus adult în miniatură
 Adolescență crește semnificativ în dimensiuni
 Se dezvoltă pînă la 40 ani.
Sinusul sfenoidal
 Poate fi observat la fătul de 4 luni
 La naștere rămîne mic 2-2-1,5mm
 5ani invadează rapid osul sfenoid
 7ani se extinde posterior de nivelul șeii turcești
 Pneumatizarea nu începe înainte de 10 ani
 Tineri aproape tot sfenoidul este pneumatizat
 ANATOMIA NASULUI ȘI A SNUSURILOR
PARANAZALE
Piramida nazală este o formațiune anatomică
- impară,
- situată în centrul feței,
- delimitată de regiunile din vecinătate prin:
a) șanțurile nazopalpebrale;
b) nazogeniene;
c) nazolabiale.

Scheletul nasului extern este format din:

- oasele proprii nazale,
- spina nazală al osului frontal,
- apofiza frontală al maxilarului
superior,
- cartilaje laterale și alare.
 Nasul extern, structura osoasă şi cartilaginoasă
 Nasul extern este alcătuit din:
- Rădăcina nasului
- Spinarea nasului
- Aripile nasului
- Apexul nasului
- Nările

 Rădăcina nasului, porţiunea superioară

a spinării nasului şi feţelor laterale ale
nasului extern comportă schelet osos,
iar porţiunea medie şi inferioară a
spinării şi feţelor laterale ale nasului au
o carcasă cartilaginoasă.
Cartilajele nazale
1. Cartilajul lateral al nasului:
par, trigonal, situat mai jos de
oasele nazale, formând
peretele lateral al nasului.
2. Cartilajul alar mare:
delimitează anterior şi lateral
acesul în cavitatea nazală
(nările).
3. Cartilajele alare mici:
posterior de cartilajul alar
mare.
4. Cartilajul septului nazal:
constituie partea anterioară a
septului nazal, joncţionând
posterior cu lama
perpendiculară a etmoidului,
vomerul şi spina nazală
anterioară.
 Musculatura nasului extern
 A: Muşchi elevatori
1. Procerus
2. Levator labii alaequae
nasi
3. Anomalous nasi
 B: Muşchi depresori
4. Alar nasalis
5. Depressor septi nasi
 C: Muşchi compresori
6. Transverse nasalis
7. Compressor narium
minor
 D: Muşchi dilatatori minori
8. Dilator naris anterior
 E: Alţii
9. Orbicularis oris
10. Corrugator
Vascularizarea și inervația nasului
extern
1. Artera nazală dorsală
2. Artera nazală laterală
3. Vase angulare
4. Artera columelară

1. Nerv infratrohlear
2. Nerv supratrohlear
3. Nerv infraorbital
4. Ramura externă a n.etmoidal
anterior
 Cavitatea nazală
 Cavitatea nazală e separată
de septul nazal în două părţi
cvazisimetrice, care anterior
se deschid prin nări iar
posterior prin coane, care
comunică cu rinofaringele.
 Septul nazal, anterior este
lamelar şi cartilaginos,
formând partea mobilă a
septului, iar posterior, este
osos.
 În fiecare jumătate a
cavităţii nasului distingem
vestibulul nazal, delimitat
superior de pragul cavităţii
nazale, format de marginea
superioară a cartilajului alar
mare.
Structura osoasă a septului nazal
1. Os nazal
2. Os frontal
3. Os etmoid
4. Os sfenoid
5. Vomer
6. Lamina perpendiculară
a etmoidului
7. Maxila
8. Apofiza orizontală a
osului palatin
9. Lamina pterigoidă
medială
10. Condilul occipital
Structura osoasă a peretelui nazal
lateral
1. Os nazal
2. Os frontal
3. Os etmoid
4. Os sfenoid
5. Maxila
6. Apofiza orizontală a osului
palatin
7. Cornetul superior
8. Cornetul mediu
9. Cornetul inferior
10. Orificiul sfenopalatin
11. Lamina pterigoidă medială
12. Procesul pterigoid a
laminei mediale
 Cea mai mare parte a cavităţii nazale e constituită din
meaturile nazale, cu care comunică sinusurile
paranazale. Distingem meatul superior, mediu şi inferior
situat sub cornetul nazal respectiv.
 Postero-superior de cornetul
nazal superior se află recesul
sfenoetmoidal, unde se deschide
orificiul sinusului sfenoidal.
 Peretele lateral al
meatului nazal mediu
formează o proeminenţă
orientată spre cornetul
nazal mediu, numită bula
etmoidală mare (ca rezultat al
alveolelor etmoidale medii care
se deschid superior de această bulă
sau pe suprafaţa ei).
 Antero-inferior de ea se află
hiatus semilunaris
în porţiunea anterioară a
căreia se află extremitatea
inferioară a infundibulului
etmoidal, prin care sinusul
frontal comunică cu meatul
mediu.
 Alveolele medii şi anterioare
ale osului etmoid, sinusul
frontal, sinusul maxilar se
deschid în meatul nazal mediu.
În meatul nazal inferior se
deschide orificiul inferior al
canalului nazolacrimal.
Structura peretelui nazal lateral
1. Cornetul nazal superior cu meatul
nazal superior (recesul
sfenoetmoidal superior cornetului):
celule posterioare os etmoid şi sinus
sfenoid
2. Cornetul nazal mediu cu meatul
mediu: celule anterioare şi medii os
etmoid, sinus frontal (infundibul) şi
sinus maxilar (hiatus semilunaris)
3. Cornetul nazal inferior cu meatul
inferior (canal nazolacrimal)

1. Capătul cornetului nazal mediu

2. Capătul cornetului nazal inferior
3. Hiatus semilunaris
4. Bula etmoidală
5. Proeminenţă formată de ductul
nazolacrimal
 Structura mucoasei nazale
 Tunica mucoasă a nasului continuă în
mucoasa sinusurilor paranazale, sacului
lacrimal, rinofaringelui şi palatului moale
(prin coane). Ea aderă intim la periostul şi
pericondrul pereţilor cavităţii nazale.
 Distingem regiunea olfactivă, care
acoperă cornetele nazale superioare
drept şi stâng şi o parte din cele medii,
precum şi porţiunea respectivă a
septului nazal care comportă
celule senzoriale olfactive. Restul
tunicii mucoase nazale se referă la
regiunea respiratorie, care e tapetată cu
epiteliu ciliat şi conţine glande mucipare şi
seroase.
 Ce este epiteliul ciliat?
 Majoritatea celulelor componente ale epiteliului ciliat columnar pseudostratificat
sunt de trei tipuri:
 a) celule ciliate,
 b) celule Goblet,
 c) celule bazale.
1. Celulele ciliate sunt celule epiteliale
columnare cu modificări ciliare
specializate.
Deci:
 Sistemul mucociliar este format din 3 componente
interrelaționate:
1. Epiteliul ciliat
2. Stratul de secret periciliar
3. Stratul gelatinos superficial.
 Vascularizaţia cavităţii nazale
 Artera sfenopalatină şi
ramurile sale
 Arterele etmoidale
anterioară şi
posterioară şi ramurile
sale
 Vena sfenopalatină
care se scurge în plexul
pterigoidian
 Vasele limfatice se
varsă în ganglionii
submandibulari şi
submentonieri
Inervaţia cavităţii nazale
 1. N. etmoidal anterior
din n. nazociliar:
porţiunea anterioară a
tunicii mucoase a
cavităţii nazale
 2. N. nazopalatin şi ram.
nazale posterioare din n.
maxilar: partea
posterioară a peretelui
lateral şi a septului nazal
 SINUSURILE PARANAZALE
Sinusurile paranazale reprezintă niște cavități aerate cu sediul în grosimea osului frontal,
maxilar, sfenoid și etmoid. De regulă sunt 8 sinusuri, câte 4 de fiecare parte.
Cavităţile sinusurilor sunt căptuşite cu o prelungire mai subţire a mucoasei nazale
(epiteliu cilindric ciliat, mişcarea cililor vibratili fiind orientată spre orificiile de drenaj), sunt pline
cu aer, în normă sunt sterile.
Toate sinusurile care se deschid în meatul nazal mediu formează grupul
anterior.

Iar cele ce se deschid în meatul nazal superior formează grupul posterior.

 Sinusul maxilar

Sinusul maxilar este cel mai mare dintre

sinusuri şi are o capacitate de până la 15
ml (cm3). Se formează în osul maxilar. Este
rudimentar la naştere.
Ostiumul sinusal se află în porţiunea superioară a peretelui medial şi se
deschide în meatul mijlociu. Această situaţie nu permite evacuarea
spontană a secreţiilor din sinus, dar întrun sinus sănătos eliminarea acestora
se face datorită mişcărilor cililor vibratili.
 Sinusul maxilar se învecinează:
1. superior cu etmoidul şi orbita, aici aflându-se nervul
infraorbital;
2. medial se găseşte fosa nazală, în meatul mijlociu
deschizându-se orificiul de drenaj sinusal;
3. anterior este peretele jugal cu orificiul nervului
infraorbital;
4. posterior se află fosa pterigopalatină, conţinând
artera maxilară internă, ganglionul pterigopalatin şi
ramuri din trigemen.

Planşeul se în învecinează mai ales cu al doilea

premolar şi primul molar, suferinţa acestora putând
produce sinuzitele odontogene. Dezvoltarea
completă a sinusului maxilar se produce numai după
apariţia dentiţiei definitive.
 Sinus frontal
Sinusul frontal reprezintă o cavitate dezvoltată în grosimea osului
frontal, de formă şi mărime variabilă, cu o capacitate de 4-7ml.
Dezvoltarea începe în jurul vârstei de 6-7 ani şi este completă la 10-
12 ani. Poate să fie absent uni- sau bilateral în 3-5% din cazuri.
Ductul nazofrontal osos are o direcţie sinuoasă până la deschiderea
sa la nivelul meatului mijlociu.
Sinusul frontal prezintă:
 unperete anterior gros de 4-5
mm,
 un perete posterior de 1-3
mm ce desparte sinusul de
fosa cerebrală anterioară şi,
 un perete inferior în raport cu
orbita. În 1/3 internă a acestui
perete se află orificiul de drenaj
al sinusului.
 Sinus (labirint, celule) etmoidal
Sinusul (labirint) etmoidal este format din 6-10 cavităţi (celule) cu o
capacitate de 2-3ml.
Din punct de vedere topografic deosebim celule etmoidale anterioare şi
posterioare toate comportându-se ca o singură celulă, întrucât există
comunicări între ele.
Celulele anterioare se deschid în meatul mijlociu, iar cele posterioare în
meatul superior.
Topografic:
1. Superior labirintul etmoidal se
mărgineşte cu fosa cerebrală
anterioară şi poate constitui o
cale de propagare a infecţilor din
fosa nazală.
2. Lateral lamina papyraceae
desparte celulele etmoidale de
orbită, posterior se învecinează
cu sinusul sfenoidal. Deseori
nervul optic se află foarte
aproape de acest perete sau
străbate celulele etmoidale
posterioare, infecţia acestora
explicând numeroasele cazuri de
nevrite retrobulbare.
3. Medial etmoidul se învecinează
cu cornetele mijlociu şi superior.
 La nou-născuți celulele etmoidale sunt foarte mici. Aproximativ la 7 ani ele,
mărindu-se în volum, se osifică.

Însemnătatea clinică a acestui labirint este determinată de localizarea lui:

deasupra sinusului maxilar, sub cel frontal și înaintea sfenoidului, precum și de
legătură directă cu orbitele și fosa craniană anterioară.
 Sinusul sfenoidal
Sinusul sfenoidal este situat posterior, în corpul osului sfenoid în zona
corespunzând unirii fosei cerebrale anterioare cu cea mijlocie. Începe să se
dezvolte în a doua decadă de viaţă, ajungând la o capacitate de 0,5- 3 ml. În 3-
5% din cazuri poate să nu existe. Orificiul de drenaj se află la nivelul peretelui
anterior în recesul sfenoetmoidal care se deschide în spatele cozii cornetului
superior.
Topografic:
1. Peretele superior corespunde fosei cerebrale mijlocii,
învecinându-se cu hipofiza şi fiind foarte aproape de orificiul nervului
optic şi de chiasma optică.
2. Peretele lateral se învecinează cu sinusul cavernos, cu artera
carotidă internă şi cu nervii cranieni II,III. IV, V, VI.
3. Peretele inferior corespunde rinofaringelui, iar peretele posterior
corespunde fosei cerebrale posterioare.
 Vascularizarea
Vascularizaţia arterială este
asigurată de:
 ramuri din sistemul carotidian
extern, via
 artera maxilară internă
 artera facială şi de
 artera carotidă internă prin
arterele etmoidale anterioare şi
posterioare, via artera oftalmică.

 Drenajul venos este asigurat

de vena oftalmică şi facială,
precum şi de plexul pterigoid şi
faringian.
 Drenajul limfatic
Sistemul limfatic este constituit:
 Sistem anterior ce drenează în
ganglionii superficiali
submandibulari, şi

 Sistem limfatic posterior care prin

sistemul rinofaringian, drenează în
ganglionii retrofaringieni şi mai
departe în ganglionii jugulari.
 Inervația
Inervaţia senzitivă este asigurată
de:
 ramura maxilară a trigemenului
 inervaţie autonomă asigurată
de ganglionul sfenopalatin, care
conţine atât fibre parasimpatice
cu rol secretor şi vasodilatator,
precum şi fibre simpatice cu rol
inhibitor şi vasoconstrictor.
 Funcția olfactorie
 Funcția olfactorie la om este slab dezvoltată, comparativ
cu celelalte viețuitoare.
 Aria olfactivă este impresionată de substanțele volatile.
Filetele olfactive sunt acoperite de un lichid secretat de
glandele Bowmann. Particulele odorante se dizolva in
acest lichid si apoi sunt absorbite de mucoasa, pentru ca
in final să excite terminatiile nervoase.
 Este suficient pentru miros 10-l5 gr. dintr-o substanță pentru
a stimula zona olfactivă. In atmosfera înconjurătoare sunt
aproximativ 30.000 substanțe olfactive, dintre care omul
percepe 10.000 și este capabil să recunoască aproximativ
200. Această capacitatea olfactivă depinde de starea de
sațietate sau de foame a omului, fiind mai crescută în
starea de foame și mai redusă în faza de sațietate.
 Funcția respiratorie
 Respirația fiziologică se realizează pe cale nazală și în condiții normale este de 6 l/min, în
ventilație maximă ajungând la 50-70 l/min.
 In fosa nazală, aerul prezinta o scurgere laminară și una turbulentă, influențând în felul
acesta condiția și funcția mucoasei pituitare.
 In timpul unei respirații normale nazale, aerul atmosferic inspirat suferă 3 modificări:
încălzire, umidificare și purificare.
 Incălzirea aerului se datorează circulației sanguine foarte bogate la nivelul foselor, unde
constant se remarcă o temperatură de 31-34°C, indiferent de temperatura atmosferică.
 Umidificarea: fenomen realizabil prin evaporarea apei din secreția nazală, realizându-se o
saturație a aerului inspirat de aproximativ 50-60%.
 Purificarea aerului se realizează datorită filmului de mucus unde particulele cu un diametru
mai mare de 4,5 microni aderă la suprafața mucoasei.
Funcția respiratorie
 Rezultă ca:
 - etajul mijlociu al foselor nazale este zona ventilatorie principală.
 - etajul inferior are rol minor;
 - curentul inspirator atinge septul, fața internă a cornetelor, fără să
pătrundă în meaturi, care sunt astfel păzite de anumite elemente
poluante;
 - curentul inspirator este de tip laminar;
 - curentul expirator este de tip turbionar și atinge cu predilecție
orificiile sinusale;
 - zona olfactivă primește mai mult aer expirator decat inspirator,
realizând prin aceasta o apropiere între olfactiv și gustativ.
 In modificarea debitului curentului aerian, intervin doi factori:
factorul de valva și compoziția chimica a aerului.
 Funcția senzitivă
 Aparține sistemului trigeminal. Excitațiile
periferice ale terminațiilor nervului trigemen din
mucoasa nazală pot fi de două feluri: exogene
(tactile, termice, electrice, chimice),
endogene (toxice și mecanice prin compresie
inflamatorie, neoplazică sau corp străin).
 Se produc, astfel, două feluri de fenomene
nervoase, ce își au originea în pituitara: senzații
subiective și reacții reflexe motorii, vasculare
sau secretorii, fenomene ce sunt într-o strânsă
coexistența.
 Funcția secretorie
 Secreția de mucus este de importanță
primordială, printre diversele functii ale
mucoasei pituitare. Mucusul se formează în
glandele aflate in corion, ce au două feluri
de celule: mucipare și seroase. Astfel
secrețiile vor fi de două feluri: o secreție cu
vâscozitate crescută, bogată în mucină, și o
secreție seroasă, compusă din apă și
elemente anorganice.
 Compoziția chimică a mucusului este:
 - mucina (2-3%), o glicoproteină ușor acidă;
 - săruri (1%), cloruri de sodiu și bicarbonați;
 - apa (96-97%).
 Debitul secretor al glandelor este de 1
mg/cm2. pH-ul secrețiilor nazale este între
6,8-8,3.
 Funcția secretorie
Rolul mucusului este multiplu:
 asigură saturarea aerului inspirat cu vaporii de apă;
 asigura protecția mucoasei nazale, prin fixarea
particulelor solide din aerul inspirat;
 asigura drenajul impurităților de pe suprafața epiteliului
prin activitatea ciliară;
 rol bactericid si bacteriostatic, prin gamaglobulinele
existente, cât și prin lizozimul din secreția lacrimală;
 rol în activitatea olfactivă, prin retenția particulelor
odorivectoare;
 rol in fonație, prin umezirea aerului, protejând astfel
laringele;
 rol in deglutiție, prin drenarea secrețiilor de mucus spre
faringe.
 Funcția protectivă

 Funcția de protecție a nasului se realizează prin sistemul mucociliar

al mucoasei pituitare, care pentru o bună funcționare necesită un
pH adecvat, temperatura și umiditatea corespunzătoare. Pe lângă
această funcție de protecție, mucoasa pituitara mai prezintă și o
apărare nespecifică datorită conținutului bogat în lizozim, proteaze
inhibitorii, interferon, glucozidaze, precum și a unui sistem de
apărare specific reprezentat de prezența în secreția nazală a
imunoglobulinelor A, M si G.
Funcția imunologică
 Mucoasa nazală, denumită de autorii americani
“shock-organs”, are proprietatea de a fabrica și
fixa in interiorul ei anticorpi, căpătând prin
această calitate un rol imunologic deosebit.
 Ig A pe suprafața mucoasei nazale este mai
abundenta decat imunoglobulina G (raportul 3/1);
avand rol deosebit in protectia acesteia, fiind
activa fata de germeni Gram-pozitivi si Gram-
negativi, cat si fata de virusuri.
 Ig G se află în celulele subepiteliale, cu rol în
neutralizarea toxinelor și fixarea complementului,
favorizând fagocitoza.
 Ig M (cu rol în desăvârșirea fagocitozei) și Ig E (cu
rol in eliberarea mediatorilor), se află în cantități
reduse la nivelul mucoasei nazale.
 Funcția reflexă
 Mucoasa nazală reprezintă o bogată rețea
reflexogenă, datorită unei bogații nervoase
trigemino-vegetative, al cărui stimul este aerul
inspirat, ce acționeaza asupra baro- și chemo-
receptorilor din mucoasa nazală. Se stabilesc astfel,
numeroase corelații între mucoasa nazala și diverse
organe și aparate, dintre care menționăm:
 1) Reflexe nazale cu restul aparatului respirator
(strănut, reflexul tusigen nazolaringian);
 2) Reflexe nazale cu restul organismului:
 - corelația nazo-toracica, reflex de apărare
bronhoconstrictiv;
 - corelația nazo-hipofizo-genitala, influențarea
funcțiilor organelor genitale prin intermediul hipofizei;
 - corelația nazo-cardiacă (excitarea pituitarei rărește
ritmul cardiac și invers).
Funcția fonatorie
 Funcția fonatorie este demonstrată prin
participarea la alcătuirea consoanelor:
m,n,ng etc., precum și în realizarea timbrului
vocii.
 Fosele nazale îndeplinesc, alături de
cavitatile sinusale, funcțiile unor centri de
rezonanță, la nivelul cărora sunetul glotic
suferă modificări, determinând timbrul vocii.
Orice factor, care determină obstrucție
acută sau cronică a cavităților nazo-
sinusale, produce modificarea vocii, în
sensul unei rinolalii închise, spre deosebire
de lărgirea excesivă a foselor nazale, care
favorizează rinolalia deschisă.
 Funcția endocrină
 Pe baza experimentelor proprii, precum și pe baza altor
cercetări, OGIHARA și SHELESNIAC admit, că la nivelul cornetelor
inferioare ar fi secretată o substanță specifică, a cărei insuficiență
determină regresia genitală la animalele experimentale.
 Semiologie
• Dureri în regiunea nasului,
sinusului respectiv sau
punctelor de emergență a
ramurilor n. V;
• Cefalee;
• Obstrucţia nazală (uni sau
bilaterală);
• Rinoree (scurgeri din nas),
care poate fi seroasă,
mucoasă, mucopurulentă,
purulentă, sanguinolentă, LCR;
• Epistaxisul;
• Hiposmie, anosmie,
cacosmie, parosmie;
• Hipoacuzie;
• Senzaţie de tensiune în
sinusul respectiv;
• Rinolalie (închisă, de cele
mai multe ori) sau
deschisă;
• Rinofonie – voce
nazonată.
Metode de examinare

1. Inspecția
2. Palparea și percuția
3. Narinoscopia
4. Rinoscopia anterioară
5. Rinoscopia posterioară
6. Endoscopia nazală
7. Radiografie/CT/RMN
8. Rinomanometrie
Narinoscopie
Rinoscopie anterioară
Rinoscopie posterioară
Endoscopia nazală
Endoscopia nazală
Rx
CT
Rinomanometria
Îmbătrânirea sistemului olfactiv

Cu vîrsta – toate componentele sistemului olfactiv suferă de degradare.

 Sunt perturbate:
- pragul olfacției
- scade intensitatea stimulării olfactive
- dispare capacitatea de identificare a mirosului și memoria olfactivă.
• Îmbătrănirea sistemului olfactiv poate fi normală sau patologică
• (boala Alzheimer, sindroame neuro-endocrine)
• Fiziologia îmbătrănirii olfacției interesează: mucoasa nazală,
neuroepiteliul olfactiv, lama circuită a etmoidului, bulbul olfactiv.
• Consecințele îmbătrănirii olfactive sunt importante pentru calitatea
vieții, securitatea vârstnicului, alimentație, psihologia vârstnicului.
Vă mulțumesc pentru atenție!!!