Comunicarea verbala

Cuvântul de origine latina “comunicare” înseamna “a

face comun”. Dictionarul explicativ al limbii române ofera
urmatoarea definitie: a comunica=a face cunoscut; a da
de stire; a informa; a infiinta, a spune (p.205).
Comunicam pentru a ne transmite ideiile, sentimentele ,
emotiile, parerile, pentru a influenta, pentru a ne corela
între noi rezultatele muncii, pentru a socializa.
Comunicarea verbală :

orală scrisă
Comunicarea orală:
In comunicarea verbală exprimată oral apar aspecte
care nuanţează mesajul verbalizat şi care, la nivelul
interpretării, îi pot chiar schimba sensul: este vorba
despre ton, intonaţie, frecvenţă şi volum.
Astfel, tonul pe care îl folosim atunci cînd
comunicăm ceva este, în general, adecvat conţinutului
mesajului. Dacă este vorba de un fapt banal, tonul va fi
neutru; dacă este implicat un fapt important, tonul va fi
grav; dacă se transmite o veste bună, tonul va fi voios,
plin de bucurie
 De exemplu, la o ceremonie sau la o comemorare,
tonul va fi grav, vocea va fi scăzută, iar cuvintele vor fi
spuse rar; la o petrecere, totul va fi la polul opus: ton
vesel, frecvenţă mărită a cuvintelor, volumul vocii ridicat.
 Trasăturile comunicării orale:
1. Claritatea: presupune capacitatea de exprimare clară a
ideilor. Exprimarea trebuie să fie simplă.Vorbitorul nu
trebuie să încerce să impresioneze auditoriul folosind
cuvinte lungi şi complicate.

2. Acurateţea: vorbitorul trebuie să se asigure că expresiile

şi cuvintele folosite exprimă exact ceea ce doreşte să
spună. El are nevoie de un vocabular suficient de bogat
pentru a putea alege cuvintele cu înţeles precis în
vederea atingerii scopului propus.
3. Empatia: vorbitorul trebuie să fie prietenos. Oricât de
supărat ar fi, el trebuie să încerce să îşi stăpânească
emoţiile şi să rămână calm. Cel mai bun mod de a rămâne
prietenos şi amabil este de a se pune în locul celeilalte
persoane, de a încerca să simtă ceea ce simte cealaltă
persoană. Punându-se în locul ei, va stabili o empatie cu
aceasta. Totuşi, nu trebuie să fie mereu de acord cu ea sau
cu ideile sale.

4.Sinceritatea : aceasta înseamnă în realitate a fi natural.

Este întotdeauna un pericol ca atunci când se discută cu
persoane necunoscute sau cu un statut social mai înalt,
vorbitorul să devină rigid şi stângaci sau să încerce să
simuleze. Asta provine din lipsa de încredere în sine
5. Relaxarea. Cea mai bună metodă de a se elibera de
dificultăţile de vorbire este relaxarea.Atunci când vorbitorul
este stresat şi are muşchii încordaţi, nu mai poate fi
natural.

6.Contactul vizual. Limbajul trupului are o foarte mare

importanţă în comunicare. Direcţia privirii şi mobilitatea ei
sunt factori importanţi în sincronizarea unui dialog. Un
vorbitor care nu se uită niciodată spre cel care îl ascultă ar
putea transmite mesaje de tipul: ,,Nu mă interesezi”, ,,Nu
sunt prea sigur “, ,Nu sunt sigur pe ce spun” sau chiar ,,Să
nu crezi ce-ţi spun”. Cel care vorbeşte trebuie să
stabilească un contact vizual cu cel care îl ascultă să nu-şi
îndrepte privirea în altă direcţie.
7. Înfăţişarea: felul în care este privit vorbitorul arată cât de
bine îl înţeleg ceilalţi. În cele mai multe situaţii de dialog
oamenii privesc vorbitorul şi îl judecă chiar înainte de a
vorbi. O haină atractivă, o ţinută vestimentară îngrijită
este deosebit de importantă în situaţiile formale: întâlniri
publice, interviuri pentru angajare, conferinţe etc.

8.Postura: poziţia corpului este de asemenea importantă

pentru procesul de comunicare. O persoană care se
sprijină de perete sau stă aplecată înainte pe scaun în
timp ce transmite un mesaj verbal unei alte persoane,
surprinde neplăcut, demonstrând o atitudine de oboseală,
plictiseală sau neglijenţă. Pentru a-şi ameliora şi
perfecţiona postura când vorbeşte, trebuie să aibă în
vedere patru caracteristici foarte importante: vioiciunea,
plăcerea, distincţia şi expresivitatea.
În comunicare se disting cinci stiluri de transmitere
de informaţii:
Stilul rece adica, un gen de comunicare in
desfasurarea careia emitatorul nu isi vede si nu isi
cunoaste receptorul, deci nici nu il poate influenta in
vreun fel. Un bun exemplu pentru acest caz il constituie
emisiunile de radio sau TV, la care nu exista un numar
de telefon pentru ca ascultatorii/ telespectatorii sa intre in
direct cu personalitatile invitate.
 Stilul formal corespunde adresarii catre un
auditoriu numeros, ale carui reactii sunt, de data
aceasta, perceptibile pentru vorbitor. Si in acest caz,
discursul prezinta un nivel inalt de coerenta, frazele fiind
construite cu grija dintr-un material lexical cat mai variat.
Se evita sistematic repetitiile, recurgerea la expresii
argotice sau prea familiare si lasarea in suspensie a
unor propozitii incepute.
 Stilul consultativ este cel al discuţiilor cu caracter
profesional, de afaceri, al negocierilor şi tratativelor.
Participarea interlocutorului la dialog este aici activă.
 Stilul ocazional este specific conversaţiilor libere
între prieteni. Dispare aici baza informaţională minimală
pe care ar urma să se construiască dialogul. Participanţii
trec fără restricţii de la un subiect la altul într-o manieră
decontractată, dar şi mai neglijentă. Îşi fac apariţia
expresiile eliptice, elementele de argou etc.
 Stilul intim apar, de obicei, intre prieteni apropiati
sau membrii aceleiasi familii. In acest caz, comunicarea
are, in primul rand, scopul de a transmite o stare
emotionala. Se folosesc expresii libere, in unele cazuri,
se folosesc forme eliptice sau expresii cunoscute doar
de participanti, acestea avand un rol expresiv.
Comunicarea scrisa
Comunicarea scrisă reprezintă o componentă a
comunicării umane.Regula ce ar trebui să stea la baza
oricărei comunicări scrise este: nu trebuie să scrii în aşa
fel încât să te faci înţeles, ci în aşa fel încât să nu laşi ,
cu nici un chip, loc unei posibile neînţelegeri.
Putem comunica în scris prin intermediul mai multor
mijloace:
* poşta,
* faxul,
* e-mail-ul,
* Internetul.
 Pentru a avea o comunicare scrisă eficientă trebuie
respectate câteva reguli:

► Adoptarea unei atitudine responsabile cu privire la

conţinutul mesajului;
► Găsirea răspunsului la întrebări ca: ce vreau să spun,
cui, ce responsabilităţi am, ce argumente pot folosi, etc;
► Folosirea unui stil propriu;
► Folosirea unui vocabular adecvat;
► Utilizarea pluralului în loc de singular la persoana I şi II
(vă rugăm…);
► Folosirea formelor de politeţe;
► Evită regionalismele şi expresiile populare;
► Folosirea frazelor şi propoziţiilor scurte;
Bibliografie:

 Curs comunicare profesionala.

 http://colegiuleconomic.rdsbz.ro/comunicar
ea/scrisa.htm