AMPLASAREA OPTIMĂ A LOCURILOR DE MUNCĂ FOLOSIND METODA VERIGILOR

Metoda verigilor este utilizată pentru amplasarea locurilor de muncă într-o secţie de producţie în
care se prelucrează mai multe produse.
Principiul metodei constă în amplasarea în centrul suprafeţei de producţie a locurilor de muncă cu
cel mai mare număr de verigi de producţie şi spre marginile suprafeţei de producţie a locurilor de
muncă care au număr descrescător de legături cu celelalte locuri de muncă. Se obţine un trafic
intens pe distanţe scurte, în mijlocul suprafeţei de producţie, şi un trafic redus pe distanţe mari, la
marginile suprafeţei de producţie, minimizându-se astfel efortul de transport între locurile de muncă.
Metoda verigilor operează cu conceptul de verigă de producţie; aceasta exprimă relaţia care se
stabileşte între două locuri de muncă / utilaje succesive în cadrul unui flux tehnologic. În aceeaşi
verigă se pot stabili mai multe legături, în ambele sensuri şi cu intensităţi de trafic diferite.
Un termen folosit în cadrul metodei este legătura. Legătura reprezintă deplasarea unei piese într-o
verigă.
Etapele necesare pentru stabilirea variantei optime de amplasare sunt:
Întocmirea tabelului verigilor de producţie (pe baza fluxului tehnologic) care constă în stabilirea
verigilor de producţie pentru fiecare produs ce urmează să fie prelucrat. Tabelul va avea un număr
de coloane egal cu numărul de produse ce urmează a fi prelucrate, în capătul fiecăreia fiind
inscrisă denumirea produselor. Fiecare coloană are două subcoloane, în prima se scrie numele
locurilor de muncă în succesiunea fluxului tehnologic, iar în a doua, verigile de producţie
Elaborarea tabelului frecvenţei de legături (intensităţilor de trafic) între locurile de muncă. Se
foloseşte în acest scop o matrice triunghiulară în care pe orizontală se scrie denumirea locurilor de
muncă (utilajelor), iar pe verticală aceeaşi denumire, dar în ordine inversă. Pătratele care rezultă la
intersecţia liniilor orizontale cu cele verticale reprezintă verigile de producţie. În aceste pătrate
(verigi) se scriu legăturile din veriga respectivă, fiecare legătură fiind însemnată cu un punct. În
pătratele de la marginea matricei se înscrie numărul de legături (L) şi numărul de verigi (V) sub
formă de raport (L/V).
Numărul de legături este dat de suma pe orizontală şi verticală a legăturilor identificate pentru
fiecare loc de muncă, iar numărul de verigi este dat de numărul de pătrate ocupate pe orizontală şi
verticală, însumate.
• Elaborarea schiţei de amplasare a locurilor de muncă, în mai multe variante. În acest
scop se foloseşte grila cu ochiuri triunghiulare. Aceasta se obţine folosind o reţea de
drepte paralele echidistante intersectate cu drepte înclinate cu un unghi de 60, de
asemenea echidistante, din care rezultă triunghiuri echilaterale. Latura unui triunghi
din reţea se numeşte modul sau distanţa reţelei. La intersecţia liniilor orizontale cu
cele înclinate se formează noduri. În aceste noduri se amplasează locurile de muncă.
• Varianta optimă se obţine prin mai multe încercări astfel:
– Se amplasează în centrul reţelei (a suprafeţei de producţie) primele 2 sau 3 locuri de muncă,
cu cel mai mare număr de verigi ( cea mai mare frecvenţă de legături) cu celelalte locuri de
muncă;
– Se plasează în nodurile învecinate celelalte locuri de muncă în ordinea descrescătoare a
numărului de verigi de producţie (a frecvenţei legăturilor), faţă de locurile de muncă deja
amplasate. În acest scop se face analiza posibilităţilor de amplasare, calculându-se frecvenţa
legăturilor (vergile de producţie) ale locurilor de muncă ce urmează a fi amplasate (în ordinea
descrescătoare a numărului de verigi) faţă de cele deja amplasate, amplasându-se cel mai
aproape de locurile de muncă cu care are cele mai multe verigi de producţie.
• Optimizarea amplasării printr-o nouă încercare, urmărindu-se:
• Reducerea la minim a nmărului de verigi în afara modului (adică a drumurilor mai mari de un modul);
• Scurtarea la maxim a verigilor din afara modului (scurtarea la maxim a drumurilor mai mari de un
modul);
• Asigurarea unor zone centrale pentru locurile de muncă cu un număr mai mare de verigi.
• Transpunerea variantei teoretice optime într-un model fizic la scară cu ajutorul
machetelor, ţinând seama de suprafaţa de producţie disponibilă, suprafaţa ocupată de
fiecare utilaj, de cerinţe precum asigurarea iluminării naturale, ş.a.
 Problema 1
Într-o uzină de piese navale, în atelierul de prelucrări mecanice se fabrică cinci tipuri de piese (P1, P2, P3, P4, P5) pentru
care procesul tehnologic cuprinde şase operaţii (strunjire, frezare, debitare, rectificare, rabotare, alezare) notate cu litere de
la A la F. Fluxul tehnologic pentru cele cinci piese este:
P1: A-C-D-E-B-F
P2: A-B-C-D-E-F
P3: B-C-D-A-E-F
P4: A-B-C-E-B-F
P5: A-D-B-C-E-F

Se cere:
Să se întocmească schema teoretică de amplasare optimă a locurilor de muncă folosind metoda verigilor.

Rezolvare:
a) Întocmirea tabelului verigilor de producţie

Tabel 2.1. Tabelul verigilor de producţie

b) Elaborarea tabloului pentru stabilirea intensităţii de trafic (frecvenţei de legături) între locurile de muncă.
Tabloul intensităţii de trafic
 c) Elaborarea schiţei de amplasare a locurilor de muncă în două variante folosind grila cu ochiuri triunghiulare.

Fig. 2.1. Schiţa amplasării locurilor de muncă în grila cu ochiuri triunghiulare

VARIANTA I
Se amplasează primele trei locuri de muncă, cu cel mai mare număr de verigi de producţie cu celelalte locuri
de muncă, locurile de muncă notate B, C, E, în centrul reţelei (suprafeţei de producţie).
După locurile de muncă B, C, E urmează locul de muncă D.
Analiza posibilităţilor de amplasare. Se calculează intensităţile de trafic de la locurile de muncă deja
amplasate, aşezate la extremităţile laturilor triunghiului obţinut (laturile BC, BE, CE) la locul de muncă D.
BD + CD = 1 + 3 = 4 (latura BC)
BD + ED = 1 + 2 = 3 (latura BE)
CD + ED = 3 + 2 = 5 (latura CE)
Locul de muncă D va fi amplasat în faţa laturii CE, deoarece cu aceasta are cele mai multe verigi de
producţie.
Următorul loc de muncă ce va fi amplasat pe suprafaţa de producţie va fi locul de muncă A.
Analiza posibilităţilor de amplasare. În mod similar se calculează intensităţile de trafic de la locurile de muncă
amplasate, aflate la extremităţile laturilor rombului format (BC, BE, CD, DE) la locul de muncă A.
BA + CA = 2 + 1 = 3 (latura BC)
BA + EA = 2 + 1 = 3 (latura BE)
CA + DA = 3 + 2 = 5 (latura CD)
DA + EA = 2 + 1 = 3 (latura DE)
• Locul de muncă A va fi amplasat în faţa laturii CD, deoarece cu aceasta are
cele mai multe verigi de producţie.
• Ultimul loc de muncă ce va fi amplasat pe suprafaţa de producţie va fi
locul F.
• Analiza posibilităţilor de amplasare. Se procedează în mod analog.
• AF + CF = 0 + 0 = 0
• CF + BF = 0 + 2 = 2
• BF + EF = 2 + 3 = 5
• DF + EF = 0 + 3 = 3
• AF + DF = 0 + 0 = 0
• Locul de muncă F va fi amplasat în faţa laturii BE, deoarece cu aceste
locuri de muncă are cele mai multe verigi de producţie.
•
 VARIANTA II
Primele trei locuri de muncă B, C, E se amplasează ca în varianta I.
Locul de muncă D se amplasează în faţa laturii BC cu care, aşa cum rezultă din analiza posibilităţilor de
amplasare, se situează pe locul doi din punct de vedere al verigilor de producţie.
Analiza posibilităţilor de amplasare pentru locul de muncă A.
BA + DA = 2 + 2 = 4
DA + CA = 2 + 1 = 3
CA + EA = 1 + 1 = 2
EA + BA = 1 + 2 = 3
Locul de muncă A va fi amplasat în faţa laturii BD.
Analiza posibilităţilor de amplasare pentru locul de muncă F.
AF + DF = 0 + 0 = 0
DF + CF = 0 + 0 = 0
CF + EF = 0 + 3 = 3
EF + BF = 3 + 2 = 5
BF + AF = 5 + 0 = 5
Locul de muncă F poate fi amplasat în faţa laturii BE sau AB, deoarece cu acestea are cele mai multe verigi de
producţie. Alegem să-l amplasăm în faţa laturii AB.
Problema 2
În atelierul de prelucrări mecanice din cadrul unui şantier naval există 10 locuri de muncă specializate :
2 utilaje-strunguri longitudinale;
1 utilaj-maşină de rabotat;
2 utilaje-maşini de debitat;
1 utilaj-maşină de rectificat;
2 utilaje-maşini de frezat;
2 utilaje-maşini de alezat.
• Se simbolizează operaţiile executate pe aceste utilaje cu :
• A-debitare;
• B-strunjire;
• C-rabotatre;
• D-frezare;
• E-alezare;
• F-rectificare.
• Atelierul de prelucrări mecanice este specializat în fabricaţia a 3 repere R1, R2, R3 care vor fi executate
în următoarele cantităţi :
• R1-4500 buc.
• R2-6500 buc.
• R3-9600 buc.
• Fluxul tehnologic al fiecărui reper va fi :
• R1 : A E C B F D F C
• R2 : A F B D C F E A
• R3 : B D A C A F A C
• Transportul reperelor între locurile de muncă se realizează pe loturi de produse cu ajutorul unor
containere de transport, a căror capacitate este influenţată de gabaritul acestor repere. Într-un container
se transportă :
• R1=150 buc. R2=250 buc. R3=300 buc.
• Amplasarea locurilor de muncă în varianta în care nu se cunosc cantităţile care se fabrică şi se transportă :
 1. Întocmirea tabelului verigilor

2. Întocmirea tabelului intensităţilor de trafic

3. Amplasarea primelor trei locuri de muncă, cu cel mai mare număr de verigi de producţie, cu celelalte
locuri de muncă (F, A, C) în centrul suprafeţei de producţie.
 4.Analiza posibilităţilor de amplasare a celorlalte locuri de muncă, în ordine descrescătoare a numărului de
verigi de producţie, faţă de locurile de muncă deja amplasate.
după amplasarea locurilor de muncă A, F, C urmează amplasarea locului D.
DA+DF=1+2=3
DF+DC=2+1=3
DC+DA=1+1=2
Locul D va fi amplasat, fie în faţa laturii AF, fie în faţa laturii FC, deoarece cu acestea are cele
mai multa verigi de producţie. Convenim să-l amplasăm în faţa laturii AF.
următorul loc de muncă ce va fi amplasat pe suprafaţa de producţie va fi B.
BA+BF=0+2=2
BF+BC=2+1=3
BC+BA=1+0=1
BA+BD=0+2=2
Locul de muncă B se va amplasa în faţa laturii FC.
următorul loc de muncă este E.
EA+EF=2+1=3
EF+EB=1+0=1
EB+EC=0+1=1
EC+EA=1+2=3
EA+ED=2+0=2
• Locul E va fi amplasat în faţa lui AF sau a lui CA. Convenim sa-l
amplasăm în faţa lui AC.
• Varianta în care se cunosc cantităţile care se fabrică şi se transportă.
• Nimărul de containere necesar pe o perioadă de o lună de zile pentru
transportul celor trei repere va fi :

1. Etapa de întocmire a tabloului verigilor rămâne aceiaşi ca în prima

variantă.

• 2. Etapa de întocmire a tabloului intensităţilor de trafic, presupune

trecerea în căsuţa corespunzătoare fiecărei verigi de producţie a
fiecărui produs, numărul de containere transportate lunar din fiecare fel
de produs. În continuare se însumează numărul de containere în
acelaşi mod ca şi în varianta precedentă. Procedând astfel, tabloul
intensităţilor de trafic arată astfel :
3. Amplasarea primelor trei locuri de muncă în ordine descrescătoare a numărului de containere
de transport în centrul suprafetei de producţie A, F, C.
 4. Analiza posibilităţilor de amplasare a celorlalte locuri de muncă (în ordine descrescătoare a numărului de
containere de transport).
a) primul loc de muncă după A, F, C, care va fi transportat pe suprafaţa de producţie este D.
Analiza posibilităţilor de amplasare :
DA+DF=32+90=122
DF+DC=90+26=116
DC+DA=26+32=58
Locul D va fi amplasat în faţa laturii AF.
b) următorul loc de muncă ce va fi amplasat pe suprafaţa de producţie va fi B.
BA+BF=0+56=56
BF+BC=56+30=86
BC+BA=30+0=30
BA+BD=0+58=58
Locul de muncă B va fi amplasat în faţa laturii CF.
c) analiza posibilităţilor de amplasare pentru locul de muncă E.
EA+EF=56+26=82
EF+EB=26+0=26
EB+EC=0+30=30
EC+EA=30+56=86
EA+ED=56+0=56
Locul de muncă e va fi amplasat în faţa laturii CA. Prin urmare, indiferent de varianta adoptată, se obţine
aceiaşi schemă teoretică de amplasare. Totuşi, se observă că varianta a-II-a este mai exactă, probabilitatea
de a avea situaţii identice în ceea ce priveşte numărul de containere transportate fiind mai mică decât în
cazul luării în considerare a numărului de verigi dintre locurile de muncă.