Sunteți pe pagina 1din 45

Factorii genetici ai climei

Ce reprezintă clima?
Conceptul de climă este unul esențial în studierea geografiei
fiind apropiat ca semnificație de cel de vreme. Aceste două noțiuni
teoretice își găsesc corespondentul spațial în atmosferă.
Vremea este starea fizică a atmosferei în continuă
schimbare, care într-un anumit loc, la un moment dat, se
caracterizează printr-un complex de fenomene și procese
meteorologice.
Clima este regimul multianual al vremii sau totalitatea
schimbărilor succesive posibile ale proceselor atmosferice ce
caracterizează regimul vremii unei regiuni oarecare.
Relaționând cei doi termeni putem afirma că orice tip de
vreme este o secvență a climei.
Ce sunt factorii genetici ai climei?
Sunt acei agenți ce influențează vremea și clima.
Sunt grupați în trei categorii:
 factori radiativi
 factori dinamici
 factori fizico-geografici
La aceste trei categorii poate fi adăugat și omul, a cărui
activități își pun amprenta asupra climei într-un mod tot mai
evident.
Factorii radiativi
• Fluxul de radiație ce provine direct de la Soare și care ajunge
nemodificat la suprafața terestră constituie radiația solară
directă. La limita superioară a atmosferei ea este puternică și
constantă și poartă numele de constantă solară.
• Străbaterea atmosferei produce ample modificări ale radiației
solare datorită proceselor de absorbție, difuzie și reflexie
provocate de moleculele de gaz, apă și, mai ales de aerosoli.
• Raportul dintre intrările și ieșirile energetice este concretizat în
bilanțul radiativ: Q=(S+D+Ea)-(R+T), unde Q – bilanțul radiativ, S –
radiația solară directă, D – radiația difuzată de atmosferă, Ea-
(contra-)radiația atmosferei, R – radiația reflectată de suprafața
terestră (albedo), T – radiația terestră.
• Radiația solară nu este distribuită uniform pe suprafața terestră.
Distribuția energiei solare la suprafața terestră
Factorii dinamici
Denumiți și circulația generală a atmosferei sau circulația
maselor de aer sunt o consecință a încălzirii inegale a suprafeței
terestre, dar și a mișcării de rotație a Pământului.
Încălzirea neuniformă a suprafeței terestre generează
diferențe de presiune între zonele anticiclonice (cu presiune mare)
și zonele ciclonice (cu presiune mică), fapt ce va determina
circulația aerului dinspre zonele cu presiune mare spre zonele cu
presiune mică până la egalizarea valorilor.
Un rol important în direcționarea maselor de aer revine și
forței Coriolis (consecință a mișcării de rotație a Pământului), cea
care deviază corpurile spre dreapta în emisfera nordică și spre
stânga în emisfera sudică.
Factorii fizico-geografici
Sunt reprezentați de anumite caracteristici ale suprafeței
terestre (suprafața subiacentă).
Cei mai importanți sunt:
 relieful – influențează clima prin altitudine, orientarea culmilor
montane și expoziția versanților.
 raportul dintre apă și uscat – important datorită diferențelor de
încălzire/răcire a acestor două tipuri de suprafețe.
 curenții oceanici – cei calzi provoacă creșterea temperaturii și a
umidității, iar cei reci provoacă scăderea temperaturilor și a
umidității.
Exemplu de influență a reliefului asupra climei
Harta principalilor curenți oceanici
Climatele Terrei
Elementele climatice majore
Principalele elemente climatice sunt:
 Temperatura aerului
 Precipitațiile atmosferice
 Vântul
Temperatura aerului
• Temperatura medie anuală are valori ce depășesc +200C în
regiunile intertropicale, în vreme ce în zonele temperate are valori
cuprinse între 00C și +200C, iar în zonele polare valorile sunt
negative, cuprinse între -200C (chiar mai puțin în interiorul
Antarctidei) și 00C.
• Cea mai mare temperatură absolută s-a înregistrat în Deșertul
Sahara, în localitatea libiană El Aziz și a fost de +580C (în 1922).
• Cea mai scăzută temperatură s-a înregistrat la stația meteo
Vostok, din Antarctida și a fost de -890C (în anul 1960).
• Amplitudinea termică anuală are valori mari în zonele temperate,
mai ales în interiorul continentelor și valori mici în zona
ecuatorială și în regiunile vecine cu oceanele.
• Amplitudinea termică zilnică este foarte mare în deșerturile
tropicale.
Precipitațiile atmosferice
• Formarea precipitațiilor se datorează schimbărilor de stare de
agregare a apei în cadrul circuitului acesteia în natură. În realizarea
circuitului apei în natură un rol esențial revine proceselor fizice ce
permit schimbările de stare ale apei – evaporarea și condensarea.
• Precipitațiile medii anuale prezintă valori ce variază destul de mult,
de la mai puțin de 200 mm/an în regiunile deșertice și până la
valori ce depășesc 2000 mm/an în zonele ecuatoriale și musonice.
• Regiunile ce primesc foarte puține precipitații se numesc deșerturi
și pot fi calde, temperate și reci. Cel mai arid dintre ele este
Deșertul Atacama unde, pe alocuri, media multianuală a
precipitațiilor nu depășește 1mm/an.
• Cele mai mari cantități de precipitații se înregistrează în climatul
musonic unde, în localitatea Cherrapunji media multianuală este
de cca 11 400 mm.
Vântul
• Mișcarea maselor de aer este determinată de diferențele de
presiune dintre diferite regiuni. Vântul reprezintă deplasarea pe
orizontală a aerului provocată de diferențele de presiune/
temperatură existente între două porțiuni ale atmosferei.
• Vânturile permanente se manifestă întreg anul pe aceeași direcție.
Ele se datorează diferențelor de presiune dintre principalii centri
barici (anticiclonii polari, ciclonii de pe cercurile polare, anticiclonii
de pe tropice și „depresiunea” ecuatorială). Vânturile permanente
sunt: alizeele, vânturile de vest și vânturile polare.
• Vânturile periodice se manifestă pe toată durata anului doar că își
schimbă direcția fie zilnic (brizele marine și cele montane), fie
sezonier (musonii din Asia de Sud și de Sud-Est).
• Vânturile regionale și cele locale se formează în regiuni limitate ca
urmare a unor condiții specifice. Între exemplele cunoscute se
înscriu foehnul, crivățul, mistralul, austrul, bora, simunul ș.a.
Climatele terestre
Elementele climatice permit identificarea unor areale cu
valori apropiate deci cu o oarecare omogenitate climatică. Pe baza
unor astfel de areale se stabilesc tipurile de climă care, prin
raportare la un teritoriu concret generează climatele.
Clima ecuatorială
• Localizată de o parte și de alta a ecuatorului până la latitudini de
50 N/S (Amazonia, centrul Africii, S-E Asiei).
• Temperaturile sunt ridicate pe toată durata anului (25-280C).
• Amplitudinile termice anuale și zilnice sunt foarte mici.
• Precipitațiile sunt bogate (2000-3000 mm/an) și se înregistrează
aproape zilnic, după-amiaza.
• Nu se manifestă vânturi, motiv pentru care regiunea mai este
cunoscută ca „zona calmelor ecuatoriale”.
Clima subecuatorială
• Localizat de o parte și de alta a climatului tropical, între 5 și 150
latitudine nordică, respectiv sudică (Africa Centrală, Podișul
Braziliei, Podișul Guyanei, nordul Australiei, America Centrală).
• Temperaturile sunt ridicate tot anul (20-280C), dar cu diferențe
mai mari de la un sezon la altul.
• Precipitațiile acumulează cantități de cca 1000-1500 mm/an și
permit evidențierea a două sezoane: unul ploios (vara emisferei
respective) și unul secetos (iarna emisferei respective).
• Vânturile numite alizee se manifestă în sezonul secetos, iar în
sezonul ploios regiunea e caracterizată de migrarea calmelor
ecuatoriale.
Clima musonică
• Este un climat particular, caracteristic Asiei de Sud și de Sud-Est
(India, Indochina, Sri Lanka ș.a.).
• Formarea sa este determinată de diferențele de încălzire și
presiune dintre Oceanul Indian și partea sudică și sud-estică a
Asiei. Astfel, din martie până în octombrie masele de aer circulă
dinspre ocean spre uscat provocând umiditate foarte mare, iar din
octombrie până în martie circulația aerului își schimbă sensul și
rezultă uscăciune.
• Temperaturile medii anuale sunt cuprinse între 20 și 250C, cu
diferențe de cca 5-100C de la vara la iarnă.
• Precipitațiile anuale sunt cuprinse între 1000 și 1500 mm, însă în
anumite regiuni pot depăși chiar 10 000 mm.
• Vânturile specifice sunt musonii (vânturi periodice).
Clima tropicală uscată
• Localizată între latitudini de 15 și 300 nord și sud, de o parte și de
alta a tropicelor (Sahara, Kalahari, Australia, S-V Asiei, Atacama, S-
V Americii de Nord).
• Temperaturile sunt ridicate tot anul (medii de 25-280C), dar
prezintă amplitudini diurne foarte mari (peste 200C).
• Precipitațiile anuale nu depășesc 250 mm și cad sub formă de ploi
torențiale ocazionale.
• Vânturile specifice sunt alizeele, responsabile de uscăciunea
exagerată.
Clima subtropicală a țărmurilor apusene

• Specifică Europei Sudice, nord-vestului Africii, Californiei, sud-


vestului Australiei, sudului Africii de Sud, coastei centrale chiliene.
• Există patru anotimpuri, dintre care anotimpurile de tranziție sunt
estompate.
• Temperaturile medii anuale variază între 15 și 200C, cu diferențe
notabile de la un anotimp la altul.
• Precipitațiile anuale sunt de cca 500-1000 mm, majoritatea cad în
timpul iernii.
• Vânturile de vest își îmbiină acțiunea cu vânturi tropicale locale.
Clima subtropicală a țărmurilor răsăritene

• Specifică sud-estului Chinei, sudul Japoniei, sudului Coreei, sud-


estului SUA, sud-estul Australiei, nord-estului Câmpiei La Plata,
sud-estul Podișului Braziliei ș.a.
• Prezintă patru anotimpuri dintre care vara și iarna sunt mai
extinse decât cele de tranziție.
• Temperatura medie anuală este cuprinsă între 15 și 200C, cu valori
de peste 250C vara și cca 100C iarna.
• Precipitațiile medii anuale sunt cuprinse între 750 și 1500 mm și
cad mai ales vara (principala diferență față de tipul precedent).
Clima temperat-oceanică
• Specifică între latitudini de 40 și 600 N/S, în zone învecinate cu
oceanele și expuse acțiunii vânturilor de vest (nord-vestul
Europei, vestul și estul Americii de Nord, nordul Japoniei, nordul
Coreei,, sudul Noii Zeelande ș.a.).
• Prezintă patru anotimpuri cu durate aproximativ egale.
• Temperatura medie anuală variază între 10 și 150C, cu amplitudini
termice reduse (diferența dintre vară și iarnă e sub 100C).
• Precipitațiile sunt distribuite relativ uniform (maximul se produce
iarna) și sunt majoritar sub formă de ploaie, anual acumulându-se
cantități de cca 1000-2000 mm.
• Vânturile de vest sunt dominante.
Clima temperat-continentală
• Localizată la latitudini asemănătoare cu clima temperat-oceanică
(între 40 și 600 N/S), însă în interiorul continentelor (estul
Europei, sudul Siberiei, centrul SUA și sudul Canadei). În centrul
Asiei climatul devine unul excesiv favorizând formarea
deșerturilor temperate (Gobi, Taklimakan ș.a.).
• Prezintă patru anotimpuri cu durate aproximativ egale.
• Temperatura medie anuală variază între 5 și 120C, însă
amplitudinea termică anuală este foarte mare depășind frecvent
300C (dar poate ajunge și la 600C în unele regiuni din Siberia).
• Precipitațiile sunt modeste și acumulează cca 300-600 mm/an, cu
valori mai scăzute în deșerturile temperate din Asia (sub 300
mm/an).
• Vânturile locale sunt cele mai frecvente (cum ar fi crivățul).
Clima subpolară
• Specifică latitudinilor cu valori cuprinse între 60 și 70 0 nordică,
adică în extremitatea nordică a Europei, în nordul Americii de
Nord și în nordul Siberiei.
• Prezintă doar două anotimpuri: vara este scurtă și răcoroasă, iar
iarna este lungă (9 luni) și foarte rece.
• Temperatura medie anuală este cuprinsă între -50C și -150C.
Amplitudinile termice anuale sunt mari.
• Precipitațiile sunt modeste fiind cuprinse în intervalul 300-500
mm/an și cad mai ales sub formă de ninsoare.
• Reprezintă domeniul de acțiune al vânturilor polare.
Clima polară
• Situată la latitudini mai mari de 700 N/S, în Antarctica și Arctica.
• Prezintă un singur anotimp – iarnă.
• Temperaturile sunt foarte scăzute pe întreaga durată a anului:
între -20 și -500C (chiar mai scăzute iarna, în centrul Antarctidei).
• Precipitațiile sunt scăzute, cantitățile anuale nu depășesc 300
mm, ba chiar în interiorul Antarctidei sunt de cca 50 mm/an ceea
ce transformă această regiune într-un deșert rece.
• Vânturile polare sunt foarte intense și constante.