Electrocardiografia – metoda de cercetare

a activitatii electrice a cordului.

Sistema de conductibilitate este

compusa din:

• Nodul sinusal
• Nodul atrioventricular
• Fascicolul HIS
• Fibrele Purkinje
 PARTICULARITATILE ANATOMO-
ELECTROFIZIOLOGICE DE FORMARE ŞI
CONDUCERE A IMPULSULUI
• Mușchiul cardiac constă din două părţi
miocardul si sistema de conductibilitate.
• Miocardul contractil - reprezintă un muschi
striat, care se deosebeşte de musculatura
scheletică prin arhitectonica specializată a
elementelor componente.
 Contracţia inimii are loc în felul
următor:
• 1. Excitarea în nodul sinusal
• 2. Răspîndirea excitării în peretele muscular al
atriilor
• 3. Trecerea excitării la nodul atrioventricular şi
fascicolul HIS
• 4. Raspindirea excitarii prin pedicolele fascicolului
HIS
• 5. Trecera excitării prin fibrele Purkinje
• 6. Excitarea stratului subendocardial al
miocardului.
• 7. Răspîndirea excitării prin endocard.
• 8. Contracţia cordului.
• Excitarea muşchiului cardiac are loc datorită
procesolar fizicochimice complicate, care se
petrec în inimă şi constă în următoarele:
In perioada de repaos sau în stare de polarizare
suprafața exterioară a membranei fibrei musculare a
coţdului posedă polul pozitiv, iar suprafața
interioară – polul negativ. In perioada de excitare
ionii de sodiu, care se află în mediul exterior al
celulei, se deplasează în interiorul ei, iar ionii de
potasiu se deplasează din celulă în exteriorul ei. În
rezultat acest segment a fibrei musculare se
depolarizează și devine electronegativ. Apoi, în
perioada de relaxarea a muşchiului are loc mişcarea
inversă a ionilor, în urma căreia se restabilește
polaritatea pozitivă a celulei, iar procesul este numit
repolarizare.
 Procesele electrice, care se formeaza
intr-o fibra musculara separata:

• In stare de repaus sau polarizare, se inregistreaza

linie orizontala
• Procesul de depolarizare: apare o linie indreptata
in sus
• Finisarea depolarizarii: se inregistreaza o linie
dreapta in jos
• Excitarea cuprinde intreaga fibra musculara: se
inregistreaza o linie orizontala
• Procesul de repolarizare: se inregistreaza o linie
orientata in jos
• Sfirsitul repolarizarii: linie indreptata in sus.
METODA DE INREGISTRARE SI DERIVATIILE
ELECTROCARDIOGRAMEI
• Derivatiile standard
• DI – inregistreaza diferenta de potential de
la mina dreapta si stanga
• DII - inregistreaza diferenta de potential de
la mina dreapta si piciorul stang
• DIII - inregistreaza diferenta de potential de
la mina stanga si piciorul stang
• Derivatiile amplificate de la membre:
• aVR – derivatie amplificata de la mina
dreapta (Right)
• aVL - derivatie amplificata de la mina
stanga (Left)
• aVF - derivatie amplificata de la piciorul
stang (Foot)
• Derivatiile precordiale
• Punctele de fixarea electrodului principal sînt
următoarele:
• V1 - spaţiul IV intercostal la marginea dreaptă a
sternului
• V2 - spaţiul IV intercostal la marginea stîngă a
sternului V3 - spaţiul V intercostal pe linia
medioclaviculară
• V4 - punctul de mijloc a liniei ce uneşte V2 şi V4
• V5 - spafiul V intercostal pe linia axilară anterioară
stîngă
• V6 - spaţiul V intercostal pe linia axilară medie.
 PĂRȚILE COMPONENTE ALE
ELECTROCARDIOGRAMEI
• Electrocardiograma este alcătuită din unde, segmente
şi intervale.
• Se deosebesc 6 unde : P Q R S T U

• Intervalele dintre unde se marchează cu literele

undelor respective: PQ, TP, RR, QT, ST.
Pentru caracteristica undei pe ECG este necesar de a
aprecia:
• 1. amplituda undei - distanța în mm de la vîrf pînă la
linia izoelectrică
• 2. durata undei - intervalul de timp în secunde de la
începutul pînă la sfîrșitul undei.
• 3. forma undei.
• 4. direcția undei față de linia izoelectrică – în sus
(unda este pozitivă) sąu în jos
• In afara undelor și intervalelor pe electrocardiogramă
se deosebesc 2 complexe:

• 1. atrial – care reprezintă unda P

• 2. ventricular – care include undele QRST
• CARACTERISTICA UNDELOR SI INTERVALELOR
• Unda P – reflectă procesele de excitare a atriilor.
Norma:
• Amplitudinea: 0,5 – 2,5 mm
• Forma: semiovala
• Durata: 0,1 sec
• In cazuri patologice are loc schimbarea direcției și
formei undei P care se manifestă prin:
• unda P negativa
• unda P nivelată
• unda P bifazică
Schimbarea formei undei P se caracterizează prin:
• unda P zimțată
• unda P ascuțită
• Intervalul PQ este distanța de la începutul undei
P pînă la începutul undei Q (în cazul lipsei undei
Q - pînă la începutul undei R) și corespunde
perioadei de la începutul excitării atriilor pînă la
începutul excitării ventricolelor. În normă durata
intervalului PQ este de 0,12–0,18-0,2 sec.
• Unda Q este prima undă a complexului
ventricular şi este orientată în jos. Această undă
corespunde după timp perioadei de excitare a
peretelui interior a ventricolelor, septului
ventricular, apexului ambelor ventricole şi bazei
ventricolului drept.
• La ECG amplituda undei Q este neînsemnată - 1-3
mm sau lipseşte, iar durata este de 0,03 sec.
• Unda R reflecta procesul de excitare a
ventricolelor drept sis tang. Aceasta unda este
intotdeauna pozitiva la ECG cu o amplitude
variabila de la 5 – 25 mm si depnde de devierea
axei electrice a cordului. In norma amplitude
R(DII)>R(DI)>R(DIII)
• Unda S corespunde perioadei de excitare
completă a ventricolelor. Această undă este
întotdeauna negativă şi urmează după unda R. In
normă unda S poate să lipsească, iar amplituda ei
în diferite derivaţii depinde de poziţia axei
electrice a cordului. Durata undei S este de 0,03-
0,04 sec. Dedublarea sau prezenţa undei S
zimțate are aceeaşi caracteristică ca şi a undei R.
• Segmentul ST reprezintă linia orizontală de la
sfîrşitul undei S pînă la începutul undei T şi
demonstrează că întregul miocard este excitat,
iar ca rezultat diferenţa de potenţial lipseşte.
Durata acestui segment este variabilă şi în
mediu constituie de 0,15 sec.
• Unda T reflecta procesele de repolarizare a
miocardului ventricular.
• Norma:
• Amplituda: 1,5 – 5 mm
• Forma: semiovala, pozitiva
• Complexul ventricular Q R S T reflectă procesele
de răspîndire şi de finalizare a excitării în
miocardul ventriculelor, cu alte cuvinte, procesul
de depolarizare şi repolarizarea miocardului.
• QRS caracterizeaza durata propagarii excitarii in
miocardul ventriculilor şi alcătuieşte în mediu
0,06-0,1 sec, iar întregul complex QRST reflectă
sistola electrică a cordului şi se află în
dependenţă de frecvenţa contracţiilor cardiace.
În mediu durata complexului QRST este de 0,24-
0,55 sec.
• Intervalul TP urmează după unda T în formă de
linie orizontală şi corespunde perioadei cînd
inima se află în starea de repaos, adică diastolă.
• Unda U se înregistrează după 0,04 sec după
unda T şi este instabilă. Această undă reflectă
repolarizarea tardivă a muşchilor papilari. In
normă unda U este pozitivă şi nu depăşeşte
amplituda de 5 mm.
• Intervalul R-R reprezintă durata unui ciclu cardiac
şi se determină de la apexul undei R a unui
complex QRS pînă la apexul undei R al altui
complex.
• În corespundere cu durata intervalului R-R se
apreciază frecventa contracţiilor cardiace în
minută după un tabel special sau dupa formula:
60/R-R
• Durata intervalului R-R sedetermină în 5
complexe QRS. Diferența dintre aceste dimensiuni
nu depăşeşte 0,1 sec. În cazul cînd diferenţa
dintre durata maximală a interrvalului R-R şi
durata minimală a intervalului R-R depăşeşte 0,1
sec are loc prezenţa disritmiei.
 AXA ELECTRICA A CORDULUI

• reprezintă direcţia forţei electromotoare a cordului, care

apare în diferite puncte ale inimii în perioada de
excitare.
• Pentru determinarea axei electrice a cordului este
necesar de a aprecia unghiul α.
• Axa normala a cordului se caracterizeaza cu α de la +30°
pînă la +70°.
• Axa verticală a cordului corespunde α de la +70° pînă la
+90° Devierea axei electrice a cordului în dreapta are loc
în prezenţa unghiului α de la +90° pînă la +180°.
• Axa electrică orizontală a cordului corespunde α, de la 0°
pînă la +30°.
• Devierea axei electrice a cordului în stînga are loc cînd α
este egal de la 0° pînă la –90°.
• Determinarea tipului de electrocardiograma
poate fi efectuat si visual dupa urmatoarele
criterii:
• Axa electrica a cordului este deplasata spre
stanga: RI > RII > RIII
• Axa electrica a cordului este deplasata in
dreapta: RIII > RII > RI
• Axa electrica este normala: RII > RI > RIII
• Schimbarea direcţiei axei electrice a cordului are
loc din cauza:
1) Schimbării poziţiei cordului în cutia toracică (de
exemplu la hiperstenici şi în cazul poziţiei înalte a
diafragmei inima ocupă o pozitie mai orizontala ce
provoacă devierea axei electrice in stînga).
2) Acţiunii respirației asupra poziţiei cordului (la
inspirafie diafragma coboară în jos şi inima ocupă o
poziţie mai verticală, iar la expiratie pozitia cordului
este orizontală).
3) Hipertrofiei miocardului.
Devierea axei electrice a cordului în stînga este cauzată de
• - poziţia orizontală a cordului
• - blocul pedicolului stîng al fascicolului HIS
• - hipertrofia ventricolului sting
• - poziţia înaltă a diafragmei
• - cardiomiopatii
Devierea axei electrice a cordului în dreapta are loc:
• - în normă la copii
• - afectarea miocardului ventricolului drept
• - bloc a pediculului drept a fascicolului HIS
• - hipertrofia ventricolului drept
• - dextrocardia
 Descifrarea şi analiza electrocardiogramei se
efectuează după schema următoare:
• 1) se determină ritmul cardiac – din nodul sinusal sau
din regiunile inferioare de automatism. Prezența undei
P la ECG demonstrează prezența ritmului simusal.
• 2) caracterul ritmului regulat sau neregulat. Se măsoară
durata intervalului RR în 5 complexe QRS. In caz cînd
diferenţa dintre durata maximală a intervalului R-R și
dura minimală a R-R nu depăşeşte 0,1 sec atunci este
prezent ritmul regulat, iar cînd această diferenţă este
mai mare de 0,1 sec care loc prezenta aritmiei sau a
ritmului neregulat.
• 3) Frecventa contractiilor cardiac conform intervalului
RR dupa tabela speciala sau formula: 60/RR
• 4) Pozitia axei electrice a cordului
• 5) Durata intervalelor: PQ,QRS,QRST
• 6) Se caracterizeaza unele unde si interval
in diferite derivatii a ECG: unda P
(forma,durata si amplituda), complexul
QRS (forma, durata si amplitude),
segmentul ST (forma, pozitia fata de
izolinie), unda T (forma, amplitude).
 ELECTROCARDIOGRAMA IN
DIAGNOSTICUL HIPERTROFIEI
MIOCARDULUI
• Semnele electrocardiografice de hipertrofie a
miocardului sînt cauzate de trei factori principali:
• 1. schimbarea poziţiei cordului în cutia toracică
• 2. dereglarea proceselor de depolarizare
• 3. dereglarea proceselor de repolarizare.

Schimbarea poziţiei cordului în cutia toracică are loc

din cauza hipertrofiei ventricolului drept şi sting.
Dereglarea proceslor de repolarizare în miocardul
hipertrofiateste cauzată de următorii factori:
• 1. insuficienţa coronariană
• 2. creşterea pH în fibrele musculare
• 3. micşorarea coţinutului ionilor de potasiu în
miofibrile.

La ECG dereglarea proceselor de repolarizare a

miocardului se manifestă prin undaT negativă şi
deplasarea segmentului ST mai jos de izolinie. In
hipertrofia miocardului sting aceste schimbări apar în DI
şi derivaţiile toracice V5,V6, iar în hipertrofia miocardului
drept - în DIII de standard si toracice V2,V3.
• Hipertrofia atriului drept
Factorii care provoacă hipertrofia atriului drept sînt:
• 1)Valvulopatiile cardiace congenitale (stenoza arterei
pulmonare, ductul arterial comun si altele).
• 2)Suprasolicitarea hemodinamică şi creşterea
presiunii în circuitul mic.
• 3) Valvulopatiile tricuspide.
• 4) Insuficienţa cardiacă şi respiratorie.
• Semnele electrocardiografice de hipertrofie a atriului
drept:
• 1. cresterea amplitudei undei P în DII, DIII, aVF
• 2. schimbarea formei undei P (ascutita sau zimțată)
în DIII, aVF, V1,V2
• 3. schimbarea undei P în felul acesta poartă
denumirea de "P-pulmonar".
• Hipertrofia ventriculului stang.
Factorii care provoacă hipertrofia atriului stîng sînt:
• 1) Valvulopatiile cardiace congenitale (coarctaţia
aortei, hipoplazia ventricolului stîng ş.a.)
• 2) Valvulopatiile cardiace dobîndite (stenoza şi
insuficienţa mitrală, insuficienţa aortică)
• 3) Hipertensiunile sistemice stabile
• 4) Tumorile atriale
• 5) Miocarditele
• 6) Cardiomiopatia hipertrofică
• Semnele electrocardiografice de hipertrofie a
atriului stîng:
• 1. creşterea amplitudei undei P şi zimțarea ei
în DI, DII, aVL, V4-V6
• 2. mărirea duratei conductibilităţii intraatriale
• 3. Schimbarea formei undei P:
a* unda P zimțată în DI,DII, aVL, V4-V6
b* unda P bifazică în derivaţiile V1-V2,
schimbarea undei P în acest fel poartă
denumirea de "P-mitral”.
• Hipertrofia ambellor atrii la ECG se
caracterizeazã prin:
• 1. unda P bifazică (+, -) în derivaţiile toracice V1-
V2
• 2. Prezenţa undei P ascuţite şi înalte în DII, DIII,
aVF, V3
• 3. unda P zimțată și lărgită în DI, DII, aVL, V4-V6
• 4. creşterea amplitudei undei P mai mult de 2
mm în combinare cu lărgirea undei P in
derivaţiile DI, DII, DIII
• Hipertrofia ventricolului drept
Stările patologice care provoacă hipertrofia
ventricolului drept sînt:
• Viciile cardiace congenitale (transpoziţia
vaselor mari, tetrada Falo, defectul septului
ventricular, ductul arterial deschis)
• hipertensiunea pulmonară primară
• pneumopatile congenitale
• cordul pulmonar cronic
Semnele electrocardiografice de hipertrofie aventriculului drept:

• 1. devierea axei electrice a cordului în dreapta α = +90°pînă la +180'

• 2. cresterea amplitude undei R in DII, DIII, aVF, V1,V2,V3
• 3. în derivaţiile de standard amplituda undei R în DIII > DII > DI
• 4. în derivaţiile exagerate de la membre unda R în aVF > aVL
• 5. în derivaţiile precordiale amplituda undei R în V2-V3 > V4-V5-V6
• 6. creșterea amplitudei undei S în DI, aVL, V4-V5
• 7. în derivaţiile de standard amplituda undei S in DI > DII > DIII
• 8. în derivaţiile amplificate de la membre unda S în aVL > aVF
• 9. în derivaţiile precordiale amplituda undei S în V4-V5 > V2-V3
• 10. prezenţa undei T negative în V1-V2
• 11. deplasarea înjos a segmentului ST în V1-V2
• 12. creşterea duratei conducibilitätii intraventricallare in DII, DIII,
aVF, V2,V3
• Hipertrofia ventriculului sting.
Hipertrofia ventricolului sting este întîlnită în
următoarele afecţiuni:
• 1. hipertensiunea arteriala
• 2. valvulopatiile cardiace congenitale (coarctaţia
şi stenoza aortică, ductul arterial deschis,atrezia
tricuspidă).
• 3. valvulopatiile cardiace dobîndite (insuficienţa
mitrală, stenoza şi insuficienţa aortică).
• Semnele electrocardiografice de hipertrofie a ventriculului stîng:

• 1) deplasarea axei electrice a cordului în stînga α – de la 0°pînă la

90°
• 2) cresterea amplitudei undei R în DI, DII, aVL, V4,V5,V6
• 3) in derivațiile de standard amplituda unidei R în DI > DII > DIII
• 4) in derivaţiile exagerate de la membre amplituda undei R în aVL >
aVF
• 5) in derivatiile toracice unda R in V5,V6 > V2, V3, V4
• 6) creșterea amplitudei undei S în DII, DIII, aVF, V1,V2,V3
• 7) in derivatile de standard amplituda undei S în DIII > DII > DI
• 8) în derivaţiile amplificate de la membre amplituda undei S în
aVF > aVL
• 9) în derivațiile precordiale amplituda undei S în V2,V3 > V5,V6.
• 10) prezenţa undei T negative în derivaţiile toracice V5,V6
• 11) deplasarea în jos a segmentului ST în derivaţiile V4, V5, V6
• 12) creşterea duratei conductibilității interventriculare în derivațiile
DI, DII, aVL, V5, V6