Sunteți pe pagina 1din 53

Potențialul turistic al Nechita Adriana-Gabriela

reliefului carstic
GT34
Cuprins
• Relieful carstic este cel mai spectaculos tip de relief
petrografic. Acest tip s-a format prin acțiunea combinată
atât a proceselor fizice cât și chimice, dar rolul dominant
revine proceselor chimice, între care dizolvarea are un rol
esențial.
• În anumite situații, îndeosebi în interiorul masei de roci,
eroziunea chimică este urmată de acumulari prin trecerea
bicarbonatilor din nou in stare de carbonati prin
recristalizare. Astfel se formeaza toate speleotemele, care
sunt formele de acumulare din pesteri.
• Relieful carstic cel mai reprezentativ se formează pe calcare și
dolomite (sedimentare și cristaline), încât el trebuie considerat ca
relief petrografic legat în primul rând de însușirile rocilor
carbonatice
• Carstul se formeazăț atunci cand apa de ploaie si cea a râurilor
pătrunde în calcar, prin fisurile și liniile de demarcație naturale.
Apa devine astfel un acid carbonic foarte diluat, după ce absoarbe
dioxidul de carbon din aer și din sol. Acidul erodeaza lent calcarul,
ca o carie uriașă ce avansează pe parcursul a sute de mii de ani.
• În funcție de modul de formare și de mediul de formare, relieful
carstic aparține la două categorii:
• 1). de suprafață, numit și exocarst
• 2). de adâncime, numit și endocarst
EXOCARSTUL

• Exocarstul grupează totalitatea formelor carstice situate la


suprafața scoarței terestre.
• Cuprinde formele de relief rezultate prin disoluție la suprafața
masei de calcar. Unele pot fi foste forme endocarstice, care prin
distrugerea plafonului calcaros au fost expuse și își continuă
evoluția în mediul subaerian.
• Forme de relief: lapiezuri, doline, uvale, polii, arcade, trepte
antitetice, sorburi sau ponoare, văi carstice (chei, văi de tip
”vlădușcă”, văi de tip ”horoabe”, văi de recul, văi oarbe sau
sohodoluri, hornuri și hornuri oarbe, torenți carstici) etc.
• 1. Lapiezurile sunt mici scobituri in
masa rocii imbracand forme, aspecte
si dimensiuni variabile. Acestea pot fi
lapiezurile liniare, tubulare,
fluviolapiezuri și lapiezuri îngropate.
• Lapiezurile sunt întâlnite în toate
regiunile carstice din țara noastră. Se
remarcă, prin varietate și extindere
câmpurile de lapiezurile de la
Ponoarele (Podișul Mehedinți), cele
din Munții Mehedinți, Munții Bihor,
Munții Pădurea Craiului, Munții Ponoarele – Podișul
Vâlcan, Munții Locvei și Aninei. Mehedinți
 lacul Zatonul Mare – cel mai mare lac carstic din România. Lacul este
unul temporar – are momente când este plin dar și momente când seacă
complet, mai ales în timpul verii.
Podul are 30 de metri lungime, 13 metri lățime, 22 metri
înălțime și 9 metri grosime iar calcarele sunt dispuse în
straturi succesive de 1-2 metri.

Podul natural de la Ponoarele este cel mai mare pod


natural de la noi din țară și al doilea ca mărime din
Europa.
• 2. Dolinele sunt mici depresiuni carstice cu diametre de la
câțiva metri până la câteva sute de metri si cu adancimi de la
2-3 m pana la zeci de m, exceptionala pana la 1-200 de m. Ca
forma, dolinele au aspect circular, oval, mai rar neregulat. In
functie de profilul transversal, dolinele pot fi de doua tipuri :
farfurie si palnie.
• Cele mai tipice in Romania sunt dolinele de tip farfurie cu un
contur oval sau neregulat, iar ca dimensiuni domina dolinele
mici si mijlocii. Cele mai mari sunt in Occidentali (Platoul
Carstic al Padesului, aria carstica a Vascaului), apoi cele din
Mtii Banatului, Anina, Pod Mehedinti (Crovul Mare si Madvedului
din aria carstica).
Doline lângă Ponorul Runcșor, Pădurea Craiului
• 3. Uvalele sunt depresiuni carstice de dimensiuni mult mai mari cu
aspect de regula alungit, si care rezulta prin evolutia progresiva a unor
aliniamente de doline. Depresiunile de tip uvala prezinta flancurile clar
conturate de regula in trepte in timp ce fundul este plat, de regula
mlastinos, cu frecvente lacuri, insa se dimensiuni mai mari fata de
dolina.
• In Romania sunt mai slab reprezentate in Orientali, fiind mai
reprezentate in aria Hasmasului (Poiana Alba), dar se dezvolta foarte
bine in zona Ohaba-Ponor din N-V Muntilor Sureanu, apoi in deosebi in
Podisul Mehedinti, in Muntii Banatului (Aninei-Uvala de la Carasova), si
foarte bine reprezentate sunt in platoul carstic al Padisului si in zona
carstica a Vascaului.
• 4. Valea este o formă negativă de relief, îngustă și alungită,
cu panta în descreștere în aval, creată prin acțiunea
diferitelor forme de apă curgătoare. Se prezintă ca
o depresiune sau adâncitură de teren alungită, străbătută
(permanent sau vremelnic) de o apă curgătoare. Poate să mai
fie o regiune de șes situată sub nivelul ținuturilor din jur și
udată de o apă curgătoare.
• Tipuri de văi: chei, văi de tip ”vlădușcă”, văi de tip
”horoabe”, văi de recul, văi oarbe sau sohodoluri, hornuri și
hornuri oarbe, torenți carstici
• Un chei este o porțiune de vale strâmtă, cu versanți înalți, săpați în roci dure.
• Un canion este o porțiune de vale foarte îngustă, cu versanții înalți și abrupți și cu
fundul ocupat în întregime de albia râului.
• O vale oarbă este o vale închisă în aval. Este caracteristică regiunilor carstice. La
capătul inferior, unde este închisă, se află, de obicei, un sorb. Un sorb este un loc
de pierdere în pământ a unui curs de apă, situat sub oglinda apei; scurgerea se face
sub presiune.
• Un ponor este un locul de pierdere al unui curs de apă prin crăpături impenetrabile
pentru om, situat, de obicei, la piciorul unui perete de calcar, în care scurgerea
apei nu se face cu presiune.
• Un sodol sau sohodol este o albie sau o vale seacă, abruptă, formată în urma
pierderii apei în adânc prin fisuri, ponoare sau alte modalități.
• O hoancă este o vale seacă, înierbată și plină de alte forme de vegetație, fără urme
de eroziune ale unei ape curgătoare, care este specifică zonelor carstice.
• O văioagă sau văiugă este o vale îngustă și puțin adâncită.
Râpa Roșie - 800 m lungime şi
înălţimi ce variază între 50 şi 125
m
- În apropiere de județul Alba
- Arie protejată
• Aceasta este deschisă turiştilor fără taxă de vizitare şi fără trasee
marcate sau amenajate în vreun fel. Un panou îţi va comunica
totuşi faptul că te afli într-o arie protejată şi că natura trebuie
respectată ca atare.
Chei

• Cheile Bicazului • Cheile Poșăgii


• Cheile Borzești • Cheile Râmeților
• Cheile Carașului • Cheile Ribicioarei
• Cheile Crivadiei • Cheile Runcului
• Cheile Dâmbovicioarei • Cheile Tătarului
• Cheile Gârliștei • Cheile Turzii
• Cheile Minișului • Cheile Turului
• Cheile Nerei • Cheile Țăsnei
• Cheile Pociovaliștei • Cheile Vălișoarei
• Cheile Bicazului reprezintă o zonă
geografică deosebit de pitorească
din România situată în partea centrală a
Munților Hășmaș, în nord-estul țării în
județele Neamț și Harghita. Cheile
Bicazului au fost formate de râul Bicaz și
fac legătura
între Transilvania și Moldova.
• Zona Cheile Bicazului, cu o lungime de
peste 6 km, se desfășoară între Lacul
Roșu în amonte și localitatea Bicaz-
Chei în aval, și este străbătută de drumul
transcarpatic DN12C care leagă
orașele Gheorgheni și Bicaz.
• Cheile Bicazului sunt incluse în Parcul
Național Cheile Bicazului - Hășmaș (6.575
ha), situat pe teritoriul
județelor Harghita și Neamț.
• Cheile Bicazului este cunoscută ca fiind o
regiune deosebit de pitorească, tocmai
din acest motiv atrage o sumedenie de
turiști anual, dornici de a explora
frumusețile naturale ale țării noastre.
Cheile Turzii alcătuiesc o arie
protejată de interes național, aflată
în județul Cluj, la o distanță de 6 km
vest de municipiul Turda, de-a lungul
văii Hășdate.
Au o lungime de 1.300 m și o înălțime
a pereților de până la 200 m. Cheile
ocupă o suprafață de 324 ha și s-au
format prin erodarea rocii
de calcar jurasic de către râul
Hășdate.
Această rezervație naturală prezintă o mare atracție pentru turism aducând în zonă mii de turiști
anual.
Este o zonă preferată de alpiniști datorită verticalității pereților și accesului relativ ușor cu
echipamente. Sunt peste 200 de trasee de alpinism și escaladă, anual se țin diverse concursuri și
memoriale.
Cheile Nerei - Beușnița alcătuiesc o arie
protejată de interes național, înclusă
în Parcul Național Cheile Nerei - Beușnița,
situată în județul Caraș-Severin, pe
teritoriul administrativ al comunelor Sasca
Montană și Șopotu Nou.
Substratul geologic este format din
fenomene carstice, care dau regiunii un
aspect pitoresc deosebit. Parcul constituie
cel mai mare depozit compact de calcare
din România, strabatut de Râul Nera, dând
nastere unui sector de chei salbatice de 20
km , cu toate fenomenele carstice posibile
(lapiezuri, doline, vai seci, vai oarbe,
pesteri, izbucuri etc.).
Peisajul cheilor este dominat de pereti
abrupti surplombati pe alocuri, la baza
carora Nera a creat numeroase meandre
încatusate , marmite de eroziune si
sectoare de tunele si poteci de acces sapate
de om.
Altitudinea variaza între 160 m si 1160m.
Cascada Beuşniţa este una dintre cele mai frumoase din Parcul Naţional Cheile Nerei. Compusă dintr-o serie de trei
cascade, prima, cea mai mare, fiind şi cea mai impresionantă. În cazul acesteia, apa coboară pe un perete acoperit
cu muşchi, de la 15m înălţime. Calea de acces recomandată este pe şoseaua ce face legătura între Anina şi drumul
Timişoara-Orşova, din localitatea Şopotul Nou.
Cascada Bigar

Cascada Bigăr este, de asemenea, o frumuseţe a Cheilor Nerei, recunoscută şi prin prezenţa


în topurile internaţionale ale cascadelor unice în lume. Aceasta se află pe teritoriul administrativ
al comunei Bozovici, pe cursul râului Miniş. În acest loc se află şi popasul de trecere Paralela 45.
Peretele acoperit cu muşchi al cascadei are un aspect de cupolă, peste care se revarsă lin apa
venită din peşterile subterane din munţi. 
Ochiul Bei

Ochiul Beiului este cel mai cunoscut lac al Cheilor Nerei şi unul dintre cele mai importante obiective turistice de
aici. Unicitatea acestui lac este dată de culoarea intensă a apei, care, în funcţie de lumină, trece de la nuanţe de
albastru, la verde şi turcoaz. Lacul este alimentat de un izvor submers şi se află în vecinătatea Cascadei Beuşniţa
Lacul Dracului

Lacul Dracului este una dintre cele mai interesante ape stătătoare ale Cheilor Nerei.
Accesul se face din Sasca Montană, pe traseul cu cruce albastră. Frumuseţea acestui
lac este dată de peisajul inedit în care se află, înconjurat de stânci abrupte, dar şi de
culoarea apei de un albastru pur. 
Activități posibile

• Turism, ecoturism şi drumeţii pe traseele marcate, în special în


perioada mai-noiembrie.
• Rafting pe râul Nera, primăvara şi la începutul verii.
• Alpinism pe traseele special amenajate.
• Cicloturism pe drumurile forestiere
• Speologie în peşterile din parc (activitatea necesită echipament
special şi pregitire).
• Fotografierea şi filmarea florei şi faunei se face cu acordul şi sub
supravegherea personalului administratiei parcului.
CHEILE ȚĂȘNEI
Cheile se află pe Valea Țășnei,
afluent de stânga a râului
Cerna. Pârâul Țășna trece
printr-o zonă deosebită,
sălbatică și nu foarte mult
umblată din Munții Mehedinți.
Cheile fac parte din Parcul
Național Domogled – Valea
Cernei.
Cheile Tasnei se găsesc
aproximativ cam la 15 km de
stațiunea Băile Herculane.
Pinus Nigra subspecia Banatica
Cheile Carașului –
Munții Aninei

Cheile Râmețului -
estul Munților Trascău
(Alba)

Cheile Dâmbovicioarei -
Cheile Borzești - la sunt situate în arealul
cca 5 km sud-vest montan calcaros al „Munților
de Cheile Piatra Craiului”, pe traseul
„Rucăr-Bran”
Turzii (județul Cluj)
Endocarstul

• Cuprinde totalitatea golurilor subterane din calcare și alte roci


carstificabile netipice (conglomerate, gresii, vulcanite, loess)
cunoscute sub numele generic de peșteri.
• În România au fost inventariate până în prezent circa 13.000 de
goluri subterane rezultate prin procese carstice dintre care 8.000
sunt considerate ca peșteri propriu-zise
Principalele forme ale endocarstului sunt peșterile și avenurile.

Un aven este o cavitate naturală formată în special pe verticală, pe 


roci solubile (cum ar fi calcar). Are pereți abrupți, iar adâncimea este
mare în raport cu lățimea. Este o formă carstică de prăbușire
și dizolvare. Permite evacuarea rapidă a apelor de suprafață.
Avenuri în România: Gaura Licașului, peste 60 m (partea de nord-vest a
Masivului Hăghimaș); Dosul Lăcșorului, 268 m (Muntele ureanu); Stanul
Foncii, 325 m; Hoanca Urzicarului, 288 m ș.a.
• Peştera este, prin definiţie, un gol natural aflat în scoarţa
Pământului destul de mare pentru a permite accesul omului și cu o
lungime mai mare de 5 metri, cu specificarea că dezvoltarea
peșterii trebuie să fie mai mare decât dimensiunea portalului de
intrare.
• Peșterile care s-au format în alte roci decât calcarele
(conglomerate, gresii, vulcanite) au, de obicei, dimensiuni mici:
Peștera Bucșoiul din Masivul Bucegi, 136 m; Peștera Jgheabul cu
Gaură din Hăghimaș, peste 200 m; Peștera Luanei din Călimani,
câteva sute de metri; peșterile din zona Barza-Musariu, câteva
zeci de metri ș.a. Peșterile din calcarele dobrogene cunosc, de
asemenea, lungimi reduse, deși unele încăperi au dimensiuni
impresionante (Peștera Liliecilor de la Gura Dobrogei).
• Un prim criteriu de clasificare il reprezinta lungimea totala a
pesterii, care poate fi de la cateva sute de metrii, uneori chiar
mai putin, pana la zeci de kilometrii.
• In Romania, cea mai lunga pestera cunoscuta pana in prezent, este
Vantului, din muntii Padurea Craiului, cu peste 45 km de galerii.
• In categoria pesterilor mici, intra o serie de pesteri din Dobrogea
Centrala, asa cum este cazul pesterii de la Gura Dobrogei.
• Un alt criteriu de clasificare este numarul etajelor.
• Cele mai spectaculoase sunt pesterile in care galeriile sunt situate
pe mai multe nivele, astfel sunt frecvente situatiile in care se
cunosc cel putin doua sau trei asemenea etaje, asa cum este cazul
pesterii Meziad, apoi a Ursilor, sau pestera Scarisoara, toate din
Apuseni.
• Pesterile pot fi clasificate, si din punct de vedere hidrologic,
intalnindu-se pesteri umede, semi-umede si uscate.
• Pesterile umede sunt active din punct de vedere carstic, cel mai
adesea fiind vorba despre pesteri care adapostesc si formatiuni
concretionare.
• Cele uscate, sunt lipsite de apa si si-au incheiat ciclul de
activitate carstica (Gura Dobrogei, Liliecilor).
• Endocarstul cel mai tipic, este caracteristic Occidentalilor, fiind
caracteristica Muntilor Apuseni., Bihor, Codru Moma, Trascau,
Semenic, cu extensii pana spre defileul Dunarii. Acestora li se
adauga periferia sudica a Meeridionalilor, incepand din Muntii
Coziei, prin muntii Capatanii, Valcanului pana in muntii si Podisul
Mehedinti, si mai apoi in Muntii Cernei.
• O alta zona carstica este cea de la marginea depresiunii Hateg. In
special din partea de N-V a muntilor Sureanu.
• In Orientali, cele mai importante arii carstice sunt cele din
sinclinalele Raraului si Hasmasului, dar cu extensii si in Muntii
Rodnei, sau aria carstica din Muntii Bucegi si Piatra Craiului.
• In Romania, se intalnesc si pesteri speciale, o prima cateorie fiind cea
care conserva in interior corpuri relicte de gheata. In aceasta cateogrie
mentionam pesterile din Apuseni, cea mai cunoscuta fiind pestera
Scarisoara, cu o sala, Emil Racovita, care conserva formatiuni
stalactitice si stalagnitice din gheata. Acesteia i se adauga altele doua,
Barsa si Focul viu.
• Tot in categoria pesterilos speciale, intra si cele din Dobrogea de Sud,
care prezinta o particularitate deosebita in sensul in care principalele
galerii sunt invadate de ape marine, iar in golurile subterane lipseste
oxigenul, motiv pentru care in aceste pesteri s-au descoperit o serie de
forme primitive de viata, cu unele organisme inferioare unice in lume.
• Cetățile Ponorului sunt situate pe platoul carstic Padiș (Munții Bihorului) la capătul
aval al Văii Cetăților, la 950 m altitudine.
• Pestera Cetatile Ponorului are o galerie principală de 2 km lungime, activă, de
dimensiuni impresionante în care un râu puternic, poate cel mai mare râu subteran
din țară, curge formând cascade, repezișuri și vâltori.
• Peștera Urșilor a fost
descoperită în 1975, cu
ocazia unei dinamitări
executate la cariera de
marmură din zonă. Este
unul dintre principalele
obiective turistice ale 
Munților Apuseni, ea
aflându-se în județul Bihor,
în imediata apropiere a
localității Chișcău, comuna
Pietroasa, la o altitudine de
482 m.
• Interiorul se distinge prin
diversitatea formațiunilor de 
stalactite și stalagmite existente, ca
și prin cantitatea impresionantă de
urme și fosile ale ursului de cavernă
- Ursus spelaeus - care a dispărut în
urmă cu 15.000 de ani. Pe lângă
acesta au mai fost descoperite și
fosile de capră neagră, ibex, leu și 
hienă de peșteră. La intrarea în
peșteră se află un pavilion, compus
dintr-o sală de așteptare, casa de
bilete, un bar, un mic muzeu
speologic și un stand cu suveniruri și
obiecte artizanale specifice zonei.
• Cu o lungime de peste 1.500 m, peștera se compune din galerii aflate pe două nivele: prima galerie,
cea superioară, în lungime de 488 de metri poate fi vizitată de turiști, iar cea de-a doua, lungă de 521
m este rezervată cercetărilor științifice.
• Galeria superioară, disponibilă vizitării, este compusă din 3 galerii și diferite săli:
• Galeria "Urșilor" (sau Galeria Oaselor),
• Galeria "Emil Racoviță",
• Galeria "Lumânărilor",
• Sala Lumânărilor,
• Sala Spaghetelor,
• Sala Oaselor.
• Printre formațiunile de stalactite și stalagmite se remarcă Palatele fermecate, Lacul cu
nuferi, Mastodontul și Căsuța Piticilor, Draperiile din Galeria Urșilor, Portalul, Pagodele și ultima
sală, Sfatul Bătrânilor, iluminată cu lumânări. 

S-ar putea să vă placă și