Sunteți pe pagina 1din 9

MINISTERUL EDUCATIEI SI CULTURII AL REPUBLICII MOLDOVA

CENTRU DE EXCELENTA IN CONSTRUCTII

Măsurarea distanțelor pe cale


directa și indirecta
La topografia inginereasca

Chișinau 2018
Masurarea pe cale directa

În lucrările topografice se folosesc pentru măsurarea directă a distanțelor rulete sau panglici, de
obicei construite din oțeluri speciale sau fibră de sticlă. Ruletele au lungimi de 2m, 10m, 20m, 30m,
50m, 100m și servesc pentru măsurarea unor distanțe scurte, a înălțimii semnalelor topografice sau a
aparatului în stație. Dacă sunt din bandă de oțel, au lungimea nominală garantată la 20 C.
Se înfășoară pe furci cu mâner și pârghie de blocare, eventual protejate de o carcasă (figura 6.1).
Divizarea ruletei se face în centimetri și milimetri, iar numerotarea se face pentru fiecare decimetru
prin indicarea numărului de metri și decimetri.
În cazul distanțelor mari, pe care ruleta sau panglica se aplică de mai multe ori, condiția de bază
care trebuie îndeplinită la măsurarea directă a distanțelor este ca operația să se facă numai pe
porțiuni de pantă continuă. Practic, măsurarea directă se face în scopul de a determina distanța
redusă la orizont, parcurgând în teren următoarele etape

a)Jalonarea aliniamentelor - este obligatorie pentru lungimi care


depășesc 2- 300m sau lungimea a două rulete și constă în aranjarea
de jaloane, aflate în planul vertical al punctelor de capăt. Rolul
jalonării este ca în timpul măsurătorii să se păstreze direcția dată de
punctele de capăt, evitând ieșirile din aliniament.
b) degajarea terenului pe aliniament - constă în eventuala îndepărtare a unor obstacole (vegetație
arbustivă sau ierboasă, obstacole mici), în scopul de a se putea realiza o bună întindere a panglicii;
c) împărțirea distanței în porțiuni de pantă continuă (figura 6.3). Delimitarea tronsoanelor pentru un
teren oarecare se face prin picheții 1, 2 .., realizând astfel cerința de bază enunțată.
d) măsurarea elementelor necesare: lungimi înclinate și unghiuri verticale- se face pentru fiecare
panou delimitat anterior. Distanțele se măsoară de două ori (înainte și înapoi), întinzând panglica
eventual cu ajutorul fișelor metalice pe aliniamentul jalonat. Unghiurile verticale se măsoară cu un
instrument topografic cu eclimetru (tahimetru, teodolit), sau cu un clisimetru;
Masurarea pe cale indirecta
În principiu, măsurarea se face cu ajutorul unui instrument de măsură și a unei rigle gradate. În cazul în care, la
măsurarea distanței dintre două puncte, se instalează într-unul instrumentul și în celălalt rigla gradată,
instrumentul se numește tahimetru, iar dacă rigla gradată face parte chiar din aparatul de măsură, acesta se
numește telemetru. Varietatea tahimetrelor și a telemetrelor folosite în măsurarea distanței este deosebit de
mare, dar ne vom opri doar asupra celor mai utilizate – tahimetrele stadimetre, care au pentru măsurarea
distanței pe planul reticul și fire stadimetrice și folosesc ca riglă gradată o stadie (miră)
Masurarea indirecta a distanțe prin unde

Instrumentele topografice moderne măsoară indirect distanța, folosind unde din spectrul
radiațiilor electromagnetice ca purtător al semnalului. În acest context este considerată
utilă reamintirea unor noțiuni legate de caracteristicile și modul de propagare a undelor.
Sub aspect fizic, undele electromagnetice reprezintă o formă dinamică a energiei care nu
se manifestă decât în interacțiunea ei cu materia, fiind generată de schimbarea în timp a
mărimii sau direcției unuia din cele din două câmpuri componente – electric și magnetic.
Principiul măsurării distanțelor cu stații totale

Măsurarea electronică a distanțelor se realizează în cadrul ST cu dispozitivul EDM


(Electronic Distance Measurement) sau DEM (Dispozitiv Electronic de Măsurare –
echivalent în limba română), folosind unde din spectrul electromagnetic

După cum s-a arătat, se folosesc unde cu lungime


de undă mică ca purtătoare de semnal și unde cu
lungimi de undă mare ca semnale pe care se
realizează măsurătorile. Constructiv, la început s-au
folosit dispozitive instalate pe teodolite clasice
(distomate), care emiteau unde paralel cu axa de
viză, fiind nevoie de un ansamblu special prismă –
panou de vizare (figura 6.10). La instrumentele noi,
EDM este amplasat în lunetă, undele fiind emise de-a
lungul axului de viză
Procedeele folosite pentru determinarea distanței iau în considerare diferența de fază între unda
emisă și cea receptată (procedeul fazic) sau timpul în care semnalul se re-întoarce în instrument
(procedeul cu impulsuri).
Procedeul fazic, cel mai folosit, constă în emisia continuă a undei purtătoare, pe care este
modulat un alt semnal sinusoidal cu ajutorul căruia se face măsurarea. Unda modulată pleacă în
momentul t0 din emițătorul E, parcurge dus-întors distanța D și ajunge la momentul t la receptorul R
(E, R sunt în carcasa aparatului), expresia oscilațiilor în momentul t0 și t fiind (figura 6.11a, b)
Va mulțumesc pentru atenție

S-ar putea să vă placă și