Sunteți pe pagina 1din 12

Puternicul Zeus era stăpânul tuturor zeilor

greci, cel care împărţea dreptatea divină. El


era stăpân absolut al Cerurilor, iar fraţii săi
Poseidon şi Hades stăpâneau lumea mărilor
şi respectiv lumea subterană. Zeus ţinea în
mână un mănunchi de fulgere, simbol al
puterii sale şi al asocierii cu vremea.
Zeus trăia pe Muntele Olimp cel veşnic
înconjurat de nori, de unde urmărea viaţa
oamenilor, amestecându-se adesea în
treburile lor.
Zeus trimite
furia
sa asupra
pământenilor.
Poseidon era zeul mării, fiul lui Cronos şi al Rheei.
În mitologia romană este cunoscut sub numele de
Neptun. Ca şi ceilalţi fraţi ai săi, când s-a născut,
Poseidon a fost înghiţit de către tatăl său şi apoi dat
afară.
Hades era zeul Infernului. El
era cel care hotăra ce
suflete îi vor popula
împărăţia.
Intrarea în Infern
Aşa arăta Infernul în
imaginaţia grecilor.
Hera, fiica lui Cronos şi a Rheei, a
fost şi ea înghiţită, imediat după
naştere, împreună cu ceilalţi fraţi ai
ei, de către Cronos.În timpul luptei
dintre Zeus şi Cronos, Hera a fost
încredinţată zeiţei Tethys şi lui
Oceanus, care au crescut-o. Mai
târziu, ea s-a căsătorit cu fratele ei
Zeus, devenind "soţia legitimă" a
stăpânului lumii. În această calitate
ea era considerată drept protectoarea
căminului, a căsătoriei şi, în general,
a femeilor măritate.
Era zeul războiului. Se
număra printre cei
doisprezece mari zei ai
Olimpului şi era fiul lui
Zeus şi al Herei. Cu toate
acestea, era dispreţuit de
părinţii săi şi de către
ceilalţi zei, mai ales de către
Atena, datorită
caracterului său violent,
sângeros. În numeroasele
mituri legate de numele lui,
zeul apare adesea înfrânt,
deşi era simbolul forţei
războinice.
Superba
Afrodita era
zeiţa iubirii.
Legenda spune
că s-a născut pe
insula Cipru, iar
frumuseţea ei a
inspirat artiştii
din toate
timpurile:
celebra Venus
din Milo este o
Afrodită
sculptată în
secolul II î.e.n.
Artemis era în mitologia greacă zeiţa
vânătorii. Soră geamănă cu Apollo, fiica lui
Zeus ,la început era o divinitate
răzbunătoare, care semăna moarte printre
muritori. Mai târziu, Artemis capătă
atribute de zeitate binefăcătoare: ea era, de
pildă, considerată protectoare a câmpurilor,
a animalelor şi a vindecărilor miraculoase.
Zeiţa Atena era protectoarea
cetăţii Atenei,zeiţa
înţelepciunii, iar sfaturile
sale i-au ajutat pe eroii greci
Hercule, Odiseu şi Perseu să
traverseze cu bine
încercările grele la care au
fost supuşi. Atena avea şi o
latură mai blândă, fiind
zeiţa meşteşugurilor şi cea
care a inventat torsul şi
ţesutul.

S-ar putea să vă placă și