Reguli privind descrierea exercițiilor

în gimnastică

LP 5
PEDAGOGIE
Pentru descrierea exerciţiilor în gimnastică, trebuie respectată următoarea
ordine:
1. Poziţia iniţială (plecare, start) este poziţia din care începe mişcarea şi poate fi
fundamentală sau derivată, iar la aparate se specifică şi poziţia faţă de aparat.
Exemplu: stând depărtat, cu mâinile pe şolduri. St.Dep.cu M.pe Ş.
2. Denumirea mişcării ce urmează a fi executată. Exemplu: îndoire (Îndoi.),
ridicare (Ridic.), aplecare (Aplec.), ducere (Duc.).
3. Segmentul care execută mişcarea.
Exemplu: braţ (B), trunchi (T), picior (P).
4. Direcţia pe care segmentul execută mişcarea.
Exemplu: înainte (înai.), lateral (lat.), înainte sus (înai.sus).
5. Poziţia finală poate fi una din poziţiile fundamentale sau derivate.
După poziţia iniţială, se pun două puncte „:”, iar în cazul mişcărilor compuse,
între elementele componente, se foloseşte„cu”, „şi” sau „ ,” (virgulă).
Exemplu: îndoirea braţelor la ceafă, cu aplecarea trunchiului înainte şi
răsucirea capului spre dreapta (Îndoi. B. la Cf. cu Aplec.T. înai. şi Răsuc. C.
drp.).
În descrierea exerciţiilor, timpii de miscare sunt puşi înaintea mişcărilor, iar când o
mişcare durează mai mulţi timp, sunt legaţi cu linioară (-).
Exemplu: 1-2.
Toate exerciţiile sunt împărţite totdeauna în timpi pari (2, 4, 8, 16 timpi etc.), deoarece,
când se lucrează pe muzică, numărătoarea trebuie să corespundă frazei muzicale.
Exemple:
P.I. - Stând depărtat cu mâinile pe P.I. Stând depărtat cu mâinile pe
şolduri:St.dep.M.pe Ş. şolduriSt.dep.cu M.pe Ş.
1. Aplecarea trunchiului 1-2. Îndoirea trunchiului spre dreapta,
înainteAplec.T.înai. 1-2 Îndoi.T.spre drp.cu
2. RevenireRev. cu arcuireArc.
3. Îndoirea trunchiului spre 3-4 Îndoirea trunchiului spre stânga,3-4
dreaptaÎndoi.T.spre drp. Îndoi.T.spre stg.
4. RevenireRev. cu arcuirecu Arc.
5. Îndoirea trunchiului spre
stângaÎndoi.T.spre stg.
6. RevenireRev.
7. Extensia trunchiuluiExten.T.
8. Revenire în poziţia iniţială.Rev.
Reguli de descriere a mișcărilor

 Reguli specifice terminologiei educației fizice

– Ordinea cuvintelor folosite în descrierea miscărilor este următoarea:

1. Cuvântul ce denumeste miscarea (ce se va efectua); pentru
descrierea miscărilor efectuate de segmentele corpului în plan
orizontal, indiferent în ce pozitie se află ele, se foloseste termenul
de “ducere”;
2. Denumirea segmentului care efectuează miscarea;
3. Directia de deplasare a segmentului care efectuează miscarea; se
foloseste numai atunci când există mai multe posibilităti de
deplasare a segmentului pentru a ajunge în pozitia dorită;
4. Pozitia finală în care ajunge segmentul care efectuează miscarea.
 Reguli specifice terminologiei kinetoterapiei

– În descrierea miscărilor se folosesc două variante:

A. În cazul variantei cu descrierea miscării “pe articulatii” ordinea cuvintelor
folosite este următoarea:
1. Cuvântul care denumeste miscarea (care se va efectua);
2. Optional cuvintele “din articulatia”;
3. Denumirea anatomică a articulatiei din care se efectuează miscarea; dacă
miscarea nu este efectuată simetric se denumeste partea, stângă/dreaptă, care va
efectua miscarea;
4. Dacă se doreste ca miscarea să se oprească într-o anumită pozitie se folosesc
expresiile: “până în/la pozitia” si se denumeste pozitia finală sau “până la (un
unghi de)” se denumeste cifra reprezentând unghiul goniometric articular
urmat de cuvintele “de grade” si dacă este necesar se încheie denumind pozitia
finală în care se găseste articulatia; dacă nu se specifică o pozitie finală se
subîntelege că miscarea se va efectua pe toată amplitudinea articulară posibilă.
B. cazul variantei cu descrierea miscării unui segment fată de alt
segment (alăturat, considerat static-fixat) ordinea cuvintelor este
următoarea:
1. Cuvântul care denumeste miscarea (care se va efectua);
2. Denumirea segmentului care se deplasează;
3. Cuvântul “pe”;
4. Denumirea segmentului care rămâne fixat/stabilizat;
5. Dacă se doreste ca miscarea să se oprească într-o anumită pozitie se
folosesc expresiile: “până în/la pozitia” si se denumeste pozitia
finală sau “până la (un unghi de)” se denumeste cifra reprezentând
unghiul goniometric articular urmat de cuvintele “de grade” si dacă
este necesar se încheie denuminduse pozitia finală în care se găseste
articulatia; dacă nu se specifică o pozitie finală se subîntelege că
miscarea se va efectua pe toată amplitudinea articulară posibilă.
 Reguli comune descrierilor în terminologiile educatiei fizice si kinetoterapiei

Dacă într-un singur timp al exercitiului se efectuează miscări la care participă deodată mai
multe segmente corporale, ordinea în care se descriu segmentele începe de la
segmentul(-ele) de sprijin.
Dacă miscările prin care se ajunge de la o pozitie a corpului la alta (efectuate în doi timpi
succesivi ai exercitiului ) se desfăsoară într-o succesiune logică din punct de vedere
biomecanic (sunt firesti, obisnuite), atunci se poate omite denumirea miscărilor.
Atunci când descriem un timp al exercitiului folosind expresiile “trecere în (pozitia de)…”
sau “revenire în (pozitia de) …” dar segmentele corpului pot ajunge prin mai multe
directii în pozitia respectivă, după folosirea cuvintelor “si prin”, se va descrie (conform
regulilor de descriere a miscărilor prezentate anterior) modalitatea particulară de
miscare, încheindu-se cu descrierea pozitiei finale.
Comunicarea cu pacientul se face sub forma comenzilor date de către specialist în vederea
transmiterii clare si concise a sarcinilor planificate, a reglării efortului.
Fiecare timp al exercitiului necesită o comandă, ce se adaptează nivelului de întelegere al
pacientului, pe un ton cu nuante variabile - ce depinde de sarcina imediată. Ca si
descriere, în dreptul fiecărui timp, se va indica (între ghilimele si cu semnul exclamării
la final) formula de comandă.
Terminologia în educaţie fizică şi kinetoterapie

Realizarea programelor kinetice cu ajutorul exerciţiilor fizice, folosind

poziţii simple (fundamentale) şi complexe (derivate), este important
prezentarea unor deosebiri între terminologia educaţiei fizice şi cea
medicală.
Deşi cele mai multe poziţii provin din gimnastica de bază, există însă
anumite poziţii proprii kinetoterapiei.
În activitatea practică de kinetoterapie trebuie să se folosească
terminologia adecvată, în funcţie de particularităţile pacientului.
Indiferent dacă terminologia folosită va fi din educaţie fizică sau
kinetoterapie, aceasta trebuie să fie concisă, clară (să nu provoace
alte înţelesuri) şi precisă pentru a fi înţeleasă întocmai.
 Reprezentarea grafică a exercițiilor de gimnastică
Procedeul grafic
Pentru redarea imaginii pozitiilor corpului omenesc, se folosesc desene simple, formate din
linii,drepte si curbe, usor de reprodus si de către cei care nu au “talente artistice”.

Reguli pentru realizarea desenului liniar

1.- reprezentarea solului se face printr-o linie orizontală continuă.

2.- reprezentarea aparatelor se realizează din lateral -scară fixă.
3.- reprezentarea corpului se desenează din lateral, din faţă sau din spate;
4.- reprezentarea capului este reprezentat de un cerc gol, văzut din faţă , sau un cerc plin , văzut din
spate şi cu o linie din dreptul nasului, din profil, şi de sus , şi reprezentă a 7-a parte din înălţime.
5.- reprezentarea trunchiului = 1/3 din lungimea corpului, măsurată de la linia umerilor la sol;
6.- reprezentarea picioarelor/membrele inferioare = 2/3 din lungimea corpului, măsurată de la linia
umerilor la sol;
7.- reprezentarea bratelor/membrele superioare = 1/2 din lungimea corpului, măsurată de la linia
umerilor la sol.
8.- segmentul aflat în plan apropiat se desenează cu o linie continuă, iar cel aflat în plan îndepărtat,
cu o linie întreruptă.
Semne ajutătoare

Pentru înţelegerea desenului (citirea), se folosesc semne ajutătoare:

1.direcţia de deplasare a segmentului se realizează cu ajutorul săgeţilor;
2. întoarcerile se realizează printr-o săgeată arcuită şi numărul de grade
corespunzător întoarcerilor;
3. arcuirea se realizează printr-o linie frântă, iar numărul de arcuiri este
reprezentat de o cifră care se scrie deasupra liniei (2x);
4. o mişcare cu revenire se realizează printr-o săgeată cu două capete;
5. mişcarea executată în sens opus (simetric) se marchează cu semnul
plus (+);
6. cifra scrisă înaintea mişcării reprezintă numărul de repetări (3x).
Sintetizat:

Se desenează imaginea corpului aflat în pozitia initală, conform regulilor de alcătuire a

desenelor pentru reprezentarea pozitiilor. Sub linia solului se scriu două litere de tipar
“P.I.“ – “pozitia initială”.
În continuare, pe aceeasi linie care reprezintă solul, se desenează imaginea pozitiei în care a
ajuns corpul după efectuarea miscărilor. Sub linia solului se scriu două litere de tipar
“P.F.” – “pozitia finală”.
Pentru a reda miscările prin care s-a ajuns la această pozitie se trasează săgeti pe desenul ce
repezintă pozitia finală. Săgetile se trasează în dreptul segmentelor care s-au deplasat
din pozitia initială, având originea în locurile de unde au pornit miscările, iar vîrfurile în
locurile în care se termină miscările.Ele indică traiectoriile pe care se deplasează
extremitătile depărtate/distale ale segmentelor, având lungimisi forme diferite în functie
de amplitudinea, directia si sensul de deplasare a segmentelor.
În general miscările segmentelor corpului se efectuează pe o traiectorie circulară deoarece
ele se produc în jurul unor axe de rotatie aflate la nivelul articulatiilor. Aceste miscări se
reprezintă prin săgeti care au formă de arc de cerc sau de cerc.
Pentru ca să nu se aglomereze desenul cu prea multe săgeti, se trasează numai săgetile care
arată miscările esentiale ce conduc la obtinerea pozitiei dorite; cele care se deduc
sugestiv prin modificarea pozitiilor desenate (pozitia finală fată de pozitia initială), se
pot omite.
Putem spune, în concluzie, că desenele reprezintă succesiunea mişcărilor într-un
exerciţiu.