Sunteți pe pagina 1din 18

Pletismografia de impedanţă electrica

Pletismografia de impedanţă electrică


(denumi reografie) este o tehnică de
măsură pentru determinarea
modificărilor volumului unor ţesuturi
prin măsurare de impedanţă electrică a
ţesuturilor.

Datorită avantajelor pe care le reprezintă


semnalele electrice (instrumentaţie electrică
variată, prelucrare usoara, posibilitate de
memorare), de multe ori mărimea măsurată
este una electrică.
Aplicaţii in pletismografia de impedanta electrica

Cum sângele este un bun conducător


de electricitate,orice modificare a
volumului de sânge într-o parte a
corpului este reflectată de modificarea
impedanţei sale electrice.

Deoarece volumul corpului uman se modifică datorită


circulaţiei sanguine, această metodă devin de explorare
neinvazivă si diagnostic prin care s informaţie calitativă dar şi
cantitativă asupra sanguine centrale şi periferice la nivelul
segmentu explorat.
În principal metoda este o tehnică de investigare si diagnostic
a sistemului cardiovascular central şi periferic.

Prin măsurarea modificărilor de volum sanguin,medicii pot


detecta sau monitoriza tulburările de circulaţie sanguina cum ar
fi:
• ocluziile arteriale (şi pot estima severitatea lor)
• stadiile incipiente de ateroscleroză
• dereglările funcţionale
• trombozele venoase profunde
• trombii migratori
• modificări ale fluxului sanguin arterial
Măsurarea volumului ventriculului stang

Deşi este invazivă, deci o aplicaţie


atipică, utilizarea pletismografiei de i
măsurarea volumului ventriculului
stâng este aleasă pentru o înţelegere
mai pletismografiei de impedanţă.
Măsurarea directă a volumului
ventricula
Principiul de masurare a volumului ventriculului stang

Rezistenţa electrică a unui mediu conductor este dată de ρL


relaţia R=
unde A
Se pot plasa doi
R este rezistenţa în Ω (ohmi)
electrozi intr-un ţesut
ρ este rezistivitatea în Ω⋅m (ohmi⋅metru)
la o distanţă L unul
L este lungimea conductorului
de celălalt. Se i
A este aria secţiunii transversale a conductorului
curent între cei doi
electrozi, având
valoarea I. Cum
Cum cunoaştem ρ şi L, putem calcula aria A a ţesutul se comportă
secţiunii transversale şi vol formula A L. ca un cei doi
Avem situaţia unui mediu omogen (sângele electrozi se măsoară
având rezistivitate mică) înconj cardiac de o cădere de tensiune
rezistivitate mai mare. V.
Această metodă este aplicabilă unor ţesuturi de Rezistenţa
formă cilindrică, în c măsurat care nu are această formă ţesutului dintre cei doi
– cazul ventriculului stâng - este n electrozi poate fi
calculată utilizând
legea
R =V/I
Metodă de masurare a ventriculului stang
În cazul ventriculului drept, vom măsura volumul aproximându-l cu mai multe discuri
uprapuse unul peste altul. Curentul electric este aplicat între cei doi electrozi extremi,
lectrodul distal aflat în apex şi electrodul proximal aflat în aortă.

Rezistenţa discului cuprins între electrodul i şi j se calculează ca fiind:

Rij =
Vi − V
I
Această valoare permite calcularea secţiunii transversale a discului cu relatia:

Volumul discului dintre electrozii i şi j va fi :

iar volumul total al


ventriculului stâng se
calculează cu relaţia
Alăturat este prezentată o curbă tipică
a impedanţei Z, prima sa derivată dZ/dt şi
simultan electrocardiograma (ECG) şi
fonocardiograma (PCG).
Curba de impedanţă se reprezentată
astfel încât o descreştere în impedanţă să
ducă la o creştere a amplitudinii
reprezentate pe axa y. Această convenţie
descrie de fapt modificările admitanţei şi
este utilizată deoarece o micşorare a
impedanţei provine de la creşterea
volumului de sânge în torace şi medicii
se aş teaptă ca amplitudinea curbei să
crească.
Polaritatea curbei derivatei este
corespunzătoare cu repre-zentarea
curbei lui Z.
Pentru aceasta vom folosi modelul simplificat
prezentat anterior. Notăm lu cu l, secţiunile
transversale, respectiv impedanţele sângelui şi a
ţesutului cu Zb şi Zt. Impedanţa totală
longitudinală va fi (Cele două impedanţe ale
compar paralel):

Pentru a obţine relaţia între variaţia impedanţei toracelui şi


variaţia impe sânge, se diferenţiază ecuaţia de mai sus în
raport cu Zb:

Impedanţa volumului de sânge de


rezistivitate ρb bazată pe geometria
cilindrica utilizata in modelul simplificat
considerat poate fi scrisă ca fiind:
Pletismograful de impedanţă electrica
Schemă bloc de principiu pentru un sistem care masoara
numai componenta rezistivă a impedantei electrice
Pentru a micşora eroarea de măsură datorată impedanţei
de contact la nivelul joncţiu foloseşte o schemă de sondare
cu patru electrozi, injectând un curent alternativ de amplit cei
doi electrozii exteriori – electrozi de curent – şi măsurând
tensiunea rezultată între cei electrozi de tensiune.

Folosind un amplificator diferenţial cu impedanţă mare de intrare,


curentul prin impe electrozilor de tensiune este foarte mic. Astfel,
tensiunea măsurată va fi egală doar cu pro injectat prin electrozii de
curent şi impedanţa segmentului de corp dintre electrozii de tensi une
Schemă bloc de principiu

Tensiunea de pe electrozii de tensiune (3


şi 4) este măsura la iesire de un voltmetru
detector sincron, alcătuit dintr-un
amplificator diferential Ad si un
DEMODULATOR SINCRON, voltmetru care
este sensibil doar la componenta rezistivă -
în fază cu curentul injectat.

Sincronizarea este asigurată de un


stabilizator OSCILATOR PILOT stabilizat in
frecvenţă, dar mai ales în amplitudine, care
pilotează atat DEMOLATORUL SINCRON cât
şi convertorul tensiune-curent
(CONVERTOR U/I) care injectează curentul
alternativ de amplitudine constantă în
electrozii de curent (1 şi 2).

La ieşirea demodulatorului se obţine o


tensiune proportionala cu rezistenţa bazală
a segmentului explorat (R) iar variaţiile
acesteia (dR) obţinute la ieşirea
AMPLIFICATORULUI DERIVATOR care are o
functie de transfer corespunzătoare unui
filtru trece sus cu frecvenţa limita inferioara
de 0,05Hz.
Valori tipice măsurate sunt: pentru
torace R~50Ω şi dR=0,2 însemnă ca dR=1%;
pentru craniu dR=0,1%.
Investigarea circulaţiei periferice sanguine
Circulaţia periferică poate fi studiată folosind nişte manşete strâns
legate pe coapse (sau umflate peste presiunea diastolică dar sub presiunea
sistolică) care blochează circulaţia venoasă arterială dar lasa circulatia
arteriala.

Circulaţia arterială poate fi caracterizată în timpul cât manşeta este


umflată (sângele se acumuleaza în picioare), pe când circulaţia venoasă
poate fi caracterizată după dezumflarea manşetelor(cand surplusul de
sânge acumulat este eliminat).
Prin prelucrarea semnalelor (filtrări şi amplificări) se pot extrage
formele de undă de interes.
Investigaţia fluxului sanguin cerebral

Pletismografia de impedanţă poate monitoriza şi


fluxul sanguin cerebral.

În aceste experimente este foarte importantă


plasarea electrozilor pentru a ne asigura că semnalul
de impedanţă este datorat în principal regiunii
intracraniene.

Chiar daca electrozii sunt plasaţi în poziţii opuse pe


craniu,mai mult de o treime din curent circulă în
exteriorul craniului. Fracţiunea creste semnificativ
dacă electrozii se apropie unul de celălalt.

Cu electrozii plasaţi de aceeaşi parte a craniului sau


cu electrozii circulari, modificările de impedanţă provin
mai ales datorită circulaţiei sangvine din scalp şi nu
din zona creierului.

Acest efect de ecranare a craniului nu este aşa de


evident la culegerea EEG-ului deoarece nu există
surse de semnal în afara craniului.
Bibliografie

1.Jaakko Malmivuo & Robert Plonsey, Bioelectrom


Principles and Applications of Bioelectric and Bio
Fields. Oxford University Press, New York, 1995.
2.Ştefan Popescu, Imagistică medicală. Litografia
Bucureşti, 1995.
3.Pasi K Kauppinen, Jari Hyttinen, Tiit Kööbi, Sepp
Kaukinen, Jaakko Malmivuo, Impedance Cardiog
IJBEM, Vol.3, No. 2, 2001.
4. Impedance Plethysmography Measurements
www.medis-de.com.