(denumi reografie) este o tehnică de măsură pentru determinarea modificărilor volumului unor ţesuturi prin măsurare de impedanţă electrică a ţesuturilor.
Datorită avantajelor pe care le reprezintă
semnalele electrice (instrumentaţie electrică variată, prelucrare usoara, posibilitate de memorare), de multe ori mărimea măsurată este una electrică. Aplicaţii in pletismografia de impedanta electrica
Cum sângele este un bun conducător
de electricitate,orice modificare a volumului de sânge într-o parte a corpului este reflectată de modificarea impedanţei sale electrice.
Deoarece volumul corpului uman se modifică datorită
circulaţiei sanguine, această metodă devin de explorare neinvazivă si diagnostic prin care s informaţie calitativă dar şi cantitativă asupra sanguine centrale şi periferice la nivelul segmentu explorat. În principal metoda este o tehnică de investigare si diagnostic a sistemului cardiovascular central şi periferic.
Prin măsurarea modificărilor de volum sanguin,medicii pot
detecta sau monitoriza tulburările de circulaţie sanguina cum ar fi: • ocluziile arteriale (şi pot estima severitatea lor) • stadiile incipiente de ateroscleroză • dereglările funcţionale • trombozele venoase profunde • trombii migratori • modificări ale fluxului sanguin arterial Măsurarea volumului ventriculului stang
Deşi este invazivă, deci o aplicaţie
atipică, utilizarea pletismografiei de i măsurarea volumului ventriculului stâng este aleasă pentru o înţelegere mai pletismografiei de impedanţă. Măsurarea directă a volumului ventricula Principiul de masurare a volumului ventriculului stang
Rezistenţa electrică a unui mediu conductor este dată de ρL
relaţia R= unde A Se pot plasa doi R este rezistenţa în Ω (ohmi) electrozi intr-un ţesut ρ este rezistivitatea în Ω⋅m (ohmi⋅metru) la o distanţă L unul L este lungimea conductorului de celălalt. Se i A este aria secţiunii transversale a conductorului curent între cei doi electrozi, având valoarea I. Cum Cum cunoaştem ρ şi L, putem calcula aria A a ţesutul se comportă secţiunii transversale şi vol formula A L. ca un cei doi Avem situaţia unui mediu omogen (sângele electrozi se măsoară având rezistivitate mică) înconj cardiac de o cădere de tensiune rezistivitate mai mare. V. Această metodă este aplicabilă unor ţesuturi de Rezistenţa formă cilindrică, în c măsurat care nu are această formă ţesutului dintre cei doi – cazul ventriculului stâng - este n electrozi poate fi calculată utilizând legea R =V/I Metodă de masurare a ventriculului stang În cazul ventriculului drept, vom măsura volumul aproximându-l cu mai multe discuri uprapuse unul peste altul. Curentul electric este aplicat între cei doi electrozi extremi, lectrodul distal aflat în apex şi electrodul proximal aflat în aortă.
Rezistenţa discului cuprins între electrodul i şi j se calculează ca fiind:
Rij = Vi − V I Această valoare permite calcularea secţiunii transversale a discului cu relatia:
Volumul discului dintre electrozii i şi j va fi :
iar volumul total al
ventriculului stâng se calculează cu relaţia Alăturat este prezentată o curbă tipică a impedanţei Z, prima sa derivată dZ/dt şi simultan electrocardiograma (ECG) şi fonocardiograma (PCG). Curba de impedanţă se reprezentată astfel încât o descreştere în impedanţă să ducă la o creştere a amplitudinii reprezentate pe axa y. Această convenţie descrie de fapt modificările admitanţei şi este utilizată deoarece o micşorare a impedanţei provine de la creşterea volumului de sânge în torace şi medicii se aş teaptă ca amplitudinea curbei să crească. Polaritatea curbei derivatei este corespunzătoare cu repre-zentarea curbei lui Z. Pentru aceasta vom folosi modelul simplificat prezentat anterior. Notăm lu cu l, secţiunile transversale, respectiv impedanţele sângelui şi a ţesutului cu Zb şi Zt. Impedanţa totală longitudinală va fi (Cele două impedanţe ale compar paralel):
Pentru a obţine relaţia între variaţia impedanţei toracelui şi
variaţia impe sânge, se diferenţiază ecuaţia de mai sus în raport cu Zb:
Impedanţa volumului de sânge de
rezistivitate ρb bazată pe geometria cilindrica utilizata in modelul simplificat considerat poate fi scrisă ca fiind: Pletismograful de impedanţă electrica Schemă bloc de principiu pentru un sistem care masoara numai componenta rezistivă a impedantei electrice Pentru a micşora eroarea de măsură datorată impedanţei de contact la nivelul joncţiu foloseşte o schemă de sondare cu patru electrozi, injectând un curent alternativ de amplit cei doi electrozii exteriori – electrozi de curent – şi măsurând tensiunea rezultată între cei electrozi de tensiune.
Folosind un amplificator diferenţial cu impedanţă mare de intrare,
curentul prin impe electrozilor de tensiune este foarte mic. Astfel, tensiunea măsurată va fi egală doar cu pro injectat prin electrozii de curent şi impedanţa segmentului de corp dintre electrozii de tensi une Schemă bloc de principiu
Tensiunea de pe electrozii de tensiune (3
şi 4) este măsura la iesire de un voltmetru detector sincron, alcătuit dintr-un amplificator diferential Ad si un DEMODULATOR SINCRON, voltmetru care este sensibil doar la componenta rezistivă - în fază cu curentul injectat.
Sincronizarea este asigurată de un
stabilizator OSCILATOR PILOT stabilizat in frecvenţă, dar mai ales în amplitudine, care pilotează atat DEMOLATORUL SINCRON cât şi convertorul tensiune-curent (CONVERTOR U/I) care injectează curentul alternativ de amplitudine constantă în electrozii de curent (1 şi 2).
La ieşirea demodulatorului se obţine o
tensiune proportionala cu rezistenţa bazală a segmentului explorat (R) iar variaţiile acesteia (dR) obţinute la ieşirea AMPLIFICATORULUI DERIVATOR care are o functie de transfer corespunzătoare unui filtru trece sus cu frecvenţa limita inferioara de 0,05Hz. Valori tipice măsurate sunt: pentru torace R~50Ω şi dR=0,2 însemnă ca dR=1%; pentru craniu dR=0,1%. Investigarea circulaţiei periferice sanguine Circulaţia periferică poate fi studiată folosind nişte manşete strâns legate pe coapse (sau umflate peste presiunea diastolică dar sub presiunea sistolică) care blochează circulaţia venoasă arterială dar lasa circulatia arteriala.
Circulaţia arterială poate fi caracterizată în timpul cât manşeta este
umflată (sângele se acumuleaza în picioare), pe când circulaţia venoasă poate fi caracterizată după dezumflarea manşetelor(cand surplusul de sânge acumulat este eliminat). Prin prelucrarea semnalelor (filtrări şi amplificări) se pot extrage formele de undă de interes. Investigaţia fluxului sanguin cerebral
Pletismografia de impedanţă poate monitoriza şi
fluxul sanguin cerebral.
În aceste experimente este foarte importantă
plasarea electrozilor pentru a ne asigura că semnalul de impedanţă este datorat în principal regiunii intracraniene.
Chiar daca electrozii sunt plasaţi în poziţii opuse pe
craniu,mai mult de o treime din curent circulă în exteriorul craniului. Fracţiunea creste semnificativ dacă electrozii se apropie unul de celălalt.
Cu electrozii plasaţi de aceeaşi parte a craniului sau
cu electrozii circulari, modificările de impedanţă provin mai ales datorită circulaţiei sangvine din scalp şi nu din zona creierului.
Acest efect de ecranare a craniului nu este aşa de
evident la culegerea EEG-ului deoarece nu există surse de semnal în afara craniului. Bibliografie
1.Jaakko Malmivuo & Robert Plonsey, Bioelectrom
Principles and Applications of Bioelectric and Bio Fields. Oxford University Press, New York, 1995. 2.Ştefan Popescu, Imagistică medicală. Litografia Bucureşti, 1995. 3.Pasi K Kauppinen, Jari Hyttinen, Tiit Kööbi, Sepp Kaukinen, Jaakko Malmivuo, Impedance Cardiog IJBEM, Vol.3, No. 2, 2001. 4. Impedance Plethysmography Measurements www.medis-de.com.