Sunteți pe pagina 1din 36

INGINERIA MATERIALELOR

VITROASE

Prof.Dr.Ing. Ovidiu DUMITRESCU


E-mail: ovidiu_d_dumitrescu@yahoo.fr
ovidiu.dumitrescu@upb.ro
Mobil : +40.722.430.189

Cursul 1
1
INGINERIA MATERIALELOR VITROASE
Curs: Prof. dr. ing. Ovidiu DUMITRESCU
Laborator : S.L.Dr. Ing. Mihai EFTIMIE
Bibliografie:
1. P. Baltă, “Tehnologia Sticlei “, Ed. Didactică şi Pedagogică, 1984.
2. P. Baltă, D. Radu, “Energetica elaborării sticlei”, Editura Tehnică, 1985.
3. J. Shelby, “Introduction to Glass Science and Technology”, The Royal Society of
Chemistry, 2002.
4. J. Zarzycki, “Glasses and the vitreous state”, Cambridge University Press, 1991.
5. K. J. Rao, “Structural Chemistry of Glasses”, Elsevier, 2004.
6. C. Ph. Ross, G. L. Tincher „Glass Melting Technology”: A Technical and Economic
Assessment, U.S. Department of Energy,Industrial Technologies Program, 2004.
7. D.Radu, O.Dumitrescu, “Elaborarea neconvenţională a sticlei”, Editura Printech,
Bucureşti, 2002.
8. O.Dumitrescu, A.Ioncea, D.Radu, D.Voiniţchi, „MATERIALE ŞI TEHNOLOGII –
sticlă, ceramică, lianţi, metale –„, Editura POLITEHNICA Press, Bucureşti, 2010.
9. E. Bourhis, Glass mechanics and technology, Wiley-VCH, 2008.
10. V. Dima, M. Eftimie „Valorificarea deşeurilor de sticlă în glazuri vitroase”, Ed.
Politehnica Press, 2013.
11. Reviste specifice : Journal of Non-Crystalline Solids, Verre, Glass Technology,
European Journal of Glass Science and Technology, etc.

2
INGINERIA MATERIALELOR VITROASE

Activităţile evaluate şi ponderea fiecăreia :


Activitate pe parcurs :
Lucrare de verificare nr. 1 25 % săpt. 6
Lucrare de verificare nr. 2 – test grilă 25 % săpt. 10
Lucrare de verificare nr. 3 25 % săpt. 10

Activitate practică :
Laborator 25 %
Bonificaţie prezenţă 10-15 % 3
TEMATICA CURSULUI
• Materii prime pentru industria sticlei :
Descrierea materiilor prime utilizate în industria sticlei şi
a compoziţiilor acestora, calculul compoziţiei unei şarje de
amestec, criterii de selecţie,.
• Pregătire şi preparare amestec materii prime pentru topire:
Prepararea, omogenizarea şi transportul amestecului
în vederea elaborării topiturii
• Procesul de topire a a amestecului de materii prime :
Reacţiile de formare, limpezire şi omogenizare a
topiturii vitrogene, comportarea la temperatură înaltă a unor
materii prime, emisii potenţiale de noxe.
4
• Procedee moderne pentru topire:
Principii de funcţionare, prezentarea elementelor
constructive de bază ale cuptoarelor de topire vană
• Fasonarea sticlei topite :
Descrierea tehnicilor de fasonare importante folosite
pentru obţinerea unor sortimente de produse de sticlă cu o largă
utilizare.
• Recoacerea produselor:
Descrierea procesului termic de recoacere pe etape,
calculul de principiu al curbei de recoacere, defectele în
produsele de sticlă.
5
• Tratamente de prelucrare şi finisare :
Elemente de bază privind metode reprezentative pentru
finisarea şi decorarea unor produse de sticlă.
• Tehnologii reprezentative pentru produse din sticlă :
Tehnologia de fabricare a sticlei plane pentru construcţii,
pentru autovehicule, ambalaje de sticlă şi sticlă de menaj.
• Produse de sticlă speciale cu utilizări în domenii de vârf :
Sticle chimic şi termic rezistente, sticle optice, sticle
semiconductoare, sticle pentru tehnica nucleară, fibrele de
sticlă, fibrele optice, sticle peliculizate, etc.
Pentru exemplificare filmul “Production of Glass Bottles - How
its made” 6
Materii prime pentru industria sticlei
Calitatea materiilor prime şi modul de preparare a
amestecului de materii prime determină calitatea sticlei
şi a produselor din sticlă.
Există standarde şi norme în care sunt stabilite
clar cerinţele impuse caracteristicelor m. p.
Nerespectarea acestora poate provoca defecte de
fabricaţie şi poate conduce la perturbarea procesului
tehnologic.
Standardele şi alte condiţii de calitate sunt mereu
reactualizate, deoarece pot apare în timp diferite modificări.
7
Materiile prime utilizate la fabricarea sticlei sunt :
- principale
- auxiliare
1. Materii prime principale:
Materiile care conţin oxizii principali, care contribuie
cu o pondere mare la formarea sticlei conferindu-i o
anumită structură şi proprietăţi bine determinate: oxizii
acizi (formatorii de reţea), oxizii alcalini (modificatori),
alcalino-teroşi şi alţi oxizi.
1.1 Oxizii acizi – formatori de reţea:
au rolul principal în realizarea structurii vitroase.
intră în compoziţia sticlei în cantităţile cele mai mari.
Cel mai cunoscut oxid acid, formator de sticlă este SiO2.
8
Alţi formatori: B2O3, P2O5
Dioxidul de siliciu — SiO2
 Foarte răspândit în natură, şi intră în componenţa celor
mai diferite roci şi minerale naturale.
 Se găseşte cel mai adesea sub formă de cristal de stâncă,
cuarţit şi nisip cuarţos.
 Cristalul de stâncă are puritatea cea mai mare şi din
această cauză este mai scump.
 Se foloseşte numai pentru sorturi speciale de sticlă, cum
este, de exemplu, sticla de cuarţ transparentă.
 Cuarţitul este destul de puţin folosit datorită cheltuielilor
pentru măcinare, întrucât are duritatea mare.
 Cea mai utilizată materie primă este nisipul cuarţos:
- foarte răspândit în natură, sub formă de zăcăminte mari,
care conţin şi cantităţi variabile din alţi oxizi
- Nisipurile cu peste 98% SiO2 sunt considerate de calitate
superioară 9
 Zăcămintele de nisip sunt însoţite de minerale, precum:
- feldspat - roca prin a cărei degradare s-au format multe nisipuri
- caolinit - unul din produsele de descompunere ale feldspatului
- alte minerale care conţin oxizi ce colorează sticla, ca: oxizii de
fier, TiO2, V2O5, etc., sunt nedoriţi datorită acţiunii colorante
- ZrO2 datorită refractarităţii poate să rămână sub formă de
incluziuni cristaline în produsele din sticlă
 În nisip pot să existe şi cantităţi variabile de substanţe
organice, ca: resturi de vegetale, acizi humici, care la
topirea sticlei pot crea un mediu reducător nedorit
 În amestecul de materii prime, nisipul reprezintă 60—70% şi
chiar mai mult, limitarea conţinutului de oxizi de fier în nisip
este una din problemele importante ce preocupă pe tehnologi.
10
11
Înnobilarea nisipului: metode fizico-mecanice
 Operaţia de îndepărtare a oxizilor de fier din nisip se
numeşte înnobilarea nisipului
1. Spălarea cu apă, cea mai simplă metodă, care se face:
- în bazine orizontale de diferite construcţii în care spălarea
se face în contracurent, pentru a reduce consumul de
apă
- în hidrocicloane

 Prin această operaţie se înlătură mineralele argiloase şi


de asemenea fracţiunea fină a nisipului, care de obicei
conţine oxizi de fier în cantitate mare.
12
2. Deferizarea magnetică, utilizează proprietăţile
magnetice ale unor minerale cu conţinut de fier care se pot
separa cu ajutorul unui câmp magnetic puternic.

3. Flotaţia : granulele acoperite cu pelicule de hidroxid de


fier se pot separa folosindu-se substanţe superficial active
adecvate, care antrenează impurităţile la suprafaţă
făcându-le să plutească în spuma creată şi separându-le
astfel de nisipul pur.

4. Înnobilarea nisipului prin metode chimice : poluantă,


costisitoare
13
Separator gravimetric elicoidal
Fracţiile mai fine (fierul şi alte minerale) rămân spre
centru, cele mai mari (nisipul) gravitează spre exterior
14
Distribuţia granulometrică şi forma granulelor nisipului

 Industria sticlei preferă nisipurile,


în care fracţiunea cuprinsă între
0,1 şi 0,5 mm reprezintă peste 80%

Fracţiunile prea fine trebuie evitate, deoarece:

 sunt antrenate uşor de curentul de gaze din cuptor, depunându-se pe


canale şi în regeneratoare şi accelerând uzura acestora
 o granulaţie mai uniformă a nisipului reduce tendinţa de stratificare a
amestecului de materii prime şi asigură o topire mai uniformă în
cuptor.
 în ele sunt cuprinse majoritatea mineralelor cu oxizi coloranţi
Forma granulelor determină suprafaţa exterioară
 Sunt considerate mai bune nisipurile cu granule de forme neregulate,
colţuroase, deoarece au o suprafaţă de contact mai mare, şi asigură15 o
viteză mai mare a reacţiilor de formare a topiturii.
Anhidrida borică, B2O3

Al 2-lea oxid acid în ordinea cantităţilor folosite


Principale m.p (sintetice) de B2O3 :
 Acidul boric (H3BO3) are dezavantajul că, la încălzire,
degajă cantităţi mari de vapori de apă care pot antrena şi
B2O3, se volatilizează foarte uşor în condiţiile din cuptor,
pierderile de B2O3 putând atinge 15%.

 Boraxul (Na2O.2B2O3.10H2O). se utilizează de obicei în


stare anhidră şi datorită faptului că B2O3 este legat sub
forma unui compus, se topeşte la o temperatură mai
ridicată, iar pierderile prin volatilizare sunt mai mici.
 Surse naturale de B2O3: colemanitul 2CaO•3B2O3•5H2O
şi altele
16
Pentaoxidul de fosfor, P2O5
 Se utilizează numai pentru anumite sticle tehnice cu proprietăţi
speciale: pentru unele sticle optice moderne P2O5 este principalul
oxid formator din compoziţie.
Materii prime (sintetice):
 Acidul ortofosforic (H3PO4) se foloseşte sub formă de soluţie
apoasă care se amestecă în utilajele industriale cu componenţii sub
formă de pulbere.
Dezavantajul este că soluţiile concentrate sunt foarte reactive şi pot
determina formarea instantanee a unor compuşi solizi, mai ales
cu Al2O3, sub formă de granule rezistente, greu de sfărâmat.
 Fosfaţii au avantajul reducerii pierderilor prin volatilizare, dar şi
dezavantajul unor temperaturi de topire mai ridicate : fosfatul de
amoniu ((NH4)2HPO4) prin descompunere pune în libertate P2O5
reactiv.
 Se mai utilizează cenuşa de oase, care conţine 67—85% fosfat de
calciu şi 2—3% fosfat de magneziu.

17 şi
 Mineralul natural cel mai utilizat pentru fabricarea acidului fosforic
a fosfaţilor este apatita : 3(3CaO-P2O5)-Ca(F,Cl,OH)2
Trioxidul de aluminiu, Al2O3
 Caracter intermediar (amfoter): în unele sticle mai bazice, având
NC = 4 rol de formator, în sticlele acide NC = 6 şi funcţionează ca
modificator.
 Alumina-Al2O3 este o materie primă sintetică, obţinută din bauxită
care, datorită caracterului său refractar, se dizolvă şi se
omogenizează mai greu în topitură: are şi un cost ridicat se
foloseşte mai rar la fabricarea industrială a sticlelor uzuale.
 Al2O3 în stare pură se topeşte la 2050°C. Intră în compoziţia sticlelor
silico-calco-sodice în proporţie de 2—3%, dar în unele sticle poate
depăşi 12%.
 Sunt preferate materiile prime complexe, cum este feldspatul
natural care de obicei este un amestec de albit (Na2O•Al2O3•6SiO2),
şi ortoclaz (K2O•Al2O3•6SiO2), conţinând şi anortit (CaO•
Al2O3•2SiO2):
 feldspatul sodic: albitul (Na2O•Al2O3•6SiO2) are temperatura de
topire cea mai mică (1000-1100 oC) faţă de ceilalţi feldspaţi şi este
sursa cea mai indicată pentru Al2O3 în sticle, deoarece are un rol
fondant, se omogenizează foarte bine, este ieftin şi mai aduce
18
încă doi oxizi importanţi
1.2. Oxizii bazici – modificatori de reţea :componenţi cu rol
fondant
 Formează eutectice cu temperaturi de topire scăzute, înlesnind
prin faza lichidă formată reacţiile şi accelerând dizolvarea SiO2
 Oxidul de sodiu, Na2O: prezent în compoziţia multor sticlele uzuale,
în proporţie de 12—16%,
• este introdus în amestecul de materii prime mai ales sub formă de
carbonat de sodiu anhidru (Na2CO3), cunoscut sub numele de
sodă calcinată - higroscopic, fapt ce trebuie avut în vedere la
depozitare
• sulfatul de sodiu (Na2SO4), produs secundar al industriei chimice
sau existent ca zăcământ natural, poate provoca anumite
complicaţii, datorită reactivităţii reduse faţă de SiO2 şi a tendinţei de
nemiscibilitate pe care o prezintă topitura, precum si a degajarilor
de SO2.
• în proporţii mici el este folosit în mod curent ca afinant.
• când este necesară realizarea unui mediu oxidant în topitură se
foloseşte azotatul de sodiu (NaNO3) 19
Oxidul de potasiu, K2O şi de litiu, Li2O
• înlocuiesc parţial sau total Na2O în sticlele cărora li se cer
mai ales proprietăţi optice deosebite
K2O, este mai puţin răspândit în natură şi de aceea sărurile lui
sunt mai scumpe.
• drept materie primă se foloseşte K2CO3, mai rar K2NO3
• ca sursă pentru Na2O şi K2O sunt utilizaţi şi feldspaţii, la
sticlele uzuale
Li2O intră în compoziţia unor sticle tehnice produse în cantităţi
mici.
• Li2CO3 este de asemenea sursa curentă de Li2O.

20
Oxizii alcalino-teroşi : CaO, MgO, BaO şi PbO
Consolidează structura sticlelor silico-alcaline, îmbunătăţind multe
proprietăţi, printre care stabilitatea chimică şi rezistenţa mecanică.
 CaO: proporţia de CaO în sticle poate atinge şi depăşi 14%.
este introdus în amestec având ca materie primă carbonatul de calciu
natural (calcarul: CaCO3)
se utilizează şi CaSO4, cu rol de afinant
 MgO, este prezent în sticlele silico-calco-sodice în proporţie de 2—3%,
iar în alte sticle (electrotehnice, optice) înlocuieşte parţial sau total CaO.
materia primă: este MgCO3 şi dolomita (CaCO3.MgCO3).
 BaO, este prezent mai ales în sticlele optice şi se introduce sub formă de
carbonat şi azotat.
 PbO este adus cu miniul de plumb (Pb3O4), : sticlele optice, sticla
cristal, sticla de menaj, sticle electrotehnice;
 În industria sticlei se folosesc uneori roci naturale şi subproduse
industriale care furnizează un amestec complex de oxizi
 Roca eoliană, leos, care conţine numeroşi oxizi utili pentru obţinerea
21
fibrelor minerale utilizate în construcţii,
Cioburile

Rezultă în:
- procesul tehnologic de fabricare a produselor din sticlă
(cioburi interne)
- de la utilizatori prin colectare (cioburi externe)

Reprezintă sticlă gata elaborată, având toţi componenţii


oxidici în proporţiile necesare şi înglobând o mare
cantitate de energie corespunzătoare reacţiilor şi
proceselor ce au avut loc la formarea sticlei.
22
Reutilizarea conduce :
- conservarea materiilor prime naturale: nisip, calcar,
feldspat,
- reducerea consumului de energie de cca 15%: datorată
reducerii căldurii de descompunere şi de vitrificare prin
înlocuirea materiilor prime cu cioburi,
- reducerea emisiilor de SOx/NOx şi de pulberi cu cca
10%,
- reducerea emisiilor de CO2, gaz cu efect de seră, prin
reducerea combustibilului si a cantitatilor decarbonatate
Colectarea cioburilor din industrie şi de la populaţie
şi reutilizarea lor reprezintă o problemă importantă a
23
industriei sticlei
2 - MATERII PRIME AUXILIARE
Reprezintă o largă varietate de m.p, care se folosesc în
cantităţi mici şi influenţează în mod sensibil procesul
de topire şi proprietăţile sticlei:
afinanţii, acceleratorii de topire, coloranţii,
decoloranţii, opacizanţii, oxidanţii, reducătorii.
Afinanţii au rolul de a facilita limpezirea sticlei topite,
prin degajarea unei cantităţi de gaze ce măresc
dimensiunile bulelor existente în sticlă şi accelerează astfel
ridicarea lor spre suprafaţă.
Un efect asemănător se obţine prin reducerea
viscozităţii şi tensiunii superficiale a sticlei topite.
O utilizare largă o are amestecul de As2O3 şi NaNO243,
dar se folosesc adesea şi Na SO , CaSO , CaF etc.
Decoloranţii au rolul de a înlătura culoarea imprimată sticlei
de cantităţile mici de oxizi de fier, prezenţi totdeauna în amestecul de
materii prime:
- decolorare chimică, prin oxidarea FeO la Fe2O3, care are o
acţiune colorantă mai slabă
- decolorarea fizică, prin compensarea culorii imprimate de oxizii de
fier, prin culori complementare date de alte substanţe .
Decoloranţi chimici : diferite substanţe, care, în sticlă, la temperaturi
înalte au o acţiune oxidantă.
Ex : As2O3 + NaNO3, Na2SO4, CaF2 etc.
Decoloranţi fizici : substanţe care imprimă sticlei nuanţe portocalii,
roşii sau violete, care reprezintă culorile complementare ale
nuanţelor galbene, verzi, albastre, imprimate de oxizii de fier în funcţie
de compoziţia sticlei şi condiţiile topirii. Ex : Se, MnO2, NiO, CoO 25
Acceleratorii de topire intensifică reacţiile în stare
solidă, scad temperatura de apariţie a fazei lichide,
accelerează dizolvarea silicei în masa de sticlă topită
Durata procesului de topire se reduce şi creşte
randamentul cuptoarelor.
Ex. CaF2, Na2SiF6, (NH4)2SO4 şi alte substanţe. B2O3 în
proporţie de 0,5—1,5%, introdus în locul SiO2 are efect
accelerator, crescând producţia cuptorului cu 15-20%.

Oxidanţii se introduc în amestecul de materii prime,


atunci când este necesară crearea unui mediu oxidant în
sticla topită. Substanţele utilizate ca afinanţi şi decoloranţi
26
au în general o acţiune oxidantă.
Coloranţii cuprind un număr foarte mare de substanţe
Fenomenul de colorare a sticlei este foarte complex,
întrucât cu aceeaşi substanţă se pot realiza nuanţe diferite,
în funcţie de influenţa mediului (a atmosfera din cuptor şi
compoziţiei topiturii)
Coloranţi oxidici (oxizi ai metalelor tranziţionale)
Ex.: CoO – albastru; CuO – albastru deschis, verde; Cr2O3
– verde; MnO2 – roşu-violet; NiO – violet; etc
Coloranţi moleculari (sulfuri şi seleniuri de Cd)
Ex.: CdS – galben; CdSe – roşu; CdS + CdSe - portocaliu

27
Coloranţi coloidali
Ex.: Au – roşu rubin; Cu – rubin; Ag – galben
Opacizanţii se utilizează pentru obţinerea de sticle
netransparente care difuzează lumina.
În acest scop se folosesc compuşi cu fluor şi cu
fosfor, care, avand o viteză de nucleaţie mare, se separă în
sticlă sub formă de microfaze şi microcristale de culoare
albă, dând un aspect lăptos.
La fel se comportă şi SnO2 şi alte substanţe.
Pentru exemplificare materii prime, partial filmele:
Ambalajele de sticla; Tuburile fluorescente, How Its Made
Fiberglass Insulation, How a CFL Is Made 28
Alegerea materiilor prime
Indiferent de natura materiilor prime, pentru ca acestea să fie
selectate pentru a fabrica o sticlă de un anumit tip, ele trebuie să
îndeplinească mai multe cerinţe de ordin tehnologic şi economic.
Condiţii tehnologice:
• Fiecare materie primă trebuie să conţină cel puţin unul dintre
oxizii ceruţi de compoziţia chimică a sticlei. Este de preferat o
materie primă care prezintă un conţinut mai mare pentru un oxid
de interes sau care poate furniza mai mulţi oxizi de interes;
• Prezenţa unor impurităţi chimice să fie cât mai scăzută, pentru a
nu fi necesare operaţii suplimentare de purificare;
• Granulaţia materiilor prime (dimensiunile particulelor) să fie
plasată între anumite limite impuse tehnologic;
• Compoziţia chimică a materiilor prime să fie cât mai constantă în
29
timp.
Condiţii economice:
• Acestea impun ca materiile prime să fie ieftine şi disponibile
în cantităţile cerute de fabricantul de produse din sticlă.
• De asemenea, distanţele între furnizorii de materii prime şi
beneficiar (producător) să fie cât mai reduse, pentru a se
înregistra costuri de transport cât mai mici;
• Tot ca o cerinţă economică este şi faptul că trebuie ales un
număr cât mai mic de materii prime pentru ca şi cheltuielile
de procesare a acestora pe fluxul tehnologic să fie cât mai
reduse

30
CRITERII DE ALEGERE A MATERIILOR PRIME
Cele mai importante sunt:
- calitatea materiei prime
- eficienţa economică:
Se aleg materii prime corespunzătoare calitativ cu un preţ de cost
mai redus, mai uşor de procurat, cu cheltuieli de transport
reduse şi mai puţine operaţii de pregătire în fabrică
 Exemple:
- Se alege nisip cu granule colţuroase în locul celui cu granule
rotunde, care are o tendinţă mai mare de dezamestecare, iar la
topire reacţionează mai lent cu ceilalţi componenţi ai
amestecului.
- Drept sursă de trioxid de aluminiu se preferă feldspatul, care
introduce şi oxizi alcalini, reducând astfel consumul de
31
carbonat de sodiu, o materie primă mai scumpă.
PREGĂTIREA MATERIILOR PRIME
Sunt aduse de obicei într-o stare cât mai apropiată de cea necesară
preparării amestecului, aşa încât unele nu mai necesită nici un
fel de operaţii de pregătire
Cele care se pregătesc în fabrică sunt supuse operaţiilor de:
uscarea, clasarea şi deferizarea
Nisipul, transportat în vagoane de cale ferată, poate ajunge în
fabrica de sticlă cu un conţinut variabil de umiditate.
Se recomandă păstrarea în halde drenate pentru scăderea
umidităţii până la o valoare cât mai mică: după o păstrare timp
de 10—15 zile umiditatea nisipului se poate reduce la 4—5%
fără nici un consum de energie.
Cu acest conţinut de umiditate nisipul poate fi utilizat pentru
prepararea amestecului, fără a mai introduce în omogenizator
32
cantitatea de apă uzuală pentru umezirea amestecului.
 Nisipul umed se poate folosi la prepararea amestecului dacă se
determină conţinutul de apă şi se ţine seama la calculul
compoziţiei amestecului, (!consum de energie!)
Uscarea nisipului este necesară pentru a se asigura condiţii
reproductibile la dozare.
Se utilizează:
- uscătoare cilindrice rotative încălzite cu combustibil
- uscătoare în strat fluidizat care valorifică gazele calde
preluate de la alte agregate
 Ex.: într-un strat fluidizat cu volumul de 1 m3 se pot evapora
într-o oră până la 300 kg apă din nisip, utilizând gaze de 300°C.
 După uscare, nisipul este supus operaţiei de clasare pentru a se
reţine corpurile străine şi granulele de mari dimensiuni ajunse
întâmplător : ciururi / site
 Urmează de obicei deferizarea, pentru înlăturarea impurităților
magnetice (reţin mai ales impurități metalice) 33
Echipamente pentru deferizarea nisipului

Separator magnetic rotativ. Separator magnetic cu bandă rulantă

34
 În urma acestor operaţii nisipul este depozitat în silozuri
şi poate fi folosit pentru prepararea amestecului.
 Calcarul şi dolomita sunt aduse în fabrică în stare
corespunzătoare pentru prepararea amestecului.
Uneori pot fi necesare doar cernere şi deferizare pentru
înlăturarea eventualelor impurităţi.
 Soda este adusă de obicei în saci, este higroscopică
Atenţie la depozitare întrucât poate absorbi umiditate din
atmosferă aglomerându-se, fiind necesară sfărâmarea
bulgărilor: se foloseşte un dezintegrator

 Urmează apoi cernerea şi depozitarea în silozurile liniei de


35
preparare a amestecului.
 Cioburile care se introduc în amestecul de materii prime
în proporţie de 15—30% sunt sfărâmate, în mori cu valţuri.

 Cioburile provenind de la alte întreprinderi sau colectate


de la populaţie sunt mai întâi sortate, apoi spălate, măcinate
şi deferizate.

 Sortarea este o operaţie costisitoare deoarece este imposibil


sau în orice caz greu de mecanizat.

 Sortarea, cel puţin după culoare, trebuie să se efectueze la


colectare, ceea ce necesită anumite măsuri organizatorice
acceptate şi urmărite în permanenţă de toţi cei ce folosesc
obiecte din sticlă. 36