Sunteți pe pagina 1din 10

Bogdan Petriceicu si Iulia

Hașdeu
Elev:Padurariu Daniel
Clasa a-VII-a D
Biografia lui Bogdan Hașdeu
• S-a născut la Hotin, în Basarabia ocupată de Imperiul Rus. A copilărit la moșia părintească din Cristinești, Basarabia, fiind crescut de către mama sa
vitregă, strămoșii săi fiind boieri. Tatăl său, Alexandru Hâjdeu (fiul lui Tadeu Hâjdeu), era un adevărat savant; cunoștea zece limbi străine, printre care și
persana, era istoric, publicist și a scris în latină despre flora Basarabiei.

• Bogdan Petriceicu Hasdeu a studiat la universitatea din Harkov, după terminarea studiilor slujind ca ofițer în armata rusă. La 1856, când sudul
Basarabiei a revenit la Moldova, a trecut în acest ținut pentru a scăpa de împilarea și deznaționalizarea forțată practicată de administrația de ocupație.
Rușii i-au cerut extrădarea, iar la refuzul autorităților române, i-au anulat dreptul de moștenire pe care-l avea asupra unor moșii ale familiei rămase în
partea rusească a Basarabiei. Mai târziu însă i s-a recunoscut acest drept pe cale judiciară.

• La 1857 a fost numit membru al tribunalului din Cahul. După șapte luni a demisionat. În 1858 s-a mutat la Iași, ca profesor de liceu și bibliotecar al
universității. A donat bibliotecii universitare 4.000 de volume. În acest timp Hasdeu a pus bazele mai multor publicații, între altele, revista „Din
Moldova”(1862-1863) în care a publicat poezii lirice, fabule, nuvele, critice etc.
• Între 17 mai 1876 și 1 aprilie 1900 a fost director al Arhivelor Statului din București, în această calitate contribuind la publicarea documentelor în
„Arhiva istorică” și „Cuvinte din bătrâni”, atât din arhivele românești, cât mai ales din cele străine, fiind primul conducător al Arhivelor Statului a
început să publice copii după acte din arhivele străine privitoare la români.
• În 1877 a fost ales membru al Academiei Române ca un omagiu al întregii sale opere de până atunci, dar și ca recunoaștere a spiritului său enciclopedist.
• Din 1878 a fost profesor de filologie comparată la Universitatea din București. A tipărit o parte din lecțiile sale pline de originalitate și de cunoștințe
vaste asupra literaturilor străine și a limbii române.
• Hasdeu a cochetat și cu politica. Partizan al lui Kogălniceanu, a susținut lovitura de stat din 2 mai 1864 a lui Alexandru Ioan Cuza. Ulterior, a susținut
dinastia străină, de Hohenzollern, apoi, pe aceeași linie a ideilor de factură paneuropeană, a devenit membru al Partidului Liberal, ajungând deputat
liberal în parlamentul României.
Istoria lui Hasdeiana
• Dintre lucrările istorice se disting: Ioan Vodă cel Cumplit (1865, ed. a II-a, 1894), monumentala Arhivă istorică a României și Istoria critică.
• La Iași a publicat Arhiva historică a României (1865-1867), în care multe documente vechi slavone și românești au fost editate pentru prima
dată. Începută în 1865, Arhiva este o colecție în trei mari volume de documente străine și interne privitoare la istoria românilor. Au fost
publicate în premieră un mare număr de acte inedite românești și străine. Lucrarea a contribuit la înaintarea studiilor istorice de
istoriografie, ducând mai departe opera începută de Cronica lui Șincai, de „Magazinul istoric” al lui Nicolae Bălcescu și Laurian și de
letopisețele lui Kogălniceanu.

• În Historia antică a Românilor (1875), deși incompletă, începe investigațiile critice asupra istoriei României.
• Istoria critică (1873-1874) își propune studierea secolului al XIV-lea, epoca înființării formațiunilor statale românești din nordul Dunării. Au
apărut numai un volum și un fascicul din al doilea volum.
• Volumul I cuprinde trei studii: Întinderea teritorială, Nomenclatura, Acțiunea naturii asupra omului.
• Întinderea teritorială dovedește că Muntenia în secolul XIV și XV se întindea foarte mult: cuprindea (în afară de ce înțelegeam în veacul
trecut prin Muntenia) și ținutul Făgărașului, sudul Moldovei până la Bârlad și Bacău, sudul Basarabiei, Dobrogea, ținutul Hațegului și o parte
din Temișana. Numai o asemenea întindere explică faptele mari ale muntenilor și rezistența contra atâtor dușmani puternici: sârbi, unguri,
turci. Creșterea s-a făcut treptat. La început, sâmburele coloniei romane cuprindea: Oltenia, Hațegul și partea orientală a Temișanei,
alcătuind Banatul Severinului. În secolul XII, s-a întins pe malul Dunării până la Chilia și în al XIII-lea și-a adăugat ducatul Amlașului.
• Nomenclatura explică originea multor termeni întrebuințați ca să arate teritoriul Munteniei. Tot aici se tratează și chestiunea fundării
principatului Țara Românească, socotindu-se nu că descălecătorii au venit de peste munți, ci că românii din Banatul Severinului s-au întins la
nord și răsărit.
• Acțiunea naturii asupra omului este titlul studiului al III-lea. Natura (atmosferă, hidrologie, topografie) are o mare influență asupra omului.
Omul din sud e mai inteligent, dar mai lipsit de sânge, omul din nord mai puțin inteligent, dar mai bogat în sânge; de aci mai puțină
vitalitate la acela, mai multă la acesta. Acțiunea naturii nu e absolută și inatacabilă; ea poate fi modificată. În primul rând o poate modifica
gintea.
Fiologia lui Bogdan
• Dintre lucrările filologice cele mai însemnate sunt: Cuvente den bătrâni și Etymologicum Magnum Romaniae. A editat, de asemenea,
Psaltirea lui Coresi din 1577, publicând-o în 1881. Prin lucrarea sa Cuvente den bătrâni (1878-1879) a fost primul exeget al literaturii
apocrife din România. În această operă cu un titlul arhaic, apărută în 2 volume, a publicat o serie de documente și de studii de o mare
valoare. Volumul I se intitulează Limba română vorbită între 1550-1600. Din acest timp noi posedăm un număr foarte restrâns de opere,
mai toate bisericești și mai toate traduceri. Hasdeu și-a dat seama că ar fi mai interesante pentru istoria limbii compuneri românești
propriu-zise. Compuneri literare n-a găsit, dar a găsit acte publice și particulare, scrisori etc. în care - dacă nu se putea urmări dezvoltarea
unor idei - se pot vedea fazele evoluției limbii. El nu s-a mulțumit să le transcrie, ci le-a însoțit de observații felurite despre care marele
filolog german Schuchard a zis: "Pătrunderea și erudiția lui Hasdeu se pun în evidență aici în modul cel mai splendid". Volumul al II-lea
poartă titlul special de Cărțile poporane ale românilor în secolul XVI, în legătură cu literatura poporană cea nescrisă. În el se publică colecția
de texte cunoscute sub numele de Codex Sturdzanus. Textele sunt publicate cu transcrierea în litere latine și cu un studiu asupra fiecăruia.
Volumul se termină cu o serie de monografii asupra diferitelor chestiuni de ligvistică, precum reduplicarea și triplicarea articolului definit
ș.a.

• Etymologicum Magnum Romaniae (1887-1898) a fost începutul unui amplu dicționar enciclopedic al limbii române, dar, din cauza
dimensiunii monumentale a proiectului, a ajuns până la definiția cuvântului bărbat. Operă monumentală, dicționarul are în vedere nu
numai limba literară de la acea dată, ci mai cu seamă limba vorbită și limba veche și de aceea a și fost subintitulat: dicționarul limbii istorice
și poporane. Conceput pe un plan prea vast, acest dicționar s-a oprit când de-abia începuse și nimeni nu l-a continuat, căci Academia a
stabilit alte norme pentru noul dicționar. Hasdeu voia să facă din fiecare cuvânt o monografie. La fiecare articol de dicționar redă forma cea
mai răspândită și formele dialectice vechi și noi; - diferitele însemnări ale cuvântului, cu exemple; - derivarea cuvântului. Autorul a avut în
vedere răspunsurile la un chestionar trimis preoților și învățătorilor ca să poată ști cum se pronunță sunetele în diferite ținuturi, care sunt
formele, care sunt numirile date diferitelor obiecte, care sunt deosebitele credințe ale poporului. În cele 4 volume pe care le-a publicat n-a
ajuns decât până la cuvântul bărbat.
• În aceste lucrări filologice, el a lansat teoria „circulației cuvintelor”, prin care a demonstrat că fizionomia unei limbi nu este dată de
inventarul unităților lexicale, ci de folosirea lor, de frecvența acestora.

• Alături cu aceste opere istorice și filologie, se situează revista Columna lui Traian (1870-1877), cea mai bună revistă filologică din România,
în care a pus, prin studiile sale, baza științei etno-psihologice în România.
Literatura lui Hsdeu
• Lucrările beletristice ale lui Hasdeu, între care drama Răzvan și Vidra, dau impresia unei originalități a
gândirii, iar autorul divaghează deseori purtat de erudiția sa profundă și imaginația vastă. A scris nuvele,
poezii, piese de teatru. Dintre nuvele cităm una satirică, Duduca Mamuca (1861), pentru care a și avut în Iași
un proces legat de un fragment din această nuvelă, considerat imoral, chiar obscen, dar a fost achitat după
ce s-a apărat singur în fața instanței. În urma acestui scandal ajunge în București în 1863, unde publică în
semn de protest varianta cenzurată a nuvelei, intitulată Micuța (1864). Volumul de poezii (1873) cuprinde
poezii ocazionale, fabule, poezii sociale și politice, precum și o traducere din Tristele lui Ovidiu. Cugetări
profunde exprimate într-o „formă dură” (după cum a considerat însuși autorul), versuri scrise în momente de
supărare sau chiar de deznădejde: opera poetică a lui Hasdeu, care n-a avut un răsunet deosebit. El a
caracterizat-o prin următoarele rânduri:

• O poezie neagră, o poezie dură,


• O poezie de granit,
• Mișcată de teroare și palpitând de ură,
• Ca vocea răgușită pe patul de tortură
• Când o silabă spune un chin nemărginit.
Teatru
• Dintre piesele de teatru, cea mai însemnată este Răzvan și Vidra, foarte criticată la vremea
apariției (1867) de criticii revistei Convorbiri literare. Ea zugrăvește una dintre epocile zbuciumate
ale trecutului românilor, sfârșitul secolului XVI, marcate de luptele pentru tron între boieri.
Înfățișarea epocii este surprinsă cu o cunoștință desăvârșită a oamenilor și a lucrurilor; dialogul
este natural și foarte viu; se observă însă oarecare tendință spre declamație, mai ales în ce
privește naționalismul. Cu toate scăderile ei, piesa se reprezintă și astăzi cu succes, mai ales din
pricina căldurii și simpatiei cu care este înfățișată pătura țărănească.

• Conform datelor istorice, sunt prezentate întâmplările principale din viața lui Ștefan Răzvan,
aliatul lui Mihai Viteazul, anume cum acest țigan, căpitan de haiduci, ajunge ofițer în armata
poloneză, hatman în Moldova și apoi domn. Modificările sunt prea puține. Sfârșitul lui Răzvan,
despre care cronicile relatează că ar fi murit tras în țeapă, este modificat, arătându-se că decesul
survine din cauza unei răni căpătate într-o luptă cu polonezii. Răzvan apare înfocat, generos, eroic.
Alături de el, Vidra este ambițioasă și trufașă. Nepoată a marelui boier Moțoc, Vidra îl întâlnește
pe Răzvan în pădure și se îndrăgostește de el și îl vede în stare de fapte mari. Apoi îl determină să
săvârșească rând pe rând toate isprăvile care aveau să-l conducă la o glorie atât de mult dorită,
dar și atât de scurtă.
Activitatea
• După o scurtă perioadă petrecută în armata rusă, în 1857 dezertează şi trece în Moldova, unde este numit judecător la Cahul (1858); după ce este destituit revine în
Iaşi, devenind profesor de istorie, geografie şi statistică la Şcoala Reală, precum şi custodele Bibliotecii Universităţii din Iaşi (1859-1862).

• Activitatea sa publicistică, constă în colaborarea cu numeroase publicaţii, multe dintre el constituite şi conduse de către el: „România” (1858-1859), „Foaia de storiă
română” (1859), „Foiţa de istorie şi literatură” (1860), „Lumina” (1862-1863), în Iaşi, unde predomină lucrările cu profil istoric şi filologic. La Bucureşti editează
revistele satirice: „Aghiuţă” (1863), „Satyrul” (1866), istorico-literare: „Traian” (1869-1870), „Columna lui Traian” (1870-1877, 1882-1883), „Revista nouă” (1887),
conduce „Foaia societăţii "Românismul"” (1870-1871), „Revista literară şi ştiinţifică” (1876) şi colaborează la „Buciumul”, „Familia”, „Sentinela Română”, „Românul”,
„Perseverenţa”, „Ghimpele” ş. a.

• Cea mai mare parte a activităţii sale a consacrat-o istoriei şi filologiei. Ca istoric se remarcă, mai ales, prin: Istoria critică a românilor (1873-1875), rămasă însă
neterminată, bine primită, mai ales că demontează afirmaţiile contestatarilor autohtoniei românilor la nord de Dunăre, pentru care este premiat. Alte lucrări sunt
monografia Ioan Vodă cel Cumplit (1865), Arhiva istorică română (1865-1867), în trei tomuri, ce cuprinde documente istorice, filologice şi din literatura naţională şi
străină, multe dintre ele inedite. Lucrările filologice mai importante sunt Cuvente den Bătrâni (1878-1881) unde „pătrunderea şi erudiţia lui Hasdeu se pun în
evidenţă aici în modul cel mai splendid” (filologul german Schuchard) şi Etymologicum Magnum Romaniae (1886-1898), proiect grandios, nefinalizat însă din cauza
morţii sale.

• În dramaturgie, operele sale cele mai importante sunt drama Răzvan şi Vidra (pusă în scenă pe 10 februarie 1867 la Teatrul Naţional din Bucureşti) şi comedia Trei
crai de la Răsărit; în literatură se remarcă prin nuvela Duduca Mamuca (1863) asupra căreia va interveni după scandalul generat, schimbându-i conţinutul şi titlul,
care devine Micuţa (1863).

• Director al Arhivelor Statului (1876-1901), publică masiv documente referitoare la istoria naţională. Recunoscându-i meritele, Academia Română îl primeşte în
rândurile sale în anul 1877.
Iulia Hasdeu
• Iulia Hasdeu,nasucta la 14 noiembrie 1869 si a murit pe 29
septembrie 1888, București a fost o tânără intelectuală română
supradotată, scriitoare și poetă inclusiv de limba franceză, fiica
savantului Bogdan Petriceicu Hasdeu. S-a manifestat și în muzică
,cursuri la Conservatorul din București, avea o minunată voce de
soprană, după martorii contemporani și pictură,cursuri particulare de
desen și pictură la Paris. Avea un talent deosebit la limbi străine și era
interesată de filosofie.
• La 29 Noiembrie 1888,iulia a murit de tuberculoza, în vârstă de doar
18 ani si a fost inmormantata la Cimitirul BELLU.
Bogdan Hașdeu
Iulia Hasdeu