A efectuat BALAN Cristian

Comunitatea Europeană a Energiei Atomice, sau EURATOM, este o organizație

internațională cu scopul folosirii pașnice a energiei atomice, formată din statele
membre ale Uniunii Europene, constituind una dintre cele două comunități
europene. A fost instituită la 25 martie 1957,(fondatori: Franța, Italia, țările Benelux-
ului și R.F.Germană) printr-un al doilea tratat de la Roma, semnat în aceeași zi cu
mult mai faimosul Tratat de la Roma, instituind Comunitatea Economică
Europeană (CEE). Comunitatea Economică Europeană este o entitate separată, dar
organizația este complet integrată cu Uniunea Europeană. Structurile EURATOM și
CEE (împreună cu Comunitatea Europeană a Cărbunelui și Oțelului, desfințată în
2002), au fuzionat în 1967, printr-un tratat semnat în 1965.
 La începutul anului 1956 este creat un comitet pregătitor, însărcinat cu pregătirea unui raport
privind crearea unei pieţe comune europene. Acesta se reuneşte la Bruxelles, sub preşedinţia lui
P.H. Spaak, ministrul belgian al Afacerilor Externe din acea vreme. În aprilie 1956, acest comitet
prezintă un ansamblu de două proiecte care corespund celor două opţiuni alese de către state:
1. crearea unei pieţe comune generalizate;
2. crearea unei Comunităţi a Energiei Atomice.
Cele două celebre „tratate de la Roma” au fost semnate la Roma în martie 1957.
Primul instituia o Comunitate Economică Europeană (CEE), iar cel de-al doilea o Comunitate
Europeană a Energiei Atomice, cunoscută şi sub denumirea de Euratom.
Diversele ratificări la nivelul statelor membre nepunând probleme, cele două tratate intră în
vigoare începând cu 1 ianuarie 1958.
 Comunitatea are misiunea să
contribuie, prin stabilirea condițiilor
necesare formării și dezvoltării rapide
a industriilor nucleare, la ridicarea
nivelului de trai în statele membre și
la dezvoltarea schimburilor cu
celelalte țări.
Conform tratatului, misiunile specifice ale Euratom sunt:
1. Dezvoltarea cercetării şi asigurarea transmiterii cunoştinţelor tehnice
2. Stabilirea şi garantarea aplicării unor norme de securitate uniforme pentru
protecţia sanitară a populaţiei şi a lucrătorilor
3. Facilitarea investiţiilor şi asigurarea realizării instalaţiilor de bază necesare
dezvoltării energiei nucleare în cadrul UE
4. Asigurarea unei aprovizionări constante şi echitabile a tuturor utilizatorilor
din UE cu minereuri şi combustibili nucleari
5. Garantarea că utilizarea materiilor nucleare civile nu este deturnată către
alte scopuri (în special militare)
Pentru a lupta împotriva lipsei generalizate de energie „tradiţională”
din anii cincizeci, cele şase state fondatoare (Germania, Belgia,
Franţa, Italia, Luxemburg, Ţările de Jos) au încercat să găsească în
energia nucleară o modalitate de a obţine independenţa energetică.
Deoarece costurile investiţiilor în energia nucleară depăşeau
posibilităţile statelor considerate în mod individual, statele
fondatoare s-au unit şi au format Euratom.
 Euratom avea ca obiective principale:
1. coordonarea politicilor statelor membre in domeniul
cercetarii nucleare;
2. crearea unei piete comune pentru materialele si
echipamente nucleare intre statele membre
3. promovarea cercetării şi răspândirea informațiilor tehnice;
4. stabilirea unor standarde uniforme de siguranță în vederea protejării
publicului şi a lucrătorilor din domeniu;
5. facilitarea cercetării;
6. garantarea faptului că materialele nucleare civile nu sunt
redirecționate către alte scopuri, în special în scop militar.

Este important de reţinut faptul că Euratom nu are competenţe decât în

domeniul energiei nucleare civile şi paşnice.
 Valoarea Euratom se poate observa clar în
contextul extinderii. Energia nucleară este o
sursă importantă de energie pentru
numeroase țări din Europa de Est, însă
standardele de siguranță din centralele
nucleare şi nivelul de protecție a publicului
şi a lucrătorilor nu sunt întotdeauna
suficiente. Euratom a oferit cadrul pentru
sprijinul UE.
Tratatul Euratom are 234 de articole care sunt structurate
în şase titluri şi precedate de un Preambul. Numărul de
articole a fost redus la 177 după semnarea, în decembrie
2007, a Tratatului de modificare a Tratatului privind
Uniunea Europeană (Tratatul UE) şi a Tratatului de
instituire a Comunităţii Europene (Tratatul CE).