Sunteți pe pagina 1din 27

TEMA 11:

METODE DE CASTRARE A
MASCULILOR ANIMALELOR
DOMESTICE

11.1. Noţiune de castrare


11.2. Clasificarea metodelor de castrare
11.3. Metode de castrare a ţapilor, berbecilor,
câinilor, cotoilor şi iepurilor
11.3.1. Castrarea ţapilor şi a berbecilor
11.3.2. Castrarea câinilor
11.3.3. Castrarea cotoilor
11.3.4. Castrarea iepurilor
11.1. Noţiune de castrare
Castrarea – este intervenţia efectuată cu scopul suprimării funcţiei
testiculelor, realizată prin extirparea lor (orhidectomie) sau provocarea necrobiozei
acestor organe şi resorbţia lor consecutiv întreruperii circulaţiei sanguine.
În traducere din latină castrarea înseamnă a curăţa, a tăia.
La sfârşitul secolului 19, când au fost descoperite metodele asepsiei şi
antisepsiei, au început să fie folosite metode de extirpare a glandelor sexuale prin
incizia ţesuturilor scrotului (metode sângeroase).
Această operaţie se execută cu scop:
• Zootehnic – prin castrare se urmăreşte înlăturarea de la reproducţie a unor
masculi cu defecte de conformaţie, constituţie, cu abateri de la tipul rasei
respective sau pentru evitarea transmiterii ereditare descendenţilor a unor
caractere nedorite şi pentru păstrarea la reproducţie a unor masculi ce au
recunoscute unele valori biologice în ceea ce priveşte producţia specifică a
speciei respective (care, lapte, lână, tracţiune).
• Economic – castrarea se execută la animalele ce urmează a fi utilizate la
diverse munci, devenind mai docile sau pentru asimilarea mai bună a hrănii
şi adăpostirea lor laolaltă cu alte animale chiar şi de sex opus, evitând
accidentele traumatice ce se produc între masculii necastraţi sau între ei şi
femele.
Carnea animalelor castrate este de o calitate mai gustoasă. La
vier şi ţap carnea are un miros neplăcut, respingător şi pentru a fi
consumată este obligatorie castrarea cu cel puţin 2 săptămâni înainte de
sacrificare, mai ales la animalele bătrâne.
• Terapeutic – castrarea se execută la animalele cu afecţiuni traumatice sau
inflamatorii ale testiculelor.
Castrarea se practică de obicei primăvara sau toamna, când în general
condiţiile cosmo-climaterice sunt favorabile acestei intervenţii chirurgicale.
În alegerea datei operaţiei se ţine seama de condiţiile de adăpostire a
animalului operat; el trebuie ferit de frig, umezeală, soare, întuneric. Intervenţiile se
execută de regulă dimineaţa, pentru a supraveghea animalele operate.
11.2. Clasificarea metodelor de castrare
Metodele de castrare se clasifică în:
• Metode transcutanate sau sângeroase (acoperită, descoperită);
• Metode percutanate sau de strivire a cordonului (nesângeroase);
• Metode chimice
• Metode hormonale şi cu raze.
Anatomia topografică a scrotului:
• Pielea scrotului (rafeul scrotal determină locul trecerii septului)
• Dartosul
• Fascia Cowper sau celuloasa
• Tunica vaginală comună
• Tunica vaginală proprie a testiculului
• Testiculul şi epididimul
Reguli generale în castrare:
• Metodele sângeroase se practică în lipsa bolilor infecţioase
• Se castrează animalele sănătoase.
• Se operează vara la umbră, pe loc curat, iarna în încăperi călduţe şi curate.
• Animalele mari după castrarea prin metode sângeroase trebuie
supravegheate.
• Metodele sângeroase de castrare au nevoie de o pregătire a materialelor şi a
instrumentarului.
• Castrarea, ca şi orice operaţie chirurgicală, are nevoie de o pregătire a
câmpului operator după toate cerinţele chirurgiei operatoare.
• Animalele înainte de castrare (12-16ore) sunt supuse unui regim de foame,
pentru a micşora presiunea abdominală, ce este foarte important atunci când
animalul este fixat în poziţie decubitală.
• Nu se permite castrarea animalelor slăbite şi istovite. De pregătit un plan de
lucru bine chibzuit.
Vârsta de castrare
 Măgarii și catârii – 3-4 ani
 Berbecuții și eduții 5-6 luni, dar nu mai târziu de 6-8 luni până la
sacrificare
 Vierușii 4-8-12 săptămânii
 Cămilele 2,5-3 ani
 Iepurii 1-2 luni
 Armăsarii sportivi 4 ani, cei de lucru 2,5 ani
 Tăurașii 4-5-6 luni - 1 an
Caracteristica generală a metodelor de castrare:
1. Metodele sângeroase de castrare. Aceste metode se bazează pe
înlăturarea completă a testiculelor cu epididimul, ce poate fi efectuat prin diferite
variante:
• Metoda sângeroasă descoperită prin ruperea cordonului testicular. După deschiderea
scrotului paralel cu rafeul sau prin incizia fundului scrotului, se incizează
tunica vaginală comună, se descoperă testiculul şi folosindu-ne de diferite
metode rupem cordonul testicular (mai raţional este de fixat cordonul cu o
pensă pentru hemostază, iar apoi cu mişcare bruscă rupem cordonul).
Această metodă este folosită la animalele tinere (vieruşi de 2-3 săptămâni şi
cârlani de 3-4 luni).
• Metoda descoperită cu aplicarea ligaturii. Etapele operaţiei sunt aceleaşi. Cu
scopul profilaxiei hemoragiei, pe cordonul testicular se aplică o ligatură cu
material de sutură steril.
• Metoda cu testiculul acoperit cu aplicarea ligaturii. Prin această metodă, tunica
vaginală comună nu se descoperă, dar testiculul se extirpează acoperit cu
ea după incizia scrotului şi aplicarea ligaturii pe cordonul testicular. Se
practică la animalele cu inelele inguinale lărgite (armăsar, vieri bătrâni,
iepure).
d) Metoda acoperită cu amputarea scrotului (după Hanin). Se practică la berbecii
bătrâni. Metoda constă în incizia pielii coletului scrotal şi aplicarea cleştelor
lui Zanda pe cordonul testicular acoperit cu tunica vaginală comună, iar apoi
se înlătură testiculele împreună cu scrotul. Pe piele se aplică o sutură în
limbuliţă.
e) Castrarea parţială după Baiburţean cu păstrarea epididimului şi ţesutului conjunctiv a
testiculului (la berbeci). Parenchimul testicular se stoarce din testicul după
înţeparea lui cu bisturiul (eficacitate scăzută, dar meritele autorului sunt
mari). După 3-4 luni parenchimul regenerează. Astfel de metodă nu se
practică.
f) Castrarea parţială cu păstrarea epididmului după Marcarean. Această metodă
poate fi folosită la tauri şi vieri. Metodă constă în aceea că epididimul se lasă
în rană.
2. Metode percutane (nesângeroase) de castrare. Aceste metode
presupun conservarea testiculelor prin strivirea cordonului testicular cu ajutorul
pensei Burdizzo. Testiculele rămân în pungă, fiind supuse necrobiozei şi atrofiei (se
întrerupe circulaţia sanguină). Este mai economică, lipsită de riscuri, se recomandă
în toate împrejurările, cu excepţia cazurilor de hernie scrotală şi tumori ale
învelitorilor testiculare Se foloseşte la animalele care au cordonul testicular lung şi
bine detaşat. Se practică pentru castrarea taurilor, berbecilor şi ţapilor tineri (5-7
luni).
De asemenea mai există diferite metode de castrare prin metode nesângeroase:
• Ruperea subcutană a cordoanelor testiculare (metoda căzăcească „Tartu”,
Metoda lui Ciornomorschi). Berbecul se fixează în poziţia dorsală.
Cordoanele testiculare se trag la maximum cu mâna stângă, iar cu dreapta
(cu degetul arătător) se face o zmuncitură ca pe o coardă.
• Metoda de zdrobire şi rupere a cordonului testicular cu cleştele speciale (Burdizzo,
Teleatnicov, Hanin). Testiculele se resorb la 3-4 luni, iar peste o lună dispare
instinctul sexual.
• Strivirea regiunii vasculare a cordonului testicular cu clame speciale din aluminiu dur
după I.E. Povajenco
d) Aplicarea ligaturilor subcutane pe cordonul testicular (metoda indiană).
e) Zdrobirea parenchimului testicular (metoda de comprimare) cu ajutorul cleştelor
speciale Mocialovschi.
f) Există unele metode de răsucire a cordoanelor testiculare sau zdrobirea
acestora prin lovituri.
g) Cauterizarea cordonului testicular cu un ac gros înfierbântat.
h) Elastrarea - aplicarea unui inel elastic pe coletul scrotal (are loc
comprimarea cordonului testicular). Apare necroza totală a
testiculelor şi scrotului. Se practică la berbecii bătrâni.
i) Roaderea cordonului testicular cu ajutorul dinţilor – la cerbi.
Toate metodele nesângeroase de castrare sunt bazate pe întreruperea
bruscă a vascularizării şi inervaţiei testiculare.
Este cunoscut, că testiculul se alimentează cu sânge mai mult decât acelaşi
volum al muşchilor cardiaci. Dacă artera testiculară internă este comprimată timp
de 2-3ore, atunci poate apărea impotenţa.
Dereglarea vascularizării testiculului provoacă resorbţia lui – adică apare
atrofia, şi aceste produse de resorbţie devin nişte stimulatori biologici pentru
îngrăşare (na mai este nevoie de transplantare tisulară).
3. Metodele chimice de castrare
• Metoda lui Chirilov – împotriva fluxului de sânge venos se administrează în
testicul soluţia de NaCl 12%. Pe coletul scrotal se aplică garoul.
• Metoda lui Hanin – în testicul se administrează în volume egale sal. NaCl
10% şi sol. de acid carbolic 5%.
• Metoda lui Mocealovschi – sol. de 5% de iod sau sol. 10% de formol.
• Acid lactic – 1ml soluţie în testicul.
• Soluţia de clorură de cadmiu.

Acţiunea acestor preparate este bazată pe distrugerea vaselor sanguine,


provocând necrobioza ţesutului testicular. Aceste preparate pot fi introduse şi în
ovare la femele.
Resorbţia testiculelor este însoţită de edeme majore, dar nu acţionează la
productivitatea animalului.
4. Castrarea hormonală – prin administrarea hormonilor. A fost folosită la
cocoşi, dar a fost abandonată din cauza efectului cancerigen al foliculinelor
sintetice prin consumul cărnii şi a fost interzisă.
Mai există castrare imunobiologică, prin iradieri cu raze Roentgen, cu
ajutorul razelor ultrascurte şi mai rar cu laserul.
11.3. Metode de castrare a ţapilor,
berbecilor, câinilor, cotoilor şi
iepurilor
11.3.1. Castrarea ţapilor şi a
berbecilor – se efectuează de regulă în
scop economic, vârsta optimă fiind de
5-7 luni, în general în toamna aceluiaşi
an în care s-au născut. La această vârstă
castrarea inhibă creşterea şi reduce
producţia de lână (carne cu caractere
organoleptice superioare).
Se practică metode
sângeroase şi nesângeroase cu cleştele
Burdizzo.
Ţapul fiind foarte sensibil la agresiune, poate fi castrat prin următoarea metodă:
• cu degetele se fixează unul din cordoanele testiculare, iar lateral faţă de
cordon se trece un fir de sutură neresorbabil dinainte înspre înapoi, după
care cordonul testicular este împins lateral spre fir, apoi cu acul, pe acelaşi
traiect de pătrundere, dar în direcţie inversă se reintroduce firul, iar după
înnodarea capetelor firul va fi în întregime sub piele, strângând puternic
cordonul testicular, întrerupând circulaţia şi inervaţia. La fel se procedează
şi cu celălalt cordon testicular. Avantajele acestei metode faţă de metoda cu
pensa Burdizzo este aceea că nu se traumatizează pielea din regiunea
respectivă.
S-au încercat metode hormonale, cu substanţe estrogene. Mirosul
caracteristic la mascul dispare în 7 zile, iar apetitul sexual după 14 zile. După 3-4
luni dacă nu se repetă tratamentul cu substanţe hormonale, caracterele de mascul
revin. Carnea posedă efecte cancerigene şi această metodă a fost interzisă.
11.3.2. Castrarea câinilor
Scop: terapeutic (răni accidentale provocate reciproc, orhite etc.) sau la
solicitarea proprietarului (animalul devine mai liniştit, mai calm, mai ataşat de casă şi
stăpân). Masculii îşi pierd instinctul genetic, dar îşi păstrează agresivitatea.

Date anatomo-topografice:
pungile testiculare sunt situate în regiunea
subanală, cu aspect ovoid, scurt şi fără gât.
Celuloasa este bine dezvoltată şi cuprinde
un cremaster destul de redus. Cordoanele
testiculare sunt subţiri şi de o rezistenţă
redusă, putându-se rupe la tracţiuni brutale.
Contenţia: botniţă, decubit dorsal.
Anestezia: generală + locală pe
linia de incizie.
Tehnica operatoare:
Testiculul se fixează cu degetul mare
şi arătător al mâinii stângi şi se practică o
incizie scroto-dartoică paralelă cu rafeul
median. Se izolează cordonul cât mai aproape
de inelul inguinal inferior şi se aplică o ligatură
transfixă cu catgut sau fire de mătase.

Rana se pudrează cu antibiotice şi se aplică o sutură în fire separate.


11.3.3. Castrarea cotoilor
Scop: la solicitarea proprietarului şi cu scop terapeutic.
Date anatomo-topografice: bursele testiculare se află în regiunea
subanală, testiculele sunt bine circumscrise, globuloase de mărimea a 2 alune şi
acoperite de păr. Peste pungile testiculare este aşezat penisul, ascuns într-un furou
mic.
Contenţia: decubit dorsal.
Anestezia: generală + locală pe linia de incizie.
Tehnica operatorie:
Incizia burselor paralel cu rafeul median. Izolarea testiculului, aplicarea
ligaturii transfixe.
Postoperator: în casă 4-5 zile.
11.3.4. Castrarea iepurilor
Scop: economic.
Vârsta optimală este de 3-4 luni, când testiculele sunt mai abordabile
pentru castrare.
Date anatomo-topografice: pungile testiculare sunt localizate în regiunea
subabdominală posterioară. Testiculele sunt lungi, subţiri, inelul iguinal este extrem
de larg, fapt ce permite retragerea cu uşurinţă a testiculului în cavitatea abdominală.
Contenţia: decubit dorsal.
Anestezia: generală + locală pe linia de incizie.
Tehnica operatorie:
Fixarea testiculului, iar dacă sunt retrase în cavitatea abdominală se
execută un masaj uşor pe peretele abdominal în direcţia inelelor inguinale. Incizia
mică, izolarea, aplicarea ligaturii şi secţionarea cordonului distal de ligatură.