Sunteți pe pagina 1din 15

Fazele recuperarii umarului

postraumatic
Coordonator
Bucur Elena
Absolvent
Tomesc Monica
• Motivaţia alegerii temei constă în importanţa
recuperării funcţionale şi menţinerii a articulaţiei
scapulo-humeralece reprezintă joncţiunea trunchiului
cu membrele superioare. Flexibilitatea acesteia, asigură
mişcările de mare amplitudine a braţelor şi le
orientează în toate direcţiile, îndeplinind mişcări
motrice uzuale precum dusul mâinii la gură sau
abilitatea de a duce mâna în buzunarul de la spate.
Altfel spus, mobilitatea sa globală, ca şi stabilitatea sa,
sunt foarte importante.
• Pentru a întelege îndeajuns anatomia umărului, acesta poate fi analizat din mai
multe perspective.
• Discutând aspectul osos, scheletul umărului este format din 2 oase: clavicula şi
scapula. Acestea alcătuiesc centura membrului superior ce asigură legătura
dintre oasele membrului liber şi toracele osos. Prelungirea osoasă a spinei
scapulare ce realizează legătura dintre cele 2 oase este numită acromion.

Fig.2- Clavicula
• Biomecanica centurii scapulare
• La nivelul centurii distingem articulaţia claviculei cu sternul şi cu
acromionul omoplatului cât şi articulaţia scapulotoracală de la
nivelul omoplatului. Cele două oase ale centurii sunt solidare între
ele în executarea mişcărilor de ridicare şi coborâre, proiecţia înainte
şi înapoi a umărului. Sumarea acestor mişcări dă mişcarea de
circumducţie a umărului. Solidarizarea este asigurată de legătura de
la nivelul articulaţiei acromioclaviculare cât şi prin ligamentele
coracoclaviculare. Omoplatul poate executa pe lângă mişcările de
mai sus, în mod independent mişcări de basculă care se produc în
jurul articulaţiei acromioclaviculare. Aceste mişcări au loc datorită
existenţei articulaţiei false scapulotoracale, omolplatul putându-se
deplasa pe planurile musculare.
• Biomecanica articulaţiei scapulohumerale
• Articulaţia umărului este cea mai mobilă dintre toate
articulaţiile corpului. Braţul execută o serie de mişcări
ample, la care se adaugă posibilităţile de mobilizare ale
omoplatului şi astfel, la nivelul celor trei articulaţii ale
centurii scapulare conferă mobilitatea întregului membru
superior. La acest nivel au loc mişcările în toate cele trei
planuri.
• a)Abducţia şi adducţia
• b)Anteducţia şi retroducţie
• c)Rotaţia
• DEFINIŢIE ŞI GENERALITĂŢI

• Umărul este partea anatomică a corpului ce leagă membrul
superior de restul corpului omenesc. Articulaţia scapulohumerală
reprezintă elementul central al umărului, factor foarte important
din punct de vedere funcţional. Este cea mai mobilă articulaţie,
caracterizată prin asocierea mai multor articulaţiiprecum cea
scapulo-humerală, acromio-claviculară, sterno-claviculară, scapulo-
toracică şi un element specific de forma unei pungi limitate printr-o
membrană, ce permite alunecarea muşchilor şi tendoanelor,
denumită bursa seroasă subacromio-deltoidiană.
• Luxaţia este o leziune traumatică, de intensitate mare, care se
defineşte prin dereglarea raportului dintre extremităţile articulare
într-un mod permanent. Mai precis, capul humeral părăseşte
raporturile sale normale cu cavitatea glenoidă a scapulei.
• ETIOLOGIE
• Din punct de vedere cauzal, cele mai
frecvente luxaţii ale umărului se datorează
accidentelor. Există însă cazuri, în special cele
ale persoanelor vârstnice, în care gesturi
simple dar energice precum ridicarea sau
aruncarea unui obiect pot cauza apariţia
luxaţiilor.
• CLASIFICARE ANATOMOPATOLOGICĂ:
• Clasificările anatomopatologice ale luxaţiilor pot fi date de mai
multe aspecte.
• Urmărind direcţia de migrare a capului humeral se pot observa şi
categorisi în luxaţii anterioare (cu variantă subcoracoidiană,
extracoracoidiană, intracoracoidiană şi subclaviculară),luxaţii
posterioare şi luxaţii inferioare. Statistica arată că cea mai frecventă
luxaţie întâlnită în practică este luxaţia anterioară subcoracoidiană.
• Observând gradul de afectare a epiteliului, se pot defalca doua
tipuri de luxaţii. Prima ar fi luxaţia închisă caracterizată prin
păstrarea integrităţii pielii iar a doua, luxaţia deschisă caracterizată
prin lezarea pielii datorită forţei traumatizante, caz în există riscuri
de complicaţii majore precum artrita supurată.
• SIMPTOMATOLOGIE
• Primul simptom al luxaţiei este durerea extremă,
aceasta fiind determinată terminaţiile nervoase din capsulă
şi ligamentele întinse sau rupte. Administrarea de
medicamente calmante nu are nici un efect, singura
modalitate de a opri excesul de durere fiind readucerea
capetelor articulare în poziţia normală.
• Durerea este secondată de incapacitatea funcţională ce
este cauzată de poziţia nefirească a capetelor articulare.
Mişcările normale, specifice acestei articulaţii devin
imposibile. Aspectul regiunii articulare se deformează,
poziţia diferită a oaselor determinând schimbări vizibile în
relieful umărului.
• EXAMENUL ARTICULAŢIEI UMĂRULUI
• Examenul articulaţiei umărului constă în observarea
diferitelor aspecte ale umărului. Acesta se efectuează din
faţă, din spate şi din profil, examinând comparativ aspectul
morfologic al umerilor, consemnând prezenţa eventualelor
tumefacţii articulare şi periarticulare, roşeţelor cutanate
locale, contracturilor sau atrofiilor musculare şi existenţa
unor atitudini antalgice.
• Pacienţii se prezintă după accidentcu capul înclinat de
partea umărului traumatizat, care este uşor coborât, cu
braţul lipit de torace, iar antebraţul în unghi drept fiind
susţinut la nivelul cotului de mîna cealaltă.Poziţia este
denumită „poziţia Desault”.
• TERAPIA FIZICALĂ ŞI DE RECUPERARE

• Terapia de recuperare este una deosebit de
importantă în evoluţia favorabilă a leziunii umărului.
Perioada de imobilizare face ca rezistenţa ansamblului
capsulo-ligamentar şi muscular să fie uşor
periclitabilă,mobilizarea pasivă fiind contraindicată.
Pentru început, mişcările de rotaţie externă sau de
retropulsie nu vor fi exersate, gradul de dificultate al
exerciţiilor crescând progresiv, mişcările de antepulsie
şi cele de abducţie fiind cele de iniţiere.
• MASAJUL
• „Masajul este un procedeu medical de stimulare şi destindere
a muşchilor ce constă în ansamblul manevrelor manuale simetrice
ce are ca scop terapeutic întărirea stării funcţionale a zonei asupra
căreia acesta se efectuează.
• Din punct de vedere fiziologic, masajul aplicat are rolul de a
calma diversele dureri, a îmbunătăţi circulaţia sanguină şi aparatul
respirator, a accelera metabolismul şi a îndepărta oboseala
musculară.”
• Cel mai important mecanism de acţiune în masaj este
reprezentat de mecanismul reflex. Acesta pleacă de la
exteroceptorii din tegument şi proprioceptorii din muşchi, tendoane
şi ligamente, la nivelul cărora iau naştere stimuli de diferite
intensităţi care primesc şi transmit informaţii către SNC.

• KINETOTERAPIA
• Antemergător manevrelor kinetice de recuperare, se vor efectua examinări ale mobilităţii, întocmind un
bilanţ preliminar articular şi muscular ce constă în observarea parametrilor de funcţionare în cadrul antepulsiei,
retropulsiei, abducţiei, adducţiei şi rotaţiilor externe şi interne ale braţului.
• Dacă aceste şase mişcări fundamentale se află în normalitate funcţională, se continuă cu examinarea
mişcărilor din articulaţiile scapulo-toracică, sterno-claviculară şi acromio-claviculară. Se va avea în vedere
posibilitatea pacientului de a ridica umărul la aproximativ 10 cm faţă de poziţia de repaus, coborârea acestuia la
aproximativ 3 cmfaţă de poziţia de repaus, proiecţia anterioară a umărului asociată cu abducţia omoplatului şi
proiecţia superioară a acestuia asociată bineînţeles cu adducţia omoplatului.
• TERMOTERAPIA
• Termoterapia este ansamblul măsurilor recuperative ce foloseşte ca factor terapeutic temperatura cu
valori cuprinse între 0 - 80°. Temperaturile sunt menţinute sub control în diferite medii precum apa, nămolul,
nisipul, parafina sau altele.
• HIDROTERMOTERAPIA
• Reprezintă terapia prin schimbul de căldură între corp sau segmente ale acestuia şi apă. Imersia este simplă
când se limitează doar la schimbul de caldură si devine hidrokinetoterapie când este insoţită de mobilizări.
• Mediul acvatic oferă avantaje incontestabile procesului recuperator, prin factorii mecanici şi termici.
• ELECTROTERAPIE
• Electroterapia utilizează aplicaţiile terapeutice ale curentului continuu, discontinuu, energia radiantă şi vibraţiile
mecanice de înaltă frecvenţă (vibroterapie).
• Curentul continuu se foloseşte în galvanizări simple, băi galvanice
• şi ionizări.
• Stabilirea unui diagnostic exact, îngrijirea rapidăşi corespunzatoare,
combinate cu un program amplu de reabilitare ridică mult prognoza
de vindecare a umărului. Integritatea neurovasculară trebuie
evaluată timp de mai multe zile dupa luxaţia umărului pentru a ne
asigura că nu se dezvoltă complicaţii.

• Recuperarea prin exerciţii se realizeazăîn funcţie de
ligamentele specifice lezate şi metoda de tratament aleasă. Atunci
când pacientul suferă o luxaţie de umar, recuperarea totală a
mobilităţii şi forţei se realizeaza prin exercitii întinse pe o perioadă
mare de timp, de obicei aceasta durând până la 1 an.

• CONCLUZII

• De cele mai multe ori, luxaţiile la umăr sunt cauzate de un


traumatism violent, de exemplu o cădere, şi mai rar de o mişcare de
răsucire forţată. Astfel, se produce deplasarea şi alunecarea
extremităţii osului într-o parte, capul humeral iesind parţial
(subluxaţie) sau complet (luxaţie) din cavitatea glenoidă a scapulei.

• Uneori şi un traumatism direct asupra părţii posterioare a
umărului este suficient să determine luxaţia. Aceasta se explică
anatomic prin existenţa unui punct slab în partea inferioară a
capsulei şi a ligamentelor articulare pe care capul humeral îl
traversează, ocupând apoi secundar poziţia sa definitivă.