TIPURI DE PROTEZE OCULARE

ALEXA IOANA ALEXANDRA

GRUPA 5,AN III
CLASIFICARE:

Proteza oculară clasică

Corneea artificială
Irisul artificial
Ochiul bionic
PROTEZA OCULARĂ CLASICĂ
• Proteza oculară este făcută pentru fiecare purtător în parte, în prealabil fiind controlate
dimensiunile cavității oculare printr-un mulaj special.
• Se obține astfel un model din material acrylic care se ajustează după mulaj, până se atinge
forma optimă în cavitate, deschiderea fantei palpebrale rămânând egală cu cea a ochiului
congener.
• Irisul și arborele venal se colorează manual, după culoarea ochiului sănătos, până la obținerea
unei nuanțe sclerale satisfăcătoare. Se aplică un strat transparent din material acrilic
peste proteza realizată pentru protecție și aspect natural. În final se execută ajustarea și
șlefuirea protezei.
• Termenul optim de efectuare a unei proteze se situează între 8 și 10 săptămâni de la data
operației. Foarte important este însă ca medicul să îndrume pacientul către un laborator de
oftalmologie la aproximativ două săptamâni de la operatie (după ce se scot firele).
• În acest moment se poate aplica deja un conformator, cu care pacientul va sta până la data
executării protezei propriu-zise, dată care va fi stabilită tot cu această ocazie.
• Timpul necesar realizării unei proteze oculare este de 2 zile, cu mențiunea că pacientul va
trebui să vină la o ședința intermediară de probă.
• Materialele utilizate la confecționarea protezelor sunt rășinile acrilice și acrilate care prezintă urmatoarele caracteristici:
• stabilitate volumetrică;
• rezistență mecanică;
• insolubilitate în apă;
• rezistență deosebită la acțiunea acizilor și a bazelor slabe;
• toleranță foarte bună a țesuturilor.
• Intoleranțele la acrilat pot apărea foarte rar și sunt datorate mai curând unei igiene necorespunzătoare sau unei adaptări
neadecvate a protezei în cavitatea oculară.
• Refacerea cât mai exactă a fizionomiei pacientului prin aplicarea unei proteze oculare este influențată de cauza care a
dus la pierderea globului ocular:
• malformație congenitală;
• glob dezorganizat posttraumatic;
• glob atrofic după afecțiuni oculare medico-chirurgicale;
• afecțiuni tumorale;
• microftalmie;
• anoftalmia.
• De aceea pentru o cât mai bună protezare, cu mobilitate crescută a protezei, se recomandă efectuarea operației cu
constituirea unui bont scleral mobil.
Defectele protezelor oculare din sticlă:
• Deteriorarea materialului: sticla este un material foarte
delicat. Lichidul lacrimal, cu timpul, atacă suprafața
protezei făcând-o astfel din ce în ce mai aspră. Deja dupa
câteva luni de folosire acest lucru poate provoca iritații
deranjante, iar aspectul estetic se înrăutățește. În unele
cazuri proteza din sticlă se poate sparge în cavitatea
oculară (de exemplu ca urmare a unor bruște schimbări de
temperatură).
• Modificarea formei: ca urmare a acțiunii chimice a
lichidului lacrimal, proteza din sticlă pe parcursul utilizării
are tendința de a-și modifica forma, devenind mai subțire
în mod perceptibil și pierzând astfel o parte din
caracteristicile sale geometrice necesare unei bune aplicări.
• Scurta “viață” a protezei: tot din cauza degradării,
pacientul trebuie să schimbe proteza foarte frecvent, în
medie la fiecare 12-24 de luni.
• Slaba rezistență la lovituri: sticla este un material fragil și
este astfel suficientă o simplă presiune sau scăparea
protezei pentru a cauza spargerea acesteia.
• Redusa rezistență termică: o schimbare bruscă de temperatură (ca de exemplu
intrând într-un ambient bine încălzit după o plimbare pe zapadă) poate provoca
spargerea protezei.
• Insuficiență maleabilitate a materialului: sticla nu este un material maleabil și acest
fapt împiedică tehnicianul protezist să modifice, dacă este necesar, forma protezei în
baza caracteristicilor anatomico–morfologice ale pacientului. Acest lucru este de
foarte mare importanță mai ales în cazurile tinerilor pacienți în creștere, ce necesită
modificări continue ale protezei.
• Greutatea: proteza din sticlă este cu siguranță mult mai grea decât cea din rășină și
din această cauză, după câțiva ani de folosire este posibil să intervină fenomene de
“suferință” din partea pleoapei inferioare, de cele mai multe ori incapabilă de a
suporta greutatea.
• Incompatibilitatea chirurgicală: proteza din sticlă nu este potrivită aplicării pe multe
implanturi pentru mobilitate utilizate în prezent de către neurochirurgii oculiști
(exemplu: bont scleral mobil, etc.), tocmai din cauza redusei modelări a materialului
și a excesivului traumatism pe care îl suferă țesuturile ce acoperă implantul.
• Calitățile protezelor oculare din rășină:
• Toleranța: rășina acrilică, polimerizată în mod corect, nu provoacă niciun fel de reacție
alergică. Totuși se poate întâmpla ca în urma inflamării conjunctivei să se formeze un lejer
strat de secreție seacă ce înasprește suprafața. În acest caz tehnicianul protezist poate șlefui
proteza cu o operație foarte scurtă ce redă suprafeței condițiile de finețe optime.
• Inalterabilitatea: niciun tip de secreție oculară nu este în grad de a coroda sau dauna rășinii
acrilice, de aceea suprafața protezei nu va prezenta niciodată semne de uzură.
• Ușurința prelucrării: rășina acrilică este un material ce poate fi prelucrat cu usurință.
Protezistul poate urmări toate caracteristicile anatomice ale pacientului și deasemenea
dezvoltarea copiilor în creștere, modificând forma protezei fără niciun fel de obstacole.
• Stabilitatea formei: rășina acrilică, fiind imună atacurilor secrețiilor lacrimale, nu va prezenta
niciodată semne de uzură sau subțieri, deci își va păstra morfologia originală chiar după
mulți ani.
• Ușurința de a fi curățată: pentru a curăța o proteză din rășină nu este necesară extracția
acesteia din cavitate, nici măcar în timpul somnului; acest lucru evită “slăbirea” pleoapelor din
cauza repetatelor introduceri și extrageri ale protezei, rezolvând astfel și stânjeneala
psihologică a pacientului ce nu va mai trebui să efectueze această operație neplăcută,
“uitând” chiar că poartă o proteză.
• Defectele protezelor oculare din rășină:
• Diferența de preț: proteza din rășină acrilică este cu siguranță mai scumpă decât
cea din sticlă, deoarece este un produs mult mai sofisticat ce permite atingerea unor
rezultate anatomico–funcționale net superioare celor obținute cu protezele din sticlă.
Mai mult decât atât, diferența de preț este doar teoretică: proteza din rășină, de
fapt, nu se va uza niciodată, pe când proteza din sticlă constrânge pacientul la
frecvențe substituiri ce schimbă aparentul avantaj economic al achiziționării inițiale
cu o cheltuială continuă în timp.
• Transparența: în unele cazuri, rășina acrilică poate prezenta o transparență
inferioară sticlei. Pentru a evita acest lucru, este necesară șlefuirea protezei din
rășină măcar o dată pe an. Este vorba de o operație scurtă și economică ce permite
utilizarea protezei proprii la maximul transparenței.
PROTEZA OCULARA
• Întreținerea protezei
• Protezele oculare pot fi foarte ușor scoase și reintroduse în cavitatea oculară. Ele sunt susținute de către
pleoapele superioare și inferioare. Majoritatea pacienților poartă protezele tot timpul, scoțându-le doar
ocazional pentru a le curăța, pe când alți pacienți le dau jos noaptea.
• Păstrarea permanentă este cea ideală.
• Când mânuiți proteza aveți grijă să fiți curat pe mâini. Uitați-vă în jur dacă nu există pericolul de a
pierde sau deteriora proteza în cazul în care o scăpați din greșeală pe jos. Scoateți proteza (cu o ventuză
pentru extras) doar pentru a o curăța și urmăriți indicațiile oferite de medic sau de tehnicianul protezist. O
manevrare prea frecventă poate cauza iritarea cavității orbitale și o secreție excesivă.
• Curățarea protezei oculare
Cu timpul, suprafața protezei oculare colectează proteine ți impurități. O îngrijire adecvată a protezei
asigură o orbită sănătoasă și mărește durata de viață a protezei.
• Unii pacienți consideră că îndepărtarea și curățarea zilnică a protezei ar fi necesară, în timp ce alții
poartă fără probleme proteza timp de câteva săptămâni sau chiar mai mult timp înainte de a o curăța.
• Ideal este ca proteza să fie curățată o dată la 2-3 săptămâni.
• Spălați-vă pe mâini întotdeauna înainte de a manipula proteza oculară. Folosiți apa caldă pentru a clăti
proteza și frecați-o cu delicatețe, înlăturând astfel mizeria și proteinele acumulate. Uscați-o ușor cu un țesut
moale, utilizând o mișcare circulară.
• Nu spălați sau muiați proteza în niciun tip de solvent, dezinfectant sau alcool. Aceste substanțe chimice pot
cauza iritația cavității oculare și pot deteriora proteza.
CORNEEA ARTIFICIALĂ
• Corneea face parte din prima tunică a globului ocular. Ea are rol în sensibilitatea
proprioceptivă a ochiului (termic, tactil, de durere), fiind inervată de ramura oftalmică a
nervului cranian V.
• Corneea este transparentă, avasculară, bogat inervată, având o rețea de terminații
nervoase libere sensibile la durere, presiune, tact, cald și rece. Fața ei anterioară vine în
raport cu atmosfera, iar fața posterioară vine în raport cu umoarea apoasă.
• Prezintă 5 paturi:
• epitelială anterioară;
• elastică anterioară;
• țesut propriu corneean;
• elastică posterioară;
• epitelială posterioară.
• Combinând celule stem de cornee cu colagen şi alignat (un tip de zahăr folosit în
medicină pentru regenerarea ţesutului uman), a fost obţinută o bio-cerneală pe baza
căreia corneea umană este creată într-un proces care durează doar 10 minute.
• Pentru a şti ce formă trebuie să ia corneea printată, cercetătorii au avut nevoie
mai întâi să creeze un tipar pe care l-au folosit pentru printare. Tiparul corneei a
fost creat prin scanarea cu o cameră specială a ochiului unui voluntar.
• Noua procedură nu elimină complet nevoia de a se dona cornee, necesară în
continuare pentru colectarea celulelor stem. Însă, în loc ca o cornee să fie înlocuită cu
alta, pe baza unei cornee donate pot fi create 50 de cornee artificiale, folosind
această tehnică.
• Corneea ajută ochiul să focalizeze şi-l protejează împotriva prafului şi
bacteriilor. Fiind stratul cel mai expus al ochiului uman, corneea este şi foarte
vulnerabilă, putând fi rănită uşor.
CORNEEA ARTIFICIALA
IRISUL ARTIFICIAL
• Irisul uman poate ajusta mărimea pupilei în funcție de natura fluxului luminos sau de distanța la
care se află obiectul privit, și face toate aceste modificări în mod automat, fără ca tu să le
conștientizezi. Deși obiectivul camerei foto este construit pentru a imita într-o oare care măsură
irisul uman, el nu se reglează automat. Capturile pe care le realizezi cu ajutorul aparatului de
fotografiat se bazează pe mecanisme complicate de control, care împiedică supraexpunerea.
• Însă irisul artificial, dezvoltat de cercetătorii de la Universitatea de Tehnologie din Tampere,
din Finlanda, se poate ajusta în mod automat în funcție de luminozitate. Grupul de cercetători de
la Smart Photonic Materials a dezvoltat irisul folosindu-se de un elastomer sensibil la lumină.
Echipa s-a folosit de tehnici speciale pentru a plasa moleculele materialului lichid cât mai precis pe
suprafața irisului artificial. Această metodă este similară celei folosite în realizarea televizoarelor
cu LCD, pentru a îmbunătăți unghiul și contrastul, dar este utilizată și pentru realizarea
ecranelor telefoanelor mobile.
• Irisul artificial se aseamănă foarte mult cu o lentilă de contact, iar centrul său se deschide și se
închide în funcție de cantitatea de lumină care lovește suprafața sa.
IRIS ARTIFICIAL
OCHIUL BIONIC
• Ochiul bionic botezat Argus II, este un dispozitiv creat de compania americană
Second Sight Medical Products, și combină biologia cu electronica, acesta fiind
primul ochi artificial din lume. Această proteză va necesita realizarea unui implant
retinal, precum și purtarea de către pacient a unor ochelari de soare ce vor avea o
cameră video atașată
• Proteza oculară Argus II va putea reda vederea persoanelor care au orbit din cauza
unor boli degenerative ale retinei. 3% dintre persoanele cu vârste de peste 55 de
ani suferă de degenerare maculară, o afecțiune ce se caracterizează prin afectarea
vederii centrale. De asemenea retinita pigmentară, o boală degenerativă care
afectează receptorii de lumină de la nivelul retinei, afectează în jur de 1,5 milioane
de persoane. Ambele afecțiuni distrug fotoreceptorii, celulele situate în spatele
retinei care recepționeaza semnalele luminoase și le transferă creierului sub forma
impulsurilor nervoase, urmând ca aceste impulsuri să fie interpretate ca imagini. În
acest context, sistemul Argus II ține locul fotoreceptorilor.
• Implantul retinal nu se folosește de ochi pentru a putea vedea, ci apelează la
o camera video. În primă instanță pacienții nu vor putea percepe imagini clar
conturate, ci doar pete de lumină și forme, pe care vor învața apoi să le
decodifice. Imaginea pe care pacienții o vor distinge va fi neclară inițial,
deoarece va avea echivalentul a 60 de pixeli, în comparație cu o retină
sănătoasă care oferă creierului câteva milioane de pixeli. Implantul pe care
sistemul Argus II îl presupune va permite un câmp de vedere de 20 de grade.
Procesorul video pe care îl conține proteza vizuală Argus II va permite
ajustarea contrastului în funcție de preferințele pacientului.
OCHIUL BIONIC
BIBLIOGRAFIE

• https://www.news.ro/cultura-media/oamenii-de-stiinta-au-creat-prima-
cornee-artificiala-1922404731002018050718140528
• https://playtech.ro/2017/cel-mai-avansat-iris-artificial-se-comporta-
asemenea-unui-iris-uman/
• https://www.medlife.ro/anul-in-care-orbii-au-inceput-sa-vada-cum-
functioneaza-ochiul-bionic.html