Foametea din 1946-47

în Basarabia
Foametea din anii 1946–1947 din Republica
Sovietică Socialistă Moldovenească a fost o
perioadă de deprivare alimentară majoră la nivelul
populației de la est de Prut, consecință a unui complex
de cauze: distrugerile agriculturii provocate de război,
seceta, impactul determinant al măsurilor sovietice de
supra-colectare de produse alimentare, distrugerea
modului tradițional de viață, ascunderea adevărului
despre situația reală și lipsa de reacție a statului față de
nevoile oamenilor.
Caracterul global al colectării produselor alimentare (pe lîngă grâu se
colectau și alte semințe de culturi vegetale, care puteau fi utilizate în
alimentație) de la populația rurală, sub forma unei impuneri economice
foarte mari ce includea prestări ce nu puteau fi acoperite de gospodăriile
țărănești, a dus la epuizarea oricărei surse de existență. Situația a fost și
mai grea în partea de sud, unde atât seceta a fost mai puternică cât și
recoltele mai mici.
Rezervele de grâu au fost epuizate încă din 1945. Comisarii au măturat în
toamna anului 1946 toate produsele alimentare din podurile și hambarele
cetățenilor. Conducerea URSS considera că respectivele măsuri nu sunt
îndeajuns de stricte, astfel gospodăriile țărănești avînd așa-numite „datorii”
de predare a produselor către stat către anul 1947, cu adevărat colosale.
Lipsa completă de produse de hrană normală pentru o populație foarte
numeroasă, consumul de plante și subproduse agroindustriale
dăunătoare sănătății, de cadavre și hoituri a provocat o mare creștere
a morbidității. Aceasta se referea mai ales la sate, pentru că orașele, în
care trăia și nomenclatura sovietică, erau ajutate mult mai bine cu
produse alimentare, care erau luate desigur cu forța de la țărani.
La începutul anului 1947 sufereau de distrofie de la 10 pîna la 15 la
sută din populația sătească. În decembrie 1947 în multe raioane
distroficii alcătuiau de la un sfert pîna la 30 la sută din populație, iar în
unele locuri această cifră se ridica pîna la 80 la sută.
Migrarea în masă a populației au dus la o catastrofă demografică în
rândurile populației din Bucovina de Nord și Basarabia atât în anul 1946,
cât mai ales către anul 1947. Foametea a provocat o creștere
înspăimântătoare a criminalității. Furturile, mai întotdeauna de produse
alimentare, deveniseră fenomenul cel mai obișnuit. Pe la începutul lunii
iunie 1946, cîteva cazuri de canibalism, dovada foametei îndelungate, au
avut loc.
În contextul accentuarii foametei la sfârșitul anului 1946 – începutul lui
1947, a sporit numărul celor care decid să treacă Prutul. Urmare a
acestui fenomen, grănicerii primesc ordin să fie necruțători față de cei
care vor încerca să treacă frontiera.
„Au murit sate întregi. La sudul Basarabiei, într-o căruţă cu o iapă sură se
duceau şi strângeau cadavrele morţilor, care nu dovedeau să se ducă acasă,
mureau de foame. Eu ţin minte aceasta.”
– „Mergeam şi ba acolo sub gard un mort, ba acolo. Am venit în sat, acasă,
i-am dat nişte grăuncioare, ce mai aveam. Erau mulţi flămânzi, le-au
mâncat la fuga şi s-au umflat şi mureau. Alţii mâncau ierburi”. Într-un
cuvânt, au avut podurile pline cu grâne, cu păpuşoi. Au venit, le-au
măturat, le-au luat tot. Şi eu, care m-am născut în ’46, am rămas în viaţă,
fiindcă văcuţa pe care o aveau, luau beţe de răsărită, măcinau mijlocul şi cu
lapte... Şi aşa am rezistat şi acum am 70 de ani.”
– „A fost cumplit, ştiu. Fiindcă taică-meu unicul lucru pe care nu l-a mâncat,
dacă pot să numesc eu, ţiștari. Mânca lumea şi ţiștari atunci. Dar papura au
mâncat-o toată de pe casă, rămăsese casa aproape goală. Aşa că a fost tare
cumplit.”
– „Mâncam ștevie şi cu ghindă din pădure. Strângeam şi opăream, şi
făceam mâncare.”
– „Nu a fost ploaie. Nu a fost udeală şi de atâta a fost uscăciune mare. De
atâta au tras oamenii.”