Sunteți pe pagina 1din 16

Politica în domeniul concurenţei

Principii, obiective şi instrumente


Politica comună a UE în domeniul
concurenţei
Concurenţa:

alături de cerere şi ofertă este una dintre trăsăturile definitorii ale pieţei

reprezintă un comportament specific interesat al unor subiecţi care pentru


a-şi atinge obiectivele intră în raporturi de cooperare şi confruntare cu
ceilalţi

este o manifestare a liberei iniţiative, fiecare subiect acţionând din interes

premisa existenţei concurenţei este libertatea formării preţului

se desfăşoară pe baza anumitor reguli, fiind ca şi piaţa o creaţie socială


conştientă (în lipsa supravegherii se poate autodistruge)
Funcţiile concurenţei:
stimulează progresul economic
diferenţiază agenţii economici (salubrizează viaţa
economică)
diferenţiază şi diversifică oferta, duce la reducerea
costurilor, chiar a preţurilor de vânzare
permite determinarea celor mai bune decizii şi opţiuni pentru
entităţile economice

Concurenţa poate uza de două mari tipuri de instrumente:


economice (reducerea costurilor, creşterea calităţii,
diversificarea şi reînnoirea produselor, acordarea de
avantaje cumpărătorilor)
extraeconomice (obţinerea de informaţii privind concurenţa,
spionaj economic, boicotul, şantajul, corupţia)
Creşte volumul
Libera bunurilor
Agenţii economici
iniţiativă inovează, devin
Creşte calitatea
CONCURENŢĂ creativi, îşi asumă Apar noi bunuri
Libertatea riscuri
Este stimulată
preţurilor
economisirea

CREŞTE EFICIENŢA

Mai buna satisfacere a Economisirea Reorientarea


nevoilor resurselor resurselor

PROGRES ECONOMIC
INDIVIDUAL ŞI GENERAL
1. Principii obiective şi instrumente
Mediul economic contemporan este caracterizat – ca
regulă de organizare – de economia concurenţială,
excepţiile nefiind însă excluse.
Concurenţa economică îmbracă multiple forme de
existenţă subordonate modelului concurenţei perfecte
până la cel al concurenţei imperfecte.
Efectele concurenţei economice pot fi atât pozitive cât
şi negative, implicaţiile acestora făcându-se simţite la
toate nivelurile de organizare şi agregare a vieţii
economice.
Există o serie de principii, obiective şi
instrumente care încearcă să regleze prin
acţiunea lor imperfecţiunile provenite din
funcţionarea mediului economic concurenţial.
Cu cât procesul de eliminare a barierelor pe
piaţa internă este mai avansat, cu atât mai puţin
politica economică trebuie să intervină pentru a
promova sau restabili concurenţa.
Tendinţele de liberalizare a pieţei duc la o
intensificare a concurenţei economice, politica
privind concurenţa având un rol activ.
Obiectivele, instrumentele şi principiile în domeniul
concurenţei:
cuprind toate reglementările privind distorsiunile
produse de mediul economic privat şi cel public, legate
de concurenta pe piată;

sunt influenţate de regimul pieţei interne, dar şi de


restul politicilor economice promovate de entitatea
(statală) care guvernează un anumit teritoriu;
urmăresc asigurarea bunăstării consumatorilor,
repartiţie optimă a resurselor şi oferirea unei motivaţii
puternice privind creşterea eficienţei economice.
OBIECTIV:
Politica în domeniul concurenţei are ca arie de
acţiune în special combaterea practicilor
anticoncurenţiale.
Politica împotriva practicilor anticoncurenţiale se
referă la prevenirea practicilor anticoncurenţiale
între firme, practici care restrâng sau
distorsionează concurenţa.
2. Politica comună a UE în domeniul concurenţei
Politica comună a UE în domeniul concurenţei se referă la acele
practici care pot influenţa negativ relaţiile comerciale între statele
membre.

Obiectivele politicii în domeniul concurenţei pot fi exprimate astfel:

- garantarea stabilităţii pieţei interne;


evitarea realizării înţelegerilor între firme care afectează comerţul
intracomunitar şi libera concurenţă;
împiedecarea entităţilor economice să exploateze abuziv puterea
lor de piaţă;
blocarea intervenţiei puterii publice în statele membre în cazul în
care acesta îngrădeşte libertatea pieţei (discriminări).
Articolul 81 al Tarifului Comun Extern interzice şi
declară ca fiind nule, incompatibile cu piaţa comună
toate acordurile restrictive dintre întreprinderi, deciziile
asociaţiilor de întreprinderi, practicile concertate ce pot
afecta comerţul între statele membre – care au ca
obiect sau ca efect împiedicarea, restrângerea sau
denaturarea concurenţei în interiorul spaţiuluimunitar.
Acordurile restrictive vizează fixarea preţului, restricţiile
cantitative asupra producţiei, investiţiilor sau cercetării
– dezvoltării, partajarea pieţelor şi condiţionarea
vânzărilor.
Acordurile restrictive sunt de două tipuri: orizontale sau
verticale.
Acordurile restrictive orizontale – funcţionează în aceeaşi
etapă a producţiei presupunând:

-fixarea preţurilor;
existenţa unor birouri comune de vânzare;
fixarea unor cote de producţie sau livrare;
împărţirea pieţei sau a surselor de aprovizionare.

Acordurile restrictive verticale – limitează sau distorsionează


concurenţa intra-marcă prin:
fixarea preţurilor de revânzare;
distribuţia selectivă sau exclusivă;
achiziţiile exclusive;
clauza de protecţie teritorială absolută.
Politica antimonopol la nivelul UE porneşte de la
eliminarea barierelor la intrarea pe piaţă, monopolistul
uzitând o serie de tactici de descurajarea a intrării pe
piaţă a noilor concurenţi:

sisteme de reduceri;
proliferarea mărcii;
contractele de vânzare condiţionată;
acordurile de distribuţie exclusivă;
publicitate de imagine inexistentă;
standarde brevetate.
Un alt obiectiv al politicii comune în domeniul concurenţei este
controlul fuziunilor între firme independente din punct de vedere
juridic.

Conform Regulamentului CEE nr. 1310/97, există patru praguri


simultane privind interzicerea unei fuziuni:

cifra de afaceri combinată a tuturor firmelor care formeză


fuziunea trebuie să fie mai mare de 2.5 miliarde euro;
în fiecare dintre statele membre cifra de afaceri combinată să fie
mai mare de 100 milioane euro;
cifra de afaceri individuală a două companii, în cel puţin trei
state membre să fie mai mare de 25 milioane euro;
cifra de afaceri la nivelul UE a cel puţin două firme trebuie să fie
mai mare de 100 milioane euro.
Controlul ajutoarelor de stat este reglementat prin Articolul 87
din Tratatul CE care stipulează că: cu excepţia derogărilor
prezăzute prin prezentul tratat, sunt incompatibile cu Piaţa
Comună toate ajutoarele acordate de stat, sau prin intermediul
resurselor statului, indiferent de forma îmbrăcată, în măsura în
care afecteză schimburile între ţările membre, denaturează sau
ameninţă să denatureze concurenţa, favorizând anumite
întreprinderi sau activităţi.
Sunt prevăzute patru criterii de identificare a existenţei ajutorului
de stat:
implicarea utilizării resurselor financiare publice;
acţiunea selectivă;
conferirea unui avantaj entităţilor beneficiare;
distorsionarea în mod concret sau potenţial a concurenţei la
nivel comunitar.
Situaţii în care ajutoarele de stat acordate sunt compatibile
cu reglementările pieţei comune:
ajutoarele cu carater social acordate consumatorilor sub
garanţia nediscriminării legate de originea produselor în
cauză;
ajutoarele destinate remedierii pagubelor provocate de
calamităţi naturale sau evenimente excepţionale;
ajutoarele destinate să favorizeze dezvoltarea economică a
regiunilor cu un nivel de dezvoltare extrem de scăzut, şomaj
ridicat, sărăcie severă;
ajutoare acordate pentru realizarea unui proiect important
de interes european sau care remediază probleme grave ale
economiei unui stat membru;
ajutoare destinate promovării culturii şi conservării
patrimoniului, atunci când nu se alterează condiţiile
comerciale şi de concurenţă în comunitate.