Nadia Comăneci

 Oficial, România a înregistrat cele mai bune rezultate din istoria

participărilor sale la Jocurile Olimpice în 1984.
 România termina pe locul 2 ediția desfășurată la Los Angeles, dar un
detaliu uitat de mulți este acela că ediția respectivă a fost boicotată de
majoritatea statelor din blocul comunist. Așadar, România a scăpat de
adversari puternici, inclusiv de Uniunea Sovietică. O situația similară s-a
petrecut în 1980, când Olimpiada de la Moscova a fost boicotată de
Statele Unite și mai multe țări occidentale.
 Pe de altă parte, în 1976, România a dat piept cu toate țările care contau
în sportul mondial. Se întâmpla la Montreal și România termina competiția
pe un excepțional loc 6, cu un total de 27 de medalii. Într-o bună măsură,
această performanță i se datorează Nadiei Comăneci, fie și pentru că a
câștigat 3 dintre cele 4 medalii de aur ale României, la care s-au adăugat
încă două, de argint și bronz.
 Însă Nadia a câștigat admirația unei lumii întregi pentru alteceva: a fost
prima gimnastă care a primit nota 10 în cadrul Jocurilor Olimplice. De altfel,
tehnica vremii nu era pregătită pentru perfecțiune și spre stupefacția
tuturor, calculatorul sălii a afișat nota 1,00. Episodul a fost mai târziu povestit
de antrenorul Bella Karolyi:
 „Scuzaţi-mă, am spus, este foarte important pentru mine să ştiu nota
Nadiei. Şi atunci, un membru suedez al juriului, foarte agitat, mi-a arătat
cele zece degete ale mâinilor. Zece? Ce-i asta zece? Vreau nota Nadiei,
am strigat nedumerit. Şi atunci am auzit vocea crainicului: Doamnelor şi
domnilor, pentru prima dată în istoria Jocurilor Olimpice, Nadia Comăneci
a obţinut nota zece!”
 Traian Vuia
Traian Vuia s-a născut în august 1872, în satul satul Surducul Mic din actualul județ Caraș-
Severin, pe atunci, parte a Imperiului Austro-Ungar. Era fiu de preot și așa se explică, fie și
parțial, de ce a făcut primele clase la o școală confesională.
Apoi, a mers la Școala Germana din Făget și la Liceul Maghiar din Lugoj. Încă de mic era
pasionat de zbor și pentru a face zmee mai mari și mai frumoase, capabile să ridice un om, s-
a înscris la Facultatea Politehnică din Budapesta, secția Mecanică. Se întâmpla în 1892, dar
după numai un an, a fost nevoit să renunțe la cursurile Politehnicii, din lipsă de bani. S-a
reînscris la Facultatea Drept, care pe lângă faptul că era ceva mai ieftină, îi oferea și
posibilitatea de a muncii în cabinetele de avocatură. Și implicit, de a se putea întreține și de
strânge bani pentru viitoarele sale invenții
Așadar, cel care avea să devină unul dintre pionieri aviației a făcut un singur an de inginerie,
dar a fost doctor în Științe Juridice. Traian Vuia nu a renunțat niciodată la pasiunea pentru
zbor și în 1902, s-a mutat la Paris, pe atunci, un fel de capitală mondială a științei. A încercat
să fure meserie de la alți inventatori și a înaintat Academiei de Știinte din Paris un proiect de
„aeroplan-automobil”. Propunerea a fost respinsă pentru că membrii comisiei credeau că un
aparat mai greu decât aerul nu are cum să zboare. Traian Vuia nu s-a lăsat descurajat și din
fonduri proprii și donații, a construit aparatul Vuia 1.
În martie 1906, lângâ Paris, aparatul cu motor construit de românul Traian Vuia s-a
desprins de sol și a parcurs în zbor cam 12 metri. Era prima oară când un aparat de
zbor se ridica singur de la sol fără să aibă nevoie de cai, catapulte, sisteme de funii
și scripeți, în fine, fără un sistem ajutător. În anii care au urmat, Traian Vuia și-a
perfecționat invenția și a construit chiar și două elicoptere rudimentare.
Cât despre cunoștiințele sale juridice, ei bine, acestea au folosit din plin României.
Aflat la Paris, Vuia a militat pentru unirea Transilvaniei cu Patria Mamă. Mai mult,
Traian Vuia a fost președintele Comitetului Național al Românilor din Transilvania și
Bucovina. Organizație tipărea publicația “La Transylvanie”, prin intermediul căreia
opinia publică occidentală a aflat situația românilor din teritoriile Austro-Ungare.
Traian Vuia și-a petrecut cea mai mare parte a vieții în Franța și s-a întors în
România pentru perioade destul de scurte. Ultima oară, s-a întâmplat pe când
avea 78 de ani și știa că nu mai are mult de trăit. S-a stins în septembrie 1950 și a
fost înmormântat la Cimitirul Bellu din București.
 Emil Racoviță, cel mai cunoscut
explorator român
 Puțini știu că savantul a rămas captiv între ghețurile de la Polul Sud vreme de
aproape un an împreună cu echipajul de pe vasul “Belgica” și că de-a lungul
vieții, a explorat peste 800 de peșteri din întreaga lume.
 Știința nu ar fi avut cum să progreseze dacă nu s-ar fi găsit oameni dispuși să își
riște viața în numele cunoașterii. Printre ei, exploratorul Emil Racoviță, primul
român care a pus piciorul în Antarctica și totodată, fondatorul biospeologiei.
 Întâmplător sau nu, istoria familiei sale se întrepătrunde cu cea a României.
 Mihai, Constantin și Ștefan Racoviță au fost domnitori ai Moldovei și Țării
Românești în secolul 18. În plus, Gheorghe Racoviță, tatăl lui Emil Racoviță, a fost
unul dintre membri fondatorii au Societății Junimea.
 Revenind la Emil Racoviță, acesta s-a născut la Iași în 1868 și învățător în școala primară i-
a fost nimeni altul decât Ion Creangă. La dorință explicită a tătălui său, magistrat de
profesie, Emil a terminat Facultatea de Drept la Sorbona, dar a înțeles repede că viața
de avocat nu i se potrivește. Visând la expediții în cele mai îndepărtate locuri ale
globului, a terminat și Facultatea de Știinte. Pe când avea 25 de ani, a fost ales să facă
parte din echipajul de pe “Belgica”. În fapt, un vas care avea să exploreze Antarctica
între 1897 și 1899 și din al cărui echipaj mai făcea parte și norvegianul Roald Amundsen,
cel care în 1911, a devenit primul om care a ajuns la Polul Sud.
 În timpul expediției, vasul a rămas prins între ghețuri vreme de 11 luni și Emil Racoviță și
camarazii săi s-au aflat în mare primejdie. Doi dintre membrii echipajului au murit și
Racoviță avea să spună mai târziu că “Niciodată nu ne-a fost aşa de frig la trup,
niciodată aşa de rece la inimă.”
 Din Antarctica, Emil Racoviță s-a întors cu 1.200 de specimene zoologice, alături de
observații amănunțite despre balene, foci și păsări polare. Informațiile adunate de
echipajul pe „Belgica“ au fost mai utile decât toate celelalte expediții de până atunci la
un loc.
 Revenit în Europa, Racoviță a descoperit într-o peșteră subacvatică din Insulele Baleare
un crustaceu aproape incolor și lipsit de văz. Avea să fie un moment de cotitură pentru
Emil Racoviță care din acel moment, și-a dedicat viața cercetării animalelor de peșteră.
De fapt, exploratorul român avea să bună bazele unei noi știinte: biospeologia. Emil
Racoviță a fost și intemeietorul primului institut de speologie din lume, la Cluj, și de-a
lungul vieții a explorat peste 800 de peșteri din întreaga lumea.
 Petrache Poenaru
 Una dintre personalităţile ştiinţei româneşti de mai puţin largă notorietate, dar de
indubitabilă valoare pe multiple planuri este Petrache Poenaru (1799-1875). Personalitate de
o rară predilecţie pentru varii domenii, Petrache Poenaru este prezentat în lucrări
enciclopedice drept „inventator, strălucit pedagog, ctitor al şcolii româneşti, luptător pentru
dreptate socială şi naţională”.
 A făcut studii la Craiova, Bucureşti, Viena, Paris. Participă la revoluţia condusă de Tudor
Vladimirescu. A fost profesor de fizică şi matematică la Colegiul Sf. Sava, unde funcţionează
apoi şi ca director. Între anii 1833 şi 1847 este inspector şi director general al şcolilor din Ţara
Românească.
 În istoria inventicii universale, Petrache Poenaru este cunoscut şi în calitate de creator al
primului toc cu pompiţă, cunoscut în acel timp sub denumirea de „stilograf”. La numai 28 de
ani, Petrache Poenaru brevetează primul toc rezervor din lume, mai întâi la Viena, apoi la
Paris în 1827 (pe când era student), cu titlul “Condeiul portăreţ fără sfârşit, alimentându-se
însuşi cu cerneală” şi devine astfel deţinătorul primului brevet de invenţie obţinut de un
român.
 Brevetul de invenţie arată nu numai spiritul inventiv al studentului român, dar şi
originalitatea concepţiei, pe cât de simplă pe atât de practică. Invenţia lui Petrache
Poenaru a revoluţionat domeniul instrumentelor de scris, contribuind astfel la crearea
unui obiect utilizat şi astăzi de miliarde de oameni. Tocul cu rezervor de cerneală
“Poenaru”, precursorul stiloului modern, elimina zgârieturile de pe hârtie şi scurgerile
nedorite de cerneală şi propunea soluţii pentru îmbunătăţirea părţilor componente,
astfel încât să asigure un flux constant al cernelii şi posibilitatea înlocuirii unor piese.
 Sistemul său de a împinge cerneala spre vârful în care era montată peniţa, prin uşoara
apăsare a ţevii, care este marea inovaţie în această direcţie, va duce mai târziu la
inventarea pistonului. Fabricarea stiloului inventat de Poenaru şi punerea lui în comerţ
ar fi scurtat mult timpul până la realizarea pistonului. Poenaru însă n-a reuşit sau nu a
fost suficient de insistent în valorificarea invenţiei sale.

 Mai târziu, Lewis Edson Waterman a preluat ideea românului transfomându-l într-un
stilou ce se poate umple prin intermediul peniţei, în 1884, producând un flux mai sigur
de cerneală.