Sunteți pe pagina 1din 94

Tehnologii de neutralizare și

depozitare a deșeurilor

S. L. Dr. Ing. Andra Predescu


Cuprins

• Noțiuni introductive. Clasificare deseuri. Cerinte legislative în domeniu.


• Managementul deșeurilor: obiective generale și specifice, politici de
mediu, acțiuni implementare, instrumente economice.
• Metode de recuperare, reciclare, refolosire a materialelor rezultate ca
deșeuri: ardere, incinerare, fermentare, piroliza, reducere fotochimică,
compostare.
• Caracterizarea impactului asupra mediului prin metode de evaluare și
prin analiza ciclului de viață.
• Caracterizare deșeuri nemetalice și stabilire variante de recuperare.
• Noțiuni privind proiectarea și implementarea tehnologiilor de
neutralizare, modalități de manipulare, transport, depozitare
Noțiuni introductive. Clasificare deseuri. Cerințe legislative în domeniu.

Noţiunea de deşeu, este definită în anexa nr. 1 A la Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 78/2000 privind
regimul deşeurilor, aprobată cu modificări prin Legea nr. 426/2001: ca fiind orice substanţă, un material sau
obiect apărut în urma unui proces biologic (defecaţie, excreţie, respiraţie, căderea frunzelor etc.) sau tehnologic
(fabricarea unor piese, prepararea cimentului, a negrului de fum, spălarea cărbunilor etc.), care prin el însuşi,
fără a fi supus unei transformări, nu mai poate fi utilizat ca atare.

Sursele de poluare specifice sunt cele industriale, activităţile menajere, mijloacele de transport auto, etc .

Deşeurile, de orice fel, rezultate din multiple activităţi umane, constituie o problemă de o deosebită actualitate,
atât datorită creşterii continue a cantităţii şi varietăţii acestora, cât şi datorită importanţei cantităţii de materii
prime nefolosite ce pot fi recuperate şi reintroduse în circuitul economic.

Dezvoltarea urbanistică şi teritorială a oraşelor şi creşterea nivelului de trai antrenează producerea unei cantităţi
tot mai mari de deşeuri menajere, stradale şi industriale. Efectele dăunătoare ale deşeurilor constau în:
• - răspândirea de infecţii prin agenţi patogeni;
• - înmulţirea unor insecte şi rozătoare (răspândirea unor maladii);
• - poluarea solului, apelor de suprafaţă şi subterane, atmosferei;
• - aspectul inestetic al mediului.
Noțiuni introductive. Clasificare deseuri. Cerințe legislative în domeniu.

Până în prezent, acelaşi obiectiv este prezentat sub diverse denumiri, cum ar fi:
• deşeuri solide urbane şi industriale, deşeuri organice sau anorganice, deşeuri menajere, stradale şi
industriale, rebuturi, refuzuri, gunoi menajer şi stradal, etc.

În domeniul industrial apar trei noţiuni: deşeuri, rebuturi şi reziduuri, care se definesc astfel:
Deșeuri: material sau obiect care prin el însuși, fără a fi supus vreunei transformări, nu mai poate fi utilizat.

După destinaţie, deşeurile se pot structura la rândul lor în două subgrupe:


• recuperabile;
• irecuperabile,

iar după origine pot fi grupate, de asemenea în două subgrupe:


– rebut: o maşină, un utilaj sau un produs care nu mai poate fi folosit direct. Produsele, la rândul lor, la
faza de control tehnic se separă în produse bune pentru folosinţă şi rebuturi care nu mai pot fi folosite
direct.
– reziduuri: materii prime, materiale sau produse care sunt respinse în cursul unei fabricaţii sau a unor
activităţi umane (menaj, comerţ etc.)
Noțiuni introductive. Clasificare deseuri. Cerințe legislative în domeniu.

La rândul lor reziduurile pot fi:


• specifice: sunt deşeuri caracteristice unei anume prelucrări, ca exemplu: aşchiile de metal şi lichidul de răcire
pentru atelierele mecanice, nisipul şi bavurile pentru turnătorii etc.;
• curente: sunt deşeurile caracteristice în mod net unei producţii: hârtiile, ambalajele, cauciucurile, plasticul,
sticla şi altele care se găsesc în mod curent în diferite industrii dar nu sunt specifice cu natura acestora

Din punct de vedere al originii şi al administrării:


• I. deşeuri urbane;
• II. deşeuri industriale;

După durata (timpul) de producere, deşeuri se regăsesc într-un triplu flux:


• I. de scurtă durată, adică în momentul în care se consumă sau prelucrează materia, şi aici intră deşeurile
menajere de fiecare zi şi deşeurile industriale pentru producţie sau pentru comercializare;
• II. de durată medie, provenite din obiectele uzate de uz personal sau gospodăresc;
• III. de lungă durată, care apar în momentul când se elimină, degradează materialul.

Funcţie de gradul de descompunere:


• I. biodegradabile, care sunt descompuse de bacterii aerobe şi anaerobe;
• II. nonbiodegradabile, care nu sunt afectate de procesele biologice.
Noțiuni introductive. Clasificare deseuri. Cerințe legislative în domeniu.

• Clasificare depozite în funcţie de natura deşeurilor:


– depozite pentru deşeuri periculoase;
– depozite pentru deşeuri nepericuloase;
– depozite pentru deşeuri inerte.

• Deşeurile care nu se acceptă la depozitare:


– deşeuri lichide;
– deşeuri explozive, corozive, oxidante, foarte inflamabile sau inflamabile;
– deşeuri periculoase medicale sau alte deşeuri clinice periculoase de la unităţi
medicale sau veterinare;
– toate tipurile de anvelope uzate, întregi sau tăiate, excluzând anvelopele
folosite ca materiale în construcţii într-un depozit;
– orice alt tip de deşeu care nu satisface criteriile de acceptare, conform
prevederilor Hotararii 349 /2005 privind depozitarea deşeurilor.
Noțiuni introductive. Clasificare deseuri. Cerințe legislative în domeniu.
Noțiuni introductive. Clasificare deseuri. Cerințe legislative în domeniu.
Noțiuni introductive. Clasificare deseuri. Cerințe legislative în domeniu.
Noțiuni introductive. Clasificare deseuri. Cerințe legislative în domeniu.

În ţările europene dezvoltate, deşeurilor menajere au următoarea compoziţie: 16 %


hârtie şi cartoane, 5 % metale, 6 % sticlă, 39 % resturi menajere, 6 % textile, 11 %
plastice şi 17 % alte componente diverse.
Noțiuni introductive. Clasificare deseuri. Cerințe legislative în domeniu.

GESTIONAREA DEŞEURILOR ÎN ROMANIA


• Din cele 77 milioane tone de deşeuri solide generate în cursul anului 2010, circa 69 milioane tone au fost
deşeuri industriale (inclusiv steril minier). Cantitatea de steril minier a fost de 36 milioane tone (circa
52%), iar cantitatea de alte deşeuri industriale a fost de 33 milioane tone. Cantităţile de deşeuri industriale
au variat de la an la an; în 1995 s-a înregistrat cea mai mare cantitate (353 milioane tone) datorită generării
unei mari cantităţi de steril –288 milioane tone; cea mai scăzută cantitate a fost înregistrată în 1999 (69
milioane tone), datorită reducerii drastice a activităţilor miniere, dar şi a activităţilor din metalurgie şi
producerea de energie.

• Cantitatea globala de deşeuri industriale, altele decât sterilul minier, a scăzut an de an; dacă în 1992 se
produceau 111 milioane tone, în 1996 - doar 47,1 milioane tone, iar în anul 2007 - 39,2 milioane tone
deşeuri industriale.

• Faţă de 1997, cantitatea de deşeuri industriale a scăzut cu 1,5 milioane tone în 2008, iar cea de steril minier
a scăzut cu 5,8 milioane tone.

• Cantitatea de steril minier a avut o evoluţie fluctuantă în decursul anilor, în funcţie de natura activităţilor
extractive; ca tendinţă generala se poate afirma că şi cantitatea de steril a înregistrat o scădere continuă.
Noțiuni introductive. Clasificare deseuri. Cerințe legislative în domeniu.

GESTIONAREA DEŞEURILOR ÎN ROMANIA

Judeţele care au generat cantităţi mari de deşeuri industriale în 2010 au fost Vâlcea, Mehedinţi şi
Hunedoara, în care exploatările miniere mai constituie încă una din activităţile industriale de bază.
Alte judeţe mari producătoare de deşeuri sunt Alba, Prahova Bacău, Sălaj, Covasna, Galaţi, în care
generarea de deşeuri este influenţată de deşeurile provenite din activităţile de tratare a
minereurilor, de producere a energiei pe baza de combustibili fosili, din metalurgie sau prelucrarea
ţiţeiului.

Unele judeţe, cum ar fi Giurgiu, Botoşani, Vaslui, Brăila, Călăraşi, Vrancea au raportat cantităţi
mici de deşeuri industriale produse şi gospodărite. Cantităţile mici se datorează fie restrângerii
activităţilor industriale din aceste zone, fie faptului ca aceste judeţe sunt mai puţin industrializate.
Noțiuni introductive. Clasificare deseuri. Cerințe legislative în domeniu.

GESTIONAREA DEŞEURILOR ÎN ROMANIA

• Principalele categorii de deşeuri industriale generate în 2012 sunt:


- steril minier 36,0 milioane tone;
- cenuşă şi zgură de termocentrală 64 milioane tone;
- deşeuri metalurgice 2,6 milioane tone;
- nămoluri reziduale 2,5 milioane tone;
- deşeuri chimice 2,2 milioane tone;
- deşeuri feroase 1,9 milioane tone;
- deşeuri din construcţii 3,0 milioane tone.

Distribuţia principalelor categorii de deşeuri industriale generate în


anul 2012.
Noțiuni introductive. Clasificare deseuri. Cerințe legislative în domeniu.

GESTIONAREA DEŞEURILOR ÎN ROMANIA

• Activităţile economice mari generatoare de deşeuri sunt următoarele:


- industria extractivă 48,0 milioane tone;
- producerea energiei 8,1 milioane tone;
- metalurgie 3,6 milioane tone;
- rafinarea ţiţeiului 2,2 milioane tone;
- industria chimică 2,1 milioane tone;
- industria de maşini, produse metalice 1,4 milioane tone;
- agricultură, zootehnie 1,2 milioane tone;
- industria alimentară 0,9 milioane tone.
Noțiuni introductive. Clasificare deseuri. Cerințe legislative în domeniu.

GESTIONAREA DEŞEURILOR ÎN ROMANIA

O categorie aparte de deşeuri industriale este reprezentată de deşeurile periculoase.

În 2015, în România, au fost identificate 145 de tipuri de deşeuri periculoase, din totalul de 237
înscrise în Catalog European de Deşeuri. Toate aceste tipuri au însumat o cantitate generata de
peste 2,2 milioane tone de deşeuri, ceea ce reprezintă 3% din totalul deşeurilor produse în 2012,
inclusiv sterilul minier, sau 6,5% - dacă se exclude sterilul.

Cantităţi considerabile de deşeuri periculoase au fost înregistrate în judeţele Vâlcea, Prahova,


Alba, Dolj, Bacău, Constanta, Olt. Majoritatea deşeurilor periculoase provin din industria chimică
(anorganică şi organică), de la rafinarea petrolului şi din procesele termice.
Noțiuni introductive. Clasificare deseuri. Cerințe legislative în domeniu.

GESTIONAREA DEŞEURILOR ÎN ROMANIA

Principalele tipuri de deşeuri periculoase generate în 1999 au fost:


- deşeuri de sodă calcinată (leşii caustice);
- fosfogips;
- deşeuri petroliere;
- zguri din metalurgia neferoasă (a plumbului);
- deşeuri halogenate din chimia organică;
- nămoluri cianurate cu metale grele;
- baterii uzate cu plumb;
- deşeuri de la epurarea gazelor;
- amestecuri de grăsimi şi uleiuri de la separarea grăsimilor din apele uzate.
Noțiuni introductive. Clasificare deseuri. Cerințe legislative în domeniu.

CADRUL LEGISLATIV

Cerinţele Agendei 21 (Dezvoltarea Durabila) cu privire la gestionarea deşeurilor

Agenda 21 este programul de acţiune pentru secolul XXI, aprobat unanim, în iunie 1992, de către
cele peste 170 de state, participante la Conferinţa pentru Mediu şi Dezvoltare a Naţiunilor Unite,
aşa-numitul „summit planetar”, de la Rio de Janeiro. Şefii de guvern ai 120 de naţiuni, şi-au luat
angajamentul de a acţiona continuu în vederea îndeplinirii măsurilor propuse pentru atingerea
obiectivelor Agendei 21.

Prima Conferinţă ONU despre mediu a avut loc încă în 1972. Comisia mondială a Naţiunilor
Unite înfiinţată în 1984 a prezentat în 1987 raportul „Our common future” (Viitorul nostru
comun.). Noţiunea definită în acel raport, „sustainable development” (dezvoltare durabilă), este
considerată ca fiind o dezvoltare economică, care ia în considerare atât protecţia socială, cât şi
protecţia mediului înconjurător.
Noțiuni introductive. Clasificare deseuri. Cerințe legislative în domeniu.

CADRUL LEGISLATIV

În Agenda 21, gestionarea durabilă a deşeurilor este tratată având în vedere următoarele aspecte:
- îndepărtarea ecologică a deşeurilor periculoase;
- împiedicarea folosirii ilegale a unor astfel de deşeuri pe plan internaţional;
- gestionarea compatibilă cu mediul a deşeurilor solide şi a nămolurilor de la
staţia de epurare;
- gestionarea sigură şi ecologică a deşeurilor radioactive.
Noțiuni introductive. Clasificare deseuri. Cerințe legislative în domeniu.

CADRUL LEGISLATIV

Agenda 21 formulează obiective concrete, cuprinzătoare privind gestionarea bunurilor de consum şi


a reziduurilor, în spiritul unei gospodăriri ciclice, după cum urmează:

• - Obiectivul comun al acţiunilor în cadrul unei evaluări integrative a ciclului de viaţă este
evitarea formării deşeurilor periculoase, diminuarea cantităţii de reziduuri, ca şi tratarea unor
astfel de reziduuri într-un mod care să nu dăuneze nici sănătăţii, nici mediului.

• - O gestionare a deşeurilor compatibilă cu mediul trebuie să plece de la înlăturarea sau


valorificarea deşeurilor generate şi să fie orientată spre a descoperi cauza problemei, prin
încercări de schimbare a modelului de producţie şi de consum.

Prin Agenda 21, reprezentanţii naţiunilor au afirmat, că îşi asumă obligaţia ca până în anul 2000,
75% din deşeurile solide din oraşe să fie colectate şi valorificate sau salubrizate, astfel încât mediul
înconjurător sa fie cat mai puţin afectat.
Noțiuni introductive. Clasificare deseuri. Cerințe legislative în domeniu.

CADRUL LEGISLATIV

Situaţia existentă în domeniul gestionării deşeurilor în România


Cadrul legislativ general pentru protecţia mediului în România este reprezentat prin:
- Legea Protecţiei mediului 256/2006, care aproba Ordonanţa de Urgenţă 195/2005;
- Legea apelor 107/1996, completată cu legea 322/2005 şi 112/2006;
- Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului 243/2000 privind protecţia atmosferei, aprobată prin Legea
655/2001;
- Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului 78/2000 privind regimul deşeurilor, modificată şi aprobată prin
Legea426/2001;
- Hotărârea de Guvern 918/2002 privind stabilirea procedurii-cadru de evaluare a impactului asupra
mediului şi pentru aprobarea listei proiectelor publice sau private supuse acestei proceduri;
- Ordonanţa de Urgenţă 34/2002 privind prevenirea, reducerea şi controlul integrat al poluării;
- Hotărârea de Guvern 856/2002 privind evidenta gestiunii deşeurilor şi pentru aprobarea listei
cuprinzând deşeurile, inclusiv deşeurile periculoase.
Noțiuni introductive. Clasificare deseuri. Cerințe legislative în domeniu.

PRINCIPII ŞI OBIECTIVE STRATEGICE PRIVIND GESTIONAREA DEŞEURILOR


ÎN ROMÂNIA

Principiile care stau la baza activităţilor de gestionare a deşeurilor sunt enunţate în cele ce urmează.
- principiul Protecţiei resurselor primare – este formulat în contextul mai larg al conceptului de
“dezvoltare durabilă” şi stabileşte necesitatea de a minimiza şi eficientiza utilizarea resurselor
primare, în special a celor neregenerabile, punând accentul pe utilizarea materiilor prime
secundare.

- principiul măsurilor preliminare , corelat cu principiul utilizării BATNEEC (“Cele mai bune tehnici
disponibile care nu presupun costuri excesive”) –stabileşte ca, pentru orice activitate (inclusiv pentru
gestionarea deşeurilor), trebuie să se ţină cont de următoarele aspecte principale: stadiul curent al
dezvoltării tehnologiilor, cerinţele pentru protecţia mediului, alegerea şi aplicarea acelor măsuri
fezabile din punct de vedere economic.
Noțiuni introductive. Clasificare deseuri. Cerințe legislative în domeniu.

PRINCIPII ŞI OBIECTIVE STRATEGICE PRIVIND GESTIONAREA DEŞEURILOR


ÎN ROMÂNIA

- principiul prevenirii – stabileşte ierarhizarea activităţilor de gestionare a deşeurilor, în ordinea


descrescătoare a importanţei care trebuie acordată: evitarea apariţiei, minimizarea cantităţilor,
tratarea în scopul recuperării, tratarea şi eliminarea în condiţii de siguranţă pentru mediu.

- principiul poluatorul plăteşte, corelat cu principiul responsabilităţii producătorului şi cel al


responsabilităţii utilizatorului – stabileşte necesitatea creării unui cadru legislativ şi economic
corespunzător, astfel încât costurile pentru gestionarea deşeurilor să fie suportate de generatorul
acestora.

- principiul substituţiei – stabileşte necesitatea înlocuirii materiilor prime periculoase cu materii


prime nepericuloase, evitându-se astfel apariţia deşeurilor periculoase.
Noțiuni introductive. Clasificare deseuri. Cerințe legislative în domeniu.

PRINCIPII ŞI OBIECTIVE STRATEGICE PRIVIND GESTIONAREA DEŞEURILOR


ÎN ROMÂNIA

- principiul proximităţii, corelat cu principiul autonomiei – stabileşte că deşeurile trebuiesc să fie


tratate şi eliminate cât mai aproape de sursa de generare; în plus, exportul deşeurilor periculoase este
posibil numai către acele ţări care dispun de tehnologii adecvate de eliminare şi numai în condiţiile
respectării cerinţelor pentru comerţul internaţional cu deşeuri.

- principiul subsidiarităţii (corelat şi cu principiul proximităţii şi cu principiul autonomiei) –


stabileşte acordarea competentelor astfel încât deciziile în domeniul gestionării deşeurilor să fie
luate la cel mai scăzut nivel administrativ faţă de sursa de generare, dar pe baza unor criterii
uniforme la nivel regional şi naţional.

- principiul integrării – stabileşte că activităţile de gestionare a deşeurilor fac parte integrantă din
activităţile social-economice care le generează.
Noțiuni introductive. Clasificare deseuri. Cerințe legislative în domeniu.

PRINCIPII ŞI OBIECTIVE STRATEGICE PRIVIND GESTIONAREA DEŞEURILOR


ÎN ROMÂNIA

Opţiunile de gestionare a deşeurilor urmăresc următoarea ierarhizare a priorităţilor, în


conformitate cu strategia Uniunii Europene:

- prevenirea apariţiei – prin aplicarea “tehnologiilor curate” în activităţile care generează


deşeuri;

- reducerea cantităţilor – prin aplicarea celor mai bune practici în fiecare domeniu de
activitate generator de deşeuri;

- valorificarea – prin refolosire (reutilizare), reciclare materială şi recuperare energetică;

- eliminarea finală – prin depozitare.


Managementul deșeurilor: obiective generale și specifice, politici de mediu,
acțiuni implementare, instrumente economice.

PRINCIPII ŞI OBIECTIVE STRATEGICE PRIVIND GESTIONAREA DEŞEURILOR


ÎN ROMÂNIA

Priorităţi în abordarea gestionării deşeurilor.


Managementul deșeurilor: obiective generale și specifice, politici de mediu,
acțiuni implementare, instrumente economice.

Criteriile de acceptare a deşeurilor într-o clasă de depozite, bazate pe caracteristicile


deşeurilor, se vor referi la:

– compoziţia fizico-chimică;

– conţinutul de materie organică;

– biodegradabilitatea compuşilor organici din deşeuri;

– concentraţia compuşilor potenţial periculoşi/toxici;

– levigabilitatea prognozată sau testată a compuşilor potenţial periculoşi/toxici

– proprietăţile ecotoxicologice ale deşeurilor şi ale levigatului rezultat.


Managementul deșeurilor: obiective generale și specifice, politici de mediu,
acțiuni implementare, instrumente economice.

• În depozitele de deşeuri nepericuloase este permisă depozitarea


următoarelor deşeuri:

1. deşeuri municipale nepericuloase;


2. deşeuri nepericuloase de orice altă origine, care satisfac criteriile de
acceptare a deşeurilor la depozitul pentru deşeuri nepericuloase;
3. deşeuri periculoase stabile, nereactive, cum sunt cele solidificate,
vitrificate, care la levigare au o comportare echivalentă cu a celor
prevăzute la pct.2 şi care satisfac criteriile relevante de acceptare;

• Amestecarea deşeurilor în scopul de a satisface criteriile de acceptare la o


anumită clasă de depozite este interzisa.
Managementul deșeurilor: obiective generale și specifice, politici de mediu,
acțiuni implementare, instrumente economice.

• Verificarea amplasamentului unui depozit:


– condiţiile geologice, hidrogeologice, pedologice şi geotehnice de pe
amplasamentul depozitului şi în zonele imediat învecinate;
– poziţionarea faţă de zonele locuite existente sau planificate;
distanţa de protecţie faţă de corpul depozitului trebuie să fie de
cel puţin 1.000 m pentru depozitele de deşeuri nepericuloase şi
periculoase;
– poziţionarea în zone seismice sau în zone active tectonic;
– poziţionarea în zone în care pot apărea alunecări de teren şi
căderi de pământ în mod natural, respectiv în care există
posibilitatea apariţiei acestor fenomene în urma exploatărilor
miniere în subteran sau la suprafaţă.

• Terenul de fundare trebuie să aibă stabilitatea necesară pentru a


prelua sarcinile rezultate din corpul depozitului, astfel încât să nu
apară deteriorări ale sistemului de impermeabilizare la bază şi să nu
fie periclitată stabilitatea corpului depozitului.
Managementul deșeurilor: obiective generale și specifice, politici de mediu,
acțiuni implementare, instrumente economice.

• Criterii geologice, pedologice şi hidrogeologice:


– caracteristicile şi dispunerea în adâncime a straturilor geologice;
– folosinţele actuale ale terenurilor şi clasa de fertilitate, evaluarea
lor economică, financiară şi socială pentru populaţia din zonă;
– structura (caracteristici fizico-chimice şi bacteriologice),
adâncimea şi direcţia de curgere a apei subterane;
– distanţa faţă de cursurile de apă, faţă de albiile minore şi majore
ale acestora, faţă de apele stătătoare, faţă de apele cu regim
special şi faţă de sursele de alimentare cu apă;
– starea de inundabilitate a zonei;
– aportul de apă de pe versanţi la precipitaţii.

• Criterii climatice:
– direcţia dominantă a vânturilor în raport cu aşezările umane sau
cu alte obiective ce pot fi afectate de emisii de poluanţi în
atmosferă;
– regimul precipitaţiilor.
Managementul deșeurilor: obiective generale și specifice, politici de mediu,
acțiuni implementare, instrumente economice.

• Criterii economice:
– capacitatea depozitului şi durata de exploatare;
– distanţa pe care se efectuează transportul deşeurilor de la sursa de
producere/colectare la locul de depozitare;
– necesitatea unor amenajări secundare pentru depozit (drumuri de
acces, utilităţi).
• Criterii suplimentare:
– vizibilitatea amplasamentului;
– accesul la amplasament;
– topografia terenului.

Dimensiunile depozitului trebuie să fie corelate cu volumul total de deşeuri


ce urmează a fi acceptat la depozitare din zona sau zonele deservite, pe
baza prognozelor de dezvoltare municipală ori zonală;

• perioada de exploatare să fie de minimum 20 de ani.


Managementul deșeurilor: obiective generale și specifice, politici de mediu,
acțiuni implementare, instrumente economice.
Clasificarea deşeurilor

Din punct de vedere al naturii şi locurilor de producere, deşeurile se clasifică astfel:


- deşeuri din industria minieră – sunt reprezentate de fragmente de roci şi minereuri sărace.
Acestea sunt depuse de regulă la gura minei în zone neamenajate expuse periodic eroziunii şi
spălării de către apele de suprafaţă.
- deşeuri din industria energetică şi metalurgică – pot fi zguri, nămoluri, prafuri şi cenuşi. Zgura şi
cenuşa de la termocentrale reprezintă o mare cantitate de deşeuri, în special în ţara noastră, unde
industria energetică utilizează cu precădere cărbune inferior. Deşeurile provenite de la
termocentrale şi din metalurgia neferoasă au un conţinut ridicat în metale grele şi o anumită
cantitate de sulfaţi care pot polua grav mediul înconjurător.

- deşeuri industriale - provin în general din industria prelucrătoare (textilă, a lemnului, alimentară) şi
în special din prelucrarea metalelor.

- deşeuri din construcţii – reprezintă materialele provenite din demolarea construcţiilor şi din
resturile de materiale rămase de la şantierele de construcţii civile şi industriale.

- deşeuri stradale – sunt reprezentate de hârtie, plastic, resturi ceramice şi sticle, moloz, resturi
alimentare, resturi vegetale, metale şi praf, acumulate în zonele stradale din activităţi cotidiene.
Managementul deșeurilor: obiective generale și specifice, politici de mediu,
acțiuni implementare, instrumente economice.
Clasificarea deşeurilor

- deşeuri menajere – sunt reziduurile solide colectate de la locuinţele populaţiei şi sunt reprezentate
prin: hârtie, plastic, material textil, ceramică, metal, sticlă, ambalaje, diverse substanţe chimice, baterii,
anvelope, uleiuri şi nu în ultimul rând resturi alimentare.

- deşeuri agricole – sunt constituite din resturi vegetale, precum cocenii şi paiele. Din zootehnie rezultă
mari cantităţi de gunoi de grajd şi dejecţii animaliere.

- deşeuri periculoase – provin în cea mai mare parte din industria chimică, metalurgică, a rafinării,
ateliere auto şi staţii de benzină. Aceste substanţe nu se folosesc direct de către om, însă cele mai
multe sunt utilizate la fabricarea multor produse finite necesare omului. Dintre acestea amintim:
vopsele, solvenţi, insecticide, pesticide, acizi, compuşi metalici etc.

- deşeuri radioactive – sunt rezultate din activităţi industriale, medicale şi de cercetare. Cele mai mari
cantităţi provin din activitatea de producere a energiei electrice.
Managementul deșeurilor: obiective generale și specifice, politici de mediu,
acțiuni implementare, instrumente economice.

La amenajarea depozitelor trebuie luate măsuri pentru diminuarea şi a altor


noxe şi riscuri, precum:
– emisia de mirosuri şi praf;
– particule materiale antrenate de vânt;
– zgomot şi trafic;
– păsări, paraziţi şi insecte;
– formarea de aerosoli;
– incendii, explozii, alunecări.
Managementul deșeurilor: obiective generale și specifice, politici de mediu,
acțiuni implementare, instrumente economice.
Clasificare depozite deşeuri industriale:

• halde de steril minier – suprafeţe de teren pe care este depus materialul


rezultat de la excavarea minereurilor nemetalifere şi metalifere;

Halda steril minier Abrud


Managementul deșeurilor: obiective generale și specifice, politici de mediu,
acțiuni implementare, instrumente economice.
Clasificare depozite deşeuri industriale:

• halde de steril minier – suprafeţe de teren pe care este depus materialul


rezultat de la excavarea minereurilor nemetalifere şi metalifere;

• halde de zgură şi cenuşă – suprafeţe de teren pe care este depus


materialul rezultat din procese termice (arderea cărbunilor în centralele
termo-electrice, procese metalurgice);
Managementul deșeurilor: obiective generale și specifice, politici de mediu,
acțiuni implementare, instrumente economice.

• bataluri – suprafeţe de teren excavate în care sunt depuse, în general,


deşeuri lichide; termenul este folosit atât pentru deşeurile periculoase
generate din activităţile de rafinare a petrolului şi prelucrare a
produselor petroliere, cât şi pentru nămoluri, deşeuri din industria
chimică, deşeuri generate din activităţile de creştere a animalelor;
Managementul deșeurilor: obiective generale și specifice, politici de mediu,
acțiuni implementare, instrumente economice.
• iazuri de decantare – suprafeţe de teren excavate în care sunt depuse
deşeuri lichide cu un conţinut ridicat de suspensii, în vederea
sedimentării acestora; termenul este folosit atât pentru deşeurile
semilichide din activităţi miniere, cât şi pentru deşeuri lichide generate
în industria chimică, industria alimentară etc.;

Iaz de decantare Bozanta


Managementul deșeurilor: obiective generale și specifice, politici de mediu,
acțiuni implementare, instrumente economice.

• paturi de uscare – reprezintă instalaţiile aferente unei staţii de epurare


a apelor uzate industriale unde este depus nămolul şi unde are loc
deshidratarea naturală a acestuia;

• depozite industriale simple – reprezintă suprafeţele de teren amenajate


la suprafaţa solului pentru depunerea deşeurilor solide;

• depozite subterane – amenajare subterană pentru depozitarea


deşeurilor.
Managementul deșeurilor: obiective generale și specifice, politici de mediu,
acțiuni implementare, instrumente economice.

OPERAŢIUNI de eliminare a deşeurilor

1. depozitarea pe sol şi în subsol (de exemplu: depunerea în depozite de


gunoi);

2. injectarea în subteran (de exemplu: injectarea deşeurilor pompabile în


puţuri, saline sau în straturi geologice);

3. descărcarea pe suprafeţe (de exemplu: descărcarea de deşeuri lichide


sau de nămoluri în depresiuni, iazuri sau lagune);

4. depozitarea pe teren special amenajat (de exemplu: dispunerea în celule


etanşe separate, acoperite şi izolate unele de celelalte şi de mediu);

5. evacuarea deşeurilor solide în apele interioare de suprafaţă şi subterane;

6. evacuarea în mări/oceane, inclusiv îngroparea în subsolul marin;


Managementul deșeurilor: obiective generale și specifice, politici de mediu,
acțiuni implementare, instrumente economice.

8. tratament biologic nespecificat la alt punct din prezenta anexă, din care rezultă în
final compuşi sau amestecuri care sunt eliminate prin intermediul oricărei operaţiuni
enumerate la pct. 1-12;

9. tratament fizico-chimic nespecificat la alt punct din prezenta anexă, din care
rezultă în final compuşi sau amestecuri care sunt eliminate prin intermediul oricărei
operaţiuni enumerate la pct. 1-12 (de exemplu: evaporare, uscare, calcinare etc.);

10. incinerare pe sol;

11. incinerare pe mare;

12. stocare permanentă (de exemplu, introducerea de containere cu deşeuri într-o


mină);

13. amestecare, înainte de a se încadra în oricare dintre operaţiunile menţionate la


pct. 1-12;

14. reambalare înainte de a se încadra în oricare dintre operaţiunile menţionate la


pct. 1-13;

15. stocarea înainte de efectuarea oricărei operaţiuni menţionate la pct. 1-14, cu


excepţia depozitării temporare, înaintea colectării, pe zona de producere."
Managementul deșeurilor: obiective generale și specifice, politici de mediu,
acțiuni implementare, instrumente economice.
OPERAŢIUNI de valorificare a deşeurilor

1. utilizarea ca material combustibil sau ca mijloc de producere a energiei;

2. reciclarea sau recuperarea substanţelor organice care nu sunt utilizate ca


solvenţi;

3. reciclarea sau recuperarea metalelor sau compuşilor metalici;


4. reciclarea sau recuperarea altor materiale anorganice;

5. regenerarea acizilor sau bazelor;

6. valorificarea produselor folosite la captarea poluanţilor;

7. valorificarea produselor din catalizatori;

8. rerafinarea uleiurilor uzate sau alte reutilizări ale acestora;

9. recuperarea sau regenerarea solvenţilor;


Managementul deșeurilor: obiective generale și specifice, politici de mediu,
acțiuni implementare, instrumente economice.

10. împrăştierea pe sol, în beneficiul agriculturii sau pentru reconstrucţie


ecologică, inclusiv operaţiunile de compostare şi alte procese de
transformare biologică;

11. utilizarea deşeurilor obţinute în urma oricărei operaţiuni menţionate la


pct. 1-10;

12. schimb de deşeuri între deţinători, pentru a fi supuse uneia dintre


operaţiunile menţionate la pct. 1-11;

13. stocarea de deşeuri în scopul de a fi supuse uneia dintre operaţiunile


menţionate la pct. 1-12, exclusiv depozitarea temporară înaintea
colectării, în zona de producere."
Metode și tehnologii de gestionare a deșeurilor

• Metode de tratare termică:


– Incinerarea deseurilor: prelucrarea deșeurilor, stocarea temporara,
prelucrarea, alimentarea în camere de incinerare; incinerarea propriu- zisă,
tratarea, respectiv eliminarea cenușei, tratarea și valorifiarea emisiilor
– Piroliza și gazarea deșeurilor
– Coincinerarea deșeurilor
– Procedee de uscare a deșeurilor
– Deșeuri din plastic
• Reciclarea deseurilor
– Deseuri din plastic
– Deseuri de doze metalice
– Deseuri din hartie si carton
– Deseuri din sticla
– Deseuri de echipamente electrice si electronice
– Deseuri din lemn
– Deseuri din gradini si parcuri
– Deseuri biodegradabile din deseuri menajere
– Deseuri din constructi si demolari
Incinerarea deșeurilor

• Prin procedeele termice din cadrul tratării deșeurilor se numară incinerarea deșeurilor, piroliza
deșeurilor, coincinerarea deșeurilor și procedeul de uscare. Pe departe cel mai important
procedeu termic este la ora actuală incinerarea deșeurilor.

• În managementul modern al deșeurilor îi revine sarcina de a trata deșeurile reziduale ce nu


mai pot fi valorificate, astfel încât să se ajungă la:
 inertizarea deșeurilor reziduale, minimizând emisiile în aer și apă;
 distrugerea materialelor novice organice, respectiv concentrarea materialelor anorganice;
 reducerea masei de deșeuri de depozitat, în special a volumului;
 folosirea valorii calorifice a deșeurilor reziduale în vederea protejării resurselor de
energie;
 transferarea deșeurilor reziduale în materii prime secundare în vederea protejării
celorlalte resurse materiale.

• Punctele de mai sus sunt enumerate în funcție de prioritatea lor în managementul deșeurilor.
O instalație de tratare a deșeurilor reziduale optimă trebuie să îndeplinească cel puțin trei
puncte.
Incinerarea deșeurilor

Pe lângă criteriile enumerate mai sus se va mai ține cont și de următoarele aspecte:
• Siguranța funcționării;
• Necesarul de investiții;
• Necesarul de spațiu;
• Cantități posibile prelucrate respectiv viabile.

În cadrul pirolizei, deșeurile organice se transformă prin intermediul descompunerii termice sub
reținerea aerului în produse ce pot fi valorificate energetic datorită conținutului mare de energie,
respectiv depozitate în cantități mult mai reduse.

Coincinerarea reprezintă valorificarea energetică a anumitor tipuri de deșeuri în industrie, cum ar


fi de exemplu, valorificarea anvelopelor uzate sau a combustibililor alternativi în cuptoare de
ciment.

Deșeurile ce pot fi tratate termic sunt deșeurile municipale, nămolul orașenesc, deșeurile de
producție periculoase și nepericuloase. Însă pentru fiecare tip de deșeu există niște caracteristici
tehnice bine definite.
Incinerarea deșeurilor

• Incinerarea consta in eliminarea unui deseu prin arderea sa intr-o instalatie


de incinerare la o temperatura mai mare de 850°C.

• Instalatia de incinerare poate fi o instalatie tehnica fixa sau mobila si


echipamentul destinat tratamentului termic al deseurilor, cu sau fara
recuperarea caldurii de ardere rezultate.

• Incinerarea poate fi aplicata atit deseurilor menajere cit si deseurilor cu


regim special (industriale periculoase , toxice, spitalicesti).
Incinerarea deșeurilor

• In cazul deseurilor menajere ,de exemplu, o tona de deseuri menajere incinerate


duce la productia de:
– 230-250 kg de cenusa
– 25-40 kg reziduuri de epurare de gaze
– 20-22 kg de feroase
– 0,5-1,5 kg de neferoase
– 6000 Nm3 de gaze (8% din produsele rezultate in urma incinerarii).

• Costurile de exploatare ale unei instalatii de incinerare depind de compozitia


deseurilor si de puterea lor calorifica si variaza intre 23-38 €/tona.

• Valorificarea si comercializarea energiei pot determina scaderea costurilor de


exploatare.
Incinerarea deșeurilor

• Incinerarea se poate aplica atât deșeurilor municipale colectate în amestec cât și numai fracției
de deșeuri reziduale. Însă, compoziția deșeurilor municipale este preponderent
biodegradabilă, iar aceasta impiedică incinerarea deșeurilor municipale fără alți combustibili,
conducând la creșterea costurilor de incinerare pe tona de deșeuri municipale. De aceea este
indicată incinerarea deșeurilor reziduale din deșeurile municipale, deșeurile reziduale
reprezentând deșeurile rămase după sortarea deșeurilor reciclabile, respectiv deșeurile ce nu
mai pot fi reciclate material.

• Pe lângă deseurile reziduale sau municipale, incineratoarele pot accepta orice tipuri de
deșeuri. In funcție de tipul deșeurilor acceptate, incineratoarele sunt proiectate special. Pentru
deșeurile periculoase, incineratoarele trebuie sa atingă o temperatură de ardere mult mai
ridicată decât în cazul incinerării deșeurilor nepericuloase.

• Structura de principiu și modalitatea de functionare a unei instalatii de incinerare a deșeurilor


este explicată în baza câtorva componente și agregate ale instalației. Acestea sunt oferite de
numeroși producători, fiecare execuție diferind corespunzător. Însă derularea principală a
incienerării și fluxul materialelor diferă de la o instalație la alta, iar pentru diverși producători,
numai în mică măsură.
Incinerarea deșeurilor

O instalație de incinerare a deșeurilor constă din următoarele domenii de funcționare, expuse în


continuare:
 prelucrarea deșeurilor;
 stocarea temporară, pretratarea;
 eliminarea și tratarea cenușei reziduale;
 tratarea și valorificarea emisiilor.
Incinerarea deșeurilor

Prelucrarea deseurilor

• La prelucrarea deșeurilor are loc mai intâi o cântarire în vederea stabilirii cantității de deșeuri
livrate. Anumite deșeuri pot fi îndepărtate către locuri de descărcare prestabilite, în funcție de
tipul de deșeu, respectiv către o pretratare înainte de a fi incinerate. De asemenea, este necesar
un control vizual pentru fiecare autovehicul cântărit. In cazul primirii unor deșeuri noi sau în
cazul unor suspiciuni este indicată realizarea unor teste în laborator pentru: conținut de metale
grele, ph, pietre de calcinare, putere calorica, punct de aprindere, clor, sulf si altele.

• Cântărirea vehiculelor se poate face mecanic sau electromecanic. Sistemele elctromecanice s-


au impus deorece înlesnesc o transpunere simpla a valorilor măsurate. Pentru vehiculele ce nu
dețin o astfel de cartela magnetică, sunt salvate greutatea vehicului gol, numărul de
înmatriculare și datele privind destinatarul facturii.

• Pentru stabilirea cantitatii de deseuri livrate de catre vehiculele ce nu detin o astfel de cartela,
mai trebuie efectuata inca o cantarire dupa descarcare. In cazul vehiculelor particulare care
livreaza deșeuri sau a vehiculelor cu containere de schimb este mereu necesar un al doilea
procedeu de cantarire in vederea stabilirii cantitatii de deseuri livrate.
Incinerarea deșeurilor

• Zona de descărcare a deșeurilor trebuie să


asigure posibilitatea descarcarii oricaror tipuri de
masini de colectare sau transport a deseurilor. Un
incinerator poate accepta diferite tipuri de
deseuri pentru incinerare, de la deseuri solide la
deseuri semilichide si chiar lichide. De aceea, in
functie de tipurile de deseuri acceptate, zona de
descărcare trebuie sa prevadă toate accesoriile
necesare descărcării acestor deșeuri.
Incinerarea deșeurilor
La mărunțirea deșeurilor voluminoase se pot utiliza mori cu ciocane sau mori de tăiere, care pot fi
prevăzute la nevoie cu instalații de aspirare. Mărunțirea poate avea loc într-o zonă a buncărului
rezervată în acest scop sau chiar înaintea intrării deșeurilor în buncar. Aici pot fi tratate pe de o
parte materialele care trebuie excluse din deșeurile municipale, pe de alta se pot sorta deșeurile
declarate ca fiind voluminoase la preluare. Capacitatea de prelucrare a instalatiei de marunțire va
fi adaptată cantității de deșeuri voluminoase receptionate anual.

In hala de descărcare și in buncărul de deșeuri trebuie mentinută o presiune mai joasa comparativ
cu zona, pentru a evita împrăștierea emisiilor și a prafului. Aerul aspirat ori se incinereaza ori se
dezodorizeaza printr-un filtru biologic.
Incinerarea deșeurilor
• Alimentarea in camera de incinerare
Pâlniile de umplere sunt de regulă astfel gradate, încât să asigure o funcționare continuă prin
preluarea capacității de producție pe oră a unității de incinerare. Deșeurile din pâlnia de umplere
ajung printr-un puț de umplere în instalația de alimentare.
Puțul de umplere este prevăzut cu o clapetă ce închide pâlnia de umplere, pentru a evita pâlpâirea
flăcării din camera de incinerare. Instalatiile de alimentare sunt supuse unei presiuni mecanice
puternice prin transportul de deșeuri și a unei presiuni termice prin alinierea directă la grătarul de
incinerare.
Incinerarea deșeurilor

Incinerarea propriu-zisă
Pentru incinerarea deșeurilor se folosesc, de regulă, instalațiile de ardere cu grătar și
instalațiile cu cuptor rotativ.

• Procesul de incinerare la instalațiile cu grătar

Indiferent de sistemul cu grătar folosit, structura de bază a cuptorului este caracterizată


de un grătar de ardere la bază, pereții camerei de bază și în partea superioară un plafon.
Grătarul poate fi orizontal sau puțin înclinat. In cazul grătarului înclinat, cea mai
întâlnită versiune este aceea a cuptorului cu grătar cu acțiune inversă. In ambele cazuri,
barele grătarului sunt mișcate continuu pentru a asigura arderea completă a deșeurilor și
transferul acestora în cuptor. Barele grătarului pot fi răcite cu aer sau apă.
Incinerarea deșeurilor

Cuptorul este format din 5 zone de combustie. Acestea se observă în


figura 7 și sunt descrise mai jos. De asemenea, procedeul de incinerare se
împarte în cinci faze, ce se intrepătrund în mare măsură:
• Uscarea : în partea superioară a grătarului deșeurile se încălzesc
până la peste 100 grd prin intermediul iradierii cu căldura sau a
convecției, astfel având loc îndepărtarea umezelii.
• Degazarea : prin continuarea procesului de încălzire până la o
temperatură de peste 250 grade C se exclud materiile volatile.
Acestea sunt în primul rând umezeala reziduală și gazele reziduale.
Procesul de piroliză are loc la presiune atmosferică scăzută și la
creșterea temperaturii.
• Arderea completă : în cea de- a treia parte a grătarului se atinge
temperaura de ardere completă a deșeurilor.
• gazarea : numai o mică parte din deseurile arse sunt oxidate în
procesul de piroliză. Cea mai mare parte a deșeurilor se oxidează în
partea superioară a camerei de incinerare la 1000 grade C.
• post-combustia : pentru minimizarea gazelor reziduale rămase
neincinerate și a CO din emisii există mereu o cameră de
post_combustie. Aici se adaugă aer sau gaz rezidual desprăfuit în
vederea realizării incinerarii complete. Timpul de păstrare în această
zonă este minim 2 secunde la 850 grade C.
Incinerarea deșeurilor

Trecerea de la o fază la alta depinde de compoziția și valoarea calorică a deșeurilor de incinerat.

Pentru pornirea instalației este necesară preincălzirea spațiului de ardere. In acest scop sunt
instalate arzătoare ce funcționează cu gaz, ulei, praf de carbune sau orice alt tip de combustibil, ce
au rolul de a preincălzi camera de ardere și de a întreține flacăra în cazul unei compoziții mai
dificile a deșeurilor. Când camera de ardere a atins temperaura corespunzătoare, atunci deșeurile
pot fi aprinse cu ajutorul arzătoarelor de aprindere, instalate în camera de ardere.

Alimentarea cu aer se face atât prin barele gratarului de jos în sus cât și cu ajutorul unor
dispozitive suplimentare prevazute in camera de ardere. Măsurarea debitului de aer de combustie
este adaptat la procesul de incinerare în timp și spațiu. Deoarece compoziția deșeurilor variază in
limite largi si amestecarea inainte de incinerare nu asigură omogenizarea totală a deșeurilor,
miscarea grătarelor și măsurarea aerului de combustie sunt mereu adaptate la situația de
funcționare a cuptorului.
Incinerarea deșeurilor

Procesul de incinerare la instalatiile cu cuptor rotativ


• Cuptorul rotativ este întâlnit în industria cimentului,
de aici fiind preluat și pentru incinerarea deșeurilor.
In cazul incinerării cu cuptor rotativ, temperatura
atinsă în camera de ardere este mult mai ridicată față
de incineratoarele cu grătar.
• In functie de tipul instalatiei de alimentare, deșeurile
solide trebuie măruntite inainte de introducerea
acestora in cuptor. In cazul deseurilor voluminoase,
acestea intotdeauna trebuie maruntite inainte de
incinerare pentru o ardere completa a acestor deseuri.
• Datorita rotirii continue și inclinatiei usoare a
cuptorului, transferul deșeurilor dintr-un capăt în altul
a cuptorului ese realizat ușor. In functie de
temperatura de ardere, dispozitivul de ardere a
cenușei poate fi necesar sau nu. In cazul unor
temperaturi de 1150 grade C cenușa este aglomerata,
iar la temperaturi de 1300 grade C cenusa este topita
si vitrifiata. De asemenea, cenusa de fund si cenusa
recuperate din filtru pot fi reintroduse in cuptorul
rotativ pentru aglomerare sau vitrifiere.
Incinerarea deșeurilor

• Deoarece temperaturile de ardere într-un cuptor rotativ sunt cu mult mai ridicate
decât în instalatiile secundare, cum ar fi camera de post combustie, sau
echipamentele de recuperare a energiei, trebuie proiectate pentru a rezista la astfel
de temperaturi ridicate.

• Indiferent de cuptorul ales pentru incinerarea deșeurilor, următoarele trepte întâlnite


în procesul de incinerare a deșeurilor, cum ar fi camera de post-combustie, sau
echipamentele de recuperare a energiei, trebuie proiectate pentru a rezista la astfel
de temperaturi ridicate.

• Indiferent de cuptorul ales pentru incinerarea deșeurilor, următoarele trepte întalnite


în procesul de incinerare a deșeurilor, cum ar fi eliminarea cenușei, tratarea
emisiilor, recuperarea energiei, etc. sunt asemănătoare.
Incinerarea deșeurilor

Tratarea, respectiv eliminarea cenușei reziduale


Cenușa reziduală rezultă în urma incinerării. Ea constă în principal din material neincinerabil cum
ar fi silicați nedizolvați în apă, oxizi de aluminiu și fier.
Cenusa reziduala pură conține, in general, următoarele:

3 – 5% material neincinerat;
7 – 10% metale feroase și neferoase;
5 – 7% granule mari;
80 – 83% granule fine.

La incinerarea deșeurilor apar diverse reziduuri solide și lichide. Cenușa reziduală se elimină la
capătul grătarului de incinerare și trebuie transportată. Cele mai importante cerințe de la aceasta
instalație de eliminare sunt evitarea dopurilor la eliminarea cenusei reziduale precum și
impiedicarea infiltrării de aer fals. In acest scop sunt oferite mai multe sisteme de eliminare a
cenușei reziduale, dependente în parte de sistemul de țevi folosit. Eliminarea prin grătar are loc
exclusiv prin intermediul forței gravitaționale în puțuri de cădere, ce duc direct la instalatiile de
eliminare a cenușei reziduale.
Incinerarea deșeurilor
Problema principală la eliminarea prin grătar constă în
temperatura ridicată a cenușei reziduale, ce poate fi
intre 600-900 grade C. Printr-un surplus de aer prea
scazut se poate atinge punctul de inmuiere a cenusei
reziduale (950-1000 grade C), astfel putându-se
transforma într-o stare păstoasă. Stingerea cenușei
reziduale se poate face prin sisteme cu apă.

Metodele de tratare ale cenușei reziduale depind de


componenta deșeurilor incinerate, de legislația în
vigoare și posibilitătile economice. Pincipalele metode
de tratare a cenușei reziduale sunt:
• îmbătrânirea cenusei reziduale;
• separarea materialului fin;
• vitrificare.

Utilizarile ulterioare ale cenușei reziduale tratate pot fi:


material de umplutură pentru construcții de baraje,
drumuri, de pereti de protectie, etc. Cenusa nu poate fi
utilizată in umplerea zonelor cu o panza freatică
bogata.
Incinerarea deșeurilor
Tratarea și valorificarea altor emisii
Deșeurile fac parte din resursele energetice secundare combustibile. Resursele energetice
secundare reprezintă cantitățile de energie sub toate formele care conțin încă un potențial
energetic ce poate fi utilizat în trei direcții: termică, electroenergetică și combinată.
Recuperarea sub aspect termic are loc prin utilizarea aburului sau a apei calde obtinuțe în
instalatiile recuperatoare de căldură pentru alimentarea cu caldură a proceselor.
• tehnologice;
• de incalzire;
• ventilatie;
• climatizare;
• alimentarea cu apa caldă menajeră a consumatorilor urbani.

Absolut necesară este răcirea fumului rezultat în urma incinerarii deseurilor menajere de la 1000-
1200 grade C pana la 200-300 grade C, aceasta reducere a temperaturii este necesara si din motive
tehnice procedurale, deoarece procedeele de purificare a fumului necesita temperaturii sub 350
grade C. Racirea fumului provenit de la incinerarea deseurilor are loc de obicei indirect, adica prin
schimbatoare de caldura recuperative aer-apa respectiv abur. Drept instalatie de transfer a
caldurii serveste un cazan, in care caldura fumului (energie cinetica = energie a caldurii) se
transfera intr-un punct de caldura adecvat (abur sau apa). Cantitatea de energie recuperata este
data de produsul dintre masa deseurilor tratate, puterea calorica inferioara a acestora si
randamentul termic al ansamblului cuptor cu incinerare si cazan recuperator.
Incinerarea deșeurilor
O alta particularitate la incinerarea deșeurilor constă în transportul mare de praf a fumului ce trebuie
răcit. Pentru evitarea impuritatilor de fum la cazan, ce pot conduce la acumulări ce minimizeaza durata de
transport, sunt necesare o serie de măsuri.

Valoarea calorică viitoare a deseurilor va fi probabil mai mare decat cea de azi. Acest fapt este dovedit de
cercetări ce determină influența diveselor cote de reciclare asupra valorii calorice a deșeurilor reziduale.
Urmatoarele valori pentru obtinerea energiei din incinerarea deseurilor stau la baza datelor de pornire
medii pentru instalatiile moderne de incinerare a deseurilor:
• valoarea calorică inferioară a deșeurilor : 9,5 – 10 MJ/kg.
• randamentul de producere a aburului : 65 – 76%
• producerea de abur pe tona de deșeuri : 1,9 – 2,4 tone
• producerea de curent electric pe tona de deșeuri, folosindu-se randamentele pentru producerea
aburului si pentru curent la functionarea in condens : 350 – 400kWh

Folosirea caldurii de incinerare pentru producerea de abur este categoric influentata de imprejurimi. In
instalatii mai mari se produce in principal abur de calitate relativ ridicata (40 bar, 400 grade c) in vederea
producerii de curent, partial combinata cu incalzirea la distanta. In instalatii mai mici se produce in
principal abur cu parametrii mai scazuti (15 – 29 bar, 200 – 250 grade C), ce se foloseste direct in
scopuri de incalzire sau in domeniul industrial sub forma de caldura de proces.

Ca aspect energetic este interesanta incinerarea namolurilor din statiile de epurare. Aceasta combinatie
are sens in special sub aspectul unei folosiri asigurate de caldura, deoarece conditionarea, asanarea si
uscarea namolului necesita o alimentare ridicata cu energie la un nivel scazut
Incinerarea deșeurilor
Epurarea gazelor reziduale
Dupa arderea completă, epurarea gazelor reziduale este cea mai importantă posibilitate de a
controla nivelul emisiilor evacuate din incinerator.
Pentru separarea substanțelor din gazele reziduale evacuate din camerele de ardere a
incineratorului sau de la boiler, pot fi utilizate mai multe procedee, pentru alegerea si proiectarea
cărora trebuie luate în considerare următoarele elemente:
• substantele poluante specifice din gazele reziduale;
• tipul, volumului și schimbarile continutului gazelor reziduale ;
• Concentrațiile maxime admisibile ale poluantilor in gazele epurate;
• evitarea, minimizarea si epurarea apelor uzate evacuate din instalatii;
• probleme in functionare (coroziune, uzura, murdrirea instalatiilor);
• evitarea, recuperarea si depozitarea reziduurilor ;
• disponibilitati de suprafete pentru depozitarea reziduurilor.

Materialele nocive apar in forma gazoasa sau sub forma de particule de impuriatati. La purificarea
fumului se efectueaza mai intai o eliminare a materialelor sub forma de particule, iar apoi o
indepartare a impuritatilor gazoase. Instalatiile moderne de purificare a fumului vor indeparta
materialele nocive din fum pe cat posibil cantitativ. De aceea ele sunt structurate in mai multe
etape si necesita un mare efort financiar.
Incinerarea deșeurilor

Eliminarea prafului, adica îndepartarea impurităților sub forma de particule, se


efectueaza inaintea spălarii fumului, pentru a nu solicita acest din urma procedeu.

Aparatura de urmărire a instalatiilor este necesara pentru monitorizarea exploatării


corecte a arderii, procedurii de abur si a nivelului de epurare a gazelor reziduale si
pentru prevenirea apariției de situatii neprevăzute în funcționare. Nivelul de
monitorizare si urmărire a acesteia depinde de tipul de deșeu incinerat si de cerintele
legale. Dupa alegerea aparaturii și a punctelor de amplasare a aparaturii trebuie
acordată atentie reproductibilitatii adecvate si a fiabilitatii functionale necesare a
aparaturii.
Incinerarea deșeurilor

• Cele mai nocive emisii rezultate din procesul de incinerare sint dioxinele si
furanii.Aceste molecule sunt foarte periculoase pentru mediul inconjurator si pentru
sanatatea umana.

• Detectarea dioxinelor si a furanilor se realizeaza printr-un control riguros,constant ,


costisitor.

• Rezultatele masuratorilor variaza in functie de temperatura gazelor de combustie si


timpul lor de trecere prin cuptorul incineratorului. Daca temperatura gazelor
depaseste 1000 C si timpul de trecere este de 2 secunde, majoritatea dioxinelor sunt
distruse. S-a demonstrat totusi ca dioxinele se pot forma in momentul racirii gazelor
de combustie. Metodele de prelevare si analizele permit acum detectarea pana la
nanograme pe kg de deseuri.

• Noile incineratoare sunt controlate, avand mai putin de 0,1ng/Nm3 de dioxine


(valoarea medie 0,07 ng/Nm3).
Incinerarea deșeurilor

Avantaje:
• Distrugerea totală și definitivă a germenilor patogeniaflați în deșeuri;
• Distrugerea unor substanțe toxice care ard sub 1000 grade,
• Micșorarea volumului deșeurilor cu 70-75%
• Prin incinerare rezultă o cenușă ce reprezintă cca 25-30% din volumul inițial.
Cenușa rezultată este stabilă și inertă.

Dezavantaje:
• Costul incinerării este mai ridicat decât cel al depozitării chiar dacă se ia în calcul
valoarea energiei recuperate;
• Instalațiile sunt complexe și costitsitoare, în special cele pentru arderea și epurarea
gazelor rezultate
Piroliză și gazeificare

• Piroliza este o metodã termicã de pre-tratare, care poate fi


aplicatã pentru a transforma deşeul organic într-un gaz mediu
calorific, în lichid şi o fracţie carbonizatã ţintind la separarea sau
legarea compuşilor chimici pentru a reduce emisiile şi levigatul
din mediu.

• Piroliza poate fi o metodã de tratare propriu zisã, dar, de cele mai


multe ori, este urmatã de o treaptã de combustie şi, în unele
cazuri, de extracţia de ulei pirolitic.
Piroliza
• Descompunere a masei organice sub actiunea caldurii si in
absenta aerului

Reziduu solid

Deseu Piroliza 250 - 800°C Gaze Cracare 1200 - 1300°C

Ape + gudroane
Gaze combustibile 50%
H2
Piroliză și gazeificare

• Deşeurile sunt încãrcate într-un siloz în care o macara amestecã materialul


de intrare şi mutã acest material într-un tocãtor şi de aici într-un alt siloz.

• Deşeul amestecat este introdus apoi într-o camerã etanşã printr-un


alimentator cu pâlnie, şurub sau piston.

• Deşeul mãrunţit grosier întrã într-un reactor, în mod normal un tambur


rotativ încãlzit extern funcţionând la presiunea atmosfericã.

• In absenţa oxigenului, deşeurile sunt uscate şi apoi transformate la 500-


700oC prin conversie termo-chimicã, de exemplu distilare distructivã,
cracare termicã şi condensaţie, în hidrocarburi (gaz şi uleiuri/gudroane) şi
reziduu solid (produse carbonizate/cocs pirolitic) ce conţin carbon, cenuşã,
sticlã şi metale ne-oxidate.
Piroliză și gazeificare

• Dacã temperatura procesului este de 500oC sau mai micã, procesul se


numeşte uneori termolizã.

• Timpul de retenţie al deşeurilor în reactor este tipic de 0,5-1 orã.

• Produsul fierbinte cu temperatura >300oC, gazul, este condus la o staţie de


boilere, unde conţinutul energetic este utilizat pentru producerea aburului
sau a apei calde.

• Produsul brut, gazul, nu este adecvat folosirii într-un motor cu ardere


internã ,din cauza conţinutului mare de gudroane din faza gazoasã, care va
condensa în momentul în care gazul este rãcit înainte de intrarea în motorul
cu ardere internã.

• Cracarea termicã a gudroanelor din gaz, urmatã de curãţarea gazului, poate


rezolva necesitãţile de purificare.
Piroliză și gazeificare

Avantaje

• Se aplica pentru materiale infectate bacteriologic sau care contin cantitati


mari de masa organica nevalorificabila
• Nu necesita sortare prealabila
• Gazul poate fi folosit drept combustibil in procese termice, motoare sau ca
sursa de hidrogen
• Se obtine un solid casant cu posibilitatea separarii usoare a altor materiale
(metale, roci) continute in deseu
• Reziduul solid este poros si poate fi folosit ca sorbent in procese de
depoluare sau drept combustibil.
Piroliză și gazeificare

• In cazul deseurilor menajere, produsii ce pot fi tratați prin piroliza, in


detrimentul incinerarii sunt:
• - materiale care sufera schimbari de faze, precum plasticul, materiale care
contin saruri sau metale fuzibile sau volatilizabile la temperaturi clasice de
incinerare (NaCl, FeCl2, Zn, Pb)
• - materiale cu continut mare de clor, sulf sau azot ,materiale cu continut
mare de cenusa
Piroliză și gazeificare

Exista si piroliza la temperatura inalta (2000oC)


Se disting 2 mari categorii de cuptoare de termoliza:
• - cu incalzire indirecta, gazele si solidele de termoliza fiind recuperate
separat de gazul de combustie
• - cu incalzire directa, o parte de produsi de termoliza (gaz si/sau solid) fiind
arse direct in cuptor. Doar solidul poate fi valorificat.
• Pentru aceste 2 mari categorii de cuptoare, cuptoarele se pot clasifica in
functie de incarcare (cuptoare rotative, cuptoare in pat fluidizat si cuptoare
in pat fix).
• Tinand cont de principiile fizico-chimice care sunt la baza acestui tip de
procedeu, este posibila atat tratarea deseurilor cu putere calorifica ridicata
(diferite pneuri, deseuri de vopsitorie si solvanti, uleiuri uzate etc) cat si cu
putere calorifica redusa (pamant contaminat, namol de la statiile de
epurare…)
Piroliză și gazeificare
Piroliză și gazeificare

• Avantajele pirolizei sunt:


• - o recuperare naturala a clorului, fara formari de dioxine
(absenta aerului) in timpul reactiei de termoliza.
• - gaze evacuate in cantitate inferioara: -30% in raport cu
incinerarea cu gratar clasic
• - gaze evacuate de calitate mai buna (acest lucru inainte de
tratare; este necesar oricum de a avea un sistem complet de
tratare a gazelor); putine metale grele sublimate in gaze, din
cauza temperaturii scazute de tratare a deseurilor.
• Mai putine reziduuri de subprodusi solizi de combustie.
• Obtinerea gazului combustibil care este valorificat sub forma
de energie primara.
Piroliză și gazeificare

• O mai bunã reținere a metalelor grele în reziduurile


carbonizate decât în cenușa de la arderea convenționalã (la
600oC, temperatura procesului, reþinerea este dupã cum
urmeazã:
• 100% crom, 95% cupru, 92% plumb, 89% zinc, 87% nichel și
70% cadmiu);
• Levigare scãzutã a metalelor grele la depozitarea fracției
solide;
• Cantitate mai micã de gaze de ardere decât în cazul incinerãrii
convenționale;
• Nu se formeazã dioxine sau furani;

• Producerea de zgurã și alte reziduuri sterile.


Piroliză și gazeificare

Dezavantajele pirolizei:
• Deșeurile trebuie mãrunțite sau sortate înainte de intrarea în
unitatea de pirolizã pentru a preveni blocarea sistemelor de
alimentare și transport;

• Uleiurile/gudroanele pirolitice conțin compuși toxici și


carcinogeni, care, în mod normal, vor fi descompuși în timpul
procesului;

• Reziduul solid conține aproximativ 20-30% din puterea calorificã a


combustibilului primar (deșeurile solide municipale), care, totuși,
poate fi utilizatã într-o urmãtoare zonã de ardere (unitate de
incinerare/gazeificare);

• Cost relativ ridicat;


Gazeificarea
• Gazeificarea este o metodã de tratare termicã, care poate fi aplicatã pentru a
transforma deşeurile organice într-un gaz mediu calorific, produse reciclabile şi
reziduuri, prin oxidare partiala a masei organice.

• Gazeificarea este, în mod normal, urmatã de combustia gazelor produse, într-un


furnal şi în motoare cu ardere internã sau în turbine simple de gaz dupã o
purificare corespunzãtoare a gazului produs.

• Deşeurile mãrunţite grosier, câteodatã deşeuri de la pirolizã, intrã într-un


gazeificator, unde materialele ce conţin carbon reacționeazã cu un agent de
gazeificare, care poate fi aer, O2, H2O sub formã de abur sau CO2. Procesul are
loc la 800-1000oC (oxigenul insuflat în fluxul de gazeificare poate atinge 1.400-
2.000oC) depinzând de puterea calorificã, şi include un numãr de reacţii chimice
pentru a forma gazul combustibil cu urme de gudron.

• Cenuşa este, de cele mai multe ori, vitrificatã şi separatã ca reziduu solid.
Avantajele gazeificãrii
• Grad înalt de recuperare și folosire bunã a deșeurilor ca resursã energeticã
(se poate obține o recuperare energeticã de pânã la 85%, dacã se
cogenerazã electricitate și cãldurã sau numai cãldurã, este posibil un câștig
energetic de 25-35%);
• Producerea energiei neutre din punct de vedere al emisiilor de CO2
substituind arderea
• combustibililor fosili;
• O mai bunã reținere a metalelor grele în cenușã în comparație cu alte
procese de combustie, în special pentru crom, cupru și nichel;
• Percolare scãzutã a metalelor grele la depozitarea fracției solide
(vitrificate);
• Producerea de zgurã și alte reziduuri sterile;
• Producerea unui gaz cu valoare calorificã scãzutã de 5Mj/Nm3 (insuflare
de aer) sau 10 MJ/Nm3 (insuflare de oxigen) care poate fi ars într-o
camerã compactã de ardere cu un timp de retenție mic și emisii foarte
scãzute (sau poate fi curãțat de particulele de gudron și utilizat într-un
motor cu combustie internã);
• Cantitate mai micã de gaze de ardere decât în cazul incinerãrii
convenționale;
• Sistemele de curãțare a gazelor de ardere pot reține praf, PAH, acid
clorhidric, SO2 etc., ceea ce conduce la emisii scãzute;
• Procesul este adecvat lemnului contaminat.
• Dezavantajele gazeificãrii
• Deșeurile trebuie mãrunțite sau sortate înainte de intrarea în
unitatea de gazeificare pentru a preveni blocarea sistemelor de
alimentare și transport;
• Gazele conțin urme de gudroane cu compuși toxici și
carcinogeni care pot contamina apa de rãcire, conducând la
necesitatea de recirculare a apei de spãlare sau de tratare a
acesteia ca deșeu chimic;
• Proces complicat de curãțare a gazului în cazul folosirii
acestuia la un motor cu ardere internã;
• Arderea gazului produs genereazã NOx;
• Reziduul solid poate conține carbon neprocesat în cenușã;
• Costuri mari.
Tratarea mecano-biologica

• Alaturi de incinerarea deseurilor, tratarea mecano-biologica reprezinta o


tehnica importanta in gestionarea deseurilor.

• Tratarea mecano-biologica (MBT – Mechano-Biological Treatment) de


asemenea poate avea nivele tehnologice diferite; se poate aplica o sortare
mecanica combinata cu una manuala sau se pot introduce diferite sisteme si
instalatii de sortare avansata de la sortarea sticlelor pe culori, a sticlelor de
plastic pe culori si pe tipuri de plastic: PVC, PPE, PET, etc, pana la sortarea
aluminiului, a feroaselor, neferoaselor, a plasticelor si compozitelor usoare,
etc. Evident ca un sistem cu o tehnologie avansata va creste costurile in
mod semnificativ. Materialele combustibile de la MBT si care nu au
calitatea necesara reciclarii pot fi maruntite obtinandu-se combustibil
alternativ (RDF).
Gazeificarea
• In instalatiile de tratare mecano-biologica sunt tratate deseurile
municipale colectate in amestec printr-o combinatie de procese
mecanice si biologice. In procesul de tratare mecano-biologica
sunt separate mecanic deseurile valorificabile material si
energetic, iar, in final, restul de deseuri sunt inertizate biologic.

• Deseurile inertizate biologic, care reprezinta circa 40 % din


cantitatea totala introdusa in proces, sunt eliminate.
STABILAT uscat
• O tehnologie relativ noua, moderna si care a fost deja implementata in
cateva tari din Uniunea Europeana (Germania, Italia, Franta, Marea
Britanie, Spania) dar si in Canada si Statele Unite este Tratarea mecano-
biologica cu obtinerea de STABILAT uscat (Dry Stabilat), sau asa
numitul Herhof MBT.

• Prin aceasta tehnologie deseurile colectate in amestec sunt mai intai


uscate si apoi separate pentru valorificare prin reciclare si prin valorificare
energetica a fractiei combustibile.

• Etapele principale ale procesului sunt urmatoarele: macinarea,


introducerea intr-un cuptor pentru uscare – obtinandu-se un Stabilat mixt
uscat (cu Max. 15% apa), apoi are loc separarea densimetrica a fractiilor
in fractii grele si fractii usoare, separarea metalelor feroase cu ajutorul
unei instalatii cu magnet, a metalelor neferoase, separarea fractiilor
combustibile care vor fi in final utilizate ca atare sau peletizate pentru a fi
transportate mai usor.
Tratarea mecano-biologica

• Partile componente ale instalatiei


• Buncar colector
• Macara complet automatizata pentru umplerea shredder-ului
• Pre-taiere (shredder)
• Boxe care sunt umplute si golite automat
• Banda transportoare in incinta complet inchisa si utilaje
• Proces de uscare a materialului inclusiv cel organic cu umiditate sub 15%
(System Herhof)
• Sistem de ventilare pentru procesul de uscare cu schimbatoare de caldura
si turnuri de racire
Tratarea mecano-biologica

• Aceasta tehnologie are avantaje in ceea ce priveste maximizarea


reciclarii.

• Chiar si acolo unde se face colectare separata avansata de peste


60%, experienta a aratat ca prin aceasta tehnologie tot mai pot fi
selectate din amestec in jur de 17% materiale reciclabile.

• Materialele reciclabile separate au o calitate mai buna decat


materialele reciclabile separate prin tratarea mecano-biologica
obisnuita in care materialele sunt murdare.

• In plus prin aceasta tehnologie pot fi separate si anumite deseuri


periculoase din deseurile menajere, cum ar fi de exemplu bateriile si
acumulatorii pentru diverse echipamente electronice.
Tratarea mecano-biologica

• Materialul organic stabilizat, avand putere calorica ridicata,


poate fi utilizat ca si combustibil alternativ, producand cantitati
mai mici de bioxid de carbon (80%) comparativ cu
combustibilii fosili sau poate fi chimizat pentru obtinerea de
metanol sau biodiesel.

• Capacitatea optima de realizare si de operare a unei astfel de


fabrici este cuprinsa intre 80.000 si 100.000 tone/an.
Analiza comparativa a alternativelor tehnice aplicabile

S-ar putea să vă placă și