Sunteți pe pagina 1din 240

Consiliere genetică

2018
Introducere
în consiliere genetică
Istoric (1)
• - ∞: “defectele” la naştere au fost atribuite zeilor,
blestemelor, fenomenelor naturale sau păcatelor mamei
• Sec. XVIII: investigarea modului în care se transmit diverse
trăsături
• Darwin (1859): anumite caracteristici, care sunt
avantajoase pentru anumite specii, în anumite situaţii, pot
creşte şansele de supravieţuire şi reproducere
• Galton (1875): primele încercări de modele matematice
pentru calculul contribuţiei mediului şi eredităţii
• Mendel (1865): legile transmiterii trăsăturilor ereditare
• Acum: diagnostic genetic prenatal şi diagnostic genetic
înaintea implantării
Istoric (2)
• Începutul sec XX: entuziasm privind genetica, o ştiinţă
nouă
• Apariţia eugeniei → îmbunătăţirea speciei umane
– Sterilizarea persoanelor “mentally defected”
– Limitarea imigrării grupurilor etnice “inferioare”
– Eutanasierea persoanelor “genetically defected”
– Holocaust
• Anii ’50: informaţii despre structura şi funcţiile ADN
– Elucidarea sdr. Down, Turner, Klinefelter, trisomia 13 şi 21
• Anii ’60: utilizarea amniocentezei pentru diagnosticul
prenatal
– Primele servicii pt. educarea pacienţilor cu privire la risc,
reproducere, testare, asistare în luarea deciziilor, gestionarea
reacţiilor emoţionale intense
Consilierea genetică

• Profesie tânără, deşi c.g. a început să fie


definită ca şi serviciu clinic acum 60 de ani
• Primii consilieri genetici au absolvit masteratul
acum 40 de ani
• National Society of Genetic Counselling are 30
de ani
• Prima definiţie a c.g., în 1975 (ASHG)
Consilierea genetică
Consilierea genetică este un proces de comunicare în cadrul
căruia sunt abordate ocurenţa sau riscul ocurenţei unei
afecţiuni genetice la un individ sau într-o familie.

(1)clarificarea informaţiilor medicale (diagnostic, cauză, cursul


probabil al afecţiunii şi alternative de tratament sau
management al afecţiunii);
(2)estimarea măsurii în care ereditatea contribuie la apariţia
afecţiunii şi a riscului de recurenţă;
(3)cunoaşterea şi înţelegerea opţiunilor în cazul bolii sau a riscului
apariţiei sau recurenţei bolii;
(4)alegerea unei opţiuni care să fie în concordanţă cu riscurile
percepute şi scopurile familiei;
(5)managementul afecţiunii la persoanele afectate sau la membrii
familiei şi/sau managementul situaţiei în care riscul recurenţei
acelei afecţiuni este posibil.

→ evaluarea riscului reproductiv, luarea deciziei


Consilierea genetică

• Diagnosticul şi evaluarea riscului la adulţi


• Nu întotdeauna c.g. are vizează tulburările
genetice (ex. mutaţii)
• Intervenţii chirurgicale pentru reducerea riscului
• Consecinţele testării genetice (discriminare la
locul de muncă, asigurare)
Consilierea genetică

C.G. este procesul prin care oamenii sunt ajutaţi să


înţeleagă şi să se adapteze la implicaţiile medicale,
psihologice şi familiale ale contribuţiei genetice pe
care o tulburare poate să le aibă
– interpretarea istoricului familial şi medical pentru a evalua
şansa ocurenţei sau recurenţei unei afecţiuni
– educarea despre ereditate, testare, management,
prevenţie, resurse şi cercetare
– consiliere psihologică pentru pentru promovarea alegerilor
informate şi adaptarea la risc
Cine erau/sunt pacienţii?
• Persoane cu sindroame foarte rare
(Sdr. Marfan)
• Femeile însărcinate
– După 35 de ani
– Rezultate atipice la screening
– Familie cu tulburări genetice cunoscute
• Pacienţi cu cancer mamar, ovarian sau colorectal cu
istoric familial cunoscut
• Pacienţi cu risc pentru tb. cardiovasculare sau alte
afecţiuni “comune”
• Orice persoană cu acces la internet
Cine sunt consilierii genetici?

Profesionişti cu studii, training şi experienţă în


genetică medicală şi consiliere psihologică ce
ajută oamenii să înţeleagă şi să se adapteze la
implicaţiile contribuţiei genetice pe care o
afecţiune o poate avea.
Unde lucrează consilierii genetici?

• Centre medicale universitare


• Spitale private
• Practică privată
• Centre medicale specializate (oncologie,
pediatrie etc.)
• Centre de diagnostic prenatal
• Organizaţii non-guvernamentale
Ce responsabilităţi au consilierii genetici?

• Educarea şi consilierea pacienţilor privind


aspecte de genetică clinică
• Consilierea psihologică (evaluare psihologică,
luarea deciziei, tehnici psihologice pentru
facilitarea ajustării la risc sau la boală)
• Promovarea valorilor şi eticii profesionale
Unde se formează consilierii genetici?

• Programe postuniversitare acreditate


• Primul program de formare în consiliere genetică: SUA
1969, Europa 1992
• Începând cu 1993 profesia de consilier genetic este
certificată şi legiferată
• În prezent există aprox. 50 de programe masterale în
consiliere genetică acreditate
• Pentru a oferi un serviciu de consiliere genetică optim, este
nevoie de minim 2 consilieri la 1 milion de indivizi (NSGC,
2008)
• La ora actuală există mai puţin de 3000 de consilieri
genetici în total, la nivel global (NSGC, 2008); oficial, pe
continentul african există un singur consilier genetic
atestat!
De ce se apelează la consiliere genetică?
 Premarital
 Sarcină
 Pediatrie
 Afecţiuni cu debut în perioada adultă

 Evaluarea riscului/riscului genetic


 Screening
 Referral pentru testare genetica
 Comunicarea rezultatelor testelor genetice
 Interpretarea rezultatelor genetice
 Stabilirea unui diagnostic
 Confirmarea unui diagnostic
 Modificarea riscului
 Planning familial
 Reducerea distresului emoţional
 Informare
La ce întrebări trebuie să răspundă uneori
consilierii genetici?
• Putem testa genetic copiii care nu prezintă simptomele
unei boli dar ai căror părinţi sunt afectaţi?
• Cine este pacientul? Familia sau individul?
• Putem avertiza terţii?
• Cum procedăm dacă pacientul are o tulburare genetică
cu transmitere dominantă şi ne spune că a avut
un copil pe care l-a dat spre adopţie la nastere?
• Ce facem cu informaţiile “neaşteptate”?
• Oferim întreruperea de sarcină ca alternativă?
• Avem obligaţia să recontactăm pacienţii în cazul în care
apar informaţii noi?
• Companiile de asigurare ar trebui să cunoască
informaţiile genetice ale asiguraţilor/persoanelor
care doresc asigurare?
Consiliere genetică.
Consiliere psihologică
 Cum comunici unui cuplu care a încercat să
aibă copii în ultimii 10 ani că vor avea un copil
cu o afecţiune letală?

 Cum explici unor părinţi dintr-o cultură


musulmană de ce vor avea un copil cu o
afecţiune recesivă, ţinând cont de valorile lor
culturale?

 Cum îi explici unei tinere de 20 de ani că are


80% şanse să aibă cancer mamar şi 20% şanse
să aibă cancer ovarian?
BRCA2

Elena are 51 de ani. Ea a fost diagnosticată cu


cancer mamar la 39 de ani. Sora ei, Dana, care a
avut de asemenea cancer, a murit la 36 de ani.
Mai multe femei din familie au avut cancer
mamar la o vârstă tânără. Elena are un frate,
Dan, de 45 de ani care nu are un istoric personal
de cancer. Recent, testele genetice au confirmat
că Elena este purtătoarea unei mutaţii BRCA2.
BRCA2

1. Fiica Danei, în vârstă de 23 de ani, are o


fetiţă în vârstă de 1 an.
• Care credeţi că ar putea fi motivele pentru care vine
la consiliere genetică?
• Cum aţi aborda o astfel de şedinţă de consiliere
genetică?
BRCA2

2. Fiica lui Dan, în vîrstă de 19 ani, este îngrozită


de istoricul familial de cancer din familie şi
doreşte să fie testată genetic cât mai urgent
pentru a vedea dacă are şi ea mutaţia mătuşii
sale; Dan refuză să fie testat.
• Ce implicaţii are această situaţie?
BRCA2

3. Elena vă spune că în adolescenţă a născut o


fetiţă pe care a dat-o spre adopţie. A venit la
consiliere genetică pentru că vrea să ştie dacă
ar trebui să o contacteze pe fiica ei în legătură
cu riscul de a avea cancer.
• Cum abordaţi această problemă?
Etapele consilierii genetice

 Evaluare psihologică

 Conceptualizare clinică

 Tehnici de consiliere

 Relaţia de consiliere
Evaluare psihologică în consilierea genetică
 colectarea de informaţii

 identificarea problemei

 clarificarea motivaţiei şi expectanţelor

 educarea clientului

 stabilirea regulilor

 reprezentarea pacientului despre boală

 înregistrarea factorilor psihosociali implicaţi


în apariţia, manifestarea şi menţinerea
Conceptualizarea clinică în consilierea genetică

→ ce probleme are pacientul?


de ce au apărut aceste probleme?
cum pot fi ameliorate aceste probleme?

→ să fie acceptată de pacient


să explice problemele pacientului
să sugereze o schemă de
tratament/management

→ explicaţie terapeutică (clinică) / mit terapeutic


Tehnici de intervenţie în consilierea genetică
→ realizarea pedigriului, calcuarea/estimarea
riscului,informarea clientului (opţiuni
reproductive, de management)

→ tehnici de intervenţie la nivel cognitiv,


comportamental şi psihofiziologic

→ tehnici de luare a deciziei, schimbarea


stilului de viaţă, educare

→ tehnici terapeutice / ritualuri terapeutice


Relaţia de consiliere

 Empatie
 Congruenţă
 Acceptare necondiţionată
 Colaborare
+
 Utilizare voluntară a serviciilor
 Confidenţialitate
 Consiliere non-directivă
 Autodeterminare/Autonomie
 Integritate fizică
 Libertate
Componentele consilierii genetice

 Colectarea de informaţii (fam. history)/


Intervievarea
etnie, consangvinitate, infertilitate, numărul de sarcini, retard
mental, afecţiuni fizice

 Educarea pacientului

 Stabilirea şi verificarea diagnosticului

 Evaluarea şi comunicarea riscului

 Luarea de decizii
GENETICA UMANĂ
ŞI
IMPORTANŢA EI
ÎN
CONSILIEREA GENETICA
GENETICA

EREDITATE + VARIABILITATE
EREDITATE GENETICA VARIABILITATE

RECOMBINARE MIGRAŢII
ADN GENETICĂ

STOCARE Recombinare
genice
intracromosomică
EXPRIMARE Meioză
Recombinare cromosomice
intercromosomică MUTAŢII
Transcripţie ARNm
Codon (nucleu) Recombinare
Fecundare genomice
genomică

Translaţie mitocondriale
Peptid
(ribosomi)

TRANSMITERE

REPLICAREA ADN (semiconservativ)

Mitoza Transmiterea informaţiei în


(celule somatice) succesiunea generaţiilor celulare

DIVIZIUNEA Ovare Ovule


Fecundare
CELULEI
Meioza Transmiterea informaţiei în succesiunea
Zigot generaţiilor de organisme
(celule germinale)
Testiculi Spermatozoizi
A.CONŢINUTUL GENETICII UMANE
GENETICA  ŞTIINŢA EREDITĂŢII ŞI VARIABILITĂŢII

EREDITATEA
• proprietatea unui individ de a transmite la urmaşi
caracterele personale precum şi cele ale speciei sale.
• Se transmit informaţiile pentru realizarea
caracterelor.
• Ereditatea = proces informaţional care presupune
stocarea, expresia şi transmiterea informaţiei
necesare pentru realizarea caracterelor unui individ.
• Ereditatea este o FUNCŢIE.
A.CONŢINUTUL GENETICII UMANE
GENETICA  ŞTIINŢA EREDITĂŢII ŞI VARIABILITĂŢII

Substratul molecular al eredităţii:

acidul deoxi-ribonucleic (ADN)


3 funcţii majore.

• deţine informaţia ereditară .


• exprimă informaţia ereditară .
• transmite informaţia ereditară .
A.CONŢINUTUL GENETICII UMANE
GENETICA  ŞTIINŢA EREDITĂŢII ŞI VARIABILITĂŢII

ADN deţine informaţia ereditară

•macropolimer de nucleotide
•codificată - unitate de cod:
CODON (3 nucleotide învecinate) ↔ AMINOACID
•GENOM = totalitatea informaţiei din ADN.
•GENA = unitatea de informaţie ereditară
"o genă  un caracter "
•MUTAŢIE (modificare a structurii genice)  variantă
genică normală sau anormală.
•Mutaţiile = cauze majore de boală sau predispoziţie la
boală
A.CONŢINUTUL GENETICII UMANE
GENETICA  ŞTIINŢA EREDITĂŢII ŞI VARIABILITĂŢII

ADN deţine informaţia ereditară

•ADN + proteine → cromosomi (= fibre de


cromatină)
•cromosomi – substratul morfologic al eredităţii;
– în celulele somatice → 46 de cromosomi (2n=
număr diploid);
– în celulele sexuale → 23 de cromosomi (n=
număr haploid).
•cromosom = succesiune caracteristică de gene
A.CONŢINUTUL GENETICII UMANE
GENETICA  ŞTIINŢA EREDITĂŢII ŞI VARIABILITĂŢII

ADN exprimă informaţia ereditară

Transcripţie + Translaţie

•Transcripţie - copierea informaţiei genetice


corespunzătoare unei gene → moleculă de ARNm
(mesager):

•Translaţie – decodificarea informaţiei genetice


dintr-o moleculă de ARNm → secvenţă peptidică
A.CONŢINUTUL GENETICII UMANE
GENETICA  ŞTIINŢA EREDITĂŢII ŞI VARIABILITĂŢII

ADN transmite informaţia ereditară

Replicarea ADN + diviziunea celulei

•Replicarea ADN - autocopierea informaţiei


genetice a tuturor moleculelor de ADN →
dublarea cantităţii de ADN

•Diviziunea celulei – procesul de împărţire a


materialului genetic cu formarea a două celule
fiice
EREDITATE GENETICA VARIABILITATE

RECOMBINARE MIGRAŢII
ADN GENETICĂ

STOCARE Recombinare
genice
intracromosomică
EXPRIMARE Meioză
Recombinare cromosomice
intercromosomică MUTAŢII
Transcripţie ARNm
Codon (nucleu) Recombinare
Fecundare genomice
genomică

Translaţie mitocondriale
Peptid
(ribosomi)

TRANSMITERE

REPLICAREA ADN (semiconservativ)

Mitoza Transmiterea informaţiei în


(celule somatice) succesiunea generaţiilor celulare

DIVIZIUNEA Ovare Ovule


Fecundare
CELULEI
Meioza Transmiterea informaţiei în succesiunea
Zigot generaţiilor de organisme
(celule germinale)
Testiculi Spermatozoizi
A.CONŢINUTUL GENETICII UMANE
GENETICA  ŞTIINŢA EREDITĂŢII ŞI VARIABILITĂŢII

VARIABILITATEA
• fenomenele care produc diferenţele genetice
dintre indivizii unei populaţii, precum şi între
populaţii diferite .
• 3 surse de variabilitate:
– Recombinările genetice – fenomene normale în meioză şi
fecundare.
– Mutaţiile genetice – fenomene anormale în cursul
diviziunilor celulare;
– Migraţiile populaţionale
A.CONŢINUTUL GENETICII UMANE
GENETICA  ŞTIINŢA EREDITĂŢII ŞI VARIABILITĂŢII

VARIABILITATEA

fiecare individ are o structură


genetică unică şi specifică.
B. OMUL, EREDITATEA ŞI MEDIUL

• 1. INDIVIDUALITATEA GENETICĂ ŞI
BIOLOGICĂ.

• 2. DETERMINISMUL CARACTERELOR
FENOTIPICE .
B. OMUL, EREDITATEA ŞI MEDIUL
INDIVIDUALITATEA GENETICĂ ŞI BIOLOGICĂ

INDIVIDUALITATEA GENETICĂ
• totalitatea informaţiei genetice a unui individ =
GENOTIP = 2n cromosomi.
• genotipul se formează în timpul fecundării:
• n crs (ovul) + n crs (spermatozoid) = 2n crs (zigot) →
COMBINAŢIE GENETICĂ NOUĂ, UNICĂ, CONSTANTĂ
ŞI IREPETABILĂ
• genotipul → programul ontogenetic:
– succesiune de etape de dezvoltare prestabilite exact, diferite
calitativ şi precis delimitate temporal
B. OMUL, EREDITATEA ŞI MEDIUL
INDIVIDUALITATEA GENETICĂ ŞI BIOLOGICĂ
INDIVIDUALITATEA BIOLOGICĂ
• FENOTIP
• ansamblul unic de caractere specifice, produse prin
interacţiunea permanentă şi în proporţii diferite
dintre genotip şi mediu

GENOTIP MEDIU

UNICITATE
BIOLOGICĂ
B. OMUL, EREDITATEA ŞI MEDIUL
INDIVIDUALITATEA GENETICĂ ŞI BIOLOGICĂ

INDIVIDUALITATEA BIOLOGICĂ

vulnerabilitatea diferită la manifestări variabile de


îmbolnăvire boală

răspuns diferit la
tratament

NU EXISTĂ BOLI,
CI NUMAI BOLNAVI
B. OMUL, EREDITATEA ŞI MEDIUL
DETERMINISMUL CARACTERELOR FENOTIPICE

• Caractere fenotipice:

– ereditare (factori genetici);

– multifactoriale (factori genetici + de mediu);

– ecologice (factori de mediu).


B. OMUL, EREDITATEA ŞI MEDIUL
DETERMINISMUL CARACTERELOR FENOTIPICE

FENOTIP

GENOTIP CARACTERE MEDIU


MULTIFACTORIALE

CARACTERE CARACTERE
EREDITARE ECOLOGICE
B. OMUL, EREDITATEA ŞI MEDIUL
DETERMINISMUL CARACTERELOR FENOTIPICE

CARACTERE EREDITARE
•Determinate 100% de genotip;
•Pot fi:
•de specie – numai ereditare:
•ex. număr specific de cromosomi → barieră
reproductivă;

•ereditare normale;
•ereditare anormale.
B. OMUL, EREDITATEA ŞI MEDIUL
DETERMINISMUL CARACTERELOR FENOTIPICE
CARACTERE EREDITARE NORMALE
• determinate monogenic,
• transmise mendelian;
• >30 sisteme grupale:
– grupe sanguine (ABO, Rh, MN, etc.),
– grupe serice (haptoglobine, transferine, ş.a.),
– grupe enzimtice (fosfatază acidă, etc.),
– grupe tisulare (antigenele HLA);
• majoritatea polimorfe → > variante în populaţie:
– pentru sistemul de grup sanguin ABO → grupe A, B, AB şi O;

• fiecare individ posedă


– numai o anumită variantă dintr-un sistem;
– o combinaţie specifică de variante → unicat biologic
B. OMUL, EREDITATEA ŞI MEDIUL
DETERMINISMUL CARACTERELOR FENOTIPICE

CARACTERE EREDITARE ANORMALE


• determinate de mutaţii,
• prezente la unii indivizi → BOLI GENETICE:
– boli cromosomice (sindrom Down = trisomia 21 etc.),
– boli monogenice (hemofilia ş.a.),
– boli mitocondriale (atrofia optică Leber),

– NB nu toate bolile genetice sunt ereditare

• unele boli genetice pot fi influenţate de mediu → posibilităţi


de profilaxie şi terapie
– ex. fenilcetonuria (deficit de fenilalanil-hidroxilază) → retard mental
sever;
– eliminarea din alimentaţie a fenilalaninei → dezvoltare intelectuală
normală
B. OMUL, EREDITATEA ŞI MEDIUL
DETERMINISMUL CARACTERELOR FENOTIPICE

CARACTERE MULTIFACTORIALE

• determinate de interacţiunea ereditate mediu

• pot fi:
– normale;
– anormale.
B. OMUL, EREDITATEA ŞI MEDIUL
DETERMINISMUL CARACTERELOR FENOTIPICE

CARACTERE MULTIFACTORIALE NORMALE

• numeroase caractere normale:


– talia;
– greutatea;
– inteligenţa;
– tensiunea arterială;
• contribuţia ereditară este poligenică;
• genotipul determină:
– un procent din caracter = HERITABILITATE;
– limita maximă de dezvoltare a caracterului;
– norme de reacţii la factorii de mediu.
B. OMUL, EREDITATEA ŞI MEDIUL
DETERMINISMUL CARACTERELOR FENOTIPICE

CARACTERE MULTIFACTORIALE NORMALE

Limită maximă

MEDIU

GENOTIP

Heritabilitate
B. OMUL, EREDITATEA ŞI MEDIUL
DETERMINISMUL CARACTERELOR FENOTIPICE

CARACTERE MULTIFACTORIALE NORMALE

Mediu 1 FENOTIP 1

GENOTIP

Mediu 2 FENOTIP 2

NORMA DE REACŢIE
B. OMUL, EREDITATEA ŞI MEDIUL
DETERMINISMUL CARACTERELOR FENOTIPICE

CARACTERE MULTIFACTORIALE ANORMALE

• boli multifactoriale (B)


• tipuri:
– anomaliile congenitale izolate – anencefalia, DSV;
– bolile comune ale adultului – HTA, DZ;
– boli prin mutaţii somatice – cancere, boli autoimune;
• contribuţia ereditară este poligenică → au caracter familial,
fără transmitere mendeliană;
• genotipul → PREDISPOZIŢIE LA BOALĂ (PG);
• B = PG + M → măsuri de profilaxie:
– identificare persoanelor cu predispoziţie genetică;
– evitarea factorilor nocivi de mediu
B. OMUL, EREDITATEA ŞI MEDIUL
DETERMINISMUL CARACTERELOR FENOTIPICE

CARACTERE MULTIFACTORIALE ANORMALE

Factori nocivi
de mediu
SĂNĂTOŞI

Predispoziţie
genetică BOLNAVI
B. OMUL, EREDITATEA ŞI MEDIUL
DETERMINISMUL CARACTERELOR FENOTIPICE

CARACTERE ECOLOGICE

•agenţi fizici, chimici sau biologici → agresiuni → boli aparent negenetice.

•efectele agresiunilor exogene influenţate de GENOTIP


– mod specific de răspuns la agresiuni → ECOGENETICA
• studiază variaţiile individuale determinate genetic la acţiunea factorilor externi;
• alergenii, alcoolul, fumatul, infecţiile → efecte diferite la persoane diferite
– manifestarea şi gravitatea îmbolnăvirilor → FARMACOGENETICA
• studiază diferenţele genetice individuale în răspunsul organismelor la acţiunea
medicamentelor;
• medicamente oxidante → la persoane cu deficienţa în G6PD (asimptomatice) →
anemie hemolitică

• factorii de mediu → Fenocopii:


– manifestări de boală similare cu boli genetice
–importante în sfat genetic → riscuri de recurenţă diferite (ex., microcefalia).
U.M.F IAŞI

DOGMA FUNDAMENTALĂ A GENETICII

GENOTIP FENOTIP

MEDIU

ADN ARNm PROTEINĂ


transmitere transcripţie translaţie
ereditară
ADN

Descifrarea structurii ADN


= singura cale pentru înţelegerea naturii şi funcţiei GENEI:
stocarea, expresia şi transmiterea informaţiei genetice
U.M.F IAŞI

A). STRUCTURA J.D. WATSON F. CRICK

ADN 1953, Cavendish Lab, Cambridge

În anul 1953, J.D. WATSON


şi F. CRICK au propus un
model al structurii ADN:
 alcătuit din două catene
polinucleotidice (A, G, T,C),
 legate complementar prin
bazele azotate: A-T; G-C,
 înfăşurate într-o elice
dublă, răsucită spre
dreapta.
-A-T-C-G-C-G-A-T-T-A-C-G-A-T-
-T-A-G-C-G-C-T-A-A-T-G-C-T-A-
U.M.F IAŞI

STRUCTURA ADN

• În anul 1962, James Watson


şi Francis Crick au primit
premiul Nobel

• Modelul structurii ADN →


universal valabil în lumea
vie.

• ADN devine nu numai


esenţa geneticii ci şi un
veritabil simbol
 al vieţii *
 şi al medicinii moleculare*
U.M.F IAŞI

1. STRUCTURA PRIMARĂ ŞI SECUNDARĂ A ADN

1.1. STRUCTURA PRIMARĂ


• ADN este un macro-polimer de
dezoxiribonucleotide;
[P – 5dR1 - N]n

Grup fosfat
(ac.ortofosforic) Bază azotată:
Pur – A, G
Pentoză
Pir – T, C
D-2-dezoxiriboza
U.M.F IAŞI 1.1. Structura primară a ADN

• Polimerizarea nucleotidelor: legături


covalente (puternice) 3’- 5’ fosfodiester*

• Se formează o catenă (lanţ):


- continuă,
- lineară (neramificată!)
• o parte "constantă" (ax) → fosfo-
glucidică şi
• o parte “variabilă” → bazele azotate *,
• polaritate 5’ →3’

• Această catenă = structura PRIMARĂ a


ADN - ce deţine informaţia ereditară
codificată
U.M.F IAŞI 1.1. Structura primară a ADN

Informaţia genetică codificată = secvenţa (ordinea) nucleotidelor →


determină ordinea aminoacizilor în proteine.
5'- ATGCCTAGATCA - 3'
aa1- aa2-aa3- aa4

 “alfabet nucleic” = patru "litere": A, T, G, C

 "cuvinte" de trei litere = triplet sau codon → aminoacid


ATG → Met
 asamblate într-o "frază" = o genă = unitatea de informaţie
genetică; secvenţa nucleotide → secvenţa AA în proteină.

ATG TGT AAA CCA


Met cis lys pro
U.M.F IAŞI 1.1. Structura primară a ADN

Informaţia NU poate fi citită corect


decât într-un singur sens:
ROMA

• Sensul de "citire" al informaţiei genetice este determinat de


polaritatea 5'  3' a catenei de ADN
5'- ATGCCTAGATCA - 3'
aa1- aa2 -aa3-aa4
U.M.F IAŞI 1.1. Structura primară a ADN
Informaţia genetică

• Mutaţia genei → substituţia unui nucleotid →


modificarea unui codon * → înlocuirea unui aminoacid
→ modificarea structurii şi funcţiei proteinei
sintetizate.
ATG TGT AAA CCA ATG AGT AAA CCA
Met cis lys pro Met ser lys pro
U.M.F IAŞI

1.2. STRUCTURA SECUNDARĂ a ADN

• două catene • legate între ele prin bazele


polinucleotidice, azotate,
• în mod complementar :
• b. purin. – b. pirimid.
• A − T şi G − C *
• cele două catene sunt strict
codeterminate.
De exemplu:
5'-ACGTCAG-3‘
3'-TGCAGTC-5‘ *
U.M.F IAŞI 1.2. Structura secundară a ADN

• Legea complementarităţii
bazelor explică
mecanismele prin care se
realizează funcţiile genetice
ale ADN:
• transcripţia,
• replicarea,
• repararea leziunilor,
• recombinarea

Pentru aceste funcţii catenele


se pot desface parţial →
“matriţe” → pt sinteza unor noi
molecule complementare
(ARNm sau ADN).
U.M.F IAŞI 1.2. Structura secundară a ADN

• catenele ADN sunt antiparalele


(↓↑)
• catenele ADN se înfăşoară
plectonemic → dublă spirală
elicoidală coaxială - dextrogiră.
HISTONE
• Structura ADN este perfect
10 pb
regulată ! (Ø 2 nm; pas=3,4nm)
• Două şanţuri laterale: mic PROTEINE
REGLATOARE
(←histone) şi mare (← proteine
reglatoare)
• În condiţii fiziologice - molecula
ADN are o mare stabilitate
metabolică.
U.M.F IAŞI

1.3. Denaturarea şi hibridizarea ADN

• În condiţii experimentale
(tratare termică sau chimică) →
ruperea (desfacerea) legăturilor
de hidrogen = denaturare→
monocatene *.

• monocatenele de ADN răcite lent


se pot reasocia pe baza
complementarităţii =
renaturare sau hibridizare.

• răcire bruscă – monocatene


separate
U.M.F IAŞI

DENATURAREA ŞI HIBRIDIZAREA ADN

• Monocatenele ADN separate se pot uni,


pe bază de complementaritate, cu alte
monocatene de ADN sau ARN – formând
hibrizi moleculari;

• HM folosiţi în diagnostic şi tratament:

• hibridizare între o monocatenă de ADN


nativ şi o "sondă“ de ADN (secvenţă de
ADN obţinută artificial) ce corespunde unei
gene, marcată fluorescent:
- hibridizarea sondei → prezenţa
semnalului → prezenţa genei;
- absenţa semnal = deleţia genei

del
U.M.F IAŞI

STRUCTURA GENOMULUI UMAN

• Genomul uman (GU) =


– conţinutul ADN celular sau
– ansamblul integrat al celor 25 de molecule diferite de ADN (24 în nucleu:
22 autosomi+X+Y şi 1 în mitocondrii), = 3,2 miliarde de pb
• GU = un genom nuclear (complex, 99,5% ADN) + un genom
mitocondrial (simplu şi mic, 0,5%).
U.M.F IAŞI

2. STRUCTURA GENOMULUI UMAN

GU = un genom nuclear (complex, 99,5% ADN) +


un genom mitocondrial (simplu şi mic, 0,5%).

25.000 gene
U.M.F IAŞI

2.1. GENOMUL NUCLEAR

• Enorm (3,2 miliarde pb),


• Fragmentat: (22A+X+Y) molecule de ADN + proteine →
cromozomi
• Complex, heterogen:
• ADN nerepetitiv
• ADN moderat repetitiv
• ADN înalt repetitiv
• ADN genic (25%) + ADN extragenic (75%)
U.M.F IAŞI
2.1. Genomul nuclear
a) ADN GENIC (25%)

• Gena = unitatea de
informaţie genetică →
codifică un produs
primar specific (proteine
sau ARN) 25.000 gene

• Structura genelor este


foarte complexă - ADN
genic:
 ADN codant = exoni (10%)
 ADN necodant (90%) =
introni, secvenţe reglare,
gene nefuncţionale
(pseudogene) sau
fragmente de gene - Gene ce codifică proteine (1,5%),
- Gene ce codifică ARN
U.M.F IAŞI

b) ADN EXTRAGENIC (75%)

• Secvenţe netrasncrise
(necodante);

• Funcţii puţin cunoscute:


- rol “tampon” a mutaţiilor;
- împerecherea corectă a
cromozomilor omologi în meioză şi
schimbul egal (CO) de segmente
cromozomiale → recombinare
genică – sursă de variabilitate !!!.
• Alcătuit din:
 ADN nerepetitiv = secvenţe
unice sau un nr mic de copii
(60%)
 ADN repetitiv (40%).
U.M.F IAŞI

(1) ADN EXTRAGENIC NEREPETITIV (60%)


• SECVENŢELE UNICE sau
SECVENŢE ÎNTR-UN NR MIC
DE COPII

 DUPLICAŢII
SEGMENTALE (5% GU) – Duplicaţie genică
blocuri (~10Kb) ce
flanchează genele (pe
acelaşi cromozom) ;
Deleţie genică
rol în sinapsa corectă a genă
omologilor in meioză * .
CO
 Importanţă: inegal
fiind identice - pot genera HMSN = neuropatie ereditară motorie şi
erori de împerechere a senzorială
cromozomilor omologi → HLPP = neuropatie ereditară cu
CO inegal → mutaţii: predispoziţie la pareze presionale
duplicaţii /deleţii genice
→ BOLI GENOMICE
U.M.F IAŞI

(2) ADN EXTRAGENIC REPETITIV (40%)

• ADN moderat repetitiv (~30%):


secvenţe scurte repetate de sute de
mii de ori, dispersate în genom
 (ex SINEs şi LINEs)

• ADN înalt repetitiv (~10%): secvenţe


foarte scurte, repetate în tandem
→→→, de milioane de ori; 3 tipuri:
 ADN satelit
(blocuri HCRT la centromer,
telomere, CS) = rol structural;
 ADN minisatelit
(minisateliţi hipervariabili), dispersat
în toţi cromozomii = markeri genetici
individuali = folosiţi în “amprenta
genetică”
 ADN microsatelit
AMPRENTA GENETICĂ
(DNA fingerprint)
U.M.F IAŞI

3. GENOMUL MITOCONDRIAL

• ADNmt – câteva mii de copii per


celulă = 0,5%
• Genomul mitocondrial diferă de
genomul nuclear:
• mic (16.569 pb);
• circular;
• neasociat cu proteine;
• fără ADN repetitiv;
• compact: 97%=secvenţe
codante
• 37 de gene:
• contigue,
• fără introni.
• Codul genetic mitocondrial
diferă puţin de cel nuclear
U.M.F IAŞI

GENOMUL MITOCONDRIAL

• Genomul mitocondrial al zigotului


provine, prin ovul, exclusiv de la
mamă.
• ADNmt poate suferi mutaţii
germinale sau somatice
• Mutaţiile germinale produc o
serie de boli degenerative în
SNC, SNP, muşchi, etc,
care se transmit maternal:
• de la mamă la toţi descendenţii;
• bărbaţii bolnavi nu transmit boala
U.M.F IAŞI

• ADNmt poate suferi mutaţii somatice, după naştere:


– produse de radicalii liberi de O2
(generaţi în mitocondrii);
– favorizate de structura ADNmit
(absenţa histonelor; densitate mare de gene; etc)
• Mutaţiile se acumulează rapid datorită absenţei
mecanismelor de reparare
• Determină scăderea producţiei de energie → boli
degenerative, cancer şi senescenţă
U.M.F IAŞI

1. APARATUL GENETIC AL CELULEI


(v. LP 1)

APARATUL GENETIC:
structurile celulare care conţin ADN:
nucleul + mitocondriile

(1). NUCLEUL → 99,5% ADN

ADN + proteine → (fibre) CROMATINĂ


↓↑
CROMOZOMI.
Cromatina şi cromozomii = două modalităţi diferite
de organizare morfo - funcţionlă a materialului
genetic în inetrfază şi diviziune.

(2). MITOCONDRIILE → 0.5% ADN,


origine exclusiv maternă.
U.M.F IAŞI

2. CROMATINA (v. LP )
2.1. EUCROMATINA ŞI HETEROCROMATINA

• CROMATINA = ADN +
proteine Caracteristici EUCROMATINA HETEROCROMATINA
Condensare Fin dispersată Puternic condensată
•Exclusiv în nucleu! (cromocentri)
Colorare Slabă Intensă
• Două tipuri morfo-funcţionale Replicare în faza Precoce Tardivă
distincte: S
Activitate Activă Inactivă 
- EUCROMATINA genetică
Compoziţie Predomină p.b. C - G; Predomină p.b. A - T; ADN
activă genetic chimică ADN nerepetitiv; proteine repetitiv;
nehistonice proteine histonice
dispersată Rol morfologic Alcătuieşte benzile Alcătuieşte benzile
R pozitive (sau G R negative (sau G pozitive)
- HETEROCROMATINA negative)
inactivă genetic
condensată
(cromocentri)
U.M.F IAŞI

EUCROMATINA ŞI HETEROCROMATINA (v. LP )

 HETEROCROMATINA:

 constitutivă – constantă în structura cromozomilor:


benzi G, benzi C (cen, Yq, p A, CS)

 facultativă – diferită în celule / organisme diferite


(hetrocromatinizarea o formă de reglaj genic)
ex., cromatina sexuală
U.M.F IAŞI

2.2. CROMATINA SEXUALĂ (v. LP )

 CROMATINA SEXUALĂ - definiţie:


un corpuscul de HCRT, = cromocentru poziţie, mărime,
formă ≠ alţi
cu particularităţi morfologice bine definite, cromocentri
care permite identificare NR cromozomilor sexuali→
- determinarea sexului genetic (XX sau XY);
- anomaliile cromozomilor sexuali (XO, XXX, XXY).
 La femeie: cromatina X (corpusculul Barr)
Morfologie – v.LP
 La bărbat: cromatina Y (corpusculul F)
U.M.F IAŞI

ORIGINEA CROMATINEI SEXUALE

 CROMATINA X:
rezultă prin inactivarea unui cromozom X (la femeile XX) → va forma
(prin heterocromatinizare) corpusculul Barr

Ipoteza Lyon (1961):


(1) inactivarea cromozomului X este totală; ambele sexe
→ un singur X activ.
(corect = parţială* →regiuni/gene active în ambii cromozomi X)
(2) se produce precoce (i.u) şi este definitivă;
(posibil = uneori reversibilă)
(3) are loc la întâmplare (XM sau XP) şi independent în fiecare celulă
(posibil = uneori ne întâmplătoare)
U.M.F IAŞI

Inactivarea întâmplătoare (XM sau XP) şi independentă


în fiecare celulă → femeile sunt un MOZAIC celular*

Femeile
heterozigote
XN Xa
sănătoase?

a = displazie ectodermală anhidrotică


U.M.F IAŞI

Numărul c. Barr = suma cromozomilor X inactivi


(numărul cromozomilor X = nr. c. Barr + 1)

DIAGNOSTIC Femeie Bărbat


Nr. C. Barr 0 1 2 0 1 2

Sex genetic XX XY
(în stări intersex)
Anomalii de număr XO XXX XXY XXXY
cromozomi sexuali XXYY
în obs. clinice de
disgenezii gonadice
U.M.F IAŞI

CROMATINA SEXUALĂ

 CROMATINA Y:
reprezintă heterocromatina de pe 2/3 distale braţ lung
cromozom Y
(colorată cu flurocromi – ex., quinacrină – şi vizibilă
la microscop UV ca un corpuscul fluorescent )
corpuscul F)
exclusiv la barbati
Nr. corpusculi F = nr. cromozomi Y
ex., bărbaţii XYY au 2 corpusculi F
U.M.F IAŞI

2.3. STRUCTURA SUPRAMOLECULARĂ A CROMATINEI

 Analiza cromatinei la
microscopul electronic
evidenţiază un sistem
ierarhizat de compactare
a moleculei de ADN →
fibre de cromatină,
 de dimensiuni diferite,
 alcătuite din ADN, histone
şi proteine nehistonice.
U.M.F IAŞI

1) Filamentul cu nucleozomi (10nm)

 Un segment de ADN (146 pb)


- se înfăşoară (1 tur şi 3/4)
- în jurul unui "miez" histonic,
cilindric (8 mol.) → un
NUCLEOZOM.
 Nucleosomii → legaţi printr-un
segment de ADN liniar (60 p.b.) →
FILAMENTUL CU NUCLEOZOMI
(~ "şirag de mărgele").
 FN - menţinut împachetat de către
histona H1, ce leagă doi nucleozomi
vecini.
 Rată de "compactare" a ADN nativ
este de circa 10:1
U.M.F IAŞI

2) Fibra de cromatină (30nm)


Filamentul cu nucleozomi se spiralizează în solenoid →
fibra de cromatină (FC) (30 nm)
Rată de "compactare" a filamentului cu nucleozomi este de
circa 5:1
U.M.F IAŞI

3) Fibra pliată în bucle laterale (300 nm)

 FC (30 nm) se pliază în bucle


laterale ataşate la un
“schelet” de proteine
nonhistoince → FPBL =
300nm
 O buclă (domeniu crs) – de
~75Kb – câteva gene =
unitate funcţională (de
transcripţie şi replicare).
 Rată de "compactare" este de
circa 10:1
U.M.F IAŞI

4) Cromozomul metafazic (300 nm)

În profază fibra de


cromatină se
condensează (20:1) →
cromatida (700 nm) unui
cromozom
Cromozomii – grad
maxim de condensare în
metafaza diviziunii
U.M.F IAŞI

STRUCTURA SUPRAMOLECULARĂ A CROMATINEI


sinteză

ADN  FILAMENT  F I B R A  F I B R A  CROMATIDA


CU DE PLIATĂ ← UNUI
NUCLEOSOMI CROMATINĂ ÎN BUCLE CROMOZOM

INTERFAZA DIVIZIUNE

 Fiecare cromatidă are o singură moleculă de ADN


 organizată în mai multe structuri succesive şi ierarhizate,
 compactată de ~ 10.000 ori, pentru a face posibilă:
• localizarea în nucleu
• distribuţia corectă a materialului genetic în diviziune
U.M.F IAŞI

STRUCTURA SUPRAMOLECULARĂ A CROMATINEI


Sinteză

 Buclele fibrei de 300 nm se fixează


neregulat de scheletul proteic:
 zone cu mici aglomerări =
cromomere
 zone mai laxe

 Prin condensarea cromatidei în


profază,
cromomerele se unesc şi formează
benzi intens condensate şi colorate
(benzi G + = heterocromatină)
care alternează cu benzi mai puţin
condensate şi mai clare
(benzi R + = eucromatină).
• GENETICA UMANĂ ŞI INTERFERENŢELE CU
CELELALTE ŞTIINŢE
• INDIVIDUALITATEA GENETICĂ ŞI BIOLOGICĂ
• DETERMINISMUL CARACTERELOR FENOTIPICE
DETERMINISMUL
CARACTERELOR FENOTIPICE
• Zigotul reuneşte în nucleu genele
parentale din gameţi într-o combinaţie
nouă, unică şi constantă denumită
individualitate genetică sau genotip.
Cromosomii zigotului conţin în genele
lor informaţia ereditară necesară
pentru formarea caracterelor noului
organism, precum şi pentru
programul genetic al dezvoltării sale
viitoare: fiecare individ parcurge în
cursul existenţei sale biologice mai
multe etape succesive, obligatorii,
diferite calitativ şi precis definite în
timp, ce constituie dezvoltare
ontogenetică.
Idei foarte importante:
• unicitatea bio-psiho-socială a fiecărei fiinţe
• interacţiunea permanentă, dar în proporţii
variate, a eredităţii şi mediului
(între "înnăscut şi dobîndit")
în geneza caracterelor umane, normale şi
patologice
1. Caractere fenotipice pur ereditare
2. Caractere determinate de interacţiunea
ereditate – mediu
3. Caractere fenotipice determinate de mediu
1. Caractere fenotipice pur ereditare

• determinate exclusiv de structura genetică


(de genotip)
a) Caracterele de specie sunt strict genetice:
fiecare specie are o anumită structură
genetică, ordonată într-un set fix şi
caracteristic de cromosomi, cu o anumită
morfologie.
Această configuraţie specifică realizează o
"barieră" reproductivă între specii.
1. Caractere fenotipice pur ereditare
b). Caracterele ereditare normale sunt determinate
monogenic şi transmise mendelian. Diferite sisteme
grupale: grupele sanguine (ABO, Rh), serice
(haptoglobine, transferine), enzimatice (fosfatază acidă)
şi tisulare (antigenele HLA-Human Leucocyte Antigen).
• Majoritatea sunt polimorfice, găsindu-se în populaţie în
mai multe variante; un individ posedă însă numai o
variantă.
• Datorită numărului mare de sisteme polimorfice (>30)
si de variante în fiecare sistem, un individ posedă o
combinaţie specifică de variante, este un unicat
biologic!!!
Studiul caracterelor ereditare normale
are importanţă

• teoretică pentru localizarea (cartografierea)


genelor pe cromosomi
• practică: identificarea persoanelor, expertiza
paternităţii şi filiaţiei, transfuzii şi transplante,
diagnosticul diferenţial al gemenilor monozigoţi
(MZ) şi dizigoţi (DZ), identificarea persoanelor
vulnerabile la diferite îmbolnăviri.
c). Caracterele ereditare anormale

-sunt prezente numai la unii indivizi

-sunt produse de mutaţii

-reprezentate de bolile cromosomice,


bolile monogenice şi bolile
mitocondriale.
Bolile cromosomice
• sunt produse de adiţia (trisomie) sau
pierderea (monosomie) unui cromosom
întreg sau a unei părţi din cromosom; de
ex., sindromul Down (trisomia 21) sau

• sindromul Turner (monosomia X).


Bolile monogenice
• produse de mutaţia unei gene (din genomul nuclear)
cu efect major
• determină boala prin anomalii ale unor proteine de
structură (hemoglobină, colagen, factori de coagulare,
etc.) sau enzime (erori înnăscute de metabolism).

• Se trasnmit după tipul mendelian: autosomal dominant


(hipercolesterolemie familială), autosomal recesiv
(fibroza chistică) sau legat de X (hemofilia).
• Manifestarea unora din aceste boli poate fi influenţată
pozitiv prin intervenţie medicală, deci de anumite
condiţii de mediu.
• catalog al tuturor bolilor monogenice
(OMIM –On line Mendelian Inheritance of Man)
Bolile mitocondriale
• boli monogenice produse de mutaţii în
genomul mitocondrial
• afectează producerea de energie în
muşchi şi nervi; îmbătrânirea celulară.
• se moştenesc de la mamă la toţi
copiii, dar băieţii afectaţi nu transmit boala.
2. Caractere determinate de
interacţiunea ereditate – mediu
a) Caracterele multifactoriale normale
talia67%, greutatea, tensiunea arterială, inteligenţa.
Ereditatea determină o parte din caracter
(heritabilitate), precum şi limita superioară
sau potenţialul genetic până la care poate fi
dezvoltat acel caracter, în cele mai
favorabile condiţii de mediu.
Mediul produce o altă parte din caracter şi
determină sau nu atingerea limitei
superioare sau realizarea potenţialului
genetic individual.
Ereditatea nu determină deci un caracter
unic ci un şir de capacităţi fenotipice numit
"normă de reactie" a individului la mediu sau
potenţial genetic.
Aristotel
"… natura omului nu este cea cu care s-a
născut ci aceea pe care el o poate
dezvolta".
• Potenţialul nostru genetic ne permite să ne
adaptăm la cele mai variate condiţii de
mediu (limite).
• În condiţii obişnuite nici nu există un
asemenea risc;
• Există pericolul de a folosi incomplet,
subliminal, potenţialul genetic al
organismului.
b). Caractere multifactoriale anormale
• anomaliile congenitale izolate
(malformaţiile congenitale de cord, spina
bifida, despicăturile labio-maxilo-palatine)
• boli comune ale adultului (hipertensiunea
arterială esenţială, boala coronariană,
diabetul zaharat, ulcerul gastric /
duodenal, unele cancere)
• In producerea acestor boli factorii
ereditari (reprezentaţi de obicei prin mai
multe gene) şi factorii de mediu
interacţionează permanent şi complex.
PG+M=B
• Ele pot avea o distribuţie familială dar NU se
transmit mendelian (!)
• Factorii genetici realizează o predispoziţie
genetică, o vulnerabilitate individuală la
îmbolnăvire.
• Nu toţi indivizii predispuşi se îmbolnăvesc
deoarece este necesară şi intervenţia factorilor
de mediu care transformă predispoziţia în
boală.
• "nu există boli ci …familii de bolnavi".
c) Bolile prin mutaţii somatice
• produse prin efectul cumulativ al unor mutaţii
somatice succesive, în gene diferite, unele
determinate de factori de mediu, altele prin
erori de replicare a ADN.
Ex. marea majoritate a cancerelor, multe boli
autoimune şi procesul de îmbătrânire.
• se produc după concepţie, sunt limitate la
celulele somatice
• NU se transmit la descendenţi;
• într-un procent mic de cazuri o mutaţie
iniţială (importantă dar nu suficientă pentru
producerea bolii) se poate moşteni de la
unul din părinţi, producând o
• predispoziţie genetică la boală
(ex., mutaţia genei BRCA1 în cancerul de
sân familial).
3. Caractere fenotipice
determinate de mediu
a). Caractere "ecologice". Mediul extern
este reprezentat de diferiţi agenţi fizici,
chimici sau biologici care pot produce
deseori îmbolnăviri: arsuri, traumatisme, boli
de iradiere, intoxicaţii,infecţii.

Aceste boli sunt aparent negenetice.


Exceptând accidentele, efectele
agresiunilor exogene asupra organismului
sunt influenţate de structura genetică,
specifică fiecărei persoane.
Genotipul individual determină o
eficienţă diferită a mecanismelor de apărare
imună sau de metabolizare a unor
substanţe, deci un mod specific de răspuns
la agresiuni.
Vulnerabilitatea sau rezistenţa la infecţii
este determinată de constituţia genetică a
fiecărei persoane şi, în special, de structura
proprie de antigene
HLA, "sistemul de supraveghere,
alarmă şi apărare imunologică a
organismului".
Ce genială previziune a avut Claude
Bernard afirmînd, la sfârşitul secolului 19:
"microbul nu-i nimic, terenul este totul".
• Ecogenetică şi farmacogenetică. Studiul
variaţiilor individuale determinate genetic
laacţiunea factorilor externi se realizează
astăzi de o ramură a geneticii umane numită
ecogenetică.
• De ex. alergenii induc astm la perosanele
susceptibile (atopie); laptele sau alcoolul nu
sunt tolerate de persoanele cu deficienţe în
lactază şi, respectiv, alcooldehidrogenază.
• Ecogenetica include şi farmacogenetica
care studiază diferenţele genetice
individuale înrăspunsul organismelor la
acţiunea medicamentelor.

• "nu există tratamente general valabile


pentru o boală ci terapii adaptate la
bolnavi", în funcţie de capacitatea lor de
metabolizare a unui medicament.
IV. ROLUL FACTORILOR GENETICI ÎN
PRODUCEREA BOLILOR
Interacţiunea dintre ereditate şi mediu
în producerea bolilor

1. Starea de sănătate şi boală


2. Concepţii despre boală
Starea de sănătate şi boală

• „stări de viaţă” complexe


• OMS, sănătatea este „starea de bine şi
confort fizic şi psiho-social, în absenţa
unei boli sau infirmităţi manifeste clinic”.
• Relaţie armonioasă între structurile şi
funcţiile organismului uman.
„un echilibru”
• Capacitatea organismelor vii de a-şi
menţine, prin procese de autoreglare
neuroendocrină complexă, o serie de
caracteristici fiziologice stabile, îndeosebi
la nivelul mediului intern, a fost denumită
homeostazie.
Homeostazie, termen de referinţă
pentru noţiunile de
sănătate şi boală
• s-a îmbogăţit (în prezent se vorbeşte de o
reglare programată şi una adaptativă)
• faţete: pornind de la homeostazia fiziologică
(concept introdus de Claude Bernard şi
dezvoltată deCannon şi Handerson),
• homeostazia imunologică şi apoi
homeostazia genetică, s-a ajuns la
• homeostazia dezvoltării şi, mai recent,
homeostazia socială şi culturală.
Boală
• Orice alterare majoră a structurii şi/sau
funcţiei normale a organismului, provocată
de cauze exogene sau endogene,
reprezintă o stare patologică sau o boală.
• Modificările structurale pot fi consecinţa
unor tulburări de formare (plan greşit sau
defecte de execuţie) sau a unor
• leziuni/distrugeri, prenatale sau
postnatale, a unor structuri normal
formate. În caz de boală,
• perturbările funcţionale implică depăşirea
echilibrelor homeostazice (fiziologice,
metabolice, imunologice).
• Variate prin cauze (etiologie), mecanisme
de producere (patogenie) şi manifestări
clinice (semne şi simptome, obiective şi
subiective)
Bolile prezintă anumite caracteristici
comune:
• Cauzalitatea; nu există boală fără cauză
• Existenţa unor reacţii de răspuns ale
organismului la agresiune
• Limitarea capacităţii de adaptare a
organismului la mediul extern sau socio-
cultural; se realizează astfel „o
incapacitate”, temporară sau definitivă.
2. Concepţii despre boală
a. Concepţia esenţialistă-William Osler, 20
-Fiecare boală este o entitate specifică. Ea
apare întâmplător (ca „un simplu fapt de
viaţă”, ca „o eroare biologică”) la o
persoană anterior sănătoasă;
-Bolnavul este considerat „o maşină stricată”, pe
care medicul trebuie s-o repare.
-Medicul are două obiective (misiuni)
principale – diagnosticul şi tratamentul
bolii
b. Concepţia nominală-
Archibald Garrod
• boala - o rezultantă a interacţiunii (nepotrivirii
sau incongruenţei) dintre individualitatea
(unicitatea) biologică a pacientului (înţeleasă
ca o anumită structură genetică şi o
experienţă de viaţă particulară) şi agenţii
cauzali, din mediu. Originea bolii are rădăcini
în natura umanităţii şi istoria genetică şi
ecologică a fiecărui individ
• „NU există boli ci numai bolnavi!”.
• Bolnav „o persoană mai puţin adaptată la un
anumit mediu”, un om vulnerabil
• Medic „ce tratament este corespunzător
acestui bolnav, individualităţii sale
specifice”?
• Înlocuind metafora „maşinii stricate” cu o
concepţie etiopatogenică bazată pe
individualitatea biologică, socială şi istorică,
precum şi pe homeostazia biologică
complexă (genetică, ontogenetică,
funcţională, imună, socio-culturală)
• dezvoltă predicţia şi prevenţia (elementele
cheie ale „medicinii omului sănătos”),
umanismul şi bioetica.
4.2. Ecogenetica şi Farmacogenetica

• Ecogenetica este partea geneticii


medicale care studiază variaţiile
individuale determinate genetic la acţiunea
unor factori din mediu (Brewer, 1971).
• diferenţe de răspuns ale organismului
uman la anumiţi agenţi ecologici şi deci
vulnerabilităţi diferite
farmacogenetica studiază variaţiile
individuale determinate genetic la
acţiunea unor medicamente

• produse de factori multipli – vârstă, sex,


boală, interacţiuni medicamentoase etc – dar
o serie de observaţii clinice au dus la
concluzia că factorii genetici („individualitatea
biochimică”) influenţează decisiv
metabolismul şi deci eficacitatea
medicamentului precum şi producerea unor
reacţii adverse.
• Substratul genetic al acestei variabilităţi
este reprezentat în primul rând de
polimorfismul genetic al unor loci care
prezintă diferite variante alelice (la mai
mult de 1% din populaţie), unele dintre
ele asociinduse cu un risc crescut de
boală.
• Conceptul de farmacogenetică îşi are
originea în observaţiile clinice ale unor
pacienţi cu concentraţii plasmatice sau
urinare crescute sau scăzute ale unor
medicamente;
• modificările chimice care produc aceste
variaţii sunt ereditare
• s-au identificat enzimele implicate în
metabolizarea medicamentelor, genele care
le codifică şi variantele lor alelice asociate cu
caracterul ereditar respectiv.
Originea polimorfismelor ce determină
răspunsul variabil la droguri
• Orice medicament administrat unui pacient
este absorbit şi apoi transportat şi distribuit
la situsurile sale de acţiune, unde va
interacţiona cu ţintele terapeutice, receptori
sau enzime;
aici va suferi transformări în metaboliţi (care
sunt mai solubili în apă şi mai uşor de
eliminat) şi în final va fi excretat
• variabilitatea farmacocinetică care se
referă la diferenţele privind absorbţia, rata
demetabolizare şi eliminare a
medicamentului şi a cataboliţilor săi;
aceasta influenţează relaţia
• doză-concentraţie plasmatică şi relaţia
doză-concentraţie tisulară;
• variabilitatea farmacodinamică ce include
polimorfismele proteinelor implicate în
transportul medicamentelor în organism şi
ale ţintelor terapeutice (receptori, enzime);
• aceastea influenţează direct relaţia
doză-efect.
4.3. Bolile genetice
• termenul de “negenetic” poate fi impropriu
căci este greu de conceput că o boală
poate fi integral negenetică. Factorii
genetici sunt prezenţi de la concepţie iar
dezvoltarea unui individ depinde de
interacţiunea factorilor genetici şi de
mediu.
• Se poate deci afirma că aproape toate
bolile umane au o componentă genetică
Termenul de boli genetice
• este rezervat cu precădere afecţiunilor
determinate de mutaţii genice şi
anomalii cromosomice dar genetica
medicală include in sfera sa de acţiune şi
• bolile multifactoriale, condiţionate
genetic sau cu predispoziţie genetică, mai
ales acelea in care factorii genetici au o
contribuţie (exprimată prin heritabilitate)
mai mare de 50%
1. Clasificarea bolilor genetice

• In funcţie de tipul de modificări genetice,


de localizarea şi acţiunea lor – se pot
deosebi cinci categorii de boli genetice:
boli cromosomice, boli monogenice
(mendeliene sau moleculare), boli
mitocondriale, boli multifactoriale şi boli
ale genomului celulelor somatice.
a. Bolile cromosomice
• nou-născuţi vii, este in jur de 6‰.
• aberaţiile cromosomice sunt principalele
cauze ale anomaliilor congenitale multiple,
retardului mintal, tulburărilor pubertare sau
de reproducere (sterilitate, avorturi
spontane, nou-născuţi morţi).
b. Bolile monogenice.
• Bolile monogenice sunt produse de
mutaţia unei singure gene (din genomul
nuclear) cu efect major, care codifică o
proteină de structură sau o enzimă.
• numite boli mendeliene, sunt repertoriate in
catalogul Mendelian Inheritancem of Man,
editat OMIM
• incidenţa reală, actuală, este foarte probabil
dublă (20-24‰)
• apreciem că aceasta va creşte o dată cu
identificarea unor noi mutaţii genice.
• In circa 40% din bolile monogenice a fost
localizată (deseori clonată) gena implicată şi
se cunoaşte defectul primar, proteina
anormală; pentru aceste afecţiuni se
foloseşte deseori, in practică, termenul de
boli moleculare.
c. Bolile mitocondriale

• Bolile mitocondriale sunt un tip particular de


boli monogenice produse de mutaţii in
genomul mitocondrial, care afectează
producerea de energie in muşchi şi nervi;
• ele au un rol important in imbătranirea
celulară.
• Se cunosc pană in prezent 60 de boli
mitocondriale, in majoritatea lor rare, dar
probabil că mutaţiile genomului mitocondrial
sunt implicate intr-un mod mult mai complex
in patologia umană.
d,.Bolile multifactoriale

• Bolile multifactoriale pot avea o distribuţie


familială dar NU se transmit mendelian (!).
• Această caracteristică demonstrează
intervenţia unor factori ereditari
(reprezentaţi de obicei prin
• mai multe gene – poligenie) care
interacţionează permanent şi complex
factorii de mediu, pentru a produce starea
de boală.
• sunt complexe ci şi relativ frecvente:
malformaţiile congenitale şi bolile psihice
la copil au o incidenţă de 20-30‰
• iar bolile comune ale adultului au o
frecvenţă de două ori mai mare; per total,
incidenţa bolilor multifactoriale depăşeşte
50 ‰.
e) Bolile prin mutaţii somatice

• rezultă prin efectul cumulativ al unor


mutaţii somatice succesive, in gene
diferite, unele produse prin erori de
replicare a ADN, iar altele de către factori
de mediu. In această categorie se includ
marea majoritate a cancerelor, multe boli
autoimune, precum şi procesul de
imbătranire;
2. Caracterele generale
ale bolilor genetice.
• in determinismul lor intervin – in proporţii
variabile – factori genetici, mutaţii patogene sau
neutre (generatoare de polimorfisme genetice),
in celulele germinale sau somatice.
• pot fi identificate direct prin analiza
cromosomilor sau a ADN genomic şi/sau indirect
prin efectele primare (la nivelul proteinelor) sau
secundare (la nivel celular) şi, uneori, prin
caracterul familial/ereditar al bolii.
• caracter congenital
lat. congenitus = născut cu
• să nu greşim punand semnul egalităţii
intre congenital şi genetic, deoarece există
anomalii congenitale negenetice, produse
de agresiuni embrio-fetale exercitate de
unii agenţi externi ca, de
exemplu, virusul rubeolei, alcoolismul
matern sau unele medicamente
• Bolile genetice sunt deseori familiale regăsindu-
se şi la alţi membri ai familiei bolnavilor.
• O parte din bolile genetice sunt ereditare
• Termenul de boală genetică, produsă prin
mutaţii, este mai general şi nu se suprapune
obligatoriu cu cel de boală ereditară, care
presupune evident prezenţa afecţiunii la
bolnavi din generaţii diferite.
• concordanţa lor mult mai mare la gemenii
monozigoţi, comparativ cu gemenii dizigoţi
3. Impactul şi consecinţele bolilor
genetice asupra stării de sănătate
• Se cunosc peste 10.000 de boli determinate sau
condiţionate genetic;
• afectează 5-8% din nou-născuţi deci 1-3 din 20 de
indivizi pană la 25 de ani şi probabil 30-40% in tot
cursul vieţii.
• peste 18.000 de copii şi
• familiile lor (cu risc de recurenţă) au nevoie anual de
diagnostic, explorări şi sfat genetic.
• rolul important al factorilor genetici in determinismul
tulburărilor de reproducere (sterilitate şi avorturi
spontane).
• Bolile genetice au o contribuţie majoră la creşterea
morbidităţii şi mortalităţii, mai ales la copii.
• congenitale determină 30-50% din internările
in spitalele de copii şi circa 10% din internările in
spitalele de adulţi
. “Copiii handicapaţi sunt victime ale
destinului şi este păcat să fie şi victime ale
indiferenţei sau ignoranţei noastre”
(J.F.Kenedy).
• serviciile de genetică medicală trebuie sa
devină o parte integrantă a strategiei
sanitare a fiecărei ţări
4.4. Abordarea genetică în medicină

• a devenit evident că aproape


orice boală este rezultatul interacţiunii
factorilor genetici cu factorii de mediu
• Individualitatea biologică a fiecărei
persoane este determinată de structura
genetică unică
• Familia ca unitate de acţiune.
V. ANOMALIILE CONGENITALE

• 5.1. Clasificarea anomaliilor congenitale


• 5.2. Cauzele anomaliilor congenitale
• 5.3. Conduita practică în diagnosticul
anomaliilor congenitale
• 5.4. Profilaxia anomaliilor congenitale
• De la concepţie şi pană la naştere se pot produce
la embrion şi făt diferite defecte morfologice,
funcţionale şi biochimice
• Categoria defectelor congenitale cuprinde: bolile
genetice (inclusiv erorile inăscute de metabolism),
anomaliile congenitale (ca defecte morfologice),
intarzierea creşterii intrauterine idiopatice,
fetopatiile tumorile congenitale, etc.
• Anomaliile congenitale sunt modificări morfologice
(structurale) ale unui organ, parte de organ sau
regiune anatomică produse de tulburări de
dezvoltare prenatală (erori de
morfogeneză),prezente la naştere, evidente
(depistate) sau nu in această perioadă.
3-5% dintre nou-născuţi
• Etiologia anomaliilor congenitale este in
mare parte necunoscută,
• se estimează că o bună parte dintre
anomalii sunt determinate de mutaţii ale
unor gene care sunt implicate in controlul
proceselor de dezvoltare.
1.1 Clasificarea patogenică

• Anomaliile congenitale se clasifică după


natura erorii de morfogeneză in patru
tipuri:
malformaţii,
disrupţii,
deformaţii
şi displazii congenitale
• A. Malformaţiile congenitale sunt
anomaliile congenitale produse printr-un
proces primar, intrinsec şi precoce de
dezvoltare (morfogeneză) anormală.
• (“embrioptii”)
• pot fi izolate (unice sau complexe) –
implicand un singur organ – sau multiple,
afectand cel puţin două organe diferite
• b. Disrupţiile congenitale sunt anomaliile
congenitale produse prin alterarea sau
• distrugerea secundară, extrinsecă şi
tardivă (fetopatii)
• sunt determinate de agenţi extrinseci –
ischemie, infecţii, forţe mecanice (bride
amniotice) – care distrug structuri
embrionare normale, prin compresie şi/sau
necroză
• c. Deformaţiile congenitale sunt anomalii
de formă sau poziţie a unei părţi a corpului
• produse prin compresia şi deformarea
unei regiuni normal formate ca morfologie
şi structură
• (fetopatie).
• pot fi reversibile (dacă incetează
compresia), spontan sau după manevre
ortopedice
• d. Displaziile congenitale sunt anomalii
congenitale, localizate sau generalizate,
determinate de organizarea celulară a
normală a unui ţesut (dishistiogeneză).
• De obicei, efectele displaziei se observă in
toate structurile corpului in care se
găseşte ţesutul respectiv.
• 1.2. Clasificarea clinică
• Clasificarea anomaliilor congenitale după
manifestarea clinică este foarte importantă
pentru un diagnostic corect şi complet. In
funcţie de numărul şi tipul erorilor ce se
produc in morfogeneză
• se deosebesc anomalii congenitale izolate
şi multiple.
1.3. Clasificarea anomaliilor
congenitale după gravitate
• Anomaliile minore nu au consecinţe medicale sau
cosmetice serioase pentru pacient şi pot fi
considerate variante populaţionale (etnice),
familiale sau individuale ale unui caracter normal.
• Exemple: TRUNCHI: MAMELOANE
SUPRANUMERARE, HERNIE OMBILICALĂ
• APENDICE VAGINAL MEMBRE: CUBITUS VALGUS,
DEGETE CONICE, DEGETE INCĂLECATE
• POLICE/HALUCE LAT, CLINODACTILIE SPAŢII MARI
INTRE DEGETE LA PICIOR
5.2. Cauzele anomaliilor congenitale.

• Identificarea etiologiei anomaliilor congenitale este un


obiectiv important pentru profilaxie şi sfat genetic.
• Problema nu este de loc simplă deoarece:
• determinarea cauzelor este dificilă,
• există o heterogenitate etiologică,
• o anumită malformaţie congenitală poate avea
cauze diferite,
• in circa 50% dintre anomalii congenitale nu se
cunoaşte, incă, determinismul cauzal.
• Cauzele cunoscute sunt genetice (~ 45%) şi
negenetice (~ 5%). Rezultă că in mod contrar cu ceea
ce se crede public factorii mediului ambiant au la om o
contribuţie mică la producerea anomaliilor congenitale.
1. Cauzele negenetice
• Un agent extern care produce o anomalie congenitală, prin
interferarea dezvoltării embrionare şi fetale este numit
teratogen.
• Efectele potenţiale ale oricărui agent teratogen vor depinde
de doză şi, mai ales, de timpul cand a fost administrat in
cursul sarcinii.
• Fiecare organ are o perioadă critică, de maximă
vulnerabilitate, şi că există un veritabil „orar embrionar”, ce
corespunde perioadei de formare a organelor.
• Un alt factor care influenţează acţiunea teratogenilor il
reprezintă susceptibilitatea (reactivitatea) genetică a
mamei şi/sau fătului, care explică de ce nu se produc
intotdeauna malformaţii după o expunere teratogenă.
• studiile experimentale pe animale nu pot fi
extrapolate la om, deoarece fiecare specie are
• susceptibilităţi diferite.
• a. Agenţii biologici sunt reprezentaţi in special
de: virusurile rubeolic, citomegalic,
herpetic, varicela; parazitul Toxoplasma gondii şi
spirocheta Treponema pallidum.
Toţi sunt cert teratogeni dar efectul lor este variabil.
Se apreciază că, global, infecţiile sunt responsabile
de circa 2% din anomaliile congenitale. I
b. Agenţii chimici.
• Deşi se cunosc peste 50.000 de substanţe
chimice, numai 25 s-au dovedit a fi
teratogene la om şi ele produc circa 2% din
toate anomaliile congenitale.
• drogurile teratogene: alcoolul,
anticonvulsivantele (fenitoina,arbamazepina),
citostaticele, unele anticoagulante (warfarina),
androgenii şi progestinele sintetice, retinoizii,
litiul,
2. Cauzele genetice ale anomaliilor
congenitale, mai numeroase ( 45%)

• progresele cunoaşterii mecanismelor de


control genetic al embriogenezei vor duce
cu certitudine la amplificarea cunoştinţelor in
acest domeniu.
5.3. Conduita practică în diagnosticul
anomaliilor congenitale
• Naşterea unui copil cu dismorfii /anomalii congenitale
este pentru părinţi un şoc, o dramă.
• De aceea medicul practician trebuie să dovedească
multă compasiune, inţelegere şi disponibilitate;
Trebuie să rezolve patru probleme
• 1) ce are copilul? (diagnostic clinic);
• 2) din ce cauză(diagnostic etiologic);
• 3) ce se poate face pentru pacient (tratament) şi
care este prognosticul lui;
• 4)ce risc există in familie ca la o altă sarcină
evenimentul să se repete (sfat genetic).
Reguli generale
• 1). Anamneza (materno-fetală, neonatală
şi postnatală, familială) va fi detaliată
• 2) Consultarea altor specialişti (“de organ”) va
precede investigaţiile paraclinice (imagistice,
biochimice, hormonale etc) şi genetice
(cromosomice, moleculare).
• 3) Evaluarea datelor impune luarea in discuţie a unor
probleme:
• anomaliile pacientului (inclusiv talia) au debut
prenatal sau postnatal ?
• pacientul are una sau mai multe anomalii
congenitale, majore şi/sau minore?
• anomalia/anomaliile pacientului se incadrează in:
malformaţii, disrupţii, deformaţii sau
• displazii?
• există concomitent o tulburare importantă de
creştere (hipostatură, asimetrie), afectare a SNC,
visceromegalie, afectare scheletică sau senzorială?
• 4) Diagnosticul este deseori dificil, mai ales in
cazul anomaliilor congenitale multiple
• Un diagnostic corect şi complet cere timp,
nu trebuie să ne grăbim, chiar dacă părinţii
suntnerăbdători.
• In fond puţine cazuri sunt urgenţe iar
diagnosticul nostru este o “sentinţă” pentru
oboală cronică, de “o viaţă”.
• 5) Destul de des nu se poate pune un
diagnostic specific
• 6) Evaluarea diagnostică trebuie să se
completeze cu evaluarea prognosticului
5.4. Profilaxia anomaliilor congenitale
• Profilaxia primară a anomaliilor congenitale se
adresează cauzelor cunoscute, negenetice
sau genetice.
Deşi factorii teratogeni din mediu au o contribuţie
mică (5%) la producerea anomaliilor congenitale,
evitarea lor este, in principiu posibilă.
Aceasta presupune o educaţie sanitară adecvată a
cuplurilor tinere şi o activitate susţinută a medicilor
de familie.
• Concepţia unui copil trebuie să se facă pe baza
unui planning familial, de preferat pană la 35
de ani, in deplină stare de sănătate a genitorilor.
• Atunci cand acest lucru nu este posibil şi
femeia suferă de o boală cronică cu risc
teratogen (epilepsie, diabet zaharat insulino-
dependent, fenilcetonurie ş.a) trebuie luate
măsuri adecvate pentru a minimiza
efectele teratogene potenţiale
• (modificarea sau reducerea medicaţiei
anticonvulsivante, controlul perfect al
glicemiei, restricţienalimentară de
fenilalanină).
• Vaccinarea antirubeolică sistematică a tinerelor fete şi
evitarea agenţilor infecţioşi teratogeni in trimestrul I de
sarcină .
• Renunţarea la fumat,
evitarea băuturilor alcoolice, precum şi a administrării
neautorizate a oricărui medicament.
• In familiile in care există persoane cu anomalii
congenitale şi boli genetice cuplurile tinere
• vor fi indrumate spre un medic genetician ce poate
stabili mărimea riscului şi posibilităţile reducerii
• sale. Sfatul genetic este in multe ţări o componentă de
rutină a sfatului premarital sau preconcepţional.
• Profilaxia secundară vizează evitarea
naşterii unui făt anormal – in special prin
diagnostic
• prenatal – precum şi depistarea precoce,
neonatală, a defectelor congenitale, in
• scopul prevenirii complicaţiilor şi realizării
unor măsuri medicale adecvate de
recuperare
VI. CONSULTUL GENETIC
• Consultul genetic este un act medical
specializat şi complex prin care
• se pune sau se evaluază diagnosticul unei
boli,
• se precizează natura sau componenta sa
genetică şi
• se acordă un sfat genetic bolnavului sau
familiei sale.
Serviciile de genetică
se deosebesc de alte servicii medicale pentru că:
• realizează diagnostic, investigaţii şi ingrijiri medicale pentru
boli care afectează orice sistem de organe şi la orice varstă ;
acest lucru implică multiple investigaţii, in diferite specialităţi;
• planificarea, coordonarea şi centralizarea rezultatelor revine
medicului genetician.
• unitatea de studiu este familia şi nu individul;
• acordă sfat genetic, caracteristică definitorie a serviciilor de
genetică;
• cuprind intr-o structură integrată – clinică şi de laborator – o
echipă multidisciplinară de personal medical (geneticieni) şi
non-medical (psihologi, biologi, asistenţi sociali, etc)
Indicatii
• Pacientul bolnav – cu o afecţiune posibil genetică sau cu o
anomalie congenitală – solicită diagnostic, ingrijire şi/sau evaluarea
riscului de recurenţă la descendenţi.
• Pacient sănătos, dar cu risc genetic crescut (are o rudă apropiată
afectată) – doreşte să ştie dacă “va face” boala (diagnostic pre-
simptomatic) sau dacă va transmite o genă mutantă la urmaşi;mult
mai rar el solicită un sfat premarital, determinat de o viitoare uniune
consanguină (de regulăveri).
• Cuplu sănătos – poate solicită diagnostic şi sfat genetic:
• − preconcepţional – in situaţia unor rude afectate, cand varstă
maternă depăşeşte 35 de ani, există tulburări de reproducere
(infertilitate) sau consanguinitate.
• − prenatal – in cazul unor antecedente familiale pozitive, după
expunerea la teratogeni sau după identificarea unor semne
ecografice de alarmă;
• − postnatal – după naşterea unui copil afectat (anomalii congenitale)
sau atunci cand la un copil apar tulburări de creştere sau dezvoltare
psihomotorie
ETAPELE CONSULTULUI GENETIC
• Evaluarea iniţială a bolnavului (anamneză,
examen fizic);
• Alte examene clinice şi explorări paraclinice;
• Analiza şi interpretarea datelor;
• Explorări genetice;
• Finalizarea consultului genetic;
• Comunicarea concluziilor;
• Urmărirea evoluţiei bolnavului;
• Contactarea rudelor cu risc genetic crescut
• In toate etapele, procesul de evaluare va fi dublat
şi de un sprijin psihologic corespunzător.
Arborele genealogic
• incepe deobicei cu individul care solicită
consultaţia genetică (pentru evaluare, sfat sau
testare genetică) şi care poate fi sau nu afectat; el
se numeşte consultand.
• Pentru prima persoană bolnavă care aduce familia
in atenţia medicală se foloseşte termenul de
proband (denumit şi propositus sau caz index, mai
ales in lucrări ştiinţifice).
Deseori consultandul şi probandul sunt aceeaşi
persoană, dar in familie pot fi mai mulţi consultanzi.
• Pentru construcţia arborelui genealogic se vor
folosi simboluri şi abrevieri standardizate.
• Istoricul familial are o mare incărcătură
psihologică şi emoţională deoarece medicul
„pătrunde”
• in esenţa vieţii individului şi familiei, a
relaţiilor lor intime, ce reflectă o istorie umană
unică.
• Medicul trebuie să fie prudent, politicos,
sensibil la unele aspecte culturale, etnice,
religioase sau socio-economice, foarte atent
la credinţe şi obiceiuri.
• Chiar dacă se folosesc simboluri
standardizate este obligatoriu să se
includă, pe foaia cu arborele genealogic, o
legendă care va cuprinde informaţiile
necesare interpretării.
Interpretarea anamnezei familiale şi
analiza arborelui genealogic
• Anamneza familială poate fi:
• pozitivă15 – atunci cand sunt identificate
şi alte persoane afectate;
• negativă dar informativă – pacientul este
singurul bolnav dar unele date sunt utile:
varsta părinţilor (a bunicului patern pentru
bolile legate de X),
existenţa consanguinităţii;
EXAMENUL FIZIC
• Este decisiv in genetica medicală şi
dismorfologie deoarece reprezintă,
impreună cu istoricul medical, „fundaţia” unui
diagnostic clinic corect şi complet.
• Un mijloc preţios de obiectivare şi comparare
este fotografia clinică de foarte bună calitate
(digitală), precum şi inregistrarea video,
obligatorii pentru dismorfologi; imaginile
sunt mai bune decat orice descriere detaliată.
Informarea părinţilor
• La toate activităţile consultaţiei iniţiale
(anamneză, examen fizic) se vor adăuga
obligatoriu
• acţiuni de susţinere psihologică şi sfat
medical a părinţilor/ cuplului/ bolnavului.
• Nu trebuie să uităm că ei traversează o criză
psihologică şi deaceea chiar de la acest prim
contact ar trebui să se inceapă procesul de
consiliere, care va evolua şi se va dezvolta o
dată cu acţiunile de diagnostic şi ingrijire a
bolnavului
EXAMENE CLINICE ŞI EXPLORĂRI
PARACLINICE
• Testele funcţionale hepatice, renale, hematologice,
metabolice, echilibrul acido-bazic şi electroliţii, vor
fi adecvate (ţintite) modificărilor/ anomaliilor
inregistrate.
• Evaluările radiografice, in special ale scheletului
(varstă osoasă, mărime craniu, lungime oase
lungi,
• lungime oase mană), sunt necesare pentru
diagnosticul displaziilor scheletice şi sindroamelor
cu
anomalii congenitale osoase.
• Studiile imagistice speciale – ecografie,
ecocardiografie Doppler, CT, RMN – vor fi bine
motivate şi „ţintite” pe anumite organe.
ANALIZA ŞI INTERPRETAREA DATELOR
• a. Adunarea şi ordonarea datelor trebuie să se
finalizeze cu stabilirea unor
• „elemente de alarmă” precum şi a
anomaliilor/simptomelor certe şi probabile. Ele vor fi
notificate pe o pagină distinctă a dosarului clinic al
pacientului.

• Semne de alarmă pentru existenţa unor malformaţii


congenitale şi/sau sindroame plurimalformative
• VARSTĂ MATERNĂ AVANSATĂ
• (PENTRU ANOMALIILE CROMOSOMICE)
• RETARD SAU ACCELERARE DE CREŞTERE
POSTNATALĂ
• Anomaliile congenitale izolate trebuie diferenţiate
in anomalii majore şi anomalii minore (fără
semnificaţie medicală sau cosmetică) iar acestea
din urmă trebuie deosebite de variantele familiale.
De precizat că :
• - anomaliile majore nu sunt mai importante pentru
diagnostic decat cele minore; ele sunt doar mai
evidente şi mai grave, atrăgand mai rapid atenţia
medicului;
• - anomaliile minore (ce trebuie bine cunoscute şi
căutate) pot semnala existenţa unei anomalii
majore neidentificate şi pot constitui repere
preţioase pentru diagnostic.
• Anomaliile congenitale multiple (majore
şi/sau minore) pun cele mai dificile probleme
de diagnostic deoarece ele pot forma sindroame
specifice
Incadrarea cazului intr-o anumită categorie, in funcţie
de care se vor stabili testele genetice necesare:
• boală genetică, sindrom, asociaţie;
• sindrom malformativ, disruptiv, deformativ sau
displazie;
• sindrom cromosomic, monogenic (Mendelian),
poligenic, teratogen, de cauză necunoscută;
• subgrup particular de sindroame malformative
caracterizat printr-un element major: sindroame cu
hipostatură sau talie inaltă, sindroame cu obezitate,
sindroame cu contracturi sau cu laxitate articulară,
sindroame cu despicături palatine, etc, displazii
scheletice
EXPLORĂRI (TESTE) GENETICE
• – analize cromosomice, probe biochimice şi teste
bazate pe studiul ADN.
• Acestea pot fi planificate după examenul fizic al
pacientului sau mai bine după ce s-au adunat toate
datele şi se stabilesc elementele ce pledează pentru o
boală cromosomică, o boală metabolică sau o
boală monogenică.
• Ţinand cont de caracterul „decisiv” al acestor teste
trebuie să subliniem că laboratoarele care le
realizează trebuie să fie acreditate, să folosească
tehnici standardizate şi să fie incluse intr-un control
extern de calitate.
Medicul consultant, planifică şi solicită
teste de laborator, in special genetice
• să cunoască bine indicaţiile şi limitele
testelor; vom preciza că nu sunt teste pentru
fiecare boală
sau sindrom plurimalformativ, precum şi faptul
că fiecare metodă are limitele ei;
• să ştie ce produs biologic trebuie să
recolteze, modalitatea de obţinere şi stocare,
modul şi mijloacele de trimitere la laborator;
• să obţină un consimţămant informat scris
al pacientului/părinţilor
FINALIZAREA CONSULTULUI GENETIC

• (1) să formuleze un diagnostic specific şi


un prognostic;
• (2) să intocmească un plan de
urmărire/ingrijire a bolnavului (ce va
include şi posibilităţile de recuperare,
prevenirea complicaţiilor)
• (3) să stabilească riscul genetic de
recurenţă, precum şi eventualele opţiuni
reproductive ce ar putea evita acest risc.
Intr-o proporţie variabilă de cazuri (30-
50%) nu se poate formula un diagnostic
Situaţia este delicată pentru medic şi trebuie
explicată clar şi onest oferind două soluţii:
• - consultarea altor specialişti cărora să le fie
trimis dosarul clinic şi fotografiile pacientului;
• - urmărirea şi evaluarea la anumite intervale
de timp; simptomatologia unor boli sau
sindroame (cu expresivitate variabilă) se
poate completa in timp.
• O atenţie specială şi permanentă se va
acorda sprijinului psihologic şi social al
familiei, prin intervenţia unor asistenţi
sociali, grupuri de sprijin (asociaţii ale
părinţilor copiilor bolnavi).
• Ultima acţiune va fi calcularea riscului de
recurenţă – in funcţie de boală, datele
familiale – şi identificarea, pe arborele
genealogic, a persoanelor cu risc genetic
crescut din familie, in vederea unui sfat
genetic.
Dosarul clinic al pacientului
• fişa de consult genetic (standard), arborele
genealogic, fotografiile pacientului,
• sinteze ale altor evaluări clinice, buletine de
analize de laborator, de radiologie sau
anatomo-patologice
• sinteza cazului (epicriza), date medicale
despre alţi membri ai familiei,
• formele (semnate) de consimţămant pentru
teste genetice/solicitări de informaţii medicale
• copii ale scrisorilor către pacient/familie şi
către medicul de familie care trimite cazul.
COMUNICAREA CONCLUZIILOR
• se adresează pacientului/consultandului şi/sau
părinţilor săi precum şi medicului de familie sau celui
care a trimis cazul
• Sinteza de caz obligatorie;metoda clasică numită, in
literatura engleză, SOAP
• S – inseamnă date subiective furnizate de
conasultand,
• O – reprezintă datele obiective identificate de medic;
• A (de la „assessment”- apreciere, evaluare) – conţine
succint concluziile diagnostice;
• P – planul recomandărilor terapeutice şi acţiunilor
viitoare.
Comunicare scrisă
• materiale educaţionale şi invitaţia la alte
discuţii, cu medicul consultant sau cu un
personal auxiliar („nurse” de genetică,
asistenţi sociali, psihologi) cu experienţă in
domeniu.
• Informaţiile transmise trebuie să fie precise,
clare, cuprinzătoare, adaptate nivelului de
inţelegere şi percepţie ale consultanzilor,
precum şi statusului lor cultural (religie,
credinţe).
• O problemă delicată este comunicarea
unor date altor membri ai familiei care, prin
natura genetică a bolii, pot avea un risc
crescut de a face sau transmite boala.
Consultandul trebuie incurajat să facă el
acest lucru sau să fie de acord (in scris) cu
abordarea lor de către medicul genetician.
Indiscutabil, consultul şi sfatul genetic sunt
acţiuni complexe, dificil de realizat, ce
necesită cunoştinţe, aptitudini şi atitudini dar
şi mult timp.
Importanţa lor decisivă pentru cursul vieţii
pacientului şi familiei sale este o motivaţie
puternică pentru un profesionalism
desăvarşit.
SERVICIILE DE GENETICĂ
CLINICĂ
6.4. SERVICIILE DE GENETICĂ CLINICĂ

• Serviciile de genetică sunt servicii


medicale specializate pentru a ajuta
(medical şi psihologic) pacienţii cu boli
genetice sau anomalii congenitale
(indiferent de cauză) precum şi familiile lor
„...să trăiască şi să se reproducă cât mai
normal posibil” (OMS,1996).
Patologia genetică şi malformativă
-caracteristici
• poate afecta orice sistem de organe

• se manifestă la orice vârstă

• necesită teste speciale de diagnostic,


complet diferite de alte analize de
laborator clinic
Aceste trei caracteristici determină
•complexitatea serviciilor de genetică
medicală şi

•necesitatea unei echipe multidisciplinare de


profesionişti
Serviciile de genetică -tipuri
• servicii de genetică clinică, axate pe
bolnavi şi familiile lor

• servicii de genetică comunitară


(de sănătate publică) axate pe întreaga
populaţie
Serviciile de genetică clinică-
OBIECTIVE:

• Rezolvarea problemelor medicale (diagnostic,


îngrijire, sfat genetic) şi psihologice ale bolnavilor
şi familiilor lor;
• Identificarea şi supravegherea indivizilor şi/sau
familiilor cu risc genetic crescut cu scopul de a
creşte şansele unor descendenţi sănătoşi;
• Evaluarea riscului ca unele persoane sănătoase
să dezvolte o boală monogenică cu debut tardiv
sau o afecţiune multifactorială cu predispoziţie
genetică.
Serviciile de genetică comunitară
OBIECTIVE:
• urmăresc profilaxia
-primară (evitarea cauzelor),
-secundară (depistarea precoce) şi
- terţiară (reducerea consecinţelor, prevenirea complicaţiilor) a
bolilor genetice şi anomaliilor congenitale la nivel populaţional.

În acest scop se folosesc programe de sănătate publică axate


pe:
• screeningul şi urmărirea prenatală şi neonatală,
• identificarea precoce, monitorizarea şi urmărirea defectelor
congenitale,
• serviciile de informare (educaţie) şi evaluare a teratogenilor,
screening-ul populaţiilor selecţionate.
ORGANIZAREA
serviciilor de genetică medicală

trebuie să se bazeze pe trei principii:


• prioritate,
• regionalizare şi
• integrare.
Dezvoltarea serviciilor de genetică
medicală în România
- prioritate absolută
tinând cont de:
- ponderea şi consecinţele patologiei
genetice,
- de situaţia actuală.
- Recomandările Societăţii Europene de
Genetică Umană „Provision of genetic
services in Europe – current practices and
issues” (2001)
– recomandari OMS
Soluţia optimă este o reţea naţională
ierarhizată şi coordonată
Pe trei niveluri de asistenţă medicală, pentru a profita
la maximum de resursele existentede:
• Centrele de genetică medicală (CGM) regionale –
unităţi terţiare –
• Cabinete de genetică medicală satelite (în
spitalele judeţene) – unităţi secundare –
• Unităţile de asistenţă primară, medicii de familie,
baza reţelei.

Realizarea unor legături bidirecţionale, în trepte,


între cele trei niveluri de asistenţă genetică este
decisivă pentru eficienţa lor.
Schema de organizare a serviciilor de
genetică medicală
prevede două elemete::
- integrarea serviciilor de genetică cu alte
servicii înrudite (asistenţă preconcepţională,
prenatală, neonatală, servicii speciale
dedicate anumitor boli)
- înfiinţarea unor unităţi naţionale speciale de
diagnostic sau îngrijire a unor anumite
categorii de bolnavi;
- acreditarea CGM şi coordonarea lor va fi
asigurată de un Consiliu Naţional.
Centrele de genetică medicală (CGM)
• să fie unităţi integrate într-un mare spital (centru
terţiar), care să permită colaborări interclinice de mare
calitate, explorări clinice şi paraclinice complete;
• dotate cu capacităţi proprii de explorare la nivel
cromosomic, biochimic, molecular.
• fiecare va acoperi o regiune definită, de 1,5–3 milioane
de locuitori. Numărul de medici geneticieni va fi de 2-3
la 1 milion de locuitori, iar staff-ul de laborator
(deobicei ne-medical) de 4 la 1 milion. La această
echipă se vor adăuga alte cadre superioare şi medii,
medicale şi nonmedicale (psihologi, asistenţi de
genetică, asistenţi sociali, informaticieni, etc).
• să aibă o logistică solidă, resurse bioinformatice şi
comunicaţii, o bibliotecă cuprinzătoare.
Centrele de genetică medicală (CGM)
reguli profesionale
• Furnizarea de servicii medicale genetice de
calitate (consult, explorare, sfat genetic) se
va face de către cadre specializate, pe baza
unor ghiduri clinice sau protocoale de
laborator standard pentru cea mai bună
practică, disponibile pe web-site-uri.
• Va funcţiona un control de calitate, intern şi
extern, pentru clinică şi laboratoare, precum
şi un sistem eficient de educaţie medicală
continuă.
CGM - resursele necesare unui
diagnostic de calitate
• Acoperire financiară adecvată, de către MSF şi
Casele de asigurări de sănătate., decisiv pentru
îngrijirea bolnavului şi familiei.
• Consultul şi sfatul genetic pare scump,
consumator de timp iar testele genetice sunt foarte
scumpe.
• Totusi, deoarece un individ sau familie nu au prea
des nevoie de servicii genetice (testele genetice
se fac « o dată în viaţă ») iar beneficiile pe
termen lung sub aspectul diagnosticului corect
(care elimină alte explorări), prevenţiei şi
tratamentului adecvat sunt importante, sfatul
genetic este în ansamblu economic si eficace.
Serviciile de genetică -FUNCŢII
a) Consultaţii genetice.
• diagnosticul clinic, paraclinic şi genetic în
bolile monogenice, anomaliile cromosomice,
sindroamele plurimalformative cu sau fără
retard mintal, tulburările de reproducere;
• graţie tehnicilor noi de genetică moleculară,
preocupări noi : testele predictive pentru
bolile neurogenetice şi cancerele
ereditare/familiale ;
Deoarece bolile genetice sunt foarte numeroase
iar diagnosticul lor este deseori dificil, singura
cale de a acorda servicii corecte este de a
perfecţiona experienţa specialiştilor de
genetică clinică şi sindromologie, de a cunoaşte
utilizarea perfectă a bazelor de date specializate
accesibile pe Internet sau CD-ROM şi de a
consulta alţi specialişti, folosind poşta
electronică sau, în viitor, teleconsultaţiile.
b) Informare şi sfat genetic

• caracteristică definitorie a serviciilor de genetică clinică şi o


componentă obligatorie a evaluării genetice.
Acest proces, implică o încercare de a ajuta individul sau familia
de:
- a înţelege faptele medicale, inclusiv diagnosticul, evoluţia
probabilă a bolii şi posibilităţile de îngrijire;
- a aprecia cum contribuie factorii genetici la producerea bolii şi
care este riscul de recurenţă la rudele bolnavului;
- a înţelege opţiunile reproductive corelate cu acest risc de
recurenţă ;
- a alege acţiunile care sunt corespunzătoare pentru ei în raport
cu mărimea riscului, scopurile familei şi a acţiona în
concordanţă cu această decizie informată;
- a face tot ce este posibil pentru corectarea afecţiunii şi/sau
reducerea riscului ei.
sfat genetic
• necesitatea unui limbaj adecvat,
• discuţii repetate
• în final, o informare scrisă.

Pacienţilor li se va facilita accesul la alte


materiale informative despre boală, precum şi
la grupurile de sprijin.
Diagnostic prenatal (DPN)

Activitate constantă a serviciilor de genetică din următoarele


raţiuni :
• în condiţiile extensiei evaluării ultrasonografice a fătului în
practica medicală este necesară interpretarea datelor
prenatale (« semne de alarmă ») care pot reflecta o boală
genetică sau un defect sever de altă natură;
• este recomandat familiilor cu risc genetic crescut de boli
genetice care pot fi detectate antenatal;
• testele de DPN trebuie precedate de un sfat genetic adecvat,
preferabil înaintea unei noi sarcini, ocazie cu care se vor
discuta toate opţiunile reproductive, riscurile şi incertitudinile
DPN.
Dacă este diagnosticată prenatal o
boală genetică
Familia are opţiunea de a continua sau nu
sarcina.
• în prima situaţie se vor lua măsuri adecvate de
urmărire a sarcinii şi asistenţă specială a nou
născutului;
• în a doua situaţie, după întreruperea sarcinii
şi analiza fătului se vor discuta cu familia
riscurile de recurenţă şi opţiunile posibile.
d).Testare genetică
Dezvoltarea metodelor de diagnostic molecular a
permis introducerea în practica medicală a:
• testării presimptomatice pentru boli ce debutează
mai târziu în cursul vieţii (un test anormal indică
dezvoltarea aproape invariabilă a bolii, la o anumită
vârstă),
• testare predictiva - termen ce are un sens mai
larg, referindu-se la situaţii în care riscul de boală
este crescut, fără a implica un grad de certitudine.

Ambele testări dau informaţii asupra statusului viitor


de sănătate al unei persoane sănătoase.
e). Alte activităţi
• Asigurarea unei asistenţe efective, continue şi anticipative a
bolnavilor şi a persoanelor sănătoase cu risc;
• Păstrarea corectă şi confidenţială a datelor genetice ale
pacienţilor (fişe de consult genetic, buletine de analize,
protocoale de îngrijire, buletine de sfat genetic);
• Realizarea de Registre genetice pentru anomalii congenitale
sau pentru anumite boli ereditare frecvente
• Formarea de specialişti în genetică medicală şi educaţia
medicală continuă;
• Educarea genetică a studenţilor, medicilor de familie, altor
specialişti, asistentelor medicale sau personalului nonmedical;
• Unele programe de genetică comunitară;
• Cercetare;
• Monitorizarea continuă a eficienţei şi calităţii serviciilor clinice
şi de laborator.

4. PRINCIPII ETICE
Principiul autodeterminării persoanei interesate ; orice test genetic, nu se
vA face fără un consimţământ liber şi informat; nu se va pune nici-o
condiţie pentru acceptarea sau efectuarea testelor genetice.

• O atenţie specială se va acorda testării minorilor şi persoanelor cu retard


mintal, la care investigaţia va fi permisă numai atunci când este necesară
pentru sănătatea lor sau dacă informaţiile sunt absolut necesare pentru
diagnosticul unei boli genetice la membrii familiei lor.

• Caracterul non-direcţional al sfatului genetic va fi o regulă generală.


Familiile vor decide singure dacă doresc sau nu sfat genetic si vor alege
liber unde să meargă pentru sfat.

• Confidenţialitatea are o importanţă decisivă şi pacienţii vor trebui să fie


întrebaţi dacă sunt de acord ca rezultatele testelor lor să fie făcute
cunoscute şi de alţi membri ai familiei, explicându-le că transmiterea
acestor informaţii este spre binele tuturor.

Se va garanta confidenţialitatea pentru familie mai curând decât pentru


individ (ţinând cont de caracterul familial al bolilor genetice).
VII. PROFILAXIA BOLILOR GENETICE

• 7.1. Principalele direcţii de profilaxie a bolilor genetice


• 7.2. Screeningul populaţional al bolilor genetice
• 1. Principii de screening populaţional
• 2. Screeningul prenatal
• 3. Screeningul neonatal
• 4. Screeningul populaţional al heterozigoţilor
• 5. Screeningul familial. Diagnosticul presimptomatic.
Registrele genetice.
• 7.3. Diagnosticul prenatal
• 1. Indicaţiile diagnosticului prenatal
• 2. Tehnicile de diagnostic prenatal
• 3. Analize de laborator efectuate pe celule fetale
• 4. Avantajele DPN
• 5. Probleme etice
7.1. PRINCIPALELE DIRECŢII DE
PROFILAXIE A
BOLILOR GENETICE
Două mari direcţii de acţiune:
(1) Prevenirea apariţiei (producerii) şi/sau
transmiterii (propagării) mutaţiilor.

(2) Prevenirea apariţiei bolii la persoanele cu


predispoziţie genetică
(1) Prevenirea apariţiei (producerii)
şi/sau transmiterii mutaţiilor.
• Cunoaşterea şi evitarea agenţilor mutageni din mediu ar putea preveni
producerea unor mutaţii. Identificarea agenţilor mutageni este posibilă
prin intermediul unor teste de mutageneză şi aceasta permite evitarea lor
prin măsuri adecvate de securitate şieducaţie; din păcate un procent
important de mutaţii se produc spontan ca urmare a erori dereplicare, a
dezaminării şi a agresiunilor endogene – ce nu pot fi evitate.

• Reducerea vârstei reproductive sub 35-38 de ani la femei şi 45 de ani la


bărbaţi ar putea scădea riscul producerii unor gameţi cu anomalii
cromosomice (la femei) sau al unor mutaţii genice (la bărbaţi).

• Transmiterea mutaţiilor la descendenţi ar putea fi influenţată prin:


diagnosticul presimptomatic al purtătorilor de mutaţii dominante (înaintea
reproducerii lor), depistarea heterozigoţilor (purtători de mutaţii recesive),
evitarea căsătoriilor consanguine (care cresc probabilitatea
întâlnirii a doi heterozigoţi) şi acordarea sfatului genetic.
(2) Prevenirea apariţiei bolii la
persoanele cu predispoziţie genetică
• cunoaşterea factorilor care determină
predispoziţia genetică la boală,
• identificarea rudelor sănătoase ale bolnavilor
care moştenesc genele de predispoziţie,
• evitarea factorilor de mediu care determină
transformarea predispoziţiei genetice în boală.
Profilaxia secundară
• presupune depistarea precoce a bolii şi/sau evitarea complicaţiilor sale.

(1) Prevenirea naşterii unui copil cu genotip anormal – în cuplurile cu risc genetic crescut
Contracepţia şi/sau fecundarea in vitro. Atunci când unul din membrii cuplului este afectat se
poate evita naşterea unui copil bolnav folosind contracepţia voluntară, temporară (mecanică,
hormonală) sau definitivă (ligatura de trompe/canale deferente); o soluţie alternativă este
fecundarea in vitro folosind în locul gameţilor persoanei afectate gameţi de la un donator
normal.

Screeningul şi diagnosticul prenatal. Screeningul prenatal se realizează de obicei la 16


săptămâni de gestaţie şi mai rar în trimestrul I, la 11 săptămâni – dozând concentraţia unor
markeri biochimici în serul matern, care se modifică semnificativ în sarcinile cu fetuşi
prezentând defecte de tub neural deschise, sindrom Down sau alte anomalii congenitale.
Diagnosticul prenatal se efectuează prin ecografie fetală, analiza (cromosomică sau
moleculară) a celulelor fetale (obţinute de obicei printr-o manevră intervenţională: biopsie
de vilozităţi coriale, amniocenteză, cordocenteză) sau prin determinări biochimice în lichidul
amniotic; se pot obţine astfel informaţii diagnostice importante, în funcţie de care se va
decide sau nu întreruperea sarcinii.
Profilaxia secundară
• (2) Prevenirea manifestărilor bolilor genetice sau ale
complicaţiilor lor la un copil născut cu o boală genetică. Acest
obiectiv se realizează prin screening populaţional sau familial
care permite depistarea precoce, la naştere sau ulterior în
cursul vieţii, a persoanelor cu genotip anormal fără semne
clinice de boală sau cu manifestări incipiente.
Screeningul neonatal se adresează unor boli monogenice
relativ frecvente în anumite populaţii, care nu pot fi
diagnosticate clinic la naştere, au consecinţe severe şi sunt
costisitor de tratat, dacă se intervine tardiv, după apariţia
manifestărilor clinice; ele trebuie să beneficieze de un
tratament care, aplicat presimptomatic ar putea să reducă
severitatea bolii. În numeroase ţări,screeningul nou-născuţilor
vizează fenilcetonuria şi hipotiroidia congenitală.