METODOLOGIA DE CALCUL AL PERFORMANȚEI ENERGETICE

A CLADIRILOR (Mc 001-2006)

privind calculul consumului de energie și al eficienței

energetice a instalațiilor de ventilare şi climatizare

Conf. dr. ing. Andreea Vartires

vartires.cursuri@gmail.com
 Calculul energiei provenite de sursele interioare de căldură
Sursele de căldură interioare, inclusiv cele cu contributii negative la bilantul termic, constau din orice tip de căldură
degajată la interiorul spaţiului climatizat. Aceste surse de căldură includ:
-căldura metabolică degajată de ocupantii spaţiului;
-căldura degajată de aparate electrice aflate în încăpere şi de corpurile de iluminat;
-căldura degajată sau absorbită datorită curgerii apei calde şi reci prin instalaţiile ce strabat încăperea, inclusiv cele de
canalizare;
-căldura disipată sau absorbită de instalaţiile de ventilare, încălzire sau răcire, înafară celei introduse controlat pentru
climatizarea spaţiului respectiv;
-căldura ce rezultă (sau care este absorbită) din procesele tehnologice desfasurate în încăpere sau din prepararea
hranei.
Energia totală de sursele de căldură, în situaţia răcirii clădirii, într-o zonă a acesteia, Qsurse,R se calculează cu relaţia:

 ΦSint,med, k t
QSint   QSint,k   1  b l * QSint,nc,l Q Sint,k

k l QSint,nc,l  ΦSint,med, nc,l t

QSint energia furnizată de sursele interioare de căldură în timpul lunii considerate, [MJ];
Q Sint,k energia furnizată de sursa k în spaţiul climatizat, în timpul sezonului sau lunii considerate, [MJ];
Q Sint ,nc,l energia furnizată de sursa interioară l dintr-un spaţiu adiacent neclimatizat, în timpul sezonului sau lunii
considerate, [MJ];
bl factor de reducere al efectului sursei interioare l din spaţiul adiacent neclimatizat,

Φ Sint,med, k fluxul de căldură mediu degajat de sursa interioară k, [W];

fluxul de căldură mediu degajat de sursa interioară l, aflată în spaţiul

Φ Sint,med, nc,l adiacent neclimatizat, obţinut pe baza datelor definite în § 2.4.9.2 , [W];

t durata perioadei de calcul (luna sau sezon), conform Anexei II.2.A, [Ms]; pt functionare
continuă
Calculul aporturilor solare totale

Aporturile de căldură solare sunt funcţie de radiaţia solară la nivelul localitatii în care se află clădirea,
de orientarea suprafeţelor receptoare, de coeficienţii lor de transmitere, absorbtie şi reflexie a
radiaţiei solare, precum şi de caracteristicile de transfer ale acestor suprafeţe. Pentru a lua în
considerare aria şi caracteristicile suprafeţei de captare a radiaţiei solare, precum şi efectul umbririi
acesteia se introduce în calcule mărimea denumită arie de captare efectivă.
Astfel, energia totală pătrunsă în interior, într-o zonă a clădirii, datorită radiaţiei solare (aportul solar)
se calculează cu relaţia:


Qs  Qs ,c   1  b j Qs ,nc, j 
j

Qs ,c   I s ,k Fsu,k As ,k 
k

Qs ,nc, j   I s , j Fsu, j As , j nc

j
Qs energia solară totală pătrunsă în zona de calcul climatizată, pentru luna considerată, datorată
aporturilor solare ale zonei de calcul şi de la zonele adiacente (neclimatizate), [MJ];
Qs,c energia solară pătrunsă în zona de calcul, prin elementele perimetrale exterioare ale clădirii,
pentru luna considerată, [MJ];
Qs,nc,j energia solară pătrunsă în zona de calcul pentru luna considerată, datorată aporturilor solare
din zona adiacentă “j”, neclimatizată, [MJ];
bl factor de reducere a aporturilor de la spaţiul neclimatizat j,
Fsu,k factor de reducere a aporturilor solare datorită umbririi prin elemente exterioare, a ariei de
captare efectiva corespunzatoare suprafeţei k,
As,k aria de captare efectivă a suprafeţei k, pentru o orientare şi un unghi de înclinare dat, în zona
considerată, determinată conform § 2.4.10.2.1 (pentru suprafeţe vitrate), şi § 2.4.10.2.2 (pentru elemente
de anvelopă opace),
As,j aceeaşi interpretare ca la As,k, pentru aporturi solare către spaţiul adiacent j neclimatizat, [m2];
Is,k radiaţia solara totala integrată pe perioada de calcul, egală cu energia solară captată de 1 m2 al
suprafetei k, pentru o orientare şi înclinare dată a acesteia, ce se determina conform Anexei A, [MJ/m2];
Is,j aceeaşi interpretare ca la Is,k, pentru aporturi solare către spaţiul adiacent j neclimatizat, [m2];
 Calculul aporturilor de căldură solare

Energia totală pătrunsă în interior, într-o zonă a clădirii, datorită radiaţiei solare
(aportul solar) se calculează cu relaţia:
[MJ]
   
unde: Qs    s ,c,k   t   (1  b j ) s ,nc, j   t
 k   j 
• Qs energia solară totală pătrunsă în zona de calcul climatizată, pentru luna
considerată, datorată aporturilor solare ale zonei de calcul şi de la zonele
adiacente (neclimatizate), [MJ];
• Φs,c,k fluxul de căldură mediu pătruns în zona de calcul, prin
elementele perimetrale exterioare ale clădirii, datorat aporturilor solare „k”,
pentru luna considerată, [W];
• Φs,nc,j fluxul de căldură mediu pătruns în zona de calcul pentru luna
considerată, datorat aporturilor solare din zona adiacentă “j”, neclimatizată,
[W];
• bj factor de reducere a aporturilor de la spaţiul neclimatizat j,
• t durata perioadei de calcul (lună sau sezon), [Ms];
 Calculul aporturilor de căldură solare

[W]

 s ,k  Fsu,k  As ,k  I s ,k  Fr ,k   r ,k
• Fsu,k factor de reducere a aporturilor solare datorită umbririi prin elemente exterioare, a ariei de
captare efectivă corespunzătoare suprafeţei k,
• As,k aria de captare efectivă a suprafeţei k, pentru o orientare şi un unghi de înclinare dat, în
zona considerată, determinată pentru suprafeţe vitrate şi pentru elemente opace de anvelopă,
[m2];
• Is,k radiaţia solară totală integrată pe perioada de calcul, egală cu energia solară captată de 1
m2 al suprafeţei k, pentru o orientare şi înclinare dată a acesteia, ce se determină din bazele de
date naţionale sau din Anexele la Partea I a Metodologiei, pentru localitatea de calcul, [W/m2];
• Fr,k factor de formă dintre elementul şi bolta cerească (1 pentru terasă orizontală deschisă,
nemascată de vreun element constructiv, 0,5 pentru un perete exterior nemascat) ;
• Φr,k fluxul de căldură datorat transferului de căldură prin radiaţie către bolta cerească, al
elementului de construcţie k, [W].
 Calculul aporturilor de căldură solare
Factorul de corecţie pentru umbrire se poate determina cu relaţia:

Fsu  Fh  Fo  F f
Fh factor de corecţie datorită orizontului; copaci, forme de relief sau alte clădiri
Fo factor de corecţie pentru proeminenţe
Ff factor de corecţie pentru aripioare
Tabelul 6: Factori de umbrire parţială pentru orizont Fh

Unghi la 45º N latitudine 55º N latitudine 65º N latitudine

orizont S E/V N S E/V N S E/V N
0º 1,00 1,00 1,00 1,00 1,00 1,00 1,00 1,00 1,00
10º 0,97 0,95 1,00 0,94 0,92 0,99 0,86 0,89 0,97
20º 0,85 0,82 0,98 0,68 0,75 0,95 0,58 0,68 0,93
30º 0,62 0,70 0,94 0,49 0,62 0,92 0,41 0,54 0,89
40º 0,46 0,61 0,90 0,40 0,56 0,89 0,29 0,49 0,85
 Calculul aporturilor de căldură solare

Fluxul de căldură datorat transferului de căldură prin radiaţie către bolta

cerească, al elementului de construcţie k (opac sau transparent), se determină
utilizând relaţia:

 r  Rse  U  A  hr ,e   e cer [W]

unde:
• A aria totală a elementului de anvelopă considerat (element opac sau
vitrat), [m2];
• Rse rezistenţa termică superficială a elementului exterior, determinată
conform Partea I a Metodologiei ; în situaţia de vară Rse = 0,084 m2K/W (he =
12 W/m2 K)
• U coeficientul global de transfer termic al elementului de construcţie
considerat, determinat conform Partea I a Metodologiei , [W/m2K];
• hr,e coeficientul de transfer de căldură prin radiaţie la exterior, [W/m2K] ;
• diferenţa medie de temperatură dintre aerul exterior şi temperatura
aparentă
ecer a bolţii cereşti,
 Aria de captare efectivă a radiaţiei solare pentru
elemente vitrate

AS , F  Fu   1  Ft   AF [m2 ]

unde:
AF aria totală a elementului vitrat, inclusiv rama, [m2];
Ft factor de tâmplărie (de reducere a suprafeţei ferestrei), egal cu raportul dintre
aria ramei şi aria totală a geamului;
Fu factor de umbrire al ferestrei datorat dispozitivelor de umbrire mobile, cu care
aceasta este prevăzută;
 factor de transmisie (transmitanţă) a energiei solare prin elementul vitrat.

  F  n
unde:
Fτ factor de corecţie a transmitanţei = 0,9
n transmitanţa la incidenţă normală a radiaţiei solare
 Aria de captare efectivă a radiaţiei solare
pentru elemente vitrate

Valori ale transmitantei normale τn pentru tipuri uzuale de elemente vitrate

τn
Tipul ferestrei

Vitraj simplu 0,85

Vitraj dublu 0,75
Vitraj dublu cu tratare selectivă a geamului 0,67
Vitraj triplu 0,7
Vitraj triplu cu două tratări selective 0,5
Fereastră dublă obişnuită (două ferestre) 0,75
 Aria de captare efectivă a radiaţiei solare pentru
elemente opace

As , p   p  R p , se  U p  A p [m2 ]

unde:
p coeficient de absorbţie a radiaţiei solare de către elementul opac considerat

Ap aria totală a peretelui considerat, [m2];

Rp,se rezistenţa termică a elementului exterior opac, determinată conform Partea I a
Metodologiei ; în situaţia de vară Rp,se = 0,084 m2K/W (he = 12 W/m2 K)
Up coeficientul global de transfer termic al peretelui, determinat conform Partea I a
Metodologiei , [W/m2K];
Calculul factorului de utilizare a pierderilor de căldură “Loss utilization factor for cooling”
In metoda de calcul lunară, efectele dinamice sunt luate în considerare prin introducerea unui unui factor de utilizare a
pierderilor de căldură în situaţia răcirii. Efectul inerţiei termice a clădirii în cazul răcirii intermitente sau opririi
furnizării frigului este luat în considerare prin introducerea unei ajustari (corecţii) a temperaturii interioare prescrise
sau a unei corecţii aplicate necesarului de energie pentru răcire.
Factorul de utilizare a pierderilor de căldură este funcţie de raportul dintre pierderile şi aporturile de căldură şi de
inerţia termică a clădirii, conform următoarelor relaţii:
Notând: λR - raportul dintre pierderile şi aporturile de căldură în situaţia răcirii,

- dacă λR>0 şi λR ≠ 1 atunci

1  RR
Tr ,R 
1  RR 1
R
Tr , R 
- dacă λR =1 atunci
R 1
- dacă λR < 0 atunci  Tr , R  1
în care, pentru fiecare lună şi pentru fiecare zonă considerată:
ηTr,R factorul de utilizare a pierderilor de căldură în situaţia răcirii;
λR raportul dintre aporturile şi pierderile de căldura ale zonei în perioada de răcire;

Qsurse,R
R 
QTr ,R

Qsurse,R aporturile de căldura totale pentru răcire, [MJ];

QTr,Renergia totală transferată între clădire şi mediul exterior, în situaţia răcirii clădirilor, [MJ] ;
αR parametru numeric adimensional ce depinde de constanta de timp a clădirii pentru răcire τR, care se
calculează cu relaţia:

R
 R   0R 
 0R
 0R parametru numeric de referinţă, determinat conform tabelului

 R
constanta de timp pentru răcire, determinată conform 12.2.1.3, în ore;

 0R constanta de timp de referinţă pentru răcire, determinată conform tabelului

 0r  0R
Tipul de clădire referitor la funcţionarea sistemului de răcire
[ore]

I Clădiri răcite continuu (mai mult de 12 ore pe zi): clădiri

rezidentiale, hoteluri, spitale, locuinţe
-metoda lunară 1,0 15
0,8 30
-metoda sezoniera

II Clădiri răcite numai pe parcursul zilei (mai puţin de 12 1,0 15

ore/zi): şcoli, birouri, săli de spectacole, magazine
Constanta de timp a clădirii pentru răcire, [ore] se calculează cu
relaţia: C / 3, 6
R  m

H T  HV
Cm - capacitatea termică a clădirii, [kJ/K];
HT - coeficient de transmisie a căldurii prin elementele clădirii
[W/K].

Tipul de clădire  0R  0 R [ore]

I Clădiri răcite continuu (mai mult de 12 ore/zi): clădiri
rezidenţiale, hoteluri, spitale, locuinţe
- metoda lunară 1,0 15
- metoda sezonieră 0,8 30
II Clădiri răcite numai pe timpul zilei (mai puţin de 12
ore/zi): şcoli, birouri, săli de spectacole, magazine 1,0 15
Valorile lui  0 r şi  0 r pot fi furnizate şi la nivel naţional.
 Capacitatea termică a clădirii
Capacitatea termică internă a clădirii sau a unei zone, Cm se obţine prin insumarea
capacităţilor termice ale tuturor elementelor de construcţii aflate în contact cu aerul
interior al zonei luate în considerare:
Cm   X j A j    ij cij d ij A j
în care: j j i

Cm capacitatea termică internă a clădirii, [kJ/K];

Xj capacitatea termică internă a elementului interior j, [kJ/(m2K)];
Aj aria elementului j, [m2];
ij densitatea materialului din stratul i al elementului j, [kg/m3];
cij căldura specifica a materialului din stratul i al elementului j, [kJ/(kgK)];
dij grosimea stratului i al elementului j, [m].

Suma este realizată pentru toate straturile aceluiaşi element de perete, începand dinspre suprafaţa
interioară şi până la primul strat izolant. Grosimea maximă luată în calculul capacitatii termice
interioare este valoarea minimă dintre cea dată în tabelul 2.10 şi jumatate din grosimea peretelui.
Tabelul 2.10 Grosimea maxima considerată în calculul capacităţii termice interioare

Aplicaţie Grosime maxima

[m]
Determinarea factorului de utilizare pentru încălzire sau răcire 0,10
Efectul încălzirii sau răcirii intermitente 0,03
Capacitatea termică a clădirii
Fig. 2.5 Nomogramă pentru determinarea factorului de utilizare a pierderilor pentru
răcire ηt,R pentru constante de timp: 8, 24, 48 ore , o saptămână şi infinit, valabile
pentru perioade de calcul lunare şi clădiri răcite continuu (clădiri tip I).
 emz PERIOADA DE RACIRE

Se calculează temperatura exterioară medie

zilnică emz care satisface relaţia:

1 Qsurse, z
 emz   i 
e med HT tz
Perioada de răcire
în care : i – temperatura interioară de calcul
pentru climatizare, Qsurse,z – energia de la soare
luna şi surse interioare, calculată pentru o zi medie
din luna respectivă (de început sau sfârşit de
Apr Mai Iun Iul Aug Sept sezon de răcire), HT - transmitanţa totală a
încăperii, l – factor de utilizare a pierderilor de
căldură calculat pentru  <0
(v. relaţia 20.48), tz – durata unei zile (86400
secunde).
 Etanseitatea conductelor de aer – din Normativ I5

6.2.92. Conductele de aer amplasate aparent în spaţiile pe care le ventilează/climatizează se

realizează cu clasa de etanşeitate A, dacă diferenţa de presiune dintre interiorul conductei şi
exteriorul acesteia nu depăşeşte 150 Pa.

6.2.93. Conductele de aer situate în afara spaţiilor ventilate sau conductele amplasate în spaţiile
ventilate şi separate de acesta prin panouri, ca şi conductele din spaţiul ventilat la care diferenţa
de presiune dintre interiorul conductei şi exteriorul acesteia depăşeşte 150 Pa, se realizează de
clasa de etanşeitate B.

6.2.94. Toate conductele de aer evacuat, în suprapresiune faţă de interiorul clădirii, cu excepţia
centralelor de ventilare, se realizează minim de clasa de etanşeitate B. In acest sens, se
recomandă ca ventilatoarele de evacuare a aerului să fie plasate cât mai aproape de gura de
evacuare a instalaţiei.

6.2.95. Dacă diferenţa de presiune de o parte şi de alta a anvelopei este mare, sau dacă orice
neetanşeitate poate pune în pericol calitatea aerului interior, se impune ca toate conductele de
aer să aibă clasa C de etanşeitate.

6.2.96. Pentru situaţii speciale, conductele de aer trebuie să aibă clasa de etanşeitate D. Aceste
situaţii pot fi impuse de condiţiile tehnologice, de investitor sau de proiectant.
 Presiunea

1000

1200

1500

1800

2000
100

200

300

400

500

600

700

800

900
statică [Pa]m

Clasa 0,54 0,84 1,10 1,32 1,53 1.73 1.91 2.08 2.25 2.41 2.56 3.13 3.53 3.77
A 1,94 3,04 3,96 4,78 5,52 6,22 6,87 7,49 8,09 8,66 9,75 11,3 12,7 13,6
[l/s .m2 ] [m3/h.m2]
Pierderea de aer

Clasa 0,18 0,28 0,37 0,44 0,51 0,58 0,64 0,69 0,75 0,80 0.85 1.04 1.18 1.26
B 0,65 1,01 1,32 1,59 1,84 2,07 2,29 2,5 2,7 2,89 3,25 3,76 4,23 4,53
Clasa 0.06 0.09 0.12 0.15 0.17 0,19 0,21 0,23 0,25 0,27 0,30 0,35 0,39 0,42
C 0,22 0,34 0,44 0,53 0,61 0,69 0,76 0,83 0,9 0,96 1,08 1,25 1,41 1,51
Clasa 0,02 0,03 0,04 0,05 0,06 0,06 0,07 0,08 0,08 0,09 0,01 0,12 0,13 0,14
D 0,07 0,11 0,15 0,18 0,20 0,23 0,25 0,28 0,30 0,32 0,36 0,42 0,47 0,50