Sunteți pe pagina 1din 10

REGIMUL COMUNITĂȚII LEGALE

- este un regim precumpănitor de comunitate, în care separaţia de bunuri are un caracter limitat, subsidiar

BUNURILE COMUNE
Bunurile dobândite în timpul regimului comunităţii legale de oricare dintre soţi sunt, de la data dobândirii lor, bunuri comune în devălmăşie ale
soţilor.
condiţii cumulative:
- să fi fost dobândit de oricare dintre soţi în timpul regimului comunităţii legale
- să nu facă parte dintre categoriile de bunuri proprii prevăzute ca atare de art. 340 C.civ.
Veniturile din muncă, sumele de bani cuvenite cu titlu de pensie în cadrul asigurărilor sociale şi altele asemenea, precum şi veniturile cuvenite
în temeiul unui drept de proprietate intelectuală sunt bunuri comune, indiferent de data dobândirii lor, însă numai în cazul în care creanţa
privind încasarea lor devine scadentă în timpul comunităţii.
- sunt avute în vedere „veniturile”, deci sumele încasate cu titlu de salariu, iar nu salariul sub forma dreptului de creanţă
- dacă scadenţa se situează în timpul comunităţii, suma de bani încasată chiar după încetarea regimului comunităţii este bun comun, iar dacă scadenţa
s-a situat înainte de începerea funcţionării acestui regim, suma de bani încasată chiar în timpul comunităţii este bun propriu
- sunt considerate comune toate celelalte venituri din muncă, precum: sumele încasate de un soţ cu titlul de pensie în cadrul sistemului de asigurări
sociale, veniturile cuvenite în temeiul unui drept de proprietate intelectuală (spre exemplu, remuneraţia care se cuvine unui soţ ce are calitatea
de autor al unei opere), bursa primită de un soţ în străinătate pe baza unei convenţii de colaborare ştiinţifică, diurna primită pe perioada în care soţul
a lucrat în străinătate etc.
-deşi sunt calificate expres de legiuitor drept bunuri comune, se aplică dispoziţiile art. 327 C.civ. potrivit căruia fiecare soţ este liber să dispună, în
condiţiile legii, de veniturile obţinute din exercitarea profesiei, dacă în prealabil şi-a îndeplinit obligaţia de a contribui la sarcinile căsătoriei
- mecanism mixt de gestiune a bunurilor comune: gestiunea paralelă în cazul majorităţii actelor juridice care au ca obiect
bunuri comune ale soţilor, temperată de instituirea unei gestiuni comune pentru ipoteza încheierii unor acte juridice de
înstrăinare sau de grevare cu drepturi reale având ca obiect bunuri comune, (aşadar acele acte juridice grave pentru
comunitate), care în principiu necesită consimţământul ambilor soţi. Pentru anumite categorii de acte juridice, dat fiind
caracterul personal al acestora, devine funcţional mecanismul gestiunii exclusive [exemplu: legatul]
- sunt supuse regulii gestiunii paralele următoarele categorii de acte având ca obiect bunuri comune: actele de conservare,
de folosinţă, de administrare, de dobândire a bunurilor comune, actele de dispoziţie cu titlu oneros asupra bunurilor
mobile care, potrivit legii, nu sunt supuse unor formalităţi de publicitate, precum şi darurile obişnuite și acţiunile în justiţie
corespunzătoare, formulate de oricare dintre soţi sau introduse împotriva oricăruia dintre soţi
- soţul care, prin actele pe care le-a încheiat singur, a prejudiciat interesele celuilalt soţ legate de comunitatea de bunuri,
răspunde pentru prejudiciul cauzat. Actul rămâne valabil, astfel încât drepturile terţilor de bună-credinţă nu pot fi afectate
(desfiinţate), dar soţul care a încheiat singur actul poate fi obligat la despăgubiri faţă de celălalt soţ.
- în cazul actelor încheiate de un singur soţ după data introducerii cererii de divorţ, sub condiţia dovedirii fraudei, soţul
care a suferit un prejudiciu va putea cere anularea acestor acte
- este necesar întotdeauna consimţământul expres al ambilor soţi pentru: actele de înstrăinare sau de grevare cu
drepturi reale a unui imobil comun, actele de dispoziţie asupra unor bunuri mobile comune, supuse anumitor
formalităţi de publicitate, actele juridice cu titlu gratuit inter vivos având ca obiect bunuri comune, cu excepţia
darurilor obişnuite, precum şi actele ce presupun schimbarea destinaţiei bunului comun
BUNURILE PROPRII

Nu sunt bunuri comune, ci bunuri proprii ale fiecărui soţ:


• a) bunurile dobândite prin moştenire legală, legat sau donaţie, cu excepţia cazului în care dispunătorul a prevăzut, în mod expres, că
ele vor fi comune;
• b) bunurile de uz personal;
• c) bunurile destinate exercitării profesiei unuia dintre soţi, dacă nu sunt elemente ale unui fond de comerţ care face parte din
comunitatea de bunuri (elementele unui fond de comerţ care sunt dobândite în timpul căsătoriei cu bunuri comune sunt tot bunuri
comune, chiar dacă sunt destinate exercitării profesiei unuia dintre soţi, spre deosebire de alte bunuri destinate exercitării profesiei
unuia dintre soţi, care sunt bunuri proprii, chiar dacă au fost dobândite cu bunuri comune);
• d) drepturile patrimoniale de proprietate intelectuală asupra creaţiilor sale şi asupra semnelor distinctive pe care le-a înregistrat;
• e) bunurile dobândite cu titlu de premiu sau recompensă, manuscrisele ştiinţifice sau literare, schiţele şi proiectele artistice,
proiectele de invenţii şi alte asemenea bunuri;
• f) indemnizaţia de asigurare şi despăgubirile pentru orice prejudiciu material sau moral adus unuia dintre soţi;
• g) bunurile, sumele de bani sau orice valori care înlocuiesc un bun propriu, precum şi bunul dobândit în schimbul acestora;
• h) fructele bunurilor proprii.

- categoriile de bunuri proprii sunt expres şi limitativ prevăzute de lege


- dar sunt proprii și bunurile dobândite înainte de încheierea căsătoriei <= interpretarea per a contrario a art. 339 C.civ. care prevede
că sunt bunuri comune în devălmăşie ale soţilor bunurile dobândite în timpul comunităţii legale
- privitor la bunurile proprii, fiecare soţ poate încheia diferite acte juridice (poate folosi, administra şi dispune liber) în timpul căsătoriei,
fie cu terţii, fie cu celălalt soţ
Dovada bunurilor soţilor
- se instituie prezumţia relativă de comunitate, potrivit căreia orice bun dobândit de oricare dintre soţi în timpul funcţionării regimului comunităţii legale
este bun comun, fără a fi nevoie să se facă dovada că bunul a fost dobândit prin contribuţia ambilor soţi
- calitatea de bun propriu trebuie dovedită
- pentru bunurile mobile dobândite anterior căsătoriei, înainte de încheierea acesteia se întocmeşte un inventar de către notarul public sau sub semnătură
privată, dacă părţile convin astfel. În lipsa inventarului, operează o prezumţie relativă că bunurile sunt comune

Datoriile soţilor
Soţii răspund cu bunurile comune pentru datoriile comune, respectiv:
• a) obligaţiile născute în legătură cu conservarea, administrarea sau dobândirea bunurilor comune;
• b) obligaţiile pe care le-au contractat împreună;
• c) obligaţiile asumate de oricare dintre soţi pentru acoperirea cheltuielilor obişnuite ale căsătoriei;
• d) repararea prejudiciului cauzat prin însuşirea, de către unul dintre soţi, a bunurilor aparţinând unui terţ, în măsura în care, prin aceasta, au sporit
bunurile comune ale soţilor.
- creditorii comuni pot urmări bunurile comune ale soţilor şi numai în subsidiar bunurile proprii ale acestora, pentru restul de creanţă rămas neacoperit.
- fiecare soţ poate opune beneficiul de discuţiune în ipoteza în care creditorii comuni execută mai întâi bunurile sale proprii, ordinea de urmărire având un
caracter imperativ
- răspunderea solidare a soţilor pentru datoriile comune
- soţul care a plătit datoria comună se subrogă în drepturile creditorului pentru ceea ce a suportat peste cota-parte ce i-ar reveni din comunitate dacă
lichidarea s-ar face la data plăţii datoriei
- se instituie un drept de retenţie asupra „bunurilor celuilalt soţ” în beneficiul soţului care a plătit datoria comună/restul de creanţă neacoperit din urmărirea
bunurilor comune
- veniturile din muncă ale unui soţ, precum şi cele asimilate acestora nu pot fi urmărite pentru datoriile comune asumate de către celălalt soţ, cu excepţia
celor pentru acoperirea cheltuielilor obişnuite ale căsătoriei
- creditorii personali ai fiecărui soţ pot urmări numai bunurile proprii ale soţului debitor. În ipoteza în care creditorii personali ai unui soţ urmăresc
bunurile comune ale soţilor, celălalt soţ poate invoca beneficiul de discuţiune, solicitând urmărirea prealabilă a bunurilor proprii ale soţului debitor.
Ordinea în care se face urmărirea are un caracter imperativ, trebuind a fi observată de instanţă din oficiu. Dacă bunurile proprii ale soţului debitor nu sunt
îndestulătoare, creditorii săi personali pot cere partajul bunurilor comune prin hotărâre judecătorească, însă numai în măsura necesară satisfacerii creanţei
lor. Bunurile comune împărţite devin proprii, astfel încât se respectă regula potrivit căreia creditorii personali nu pot urmări decât bunurile proprii.
- creditorii personali pot cere luarea unor măsuri asigurătorii (sechestru asigurător, poprire asigurătorie) asupra bunurilor comune
Lichidarea regimului comunităţii

- regimul matrimonial încetează prin constatarea nulităţii, anularea, desfacerea sau încetarea căsătoriei, prin înlocuirea regimului matrimonial în
timpul
- încetarea comunităţii implică lichidarea acesteia, modalităţile de lichidare fiind act autentic notarial (dacă există un acord al soţilor) sau hotărâre
judecătorească (în caz de neînţelegere)
- în cazul încetării regimului matrimonial prin constatarea nulităţii, anularea sau desfacerea căsătoriei, lichidarea se face între soţi
- în ipoteza în care comunitatea încetează prin decesul unuia dintre soţi, lichidarea se face între soţul supravieţuitor şi moştenitorii soţului decedat:
mai întâi se stabileşte cota ce revine fiecăruia dintre soţi din comunitatea de bunuri; apoi cota din comunitate care revine soţului decedat se include
în masa succesorală

- până la finalizarea lichidării, comunitatea subzistă atât în privinţa bunurilor, cât şi în privinţa obligaţiilor.
- lichidarea propriu-zisă implică preluarea bunurilor proprii, lichidarea datoriilor şi partajul bunurilor comune
- criteriul legal pe baza căruia se determină cota-parte din comunitate ce revine fiecărui soţ fiind contribuţia sa atât la dobândirea bunurilor
comune, cât şi la îndeplinirea obligaţiilor comune
- se instituie o prezumţie legală simplă că soţii au avut o contribuţie egală

Partajul bunurilor comune în timpul căsătoriei la cererea oricăruia dintre soți

- în timpul căsătoriei se poate face un partaj amiabil al bunurilor comune, prin act notarial, sau, în caz de neînţelegere, pe cale judecătorească, fără
însă ca legea să mai condiţioneze admisibilitatea acţiunii de partaj de dovada unor motive temeinice
- bunurile atribuite fiecărui soţ prin partaj devin bunuri proprii, iar bunurile neîmpărţite rămân bunuri comune
- bunurile care vor fi dobândite după partaj sunt supuse regimului comunităţii legale, devenind, după caz, bunuri comune sau bunuri proprii.
REGIMUL SEPARAŢIEI DE BUNURI
Art. 360. Regimul bunurilor
(1) Fiecare dintre soţi este proprietar exclusiv în privinţa bunurilor dobândite înainte de încheierea căsătoriei, precum şi a celor pe care le dobândeşte în nume
propriu după această dată.
(2) Prin convenţie matrimonială, părţile pot stipula clauze privind lichidarea acestui regim în funcţie de masa de bunuri achiziţionate de fiecare dintre soţi în
timpul căsătoriei, în baza căreia se va calcula creanţa de participare. Dacă părţile nu au convenit altfel, creanţa de participare reprezintă jumătate din diferenţa
valorică dintre cele două mase de achiziţii nete şi va fi datorată de către soţul a cărui masă de achiziţii nete este mai mare, putând fi plătită în bani sau în
natură.

- este un regim convenţional


- prin excepție, temeiul separaţiei de bunuri îl poate constitui şi hotărârea judecătorească - art. 370 alin. 1 C.civ.
- fiecare dintre soţi administrează, foloseşte şi dispune de bunurile proprietate exclusivă, fără nicio intervenție din partea celuilalt, sub rezerva dispoziţiilor legale din
materia regimului primar imperativ
- soții pot achiziţiona bunuri în proprietate comună (coproprietate sau devălmășie) iar în anumite cazuri, starea de coproprietate le poate fi „impusă” soţilor
- prezumţie de proprietate comună pe cote-părţi în cazul bunurilor dobândite de soţi împreună, astfel că în măsura în care posesia este comună, se prezumă că
bunurile sunt în coproprietate, fiind incidente dispoziţiile din dreptul comun privitoare la coproprietatea obişnuită, cu excepția cazului în care bunul a fost
dobândit printr-un act juridic, supus, potrivit legii, unei condiţii de formă pentru validitate ori unor cerinţe de publicitate
- soţii pot stipula în cadrul convenţiei matrimoniale modalităţi concrete în care înţeleg să procedeze la lichidarea acestui regim matrimonial
- determinarea cuantumului creanţei de participare presupune compararea patrimoniului originar şi a patrimoniului final pentru fiecare dintre soţi, valoarea obţinută
reprezentând partea sa de participare la achiziţii (masa achiziţiilor). Dacă rezultă un sold pozitiv, sporul reprezintă achiziţiile nete realizate în timpul căsătoriei,
asupra cărora celălalt soţ are un drept de participare. În această ipoteză, cuantumul creanţei de participare se determină prin raportare la soldul net, după cum
urmează: se face diferenţa între cele două mase de achiziţii nete, iar rezultatul obţinut se împarte la doi (dacă soţii nu au convenit altfel) şi reprezintă creanţa de
participare la achiziţii. Titular al acestei creanţe este soţul care a înregistrat beneficii nete mai mici decât celălalt soţ (sau, în alţi termeni, soţul a cărui masă de
achiziţii nete a fost mai mică decât a celuilalt). Plata creanţei de participare se poate face în bani sau în natură.
- la adoptarea acestui regim, notarul public – la solicitarea soților - întocmeşte un inventar al bunurilor mobile proprii, indiferent de modul lor de dobândire. Se poate
întocmi un inventar şi pentru bunurile mobile dobândite în timpul separaţiei de bunuri. În lipsa inventarului se prezumă, până la proba contrară, că dreptul de
proprietate exclusivă aparţine soţului posesor
- în situaţia în care unul dintre soţi dobândeşte un bun utilizând bunuri aparţinând celuilalt
soţ, fără acordul acestuia din urmă, în proporţia bunurilor proprii folosite fără acordul său,
soţul proprietar al bunurilor utilizate poate alege între a reclama pentru sine proprietatea
bunului achiziţionat şi a pretinde daune-interese de la soţul dobânditor. Proprietatea nu poate
fi reclamată decât înainte ca soţul dobânditor să dispună de bunul dobândit, cu excepţia cazului
în care terţul dobânditor a cunoscut că bunul a fost achiziţionat de către soţul vânzător prin
valorificarea bunurilor celuilalt soţ, situaţie în care terţul nu se mai poate pune la adăpostul
bunei-credinţe.

- independenţa patrimonială a soţilor se manifestă şi în privinţa laturii pasive, în principiu


neexistând decât datorii personale ale fiecărui soţ, DAR a fost instituit principiul răspunderii
solidare a soţilor pentru obligaţiile asumate de oricare dintre ei pentru „acoperirea cheltuielilor
obişnuite ale căsătoriei şi a celor legate de creşterea şi educarea copiilor”
- soţii pot decide ca pentru anumite obligaţii asumate împreună sau doar de unul din ei să fie
ţinuţi solidar
- la încetarea regimului separaţiei de bunuri, fiecare dintre soţi are un drept de retenţie
asupra bunurilor celuilalt până la acoperirea integrală a datoriilor pe care le au unul faţă
de celălalt
REGIMUL COMUNITĂŢII CONVENŢIONALE
Regimul comunităţii convenţionale se aplică atunci când se derogă, prin convenţie matrimonială, de la dispoziţiile privind regimul
comunităţii legale.
- derogările nu sunt permise decât în anumite condiţii şi în anumite limite
În cazul în care se adoptă comunitatea convenţională, convenţia matrimonială se poate referi la unul sau mai multe dintre
următoarele aspecte:
a) includerea în comunitate, în tot ori în parte, a bunurilor dobândite sau a datoriilor proprii născute înainte ori după încheierea
căsătoriei, cu excepţia bunurilor de uz personal și a celor destinate exercitării profesiei unuia dintre soţi, dacă nu sunt elemente ale
unui fond de comerţ care face parte din comunitatea de bunuri;
b) restrângerea comunităţii la bunurile sau datoriile anume determinate în convenţia matrimonială, indiferent dacă sunt dobândite
ori, după caz, născute înainte sau în timpul căsătoriei, cu excepţia obligaţiilor asumate pentru acoperirea cheltuielilor obişnuite ale
căsătoriei;
c) obligativitatea acordului ambilor soţi pentru încheierea anumitor acte de administrare; în acest caz, dacă unul dintre soţi se află
în imposibilitate de a-şi exprima voinţa sau se opune în mod abuziv, celălalt soţ poate să încheie singur actul, însă numai cu
încuviinţarea prealabilă a instanţei de tutelă;
d) includerea clauzei de preciput; executarea clauzei de preciput se face în natură sau, dacă acest lucru nu este posibil, prin
echivalent, din valoarea activului net al comunităţii;
e) modalităţi privind lichidarea comunităţii convenţionale (stabilirea cotelor de contribuţie ale fiecăruia dintre soţi, modalitatea de
atribuire a bunurilor către fiecare dintre soţi, distribuirea pasivului comunităţii)

- opţiunea soţilor poate viza una sau mai multe dintre clauzele prevăzute la art. 367 lit. a)-e) C.civ., fiind permisă aşadar cumularea lor
- toate aspectele care nu au făcut obiectul unor derogări prin intermediul stipulaţiilor contractuale, în limitele şi în condiţiile legii, vor fi
supuse dispoziţiilor privind regimul comunităţii legale (drept comun)
MODIFICAREA REGIMULUI MATRIMONIAL

MODIFICAREA CONVENŢIONALĂ

- modificarea directă a regimului matrimonial în timpul căsătoriei necesită încheierea unei convenţii matrimoniale prin care fie se
înlocuieşte regimul matrimonial sub imperiul căruia soţii s-au, fie se aduc anumite modificări în cadrul aceluiaşi regim matrimonial
- la modificarea regimului matrimonial în timpul căsătoriei trebuie să se ţină seama de limitele impuse convenţiei matrimoniale
- convenţia matrimonială prin care se modifică sau se înlocuieşte regimul matrimonial trebuie să îndeplinească toate condiţiile generale de
validitate ale contractelor
- condiţie specială de fond: pentru modificarea convenţională a regimului matrimonial în timpul căsătoriei, şi anume ca de la data
încheierii căsătoriei să fi trecut cel puţin un an
- în cazul în care prin modificarea regimului matrimonial soţii au urmărit fraudarea intereselor terţilor, aceștia pot utiliza acţiunea
pauliană, care poate fi formulată de creditorii prejudiciaţi în termen de un an de la data la care au fost îndeplinite formalităţile de
publicitate sau, după caz, de când au luat cunoştinţă mai înainte de aceste împrejurări pe altă cale sau o pot invoca oricând, pe cale de
excepţie, a inopozabilităţii modificării sau lichidării regimului matrimonial
- între soţi, modificarea regimului matrimonial produce efecte, în principiu, de la data încheierii convenţiei în forma autentică notarială
- faţă de terţi, efectele modificării convenţionale se produc în principiu de la data îndeplinirii formalităţilor de publicitatesau a cunoaşterii
efective a regimului matrimonial de către terţi
Modificarea judiciară (separația de bunuri judiciară)
Dacă regimul matrimonial al soţilor este cel al comunităţii legale sau convenţionale, instanţa, la cererea unuia dintre soţi,
poate pronunţa separaţia de bunuri, atunci când celălalt soţ încheie acte care pun în pericol interesele patrimoniale ale
familiei.
- dreptul de a cere separaţia de bunuri este un drept personal al soţilor
- creditorii soţilor pot interveni în cauză
- dacă terţii au fost prejudiciaţi prin instituirea regimului separaţiei de bunuri, ei au la îndemână acţiunea pauliană pe care o pot
exercita în termen de un an de la data la care au fost îndeplinite formalităţile de publicitate sau, după caz, de la data la care au
luat cunoştinţă mai înainte de hotărârea judecătorească prin care s-a instituit separaţia de bunuri
- creditorii pot, pe cale de excepţie, să invoce oricând inopozabilitatea noului regim al separaţiei de bunuri, respectiv
inopozabilitatea lichidării regimului comunităţii de bunuri, dacă dovedesc că schimbarea sau lichidarea judiciară a regimului
matrimonial s-a făcut în frauda intereselor lor
- instanţa trebuie să stabilească şi existenţa unei legături de cauzalitate între actele săvârşite de unul dintre soţi şi „starea de
pericol” pentru comunitatea de bunuri, pe care aceste acte o generează
- instituirea judiciară a regimului separaţiei de bunuri este precedată de lichidarea regimului comunităţii de bunuri
- generează şi obligaţia întocmirii unui inventar al bunurilor mobile proprii
- are ca efect încetarea regimului comunităţii de bunuri care guverna relaţiile patrimoniale dintre soţi şi aplicarea regimului
separaţiei
- între soţi, efectele separaţiei se produc retroactiv, nu de la data hotărârii judecătoreşti, ci de la data formulării cererii sau, cu
titlu de excepţie, chiar de la momentul separaţiei în fapt, atunci când instanţa, la cererea oricăruia dintre ei, dispune în acest sens
- măsura trecerii la separaţia de bunuri este una definitivă, nefiind prevăzută posibilitatea pentru soţi de a cere instanţei modificarea
ulterioară a măsurii, ci doar înlocuirea convenţională a „regimului matrimonial existent cu un alt regim”