Student: Petrea Irina-Iuliana

Grupa 3
Plugaru Bianca
Grupa 5
 CUPRINS:
 Alcatuirea articulatiei sacro-iliaca
 Muschii si insertii musculare
 Inervatia articulatiei
 Bilantul articular
 Teste Functionale
 ALCATUIREA ARTICULATIEI
SACRO-ILIACA

Articulaţia sacro-iliacă pune în contact două suprafeţe articulare

situate pe osul ilion (porţiune superioară şi mai lată a osului coxal) şi
pe osul sacru (reprezintă a patra regiune a coloanei vertebrale,
alcătuită din cinci vertebre sudate între ele). Mai exact, suprafaţa
articulară se găseşte la nivelul feţelor auriculare ale oaselor, ele parte
ilionului şi uşor reprezentând doar o porţiune a acestora.
Suprafeţele articulare sunt: concavă de convexă de partea sacrului,
acest lucru ajută la o mai bună solidarizare a oaselor bazinului şi
asigură stabilitatea acestuia.
Suprafeţele articulare sunt acoperite de cartilajul articular (cartilaj
de tip hialin). Întinderea acestui cartilaj este proporţională cu
întinderea mişcărilor articulare. Grosimea este variabilă în raport cu
presiunea ce se exercită asupra suprafeţelor articulare.
 Cartilajul hialin articular are două proprietăţi
importante: compresibilitatea, datorită căreia joacă un rol
extrem de important în amortizare, şi elasticitatea.
Deshidratarea cartilajului articular duce la reducerea
acestei elasticităţi şi constituie una din principalele cauze
ale artrozei şenile.
În mod normal cartilajul articular nu prezintă vase de
sânge şi nici terminaţii nervoase. În timpul imobilizărilor
pe perioade îndelungate cartilajele hialine ale articulaţiilor
sunt invadate de vase de sânge. Acestea aduc sânge cu
elemente ce vor forma ţesut osos în locul ţesutului
cartilaginos care se resoarbe, ajungându-se în acest mod la
anchiloza articulară.
Muschii articulatiei sacro-iliaca
MUSCHIUL ILIO-PSOAS:
Este un muschi lung, care are doua portiuni:
-m. psoas mare
-m. Iliac
ORIGINE:
-m. iliac: pe fosa iliaca.
-m. psoas mare: pe discurile intervertebrale prin arcade tendinoase
care se intind peste corpurile vertebrelor lombare L1- L4 , T11-T12(intre
acestea si arcadele psoasului trec arterele lombare, insotite de cele doua
vene si ramuri comunicante ale nervilor lombari si nervi spinali).
- cele doua insertii de origine se unesc formand m. iliopsoas.
INSERTIE: este comuna pentru ambele fascicule. Prin tendon scurt,
dar puternic, se insera pe trohanterul mic.
INERVATIE: ramuri din plexul lombar si colaterale din nervul
femural.
 M. PIRIFORM (PIRAMIDAL)
 Delimiteaza spatiul supra si infra piriform
 Origine: fata anterioara a sacrului.
 Insertie: trohanterul mare femural.
 Inervatie: ram propriu din plexul sacrat.
Vascularizatia muschilor este asigurata de artera iliaca
externa si artera femurala.
Inervatie:nervul sciatic
BILANTUL ARTICULAR
Mijloacele de unire

 Sunt reprezentate de capsula articulară şi de ligamentele articulare, acestea

având rolul de a întări capsula articulara.
Capsula articulară reprezintă un manşon ce se inseră la periferia
suprafeţelor articulare, inserţia este în relaţie cu amplitudinea mişcării. În
general are o grosime variabilă în relaţie cu mobilitatea articulaţiei. Rolul ei
este de a proteja articulaţia şi de a împiedica răspândirea revărsatelor
articulare în regiunile limitrofe.
Din punct de vedere al structurii capsula articulară este formată din fibre
conjunctive şi elastice.
Capsula articulară are în componenţa sa două membrane: una fibroasă, spre
exterior şi una sinovială, spre interior.
Membrana sinovială a articulaţiei sacro-iliace, precum şi a celorlalte
articulaţii sinoviale este stratul profund al capsulei. Aceasta este o foiţă
subţire, netedă care aderă de membrana fibroasă.
 Membrana sinovială a articulaţiei secretă un lichid gălbui, vâscos, lichidul
 Ligamentele articulare sunt benzi fibroase care se inseră pe oasele ce se
articulează între ele, în acest fel contribuie la menţinerea contactului dintre
suprafeţelor articulare.
Ligamentele articulaţiei sacro-iliace sunt:
* ligamentele sacro-iliace anterioare - acestea se inseră pe faţa anterioară
(sau faţa pelvină-care priveşte în pelvis) a osului sacru şi a osului coxal.
* ligamentele sacro-iliace posterioare – se inseră pe faţa posterioară a
oaselor ce intră în componenţa articulaţiei.
* ligamentele sacro-iliace interosoase - reprezintă principalul mijloc de
unire între cele două oase ale articulaţie. Aceste ligamente solidarizează
oasele deasupra capsulei articulare.
* ligamentul ilio-lombar – este situat în spaţiul ce separă coloana vertebrală
(regiune lombară) de creastă iliacă.
Articulaţia are raporturi importante cu vasele de sânge iliace interne şi
externe.
Mişcările articulaţiei sacro-iliace

 Mişcările articulaţiei sacro-iliace sunt foarte reduse şi sunt

reprezentate de mişcarea de nutaţie şi de contranutaţie.
În timpul mişcării de nutaţie, baza osului sacru (osul
sacru este un os de formă triunghiulară, cu baza orientată
superior) basculează anterior şi în jos, în timp ce vârful se
deplasează în sens opus, adică posterior şi în sus. Un
exemplu de mişcare de nutaţie este susţinerea unei greutăţi
pe umeri, greutatea se va transmite articulaţiei prin
intermediul coloanei vertebrale, astfel articulaţia sacro-
iliacă va realiza mişcarea de nutaţie.
 În mişcarea de contranutaţie, baza sacrului basculează
posterior şi în sus, iar vârful anterior şi în jos.
Mişcarea de contranutaţie este întâlnită în cazul repausului
unei persoane pe regiunea lombară sprijinită pe o bancă
transversală.
Cele două mişcări sunt foarte importante în momentul
naşterii, ele mărind sau micşorând diametrele pelvisului.
Astfel în prima fază a procesului are loc mişcarea de
contranutaţie, iar în a doua fază, adică în momentul
expulziei fătului, are loc mişcarea de nutaţie.
Afecţiuni ale articulaţiei sacro-
iliace

 Una din cele mai întâlnite afecţiuni ale articulaţiei sacro-

iliace este disfuncţia articulaţiei. Această disfuncţie poate
apărea în urma gravidităţii sau în cazul în care persoana în
cauză prezintă un picior mai scurt.
Mai pot apărea afecţiuni ale membranei sinoviale, de
exemplu: artrita reumatoidă, gută etc.
Articulaţia sacro-iliacă poate fi afectată şi de bacterii ce
circulă prin sânge, acestea cauzează artrita septică.
Sacroileita
 reprezinta o inflamatie a uneia sau a ambelor articulatii sacroiliace.
Face parte dintr-un grup de boli numite spondiloartropatii – artrite
inflamatorii ale coloanei vertebrale. Cel mai frecvent simptom
al sacroileitei este durerea lombo-sacrala, motiv pentru care ridica
dificultati de diagnostic, putand fi usor confundata cu alte boli care
dau aceeasi simptomatologie.
 Articulatia sacroiliaca se formeaza intre osul sacrum si osul coxal.
Miscarile in aceasta articulatie sunt minime iar functia acestei
articulatiii este de a absorbi socurile de la nivelul coloanei vertebrale.
Inflamatia articulatiei sacroiliace este de obicei cauzata de artrita
degenerativa, leziuni traumatice cum ar fi cele prin accidente rutiere
sau lovituri in regiunea pelvina sau fese. Femeile au un risc mai mare
de a dezvolta sacroileita, deoarece pelvisul acestora sufera in timpul
nasterii prin intinderea ligamentelor de la acest nivel, determinand
modificari degenerative si durere cronica.
Cauze
 O gama larga de factori pot cauza sacroileita, cum ar fi:
 – spondilita anchilozanta, artrita psoriazica
 – spondiloza, ducand la degenerarea articulatiei sacroiliac cu inflamatie si
durere usoara.
 – ridicarea de greutati mari, mai ales daca ridicati incorect sau muschii nu
sunt pregatiti pentru acel tip de activitate.
 – un traumatism , cum ar fi un accident rutier sau o lovitura in partea
inferioara a spatelui, pelvisul sau fesele.
 – sarcina ce determina intinderea ligamentelor care duc la degenerare.
 – infectia articulatiei sacroiliace cauzata de anumite bacterii cum ar fi
brucella.
 – infectiile urinare, care se pot extinde de la nivelul tractului urinar, rinichi,
vezica si uretra la articulatia sacroiliaca.
 – endocardita – aceasta infectie la nivelul endocardului (inimii) poate sa
ajunga in articulatia sacroiliaca.
 Simptome. Durerea din sacroileita este in general difuza
si apare cel mai ades in fese si la nivelul coloanei
lombosacrate, care poate iradia in membrele inferioare si
se agraveaza in ortostatism prelungit, urcatul scarilor,
alergare, posturi extreme. Frecvent, sacroileita este
confundata cu sciatica. Durerea se agraveaza in timpul
mersului datorita miscarii de pendulare a soldurilor care
determina apropierea suprafetelor din articulatia
sacroiliaca. Se asociaza frecvent si cu psoriazisul, diaree
cu sange sau febra care apare brusc.
 Tratament. Consta in cele mai multe cazuri in repaus,
medicatie antiinflamatorie si terapie fizicala care atenueaza
simptomatologia. Terapia fizicala trebuie orientata pe
mobilizare( exercitii si manipulari efectuate de catre
kinetoterapeut) si pe stabilizarea articulatiei prin tonifiere
musculara. Terapia fizicala include atat repausul pentru a ajuta
la calmarea durerii si tumefierii, cat si anumite miscari care
trebuie efectuate cum ar fi exercitiile de stretching pentru a
mentine flexibilitatea in articulatii si exercitiile de tonifiere
pentru stabilizarea articulatiei.
 Unul dintre cei mai importanti parametrii in tratamentul acestei
afectiuni este reprezentat de recuperarea medicala. Pacientul
trebuie sa urmeze programe complexe de fizio-, kinetoterapie,
sub indrumarea unei echipe medicale supraspecializate
Exercitii pentru ameliorarea durerilor articulatiei scaro
iliace
Exercitii pentru stabilizarea coloanei

 Exercitiile pentru stabilizarea coloanei astfel incat aceasta

sa ajunga in pozitia neutra, pozitie in care toate cele 3
segmente (cervical, toracic si lombar) ale coloanei sunt
aliniate, detin un rol extrem de important in ameliorarea
acestui tip de dureri. Mai mult decat atat, curbarea
coloanei in forma de "S" impiedica orice soc puternic si
brusc sa ajunga la nivel cerebral, si prin urmare
mentinerea acestei pozitii este esentiala.
1. Stand asezat pe un scaun, impingeti fesele pana acestea ating
spatarul, in timp ce va sprijiniti si spatele de spatar. Clavicula
trebuie sa se afle in aceeasi linie cu oasele coapselor, in vreme ce
coastele trebuie sa se afle exact deasupra osului pubic. Buricul
trebuie sa se afle putin in spate.
2. Stand in picioare cu spatele sprijinit de un perete, calcaiele,
omoplatul si coloana vertebrala ating peretele. In aceasta pozitie
veti descoperi o curbura in zona inferioara a spatelui. Incercati sa
reduceti aceasta curbura atingand cat mai mult peretele cu spatele
dumneavoastra, moment in care veti simti o usoara presiune la
nivelul muschilor abdominali si ai coastelor.
3. Stati intins pe spate pe covorasul medical cu genunchii indoiti si
departati usor. Din aceasta pozitie incercati sa va curbati usor
partea inferioaza a spatelui, moment in care atingeti pieptul cu
barbia.
Exercitii pentru stabilizare pelviana

 Acest tip de exercitii implica tehnici de streching pentru a

pastra si a "educa" zona pelviana astfel incat pozitia sa
ramana cea corecta.

Stati asezat pe spate pe covorasul medical astfel incat

coloana sa se afle in pozitia neutra, avand totodata grija ca
trei oase importante, coccisul si coastele inferioare si
coloana vertebrala, sa se afle in contact cu suprafata
covorului medical. Pozitionati mainile pe coapse si ridicati
unul dintre picioare intr-un unghi de 90 de grade.
Mentineti pelvisul in pozitia initiala si descrieti cateva
cercuri cu piciorul ridicat.