UNITATEA DE ÎNVĂŢARE NR.

NOŢIUNI INTRODUCTIVE
 NOŢIUNEA, SENSURILE ŞI ETIMOLOGIE
 APARIŢIA DREPTULUI CA SISTEM DE NORME DE
CONVIEŢUIRE SOCIALĂ
 DEFINIŢIE

 DREPT OBIECTIV ŞI DREPT SUBIECTIV

 TRĂSĂTURI PRINCIPALE ALE CELOR DOUĂ RAMURI

 DREPT NAŢIONAL ŞI DREPT INTERNAŢIONAL

 ALTE ACCEPŢIUNI ALE TERMENULUI “DREPT”

 NOŢIUNE: Dreptul este un fenomen deosebit de complex şi
dinamic, un fenomen social, aflat în permanentă evoluţie, se
raportează la epocile istorice pe care le traversează dar şi la
popoarele cu particularităţile spirituale la care se raportează.
Dreptul, datorită complexităţii şi importanţei sale, a constituit
încă de la începutul apariţei sale o temă permanentă de reflecţie
pentru gîndirea umană.
Are rolul de a ordona şi orienta comportamentul uman.
A fost studiat în antichitate dintr-un unghi filozofic
(Platon, Aristotel, Cicero). În epoca medievală şi ulterior pe vremea
legiuirilor burgheze, dreptul a fost conceput în sensul de justeţe,
echitate, dreptate.(Hugo Groticus, J.J. Rousseau, Montesquieu)
 Dreptul în accepţiunea de “drept naţional”
Dreptul naţional denumit şi lege naţională sau sistemul naţional
de drept, este dreptul obiectiv ce aparţine unui stat. Dreptul românesc
în ansamblul său, constituie dreptul nostru naţional.

 Dreptul în accepţiunea de “drept străin”

Dreptul străin este alcătuit din totalitatea normelor juridice ce
aparţin unui sistem naţional de drept, altul decât cel al ţării a cărui
instanţă de judecată îl aplică. Dreptul străin, se poate aplica unui alt
stat numai în măsura în care legea naţională a acestuia permite, în
condiţiile, limitele şi materiile prestabilite de normele sale. Aplicarea
dreptului străin se face pe bază de reciprocitate şi se realizează cu
ajutorul normelor juridice conflictuale.
 În sens filozofic: prin drept se înţelege obligaţia de a trăi
onest, curat, de a respecta pe celălalt, de a da fiecăruia ce se
cuvine, de a nu dăuna altei persoane. Dreptul reprezenta un
set de principii, mai mult morale, menite să asigure un
echilibru în societate, scopul fiind asigurarea unei ordini
sociale. Era o valoare fundamentală a societăţii, constituit
dintr-un set de reguli.
 În sens juridic: un sens, ansamblu de reguli sociale, reguli
de conduită emise de puterea publică, reguli de a căror
respectare sunt responsabili toţi destinatarii lor.
 Cuvântul “drept” (ca de altfel şi corespondentele sale în alte
limbi – droit, diritto, derecho, right, recht), derivă din
latinescul “directus” care în sens denotativ înseamnă drept,
rectiliniu, în linie dreaptă. Corespondentul termenului
“directus” în plan juridic era cuvântul “jus”, care însemna
drept, dreptate, legi.
 În limba engleză, de exemplu se folosesc tot două denumiri
pentru a desemna acest termen, respectiv “law” pentru dreptul
obiectiv şi “right” pentru dreptul subiectiv.
 La romani cuvântul “drept” avea două accepţiuni: “norma
agendi” pentru dreptul obiectiv şi “facultas agendi” pentru
dreptul subiectiv.
 Dreptul în accepţiunea de “drept moral”
Dreptul moral este un sens metajuridic al dreptului. Termenul “drept”
atunci când este utilizat ca dimensiune morală (ex. om drept, pedeapsă
dreaptă, lege dreaptă etc.) având un dens conţinut moral, întăreşte şi
subliniază regula morală, principiul etic. Romanii considerau că dreptul nu
poate fi conceput fără a avea un dens conţinut moral, cum de altfel nici
morala nu poate fi concepută a fi înfăptuită dacă cele mai importante reguli
ale sale n-ar fi transformate în reguli juridice obligatorii.

 Dreptul ca artă
Dreptul ca artă, se prezintă ca un ansamblu de mijloace utilizate atât
de organele care creează dreptul (organele legislative) cât şi de organele care
îl aplică (organele judecătoreşti).
Arta organelor legislative constă în a selecta din multitudinea de
nevoi sociale pe cele ce răspund în cel mai înalt grad unor nevoi reale.
 Dreptul obiectiv: desemnează totalitatea regulilor juridice de conduită sau a
normelor juridice din societate. El reprezintă totalitatea normelor de
conduită instituite de organele statului şi impuse indivizilor sau
colectivităţii în cadrul vieţii sociale, uneori chiar prin forţa de constrângere
a statului.
Este reprezentat de o multitudine de reguli de conduită ce
influenţează şi orientează comportamentul oamenilor în societate. Acest drept
nu are însă o existenţă independentă de voinţa şi conştiinţa oamenilor, de
interesele grupurilor şi categoriilor sociale, ci dimpotrivă, exprimă voinţa şi
interesele acestora care sunt obiectivizate în normele juridice impuse de
puterea publică.
Poate fi analizat sub două aspecte, respectiv: sub aspect static
(concretizat în acte normative, jurisprudenţă, cutumă, ce reprezintă de fapt
izvoare ale dreptului) şi sub aspect dinamic (concretizat în acte de realizare şi
de aplicare a dreptului de către autorităţile competente în acest sens.)
 Dreptul subiectiv : este prerogativa recunoscută subiectului unui
raport juridic de a avea o anumită conduită sau de a pretinde unui alt
subiect de drept, să dea, să facă sau să nu facă ceva, în temeiul
normelor juridice.
Dreptul subiectiv este dreptul pe care o persoană (fizică sau
juridică) îl foloseşte şi îl exercită în mod nemijlocit, în calitate de
titular.
Dreptul subiectiv, ca aspect al fenomenului juridic, indică
prerogativele (facultăţile) unui subiect de drept de a-şi valorifica sau
proteja împotriva terţilor un anumit interes apărat de dreptul obiectiv.
(ex. dreptul de proprietate, dreptul de autor etc.)
Exemple de drepturi subiective pot fi: dreptul la viaţă, sănătate
şi integritate corporală; dreptul la proprietate; dreptul la muncă;
dreptul la căsătorie etc.
Drepturile subiective decurg şi sunt strâns legate de dreptul
obiectiv, între ele existând o legătură indisolubilă.
Dreptul Obiectiv
 are un caracter normativ – adică este format din reguli juridice ce stabilesc
comportamentul oamenilor în societate (care reglementează conduita
indivizilor);
 are un caracter obligatoriu – pentru că regulile de conduită care-l
formează sunt obligatorii pentru toate persoanele cărora li se adresează, în
sensul că, atunci când nu sunt respectate de bună voie, intervine forţa
coercitivă a statului care impune respectarea acestor norme juridice de
către destinatarii lor;
 are un caracter general – pentru că regulile de conduită care-l alcătuiesc
sunt reguli generale ce se adresează tuturor subiecţilor de drept, unor
categorii de subiecte de drept sau unei persoane anume, ca titulară a unei
funcţii;
 are un caracter de actualitate – deoarece cuprinde norme juridice care se
află în vigoare;
 dreptul obiectiv cuprinde reguli de conduită a căror aplicare este
asigurată, adică este garantată de puterea publică (de stat);
 dreptul obiectiv constituie fundamentul drepturilor subiective,
cadrul de recunoaştere şi de exercitare a acestor
drepturi;
 dreptul obiectiv este considerat a fi un pilon central al fenomenului
drept, pentru că în jurul său, de la el şi înspre el iradiază celelalte
manifestări ale fenomenului juridic (respectiv ideile, teoriile,
drepturile subiective etc.).
 dreptul obiectiv este format din norme de conduită care sunt
impersonale şi tipice4, abstracte; normele juridice ce-l alcătuiesc
există independent de raportul juridic în care părţile sunt titulare de
drepturi şi obligaţii;
 dreptul obiectiv este format din reguli de conduită care, deşi sunt
numeroase, sunt totuşi limitate ca număr;
 sunt prerogative concrete recunoscute unei persoane (fizice
sau juridice) de care aceasta se poate prevala în relaţiile cu
societatea;
 sunt strâns legate de titularul lor, ca subiect determinat al unui
raport juridic concret;
 sunt nelimitate ca număr, dar sunt limitate de lege şi de
morală;
 sunt prerogative individuale care sunt exercitate sub protecţia
puterii publice a statului;
 pot avea natură juridică diferită, în funcţie de ramura de drept
ale cărei norme juridice le reglementează;
 unui drept subiectiv aparţinând unui subiect de drept îi
corespunde o obligaţie corelativă a altui subiect de drept.
 Cea mai cunoscută şi mai evocată definiţie dată dreptului în
antichitate rămasă celebră este cea dată de Celsius: “ Jus est
ars boni et aequi” adică “ dreptul este arta binelui şi a
echităţii”.
 Cicero, considera dreptul ca fiind o lege adevărată, conformă
cu natura, eternă şi neschimbătoare, ce va cârmui pe toţi
oamenii în toate timpurile
 Sofocle spunea că: “Dreptul este o poruncă divină impusă
oamenilor … nimeni nu ştie de unde vin legile, ele sunt
veşnice.”
 Şcoala istorică germană a dreptului, considera dreptul ca fiind
emanaţia spontană a unei evoluţii istorice îndelungate a
spiritului unui popor, ce ia naştere şi se dezvoltă asemenea
limbii şi obiceiurilor acestuia.
 Profesorul american Bergman preciza într-una din lucrările sale că “dreptul
este cel mai profund concern al civilizaţiei omului” el fiind cel mai
important instrument de luptă contra tiraniei şi anarhiei, contra amestecului
arbitrar în interesele individuale.
 Şcoala sociologică franceză, prin reprezentantul său de seamă Leon
Duguit, definea dreptul ca fiind regula de conduită impusă indivizilor în
societate, respectul său fiind o garanţie a interesului comun al membrilor
societăţii, violarea antrenând reguli de conduită o reacţie colectivă
împotriva celui ce a nesocotit-o.
 Teoria marxistă arată că dreptul este voinţa clasei dominante ridicată la
rang de lege. Dreptul este forma pe care o îmbracă economicul, formă ce
derivă şi se subordonează atât economicului cât şi politicului în scopul
apărării orânduirii sociale şi de stat, a relaţiilor de producţie şi de
proprietate, interesele acelei clase.
 Profesorul Ioan Ceterchi considera că dreptul este ansamblul
regulilor de conduită elaborate sau recunoscute de către stat,
reguli ce stabilesc drepturi şi obligaţii juridice în sarcina
oamenilor, menite să orienteze comportamentul uman în
conformitate cu valorile sociale, a căror respectare obligatorie
este asigurată la nevoie prin forţa de constrângere a statului.
 Profesorul Nicolae Popa defineşte dreptul ca fiind ansamblul
regulilor asigurate şi garantate de stat, cu scop în organizarea
şi disciplinarea comportamentului uman în principalele relaţii
din societate, într-un climat specific manifestării consistenţei
libertăţilor, apărării drepturilor omului ţi justiţiei sociale.
 Putem defini dreptul ca fiind: ansamblul normelor de conduită
generale, impersonale şi obligatorii, instituite sau sancţionate
de stat, norme ce reglementează relaţiile sociale în acord cu
interesele fundamentale ale societăţii, prin stabilirea de
drepturi, libertăţi şi obligaţii pentru destinatarii lor,
respectarea lor fiind asigurată la nevoie prin forţa de
constrângere a statului.
 Numeroasele definiţii date dreptului nu reflectă incertitudinile
autorilor lor, fie ei filozofi, fie teoreticieni jurişti, ci bogăţia şi
amploarea acestui fenomen social complex.
 Dreptul ca formă de manifestare, reprezintă un cumul
de norme de conduită, menite să ofere un mod de
manifestare exterioară al oamenilor, în conformitate cu
regulile sociale.
 Poate fi susceptibil de mai multe forme.
 Are trăsături multiple.
 Se raportează unui grup bine delimitat, pe o suprafaţă şi
pe o perioadă, date.
 Poate fi definit în forme multiple dar cu conţinut
asemănător.
Pentru ora următoare : Unitatea de învăţare nr.2
IZVOARELE DREPTULUI