Naștere 251

Mutare la Domnul (†) 356

Sfântul Antonie cel Mare (251-356), „părintele monahilor”, este

poate cel mai popular ascet și socotit a fi începătorul vieții
călugărești. Este considerat de tradiția monastică drept
întemeietor al monahismului, împreună cu Sfântul Pahomie cel
Mare.
Prăznuirea lui se face la data de 17 ianuarie în toate tradițiile
creștine.
Nume
• În limbile clasice
în limba greacă este numit Ο άγιος Αντώνιος ο Μέγας
în limba latină este numit Antonius Abbas, Antonius
Eremita sau Antonius Magnus Eremita

• În limbile moderne
în limba română mai este numit și Marele Antonie (mai
ales în vechea literatură religioasă) sau Antonie Egipteanul;
uneori este numit, mai ales în tradiția catolică, "Sfântul
Anton", ceea ce pentru unii a dus la confuzia lui Antonie cel
Mare cu Anton de Padova
în limba engleză este numit Anthony the Great, Anthony
of Egypt, Anthony of the Desert, sau Anthony the
Anchorite
în limba franceză este numit Antoine le Grand sau
Antoine d'Égypte
Viața

Viața lui Antonie a fost povestită de sfântul

Atanasie cel Mare (298-373), arhiepiscop al
Alexandriei (Egipt), într-o carte rămasă clasică
în genul ei (biografia unui călugăr vestit), Vita
Antonii - Viața lui Antonie[1] -, scrisă la puțină
vreme după moartea lui Antonie (+356), între
anii 357 și 359[2].
Vestitul părinte al monahismului s-a născut în satul Coma
din Egiptul de Mijloc în anul 251, ca fiu al unor țărani creștini
înstăriți; aici a învățat să practice credința, mergând des la
biserică. După moartea părinților săi - Antonie avea pe
atunci vârsta de 20 de ani -, întrebându-se care este calea lui
în viață, a auzit în biserică cuvântul Evangheliei, care zice:
„De voiești să fii desăvârșit, mergi, vinde avuțiile tale și,
venind, urmează Mie” (Matei 19, 21). Antonie a primit acest
cuvânt ca și cum îi era adresat lui direct și, după ce și-a
împărțit averea la săraci și a dat-o pe sora lui în grija unei
comunități de fecioare, s-a retras în singurătate. A viețuit la
început într-o colibă la marginea satului natal, sub
ascultarea unui alt ascet din regiune, mai vârstnic și mai
experimentat, iar apoi într-un mormânt idolesc părăsit.
În 286, la vârsta de 35 de ani, se așază într-o fortăreață
părăsită situată pe malul drept al Nilului, la marginea
deșertului, „muntele dinafară”, în locul numit Pispir,
unde rămâne timp de 20 de ani, până în 306, când
ucenicii lui îl obligă să părăsească acest loc de asceză,
în urma atacurilor diabolice ce l-au lăsat aproape
mort. În acest moment devine părintele spiritual al
multor călugări din diferitele „colonii monastice” din
deșerturile Egiptului, dintre care cele mai vestite erau
cele din Nitria și Schit (Skete).

Către anul 310, întreprinde o călătorie la Alexandria,

căutând să îmbărbăteze pe martirii creștini prigoniți
de stăpânirea romană în timpul persecuției lui
Maximin.
În anul 312 se instalează departe, în
deșert, pe muntele Kolzim (sau Kolzum
/ Qolzum, în apropiere de malul Mării
Roșii, unde se găsește astăzi mănăstirea
care îi poartă numele). Aici trăiește până
la moartea sa (356) împreună cu doi
ucenici, nepărăsind locul decât pentru a-
și vizita discipolii sau pentru a face o a
doua călătorie la Alexandria, spre a-l
susține pe Sfântul Atanasie, persecutat
de partida pro-ariană.
Scrieri
Scrisorile

Singurele scrieri care sunt sigur de mâna lui Antonie

sunt scrisorile pe care sfântul le-a scris de-a lungul
timpului diferitelor comunități monastice aflate pe
linia sa duhovnicească, precum cele din Arsinoe (la
Fayum - pe care sfântul o vizita destul de des), de la
Pispir (70 km sud-est de Cairo, care se afla sub
îndrumarea lui Macarie și Amatas), sau de la Nitria
(la sud de Alexandria), aflată sub îndrumarea lui
Ammun, prieten al lui Antonie.
Din această corespondență s-au păstrat două
colecții principale:

o colecție de 7 (șapte) scrisori, a căror

autenticitate nu este pusă la îndoială de nimeni
o colecție de 20 (douăzeci) de scrisori, integral
păstrate doar în arabă (și parțial în siriacă, greacă și
georgiană), și a căror autenticitate este contestată

Se mai cunoaște, de asemeni, o scurtă scrisoare

adresată de sfântul Antonie lui Teodor, „prea
iubitul” său fiu, despre pocăință și iertarea
păcatelor, păstrată doar în limba greacă, a cărei
autenticitate este în general recunoscută.
Apoftegmele

Cuvintele de duh sau apoftegmele atribuite lui Antonie cel

Mare s-au transmis prin mai multe culegeri de apoftegme (sau
Paterice), dintre care principalele sunt:

În greacă, colecția alfabetică - Patericul egiptean, cum o

numim noi astăzi - îi atribui 38 de apoftegme.
În siriacă, îi sunt atribuite 49 de apoftegme, culese în secolul
VI la Skete.
În arabă, o colecție de proveniență coptă îi atribuie 40 de
apoftegme.

La acestea se mai pot adăuga diferite apoftegme culese de

Paladie sau alții.
Viața lui Antonie

Viața lui Antonie a fost scrisă oarecum în grabă,

imediat după moartea sfântului, de către
Sfântul Atanasie al Alexandriei, acesta
folosindu-se mai ales de propriile-i amintiri și
note și mai puțin cu ajutorul apoftegmelor,
scrisorilor sau al altor documente ce proveneau
direct de la avva Antonie. Cu toate acestea,
Viața lui Antonie a devenit unul din textele
fundamentale ale literaturii monastice, atât în
Orient cât și în Occident.
Imnografie

Troparul cuviosului Antonie cel Mare, glasul al 4-lea

Asemănându-te obiceiurilor râvnitorului Ilie și urmând
Botezătorului pe drepte cărări, Părinte Antonie, te-ai făcut
locuitor pustiului și ai întărit lumea cu rugăciunile tale.
Pentru aceasta, roagă-te lui Hristos Dumnezeu, să mântuiască
sufletele noastre.

Condacul cuviosului Antonie

Lepădând tulburările lumești viața sihăstrească o ai dus
până la capăt, Botezătorului urmând îndeaproape, Prea
Cuvioase. Deci împreună cu dânsul te cinstim, părinte al
părinților, Antonie.
Iconografie

Dionisie din Furna arată că Sf. Cuvios Antonie cel

Mare se zugrăvește sub chipul unui bătrân, „cu barba
scurtă, puțin despărțită [în două], având bărbia puțin
cam golașă”, cu capul acoperit și în veșmânt
călugăresc, purtând înscrisul: „Nu te amăgi, o
călugăre, cu îmbuibarea pântecelui, căci supunerea
împreună cu înfrânarea îi subjugă pe demoni”. La
icoana Maicii Domnului „De tine se bucură...”, Sf.
Antonie e zugrăvit în fruntea cetei cuvioșilor, purtând
înscrisul: „Bucură-te, lauda sihaștrilor și strălucirea
preacuvioșilor!” Dionisie mai arată cum trebuie
zugrăvite și feluritele încercări din viața Sfântului și
minunile sale.
Surse

• Athanase d'Alexandrie, Vie d'Antoine, Editions du

Cerf, Paris, 20042 - în colecția "Sources Chrétiennes",
nr. 400 ; introducere, text critic, traducere, note și
index de G.J.M. Bartelink.
• Matta el-Maskin, Saint Antoine - Ascète selon
l'Evangile, Abbaye de Bellefontaine, 1993
• Noëlle Devilliers, Antoine le Grand, Père des
moines, Abbaye de Bellefontaine (collection
"Spiritualité Orientale", 8), 1971.
• Pr. Prof. Dr. Ioan G. Coman, Patrologie, vol. III,
EIBM, București, 1988, p. 357.
• Mineiul pe luna Ianuarie