Cursul 8

Teologul și Euharistia
Structura cursului:
I. Introducere
II. Consideraţii teologice
III. Consideraţii practice
IV. Concluzii
 I. Introducere
 Sf. Liturghie este slujba lui Dumnezeu pe pământ!

 În acest curs vom aborda câteva aspecte teologice referitoare la Euharistie

şi mai multe aspecte practic, ca de exemplu: deasa sau rara împărtășire,
Euharistia de după Euharistie. iată ce spune Pr. Prof. Stăniloae în studiul:
Dumnezeiasca Euharistie în cele trei confesiuni,
în Ortodoxia, nr. 1, 1953:
  II. Consideraţii teologice

 Euharistia este cea mai importantă Taină dintre toate Sf. Taine, deoarece
prin ea ne unim cu Hristos şi are loc o creştere a relaţiilor din interiorul
unităţii Bisericii ca trup al lui Hristos, desăvârşindu-se astfel lucrarea
începută prin Botez şi Mirungere!
– Liturghia Sf. Vasile cel Mare de după prefacerea Darurilor în Trupul şi Sângele Domnului şi
înainte de împărtăşire, preotul cere în numele tuturor: „iar pe noi pe toţi, care ne
împărtăşim dintr-o pâine şi dintr-un potir, să ne uneşti pe unul cu altul prin împărtăşirea
aceluiaşi Duh” (Liturghier, EIBMBOR, Bucureşti, 2012, p. 255.)

 „Taina Euharistiei este punctul final, aici pe pământ, al desăvârşirii unităţii

omului şi Bisericii în Hristos, dar în acelaşi timp şi inaugurarea eshatonului în
care acestea, umanitatea renăscută şi Biserica, se vor uni mai adevărat sau
mai deplin cu Hristos şi în Hristos” (Alexander Schmemann, Pentru viaţa lumii..., p. 26.)

 Euharistia este o Liturghie (Pr. Ştefan Buchiu, Întrupare şi unitate, Editura Libra, Bucureşti,
1997, p. 183.)
 Euharistia este „Trupul şi Sângele Domnului, dar acestea sunt totodată hrana şi băutura cea adevărată a
Bisericii lui Hristos; iar prin împărtăşanie, nu Biserica le preface pe ele în trup omenesc, ca pe orice altă
hrană, ci Biserica se preface în ele, deoarece cele mai tari biruiesc” (Sf. Nicolae Cabasila, Tâlcuirea..., p.
132.)
 III. Consideraţii practice
 1. Aşa cum se ştie credincioşii sunt cei ce vin cu regularitate la
Împărtăşire = nu ca un ins izolat, rupt de ceilalţi, ci împreună
cu toţi ceilalţi! De aici decurge: importanța familiei!
 2. Participarea teologului şi a credincioşilor la Sf. Euharistie se
poate vedea şi din faptul că ei aduc daruri la altar pentru a fi
săvârşită Euharistia. Ei participă cu pâine şi vin! – calitate!

 3.În diaspora (adesea, din păcate!) - se ajunge la surogate de

felul cumpărării a trei-patru chifle, nici măcar cinci, de la colţul
străzii şi folosirea lor la slujbă ni se pare sacrilegiul major pe
care.l poate face un cleric.
 4. Momentul în care ne apropiem de Sfânta Euharistie ! Sf.
Euharistie se săvârşeşte exclusiv în cadrul Sf. Liturghii,
constituind momentul cel mai înalt al întregii Liturghii.
 5. O altă problemă concretă este aceea a vredniciei (și a
nevredniciei) clericilor şi a mirenilor care se apropie de
Euharistie!
– În LITURGHIER la capitolul: Povățuiri despre felul cum trebuie
săvârșită sf. Slujbă în biserică, despre pregătirea sfințiților slujitori în
vederea slujbei și despre felul cum trebuie îndreptate anumite greșeli și
cazuri care s-ar întâmpla se spune că:

– Cei care vor vrea să se apropie de sfânta împărtăşire, şi afară de

cele patru posturi obişnuite, să postească mai înainte şapte zile,
petrecând în rugăciune, la biserică şi acasă (şi aceasta nu la vreme de
nevoie, căci la vreme de nevoie numai trei zile sau chiar şi numai o
zi se îngăduie să postească) şi mai înainte să se pregătească, după
rânduială, prin mărturisirea păcatelor. În aceste zile cei căsătoriţi să
se înfrâneze cu totul de la împreunarea trupească. Iar mai înainte
de a opta zi, să-şi mărturisească înaintea duhovnicului toate păcatele lor
şi, de cu seară, nimic să nu mănânce. Cei care, din pricină că sunt mici,
prea bătrâni sau prea slăbiţi, pol să mănânce la masa de cu seară, adică
să guste puţin, dar, de la miezul nopţii, toţi cei care se pregătesc de
sfânta împărtăşire, negreşit să se înfrâneze !
 La fel, în același capitol de la finalul oricărui Liturghier se spune că:

Se cuvine preoţilor a şti şi aceasta, că ... cei nevrednici de Taina

aceasta, care au asupra lor blestem de la episcop sau sunt opriţi de
părintele lor duhovnicesc sau de părinţi, pentru vreo pricină, să fie neapărat
îndepărtaţi. Şi păcătoşii învederaţi, desfrânaţii şi desfrânatele, cei care
au ţiitoare şi înseşi ţiitoarele lor, preadesfrânaţii, sodomiţii,
cămătarii, fermecătorii şi toţi vrăjitorii de orice fel, furii de cele
sfinte, jucătorii de cărţi şi de bobi, hulitorii, vorbitorii de ruşine,
făcătorii de orice necinste şi neorânduială şi cei care sunt vrednici
de hulă şi ocară şi alţii asemenea acestora, până când nu se vor pocăi
cu adevărat şi nu vor face roade vrednice de pocăinţă, şi prin pocăinţă nu
vor curma scandalurile, pe care învederat le-au făcut şi le fac, să nu fie
învredniciţi nicidecum împărtăşirii Dumnezeieştilor Taine. Pe păcătoşii cei
nevădiţi, care se mărturisesc a nu avea păcate, îndepărtează-i,
învăţându-i, cu bună socotinţă, să-şi cerceteze cu multă luare-aminte
cugetele şi să nu se apropie nepocăiţi de Sfintele Taine, pentru ca din
aceasta să nu răsară vreun scandal pentru alţi oameni, iar ei să fie bănuiţi şi
să se arate plini de necuviinţă, atunci când se vor apropia de Sfânta
împărtăşanie. Celor ieşiţi din minte sau celor leşinaţi, nu se cuvine
nicidecum a le da Dumnezeieştile Taine, decât numai când îşi vor veni în
fire...
 6. Deasa sau rara împărtăşanie?
 Pr. Vasile Răducă, Ghidul creștinului ortodox azi,
Editura Humanitas, București, 1998, p. 150:
 „În primele secole, creștinii se împărtășeau la fiecare
Liturghie. În secolul al IV-lea se împărtășeau de patru
ori pe săptămână (vezi Scrisoarea a 93-a a Sfântului
Vasile cel Mare). În secolul al XV-lea, Sfântul Simeon
al Tesalonicului recomandă împărtășirea cel puțin la
40 de zile. În practica Bisericii noastre, împărtășirea se
face ori de câte ori creștinul este pregătit sau cel puțin
în cele patru posturi de peste an. Împărtășirea legată
numai de cele patru posturi a apărut târziu în practica
Bisericii (secolul al XIX-lea), fără să aibă o motivație și
bază patristică”.
 Nimeni nu poate vreodată pretinde că e vrednic
să se împărtășească!

 De-a lungul istoriei bisericești, un număr tot

mai mare de membri ai Bisericii au redus scopul
principal al Euharistiei, deasa împărtășire, la o
înțelegere individuală.

 În realitate, este o problemă cu cei care se

sprijină pe ideea că este mai bine să te abții de
la împărtășire, decât să te împărtășești cu
nevrednicie și astfel nu se împărtășesc deloc!!
 Sf. Nicolae Cabasila, de exemplu, a rezolvat
problema: „În toate privinţele, această Taină
este desăvârşită şi nu există nici una din
trebuinţele credincioşilor pe care să nu o
poată ea mulţumi, cu toată deplinătatea. Dar,
întrucât materia din noi e aşa de stricăcioasă,
încât pecetea Tainei nu poate rămâne în noi mult
timp – ca unii care avem această comoară în vase
de lut – de aceea alergăm la acest leac nu
numai o dată ci mereu”.

(Despre viaţa în Hristos, EIBMBOR, Bucureşti, 1997,

cap. al IV-lea: „Care sunt roadele Sfintei
Împărtăşanii în viaţa duhovnicească”, p. 120).
 Azi se împărtășesc preponderent liturghisitorii, adică
mai mult doar cei ce slujesc, iar situaţia e valabilă în
aproape tot cursul anului bisericesc. Împărtășirea
credincioșilor a rămas undeva în subconştientul
colectiv...
 Sf. Ioan Gură de Aur nu laudă nici pe cei ce se
împărtășesc o dată, nici pe cei ce se apropie des și
nici pe cei care vin de puține ori (rar), ci pe cei care
fac aceasta cu cuget nevinovat, cu inimă curată și cu
viață fără pată”.
 7. Se cuvine ca preotul să împărtășească pe cel ce este în
pericol de moarte și după ce a mâncat (can. 13, I ec.).

 8. Se poate împărtăși cineva după ce s-a spălat pe gură (can.

16, Sf. Timotei).

 9. Cel epileptic, dacă nu hulește se poate împărtăși – (can. 3,

Sf. Timotei).

 10. Nu este îngăduit a se da miride în locul Euharistiei!

 11. Morții nu se pot împărtăși (can. 83, VI ecumenic).

 12. Soțul și soția în ziua în care trăiesc nu se pot împărtăși

(Pravila lui Matei Basarab, glava 170).
 REGULĂ
Pentru rugăciunile ce se cuvine a se face
de cei care se pregătesc a sluji şi de cei care voiesc
a se împărtăşi cu Sfintele şi Dumnezeieştile Taine
 Sâmbătă seara se citeşte: Canonul Domnului Iisus şi Paraclisul Născătoarei de Dumnezeu,
Canonul îngerului păzitor şi Canonul zilei. Iar pe alocurea se citesc şi rugăciunile spre somn... Canonul
şi rugăciunile sfintei împărtăşiri.

 Duminică seara: Canonul Domnului Iisus, Paraclisul Născătoarei de Dumnezeu, Canonul Arhanghelilor şi,
dacă va vrea cineva, şi al îngerului păzitor.

 Luni seara: Canonul Domnului Iisus, Paraclisul Născătoarei de Dumnezeu, Acatistul Sfântului
înaintemergătorului Ioan şi Canonul îngerului păzitor.

 Marţi seara: Canonul cinstitei Cruci, Paraclisul Născătoarei de Dumnezeu şi Canonul îngerului păzitor.

 Miercuri seara: Canonul Domnului Iisus, Paraclisul Născătoarei de Dumnezeu, Canonul Îngerului păzitor,
Acatistul Sfinţilor Apostoli şi, cine va vrea, şi al Sfântului Nicolae.

 Joi seara: Canonul făcătoarei de viaţă Cruci, Paraclisul Născătoarei de Dumnezeu şi Canonul îngerului
păzitor.

 Vineri seara: Canonul Domnului Iisus, Acatistul Născătoarei de Dumnezeu, negreşit, apoi Canonul îngerului
păzitor şi al Tuturor Sfinţilor.

 Oamenii temători de Dumnezeu, care nu zăbovesc în gânduri deşarte, ci sunt stăpâni pe sine, se îndeletnicesc cu
citirea Psaltirii, a rugăciunilor după hotărâre, a cărţilor Legii Domnului şi ale Sfinţilor Părinţi şi dascăli ai
Bisericii.
 Euharistia de după Euharistie.

– După împărtășire Biserica a rânduit spre citire canonul de

mulțumire pentru Euharistie (Pr. Prof. Dr. Nicolae D. Necula,
Tradiție și înnoire..., vol. II, cap.: „Cum trebuie să ne
pregătim pentru primirea Sfintei Împărtăşanii”, p. 264-265.).

– Alte aspecte pe care creștinul trebuie să le ia în seamă, deși

sunt inferioare celor menționate mai sus, sunt acelea de a
nu scuipa după împărtășire; de a nu face metanii (în acea zi,
cum, de fapt, nu se fac nici sâmbăta și nici duminica); de a
nu săruta pe cineva sau ceva; de a mânca cumpătat pentru
a nu provoca reacții adverse și a risipi Sf. Euharistie; de a nu
înjura și multe altele acestora (să ajuți pe un sărac dându-i o
haină, o pâine, o sticlă de ulei sau altceva util lui; să ajuți pe
un bătrân, un copil sărac sau orfan...).
 Concluzii
Sf. Irineu de Lyon: Învățătura noastră este conform Euharistiei, iar Euharistia o
confirmă !
 „Cred, Doamne, şi mărturisesc că Tu eşti cu adevărat Hristos, Fiul lui Dumnezeu
celui viu, care ai venit în lume să mântuieşti pe cei păcătoşi, dintre care cel dintâi
sunt eu. Încă cred că Acesta este Însuşi preacurat Trupul Tău şi acesta este Însuşi
scump Sângele Tău. Deci mă rog Ţie; miluieşte-mă şi-mi iartă greşelile mele cele de
voie şi cele fără de voie, cele cu cuvântul sau cu fapta, cele cu ştiinţă şi cu neştiinţă.
Şi mă învredniceşte, fără de osândă, să mă împărtăşesc cu preacuratele Tale taine,
spre iertarea păcatelor şi spre viaţa de veci”. (*, Liturghier, EIBMBOR, Bucureşti,
2012, p. 189.)
 Bibliografie sumară
 Drd. Marius Stelea, Sfânta Euharistie în gândirea Sfântului Ioan Gură
de Aur, în Revista Teologică, anul IV (1994), nr. 1.
 Alexandre Schmemann, Euharistia, taina împărăţiei, traducere de Pr.
Boris Răduleanu, Editura Anastasia, Bucureşti, 1984.
 Pr. Vasile Răducă, Ghidul creștinului ortodox azi, Editura Humanitas,
București, 1998.
 Nicolae Cabasila, Despre viaţa în Hristos, studiu introductiv şi
traducere din limba greacă de Pr. Prof. Dr. Teodor Bodogae,
EIBMBOR, Bucureşti, 1997, cap. al IV-lea: „Care sunt roadele Sfintei
Împărtăşanii în viaţa duhovnicească”.
 *, Minuni și descoperiri din timpul Sfintei Liturghii, Editura
Bunavestire, Bacău, 2001.
 Sfântul Nicodim Aghioritul şi Neofit Kavsokalivitul, Deasa
împărtăşire cu Preacuratele lui Hristos Taine, Editura Reîntregirea,
Arhiepiscopia Alba Iulia, colecţia „Isvoare duhovniceşti” IX, Alba
Iulia, 2001.