ERGONOMIA COMPONENTELOR PC

1.1. Definirea conceptului de ”ERGONOMIE”

CUPRINS:
Capitolul 1. NOŢIUNI INTRODUCTIVE
1.1 Definirea conceptului de “ERGONOMIE”
1.2 Clasificarea ergonomiei
1.3 Ergonomia posturilor computerizate
1.4 Ergonomia interactiunii om-calculator

Capitolul 2. Caracteristicile PC-ului

Capitolul 3. Aspecte privind ergonomia partilor componente ale unui PC

3.1 Carcasa
3.2 Tastatura
3.3. Mouse-ului
3.4.Monitorului

Capitolul 4. Concluzii

BIBILOGRAFIE
 CAPITOLUL 1. NOŢIUNI INTRODUCTIVE

1.1 Definirea conceptului de “ERGONOMIE”

• ERGONOMIA este o știință interdisciplinară, care are ca obiect studiul factorilor de solicitare a omului în
procesul muncii, în scopul menținerii capacității de muncă la un nivel cât mai ridicat pe toată durata
schimbului de lucru și realizării obiectivelor în muncă [4].
• Ergonomia integrează cunoștințe din următoarele domenii [4]:
• medicină (anatomie, fiziologie, igienă);
• antropometrie;
• ştiinţe tehnice (proiectare de mijloace de producţie şi tehnologii);
• ştiinţe economice (economia, organizarea şi planificarea muncii, stimularea muncii, economia
energetică a organismului uman);
• psihologia şi sociologia muncii.
Figura 1. - Sistemul „om-produs-ambianţă"[4].
• Această figură prezintă sintetic domeniul ergonomiei ca intersecţia dintre subsistemele "produs", "om"," ambianţă". Când se
pune în discuţie competitivitatea prin prisma calităţii fie că este vorba de un produs, proces sau serviciu, trebuie făcută o
analiză amănunţită a acesteia. O astfel de metodă este analiza valorii care vizează realizarea funcţiilor utile ale produsului,
procesului sau serviciului, cu un cost minim fără a afecta calitatea şi performanţele acestora. Obiectivul fundamental al
metodei constă în optimizarea raportului dinte valoarea de întrebuinţare şi costul total de producţie şi se poate exprima prin
relaţia:
• Vi / Ct = max, (1)
• unde: Vi = valoarea de întrebuinţare;
• Ct = costul total de producţie.
 1.2. CLASIFICAREA ERGONOMIEI

• În funcţie de cerinţele care i se adresează, ergonomia poate fi privită după o serie de criterii care delimitează mai
multe feluri ale ergonomiei, cu domenii specifice de preocupare [4]:
• după scopul urmărit, distingem [4]:
• ”Ergonomia adaptării muncii la om”- studiază crearea mijloacelor confortabile de muncă, de la cele mai simple, la cele
mai complexe;
• ”Ergonomia adaptării omului la munca sa” –asigură fiecărui om o muncă potrivită cu aptitudinile si posibilităţile
individuale;
• după faza de aplicare [4]:
• „Ergonomia de concepţie” – se aplică în faza de proiectare a locului de muncă, utilaj, proces;
• „Ergonomie de corecţie” – studiază locurile de muncă deja existente;
• după obiectul preocupărilor [4]:
• ”Ergonomie a producţiei” – elaborează şi urmăreşte aplicarea standardelor ergonomice în procesul de producţie;
• ”Ergonomie a produsului” – elaborează şi urmăreşte aplicarea standardelor ergonomice ale produselor;
• după conţinut [4]:
• ”Ergonomia activităţilor” – studiază munca din punct de vedere antropologic, fiziologic, igienic;
• ”Ergonomia informaţiei” – studiază cognitivitatea implicată si generată de procesul de producţie, având la bază
percepţia, raţionamentul, decizia;
• ”Topoergonomia” – proiectarea dimensională a locurilor de muncă, conform particularităţilor antropometrice ale
omului;
• ”Bioergonomia” – studiază fenomenul de oboseală a organismului uman, în raport cu elementele de organizare a muncii;
 1.3. ERGONOMIA POSTURILOR COMPUTERIZATE
• După cum se poate constata, calculatorul tinde să devină, tot mai mult, o componentă fundamentală şi indispensabilă a
vieţii noastre. Computerele au revoluţionat modul în care comunicăm, lucrăm si participăm în toate formele de
activităţi.
• Potrivit unor date relativ recente, aproximativ 50% dintre gospodăriile din ţările vestice deţineau un computer acasă, iar
ţările scandinave conduceau cu un procent de 80% al căminelor care aveau un computer [3].
• Ca urmare a folosirii noilor tehnologii informaţionale, tot mai mulţi utilizatori de calculatoare sunt din ce în ce mai
îngrijoraţi cu privire la numeroasele probleme de sănătate sau de natură ergonomică, ca de exemplu [3]:
• Oboseală vizuală;
• Poziţie de lucru deficitară;
• Distanţă necesară vizualizării ecranului necorespunzătoare;
• Expunerea la radiaţii;
• Slabă satisfacţie a muncii.
• Mulţi operatori se plâng de oboseala vizuală care, de obicei, nu are legătură cu ecranele, ci, mai degraba cu timpul de
lucru care poate fi într-adevăr foarte intens şi obositor.
• Cu alte cuvinte, munca modernă este computerizată sever, ceea ce impune adoptarea de măsuri ergonomice
corespunzătoare, inclusiv privind interacţiunea om-calculator [3].
 1.4. ERGONOMIA INTERACŢIUNII OM-CALCULATOR
• Principalul scop al domeniului interacţiunii om-calculator este acela de a proiecta şi implementa interfeţe utilizabile. O
interfaţă este utilizabilă dacă utilizarea ei este uşor de învăţat şi, ulterior, uşor de reamintit, este eficientă, este consistentă şi
unitară, este flexibilă şi, nu în ultimul rând, este confortabilă [3].
• Utilizabilitatea este un concept important în proiectarea posturilor sau sistemelor de muncă computerizate care facilitează
explicarea problemelor pe care le întâmpină utilizatorul în interacţiunea cu calculatorul. Din această perspectivă, literatura de
specialitate prezintă pe larg numeroase beneficii sau avantaje pe care le aduc proiectarea şi implementarea unor interfeţe cu
grad ridicat de utilizare [3]:
• Îmbunătăţesc performanţa produsului:
• Companiile nu îşi pot permite să lanseze pe piaţă produse care nu au utilitatea cerută;
• Utilizatorul poate accepta, utiliza şi chiar recomanda produsul;
• Cresc vânzările şi veniturile:
• Gradul ridicat de utilizare poate fi un avantaj în faţa competiţiei;
• Se reduc timpii şi costurile de pregătire şi de ajutor în legătură cu produsul;
• Reducerea costurilor de întreţinere şi a costurilor de personal;
• Îmbunătăţeşte controlul procesului de muncă;
• Creşte satisfacţia utilizatorilor, precum şi productivitatea acestora;
• Creşte eficienţa:
• Când produsul nu este utilizabil, munca este mai puţin eficientă datorită interacţiunii cu calculatorul, în general, şi cu interfaţa
în special.
 CAPITOLUL 2. CARACTERISTICILE PC-ULUI
• Calculatorul reprezintă un ansamblu de componente cu funcţionare specifică având ca scop prelucrarea datelor.
• Clasificarea calculatoarelor după mărimi şi putere duce la următoarele categorii [2]:
• Calculatorul personal (Personal Computer, PC) este de dimensiuni mici, destinat unui utilizator singular, format dintr-un
ansamblu de componente minimale: unitatea centrală, tastatură pentru intruducerea datelor, monitorul pentru vizualizare şi un
dispozitiv de stocare pentru salvarea datelor.
• Staţia de lucru (Workstation), este asemănătoare calculatorului personal, însă dispune de unul sau mai multe microprocesoare
puternice şi de un monitor performant.
• Minicalculatorul, destinat utilizării multiple, este capabil să deservească simultan mai mulţi utilizatori.
• Mainframe, calculator destinat utilizării multiple, este capabil sa deservească simultan un număr de utilizatori de ordinul
miilor.
• Supercalculatorul, un calculator multiprocesor extrem de rapid, capabil să execute sute de milioane de instrucţiuni pe secundă.
Parţile componente ale unui calculator personal sunt prezentate in figura 2.[2]:

Figura 2. – Părţi componente ale unui PC [2]:

1. Monitor; 2. Placă de bază; 3. Microprocesor; 4. Memorie cu acces aleatoriu (RAM);
5. Plăci de extensie; 6. Sursă de tensiune joasă continuă (DC); 7. Unitate de disc optic;
8. Hard disk; 9. Tastatură; 10. Mouse.
 CAPITOLUL 3. ASPECTE PRIVIND ERGONOMIA
PĂRŢILOR COMPONENTE ALE UNUI PC
3.1. Carcasa
• Carcasa reprezintă spaţiul în care se asamblează componentele calculatorului. Caracteristicile exterioare ale carcasei:
• Forma, poate fi asimilată unui paralelipiped vertical (tower) sau orizontal (desktop).
• Dimensiunea, determină spaţiul în care se vor amplasa componentele.
• Designul, relativ limitat de formă.
• Interiorul carcasei cuprinde sursa de alimentare şi elementele de prindere a componentelor. Carcasa trebuie să fie suficient de
mare pentru a permite o asamblare aerisită a tuturor componentelor şi, în cazul în care există mai multe elemente generatoare
de căldură (procesorul central, procesorul grafic, hard disk-uri şi CD-ROM-uri), introducerea unor ventilatoare suplimentare
(Figura 3.).
• În funcţie de locul amplasării, scopul utilizării principale şi durata medie de utilizare se poate alege o carcasă cu un design
ergonomic, care să permită aerisirea şi menţinerea unei temperaturi scăzute, totul în dimensiuni reduse.

Figura 3. – Carcasă ergonomică PC [2].

 3.2. TASTATURA

• Tastatura este echipamentul principal de introducere a datelor în calculator. Se prezintă ca o colecţie de taste pentru litere, cifre,
semne speciale şi o serie de taste funcţionale.
• Formele convenţionale ale tastaturilor pot fi mai mult sau mai puţin ergonomice, în funcţie de tipul lor şi de utilitatea lor
tehnica. Tastatura ergonomică a fost prezentată de Microsoft în 1994 (Figura 4.). Aceasta are tastele aranjate în formă de “V”
curbat, permiţănd tastarea la un unghi natural dat de încheietura mâinii [5].

Figura 4. – Tastatura Microsoft Natural Pro Q4 [5].

• Tastaturile ergonomice moderne vin cu suporturi pentru sprijinirea palmelor, realizate din diferite materiale moi sau pernuţe cu
gel, cu diferite opţiuni pentru stabilirea înclinaţiei acesteia, cu fir sau fără pentru o mobilitate sporită (Figura 5.).
Figura 5. - Tastatura Microsoft Natural 4000 [5].

• Utilizarea corectă a tastaturii poate preveni apariţia durerilor musculo-scheletice, sau a sindromului de tunel carpian, îndeosebi
dacă utilizaţi computerul pentru perioade lungi de timp. Câteva sfaturi de utilizare în siguranţă sunt [1]:
• Plasaţi tastatura la nivelul coatelor. Partea de sus a braţelor trebuie să stea relaxată.
• Centraţi tastatura în zona frontală a corpului. Dacă tastatura are o minitastatură numerică, utilizaţi bara de spaţiu ca punct
central.
• Tastaţi cu mâinile şi încheieturile deasupra tastaturii, pentru a avea posibilitatea să utilizaţi întregul braţ pentru a ajunge la taste
îndepărtate, în loc să vă întindeţi degetele.
• Evitaţi ţinerea palmelor sau a încheieturilor pe orice tip de suprafaţă în timp ce tastaţi. Dacă tastatura are un suport pentru
palme, utilizaţi-l numai în timpul pauzelor de tastare.
• În timp ce tastaţi, atingeţi uşor tastele şi ţineţi încheieturile drepte.
• Atunci când nu tastaţi, relaxaţi-vă mâinile şi braţele.
• Faceţi pauze mici când utilizaţi computerul, la fiecare 15-20 de minute.
 3.3. MOUSE-UL
• Este echipamentul care comandă mişcarea cursorului pe ecran. În funcţie de tipul aplicaţiilor care s-au rulat, au apărut diverse
tipuri de mouse: cu două sau trei butoane (configurabile în diferite aplicaţii), cu rotiţă de derulare (pentru documente foarte
lungi), cu rotiţă sau buton lateral (pentru a fi manevrat cu degetul mare) etc. Mecanismul de determinare a mişcării a evoluat şi
el, de la mouse-ul cu bilă la mouse-ul optic cu tehnologie de urmărire IntelliEye (fără contact, poate fi utilizat pe aproape orice
suprafaţă). Conectarea la desktop se poate face cu ajutorul unui cablu pe portul serial, pe portul PS2 sau pe portul USB. Există
şi mouse-ul „cordless” (fără fir), care se bazează pe o comunicare cu calculatorul prin unde radio sau infraroşii (Figura 6.) [7].

Figura 6. - Mouse Microsoft Natural Wireless Laser 6000 [6].

• Aceste mouse-uri ergonomice sunt recomandate deoarece oferă un suport al palmei mult mai bun, degetele nu au o poziţie
încordată şi conferă o mobilitate sporită fără a creea tensiuni la încheietura mâinii, chiar şi în cazul utilizării îndelungate
(Figura 7.).

Figura 7. – Poziţia corectă de utilizare al unui Mouse [6].

• Pentru o poziţie cât mai ergonomică, se pot folosi mousepads-uri care au un rezemător pentru încheietura mâinii, alcătuit din
gel silicon, neopren sau alte materiale spongioase. Acesta asigură încheieturii mâinii un unghi mai natural care ajută la
reducerea oboselii și a efortului (Figura 8.) [7].

Figura 8. – Mousepad cu sprijin pentru încheietura mâinii [7].

 3.4. MONITORUL

• Dintre toate echipamentele periferice de ieşire, monitorul este de departe cel mai utilizat. Un monitor este constructiv la origine
un televizor, fără partea receptie a semnalelor TV de antenă.
• Clasificarea monitoarelor se poate face după următoarele criterii [8]:
• După tehnologia utilizată:
• Monitoare cu tub catodic (CRT) – folosirea acestora fiind în scădere.
• Ecran cu cristale lichide (Liquid Cristal Diode, LCD). Ecranele de tip Thin Film Transistor, TFT sunt cele mai raspândite
pentru computerele noi.
• Ecrane cu plasmă.
• După dimensiunea diagonalei – valorile uzuale sunt de 15, 17, 19, 20, 21, 22, 24 sau 27 ţoli. Dimensiunea suprafeţei vizibile
afectează în mod direct rezoluţia folosită.
• După rezoluţia maximă - se referă la numărul de pixeli (puncte individuale de culoare) afişaţi pe suprafaţa ecranului.
Exprimarea rezoluţiei folosite se realizează prin identificarea numărului de pixeli de pe axa orizontală şi cea verticală, cum ar
fi 640x480. Suprafaţa vizibilă a ecranului, rata de reîmprospătare a imaginii şi distanţa dintre doi pixeli alăturaţi determină
rezoluţia maximă suportată de monitor.
• După distanţa dintre pixeli (dot pitch) – este cu atât mai bună cu cât este mai mică. Micşorarea acestei distanţe conduce la
obţinerea unor rezoluţii din ce în ce mai bune. De exemplu, un ecran cu pixelii aşezaţi pe 1280 de rânduri şi 1024 de coloane
va suporta o rezoluţie maximă de 1280 x 1024 pixeli.
• După rata de reîmprospătare (pentru monitoarele CRT) - reprezintă numărul de imagini afişate pe ecran într-o
secundă. Dacă monitorul oferă o rată de reîmprospătare de 72 Hz, înseamnă că toţi pixelii ecranului sunt
reîmprospătaţi de 72 de ori pe secundă. Rata de reîmprospătare este extrem de importantă sub aspectul
ergonomiei, putând afecta vederea utilizatorului care să află în faţa calculatorului un număr mai mare de ore pe
zi. Atunci când rata de reîmprospătare este mai mică de 72 Hz, ochiul uman va recepţiona o pâlpâire continuă a
imaginii, ceea ce va conduce la obosire prematură şi apariţia durerii de cap.
• după adâncimea de culoare - reprezintă combinaţia dintre modurile de lucru suportate de placa video şi monitor,
determină numărul de culori care pot fi afişate. De exemplu, un ecran care poate opera în modul SuperVGA
(SVGA) poate afişa până la 16777216 de culori, deoarece poate lucra cu o descriere pe câte 24 de biţi pentru
fiecare pixel. Numărul biţilor utilizaţi pentru descrierea unui pixel mai este cunoscut şi sub numele de adâncime
de culoare. La o adâncime de culoare de 24 de biţi, 8 biţi sunt alocaţi fiecărei culori primare - roşu, verde şi
albastru. Această adâncime de culoare este de asemenea cunoscută sub numele de „true color” deoarece poate
produce peste cele 10 milioane de nuanţe pe care ochiul uman este capabil să le discearnă. Afişarea în 16 biţi de
culoare poate produce doar 65536 de culori. Afişarea pe 8 biţi produce 256 de culori sau nuanţe de gri, iar
afişarea pe 1 bit este monocromă.
• Aspectele ergonomice ale unui monitor ar trebui să fie:
• Ecran plat. Sunt de preferat aceste tipuri datorită dimensiunilor reduse pe care le ocupă, consumului
redus de putere, nu formează distorsiuni geometrice, dar mai ales lipsei pâlpâitului observabil care
oboseşte ochii mult mai repede.
• Distanţa de la monitor la utilizator să fie reglabilă. Acesta este de preferat pentru a nu depăşii unghiul
normal vizual (Figura 9.) şi distanţa de minim 50 cm (sau distanţa braţului întins) de la monitor la utilizator
(Figura 10.).

Figura 9. – Câmpul vizual al ochiului uman [9].

Figura 10. – Distanţa optimă al unui monitor faţă de utilizator [9].

 Înălţimea şi înclinaţia monitorului să fie reglabilă (Figura 11.). Poziţia monitorului faţă de utilizator ar trebui să fie
perpendiculară cu axa vizuală. Lumina ambientală poate micşora confortul vizual şi gradul de percepere al contrastului şi a
culorii. În acest caz se pot folosi filtre mate care micşorează reflexia şi împraştie lumina, sau soft-uri (F.lux), care reglează
contrastul si luminozitatea în funcţie de poziţia globală şi ora specifică.

Figura 11. – Monitor cu braţ articulat pentru ajustarea înălţimii şi poziţii [9].
 CAPITOLUL 4. CONCLUZII

• Ergonomia muncii la calculator ia în considerare o mulţime de factori, care includ amenajarea postului de lucru la calculator,
definirea sarcinii şi a metodelor de muncă, organizarea spaţială a încăperii de lucru, ambianţa luminoasă, sonoră şi termică,
factorii psihosociali legaţi de sarcina de muncă, operator, aparatura tehnică şi colectivul de muncă.
• De menţionat că prezenţa factorilor de risc psihosociali reprezintă un factor favorizant important pentru apariţia de
tulburări musculo-scheletale (o formă de somatizare a tensiunilor psihice) [4].
• Având în vedere importanţa şi particularităţile muncii la calculator, ea face obiectul unui set de norme internaţionale,
devenite standarde româneşti sub indicativul SR EN ISO 9241[4].
 BIBILOGRAFIE

1. http://www.microsoft.com/hardware/ro-ro/p/natural-ergonomic-keyboard-4000
10:21 11.04.2019
2. http://ro.saferpedia.eu/wiki/Calculator_personal 10:20 11.04.2019
3. Aurel Manolescu, Viorel Lefter, Alecxandrina Deaconu – Ergonomie, Ed.
Economică, Bucureşti, 2010
4. Nedeff Valentin, Panainte Mirela, Moşneguţu Emilian – Ergonomie seminar, Ed.
Alma Mater, Bacău, 2007
5. http://en.wikipedia.org/wiki/Microsoft_Natural_keyboard 10:24 11.04.2019
6. http://www.microsoft.com/hardware/ro-ro/mice 10:25 11.04.2019
7. http://en.wikipedia.org/wiki/Mouse_(computing)#Ergonomic_mice 10:26
11.04.2019
8. http://en.wikipedia.org/wiki/Computer_display10:27 11.04.2019
9. http://www.ergonomics-info.com/ergonomic-monitors.html 10:29 11.04.2019