FACULTATEA PEDAGOGIE CATEDRA PSIHOPEDAGOGIEI ȘI EDUCAȚIE PREȘCOLARĂ
Domeniul general de studiu: Ştiinţe ale Educaţiei
Programul de studiu: Psihologia socială şi a familiei
Lucrare la disciplina Consilierea psihologică
CONSILIEREA PSIHOPEDAGOGICĂ A COPIILOR CU PĂRINȚI DIVORȚAȚI
Autor: Spetețchi Eugenia,
studenta ciclului II, gr.14 M. Coordonator : Mîsliţchi Valentina, dr., conf. univ. CHIŞINĂU,2019 “ E grea pretenția, fără exempluri bune, Să fie cineva desăvărșit în lume.” (Al. Donici)
Cuprins
Divorțul și impactul lui asupra copiilor .
Tipuri de divort. Efectele divortului asupra copilului. Modele de consiliere. Concluzii generale. Recomandări. Bibliografie. Familia trebuie să fie un mediu în care copilul să fie iubit, să fie în siguranță, să găsească un model parental si un model educațional pe care să-l aplice în viitor când va fi el însuși părinte. Familia este contextul în care individul evoluează pe tot parcursul vieții sale, iar consecințele unei funcționări deficitare se reflectă întotdeauna negativ în starea de sănătate psihică și somatică a acestuia, dar și în dezechilibrele și suferințele sociale . Familia este prin definiție cadrul de satisfacere al nevoilor membrilor ei. Nevoile de bază, fiziologice sunt la fel de importante ca și nevoia de securitate, de dragoste şi apartenența, de recunoaștere. Toate aceste nevoi categorisite de Maslow ca fiind nevoi de tip D, împing individul la a căuta satisfacție , depind de ceilalți, de cei din jurul individului, de ceilalți membri ai familiei. Este evident faptul că o familie în care legăturile dintre membrii ei nu sunt de dragoste și respect, nu poate constitui un cadru propice de satisfacere a nevoilor umane și deci de dezvoltare normală. În Dicționarul UNESCO întâlnim o abordare mai largă, în care familia e ințeleasă drept „ formă de comunitate umană întemeiată prin căsătorie, care unește pe soți și pe descedenții acestora prin relații strânse de ordin biologic, economic, psihologic și spiritual.” Rolul familiei este crucial pentru formarea personalității copiilor. Primele lecții de viață și de comportament social sunt „predate” și învățate acasă. Expresia „cei șapte ani de- acasă” spune multe în acest sens. Rolul parintelui este acela de a-i oferi copilului un model și direcția de urmat în viață. Diferențele înregistrate în comportamentul moral și în valorile morale ale copiilor de aceeași vârstă se explică cel mai adesea prin diferențele înregistrate în practicile parinților în materie de educație. Divorțul a devenit una dintre cele mai răspândite probleme din ultimele decenii, iar numarul de copii care au parinți divorțați, a crescut simțitor Deși nu toți copiii sunt afectați în mod grav de divorțul părinților, totuși mulți dintre ei, manifestă dificultăți sociale și emoționale. Acei copii care au un puternic sprijin economic și social, schimbări minime ale mediului lor, o gândire pozitivă față de ei înșiși și parinți cu abilități parentale adecvate, se pare că au o adaptare optimă după divorț. Altor copii, divorțul parinților le poate afecta profund viața și modul de relaționare. Pentru un copil, părintele este cea mai importantă persoană din lume, mai importantă chiar decât sine însuși. Sau, mai corect spus, relația cu parintele este atât de necesara, de vitală copilului, încât acesta din urma este dispus să gândească sau să simtă oricum, numai să nu piardă această relație. Deși concepția despre divorț s-a schimbat mult în societatea contemporană, divorțul nu mai apare ca un eșec, ci ca o soluție și un început pentru o viață mai bună (consecințe pozitive). Realitatea dovedește că acesta are si multe consecințe negative. Consecințele negative pot fi atât la nivelul celor doi parteneri , cât și asupra copiilor. Tipuri de divorț: Divorțul copilului – în acest divorț avem în vedere cupluri care se constituie ca mod de siguranță al celuilalt, de obicei unul joacă rolul “copilului” și celălalt al “părintelui”. Când copilul ajunge să crească, își reorientează interesul spre alte persoane. Ca urmare el nu mai este interesat de a fi ocrotit, ci de a stabili un alt tip de relație de cuplu. De cele mai multe ori aceste divorțuri sunt calme și sunt efecte ale creșterii “copilului” si continuării drumului lui în afara cuplului. Este frecvent întâlnit și de obicei se asociază cu momente de trecere din casa parinților în cea a soțului / soției. Ca și când un copil nu este încă pregîtit să rămână acasă și nici să plece de acasă și atunci stabilește o relație cu altă persoană care este “părinte ocrotitor” Divortul “terței persoane” – în acestă formă divorțul devine vizibil abia în momentul în care în viața unuia dintre soți intervine o a treia persoană. De regulă, acest lucru se întâmplă în cuplurile care ajung să aiba probleme și să nu le cunoască, să le evite. Practic cei doi nu mai sunt demult timp împreună dar, în virtutea obișnuinței, continuă să se comporte ca și când nimic nu s-ar fi intâmplat. În plan simbolic, cea de-a treia persoană raspunde mult mai bine nevoilor inconștiente ale unei persoane si reușește să se integreze mai bine în lumea sa spirituală ceea ce face ca această persoană să devina mult mai importantă decât precedentă. Divorțul corectării – este un tip de divorț care se produce la maturitate de cele mai multe ori. În acest divorț, nu a existat practic niciodată o relatie între cei doi. Divorțul neconsumat – este un tip de cuplu cu probleme majore de comunicare, de relaționare. În fapt, deși în acte sunt căsătoriți, ei nici nu participă la aceleași activități împreună și chiar când o fac sunt în lumi paralele. Nu au capacitatea de a divorța și nici de a fi împreună. Este un cuplu blazat. Din punct de vedere psihologic ei trăiesc vieți separate, cu toate acestea păstrează aparențele unei familii împreună. Divorțul real – faptul că două persoane sunt la mare distanță geografică una față de alta este deseori un context care asigură o motivație pentru un divorț. Totuși acest tip de divorț nu se întâmplă decât dacă există și alte tipuri de dificultăți psihologice în cadrul acestei familii. Divorțul compulsiv – este un tip de divorț multiplu urmat, evident, de căsătorii. Acest tip de divorț este caracterizat de multă ambivalență, de incapacitatea de fuziune din partea celui care îl practică. Este un tip de divorț în care latura psihologică este decisivă. Devine amuzant pentru persoanele din jur atunci când multiplele divorțuri se produc cu una și aceiași persoană. Efectele divorțului asupra copilului Este universal cunoscut faptul că în fața divorțului copiii reacționează diferit, de obicei le este foarte greu, iar rănile sunt mult mai profunde decât ale celor doi parteneri care se despart. Fiecare copil este unic, are propria sa personalitate, evoluție și ritm de dezvoltare. Poate apărea o anumită iritabilitate în comportament. Copilul are nevoie să comunice ce simte și să aibă încredere în capacitatea sa de a crea, în propriile sale abilități.Durerea, neliniștea și conflictul dintre parinți în cazul unui divorț sunt resimțite și de cel mic. Acestea apar mult mai devreme; de fapt, toată perioada care anticipă o astfel de decizie de această situație să continue. Câteva tehnici specifice de lucru Atunci când copiii nu sunt dispuşi sau nu se simt confortabil să vorbească despre sentimentele lor, putem să apelăm la combinarea discuţiilor cu activităţi externe, ca de exemplu imagini video sau cărțile de poveşti. O modalitate simplă, dar eficientă, o reprezintă tehnica celor cinci sentimente: tristeţe, furie, fericire, frică şi singurătate. Este fomte important să nu se anticipeze şi nici să nu se sugereze răspunsul copilului. Se urmăreşte consonanţa dintre comportamentul verbal şi cel nonverbal al copilului atunci când răspunde la test. Întrebările se reiau, dacă este cazul. Tehnici de ascultare. Ascultarea activă Pe parcursul relatărilor clientului, consilierul trebuie să fie preocupat in permanentă de intrebări precum. Ce spune de fapt clientul ? ; Care sunt mesajele reale ale a acestuia ?. Această preocupare poate fi verbalizată prin afirmatii de tipul: Se pare că suferiți mult din cauza faptului ca... . În felul acesta, consilierul arată că manifestă un interes sporit față de ceea exprima clientul, printr-o atitudine plină de atenţie şi solicitudine. Tehnica "rezolvării mutuale a problemei" O tehnică familială deosebit de utilă ar fi cea dezvoltată de către R. Dreikurs (1974) sub numele de "rezolvare muhlală a problemei". Părintele sau aparţinătorul şi copilul se întâlnesc cu o altă persoană (consilierul), încercând să-şi imagineze soluţii pentru problemă, urmând paşi specifici. Strategii de consiliere Strategii de identificare a gândirii negative, a atitudinilor şi sentimentelor negative. Strategii de schimbare a comportamentelor indezirabile Strategia contractelor comportamentale şi a procedeelor de întărire Strategia practicii negative Strategii operante de întărire (B.F. Schinner, 1953) Strategia modelării indirecte Strategia monitorizării sau autocontrolului În concluzie indiferent de nivelul de normalitate al divorțului în societatea zilelor noastre, decizia părinților pentru separare și divorț plasează copilul și familia la risc pentru suferință atât pe termen scurt cât și pe termen îndelungat. Știința psihologică a făcut progrese semnificativ pentru înțelegerea factorilor care îngreunează viața copilului, cu părinți divorțați, la vârste diferite și identificarea strategiilor de colaborare parentală post-divorț care minimalizează efectul factorilor de risc. Recomandări 1.Ne abținem de la dramatizări. Ajutăm copilul să înțeleagă că divorțul este ceva ce se întâmplă între adulți, dar fără a exagera situația. Tutelarea excesivă la fel va face copilul să creadă că ceea ce s-a întâmplat între părinți e ceva deosebit de grav. 2.Evităm „aruncarea” de emoții negative asupra celuilalt soț. Cel puțin în prezența copilului. Când facem acest lucru, ne ajutăm doar să scăpăm de tensiunea pe care o suportăm în interior, dar cu prețul prejudicierii relației noastre cu copilul și relației copilului cu celălalt părinte. 3.Comunicăm cu copilul despre ceea ce urmează să facem într-o manieră potrivită vârstei sale. Astfel consolidăm relația cu copilul și ne asigurăm că el nu-și va crea niște explicații iraționale în legătură cu ceea ce se întâmplă. 4.Negociem cu fostul partener despre cum să abordăm copilul. Luăm în seamă că se rupe doar legătura ce ține de adulți ca cuplu, dar cea de părinți va rămâne pentru totdeauna. Copilul are nevoie de ambii părinți. 5.Oferim șansa copilului să ne adreseze întrebări. Și ne pregătim că unele ne vor putea incomoda. Acest lucru nu înseamnă că vom insista în a fi întrebați de copil, măcar ceva, copilul poate să nu aibă întrebări la acel moment. 6.Permitem socializarea liberă dintre copil și celălalt părinte. Aceasta îl va ajuta să treacă mai ușor peste momentele mai dramatice pe care ar putea să le suporte. 7.Asigurăm copilului starea de siguranță și confort. Lucru care poate deveni destul de dificil, în special atunci când copilul încearcă, prin comportamentul său de „copil ascultător”, să ne reîmpace cu fostul partener. Explicăm copilului că divorțul este permanent, dar este doar între tata și mama. 8.Evităm folosirea copilului pe post de „spion”. În general, nu se recomandă implicarea copiilor în „chestii neplăcute ale adulților”, de altfel ar însemna că copilul este familiarizat în exces cu ceea ce ține relaționarea de cuplu în situații în care suntem pentru el părinte. 1. Bibliografia
Băban A. Consilierea educațională. Cluj- Napoca: 2001, p.15.
Conf. univ. dr. Tatu Cornelia, „Consilierea familiei si terapii de familie – note de curs masterat”, Universitatea Spiru Haret, Facultatea de Psihologie si Pedagogie Brasov, 2009 Curs Tehnici de Consiliere 2007-2008,Lect. Univ. Drd. Ghiursel Regep, Univ. „ Andrei Șaguna”, Constanța Dumnitru Al. Ion, „Consiliere Psihopedagogica”, Ed. Polirom, Iasi, 2008. Enăchescu C. Tratat de psihanaliză și psihoterapie. București: Editura Didactică și Pedagogică R.A. 1998, p.253.
Mitrofan I. Mitrofan N. 1991 Familia de la A....la Z Editura Științifică,București
Micleușan Z. Cuznețov L. Bazele consilierii,Ghid metodologic, Chișinău,2015 TurliucmN, 2004 Psihologia Cuplului și a Familie Editura Științifică Performantica,Iași Vă Multumesc.