ELEMENTE DE DESIGN ŞI ESTETICA AMBALAJELOR

1. Generalităţi privind estetica, estetica industrială,

design-ul industrial

Dezvoltarea şi modernizarea comerţului, diversificarea

formelor de comercializare au intensificat preocuparea
producătorilor şi comercianţilor de a extinde operaţiile de
preambalare.
Aceasta a fost posibilă datorită “exploziei” înregistrate în
industria ambalajelor (statisticile dovedesc că în S.U.A.
industria ambalajelor este comparabilă ca volum de activitate
cu cea a automobilelor).
 Un ambalaj de calitate trebuie să
îndeplinească o serie de cerinţe
tehnice, constructive, economice şi
de durabilitate.

La acestea s-a adăugat o nouă

cerinţă, şi anume dimensiunea
estetică a ambalajelor.
• Problema creării şi producerii ambalajelor nu mai ţine în
mod exclusiv de domeniul cercetării şi dezvoltării
producţiei, a unor noi tehnici şi procedee de fabricaţie.
• Ea devine din ce în ce mai mult legată de activităţile de
stocare, expediere şi transport, comercializare şi
publicitate.
• Elementele de psihologie socială, dorinţele
consumatorilor şi importanţa mesajului informaţional al
ambalajului în asigurarea unei reale protecţii a acestora,
relaţiile cu publicul şi reclama, ecologia şi, nu în ultimul
rând, designul sunt factori ce determină complexitatea
procesului de creare a ambalajelor.
• În tratarea estetică a ambalajului trebuie să se ţină seama
de existenţa unui complex senzorial, care determină o
manifestare de aprobare sau de respingere din partea
simţului estetic al fiecărui individ, de efectul emoţional
declanşat de actul de cumpărare şi de consum.

• Realizarea unui ambalaj necesită cunoştinţe de design

industrial, cunoştinţe de estetică şi cunoştinţe legate
psihologia de cumpărare.
• Estetica studiază: frumosul natural, armonia ambientului,
aspectul obiectelor în strânsă legătură cu utilitatea lor,
formele de comunicare vizuală, dar mai ales creaţiile
artistice.

• Prima personalitate care s-a ocupat de estetică a fost

germanul Alexander Baumgarten (1714 – 1762) care afirmă
existenţa mai multor tipuri de frumos: frumos natural, frumos
artistic, la care se adaugă în prezent frumosul industrial.
• Frumosul industrial – extinde noţiunea de frumos la
obiectele rezultate în urma activităţilor de producţie;
• realizarea frumosului industrial se face cu ajutorul design-
ului şi a esteticii industriale.

• Estetica industrială este un proces de implicare a artei în

realizarea produselor industriale;
• cuprinde: elemente de proiectare, de teorie a formelor, de
teorie a culorilor, de sociologie a gusturilor.
• Design-ul are ca principală semnificaţie procesul de
concepere şi proiectare a formelor produselor legate de
utilitatea şi funcţionalitatea lor.

• Când noţiunea se referă produsele industriale se utilizează

termenul design industrial, termen contemporan ce
desemnează ansamblul de concepţii şi procedee vizând
proiectarea estetică a obiectelor de uz practic”. (Dicţionarul
de artă, 1995)
• Caracteristicile obiectelor realizate în urma unui
proces de design industrial:

• Logica formei să corespundă întrebuinţării produsului

• Materialele şi structurile formei să fie alese având în

vedere solicitările la care va fi supus produsul în timpul
funcţionării lui normale

• Realizarea obiectului să nu implice eforturi economice prea

mari
• Obiectul realizat prin design industrial să fie mai uşor de
folosit, manipulat, manevrat

• Obiectul să ofere maxim de confort

• Obiectul să necesite un minim de cheltuieli pentru

întreţinere sau funcţionare
• 2. Elementele esteticii ambalajelor

• Ambalajele sunt privite ca produse finite de sine

stătătoare, integrate în categoria mărfurilor industriale.

• Pentru mărfurile industriale au fost definite următoarele

elemente ale esteticii: funcţia, forma, structura, linia,
desenul, ornamentul, stilul, culoarea, simetria,
proporţia, armonia şi contrastul.
• Deoarece proprietăţile estetice au un puternic caracter
subiectiv, s-a căutat reducerea acestui subiectivism pentru a
putea aprecia şi compara concret mărfuri similare produse de
firme concurente.
• Acest lucru a fost posibil cu ajutorul relaţiilor care se stabilesc
între elementele esteticii şi celelalte categorii de proprietăţi ale
mărfurilor industriale:
– relaţii cu elementele ergonomice, cuprind relaţiile om –
produs;
– relaţii cu tectonica produsului, includ raporturile formă –
funcţie, formă – material, formă – mediu ambiant;
– relaţii între aspectul şi finisarea suprafeţelor şi marca de
fabrică ce individualizează produsul şi îl deosebeşte de alte
produse similare;
– relaţii cu grafica ambalajului de prezentare a produsului.
• Pentru ambalaje, elementele particulare ale esteticii sunt
considerate: forma, desenul (grafica), culoarea, simetria,
armonia şi contrastul.
• Forma ambalajului - se referă la figura spaţială care are o
anumită semnificaţie.
• Se constată că forma a evoluat în timp, în strânsă legătură
cu dezvoltarea tehnicii; astfel, s-a trecut de la forme greoaie,
încărcate, la forme simple, elegante şi raţionale.
• În cadrul tendinţei actuale de simplificare a formelor
ambalajelor se urmăreşte:
– Conceperea unor forme uşor perceptibile
– Conceperea unor forme logice, inteligibile
– Conceperea unor forme cu o maximă valoare informaţională
• Forma ambalajelor a devenit astăzi un element de înnoire şi
diversificare, de creştere a competitivităţii mărfurilor
alimentare pe piaţă, în condiţiile unor diferenţe mici în ceea
ce priveşte celelalte caracteristici tehnico-economice.

• Se remarcă, de exemplu, preocuparea modernă de a adapta

forma ambalajelor la întrebuinţări suplimentare:

– ambalajele unor produse alimentare pentru copii (zaharoase, băuturi

răcoritoare) se pot folosi şi ca jucării;

– unele ambalaje din carton sau plastic îmbracă forma unor genţi care
servesc la transportul sticlelor sau cutiilor metalice;

– ambalajele din material plastic pentru lapte pot fi ulterior folosite drept
căni.
• Desenul (grafica) ambalajului – este un element estetic
important pentru ambalaje, care, alături de culoare,
determină în mod semnificativ aspectul final.
• Grafica este esenţială în formarea imaginii estetice a
ambalajului.
• Grafica cuprinde totalitatea fotografiilor, desenelor,
sloganelor şi simbolurilor ce contribuie la impactul iniţial pe
care un produs prin ambalajul său îl are asupra
consumatorilor şi joacă un rol important în comunicarea de
informaţii şi impresii despre produs.
• Stiluri de grafică:
– Grafica modernă - urmăreşte crearea unei exprimări
simbolice, schematizate, simplu de înţeles şi de reţinut;

– Grafica comercială - sugerează, prin fotografii, desene şi

diferite alte mijloace, caracteristicile produsului, utilitatea,
destinaţia;

– Grafica umoristică - la care în soluţia estetică se includ

caricaturi sau alte elemente similare ce apropie produsul
de consumator.
• Caracteristicile graficii ambalajelor moderne pentru
produsele alimentare:

– grafică simplă, dar expresivă

– grafică ce prezintă produsul într-un mod atrăgător

– duce la remarcarea produsului

– declanşează efectul de cumpărare
– stimulează imaginaţia
• Grafica ambalajului ajută la realizarea funcţiei de informare
şi promovare a produsului prin corelarea imaginii cu textul
publicitar şi cu coloristica.

• Unii autori consideră că textul publicitar trebuie redus la

minimum, funcţia comunicării informaţiilor trebuind să fie
preluată de coloristică, de simboluri şi de forma ambalajelor.
•
• Efectul de reclamă al ambalajelor este completat de marca
de fabricaţie, care trebuie să facă parte în mod obligatoriu
din grafica ambalajului.
• Simetria ambalajului - este expresia unor raporturi de
mărime şi formă, de ordine şi dispunere, de potrivire şi
concordanţă existente la analiza unui ambalaj.

• Ambalajele simetrice sunt avantajoase din punct de vedere

al realizării practice (formă regulată, consumuri mai mici de
materiale, posibilităţi de grupare a mai multor ambalaje, de
paletizare şi optimizare a producţiei şi a transportului).
• Dezavantaje ale ambalajelor simetrice:

– asemănătoare cu ale altor produse, se pot confunda

– necesită un efort mai mare de individualizare prin

culoare, desen, plasarea informaţiei, mărimea literelor,
etc.
• Armonia şi contrastul ambalajelor

• Armonia este o categorie estetică complexă, ce include

parţial sau total, celelalte proprietăţi estetice, având ca scop
prezentarea ambalajului produsului sub formă atrăgătoare
care, însă, să sugereze şi utilitatea şi funcţionalitatea lui.
• Armonia este considerată ca efect al frumosului.

• Contrastul este o categorie estetică ce se referă la variaţie,

constituind un element ce stimulează percepţia.
• Contrastul înlătură monotonia şi conferă unicitate
ambalajului.
• Prin utilizarea contrastului se urmăreşte obţinerea unui efect
pozitiv, de evidenţiere a unor elemente constitutive ale
ambalajului.
• Contrastul poate fi:

– Contrast cromatic rezultat din combinaţia a mai multor

culori contrastante

– Contrast al formei rezultat din îmbinarea de forme

diferite, de exemplu variaţii de diametru

– Contrast de materiale, dacă ambalajul este realizat din

combinarea de materiale de ambalare diferite
• Culoarea – element estetic definitoriu în ambalarea
mărfurilor

• Culoarea apare ca unul din cele mai importante elemente ale

esteticii.

• Din cele mai vechi timpuri, omul s-a folosit de culoare, i-a
atribuit cele mai interesante semnificaţii şi chiar puteri
magice, dar cercetarea ştiinţifică a culorilor începe abia în
secolul al XVII-lea şi va lua o amploare deosebită în secolele
următoare, o dată cu dezvoltarea industriei coloranţilor,
industriei textile şi pielăriei, construcţiilor etc.

• Disciplina care studiază astăzi teoria şi practica culorii poartă

numele de cromatologie.
• Actualmente, culoarea folosită adecvat este un element
esenţial ce defineşte valoarea estetică a produselor
industriale.

• Privită din punct de vedere estetic, culoarea este o

caracteristică de mare importanţă în cadrul procesului de
înnoire şi diversificare a gamei sortimentale de ambalaje.

• Acest lucru se datorează efectelor fiziologice şi psihologice

pe care culorile le au asupra oamenilor.
• Culorile calde (roşu, portocaliu, galben) sugerează
apropierea în spaţiu, determină o uşoară creştere a presiunii
sangvine şi intensificarea respiraţiei.

• Culorile reci (albastru, verde, violet) dau impresia de

depărtare, duc la scăderea presiunii sangvine şi provoacă o
stare de depresie, de descurajare.
• Factorii care influenţează aprecierea culorilor sunt:
compoziţia şi intensitatea luminii, fondul şi structura
suprafeţei.

• Astfel, la lumina becului cu incandescenţă, galbenul se vede

mai intens, roşul mai deschis, iar albastrul mai întunecat.

• La lumina solară culorile se văd mai palide şi albicioase; la

scăderea intensităţii luminii, culorile se percep mai greu,
unele din ele nu se mai pot observa sub un anumit prag al
intensităţii luminoase.

• Prima culoare care „dispare” este roşul, apoi galbenul.

• Pe un fond închis (gri, negru), culorile deschise apar foarte
clar; pe un fond albastru, produsele de culoare roşie se văd
galben- portocalii.

• Când structura suprafeţei este netedă, lucioasă, culorile

devin mai luminoase, iar când structura suprafeţei este
aspră, culorile se văd mai întunecate.

• Preferinţa pentru culori este condiţionată nu numai de legi

ale percepţiei, ci şi de convingeri şi de predilecţii personale.

• În afară de valoarea afectivă, deoarece toate produsele

cumpărate sunt colorate, culoarea are şi o mare valoare
economică.
• În consecinţă, pe lângă simbolul de marcă, culoarea constituie
cu siguranţă al doilea element de importanţă în identificarea
ambalajului în context internaţional.

• Galbenul pentru Kodak, culoarea roşie pentru Coca-Cola sau

albastrul pentru Gauloises au o pondere majoră (uneori peste
50%) din imaginea mărcii.
• Culoarea este unul din cele mai importante mijloace pe care-
l deţin designerii pentru a face din ambalaj o unealtă efectivă
de comunicare.
• Dar înainte de a decide folosirea unor culori, trebuie să se
cunoască efectul acestora şi mecanismul perceperii lor.
• Culoarea ambalajului face un produs mai mult sau mai puţin
agresiv, mai feminin sau mai masculin, mai ieftin sau mai
scump, mai călduros sau mai rece.
• De la alegerea unei culori pentru caracteristicile sale
intrinseci trecem la cea care va fi condusă de o grijă
determinată: aceea de a vinde, prin care facem un pas
important, intervenind cu o motivare.
• Culoarea va fi un element de vânzare, impunându-se mai
întâi alegerii cumpărătorului prin seducţia sa.
• Fabricantul a simţit această valoare şi o utilizează din ce în
ce mai mult pentru scopurile sale comerciale.
• Culoarea este astfel o necesitate vitală, peste tot ea işi
revendică drepturile.
• Obiectele prezentate într-un magazin trebuie să atragă şi să
reţină atenţia, trebuie să se impună mai întâi privirii, pe urmă
minţii prin aspectul lor, adică prin formă şi culoare.
• Este foarte dificil a prescrie reguli de folosire a culorilor în
domeniul ambalajelor, reguli care, de altfel, par să nu existe.
• Se poate admite şi trebuie reţinut faptul că anumite culori
(gri, maro) sunt cel mai des defavorabile, sau că anumite
culori permit diferenţierea articolelor de lux faţă de celelalte:
violetul, carminul, purpuriul.
• Mai sigur este faptul că anumite culori nu trebuie
recomandate pe anumite pieţe unde, din anumite motive de
tradiţie, cultură, religie sau politică, nu favorizează
desfacerea.
• In China nu se pot vinde obiecte albe căci este culoarea
doliului, a tristeţii, a morţii.
• Albastrul este culoarea supărării, dar ambele culori sunt
apreciate în Grecia.
• Chinezii însă admit un raport între culori şi organele corpului:
pancreasul şi glanda renală sunt sub semnul violetului, ficatul
al indigoului, organele nutriţiei al verdelui, inima şi creierul al
galbenului, sistemul nervos al portocaliului.
• În Pakistan, Israel, Venezuela, culoarea galbenă nu este
simpatizată.
• În SUA, roşul este simbolul curăţeniei, în timp ce englezii
sunt de părere contrară.
• În Suedia, albastrul simbolizează bărbăţia, în timp ce în
Olanda el simbolizează feminitatea.
• În Italia, ţara însorită, roşul este culoarea preferată, în timp
ce în Anglia, Suedia, Olanda se preferă albastrul şi auriul.
• Culoarea cea mai vizibilă este galbenul auriu, urmează
roşul şi verdele.

• Albastrul închis, griul şi maronul sunt cel mai puţin capabile

de a crea un apel.

• În concluzie, alegerea culorii unui ambalaj trebuie să se

facă în funcţie de natura obiectului, de locul de vânzare
preferenţial şi de clientela medie.
• Sunt câteva lucruri evidente şi care nu trebuie scăpate cu
vederea.
• Mai întâi, culoarea este înainte de orice o senzaţie, ea
presupune o stare de spirit, provoacă o reacţie imediată a
organismului şi psihicului.
• Primul rol al ambalajului va fi acela de a atrage atenţia.
• Se va alege deci culoarea suficient de vizibilă, ţinând cont
de faptul că produsele stau alături de cele concurente, nu
sunt niciodată izolate, iar produsele care le înconjoară sunt
la fel de colorate şi concepute în acelaşi scop.
• Orice armonizare insuficientă între forma şi culoarea
produselor are repercursiuni deosebite în viaţa oamenilor.
• S-au facut studii interesante asupra modului în care
consumatorii preferă să fie colorate produsele.
• S-au obţinut rezultate care relevă faptul că preferinţele pentru
anumite culori diferă după vârstă, ocupaţie, regiune, tradiţii
chiar şi aspecte legate de educaţie.
• Orice rezolvare superficială, care nu ţine seama de destinaţia
produsului, zona geografică de folosinţă etc. generează
pagube materiale şi spirituale atât în cadrul producţiei cât şi
al consumului.
• Efectele culorilor la consumatori
• Roşul este o culoare care atrage privirea, reţine atenţia.
• El simbolizează forţa, pasiunea, sugerează forţă şi vigoare,
îndeamnă la acţiune şi dinamism.
• Dar roşul trebuie folosit cu multă atenţie.
• Un roşu prea închis, sângeriu sau purpuriu, poate provoca
agitaţie necontrolată şi chiar stări depresive.
• Un exmplu foarte relevant în care s-a folosit culoarea roşie cu
un efect garantat este cel al firmei Coca-Cola.
• Recunoaştem cu toţii culoarea înconfundabilă a emblemei
Coca-Cola care este de un roşu intens, nu foarte deschis, dar
nici închis, o culoare care inspiră tinereţe şi bună dispoziţie.
• Produsele gen cafea, ciocolată, băuturi revigorante (Red
Bull) se folosesc des de culoarea roşie şi de semnificaţiile ei.
• Portocaliul înviorează, dă impresia de curăţenie şi intimitate.
• Portocaliul este o culoare caldă, stimulatoare emotiv, ea
măreşte sociabilitatea şi favorizează comunicarea.

• Verdele este în general o culoare tonică, dar şi cea mai

pretenţioasă şi ambiguă dintre culori.
• Verdele este asociat cu prospeţimea, este culoarea ecologiei,
de aceea este folosit des la produsele de curăţenie.
• Verdele pal dă impresia de delicateţe, un verde auriu
sugerează energie, verdele gălbui – oboseala, iar verdele
închis boală şi deprimare.
• Se foloseşte în general la produsele care contin multă clorofilă
sau alte vegetale. (iaurtul Activia, care conţine germeni de
grâu şi fibre vegetale)
• Rozul pal indică feminitate şi delicatete.
• Un roz mai accentuat dă impresia de intimidate şi distincţie.
• Această culoare se foloseşte în general în ambalarea
produselor alimentare pentru copii, a dulciurilor şi a
cosmeticelor.
• Galbenul este o culoare tinerească, un galben-măsliniu
sugerează însă descompunerea şi deprimă.
• Galbenul este des folosit pentru că este o culoare de
semnalizare, folosită şi în semnele de circulaţie.
• Îl întâlnim pe bulinele de preţ recomandat sau când este vorba
de preţuri speciale (2,5l la preţ de 2l).
• În combinaţie cu roşu sau negru se realizează acel contrast
menit să atragă atenţia asupra unei promoţii sau reduceri de
preţ.
• “M”-ul galben cu design special este distinctiv pentru lanţul
de magazine Mc'Donald.
• Alegerea este inspirată pentru orice fast-food, pentru că
galbenul nu numai că este o culoare care avertizează, dar
are rol şi în ameliorarea digestiei.

• Albastrul deschis este culoarea seninătăţii şi linistii, dar

albastrul prea închis poate fi deprimant.

• Negrul este culoare de doliu, dar când este şlefuit şi i se da

luciu poate sugera foarte bine eleganţa şi distincţia.
• Bronzul este o culoare universală simbolizând solidaritatea
şi durabilitatea. El nu este niciodată vulgar sau brutal.

• Argintiul este folosit în industria alimentară mai ales la

produsele dietetice, cum ar fi băuturile light, fără zahăr.

• Albul combinat în special cu albastru, dă impresia de

prospeţime şi puritate.
• Această culoare este mai ales folosită în cazul produselor
lactate pentru a sugera un produs igienic şi proaspăt.
• Alte culori folosite pe ambalajul acestor produse au rolul de a
elimina monotonia şi sunt de regulă în nuanţe pastelate.
• Există şi culori “nobile”, cum ar fi auriul, argintiul, purpuriul,
albastru închis intens, care de regulă indică nivelul premium
al unui produs.
• Violetul – tot o culoare nobilă - este cel mai puţin indicat
pentru semnalizarea unui produs pentru că – spun cei care
au studiat efectul culorilor - el este agreat doar de
persoanele care au atins un anumit nivel spiritual, este o
culoare prea rafinată pentru publicul larg.
• STANDARDIZAREA ŞI FABRICAREA AMBALAJELOR

• 1. Standardizarea ambalajelor

• Standardizarea reprezintă activitatea de elaborare şi

implementare a unor documente de referinţă (standarde),
conţinând soluţii ale problemelor tehnice, comerciale,
referitoare la procese şi rezultatele acestora, având un
caracter repetitiv în relaţiile dintre partenerii economici.
• Standardizarea în domeniul ambalajelor constituie un mijloc de
raţionalizare prin simplificare a producţiei de ambalaje.
• Pe această cale se reduce numărul tipurilor constructive şi se
corelează dimensiunile ambalajelor cu dimensiunile paleţilor de
transport – manipulare.
• Tot prin standardizare se ajunge la unificarea metodelor de
verificare a ambalajelor la diferite solicitări (mecanice, fizice,
chimice) în timpul transportului, manipulării şi depozitării.
• Una dintre metodele de standardizate a ambalajelor o
reprezintă tipizarea.
• Prin tipizare se elimină tipurile, mărimile, dimensiunile şi
capacităţile acelor ambalaje care nu au o justificare
economică suficientă.
• Tipurile de ambalaje rămase în fabricaţie se grupează astfel
încât să servească aceluiaşi scop şi să fie similare din punct
de vedere constructiv, dar diferă între ele ca mărime.
• Tipizarea este întâlnită mai ales la ambalajele de transport,
unde se poate ajunge până la aşa-numitele „ambalaje de uz
general” – lăzi de carton, lăzi navete din material plastic,
butoaie de lemn, cutii şi bidoane metalice sau din materiale
plastice, lăzi de lemn, etc.
• Avantajele folosirii ambalajelor tipizate sunt:

• creşterea producţiei de ambalaje

• posibilitatea automatizării producţiei cu efecte pozitive

asupra productivităţii muncii şi a economiei de materiale

• reducerea preţurilor
• Dezavantajele folosirii ambalajelor tipizate:

• reducerea tipurilor de ambalaje este în detrimentul

producătorilor de alimente, care nu mai găsesc ambalajele
potrivite ca mărime, capacitate, dimensiuni pentru mărfurile
pe care le produc şi sunt nevoiţi să aleagă ambalaje
neeconomice, mai ales din punctul de vedere al cantităţii
comercializate.
• Dacă pentru ambalajele de transport folosirea celor tipizate
sau de uz general se justifică din punct de vedere
economic, pentru ambalajele de desfacere standardizarea
se aplică mai puţin.

• Ambalajele de prezentare au rolul de a vinde marfa şi de

aceea o uniformizare a lor este în detrimentul scopului
pentru care au fost concepute.

• Tipizarea ambalajelor de prezentare ar duce la o

monotonie în prezentarea mărfurilor, la frânarea libertăţii de
creaţie şi ar constitui o piedică în calea promovării
vânzărilor.
• În general, se caută un optim între costul ambalajului
(standardizat sau nestandardizat) şi avantajele de
promovare pe care acesta le aduce.

• Dacă se folosesc ambalaje standardizate, acestea pot fi

personalizate cu ajutorul culorilor, etichetării, elementelor
auxiliare ale ambalajelor (capace, capişoane, îmbrăcarea
ambalajelor, etc.).
• În cazul ambalajelor se pot identifica două efecte
majore ale aplicării standardizării:

– efecte economice – datorate raţionalizării activităţii de

proiectare, a reducerii consumurilor de materii prime şi
materiale pentru ambalaje, precum şi cele de
manoperă;

– efecte sociale – ca urmare a creării unei ambianţe

unitare şi estetice, a unui mod de prezentare a
mărfurilor agreabil şi civilizat.
• În prezent, în România, datorită
numărului mare de ambalaje existent în
circulaţie există şi un număr mare de
standarde cu referiri la ambalarea
produselor; majoritatea sunt grupate în
secţiunea Z din Catalogul
standardelor române, intitulată
Ambalaje, produse şi dispozitive
auxiliare de ambalare.
• Standardele sunt sistematizate în următoarele categorii:

• Generalităţi:
• terminologia;
• proiectarea ambalajelor
• încercarea ambalajelor şi a materialelor de ambalare
• marcarea ambalajelor
• diverse.

– Ambalaje din lemn

• generalităţi;
• lăzi şi stelaje;
• panouri;
• butoaie;
• coşuri şi împletituri.
• - Ambalaje din hârtie şi carton
• generalităţi;
• pungi;
• cutii;
• tuburi;
• saci;
• lăzi.

– Ambalaje din sticlă

• generalităţi;
• borcane
• flacoane;
• butelii;
• fiole.
 – Ambalaje din cauciuc şi mase plastice
• ambalaje suple
• ambalaje rigide

– Ambalaje din materiale complexe

• Saci

– Produse auxiliare de ambalare

• capsule;
• rondele şi inele;
• capace;
• dopuri;
• diverse.
• În afară de standardele pentru ambalajele propriu-zise, mai
există standarde referitoare la operaţia de ambalare, precum
şi standarde ce cuprind metodele de verificare a ambalajelor.

• Standardele procesului de ambalare urmăresc folosirea

optimă şi economisirea resurselor materiale, energetice şi
umane implicate în operaţia de ambalare, precum şi orientarea
ambalării spre acele metode care asigură păstrarea calităţii
alimentului ambalat.
• .
• În cadrul standardelor referitoare la metodele de verificare a
ambalajelor sunt descrise încercările la care se supun
ambalajele din punct de vedere mecanic, fizic şi chimic
pentru a vedea dacă sunt potrivite pentru alimentul ce
urmează a fi ambalat.

• În prezent se urmăreşte unificarea metodelor de încercare

a ambalajelor, perfecţionarea lor şi găsirea altora noi,
adaptate la noile ambalaje sau materiale de ambalare
folosite în industria alimentară
• Standardizarea internaţională în domeniul ambalajelor

• Acţiunea de standardizare internaţională a ambalajelor

pentru produsele alimentare urmăreşte unificarea unui număr
cât mai mare de standarde naţionale, cu efecte pozitive în
ceea ce priveşte simplificarea comerţului internaţional cu
alimente.

• Organizaţia Internaţională de Standardizare ISO lucrează

cu următoarele comisii în domeniul standardizării
ambalajelor:
• comisia pentru ambalaje de uz general pentru alimente,
• comisia pentru cutii metalice etanşe,
• comisia pentru ambalaje din hârtie şi carton,
• comisia pentru containere de transport a mărfurilor.
• Fabricarea ambalajelor
• Cerinţele impuse ambalajelor prezentate mai sus corespund
cu o gamă variată de materiale cu proprietăţi diferite ce se
folosesc la fabricarea ambalajelor.

• Etapele proiectării unui ambalaj sunt:

• a) Redactarea unui caiet de sarcini de către întreprinderea

producătoare de ambalaje, cu participarea unui designer;

• b) Formularea conceptului de ambalare care defineşte ceea

ce trebuie să facă ambalajul respectiv: să ofere produsului o
protecţie, să introducă o nouă tehnică de distribuţie, să
promoveze un nou produs alimentar, etc.
• c) Culegerea ideilor privitoare la noile ambalaje şi
fundamentarea documentată a alegerii celei mai adecvate;

• d) Funcţiile pe care ambalajul trebuie să le întrunească;

• e) Alegerea materialului, mărimii, combinaţiilor de culori,

formei;

• f) Alegerea textului inscripţionat;

• g) Armonizarea tuturor elementelor;

• h) Restricţii privind conţinutul şi decorul ambalajului;

• i) Cercetarea aspectelor tehnice, comerciale şi economice

legate de ambalajul gândit a se realiza;

• j) Testarea concepţiei de realizare a ambalajelor, în corelare

cu posibilităţile tehnice şi cu exigenţele impuse de beneficiari.
• Elemente de care se ţine seama la fabricarea ambalajelor
sunt:

• gradul de asigurare al integrităţii cantitative a produsului

alimentar ce se va ambala;

• resursele de materiale şi mijloace tehnice de producţie

(materiale de ambalare indigene sau din import, linii
tehnologice de fabricaţie existente, uşor de adaptat sau care
trebuie procurate din ţară sau din străinătate);

• aplicarea sistemului în ce privesc dimensiunile necesare;

• compatibilitatea ambalaj – produs este un aspect tehnic de

care trebuie să se ţină seama de proiectarea ambalajului.
Această compatibilitate se poate determina prin cunoaşterea
proprietăţilor chimice şi fizice ale produsului şi ambalajului;
• masa şi costul reduse pe unitate de produs ambalat;

• modul de manipulare, transport şi depozitare atât al

ambalajelor goale, cât şi al produselor ambalate;

• condiţiile în care va fi utilizat de către consumatori;

• utilizarea mijloacelor mecanizate de ambalare;

• aspectul estetic;

• gradul de refolosire şi posibilitatea de înlăturare a ambalajului

gol sau după atingerea limitei de utilizare.
• Cercetările pe care trebuie să le întreprindă proiectantul
pentru proiectarea unui ambalaj sunt:

• ► caracterul produsului ce se va ambala (produse noi,

modificate, tradiţionale);

• ► principalele caracteristici ale produsului (formă, dimensiuni,

perisabilitate, toxicitate, grad de valabilitate, comportare faţă de
variaţii de temperatura, faţă de oxigen sau alte gaze etc.);

• ► condiţii de desfacere, utilizare, consum (organizarea

desfacerii, mod de desfacere, durata ciclului de desfacere, mod
de prezentare);
• ► operaţii de manipulare, transport, depozitare;

• ► tipul, funcţiile şi caracteristicile ambalajului ce se va

realiza;

• ► posibilitatea înlăturării ambalajului după utilizare;

• ► procedee de ambalare oferite de noul ambalaj;

• ► elemente de identificare a produsului şi ambalajului,

semne avertizoare;

• ► posibilităţi de asigurare a înviolabilităţii produsului

ambalat.