Sunteți pe pagina 1din 30

BIOCHIMIE

Conf. dr. ing. Cristian Boscornea


boscornea_cristian@yahoo.com
0745186652

Ce este biochimia????

BIOCHIMIA = ştiinţa care studiază compoziţia şi procesele chimice ale


materiei vii;

-este o ştiinţă modernă, cu caracter complex, care are drept material de studiu
materia vie şi fenomenele specifice acesteia, din punct de vedere al
organizării, compoziţiei şi structurii biomoleculelor componente, precum
şi al proceselor complexe de transformare a acestora, în corelaţie cu
efectele energetice asociate reacţiilor metabolice.
•BIOCHIMIA descrie:
•structura şi proprietăţile compuşilor materiei vii;
•transformările acestor compuşi în organism;
•relaţiile între diferitele etape metabolice.
Obiective ale cursului
•Recunoașterea și definirea unor termeni specifici biochimiei.

•Cunoașterea principalelor clase de constituenţi structurali ai lumii vii.

•Cunoaşterea mecanismelor de biosinteză şi degradare care au loc în natură.

•Înţelegerea mecanismelor biocatalitice ce guvernează procesele metabolice și


degradative prezente în natură.
Capitolul Conţinuturi Nr. de ore
1. C1 Introducere 4
1.1 Compoziţia chimică a sistemelor vii.
1.2 Organizarea moleculara a sistemelor biologice.
1.3Termodinamica proceselor biochimice
2. C2 . Apa în procesele biochimice. 2
2.1 Structura şi proprietăţile fizico-chimice ale apei;
2.2 . Rolul apei. Influenţa activităţii apei asupra reacţiilor chimice şi biochimice.
2.3 pH si solutii tampon
3 C3.Proprietăţile fizico-chimice şi funcţionale ale glucidelor. 6
3.1 Glucide. Răspândire şi importanţă.
3.2 Monoglucide. Structură, izomerie. Proprietăţi fizico-chimice.
3.3 Oligoglucide. Reprezentanţi.
3.4 Poliglucide. Reprezentanţi.
4 C.4. Proprietăţile fizico-chimice şi funcţionale ale proteinelor. 4
4.1.Proprietăţile fizico-chimice ale aminoacizilor.
4.2 Clasificarea proteinelor.
4.3 Proprietăţile funcţionale ale proteinelor. Activitatea chimică a proteinelor.
4.4 Organizare structurala la nivel supramolecular.
5 5 Proprietăţile fizico-chimice şi funcţionale ale lipidelor. 4
5.1Structura şi proprietăţile fizico-chimice a lipidelor.
5.2 Acizii graşi, gliceride, lipide complexe.
5.3 Proprietăţile funcţionale a lipidelor. Interacţiuni hidrofobe.
5.4 Modificarea lipidelor prin hidroliză, degradarea oxidativă şi degradarea termică.
6 C.6 Enzime 4
6.1 Natura şi structura enzimelor. Clasificarea, nomenclatura şi simbolistica.
6.2 Proprietăţile fizico-chimice şi catalitice. Specificitate. Cinetica reacţiilor
enzimatice.
6.3Coenzime. Nomenclatură şi clasificare. Structură. Proprietăţi.
7 C.7 Procese biochimice de transformare a polizaharidelor 4
7.1 Metabolismul glucidelor. Procese anabolice. Chimiosinteza. Fotosinteza.
7.2 Biosinteza oligoglucidelor şi poliglucidelor. Catabolismul glucidelor.

NR. TOTAL DE ORE 28


BIBLIOGRAFIE
1.C. Tarabasanu, C. Boscornea, V. Gorduza, "Compusi naturali - alimente", Ed. SemnE,
2001 (http://www.upb-coloranti.yzi.me/carte-1.html)

2. A. Popescu, „Biochimie generală”, Partea I, Ed. Printech, 2001.

3. A. Popescu, „Biochimie generală”, Partea a II-a, Ed. Printech, 2002.

4. David L. Nelson, Michael J. Cox, „Lehninger Principle of biochemistry”, W. H.


Freeman; Sixth Edition, (http://bcs.whfreeman.com/lehninger6e), 2013.

5. Pamela C Champe, Richard A Harvey „Biochimie Ilustrată”, Ed. Callisto, 2010.

6. Christopher K. Mathews, Kensal E. van Holde, Dean R. Appling, Spencer J. Anthony-


Cahill, “Biochemistry 4/E”, Prentice Hall, 2012, http://www.learningace.com

7. Reginald H. Garrett, Charles M. Grisham, “Biochemistry”, ed. III, Cengage Learning,


2010.
Platforma Moodle: http://bioc.gnomio.com

Curs: BIOCHIMIE-FIM-2016

Enrolment key: Bioc-2016

Evaluare

Activitate individuală (teme de rezolvat) 20% din nota finală

Activitate de laborator 30% din nota finală


din care
15%-prezenta la toate laboratoarele (obligatorie!)
15%-nota colocviu de laborator (≥5)

Examen final 50% din nota finală (min. 50% din punctaj pentru
promovare!)
-test grila de 45 de intrebari cu 3 raspunsuri din care 1
corect.
Istoria biochimiei
-poate fi considerata ca incepand cu lucrarea “Lifetime” a lui Philippus Aureolus Paracelsus
(1493–1541)-medic si alchimist suedez – care proclama “Procesele vitale sunt în esență de natură
chimică și bolile pot fi vindecate prin medicamente”.

-Karl Wilhelm Scheele (1742–1786)-un farmacist suedez,care descopera compozitia chimica a


unor materiale de origine vegetala si animala. Izoleaza acidul citric din sucul de lamaie, acidul lactic
din laptele acru, acidul malic din mere si acidul uric din urina.

-Antoine Lavoisier (1743–1794), chimist francez dezvolta conceptul de oxidare si clarifica natura
respiratiei animale. El concluzioneaza ca respiratia este echivalenta combustiei si desi este mai
lenta nu este esential diferita de aceasta. Este considerat parintele biochimiei moderne.

-in 1828, Friedrich Wöhler, chimist german, sintetizeaza ureea, substanta de natura biologica din
cianat de amoniu (compus anorganic).

-Pierre Eugene Marcellin Berthellot (1827–1907) –chimist francez a sintetizat o serie de compusi
organici (alcool metilic, alcool etilic, metan, benzen, acetilena) din compusi anorganici.

-Hermann Emil Fischer (1852-1919)-biochimist german -a studiat structurile carbohidratilor,


aminoacizilor și grăsimilor.

-Claude Bernard (1813–1878) – descopera glicogenul din ficat si relatia glucidelor din sange cu
starea de sanatate.

.
-Louis Pasteur (1822–1895) –microbiolog francez studiaza procesele de fermentatie,
izoleaza cateva organisme capabile de a produce fermentatia si introduce conceptele de
organisme aerobe si anaerobe.

-Soren Sörensen (1868–1939)-chimist danez, dezvolta conceptul de pH;

-1918 - Gustav Embden si Otto Meyerhof explica din punct de vedere chimic
mecanismul glicolizei si identifica toate reactiile care au loc.

-1926, James B. Sumner (1887–1955) cristalizeaza enzima ureaza din extract de


fasole si demonstreaza natura proteinica.

-1930 - Leonor Michaelis si Maud Menten publica principiul de formare a compusului


chimic între enzimă și substrat sustinut pe baze experimentale. (cinetica Michaelis-
Menten).

-1937 - Albert Szent-Györgyi si Hans Adolf Krebs clarifica ciclul Krebs-ciclul acidului
citric.

-1941 - Fritz Albert Lipmann (1899–1986) si Kurt Henseleit fac observatii notabile
privind utilizarea ATP ca rezervor si purtator de energie in organismele vii.

-1951 - Linus Carl Pauling (1901–1994) si Robert Corey (1897–1971) –dezvolta


conceptul de structura secundara a proteinelor in forma α-helix.
-1953- James Dewey Watson si Francis Harry Compton Crick propun structura de
dubla elice pentru molecula de ADN.

1959 –Max Perutz determina structura 3-D a hemoglobinei.

1966 – incep studiile pentru descifrarea codului genetic.

1990-2003 – descifrarea genomului uman (HGP- Human Genom Project) – realizarea


unei harti a succesiunii tuturor perechilor de baze azotate ce compun ADN (aproximativ
3 miliarde).

Biochimia este astazi o stiinta multidisciplinara, pentru a o intelege sunt


necesare cunostinte de fizica, chimie, genetica, fiziologie, biologie
celulara, microbiologie, evolutionism.
Moleculele chimice sunt entitati lipsite de viata. Dar in numar si
complexitate corespunzatoare ele compun lucrurile vii.

Aceste sisteme vii sunt distincte si diferite de lucrurile neinsufletite printr-


o serie de proprietati extraordinare: se pot dezvolta, se pot misca, pot
efectua incredibila chimie a metabolismului, pot raspunde la stimuli
exteriori din mediul inconjurator si mai ales se pot reproduce cu fidelitate
exceptionala.

Structura complexa si comportamentul organismelor vii pot fi intelese si


descrise numai prin cunoasterea structurii lor moleculare. Chimia celulei
vii seamana cu chimia reactiilor organice.

Chimistii organicieni sunt mai interesati de desfasurarea reactiilor in


laborator in timp ce biochimistii incearca sa inteleaga cum au loc
aceastea in organismele vii.
Albert Lester Lehninger (februarie 17, 1917 – Martie 4, 1986)-biochimist american.
A fost profesor la University of Wisconsin–Madison, University of Chicago si Johns
Hopkins University din Baltimore.
-este autorul celor mai importante tratate de biochimie adunate sub denumirea
“Principiile biochimiei - Principles of biochemistry”.
Lehninger a enuntat o serie de axiome care stau la baza existentei si functionarii
organismelor vii:
•Există o simplitate de bază în structura moleculelor biologice.

•Toate organismele vii folosesc aceleași tipuri de molecule pentru construirea


biomoleculelor și, astfel, par să aibă un strămoș comun.

•Identitatea fiecărei specii sau organism este conservata prin posesia de seturi distincte
de acizi nucleici și proteine.

•Toate biomoleculele au functii specifice in celule.

•Organismele vii creaza și mențin structuri complexe, ordonate, pe seama energiei libere
din mediul lor, returnand catre acesta energie in forme mai putin utile.

•Celulele vii sunt motoare chimice care funcționează la temperatură constantă.

•Necesitățile de energie ale tuturor organismelor sunt asigurate, direct sau indirect, de
către energia solară.

•Organismele vegetale si animale sunt dependente unele de altele prin schimburi de


energie și materie prin intermediul mediului.
•Celulele vii sunt motoare chimice autoreglate, care funcționeaza pe principiul de
economie maximă.

•Informația genetică este codificată în unități de dimensiuni submoleculare; aceste


unități sunt cele patru tipuri de nucleotide din care este compus ADN.

•Celula vie este un sistem izoterm de molecule organice auto-asamblabil, auto-reglabil,


auto-perpetuabil care extrage energia liberă și materii prime din mediul său.

•Celula vie efectuează mai multe reacții consecutive organice promovate de catalizatori
organici, pe care ea însăși ii produce.

•Celula vie se menține într-o stare de echilibru dinamic propriu care funcționează pe
principiul economiei maxime de parti și procese.

•Sistemul foarte precis de auto-replicare de-a lungul multor generații este asigurat de o
auto-reparare a sistemului liniar de codificare.
Materia vie este formată din două grupe principale de substanţe:
-substanţe anorganice reprezentate de apa si saruri minerale;

- substanţe organice reprezentate de: glucide, lipide, protide, acizi nucleici, vitamine,
hormoni, pigmenţi, enzime.
-peste 99% din atomii prezenti in organismele vii sunt asigurati de numai 4 elemente:
carbon, oxigen, hidrogen si azot.

Hidrogenul si oxigenul sunt constituenti ai apei ce formeaza circa 60-70% din masa
celulelor.

Carbonul, hidrogenul, oxigenul si azotul sunt constituentii principali ai compusilor


organici de care depind procesele fundamentale ale vietii;

Pe langa acestea compusii organici din organismele vii mai contin sulf si fosfor.

Cele sase elemente chimice sunt esentiale pentru toate organismele vii.

Al doilea grup de elemente, care reprezinta circa 0.5% din masa celulelor sunt ionii
anorganici constituiti din metale alcaline (sodiu si potasiu), metale alcalino-
pamantoase (magneziu si calciu) si clor. Clorul se gaseste intotdeauna in forma
ionica in componenta celulelor.

Cele doua grupuri constituie grupul macroelementelor.


Al treilea grup este constituit din elemente prezente in cantitati foarte mici dar care sunt esentiale in
functionarea organismelor avand in special un rol biocatalitic in procesele metabolice din
organisme: fier, zinc, cupru, mangan, cobalt, etc. De asemeni iodul si seleniul intra in aceasta
categorie. Toti acesti compusi fac parte din grupul microelementelor (sau oligoelemente).

• Cele mai
abundente sase
elemente sunt in
rosu (CHNOPS)
• Cei cinci ioni
esentiali in violet
• Microelementele in
albastru inchis
(cele mai comune)
si albastru
deschis (mai putin
comune)
Chimia vietii este chimia carbonului. De ce?
Scoarta pamantului Corpul uman
-Ce proprietate uneşte H, O, C, şi N şi face aceste atomi
atât de potriviti pentru chimia vietii?
Element % Element %

Este capacitatea lor de a forma legături covalente H 0.22 H 63


prin punerea in comun a electronilor. O 47 O 25.5
C 0.19 C 9.5
În plus, H, C, N, O se numără printre cele mai usoare Ca 3.5 Ca 0.31
elemente din tabelul periodic capabile să formeze Na 2.5 Na 0.03
astfel de legaturi. K 2.5 K 0.06
Mg 2.2 Mg 0.01
Deoarece taria legaturilor covalente este invers Ti 0.46 S 0.05
proporţională cu masele atomice ale atomilor Si 28 Cl 0.08
Fe 4.5 P 0.22
implicati, H, C, N, O vor forma şi cele mai puternice
Al 7.9 N 1.4
legături covalente.

Doua proprietati ale legaturilor covalente ale carbonului merita o


atentie speciala:
-abilitatea carbonului de a forma legaturi cu el insusi;

-structura tetraedrica a carbonului atunci cand formeaza legaturi


covalente simple care confera posibilitatea obtinerii unei mari
varietati de compusi lineari, ramificati sau ciclici ai carbonului.

Diversitatea acestor compusi este multiplicata de posibilitatea


includerii atomilor de H, O si N in structura compusilor formati.
Notiuni generale privind legǎtura chimicǎ

Sub formă de atomi liberi pot exista numai gazele nobile, din grupa a VIII principală.
Stratul lor de valenţă este complet ocupat cu electroni.

Toate celelalte elemente tind spre configuraţii de gaz nobil, indiferent dacă acest fapt
se manifestă prin cedare sau acceptare de electroni sau prin punere în comun de
electroni.

POSDRU/156/1.2/G/138821
Regula care guvernează modificarea numărului de electroni din atomi pentru a
forma configuraţii mai stabile, de gaz nobil, este regula octetului (dubletului in cazul
hidrogenului).

Dacă un anume atom cedează, acceptă sau pune în comun electroni depinde de
poziţia atomului în tabelul periodic al elementelor. 16

Orice compus, indiferent de natura legăturilor pe care le conţine, este neutru din
punct de vedere electric.
Tipuri de legaturi chimice

Legaturi ionice Legaturi covalent


-se formeaza Legaturi covalente coordinative

POSDRU/156/1.2/G/138821
intre cationi si - Se formeaza prin -la formarea
anioni obtinuti punerea în comun legăturii
prin cedare de electroni din participă un
respectiv stratul de valenţă atom care
acceptare de posedă un
electroni. orbital ocupat cu
o pereche de
electroni şi un
alt atom care
are un orbital 17

liber.
Atomul de carbon

HIBRIDIZAREA
-tăria unei legături este cu atât mai mare cu cât întrepătrunderea orbitalilor este mai
mare.

-în funcţie de tipurile de orbitali atomici care participă la formarea legăturii într-un
compus care formează mai multe legături de acelaşi tip ar trebui sa existe unele legături
mai puternice şi unele mai slabe.

Metanul (CH4) formează legături prin întrepătrunderea orbitalilor 2s şi 2p din atomul de

POSDRU/156/1.2/G/138821
carbon cu orbitalii 1s din atomii de hidrogen.

-Nu există nici o dovadă că legăturile covalente formate ar diferi în vreun fel din punct de
vedere energetic sau geometric.

Unghiul între legăturile C-H din molecula de metan este de 109o 28’ şi nu de 90o după
geometria celor 2 orbitali de tip p care ar fi implicaţi.
18
Cele 4 legături C-H sunt identice. Acest lucru poate fi explicat doar dacă ne imaginăm că
toţi orbitalii din stratul 2 să „se contopească” formând 4 orbitali identici.
POSDRU/156/1.2/G/138821
Din cei 3 de tip p şi 1 orbital de tip s sunt generaţi 4 orbitali hibrizi care au ¼
caracter de orbital s şi ¾ caracter de orbital p. Aceşti orbitali nou formaţi vor
purta denumirea de orbitali hibrizi sp3 .

Pentru ca molecula să fie cât mai stabilă, energia sistemului


trebuie să fie minimă, iar cei 4 orbitali hibrizi trebuie să fie
distribuiţi cât mai uniform în spaţiu. Iar pentru cele patru 19

elemente (orbitalii hibrizi sp3) aranjarea optimă, de energie


minimă, este cea cu orbitalii orientaţi spre vârfurile unui
tetraedru regulat, cu un unghi de 109o 28’ între orbitali.
POSDRU/156/1.2/G/138821
Dacă una dintre axe este ocupată de orbitalul p nehibridizat, rămâne ca ceilalţi trei
orbitali, de energie egală, să ocupe planul format de celelalte două axe.
Acesta observaţie precum şi aceea că energia minimă a sistemului se atinge atunci
când orbitalii de energie egală sunt distribuiţi cât mai simetric în spaţiu conduce la faptul
că cei trei orbitali hibrizi sunt situaţi în acelaşi plan, cu unghiuri de 120o între ei şi
formând un unghi de 90o cu orbitalul p nehibridizat.
Aceasta conduce la concluzia că poate exista un nou tip de hibridizare care implică un
orbital s şi doi orbitali p. Este hibridizarea sp2 .
Urmarea acestei geometrii atomice este aceea că doi atomi hibridizaţi sp2 vor fi
legaţi între ei cu două tipuri de legături covalente.

Cele de tip σ sunt formate de orbitalii hibrizi prin întrepătrundere frontală; cel de al doilea
tip de legături covalente se formează prin întrepătrundere laterală a orbitalilor p
nehibridizaţi şi sunt denumite legături π.

POSDRU/156/1.2/G/138821
21
Dacă două dintre axe sunt ocupate de orbitali p nehibridizaţi, rămâne ca ceilalţi doi
orbitali, hibridizaţi, deci de energie egală, să ocupe axa rămasă liberă. Ştiind că energia
minimă a sistemului se atinge atunci când orbitalii de energie egală sunt distribuiţi cât

POSDRU/156/1.2/G/138821
mai simetric în spaţiu disponibil este uşor de intuit că cei doi orbitali hibrizi sunt situaţi în
lungul aceleiaşi axe (colineari), cu unghiur de 180o între ei. Cei doi orbitali
nehibridizaţi formează între ei un unghi de 90o. Acest tip de hibridizare se numeşte,
după orbitalii atomici implicaţi, hibridizare sp.

Doi atomi hibridizaţi sp vor fi legaţi


între ei prin trei legături covalente
dintre care una este o legătură σ,
iar celelalte două sunt legături π. 22
Legătura covalentă
- este orientată în spaţiu
- poate fi polară sau nepolară, în funcţie de diferenţa de electronegativitate a celor doi
atomi care participă la legătură
- permite rotaţia în jurul axei de legătură în cazul legăturii simple (σ)
- este rigidă în cazul legăturilor multiple (π)
-are o lungime cu atât mai mică cu cât numărul de legături π creşte
(ltriplă < ldublă < lsimplă)
- este o legătura puternică, cu atât mai puternică cu cât nesaturarea creşte (εsimplă <
εdublă < εtriplă)
- legăturile simple şi multiple pot fi delocalizate, ceea ce măreşte stabilitatea moleculei.
Structura liniara (acidul stearic)

Structura ciclica(colesterol)

Structura ramificata (β-caroten)

Structura planara (α-clorofila)


Ar putea exista viata avand la baza alt element
chimic?
-un candidat ar putea fi siliciul?

Carbon Siliciu Obs.


Structura 1s22s22p2 1s22s22p43s23d03p2 -pentru a completa ultimul strat in cazul C avem
nevoie de numai 4e ceea ce face ca legaturile
covalente formate sa fie foarte puternice in timp ce
pentru Si sunt necesari 14e.
Formarea de Foarte Se cunosc putini Legaturile siliciu-siliciu sunt mai putin puternice, ele
legaturi cu el insusi buna compusi in stare devenind instabile în prezenta a multor lichide, mai
naturala cu mai mult ales în prezenta apei.
de 3 atomi de Si uniti Si realizeaza greu legaturi duble si triple, ceea ce
intre ei. limiteaza gama de compusi chimici bazati pe siliciu.

Reactia cu O2 -rezulta -rezulta SiO2, solid CO2 se combina usor, la rândul lui, cu alti compusi
CO2, un chimici, iar legatura dintre carbon si oxigen se poate
gaz rupe usor în cadrul unor procese biochimice, cum este
cel de fotosinteza.

Cu siliciul lucrurile stau cu totul altfel. Si el se combina


usor cu oxigenul, numai ca bioxidul de siliciu rezultat
în urma reactiei este un solid, foarte stabil din punct
de vedere chimic.
Se pot pune in evidenta cateva dintre caracteristicile pe care ar trebui sa le îndeplineasca un anumit element
chimic pentru a sta la baza materiei vii.

1. Elementul ce sta la baza vietii trebuie sa fie suficient de abundent pe planeta, pentru a favoriza reactiile
chimice prebiotice.

2. Acesta trebuie sa poata participa la ciclurile bio-geo-chimice din ansamblul biosferei, atmosferei,
oceanelor, pentru a favoriza dezvoltarea ecosistemelor.

3. Atomii de baza ai materiei vii trebuie sa formeze cel putin trei legaturi chimice, pentru a realiza un
sistem de biopolimeri.

4. Legaturile chimice dintre atomii care alcatuiesc materia vie trebuie sa fie suficient de stabile, pentru a
evita ca structura creata sa fie distrusa la variatii foarte mici ale conditiilor exterioare.

Avem nevoie de carbon si de ce altceva?

În cazul cunoscut de noi, avem nevoie de apa în stare lichida. Sa enumeram câteva dintre caracteristicile apei,
care o fac de neînlocuit pentru desfasurarea proceselor biologice.

•În stare lichida, apa prezinta avantajul ca poate ajuta formele vii, dizolvând componentii, transportând
moleculele cheie si activând reactiile chimice.

•Apa este un solvent universal. Atomii de hidrogen din compozitia ei se pot lega usor cu alte molecule.

•Datorita structurii sale, apa permite constructia enzimelor, molecule de aminoacizi care catalizeaza
reactiile chimice. În absenta apei si enzimelor, nu s-ar putea realiza reactiile metabolice din celule.

•Apa are o proprietate extrem de importanta: cea mai ridicata caldura specifica dintre substantele
cunoscute. Altfel spus, este nevoie de o cantitate mare de caldura pentru a ridica cu putin temperatura
apei. Aceasta calitate a apei face ca ea sa poata juca rolul unui excelent regulator termic.
Reactiile biochimice necesita legaturi chimice specifice sau anumite grupari functionale.
Cele mai importante astfel de centre de reactie sunt prezentate in continuare:
Compusi organici

Grupari functionale:

Legaturi in compusi biochimici


Aplicatii:
1. Identificati si denumiti gruparile functionale din urmatorii compusi:

O
HC O
O
H C OH CH2
HO C CH
HO C H C HC OH H N 2 C
2 C CH OH
H C OH NH2
O
H C OH O NH
2
H2C Asparagina
OH Acid aspartic

D-Glucoza

OH
H2C

C O
O O
HO C H
CH2 C
OH HS CH OH H C OH
NH2
HO NH2 H C OH

Tirozina Cisteina H2C


OH

Fructoza
2. Rezolvati problema:
O substanta necunoscuta X a fost izolata din muschiul de soarece. Analiza cantitativa
arata ca substanta este formata numai din C, H si O, iar substanta contine 40% C,
6.71% H si 53.29% O (procente de masa). Spectrometria de masa arata ca substanta X
are masa moleculara de 90 daltoni. Spectroscopia in infrarosu arata ca substanta X
contine o singura dubla legatura. Substanta X se dizolva usor in apa, conducand la o
solutie acida.
a. Aflati formula bruta si formula moleculara a substantei;

b. Desenati structurile moleculare posibile ale substantei X (nu se vor lua in considerare
structurile ciclice!)

c. Care structura din cele desenate la punctul b corespunde tuturor observatiilor


rezultate in urma analizei substantei X?