CURSUL 3

APLICAŢII PRACTICE PRIVIND

ASISTENŢA PSIHOLOGICĂ PRIMARĂ

Autor:
Lector universitar doctor
Adrian PRISĂCARU

1
 Conform O.M.S.

Prevenţia
Prevenţia primară
primară Prevenţia
Prevenţia secundară
secundară Prevenţia
Prevenţia terţiară
terţiară

 se referă la  se referă la
 se asigură în
intervenţia care intervenţia care are loc
cazul tulburărilor/
previne instalarea imediat după apariţia
bolilor cronice şi
tulburărilor, se tulburării, în scopul
urmareşte
realizează asupra prevenirii complicaţiilor
reducerea
populaţiei sănătoase şi evoluţiei acesteia.
problemelor induse
şi se asigură la nivel
de complicaţiile
individual şi de grup.
acestora.

4
 Aplicaţii practice privind
asitenţa psihologică
primară

Pregătirea Asistenţă de
psihologică şi Psihoeducaţie
suport
controlul - programe
stresului tematice -
operaţional

- este atributul - este atributul - este atributul

liderilor şi a liderilor şi a liderilor şi a
psihologului psihologului psihologului

3
 Pregătirea psihologică şi
controlul stresului operaţional
ÎN SCOP PROFILACTIC
Se realizează:

ARE CARACTER PERMANENT

SE DESFĂŞOARĂ LA NIVEL
INDIVIDUAL SAU DE GRUP

SUB FORMĂ TEORETICĂ ŞI

PRACTIC-APLICATIVĂ ÎN CADRUL:
PROGRAMELOR DE FORMARE
INIŢIALĂ ŞI CONTINUĂ

2
 Pregătirea psihologică şi
controlul stresului operaţional
- Activitatea de bază constă în prevenţia primară;
- P.P.C.S.O. are ca scop obţinerea unei eficienţe mai mare,
în condiţiile unor costuri financiare şi psihosociale mai mici ,
în comparaţie cu intervenţia clinică specializată.

Activitatea de pregatire psihologice şi controlul stresului

operaţional constă în elaborarea şi implementarea programelor care conţin
măsuri pentru prevenirea, identificarea
şi gestionarea reacţiilor la stresul operaţional.

● Manualul pentru pregătirea psihologică şi controlul stresului operaţional;

● Ghidul practic pentru lideri ;
● Proceduri standard de operare;
● Plianate cu diferite teme.
● Acestea conţin informaţii, recomandări şi exerciţii necesare însuşirii
cunostinţelor şi formării unor deprinderi.
6
 Pregătirea psihologică şi
controlul stresului operaţional

Strategii de dezvoltare şi antrenament în rezilienţă

Tehnici de optimizare a performanţelor individuale

focalizate pe propria persoană
Tehnici de optimizare a performanţelor individuale
focalizate pe problemă

Tehnici de grup pentru reducerea stresului

Strategii de consolidare a moralului, de intervenţie pentru ameliorare

şi dezvoltare personală

6
 PAP în stresul traumatic
urmăreşte
 crearea sentimentului de siguranţă prin
transmiterea de mesaje clare că :
a) probabilitatea ca un al doilea eveniment de
acelaşi tip să se producă este redus şi
b) că nu sunt şi nu vor fi singuri;
 oferirea cu mult calm de informaţii cât mai
detaliate cu privire la ce s-a intâmplat;
 păstrarea permanentă a legăturii cu si intre
persoanele care au trecut printr-un eveniment
traumatic;
 restabilirea increderii in sine a persoanelor prin
a le aduce aminte punctele tari ale fiecăruia;
 acordarea particularizată a PAP in funcţie de:
a) carateristicile psihologice ale fiecărui;
b) şi de reacţiile pe care le dezvoltă in raport cu
evenimentul;
PAP în stresul traumatic se
realizează
 intr-o manieră non-intruzivă, plină de
compasiune si inţelegere;
 prin plasarea persoanelor intr-un mediu
fizic si emoţional confortabil;
 prin obţinerea de informaţii rapide si
concrete despre ce simte, ce-l
ingrijorează, ce nevoi are;
 prin incurajarea persoanelor să se
implice in propria lor recuperare;
 prin luarea in calcul a posibilităţii ca
unele persoane să nu răspundă la PAP-ul
acordat de lider sau colegi si să aibă
nevoie de o intervenţie specializată
(medic, psiholog) după cel mult 72 de ore
de la eveniment ;
Ce sa spui si ce sa faci
Primul Ajutor Psihologic
 găsiţi un loc liniştit pentru a discuta;
 respectaţi intimitatea şi păstraţi
confidenţialitatea celor povestite (PAP)
 staţi aproape de persoană, dar păstraţi o
distanţă adecvată în funcţie de vârstă, sex,
cultură;
 fiţi răbdători şi calmi;
 arătaţi-i că o ascultaţi; de ex. daţi din cap
în mod afirmativ sau spuneţi “hmmmm...”
 oferiţi informaţii reale dacă le aveţi;
 informaţi persoana intr-un mod uşor de
înţeles;
 respectaţi tăcerea
 acceptaţi felul în care se simt şi ceea ce vă
comunică despre evenimentul traumatic,
Ce sa nu spui si ce sa nu faci
ex. “Îmi pare rău. Îmi închipui cum te
simţi.”
 nu forţaţi pe cineva să vă povestească ce i s-
 aprobaţi punctele forte ale persoanei şi felul
a întîmplat ;
în care s-a descurcat.
 nu întrerupeţi sau grăbiţi pe cineva care
povesteşte;
 nu inventaţi ceea ce nu ştiţi;
 nu judecaţi ce au făcut sau ce nu au făcut,
sau cum se simt. Nu spuneţi de ex. “Nu ar
trebui să te simţi astfel” sau „Ar trebui să
te simţi norocos că ai supravieţuit“; Tehnici de grup pentru
 nu povestiţi unei persoane povestea altcuiva; reducerea stresului
 nu le vorbiţi despre problemele voastre;
 nu faceţi promisiuni sau asigurări false;
 Sfaturi
nu neglijaţi practiceşi simţul de a fi
forţa persoanei
capabilă să se îngrijească singură;
 nu vorbiţi despre persoane în mod negativ;

Ce este PAP ?
Este un răspuns de ajutorare
pentru o persoană aflată in
suferinţă care necesită sprijin.
PAP implică:
 îngrijire şi sprijin practic, fără a fi deranjant;
 evaluarea nevoilor şi grijilor;
 ajutorarea oamenilor in a-şi satisface nevoile
de bază (hrană, apă, informaţii);
 ascultarea persoanelor fără a-i constrânge să
vorbească;
 consolarea oamenilor şi ajutarea lor să se
calmeze;
 ajutarea persoanelor sa aibă acces la
informaţii, servicii;
 protejarea oamenilor de alte vătămări.
Scopul PAP
 reducerea distresului cauzat de un eveniment
traumatic;
 dezvoltarea unor mecanisme de a face faţă
situatiei, de a se descurca pe cont propriu;
 sentimentul de siguranţă, conectare cu ceilalţi,
stare de calm;
 accesul la sprijin social, fizic şi emoţional;
PAP- Pentru cine?
Pentru oamenii suferinzi care au trecut printr-un
eveniment traumatizant (ex. act terorist soldat cu
moartea sau rănirea unuia sau mai mulţi colegi)
PAP- Cine oferă?
Persoane specializate în domeniul sănătăţii
mentale dar şi alte categorii de persoane pregătite
în a acorda PAP.
PAP- Când?
Imediat după producerea unui dezastru, act
terorist sau a unei alte situaţii de urgenţă.
PAP- Unde?
Oriunde aveţi condiţii necesare de siguranţă.
Ce NU este PAP:
• ceva ce doar profesioniştii pot face;
• consiliere profesională;
• “chestionare psihologică”
• o modalitate de a-i cere cuiva să analizeze ce i
s-a întâmplat sau de a încerca să ordoneze
timpul şi evenimentele;
Cand PAP nu este suficient:
! păstraţi-vă calmul;
! planificaţi rapid ce trebuie să faceţi;
! trimiteţi după ajutor profesionist;
! incurajaţi victima.
PAP in stresul traumatic
- formă particulară -
1. Verificarea: monitorizarea reacţiilor si
modificarea comportamentelor;
2. Coordonarea: acţiuni pentru asigurarea
comunicarii permanente cu structurile
specializate in ajutorul medical si
psihologic;
3. Protecţia: protejarea celor care
manifestă intenţia de a-şi face rău sau de a
răni alte persoane;
4. Calmarea: reducerea manifestărilor
fizice si psihocomportamentale prin
aplicarea unor măsuri de calmare (ex.
tehnici de control al respiraţiei);
5. Coeziunea: amplificarea suportului
social si a coeziunii grupului;
6. Competenţa: presupune implicarea
activă pentru a ajuta persoanele să-şi
recapete abilitaţile si competenţele;
7. Increderea: pentru o reintegrare
completă a persoanelor trebuie să aibă
incredere in propriile capacitaţi de a-şi
indeplini sarcină şi să obţina increderea
celorlalţi colegi.
Ajutor in 7 pasi
 Pregătirea psihologică şi
controlul stresului operaţional
Antrenament în rezilienţă (1)
 Rezilienţa este o adaptare psihologică pozitivă în faţa unui factor stresor
semnificativ care afectează dezvoltarea, evoluţia sau chiar supravieţuirea şi se
bazează pe capacitatea de adaptare mentală, emoţională, comportamentală şi
spirituală a personalului.

 Caracteristicile vizate pentru a fi dezvoltate în programele de rezilienţă:

- capacitatea de a contribui la formarea şi menţinerea unui grup coeziv;
- responsabilitatea;
- direcţionarea agresivităţii către ţintă;
- vigilenţa în timpul acţiunilor cu risc crescut;
- controlul emoţional;
- păstrarea secretului unor acţiuni cu risc crescut;
- energia şi motivaţia pentru angajarea în acţiuni cu risc crescut;
- disciplina şi respectarea instrucţiunilor.
 Antrenament în rezilienţă (2)

 Rezilienţa individuală poate fi formată, menţinută şi crescută dacă se înţelege

faptul că este un proces dinamic şi continuu.
 Formarea şi dezvoltarea rezilienţei personalului trebuie să fie parte a culturii
organizaţionale, iar liderii trebuie să elaboreze programe specifice.
 Acţiuni pentru dezvoltarea rezilienţei în plan fizic:

- desfăşurarea exerciţiilor fizice în mod regulat şi atingerea unui nivel de

pregătire fizică adecvată;
- educarea privind consumul în exces de alimente care contribuie la pierderea
formei fizice adecvate: dulciuri, grăsimi, carbohidraţi;
- educarea privind evitarea sau limitarea consumului de alcool;
- pregătire profesională prin metode de inducere a stresului;
- educarea privind programul adecvat de somn şi asigurarea acestuia.
 Antrenament în rezilienţă (3)

 Acţiuni pentru dezvoltarea rezilienţei în plan mental:

- folosirea experienţei colaboratorilor care au participat la activitate cu risc

crescut, care au o atitudine pozitivă în raport cu aceasta şi încurajarea
relatărilor cu privire la efectele benefice;
- formarea deprinderilor cu privire la utilizarea tehnicilor de optimizare a
performanţei individuale şi de grup.
- utilizarea recompenselor şi sancţiunilor (laudele reprezintă o cale de a le spori
încrederea în forţele proprii);
- formarea gândirii şi atitudinii pozitive privind faptul că participarea la o
activitate cu risc crescut poate presupune experienţe pozitive (promovarea,
situaţia materială, călirea psihică, verificarea limitelor;
 Antrenament în rezilienţă (4)

 Acţiuni pentru dezvoltarea rezilienţei în plan spiritual:

- informarea corectă privind sensul valoric al participării la activităţile cu risc

(apărarea democraţiei şi drepturile omului, protejarea populaţiei civile);
- dezvoltarea dimensiunii altruiste (faptul că vor contribui la ameliorarea situaţiei
altor persoane, oferirea de protecţie persoanelor civile);
- formarea unor deprinderi sau învăţarea unor tehnici de control în situaţii
tensionate, în care unele persoane simt furie împotriva altor persoane (iertarea
poate fi un sentiment plăcut, care să te facă să te simţi mai bine decât
resentimentele sau răzbunarea);
- formarea sau dezvoltarea convingerilor religioase, prin cooperarea cu preotul.
 Antrenament în rezilienţă (5)

 Acţiuni pentru dezvoltarea rezilienţei în plan social:

- încurajarea relaţiilor de camaraderie; deschidere privind discuţiile pe

problemele cu care se confruntă, să ceară sfaturi, să ştie că pot apela la colegi,
dacă au nevoie de ajutor;
- educarea personalului pentru a cere oricând sfatul unui specialist, atât pentru
problemele profesionale, cât şi pentru cele personale;
- educarea liderilor (consilierilor) cu privire la abordarea oricărei solicitări (dacă
nu sunt soluţii pentru rezolvarea acesteia sau nu se dispune de mijloacele
pentru rezolvare problemei se orientează persoana către specialişti competenţi:
medic, jurist, preot etc.).
 Asistenţa de suport (1)
„Welcome Home – A Guide to a Healthy Family Reunion“
(2003)

Denumirile temelor vor avea titluri sugestive, iar conţinutul mesajelor va fi cu orientare pozitivă
şi umanistă, cu încărcătură emoţională.

 Să ne facem viaţa „normală“ din nou

 Familia este locul unde trebuie să te simţi cel mai bine, dar şi refugiul tău. Acordă-i atenţia
cuvenită. Dar de unde începi?
 Aminteşte-ţi că „normalul“ de acasă nu este „normalul“ din timpul participării în mediul actual
de lucru, unde primeşti şi dai dispoziţii.
 Acasă nu există „dispoziţii“, ci colaborare, cooperare, respect ş.a.
 Reîntoarcerea acasă poate genera mai mult stres decât ţi-ai imaginat şi acesta vine de la
schimbările care au avut loc, dar şi de la preocuparea referitoare la cum va fi viaţa după ce aţi
fost separaţi.
 Îndemnuri:
 Reuniunea cu cei dragi este evenimentul cel mai important!
 Familia este locul unde trebuie să te simţi cel mai bine!
 Acordă-i valoare!
 Normalul nu este la fel pentru toţi!
 Asistenţa de suport (2)

 Schimbările
 Nu mai eşti aceeaşi persoană care ai fost înainte, dar nici cei de acasă nu mai
sunt aceiaşi. Tu ai experienţa mediului ostil, ei au experienţa separării de tine.
 Vorbeşte despre experienţa ta din mediul considerat ostil, despre oamenii de
acolo, despre ce ţi-a plăcut şi, mai ales, despre ce nu ţi-a plăcut, dar fără
excese.
 Ascultă-i pe ceilalţi şi vezi ce s-a schimbat în perioada în care ai fost plecat.
 Cei de acasă au fost oarecum forţaţi să devină independenţi în absenţa ta, dar
şi încrezători în realizările lor. Nu evita să le faci complimente! Fii mândru de
ei şi acordă-le ocazia să fie şi ei mândri de tine atunci când îţi prezinţi
experienţa prin care ai trecut.
 Fii răbdător! Există noi reguli în familie. Pe cele care nu mai sunt necesare
schimbă-le treptat, dar poate că unele trebuie să rămână. Decideţi împreună!
 Asistenţa de suport (3)

Nu te aştepta ca toate problemele să fi dispărut. Poate au apărut altele noi.

Analizaţi-le împreună, află circumstanţele şi dezvoltă o atitudine permisivă.
Deciziile luate cât ai lipsit tu au fost, poate, cele mai bune pentru momentul
acela. Le poţi modifica cu răbdare.
Experienţa ta şi experienţa celor de acasă privind separarea temporară au
avut şi o parte bună. Sunteţi mai căliţi emoţional şi psihic şi vedeţi altfel
rezolvarea problemelor mai vechi sau a celor curente.

 Îndemnuri:
 Oamenii se schimbă, iar tu eşti OM!
 Comunică! Vorbeşte despre experienţa ta!
 Ascultă-i şi pe cei de acasă! Nu prelua controlul! Fă-le complimente!
 Nu te aştepta ca toate problemele să fi dispărut!
 Fii răbdător! Dezvoltă o atitudine permisivă şi pozitivă! Decideţi împreună!
 Asistenţa de suport (4)

 În atenţia ta, copiii!

 S-ar putea ca reuniunea cu familia să nu fie aşa cum ţi-ai imaginat-o. Lipsa imaginii
tale este resimţită afectiv de copii.
 Pentru un copil mic, absenţa din cămin te transformă într-un „străin“, poate
determina suferinţe afective manifestate prin indiferenţă sau agresivitate.
 Dacă eşti un tată care a fost plecat în timp ce un copil ţi s-a născut (sau este mai mic
de un an), trebuie să accepţi că vii într-o familie nouă. Te poţi simţi gelos pentru
atenţia dată copilului sau vinovat pentru că nu ai fost alături de parteneră.
 Acceptă două lucruri: copiii au nevoie de afecţiunea şi atenţia paternă iar, prin
plecarea ta rolul a fost suplinit fie de parteneră, fie de un copil mai mare.
 Îndemnuri:
 Înţelege şi corectează conduitele discordante în relaţia cu copiii!
 Fii prietenul lor! Admiră-i pentru realizări! Laudă-i că te-au suplinit cu succes!
 Acceptă locul şi datoriile lor în familie!
 Ai răbdare! Nu schimba, pentru o perioadă, regulile stabilite de parteneră!
 Adoptă un rol activ în creşterea copiilor!
 Asistenţa de suport (5)

 Restabilirea intimităţii
 Ajută-ţi partenera să-şi reia rolurile de dinainte: cel de soţie şi de mamă.
Reaminteşte-ţi diferenţele dintre sexualitatea feminină şi cea masculină:
femeile se concentrează pe afectivitate şi atmosferă. De aceea e bine să recurgi
la mici scenarii: flori, şampanie etc.
 Nu-ţi face speranţe prea mari cu privire la performanţele tale sexuale. Ai
răbdare! Abstinenţa poate determina dificultăţi temporare privind
performanţa. Nu te speria. Totul va reveni la normal.

 Îndemnuri:
 Reaminteşte-ţi diferenţele dintre sexualitatea feminină şi cea masculină!
 Pune accent mai mult pe restabilirea intimităţii!
 Fii atent şi la dificultăţile temporare privind performanţa!
 Ai răbdare! Totul va reveni la normal!
 Asistenţa de suport (6)

 Deziluzia întoarcerii acasă – sfaturi pentru toţi

 Majoritatea care se întorc din mediile ostile trăiesc „deziluzia reîntoarcerii acasă“,
care poate fi determinată de o serie de factori precum: nerezolvarea/persistenţa
problemelor existente înainte de plecare, apariţia altora noi etc.
 În această situaţie este bine să nu găseşti refugiul în alcool/substanţe! Consumul
excesiv nu face decât să-ţi accentueze „deziluzia“.
 Ia-o încet! Nu compensa timpul de absenţă prin multe activităţi într-o singură zi.
 Petrece mai mult timp cu familia şi nu cheltui în exces din dorinţa de a compensa.
Stabileşte-ţi priorităţile.
 Îndemnuri:
 Ancorează aşteptările la realitatea de acasă!
 Petrece mai mult timp cu familia!
 Nu cheltui în exces! Nu consuma excesiv alcool!
 Stabileşte-ţi priorităţile!
 Mergi la psiholog dacă: ai sentimente de disperare şi neajutorare; trăieşti dezinteresat
pentru activităţi şi persoane; ai sentimente de frică legate de evenimente extreme!
Psihoeducaţie/psihoprofilaxie
- programe tematice -